Bilanț literar: August 2025

 Salutare!

August a fost o lună cu chef de citit, și fără a fi cu intenție, titlurile care m-au atras au fost semnate preponderent de autori români (și basarabeni) contemporani - cu o singură excepție. Am citit majoritar cărți fizice, pentru că nu am avut chef de ebooks sau de cărți audio. Dar să le luăm în ordine cronologică.

Templul zorilor de Yukio Mishima este cea de-a treia carte din tetralogia Marea fertilității și până aproape de final, mi s-a părut foarte slabă, dar sfârșitul parcă a salvat totul. Aici, îl urmărim pe Honda, deja un bărbat în vârstă, cum merge în Tailanda și o cunoaște pe prințesa nebună, o fetiță ce afirmă că în viața precedentă a fost un băiat japonez. Honda e absolut sigur că fetița este reîncarnarea lui Isao, care, la rândul său, a fost reîncarnarea lui Kiyoaki, ambii personaje importante în Cai în galop, respectiv, Zăpada de primăvară. Voi vorbi despre Templul zorilor mai pe-ndelete într-o viitoare recenzie.

Volumul semnat de Emilia Muller s-a simțit ca o împletire între ficțiune, autobiografie și statistici despre piața de carte actuală din România. Pe de o parte, o urmărim pe Laura și cum vorbește despre romanele sau povestirile sale, care zac într-un raft metaforic, care sunt poveștile din spatele textelor. În același timp, personajul își expune gândurile despre teme precum singurătatea, misoginismul, maternitatea, nevoia de a fi acceptat așa cum ești, nu așa cum te vrea societatea să fii. Pe de altă parte, Laura aduce tot felul de informații despre cum e piața de carte din România, de ce e greu să publici, de ce editurile uneori nu dau răspunsuri clare și deseori nu răspund la mail. Mai pune accentul și pe cifre - câți dintre autorii publicați sunt femei și câți bărbați, dar atrage atenția și asupra faptului că, în opinia ei, un editor are mai mare încredere în ce are de zis în povestea sa un bărbat decât are o femeie. Am vorbit despre carte mai multe aici.

Nu se putea fără o abandonată, așa-i? :) De la Alice Feeney am mai citit Piatră, hârtie, foarfecă, și nu mi-a plăcut absolut deloc - am terminat cartea doar pentru că am făcut buddy read cu o prietenă. El & ea este titlul lunii august la bookclubul la care particip, și de aceea i-am dat o șansă, dar nu am putut parcurge mai mult de câteva capitole. Pur și simplu nu rezonez cu scriitura autoarei, și când am căutat spoilere, ca să nu fiu complet din pom la întrunirea bookclubului, m-am bucurat că nu m-am forțat să citesc volumul respectiv. Pe lângă faptul că nu mă dau în vânt după thrillere, pentru că de obicei protagoniștii nu sunt oameni cu toate țiglele pe casă și eu am nevoie să rezonez cu ceva din personalitatea personajului pentru a-mi păsa de povestea sa, Alice Feeney nu e o autoare potrivită pentru mine. Piața de carte thriller e foarte ofertantă și am citit și cărți bune din acest gen, dar El & ea mi-a dat de înțeles de la bun început că nu va fi o lectură care să mă captiveze.

Trecute vieți de doamne și domnițe, volumul I, de Constantin Gane, a fost o adevărată delectare. Istoria, de obicei, e povestită din perspectiva învingătorilor, și de obicei, bărbații sunt cei care stau la cârma schimbărilor. Ei bine, Constantin Gane, printr-un efort de cercetare amănunțit și pe alocuri supraomenesc, reușește să aducă la cunoștință cine au fost femeile care au marcat viețile conducătorilor de pe teritoriul României încă din secolul al XVII-lea, cum au fost soțiile, surorile, fiicele, sau alte femei importante din viața unui conducător sau a altuia. Tare interesant a fost volumul - am aflat despre ilustre doamne, care au vrut binele țării, am aflat și despre femei ce și-au urmărit propriile interese, dar am fost prinsă și într-o complexă lecție de istorie, relatată într-un fel atât de minunat de către autor, încât îmi pare rău că manualele de istorie din școală nu sunt scrise în același stil - Constantin Gane știe cum să capteze atenția prin felul său inedit de povestaș. Nu e un volum doar despre femeile domnitorilor, ci și despre societatea românească de pe vremuri, despre lupta pentru putere și despre eterna perfidie umană. Voi citi al doilea volum cât de curând.

