Recenzie literară: Confessions of an English Opium-Eater de Thomas De Quincey (1821)

Cartea aceasta, Confessions of an English Opium-Eater, care a fost tradusă la Polirom (Confesiunile unui opioman englez), sălășuia în biblioteca mea de vreo doi sau chiar trei ani. Numele autorului, Thomas De Quincey, nu îmi era cunoscut în momentul în care am achiziționat volumul, dar am fost (irezistibil) atrasă de titlu, așa că l-am luat cu mine acasă.

Romanul este o autobiografie, unde autorul îi prezintă cititorului viața sa, din copilărie până la maturitate și influența opiului asupra tuturor aspectelor din viața profesională și personală. Deși la prima vedere romanul pare a fi doar o poveste al unui dependent de droguri, Confesiunile unui opioman englez aduce în prim plan greutățile prin care trece De Quincey în copilărie, viața de vagabond dusă ca adolescent în Londra, dar și maturizarea sa. Opiul joacă un rol important în toate deciziile pe care le ia autorul, dar dependența sa de acest drog este foarte bine descrisă, chiar romanticizată. 

Ca cititor, mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă cartea. Am citit-o în engleză, iar exprimarea este pur și simplu delicioasă - formularea propozițiilor, crearea tensiunii, utilizarea unor cuvinte arhaice, toate te fac să rămâi pironit cu ochii pe text și să urmărești acțiunea. 

Opiul, care ar putea fi considerat un personaj aparte, este descris în cele mai multe moduri - ca un elixir salvator uneori, alteori, ca o otravă. Prepararea lui, senzațiile pe care le oferă, imaginile pe care le creează în cap, dar și urmările unui consum îndelungat - toate aceste detalii autorul le oferă cu mult drag, explicând fiecare lucru într-un mod interesant, astfel încât uneori pare să te îndemne să-l încerci și tu.

Mi-a plăcut cartea datorită limbajului și a felului în care opiul dictează viața autorului. Evenimentele ce au loc nu sunt neapărat spectaculoase, dar foarte diferite, atât în ceea ce privește percepția unui om ce nu utilizează opiul, cât și din punct de vedere al autorului, privind în urmă la cele întâmplate.

Un alt motiv de bucurie pentru mine este faptul că am ajuns să citesc acest volum în cadrul unui proiect colectiv cu alte fete dintr-un club de literatură: se numește #citescceam și constă în lecturarea tuturor titlurilor necitite din bibliotecă înainte de a procura cărți noi. #citescceam are legătură și cu proiectul meu personal, Drumul spre minimalism, așa că bucuria este dublă.

Dacă vă tentează o biografie al unui om dependent de droguri, volumul acesta s-ar putea să fie ceea ce căutați.

Recenzie literară: Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey (1962)

Salutare!

Astăzi vorbesc despre romanul Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey, pe care l-am citit la recomandarea mamei mele, căreia i-a plăcut foarte mult. Ce impresii mi-a creat lectura, aflați din filmulețul de mai jos :)

Drumul spre minimalism - Săptămâna 23

Bună!

Săptămâna ce a trecut a stat sub semnul drumurilor - pentru că am plecat într-o mini-vacanță în Republica Moldova. Așa ca să notez ceva legat de Drumul spre minimalism, iată ce am făcut:

- am avut un bagaj foarte mic și chiar m-am felicitat pentru faptul că tot ceea ce am luat cu mine a fost folosit, nu doar plimbat dintr-o parte în alta;

- am început un proiect sub denumirea #cartecalatoare, am lăsat în Chișinău o carte pe care am citit-o deja și despre care voi vorbi pe blog cât de curând. În cadrul Drumului spre minimalism mi-am propus să citesc toate cărțile necitite din bibliotecă și să le dau mai departe. Ar fi varianta să le vând, dar volumele pe care le am eu nu par a fi foarte populare sau căutate și nici să stau pe grupuri să vând o carte-două nu mă tentează. Merg pe ideea lui Marie Kondō: dacă ai dat bani pe un lucru și l-ai folosit, te poți debarasa de acesta, pentru că scopul pentru care l-ai adus în casă a fost îndeplinit;

