Recenzie literară: Fight Club de Chuck Palahniuk (1996)

 Viața în inima orașului nu este aceeași pentru toți oamenii. Dacă unii se bucură de o carieră strălucită, un apartament spațios, o relație stabilă cu partenerul și o viață împlinită, alții se chinuie în fiecare zi, cu un job urât, o situație materială precară și lipsa unui anturaj care să-i ajute să crească și să se simtă bine.
Printre cei din urmă se numără naratorul, un bărbat nemulțumit de jobul său și, mai nou, stresat din cauza acestuia, stres se-i provoacă insomnie. Doctorii îi recomandă să frecventeze diferite întruniri ale oamenilor ce suferă de o boală incurabilă, pentru a vedea că problema lui nu e atât de gravă precum pretinde el. În cadrul acestora, naratorul îl întâlnește pe Tyler Durden, un bărbat pe care-l admiră. Împreună cu acesta, întemeiază un club de lupte - Fight Club - menit să rezolve o serie de probleme...
Romanul lui Chuck Palahniuk a fost o lectură captivantă și foarte dinamică, iar recenzia mea o găsiți pe canal :)

Recenzie literară: Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline (2017)

Intuiția este o vibrație, o lungime de undă; ca un al șaselea simț, care se folosește de celelalte cinci: poate lua forma unei voci, a unei imagini sau senzații, a unui gust sau miros. Intuiția vorbește și prin vise. Totul poate vorbi, atât în interior, cât și în exterior, iar la final, pur și simplu știi... dar nu știi cum ai ajuns să știi.

Charlotte este o tânără care după un episod de burnout, refuză la munca de birou și decide să-și urmeze pasiunea pe care a abandonat-o în adolescență: dansul. Dar lucrurile nu sunt roz: la orele ei de dans nu vin prea mulți elevi și acestea nu-i asigură un venit stabil. Relația cu Tom pare să se îndrepte spre nicăieri. Cicălelile mamei o scot din sărite. Simte că se sufocă.

Una dintre prietenele ei apropiate, Stella, o susține permanent. Thea, o actriță pasionată de Feng-shui, energii și regăsirea sinelui, o îndeamnă să își descopere intuiția. Jeanne, mamă devotată și devoratoare de cărți motivaționale, îi asigură un loc unde să stea.

Astfel, în Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline, Charlotte decide să își redescopere pasiunea, să iasă din bula ei și să își urmeze intuiția. Pe parcursul acestui drum, va învăța să-și asculte vocea interioară, să nu renunțe și să înțeleagă care sunt, de fapt, sentimentele ei pentru oamenii din jur.

Fiecare vede lumea din perspectiva lui, iar ceea ce se potrivește unuia nu i se potrivește neapărat și celuilalt. Cu cât respectăm mai mult adevărul fiecăruia, cu atât mai mult îl vom respecta pe al nostru.

Limbajul în carte este simplist, presărat cu numeroase idei care clar sunt preluate din cărți motivaționale; protagonista, deși e o femeie în toată firea, mai are momente când își împărtășește ideile inflantile și consideră că acestea sunt bune. Tot ea, deși situația ei financiară este precară, zi de zi își bea cafeaua de dimineață, cu un croissant alături, la o brasserie. 

Mi-a plăcut felul în care își descoperă fricile și pasiunile; modul în care decide să-și asculte inima; metodele de perfecționare pe care le pune în aplicare. Este ajutată și de alte personaje, unidimensionale, ce-i drept, dar mereu acolo pentru a propulsa acțiunea.

Și-n mintea mea dansam desculță este genul de carte unde autoarea spune, nu arată și acest lucru iese în evidență. Faptul că Olivia Zeitline e pasionată de dezvoltare personală se simte din plin pe tot parcursul cărții, mai ales în ceea ce privește conturarea anumitor personaje - prietenele Charlottei: Stella, Jeanne și Thea.