Peștele mălai visează de M.K. Lynn este al treilea volum din seria Arhivele unor vânători de demoni din Micul Paris. De data aceasta, membrii Cabinetului se îndreaptă spre Tomis, unde trebuie 1. să-i cunoască pe colegii lor de la mare și 2. să afle ce s-a întâmplat cu aurul de la Cazinou. Dar mai apare și un punctul 3., și anume, în limbaj liber, ce se întâmplă cu Lisette și domnul Vernescu? Tare mult mi-a plăcut acest volum, alert, amuzant (prin intermediul detectivilor (vai de capul lor, apropo) din Tomis), emoționant chiar, datorită felului în care o anumită dinamică între anumite personaje se schimbă foarte mult. Aștept cu nerăbdare să aflu cu ce se va continua povestea.

Woldemar de Oleg Serebrian a fost ca o rană sângerândă: atâta durere într-un suflet atât de mic, de copil, nu îmi amintesc să mai fi întâlnit într-o altă carte. Poate doar în Singur pe lume de Hector Malot. Woldemar are aproape șapte ani și-i urmărim ultimul an din copilărie, de înainte să înceapă școala. Este un copil născut într-o perioadă dificilă - acțiunea în carte are loc în 1976-1977, într-un loc dificil - Cernăuți - pentru cineva care în acte e trecut ucrainean, dar despre care se zice că e neamț. Pentru un copil atât de mic, Woldemar are un spirit de observație care aduce în prim-plan realitatea unei familii dezbinate, durerea și traumele care nu sunt conștientizate, acceptate sau vindecate, acestea otrăvind viața celor din inima familiei. E o carte în care am regăsit foarte multe lucruri din propria mea copilărie, și poate că ăsta a fost motivul de ce am trăit atât de intens momentele de nedreptate din viața lui Woldemar și am empatizat cu acest băiețel pe tot parcursul volumului. Voi face o recenzie mai amplă, ce pot să spun e că îmi place enorm cum scrie Oleg Serebrian și rezonez tare mult cu scriitura sa.

The Rise and Fall of the Dinosaurs de Steve Brusatte a fost o non-ficțiune de care m-am bucurat mult. Autorul, paleontolog de profesie, sintetizează foarte bine și facil pentru cineva care nu lucrează în domeniu tot ceea ce înseamnă cum au apărut dinozaurii, cum s-au dezvoltat, cum au domnit și cum au dispărut. Am aflat foarte multe informații noi despre tot felul de specii, despre cum putem afla perioada exactă de când datează o fosilă, despre cum dinozaurii s-au dezvoltat în mai multe direcții, am aflat și despre dinozaurii din Hațeg, dar și despre cum au dispărut, aproape în totalitate, aceste animale atât de diferite de ce mișună pe pământ în prezent. Clar e o carte pe care o recomand tututor pasionaților de subiect.

Zen in the Art of Writing de Ray Bradbury este a doua carte semnată de autor pe care o abandonez anul acesta. Nu mai rezonez cu stilul autorului și nu are sens să trag de mine de dragul vremurilor de demult.

Am tras de mine să citesc Lacrimi de chihlimbar de Sofia Segovia, dar nu am reușit să mă conectez cu personajele la fel de bine cum a fost în cazul volumului Zborul albinelor - cartea anului 2022 pentru mine. Introducerea personajelor principale în acțiune nu m-a făcut să fiu curioasă de soarta lor și doar scriitura frumoasă, lirică a Sofiei Segovia nu a fost de ajuns pentru mine ca să continui această poveste.