- mi-am dat seama cât de mult îmi place colecția mea de haine pentru iarnă. Am vreo 9 piese - pulovere, bluze, un cardigan și 3 perechi de blugi plus două rochii. Sunt extraordinar de mulțumită de aceste haine, se potrivesc bine între ele, țin de cald, mă avantajează, mă simt bine în ele. Mi-am zis că până la urmă, voi încerca să iau pas cu pas hainele și să nu mă arunc direct în toate pe care le am. Pe acelea de primăvară-vară-toamnă le voi sorta când le va veni timpul, pentru că doar purtându-le îmi pot da seama dacă le mai vreau sau nu. Șifonierul meu încă nu arată așa cum mi-aș dori, dar aștept să se schimbe sezonul ca să intru direct în pâine, cum s-ar zice.

În rest, mă bucur de vacanță și de zilele în care pot să fac ce vreau și să petrec cu omul meu drag. Voi ce mai faceți?

Recenzie literară: Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri de Mo Yan (2016)

Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri de Mo Yan a ajuns în biblioteca mea într-o vară. Nu mai citisem povestiri scurte de ceva timp și mi-am zis că acum e momentul. Până la urmă, volumul a rămas să stea în bibliotecă până în iarnă, așa că se numără printre primele lecturi ale anului. M-a atras mult coperta și titlul - dar și faptul că Mo Yan este laureatul premiului Nobel pentru literatură în 2012.Am vrut să văd ce fel de scriitor este.

Volumul conține zece povestiri, dintre care doar câteva mi-au captat atenția cu adevărat. Bumbacul imaculat, o povestire despre iubire, copilărie și bumbac, mi s-a părut cea mai bine închegată și cu adevărat frumoasă. Maimuța - povestea unui soț abuzat de soție ce se transformă în acest animal și Femeia cu buchetul de flori - o tânără ce-l urmărește pe un militar până în satul acestuia - aveau un potențial destul de mare. Cătușe la degetele mari mi s-a părut o poveste absurdă, crudă, dar mi-a plăcut. Celelalte povestiri nu m-au fascinat mai deloc, mai ales că autorul are un stil de a termina o poveste abrupt, fără a oferi un final deschis. Dă impresia că pur și simplu s-a plictisit de firul narativ respectiv și a decis să pună capăt povestirii.

I-am acordat nota 2 din 5 pe Goodreads datorită acestei lipse de final. Au fost multe pasaje care mi-au plăcut, dar destule care m-au plictisit. Nu am reușit să întrevăd magia dintre file, deși naratorul afirmă clar că aceasta există. Oameni ce se transformă în vulpi, lumina verde pe care o are bumbacul noaptea, o frumoasă călare pe un măgar... toate aceste elemente sunt prezente, dar le lipsește alura de magic, dorința de a descoperi ceva supranatural în spatele personajelor sau a decorului. 

Mi-aș fi dorit ca acest volum să fi fost ceva mai captivant. E puțin probababil să-mi doresc să mai citesc ceva semnat de Mo Yan, pentru că stilul acestui scriitor nu îmi place.

În concluzie, Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri (apărută la editura Humanitas) nu a fost cea mai faină lectură de la începutul anului, dar nici îngrozitoare nu aș numi-o. Pur și simplu, i-a lipsit ceva ce să mă captiveze.

Recenzie literară: Portocala mecanică de Anhony Burgess (1962)

Salut!

În această joi cartea pe care o prezint este Portocala mecanică de Anthony Burgess. Pentru mine, a fost o lectură interesantă, mai multe despre carte și ce impresii mi-a creat aflați din filmulețul de mai jos.

Drumul spre minimalism - Săptămâna 22

Bună!

În sfârșit, sesiunea a plecat, iar eu am timp pentru mine și pentru hobbyurile mele. Săptămâna ce a trecut în cadrul Drumul spre minimalism am făcut două lucruri.

În primul rând, am aruncat o geantă care deși mi-a plăcut mult și am purtat-o câțiva ani, s-a tocit și a început să arate din ce în ce mai aiurea. Având în vedere că am purtat-o mult și că și-a îndeplinit scopul, nu mi-a părut rău să mă debarasez de aceasta. Același lucru s-a întâmplat cu o pereche de blugi ce s-au tocit și nu mai mergeau purtați.