În ceea ce privește relațiile dintre personaje, mi-a plăcut mult modul în care a evoluat relația protagonistei cu Tom. Credeam că o va lua în altă direcție, așa că am fost surprinsă să văd ce s-a întâmplat, de fapt. În peisaj mai apare un personaj masculin, Aurelien, care e atât de ciudat și îndepărtat de realitatea asta, încât aș fi vrut să-l văd mai mult în acțiune; cred că este un personaj care, dacă ar fi dezvoltat mai mult, s-ar adeveri a fi unul atrăgător.

Romanul Și-n mintea mea dansam desculță este o carte perfectă pentru a fi citită pe plajă: cu un subiect nepretențios, personaje ușor de urmărit, limbaj simplu. Dacă sunteți pasionați de literatura motivațională și dezvoltare personală, cred că această carte v-ar impresiona mai mult decât m-a impresionat pe mine.

Mulțumesc editurii Act și Politon pentru volum. Cartea poate fi procurată aici.

Recenzie literară: Lupul de stepă de Hermann Hesse (1927)

Lumea este o scenă pe care unii preferă să pășească încrezători, în toată splendoarea. Alții, mai timizi, se pun la coadă și își așteaptă rândul. Dar sunt și cei care refuză să apară în lumina reflectoarelor și preferă să-și ducă existența ascunși de ochii lumii.

Lupul de stepă de Hermann Hesse este povestea unui astfel de om: un intelectual cufundat în propriile gânduri, forțat de împrejurări să iasă din lumea sa și să se confrunte cu necunoscutul - ființa umană, dincolo de limitele propriei persoane.

Bilanț literar: Iulie 2019

 Salutare!

A doua lună din această vară și-a luat zborul, o lună care pentru mine a însemnat mutat dintr-un oraș în altul, conștientizarea că  cei șase ani de facultate s-au terminat și că din toamnă, nu voi mai merge la cursuri.

Dar revenind la lecturi, deși nu mă așteptam, am reușit să citesc destul de mult, iar bilanțul literar pentru iulie este destul de consistent. Fără să mă lungesc prea mult, să vă spun despre cărțile pe care am reușit să le citesc în iulie. Apropo, o bună parte dintre ele vor avea recenzii pe canalul meu de YouTube, le voi adăuga pe parcurs ce le voi posta.

Leagănul pisicii de Kurt Vonnegut a fost o lectură cât se poate de ciudată.

Povestea este interesantă, deși premisa de la care pleacă romanul se modifică pe parcursul avansării acțiunii. Dacă sunteți fan SF, vă recomand volumul.

Fight Club de Chuck Palahniuk. Deși am tot auzit despre această carte și știam că exista un film bazat pe ea (pe care nu l-am văzut), am tot amânat lectura.

Dar mi-a plăcut foarte mult povestea și modul în care s-a explicat ideea de Fight Club, dar și construcția personajelor. Natura umană este bine reprezentată în această carte, cât și tendința de autodistrugere. Acum vreau să văd filmul, neapărat!

Mi s-a făcut dor de un clasic rus și aveam acest titlu de mult timp pe listă. Un erou al timpului nostru de M. I. Lermontov este o operă care face parte din programa școlară în Rusia și cu siguranță elevii ruși sunt sătui de analiza acțiunii și caracterizarea personajului. Eu însă nu am citit cartea cu ideea de a analiza opera ca la școală și m-am bucurat din plin de poveste și de personaje.

În Un erou al timpului nostru este vorba despre un bărbat care este văzut din mai multe perspective, are o personalitate diferită în funcție de cine vorbește despre el, dar despre care se află adevărul din jurnalele pe care acesta le lasă în urmă. Recomand cu mare drag iubitorilor de literatură rusă clasică.

Lupul de stepă de Hermann Hesse este o altă carte pe care o aveam pe listă de foarte mult timp. Este o operă existențială, cu elemente de realism magic și cu foarte multă introspecție.

Personajul principal este un om pe care vrei să-l urmărești și să-l înțelegi pe tot parcursul călătoriei pe care o înreprinde.

Confesiunile unei măști de Yukio Mishima mi-a amintit, oarecum, de Camera lui Giovanni de James Baldwin. Este vorba despre un tânăr care-și descoperă sexualitatea și încearcă să o accepte în condițiile în care trăiește într-o societate cu reguli clar definite.

