Recenzie literară: Zidul de John Lanchester (2019)

Romanul semnat de John Lanchester se axează foarte mult pe ideea de rutină și de limitele psihologice la care poate ajunge ființa umană. Personajul principal, Kavanagh, descrie amănunțit felul în care face cunoștință cu Zidul și cum se obișnuiește cu viața aspră de aici. Mi-au plăcut pasajele unde descrie trecerea timpului și rutina lor, a civililor care timp de doi ani trebuie să fie soldați. Relațiile pe care le construiește cu alte personaje sunt memorabile pe alocuri. Accentul se pune atât pe relaționarea lui Joseph cu Hifa, una dintre membrele plutonului, cât și pe cea cu Căpitanul, un bărbat cu un trecut sumbru, care acum se află la conducere.

Deși este o carte comparată cu 1984 a lui George Orwell, Zidului i-au lipsit foarte mult descrierile și explicațiile pentru a-l face un roman distopic memorabil pentru mine. Despre ce s-a întâmplat înainte de construcția Zidului - o perioadă cunoscută drept Schimbarea - nu se menționează mai nimic. Nu se explică nici cine, mai exact, sunt Ceilalți și de ce trebuie împiedicați să ajungă pe teritoriul Marii Britanii. Din acest punct de vedere, nu am putut să mă imersez complet în poveste și să empatizez cu personajele, deși li se întâmplă multe lucruri oribile și toate acestea au un impact major asupra viziunii personajelor despre lume.

Recenzie literară: Fata de pe Titanic. Întoarcerea acasă de Hazel Gaynor (2012)

În aprilie 1912, 14 irlandezi pleacă din sătulețul lor pentru a se îmbarca pe cea mai mare și impunătoare navă din lume - faimosul Titanic. În 1982, la împlinirea a 70 de ani de la cea mai răsunătoare tragedie navală, Grace, nepoata lui Maggie, află cu stupoare că străbunica ei este una dintre supraviețuitoarele de pe Titanic. Aflată într-o etapă complicată în viață, Grace este încurajată de Maggie să scrie povestea pe care bătrâna nu a mai spus-o nimănui.

Romanul semnat de Hazel Gaynor mi-a plăcut mult pentru felul în care evocă atmosfera vremii, pentru poveștile de viață atât de diferite, dar care se împletesc, datorită sorții, în cele mai neobișnuite împrejurări. Confesiunea lui Maggie, rememorarea trecutului, decizia lui Grace să aducă la lumină o poveste tragică și plină de amintiri dureroase oferă narativei un aer aparte.

Recenzie literară: Nerostit de Neil Abramson (2011)

Romanul semnat de Neil Abramson urmărește mai multe fire narative, povestea fiind propulsată de tot felul de evenimente în care Helene recunoaște momente de cumpănă din viața ei trecută. Povestea lui David se axează pe felul în care un om face față pierderii, cum trece prin toate acele etape, cum începe să descopere cine este el atunci când este pe cont propriu și care îi sunt aspirațiile. Totodată, Helene urmărește viața unui coleg de muncă, felul în care acesta este nevoit să se resemneze, să renunțe la o carieră. Firul narativ care mi-a plăcut cel mai mult este legat de Jaycee, fostă colegă de facultate cu Helene, care lucrează cu primatele și, deoarece nu reușește să demonstreze un anumit lucru în cercetarea sa, pierde bursa și, totodată, custodia asupra lui Cindy, cimpanzeul ce este subiect de cercetare, dar care pentru femeie reprezintă mult mai mult.

Nerostit tratează teme precum familia, dăruirea față de muncă, respectul pentru lumea din jur, limitele umane și drepturile animalelor. Întrebările precum dacă animalele au conștiință și dacă avem dreptul să decidem pentru acestea apar la fiecare pas și mi-a plăcut să văd cum fiecare personaj gândește diferit despre aceste lucruri și cum acționează în anumite situații.

