Într-o lume în care anotimpurile încep să se comporte ciudat, Mura, o copilă de om crescută printre orci, încearcă să înțeleagă încotro i se îndreaptă viața. O iubește mult pe mama ei adoptivă, Tuakki, o femeie orc ce o învață arta supraviețuirii în pădure, dar relația celor două este plină de momente de tensiune. Declinul Alb, un anotimp ce devine din ce în ce mai lung și îngreunează viața ființelor de pe insulă, aduce cu sine nu doar frigul și foamea, ci și amenințarea unui sfârșit dureros. Tuakki decide să plece din sat într-o misiune secretă, însă Mura nu poate tolera să fie lăsată în urmă, așa că pleacă în căutarea femeii-orc.
Urletul gheții de Diana Boitor este o carte în care magia planează peste o lume ce o consideră a fi o putere malefică, întunecată, o putere menită să distrugă și să subjuge. Am apreciat multitudinea de rase existente în poveste și istoria apariției acestora, dar și relațiile ce se construiesc între comunități. Faptul că oamenii se consideră a fi o rasă dispărută a fost interesant - în lumea Dianei Boitor, nu oamenii sunt rasa pe care se axează acțiunea, ceea ce a fost interesant.
În ceea ce privește personajele, au fost numeroase și variate, cititorul făcând cunoștință cu tot felul de creaturi interesante, cu poveștile lor, cu lumile din care vin și credințele pe care le au. Relația muritorilor cu zeii este una complexă și deseori complicată, iar misterul din jurul unui anumit zeu se adâncește cu fiecare pagină parcursă.
Mura se adeverește a fi o adolescentă explozivă, care acționează din impuls atunci când vine vorba despre Tuakki. Iubirea ei pentru mama adoptivă este una dificilă, aflată la un pas între adorație și suspiciune, dinamica fiind una atipică. Tuakki, la rândul ei, e plină de secrete și cu greu le spune altora ce gândește, ceea ce o face un personaj ermetic. Talla, o tânără ce ascunde un secret sumbru, mi-a plăcut prin replicile ei simpatice și prin capacitatea de a se stăpâni în cele mai tensionate momente.
Urletul gheții este o poveste despre călătoriile spre inima pământului și spre inima celor mai întunecate gânduri din propria persoană, o cascadă de emoții și trăiri, o adevărată armată de creaturi ce încearcă să supraviețuiască Declinului Alb, o epopee a cunoașterii și descoperirii.
Barion, lupul singuratic de Diana Boitor este un roman fantasy unde povestea se axează pe sentimentele protagonistului și pe drumul care-l duce spre descoperirea sinelui. Mi-a plăcut lumea pe care o construiește autoarea, popoarele ce împânzesc pământul și descrierea lor, relațiile ce se construiesc între protagonist și alte personaje. Mi-a plăcut în special de Tamakk, un fierar ce vrea să plece într-o ultimă aventură înainte de a se așeza pentru totdeauna la casa lui. Un bărbat foarte vorbăreț și deschis, Tamakk îl completează pe Barion - ursuz și singuratic.
Diana Boitor creează personaje memorabile, o acțiune intensă, o poveste ce este într-o continuă schimbare. Mereu se întâmplă ceva, iar Barion pare să se apropie de țelul propus, trezindu-se totuși pe cărări neumblate, despre care nici nu știa că există. Relația lui cu cei din jur este una complicată, pentru că Barion este un om închis în sine și care nu vrea să vorbească despre trecut. De Edda nu pot spune că mi-a plăcut în mod special, parcă impactul lui Tamakk a fost mai mare asupra protagonistului decât a femeii ce îi complică viața.
În prima jumătate a lunii nu am avut spor la citit. Faptul că am început luna cu o carte abandonată nu a fost de mare ajutor :)
Sănătatea animalelor de companie de Gary Richer - un volum promițător, dar care, după 25% de text nu m-a lămurit dacă este o carte dedicată proprietarilor de căței și pisici sau medicilor. Terminologia folosită e prea tehnică, din punctul meu de vedere, iar faptul că autorul, medic veterinar fiind, afirmă că mâncarea din comerț - boabele și conservele - sunt nocive, pe când în spatele unor diete echilibrate sunt numeroase studii și cunoștințe ale nutriționiștilor veterinari, nu i-au oferit credibilitate în ochii mei.
Unde este Anne Frank de Ari Folman și Lena Guberman este un roman grafic ce urmărește aventurile lui Kitty, prietena imaginară a Annei Frank din jurnalul pe care l-a ținut fata. Kitty iese din jurnal în zilele noastre și își amintește despre Anne, totodată fiind nevoită să facă față realităților din secolul XXI, văzând cum istoria tinde să se repete. Mi-au plăcut stilul și ilustrațiile, poveștii însă i-a lipsit ceva pentru a o face memorabilă.
Mi-a plăcut Visătorul de visuri de Regina Maria a României, e o carte plină de melancolie și, mai ales, suferință. Pasajele descriptive au fost preferatele mele, în schimb cele moralizatoare au diminuat din plăcerea lecturii.