Stilul lui Yukio Mishima este unul direct, plin de lirism și de elemente de autoanaliză. Este cartea care l-a consacrat, ca scriitor și dacă sunteți interesați de opera acestuia, vă recomand să citiți volumul de față.

Portret al artistului la tinerețe de James Joyce este un alt volum din literatura clasică pe care l-am citit în iulie. Are un stil greoi, dar oferă, prin intermediul protagonistului, pe care-l observăm pe tot parcursul maturizării sale, o viziune asupra Irlandei din secolul trecut, a societății și a normelor impuse, dar și a impactului educației religioase asupra tinerilor.

 Este o carte ce se citește lent, dar dezvoltarea personajului este foarte bine pusă la punct și modul în care se dezvoltă este reprezentativ pentru perioada respectivă.

Am citit și volumul Poezii de Octavian Goga, în cadrul maratonului de lectură românesc care sa desfășurat pe tot parcursul lunii iulie. Mi-a plăcut, poeziile sunt pline de melancolia vremurilor de altă dată, viața la sat și sufletul unui tânăr român prins în evenimentele vremii. Mi-a prins bine să citesc un volum de poezii care să-mi placă, după ce în alte luni am citit doar poezii dezamăgitoare.

Maidanul cu dragoste de G. M. Zamfirescu este o carte pe care am citit-o tot în cadrul maratonului de lectură sus-menționat. Reprezintă comunitatea românească dintr-o mahala a secolului trecut, foarte colorată, cu multitudinea de conflicte și bârfe care modelează comunitatea sau distruge o familie. E un volum potrivit pentru cei care vor să citească literatură românească clasică, dar care să meargă reprede.

Celelalte povești de dragoste de Lucian Dan Teodorovici a fost o cărțulie pe care am cumpărat-o prin martie (?) și pe care tot nu apucam să o citesc. Este vorba despre viața amoroasă a protagonistului, relația sa cu soția și amintirile din tinerețe legate de femeile care i-au trecut prin pat. Mi-a plăcut partea cu poveștile din copilărie și adolescență - foarte amuzante și care ajută cititorul să înâeleagă ce evenimente l-au modelat pe protagonist. Partea cu prezentul - relația cu soția - nu mi-a plăcut la fel de mult, mi-a dat senzația de poveste neterminată.

Fecioarele despletite de Hortensia Papadat-Bengescu este cartea lunii - cartea care nu mi-a plăcut deloc. Nu mă pot atașa de personajele scriitoarei, povestea e plictisitoare, stilul - deloc pe gustul meu. cu siguranță nu voi mai lectura volumele dumneaei.

Odiseea căpitanului Blood de Rafael Sabatini este un volum pe care l-am citit în cadrul provocării pe care mi-am propus-o pe blog acum ceva timp în urmă - 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă.  Este o carte despre pirați, onoare, călătorii, comori și domnițe sensibile. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam - în ultima perioadă, datorită faptului că lucrez la un manuscris care conține elemente comune cu această carte, literatura despre navigație, piraterie și atmosfera secolului 18 pe mare, cărțile de genul sunt o inspirație.

Termin bilanțul acestei luni cu o dezamăgire - desigur, nu de nivelul Fecioarelor despletite, dar tot dezamăgire este. Circul nopții de Erin Morgenstern a fost un volum pe care voiam să-l citesc neapărat, mai ales după ce am citit că cei cărora le-a plăcut trilogia Caraval cu siguranță vor aprecia Circul nopții. 

Povestea în sine e interesantă - un circ magic călător, un duel magic între doi oameni care nu au avut un cuvânt de spus în toată treaba asta și, evident, dragostea, care înflorește între cele mai nepotrivite personaje. Ce m-a deranjat a fost cât de lent s-a întâmplat totul, lupta în sine începe abia după jumătatea cărții, iar relația dintre anumite personaje mi s-a părut oarecum forțată. 

Circul nopții nu este o carte rea, dar eu am avut mari așteptări de la ea și probabil că asta mi-a stricat toată plăcerea lecturii.

Acestea au fost cărțile pe care am reușit să le citesc în iulie. Am început și o groază de alte cărți, despre care, cel mai probabil, vă voi vorbi în bilanțul literar din august. Până atunci, voi ce cărți ați mai citit vara aceasta?