Recenzie literară: Dacă trăiesc (Dacă fug, #3) de Terri Blackstock (2018)

Dacă trăiesc este ultimul volum din seria Dacă fug și a fost cel mai dinamic dintre toate trei. Acțiunea începe în forță de la primele pagini și toată cartea a fost o luptă contra timp. A lui Casey, pentru a se ascunde și pe urmă pentru a demonstra că nu ea este răufăcătoarea. A lui Dylan, pentru a o ajuta pe femeia care i-a demonstrat cât de prețuită este viața și că el, Dylan, poate spera la un viitor. A lui Keegan, care simte cum o fugară aparent inofensivă riscă să-i strice toate planurile.

Au fost multe momente de tensiune, de rezoluții neașteptate, dar și de pasaje destinate providenței, care pe mine m-au cam scos din atmosfera lecturii - un aspect pe care l-au avut toate cărțile din trilogie. Deznodământul este unul la care mă așteptam și mi-a plăcut modul în care Terri Blackstock a încheiat povestea.

Recenzie literară: Du-te cu el de Agnes Ledig (2014)

Du-te cu el se axează pe relațiile pe care le construiesc oamenii între ei și cum întâmplarea face ca oamenii cei mai diferiți să se întâlnească și să creeze o legătură. Personajele pe care le creează autoarea sunt autentice, realiste, personaje pe care ai vrea să le iei în brațe, uneori, iar alteori să le spui cum stă treaba, de fapt. Personaje pe care ai putea oricând să le întâlnești pe stradă sub chipul unui trecător oarecare și să nu-ți dai seama ce furtună face ravagii în sufletul acelui om.

Romanul semnat de Agnes Ledig este frumos scris, relatând povestea unor oameni simpli, cu grijile de zi cu zi, cu visele care-i ajută să-și depășească limitele, cu dezamăgirile ce fac parte din drumul spre fericire, dar este și un roman despre experiență, despre sensibilitate, vulnerabilitate și nu în ultimul rând, despre acceptarea sinelui.

Recenzie literară: Dacă mă găsesc (Dacă fug, #2) de Terri Blackstock (2016)

Dacă mă găsesc este al doilea volum din seria Dacă fug și m-am bucurat să mă reîntâlnesc cu personajele. Cu Casey Cox, tânăra puternică, inteligentă și mult prea empatică față de problemele altora, care încearcă să supraviețuiască și să dispară din fața ochilor unor oameni care o vânează. Cu Dylan, ce luptă cu consecințele accidentului din cauza căruia are sindrom post traumatic, încercând totodată să o ajute pe Casey, într-un mod cât mai subtil. 

Dacă mă găsesc este un thriller alert, cu multe întorsături de situație, cu personaje credibile și ușor de îubit, singurul lucru care mă scotea periodic din atmosferă a fost divinitatea și cum discuțiile despre aceasta apăreau în cele mai bizare momente.

Recenzie literară: Tușa Mame. O aventură ireverențioasă de Patrick Dennis (1955)

 În America anilor 20 a secolului trecut, un băiețel de 10 ani, Patrick Dennis, rămâne orfan. Cum singura rudă în viață este o mătușă ciudată, în grija căreia defunctul tată l-a lăsat pe tânărul Dennis, acesta străbate o jumătate de țară pentru a o cunoaște. Tușa  Mame se adeverește a fi o femeie extravagantă, cu niște gusturi foarte bizare, cu o multitudine de legături sociale și cu o inimă cât se poate de mare.

Tușa Mame este un roman scris într-un fel aparte, acțiunea este dinamică, mereu se întâmplă ceva, naratorul este mereu pus în gardă, iar în lumina reflectoarelor strălucește tușa Mame. Romanul semnat de Patrick Dennis ilustreează America din anii 20 până în anii 60 ai secolului trecut, urmărind modul în care evenimentele de pe bătrânul continent au influențat societatea americană. Narațiunea este presărată cu tot felul de expresii amuzante, situații penibile, exprimări ce stârnesc râsul, evenimente deosebit pe hazlii.

Dacă vă plac personajele față de care nu poți rămâne indiferent și dacă vă plac naratorii pasionați de povestea pe care o relatează, vă recomand cu drag acest volum.