Premisa acestui volum suna foarte interesant, dar din păcate, nici execuția, nici scriitura nu au fost pe placul meu. Am tras de mine să citesc câte un capitol pe zi, dar cu totate că Luna din apă de Samantha Sotto Yambao promite să fie o carte în stilul animațiilor de la Studio Ghibli, eu nu am simțit decât plictiseală și chiar o ușoară antipatie față de protagonistă. Stilul mi s-a părut alambicat fără motiv, multe cuvinte care nu spun nimic, iar ritmul poveștii a fost ciudat. Am abandonat cu regret această poveste, pentru că avea potențial, dar pe mine nu m-a cucerit.

Un alt volum pe care voiam musai să-l parcurg, dar care m-a plictisit instant, a fost Revrăjită de Lucy Jane Wood. Încă din primul capitol scriitura mi se pare încurcată, iar protagonista se comportă de parcă nu ar fi o femeie în toată regula, ci o fată de 12 ani proaspăt sosită la pension, unde nu cunoaște pe nimeni și e foarte timorată. Deși poveștile cu și despre librării magice se numără printre preferatele mele, volumul de față nu mi s-a potrivit.

Și închei luna cu încă o carte abandonată - de data asta, în format audio. Un apartament la Paris de Guillaume Musso avea o premisă interesantă, dar m-am plictisit tare repede și nu m-am putut conecta cu personajele și cu problemele acestora. Așa că am lăsat-o baltă.

Acestea au fost cărțile lunii august. Cum a fost pentru voi acest sfârșit de vară?

Bilanț literar: Aprilie 2022

Salutare! Luna aceasta am avut spor la citit și abia aștept să vă împărtășesc impresiile mele despre lecturile lui aprilie.

Deși luna martie a fost cea în care am citit exclusiv autori români contemporani, am mai avut o „restanță” pe care am reușit să o duc la bun sfârșit chiar la începutul lui aprilie.

Pe contrasens de Oleg Serebrian este un roman-jurnal în care descoperim, alături de protagonist, bizara biografie a înaintașului său. Născut într-o familie privelegiată, Alex cunoaște pierderea de mic - cel mai bun prieten al său, Enno, se stinge din viață, acest eveniment urmărindu-l pe von Randa pe tot parcursul vieții sale. Atunci când alege să plece la studii în Germania, Alex începe o adevărată aventură și abia aici descoperă care sunt adevăratele bucurii și tristeți ale vieții. Se împrietenește repede cu Irmin Heisert și cu familia acestuia, o prietenie care durează o viață și care, la un moment dat, îi creează niște probleme de imagine lui Alex von Randa.

În Moștenirea Hawthorne de Jennifer Lynn Barnes, misterul lăsat în testamentul lui Tobias Hawthorne este rezolvat, sau, cel puțin, așa crede Avery.

 Lucrurile însă se complică atunci când fata descoperă ceva în casă, care se regăsește și în certificatul ei de naștere, iar aici adolescenta, alături de frații Hawthorne, realizează că bătrânul le-a mai lăsat un puzzle de rezolvat.

Nerostit de Neil Abramson este povestea Helenei, un medic veterinar dedicat trup și suflet meseriei sale. Odată ajunsă între lumi, Helene se întreabă dacă toate deciziile ei, în special acelea legate de eutanasie, au fost corecte față de animal. 

Totodată, este blocată între două tărâmuri, observând cum soțul ei, David, un avocat de succes, face față pierderii și se trezește nevoit să aibă grijă de toate animalele ei - cai, porci, câini și pisici. 

Povești pe nerăsuflate de Adriana Ștefan, ilustrată de Daniela Olariu, este o cărțulie tare simpatică, potrivită pentru toate vărstele. Așa cum îi zice și titlul, poveștile se citesc dintr-o suflare și m-am distrat descoeprind lumea creată de autoare și de ilustratoare.