Recenzie literară: Un erou al timpului nostru de Mikhail Lermontov (1840)

Clasicii ruși au un loc aparte în inima mea. În vara în care am dat bacul și urma să dau admiterea, clasicii ruși au fost cei care mi-au ținut companie: Dostoievski și Gogol au fost cei mai buni prieteni ai mei. Îi citeam la umbra perilor pe care i-a plantat bunicul meu, mulți ani în urmă, bucurându-mă de cântecul greierilor și a vrăbiilor.

Vara aceasta, șase ani mai târziu, pare să semene cu cea din 2013: sunt la începutul unei etape noi în viața mea, mă bucur de o vacanță lungă, de care nu știu dacă voi mai avea parte în viitor, savurând clasici ruși.

Un erou al timpului nostru de Mikhail Lermontov este un volum care face parte din programa școlară în Rusia. Nu știu cum îl văd elevii de acolo, probabil cu aceeași ură pentru caracterizarea personajului sau fișa de analiză a temelor de care am dat dovadă (mulți dintre noi) la Ion sau Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

Cu toate acestea, lăsând la o parte elevii ruși, cartea aceasta este pur și simplu minunată: atmosfera, natura înconjurătoare, povestea și nu în ultimul rând, frământările interioare ale protagonistului m-au făcut să-mi amintesc despre cât de mult apreciez clasicii ruși și de ce.

Dacă v-am făcut curioasă, vă las mai jos recenzia :) Voi ce mai citiți vara aceasta?

 

#romanianreadathon de @4fără15

Salutare!

Pe la începutul lunii, Ruxandra de la @4fara15, una dintre booktuberițele mele preferate, a provocat comunitatea să... citească literatură română în cadrul #romanianreadathon :)

Am tot văzut pe conturi de Instagram sau pe Booktube maratonuri de lectură, dar de obicei, se bazează pe citirea a unui număr de cărți sau pagini într-un anumit interval de timp. Maratonuri de lectură tematice am văzut multe la booktuberii din străinătate, cum a fost cel din mai - când comunitatea din străinătate a citit cărți semnate de/cu personaje de origine asiatică. Din punctul meu de vedere, astfel de maratonuri de lectură sunt un lucru pozitiv, pentru că prin intermediul lor descoperi autori noi sau cărți pe care în alte condiții nu le-ai alege.

Să mă întorc la maratonul nostru, autohton :) Ruxandra a avut o idee bună și a propus să citim cinci cărți, fiecare făcând parte dintr-o anumită categorie. Eu am citit doar patru, din simplul motiv că nu sunt foarte motivată în perioada asta să citesc nonficțiune.

Pentru prima cerință, un clasic al literaturii române, am citit Maidanul cu dragoste de G. M. Zamfirescu. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam - o poveste despre viața unei mahalale, o comunitate pestriță, unde în fiecare zi izbucnește un scandal sau pleacă o bârfă din casă-n casă. Zamfirescu creează niște personaje ușor de urmărit, reprezentative pentru vremea lor și pentru statutul social pe care-l au. Cu siguranță voi mai citi cărți semnate de autor.

Pentru cea de-a doua cerință, un volum de poezii, l-am descoperit pe Octavian Goga. E o carte pe care am găsit-o în biblioteca bunicii mele și a fost o adevărată plăcere să citesc poezii despre viața la țară din alte vremuri, sufletul românului plecat de acasă, societatea în vremuri tulburi la început de secol. Totul acompaniat de cele câteva ploi de vară care s-au dezlănțuit asupra casei bunicii. Recomand volumul acesta cu mare drag - este plin de melancolie, dor, patriotism și speranța unui viitor mai bun.