Recenzie literară: Walden sau viața în pădure de Henry David Thoreau (1854)

Într-un univers unde omul are tendința să alerge mult prea în fața vieții, un bărbat decide să se izoleze și timp de doi ani, să se dedice căutării sensului existenței umane pe Pământ. În Walden sau viața în pădure, Henry David Thoreau împărtășește impresiile sale despre ideea de slow living, regăsire în natură, recuperarea visurilor și speranțelor ce ne încântă copilăria și tinerețea.

Recenzie literară: Jocul îngerilor (Jocul îngerilor, #1) de Karen Kingsbury (2014)

Tyler Ames, cândva un jucător de baseball promițător, suferă un accident și, pentru că lumea este un loc unde dreptatea nu e mereu pe meniu, se trezește dat afară din echipă, fără asigurare, fără posibilitatea de a-și repara umărul și fără susținerea oamenilor ce până recent erau prietenii lui. Trezit singur, fără nici un ban, datorită unor cunoștințe aleatorii, marele Tyler Ames ajunge să fie om de serviciu la un azil de bătrâni, unde o cunoaște pe Virginia. Aceasta este o femeie ce suferă de Alzheimer și a cărei stare generală se înrăutățește pe zi ce trece, însă întâlnirea cu Tyler o readuce în realitate.

Jocul îngerilor este un volum despre problemele oamenilor și despre cum fiecare este singur pe lumea asta, dar autoarea nu uită șă amintească cititorului că există o zeitate ce are grijă de toți. Deși mi-a plăcut cum sună premisa cărții, nu mi-am dat seama că e ficțiune creștină, drept urmare, am avansat foarte greu, datorită nenumăratelor pasaje care mă aruncau din atmosfera cărții.

Tyler Ames are un fir narativ interesant, dar porțiunile din carte unde, din senin, el ori alte personaje se trântesc pe jos, m-au scos complet din atmosferă. De exemplu, la un moment dat apare o femeie ce află despre problema lui Tyler și se întreabă cum ar putea să-l ajute (e o problemă financiară) și, din toate ideile care ar fi putut să-i treacă prin minte (nu știu, poate un crowdfunding?) femeia spune ceva de genul „nu știam cum îl pot ajuta, dar apoi am înțeles care este singura metodă” - și se trântește în genunchi și începe să se roage.

Deși e un volum despre îngeri, cel puțin în titlu, aceștia apar puțin, iar acțiunile lor sunt acolo doar pentru a împinge acțiunea, entitățile respective fără a prinde o nuanță.

Desigur, într-o carte despre regăsirea sinelui, ridicarea din genunchi într-o poziție câștigătoare, trebuie să existe și un interes romantic undeva. În volumul acesta, Samantha este femeia din trecutul lui Ames, femeia pierderea căreia o regretă. Avem acces și la perspectiva ei în prezent, încotro s-a îndreptat viața ei, ce s-a mai întâmplat, alături de ce fel de oameni se află. Din nou, totul ar fi fost foarte interesant și plăcut de urmărit, acă nu ar fi apărut ideile religioase sau dumnezeu de nicăieri, în situații complet obișnuite. 

Virginia, la rândul ei, e un personaj relativ complex, prin intermediul căreia putem vedea o parte a trecutului americanilor de rând de prin anii 70-80 ai secolului trecut. Nu apare exagerat de mult în acțiune, dar participarea ei e substanțială în firul narativ a lui Tyler.

Dacă ar fi să fac un rezumat, Tyler Ames are o soartă crudă, dar cumva are sens ce i se întâmplă, datorită deciziilor din trecut. Revenirea este una lentă, credibilă, la fel și oamenii din jurul lui. Samantha are și ea propria istorie de păstrat, dar felul în care zeitatea apare din senin, în orice scenă mai mult sau mai puțin banală m-a făcut să nu vreau să continui seria, deși volumul acesta are un final relativ închis.

Mulțumesc editurii Act și Politon pentru acest volum!