Cartea mi-a creat impresia că a vrut să abordeze în profunzime mult prea multe teme vitale - viața, sacrificiul, iubirea, însă a fost prea scurtă. Faptul că în roman e exagerat de multă suferință și după fiecare victorie lucruri rele continuă să se întâmple m-a făcut să mă întreb în ce măsură mi-aș fi dorit să citesc o asemenea poveste, daca aș fi fost încă un copil.
Umorul fin, întâmplările ciudate și haioase, dar mai ales tragi-comice, care leagă mai multe destine în cel mai bizar mod au fost elementele care mi-au plăcut în Bilili de Andrei Crăciun.
Se citește ușor și, chiar dacă este destul de scurtă, cuprinde foarte multe povești și surprinde atmosfera vremurilor de altă dată - începutul secolului trecut.
Zidului de John Lanchester i-au lipsit foarte mult descrierile și explicațiile pentru a-l face un roman distopic memorabil pentru mine. Despre ce s-a întâmplat înainte de construcția Zidului - o perioadă cunoscută drept Schimbarea - nu se menționează mai nimic. Nu se explică nici cine, mai exact, sunt Ceilalți și de ce trebuie împiedicați să ajungă pe teritoriul Marii Britanii.
Din acest punct de vedere, nu am putut să mă imersez complet în poveste și să empatizez cu personajele, deși li se întâmplă multe lucruri oribile și toate acestea au un impact major asupra viziunii personajelor despre lume.
Turnul rândunicii de Andrzej Sapkowski este a VI-a carte din seria Witcher și, până acum, este preferata mea. Dacă la sfârșitul volumului anterior cititorul e lăsat oarecum în aer, în acest volum îl urmărim atât pe Geralt și creaturile alături de care călătorește, în căutarea lui Ciri, cât și pe Ciri, care intră într-o nouă etapă a vieții sale. Mi-a plăcut enorm limbajul din carte și personajele, indiferent de ce parte a baricadei se află. Abia aștept să aflu ce se întâmplă mai departe.
Romanul semnat de Alexei Salnikov, Petrovii in vremea gripei, urmărește viața familiei, o viață obișnuită la suprafață, dar presărată cu tot felul de evenimente bizare, întâlniri dictate de soartă, frământări lăuntrice despre care nu știe nimeni.
Personajele mereu interacționează cu cineva, mereu își amintesc de trecut, fără însă a ignora realitatea tristă a prezentului - salariile mici, iernile geroase, familiile mereu nemulțumite. Autorul are un stil aparte de a scrie, pentru că reușește să contureze realitatea unui oraș post-sovietic, ieșit, într-un fel, din regim, totuși fiind ancorat în așteptările și mentalitatea acelor vremuri.
Ikigai - Cum să-ți găsești drumul în viață de Hector Garcia și Francesc Miralles este un volum care la început mi s-a părut destul de abstract, dar pe parcurs a devenit mai interesant.
Autorii încearcă, prin intermediul unor exerciții de imaginație și de exemple de povești de succes, să trezească interesul tânărului cititor pentru creație și descoperirea unei pasiuni în viață. Ikigai îndrumă la introspecție și la căutarea lucrurilor frumoase din jur, dar și arată că drumul spre succes este unul anevoios și numai de călător depinde dacă vrea să-l ușureze sau nu.
Barion, lupul singuratic de Diana Boitor este un roman fantasy unde povestea se axează pe sentimentele protagonistului și pe drumul care-l duce spre descoperirea sinelui. Mi-a plăcut lumea pe care o construiește autoarea, popoarele ce împânzesc pământul și descrierea lor, relațiile ce se construiesc între protagonist și alte personaje.
Mi-a plăcut în special de Tamakk, un fierar ce vrea să plece într-o ultimă aventură înainte de a se așeza pentru totdeauna la casa lui. Un bărbat foarte vorbăreț și deschis, Tamakk îl completează pe Barion - ursuz și singuratic.
Suntem bine de Nina LaCour explorează tristețea, singurătatea și însingurarea, relațiile interumane și complexitatea acestora, frământările interioare a unei tinere atunci când ajunge într-un moment de cumpănă.
Suntem bine e o carte cu un scris simplu, dar care îți trezește interesul și compasiunea, oferind o perspectivă asupra vieții lui Marin, care pierde foarte multe lucruri în același timp, încercând să înțeleagă încotro trebuie să o apuce.
Doamna England de Stacey Halls este un roman cu nuanțe gotice și victoriene, urmărind viața unei familii, văzută prin ochii lui Ruby May, care se angajează dădacă pentru copiii familiei England. Misterul planează asupra casei, ceva se întâmplă între soții England, iar comunitatea izolată din care fac parte nu are prea multe de spus despre ei.
Autoarea are un stil plăcut de a scrie, un stil acaparator, pentru că te ține aproape cu sufletul la gură de poveste, fără a o face un thriller sau o poveste de groază.
Acestea au fost cărțile pe care le-am citit în iunie. Vouă ce titluri vă fac cu ochiul?