În al doilea rând, am fost la shopping, dar am urmat conceptul de #shopwisely, preluată de la Diana Solomon. Ideea este că aveam nevoie de produse de skincare și m-am documentat în legătură cu ce exact vreau/am nevoie. Voiam musai să găsesc lucruri Cruelty Free, vegane dacă e posibil și astfel am ajuns să-mi iau un toner și o apă micelară de la Alverde (îi găsiți în dm) și un serum și o spumă pentru curățarea feței de la Lioele (The Makeup-Shop).Și dacă tot am atins subiectul de skincare & makeup, dacă vreți să treceți la produse CF (Cruelty Free) și/sau vegane, site-ul Pink Panda comercializează doar produse de acest fel. Am un wishlist destul de măricel (și vă spun cât de curând de ce), prețurile pentru produse sunt ok și unele chiar foarte accesibile, așa că odată ce dau o comandă, vă arăt și ce mi-am luat. Dar îmi place mult ideea că pot să iau orice de pe acel site știind că absolut toate produsele - fie că e vorba de machiaje sau de îngrijire a tenului și nu numai - sunt CF.

Nu mi-am propus nimic pentru săptămâna ce vine, sunt în vacanță și vreau să profit din plin de aceasta, dar vedem marțea viitoare ce s-a mai întâmplat în viața mea.

Până atunci, vă doresc o săptămână ușoară!

Recenzie literară: Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian (2009)

Nu știu la ce mă așteptam să găsesc în Cartea șoaptelor. Ca majoritatea lecturilor pe care le aleg - asta în cazul în care nu mi-e cunoscut autorul - mă iau după titlu sau copertă și am obiceiul să nu mă interesez despre ce este volumul. Evident, cartea de față nu este o excepție.

Dar nu mă așteptam la ce am găsit în filele sale. După titlu, mi-am zis că o fi vreun roman plin de mistere - și într-o oarecare măsură, asta a și fost, dar sub o altă formă. Volumul este mai mult o biografie al autorului sau mai bine zis, al neamului său - armenii. Deși inițial eram destul de sceptică, am ajuns să îndrăgesc cartea.

Varujan Vosganian este o persoană publică despre care eu habar nu aveam (pentru că nici nu mă interesează prea mult subiectul) de origine armeană. Abia după ce am terminat de citit cartea m-am interesat despre omul din spatele rândurilor, dar doar așa, ca fapt divers.

Deși cartea este o biografie, sau mai mult o istorie văzută prin intermediul strămoșilor, a fost foarte ușor de citit. Mi-a plăcut mult vocea autorului și emoția pe care a transmis-o. Nu eram deloc familiarizată cu povestea neamului armean - a unui grup etnic ce se trezește, aproape peste noapte, ca fiind apatrid. Luptele interioare, asuprirea, masacrul, dar și iubirea, succesul și renașterea - toate aceste elemente care îmbrăcau un personaj sau altul au creat un univers în care a fost o plăcere să plonjez. Descriierile obiceiurilor, a orașelor de demult - mai ales Constanța din secolul trecut, dar și a rolului pe care l-a jucat un om sau altul în viața tumultoasă a țării și al vremii - toate aceste lucruri fac din Cartea șoaptelor o lectură ce te captivează.

Mă bucur că am ajuns să citesc acest volum, datorită datelor istorice și a cunoștințelor pe care le-am acumulat. Poate nu neapărat vitale, dar care întregesc imaginea despre o etnie pe care eu personal nu am cunoscut-o și nici nu cred că aș fi avut prilejul în alte circumstanțe. Chiar dacă volumul este plin de evenimente sumbre, optimismul ce reiese din descrierea predecesorilor autorului, dar și capacitatea de invidiat al armenilor de a se ridica de fiecare dată, după fiecare lovitură, oricât de cruntă n-ar fi, transmit o senzație de mulțumire. E ceva similar cu eroii unor povești sau a unor benzi desenate - când te bucuri că au ieșit din impas și că au câștigat. În fond, de ce un om nu ar putea fi un super erou?

Cartea șoaptelor e un volum potrivit pentru serile de weekend, cu pisica alături și cu un ceai fierbinte, care trebuie servit - la fel ca și lectura - cu îngițituri mici.