Panică în vremea pandemiei

Doar într-o săptămână, viața s-a schimbat drastic în România. Informațiile despre noul virus, SARS-CoV-2, au circulat de când a apărut - China a dat un semnal de alarmă, dar noi am trecut cu vederea. În China, oamenii au început să moară pe capete, noi ne-am uitat în altă parte - ce ne pasă, dacă nu este vorba despre noi? Dar uite că virusul a ajuns și pe meleagurile noastre...

Panica este peste tot - știri, privirile piezișe aruncate de oameni pe stradă, numeroasele măști chirurgicale pe fețele tuturor. Și, în aceste vremuri întunecate - greu de perceput, atunci când în jur primăvara înflorește de parcă nimic nu ar fi nelalocul său - arma „secretă” este, din punctul meu de vedere, o privire logică asupra lucrurilor. Riscul de infectare există, dar există și metode de protecție care nu trebuie ignorate. Mască, mănuși, distanța de minim 2 metri față de alte persoane, autoizolarea, igiena personală - acestea sunt măsurile pe care trebuie să le luăm toți, indiferent de domeniul de activitate.

Și pentru că în această perioadă totul pare a fi sumbru, atenția mi se îndreaptă spre alte lucruri - ca mecanism de apărare, probabil. Citesc mai mult ca de obicei, iar ultima carte pe care am terminat-o, Dansul privighetorii de primăvară de Kyung-sook Shin, a venit cu o lecție de viața mai mult decât potrivită situației actuale: familia este acel aspect din viața noastră care rămâne mereu pe primul loc. Familia și susținerea oamenilor dragi, timpul petrecut alături de ei, relația care se consolidează în cele mai grele momente - aceste aspecte îmi ridică moralul în aceste vremuri grele.

Scrisul poate fi o formă de relaxare și o formă de evadare din realitate. Se recomandă ținerea unui jurnal în astfel de vremuri, pentru o exteriorizare a trăirilor care ne macină ființa. Un jurnal poate fi câte un rând scris pentru fiecare zi, un paragraf, o pagină, totul ține de persoana care scrie. Cei de la Act și Politon ne invită să scriem împreună un Jurnal de vremuri încărcate -  o colecție de voci care se vor auzite. Condițiile de participare sunt simple: puteți scrie pe blog, puteți face o postare pe rețelele de socializare, puteți realiza un filmuleț sau să vorbiți despre trăirile voastre pe stories, unde să spuneți despre cum vă petreceți timpul acasă sau care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din ultima carte citită. Textul/materialul îl puteți trimite în privat editurii Act și Politon :)
Să ne auzim cu bine și aveți grijă de voi!

Recenzie literară: Fata de la Savoy de Hazel Gaynor (2016)

- Lucrurile sunt foarte simple: o persoană poate să fie nepunctuală sau dezordonată, însă dacă vrea să se descurce în viață, în mod cert nu poate să aibă ambele metehne.

Dansul ar trebui să fie la fel de natural ca inspirația și expirația. Ar trebui să fie ca cititul unei cărți; nu citești fiecare cuvânt pe litere, ci te pierzi printre propoziții, paragrafe și capitole, până când te transpui cu totul într-un alt loc.

Ne grăbim mereu să ajungem undeva, ne gândim la ce urmează, fără să observăm ce ni se întâmplă acum. Viața nu ni se întâmplă, dragule, trebuie să o facem noi să se întâmple. Nu sta acolo să te întrebi „ți ce fa vi dacă”. 

Uneori, visurile noastre devin realitate. Alteori, ne înspăimântă și ne frâng inimile. Alteori trebuie să le dăm drumul. Acesta este mersul lucrurilor. Aceasta este calea celor care pleacă în căutarea aventurilor.

Teddy spunea cândva că viața este la fel de fragilă precum aripa unui fluture și că trebuie să ne purtăm cu grijă cu ea. Uneori stă de bună voie în mâinile noastre, alteori zboară pe lângă noi, dar în cele din urmă - indiferent de distanță și de complicațiile care se ivesc - lucrurile pe care le iubim cu adevărat se vor întoarce întotdeauna.