Un alt volum simpatic pe care l-am citit luna aceasta este Povești somnifere de Vlad Stroescu, ilustrat de Andreea Dobreci. Poveștile sunt amuzante, bizare și se observă faptul că sunt inventate pe loc - autorul a simțit nevoia să contorizeze undeva poveștile pe care le inventa în fiecare seară pentru a le spune fiicelor sale, iar această inițiativă a adus cititorului un volum interesant, inedit.

Marea aventură a micii albine Mitsu de Mircea Dragu, ilustrat de Bajko Attila e un volum care m-a surprins plăcut. Un poem despre o albinuță curajoasă, care vrea să-și salveze stupul, cărticica asta a fost o adevărată încântare și sunt sigură că ar fi pe placul grupului-țintă.

Am terminat de citit cel de-al cincilea volum din saga Witcher, Botezul focului de Andrzej Sapkowski. Această carte a mers ceva mai greu ca precedentele, foartă multă descriere și călătorie a personajelor, acțiunea legată de firele narative principale a cam stagnat. Mi-a creat impresia unul volum scopul căruia a fost să pregătească terenul pentru ceva grandios, rămâne de văzut ce se întâmplă mai departe.

Celălalt de Cornel George Popa este un roman alarmant datorită felului în care autorul aruncă cititorul în tot felul de stări, trezindu-i o multitudine de întrebări și oferind zero răspunsuri.

 Pe parcursul romanului, o observăm pe Amalia, cum dintr-o femeie de-a dreptul fadă și lipsită de orice trăsătură interesantă, aceasta devine un adevărat personaj ce trezește curiozitatea familiei, a vecinilor și a orașului în întregime. Modul în care femeia trece peste durerea pierderii este unul oarecum previzibil, dar autorul oferă tot felul de nuanțe prozei și, la un moment dat, ajungi să nu mai înțelegi care este limita între vis și realitate.

Inappropriate de Vi Keeland e un romance tare simpatic. Protagonista, după nouă ani de slujbă asiduă într-o companie, este concediată dintr-un motiv stupid și, furioasă, femeia îi scrie șefului companiei un mail nu tocmai oficial. Bărbatul, intrigat de ce are de zis o angajată despre care nu a auzit niciodată, ia legătura cu ea. Mi-a plăcut faptul că protagoniştii, de fiecare dată când apărea o problemă, o discutau. Doi adulți care se comportă ca nişte adulți, nu jocuri şi neînțelegeri adolescentine, un aspect ce deseori este neglijat în cărțile romance.

Tutoring the Player de Rebecca Jenshak a fost un romance simpatic despre doi studenți, ea o fată foarte timidă, el - sufletul petrecerii. Foarte drăguțe au fost interacțiunile lor și mi-a plăcut atmosfera cărții. Este primul volum dintr-o serie și abia aștept să citesc următorul volum.

De la Războiul macului de R. F. Kuang am avut mari așteptări - cartea asta a fost atât de promițătoare și plină de potențial, dar după 1/3 din poveste am început să mă plictisesc, iar felul în care decurge acțiunea și modul în care s-a terminat cartea m-au băgat într-un reading slump. O avem pe Runin, o orfană care face tot posibilul pentru a ajunge la academia militară din Sinegard, unde fata învață nu doar despre cum este lumea din jur, ci și despre luptă, politică și în special despre zei. Când răbufnește un nou război, Runin nu este pregătită să lupte, însă vocile dintr-o altă lume o cheamă, promițându-i putere.

Războiul macului se numără printre acele cărți pe care, în mod normal, le evit. Este o lectură sângeroasă, plină de comploturi, de o atmosferă apăsătoare și, aspectul care mi-a displăcut cel mai mult a fost lipsa totală a binelui. Personajelor mereu li se întâmplă ceva rău, micile izbânzi se simt ca o povară, iar Runin nu pare să aibă o clipă de răgaz. În plus, nu am reușit să mă atașez de personaj pe parcursul cărții și nici nu am deslușit-o ce fel de persoană este până la finalul cărții. Runin spune una, face alta, gândește o a treia și felul acesta împrăștiat de a fi nu m-a atras de partea ei. Războiul macului este o carte bine scrisă, dar clar nu e pentru mine și nu voi continua seria.