O carte scrisă de un autor contemporan - la această cerință l-am citit pe Lucian Dan Teodorovici cu a lui Celelalte povești de dragoste. Aveam cartea în bibliotecă de ceva timp și maratonul a fost impulsul potrivit pentru a o lectura. Nu pot să zic că mi-a plăcut foarte mult - acțiunea e cam fragmentată, sărind din prezent - unde naratorul are probleme conjugale și încearcă să le rezolve sau să treacă peste ele - în trecut, în amintirile naratorului și diferite evenimente aparent neînsemnate, dar cu un mare impact emoțional asupra naratorului, dar și a cititorului. Aceste întoarceri în trecut mi-au plăcut cel mai mult, datorită personajelor multiple, cu o lume interioară bogată și foarte variată. Partea cu prezentul mi s-a părut seacă și nu am putut să empatizez cu protagonistul.

Pentru provocarea o carte scrisă de o femeie, am început cu Cartea Mironei de Cella Serghi - a cărei Pânză de păianjen mi-a plăcut foarte mult. Cartea Mironei a început în forță, cu atmosfera pe care doar Cella Serghi știe să o creeze, amintirile unor vremuri pe care eu nu le-am trăit și personaje de care te atașezi cu ușurință. Pe parcurs însă, acțiunea a început să stagneze, povestea a început să mă plictisească, semănând mai mult cu o serie de povestiri scurte. Am abandonat lectura, pentru moment.

Apoi, am decis să citesc o altă carte, Fecioarele despletite de Hortensia Papadat-Bengescu. Am citit Concert de muzică de Bach și nu mi-a plăcut deloc, de aceea eram puțin sceptică atunci când am început lectura acestui volum. Care, apropo, mi-a plăcut și mai puțin decât celălalt. Nu reușesc să mă regăsesc în stilul scriitoarei, nu mi-au plăcut personajele, acțiunea parcă-parcă avea o direcție în care se deplasa, dar tot interveneau replici sau gânduri ale personajelor care încetineau totul. Hortensia Papadat-Bengescu nu mă inspiră și nu mă impresionează, scriitura ei îmi este străină iar personajele - lipsite de orice culoare; nu m-am atașat de niciunul. 

Și, cum spuneam mai sus, nu am citit o a cincea carte - un volum de nonficțiune, deși aveam de gând să o fac. Cu toate acestea, cred că pentru mine, maratonul acesta de lectură, #romanianreadathon, a fost un succes - am citit cărți pe care le-aș fi amânat mult și bine. Am descoperit un poet minunat, am citit o carte pe care o aveam în bibliotecă de ceva timp, l-am citit pe Zamfirescu, am redescoperit stilul Cellei Serghi și m-am convins, din nou, că Hortensia Papadat-Bengescu nu este o autoare pe gustul meu.

Deși maratonul se desfășoară pe tot parcursul lunii iulie, eu l-am încheiat mai devreme. Dacă vreți să urmăriți cum se desfășoară acesta în continuare, urmăriți hashtagul #romanianreadathon pe rețelele de socializare și -  de ce nu? - contribuiți și voi :) Nu are nimic dacă reușiți să citiți doar un volum, important este să ne uităm un pic și „în curtea noastră” și să-i citim pe ai noștri.

Mulțumiri Ruxandrei pentru idee și dacă participați în maraton/ați participat, ce titluri ați ales? Care v-au impresionat? Care v-au dezamăgit?

Recenzie literară: Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj de Haruki Murakami (2013)

Tsukuru Tazaki, un personaj atât de tipic pentru Murakami, e un om pe care-l urmărești cu o ușoară milă. Deși este un adult, viața lui stă pe loc din cauza unui eveniment major din tinerețe peste care nu a reușit încă, să treacă. În liceu, a făcut parte dintr-o gașcă foarte unită, însă o dată cu plecarea lui la universitate, ceva s-a schimbat brusc, el a fost marginalizat și într-un final, niciunul dintre prietenii săi nu a mai vrut să-i vorbească.

Motivul, necunoscut până în prezent, îi influențează viața lui Tsukuru și abia când o întâlnește pe Sara decide să deslușească misterul care-l macină de atâta timp.

Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj de Haruki Murakami este un roman lejer, numai bun de luat în vacanță. Cu o ușoară tentă de roman detectiv, peripețiile lui Tsukuru devin o aventură pe care o urmărești cu interes, fără însă a pierde din vedere cum adevărul ce iese la suprafață îl motivează pe Tazaki să accepte realitatea în forma ei curentă.