Recenzie literară: Dacă fug de Terri Blackstock (2016)

O prietenie. O crimă. O poveste întunecată din trecut. Un război și urmele acestuia în mintea unui soldat. O fugă continuă, lipsită de perspective.

Dacă fug de Terri Blackstock este un thriller captivant, cu personaje de care te atașezi, o premisă interesantă și o serie de întâmplări secundare firului narativ principal, menite să creeze o imagine complexă despre personaje și lumea din care fac parte acestea.

Bilanț literar: Septembrie 2019

 Frumoasă să vă fie toamna!

Pentru mine, aceasta a început cu un drum nou în viață, așa că la capitolul lecturi, nu mă pot lăuda cu la fel de multe ca în alte luni, dar asta nu le face mai puțin valoroase. Am reușit să termin cărți pe care le aveam începute de ceva timp, să mă bucur de lecturi captivante și să mai citesc din teancul meu de cărți #citescceam.

Voi începe cu Cartea Mironei de Cella Serghi, un volum pe care l-am început în cadrul #romanianreadathon, dar pe care l-am abandonat destul de repede. Prima parte a cărții, mai bine zis, prima treime, este scrisă în dulcele stil pe care-l regăsesc cu drag în Pânza de păianjen. În Cartea Mironei, cititorul urmărește o tănără care aspiră să devină scriitoare, fiind sufocată de către familia ei nocivă și de evenimentele ce împânzesc Europa la mijlocul secolului trecut. Dacă romanul a început bine, pe parcurs povestea a devenit din ce în ce mai fragmentată, iar eu nu am putut să creez o legătură cu protagonista sau cu trăirile ei.

 Dacă fug de Terri Blackstock a fost un thriller captivant, cu o poveste simplă, dar bine prezentată. Casey îl găsește pe cel mai bun prieten al ei mort la el acasă și fiindcă are o părere nu tocmai bună despre poliție, decide să fugă, să se ascundă, ceea ce o face automat principala suspectă.

Familia defunctului îl angajează pe Dylan, un prieten din copilărie, să o găsească pe Casey și să obțină răspunsuri. Dacă fug este primul volum din trilogie, lucru pe care nu-l știam, de aceea am rămas dezamăgită la final, când am descoperit că povestea abia începe. Cu siguranță voi citi și continuarea.

O zi din viața lui Ivan Denisovici de Aleksandr Soljenițîn a fost o lectură care nu a venit la timpul său. Așa cum sugerează titlul, este vorba despre o zi din viața unui bărbat care își duce veacul în Gulag, cu tot cu tabieturile celora din jur, evenimentele vremii, intrate în venele prizonierilor și nelipsitul suflet rusesc prins în inima singurătății. Dacă aș fi citit cartea asta într-o altă stare de spirit, cred că m-aș fi bucurat mai mult de ea.

Istoria credințelor și ideilor religioase, volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor de Mircea Eliade este una dintre cărțile pe care am început să le citesc la începutul anului și abia acum am terminat-o. Fiind un volum de non-ficțiune, a mers mai greu decât alte lecturi, dar mi-a plăcut mult modul în care autorul face sinteza perioadelor descrise și aduce în prim plan ideile cele mai importante din credințele religioase menționate.

Netochka Nezvanova de Fiodor Dostoievski a fost o lectură ușoară pentru acest autor. Relatează povestea unei fete ajunsă orfană și tot ceea ce înseamnă familia ei, greutățile prin care trece și evident, aduce în lumina reflectoarelor nelipsita suferință atât de caracteristică personajelor din literatura rusă clasică. Mi-a fost dor de Dostoievski, dar nu voiam să mă înham la un roman stufos, așa că Netochka Neszvanova a fost cartea potrivită pentru a-mi potoli dorul.

O listă semidifinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri de Krystal Sutherland este volumul care încheie luna septembrie. Familia Solar este urmărită de un blestem și faptul că fiecare membru a acesteia are câte o fobie, care-l împiedică să-și trăiască viața la potențialul maxim.