The Wall of Winnipeg and Me de Mariana Zapata a fost o lectură de tipul slow-burn, cu accent pe grumpy x sunshine trope. Vanessa este asistentul personal a lui Aiden, unul dintre cei mai apreciați și talentați jucători de fotbal american. Aidan nu este cel mai comunicativ om - este ursuz, mereu în lumea sa, scump la vorbă și mai ales, scump la tot ce înseamă interacțiune umană. Atunci când Vanessa decide să plece pentru a-și urma visul, Aidan o roagă să se întoarcă și-i oferă ceva ce tânăra nu poate să refuze. Mi-a plăcut romanul pentru că este despre relații și despre cum oamenii plini de traume învață să le depășească și să descopere omul de lângă, încep să aibă încredere și să își depășească fricile. Nu este o carte unde accentul să se pună pe relația fizică, așa că nu îl recomand neapărat cititoarelor ce caută atracția instantă între protagoniști.

 Ea este o studentă conștiincioasă, pasionată de învățat, iar el este un atlet care trebuie să-și îmbunătățească reputația, așa că cei doi încheie un contract. Evident, lucrurile se îndreaptă într-o altă direcție... Logan de Violette Paradis e un volum romance unde totul se întâmplă pe repede-nainte, o lectură ușurică, pe care să o dai gata în câteva ore.

From Lukov with Love urmărește felul în care doi oameni care trăiesc pentru patinaj, dar care nu se suportă, ajung să formeze o echipă și să se pregătească pentru o competiție. Stilul Marianei Zapata este minunat - felul în care își construiește personajele, modul în care le descoperim prin prisma acțiunilor și a gândurilor pe care le au. 

Mi-au plăcut protagoniștii pentru că am reușit să creez o conexiune cu aceștia pe parcursul cărții și pentru că relația lor nu a fost ceva forțat, acolo doar de dragul de a pune „18+” pe copertă. S-a construit treptat, trecând prin mai multe etape, într-un mod natural, care a făcut finalul atât de frumos. Cred că am descoperit autoarea mea preferată de romance.

Primul copil din lume de Paola Capriolo este povestea lui Cain, care din invidie l-a omotât pe fratele său, Abel, pentru a obține ceea ce avea mezinul. Atunci când realizează ce a făcut, Cain pleacă în lume, pentru a cutreiera pământul și pentru a uita despre crima pe care a comis-o. O călătorie inițiatică, Primul copil din lume prezintă perspectiva lui Cain, felul în care cunoaște alți oameni și modul în care încearcă să plătească pentru greșelile sale. A fost o lectură lejeră, cu o poveste deloc complexă, moralizatoare pe alocuri. E o carte potrivită pentru cei pasionați de personajele biblice sau despre mitul primului om.

Povești de noapte bună e un volum ce mi-a plăcut mult, atât datorită poveștilor care m-au purtat pe mai multe tărâmuri, cât și datorită ilustrațiilor ce pășesc alături de fiecare poveste, scoțând la iveală personaje curajoase, regate ciudate sau peisaje fantastice.

Angela McAllister reușește să aleagă cele mai interesante povești și să arate lumea micului cititor prin intermediul folclorului, a credințelor și a mitologiei. 

Beautiful Mistake de Vi Keeland a fost o lectură ușoară, despre doi adulți care încearcă să își raționalizeze sentimentele și să nu se apropie unul de celălalt. Atracția însă e prea puternică, iar cei doi sunt puși în fața realității: să se lase purtați de val sau să-și asculte rațiunea. Îmi place stilul scriitoarei, poveștile pe care le creează, dar și personajele inedite, cu un trecut tumultos.

