Laura Rise e o tânără ce-și dorește din tot sufletul să aibă o carieră scriitoricească - să poată trăi din scris, nu doar să le spună cunoștințelor că „mai și scriu uneori”. Deși bate la toate ușile - își trimite manuscrisele la toate editurile posibile - ori nu primește niciun răspuns, ori i se spune că textele ei nu sunt suficient de bune, sau că publicarea unui volum semnat de un autor necunoscut încă pentru cititorul autohton nu intră în planul editorial pentru anul respectiv. Dar Laura, scrâșnind din dinți, nu se lasă bătută, și pentru că are o suspiciune, decide să facă un experiment. Suspiciunea ei este că manuscrisele ei nu sunt luate în considerare pentru că e femeie, așa că apelează la ajutorul unui cunoscut, George Reza. Îi propune acestuia să trimită textele ei de pe mailul său, și să vadă care vor fi răspunsurile editurilor. George, încântat de un așa experiment neobișnuit, decide să se implice, și în câteva ședințe, discută minuțios despre fiecare text, despre fiecare chichiță. Dar Laura urmează să treacă printr-o mare dramă, atunci când George devine un scriitor de succes, iar ea nu poate demonstra că textele nu îi aparțin bărbatului, ci ei.
Volumul semnat de Emilia Muller s-a simțit ca o împletire între ficțiune, autobiografie și statistici despre piața de carte actuală din România. Pe de o parte, o urmărim pe Laura și cum vorbește despre romanele sau povestirile sale, care zac într-un raft metaforic, care sunt poveștile din spatele textelor. În același timp, personajul își expune gândurile despre teme precum singurătatea, misoginismul, maternitatea, nevoia de a fi acceptat așa cum ești, nu așa cum te vrea societatea să fii. Pe de altă parte, Laura aduce tot felul de informații despre cum e piața de carte din România, de ce e greu să publici, de ce editurile uneori nu dau răspunsuri clare și deseori nu răspund la mail. Mai pune accentul și pe cifre - câți dintre autorii publicați sunt femei și câți bărbați, dar atrage atenția și asupra faptului că, în opinia ei, un editor are mai mare încredere în ce are de zis în povestea sa un bărbat decât are o femeie.
Din acest punct de vedere, Laura Rise - Deținută e un volum informativ, relevant pentru cei care vor să publice, în special în mod tradițional - adică prin intermediul unei edituri, nu în sistem de self-publishing. Partea de ficțiune mi s-a părut cam fragmentată. Mi-a plăcut modul în care evoluează firul narativ ce-l privește pe George și discuțiile pe care le au cele două personaje, mi-au plăcut și gândurile Laurei despre viața ei și evenimentele (separat de scriitură) care o marchează, dar m-a plictisit porțiunea unde Laura interacționează cu Emil, un vecin mai în vârstă, glumeț și oarecum simpatic. Prezența lui în poveste nu a fost necesară, și până la final nu am simțit că personajul a adus ceva relevant poveștii Laurei. Ce m-a bulversat un pic a fost întorsătura de la final, după ce are loc înălțarea lui George la nivel de scriitor consacrat și adâncirea Laurei într-o eternă uitare. Ultimele evenimente au fost bruște, și evoluția personajului principal nu părea să meargă în acea direcție.
Partea mea preferată, la capitolul ficțiune, a fost relația Laurei cu George. Laura e genul de femeie care pare a fi foarte cu picioarele pe pământ, dar dă dovadă de o încredere oarbă în cineva care nu îi este om apropiat. Pentru o scriitoare ce se chinuie ani la rândul să scrie, să trimită manuscrisul la toate editurile posibile, să primească refuzuri peste refuzuri, dar totuși să nu se lase de meserie, decizia de a-i încredința în totalitate textele lui George, fără martori, fără un contract, fără a se asigura că experimentul va rămâne doar la nivel de experiment, mi s-a părut foarte prostească. Pe de altă parte, deși nu sunt de acord cu motivele pe care le invocă George când devine scriitor, punctul lui de vedere e destul de interesant. Mai exact, înainte de a trimite textele la edituri, George discută cu Laura și face modificări, în ceea ce privește titlul, sau numele personajelor, sau timpul verbal folosit. La final, apare întrebarea: cât de mult un text îi apaține Laurei, dacă George a făcut mici sau mari modificări, aducându-l într-o formă în care să fie acceptat de către o editură ce anterior a respins textul respectiv? Sau Laura a avut dreptate, și textele sunt acceptate doar pentru că scriitorul este un bărbat?
În concluzie, Laura Rise - Deținută de Emilia Muller este un volum ușurel, dar care totuși te pune pe gânduri, despre piața de carte autohtonă și despre eterna nedreptate și fățărnicie umană. Mi-a plăcut și scriitura, și povestea, și personajul principal, chiar dacă nu am rezonat cu Laura de fiecare dată. Recomand cartea dacă sunteți curioși care e procesul prin care trebuie să treacă un autor la noi (și nu numai) pentru a se vedea publicat și care e perspectiva omului căruia i se fură munca.