Deși este o carte YA, felul în care este tratată depășirea fricii face din acest roman unul potrivit pentru toate vârstele. 

Acestea sunt cărțile de care m-am bucurat în septembrie. Voi ce ați mai citit?

Recenzie literară: Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline (2017)

Intuiția este o vibrație, o lungime de undă; ca un al șaselea simț, care se folosește de celelalte cinci: poate lua forma unei voci, a unei imagini sau senzații, a unui gust sau miros. Intuiția vorbește și prin vise. Totul poate vorbi, atât în interior, cât și în exterior, iar la final, pur și simplu știi... dar nu știi cum ai ajuns să știi.

Charlotte este o tânără care după un episod de burnout, refuză la munca de birou și decide să-și urmeze pasiunea pe care a abandonat-o în adolescență: dansul. Dar lucrurile nu sunt roz: la orele ei de dans nu vin prea mulți elevi și acestea nu-i asigură un venit stabil. Relația cu Tom pare să se îndrepte spre nicăieri. Cicălelile mamei o scot din sărite. Simte că se sufocă.

Una dintre prietenele ei apropiate, Stella, o susține permanent. Thea, o actriță pasionată de Feng-shui, energii și regăsirea sinelui, o îndeamnă să își descopere intuiția. Jeanne, mamă devotată și devoratoare de cărți motivaționale, îi asigură un loc unde să stea.

Astfel, în Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline, Charlotte decide să își redescopere pasiunea, să iasă din bula ei și să își urmeze intuiția. Pe parcursul acestui drum, va învăța să-și asculte vocea interioară, să nu renunțe și să înțeleagă care sunt, de fapt, sentimentele ei pentru oamenii din jur.

Fiecare vede lumea din perspectiva lui, iar ceea ce se potrivește unuia nu i se potrivește neapărat și celuilalt. Cu cât respectăm mai mult adevărul fiecăruia, cu atât mai mult îl vom respecta pe al nostru.

Limbajul în carte este simplist, presărat cu numeroase idei care clar sunt preluate din cărți motivaționale; protagonista, deși e o femeie în toată firea, mai are momente când își împărtășește ideile inflantile și consideră că acestea sunt bune. Tot ea, deși situația ei financiară este precară, zi de zi își bea cafeaua de dimineață, cu un croissant alături, la o brasserie. 

Mi-a plăcut felul în care își descoperă fricile și pasiunile; modul în care decide să-și asculte inima; metodele de perfecționare pe care le pune în aplicare. Este ajutată și de alte personaje, unidimensionale, ce-i drept, dar mereu acolo pentru a propulsa acțiunea.

Și-n mintea mea dansam desculță este genul de carte unde autoarea spune, nu arată și acest lucru iese în evidență. Faptul că Olivia Zeitline e pasionată de dezvoltare personală se simte din plin pe tot parcursul cărții, mai ales în ceea ce privește conturarea anumitor personaje - prietenele Charlottei: Stella, Jeanne și Thea.

În ceea ce privește relațiile dintre personaje, mi-a plăcut mult modul în care a evoluat relația protagonistei cu Tom. Credeam că o va lua în altă direcție, așa că am fost surprinsă să văd ce s-a întâmplat, de fapt. În peisaj mai apare un personaj masculin, Aurelien, care e atât de ciudat și îndepărtat de realitatea asta, încât aș fi vrut să-l văd mai mult în acțiune; cred că este un personaj care, dacă ar fi dezvoltat mai mult, s-ar adeveri a fi unul atrăgător.

Romanul Și-n mintea mea dansam desculță este o carte perfectă pentru a fi citită pe plajă: cu un subiect nepretențios, personaje ușor de urmărit, limbaj simplu. Dacă sunteți pasionați de literatura motivațională și dezvoltare personală, cred că această carte v-ar impresiona mai mult decât m-a impresionat pe mine.

Mulțumesc editurii Act și Politon pentru volum. Cartea poate fi procurată aici.