Să vorbim un pic și despre cărțile pe care le-am abandonat în această lună:

Am citit seria Frăția corbilor de Maggie Stiefvater și mi-a plăcut foarte mult stilul, așa că abia așteptam să citesc Toți sfinții rebeli. Acțiunea se axează în jurul a trei adolescenți care sunt verișori și care pot crea miracole. Nu am avansat mult în narațiune, m-a plictisit foarte mult introducerea în poveste și mi-a pierit tot cheful să aflu ce se întâmplă mai departe.

Câteva feluri de a dispărea de Flavius Ardelean - un volum pe care eram încântată să-l încep, însă nu am rezistat mai mult de 20 de pagini. Stilul nu este deloc pe gustul meu și am preferat să citesc altceva.

Am abandonat Bossman de Vi Keeland - o protagonistă enervantă și infantilă și un protagonist de-a dreptul ciudat, cu tendințe de abuzator. Voi mai încerca și alte cărți de la autoare, pentru că-mi place stilul ei, dar povestea asta nu m-a prins.

O altă lectură pe care am abandonat-o a fost Jack de Violette Paradis. Deși îmi place stilul autoarei și premisa cărții, nu am putut să mă conectez cu o protagonistă obsedată de energii, care la veritabila vâsrtă de 25 + (?) ani apelează la ghicitoare pentru a-și rezolva problemele, în loc să se ocupe personal de ele.

Drumul egal al fiecărei zile de Gabriela Adameșteanu - cred că am ajuns în etapa în care am obosit să citesc cărți despre comunismul din România sau opere în care totul se întâmplă în acea perioadă. Nu am reușit să mă conectez nici cu stilul cărții, nici cu protagonista.

Acestea au fost cărțile lunii aprilie. Cum a fost luna voastră în materie de cărți?

Recenzie literară: Pe contrasens de Oleg Serebrian (2021)

Woldemar Skawronski, nepotul cunoscutului matematician Albert von Randa, se întoarce la Peenemunde pentru a afla ce s-a întâmplat cu unchiul lui de pe bunică la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial. Istoria este una foarte bizară și protagonistul cu greu găsește pe cineva care să-l fi cunoscut pe Albert, însă soarta i-l aduce în față pe Ingo Heisert, fiul celui mai bun prieten a lui Albert, care îi înmânează lui Woldemar un teanc de scrisori scrise de baronul von Randa, căruia cei apropiați îi spuneau Alex.

Pe contrasens de Oleg Serebrian este un roman-jurnal în care descoperim, alături de protagonist, bizara biografie a înaintașului său. Născut într-o familie privelegiată, Alex cunoaște pierderea de mic - cel mai bun prieten al său, Enno, se stinge din viață, acest eveniment urmărindu-l pe von Randa pe tot parcursul vieții sale. Atunci când alege să plece la studii în Germania, Alex începe o adevărată aventură și abia aici descoperă care sunt adevăratele bucurii și tristeți ale vieții. Se împrietenește repede cu Irmin Heisert și cu familia acestuia, o prietenie care durează o viață și care, la un moment dat, îi creează niște probleme de imagine lui Alex von Randa.

Oleg Serebrian introduce cititorul într-o poveste complexă despre sufletul uman și revelațiile pe care le are un bărbat rămas, pentru totdeauna, un copil în sufletul său. Felul în care decurge acțiunea și modul în care Alex cunoaște viața, prieteniile, iubirile și reușitele sale profesionale sunt acele puncte forte din narațiune care te fac să citești încontinuu și să nu-ți dai seama cum trece timpul.

Atmosfera romanului este uneori boemă, alteori apăsătoare, arătând cu lux de amănunte realitatea acelor vremuri, felul în care se întâmplau lucrurile în cercurile academice și cum realitatea istorică din prima jumătate a secolului trecut a afectat personajele și, mai ales, familiile vechi, cu tradiție.

Pe contrasens e un volum ce tratează teme precum viața, iubirea, familia, eșecul personal, prietenia de dincolo de timp, lupta omului cu istoria. A fost o lectură cu adevărat revelatoare, plină de informații și de trăiri și nu mi-am dat seama cum a trecut timpul în compania lui Alex von Randa.