Bilanț literar: Iulie 2020

Salutare și bine v-am (re)găsit în ultima lună a acestei veri neobișnuite!

În iulie am citit mai mult decât mă așteptam să o fac, dat fiind faptul că am avut câteva proiecte personale și profesionale la care am lucrat (urmează să anunț ceva tare, tare drag mie, dar o fac când am și eu toate detaliile, așa că stați aproape!)

Să revenim totuși la lecturile lunii iulie. A fost o lună fierbinte, atât ca temperatură, cât și ca gen literar. Când simt că intru într-un reading slump, cărțile romance sunt acelea care mă scot la mal. Nu m-am dat în vânt după romance în liceu sau facultate, dar uite că gusturile se schimbă.

Prima carte din acest gen pe care am citit-o în iulie a fost Faked de Karla Sorensen, o poveste de dragoste simplă, amplasată în cotidianul de astăzi. Totul începe când Claire, protagonista, cedează insistențelor surorii sale gemene de a se preface că este aceasta pentru a merge la un eveniment. Claire este îndrăgostită de ceva timp de cel mai bun prieten al surorii sale, Finn, iar familia lui urmează să participe la un eveniment unde vor să atragă un sponsor. Încântată de faptul că va fi +1 a lui Finn și poate se decide să-i mărturisească sentimentele, Claire se trezește la ușă cu Bauer - fratele vitreg a lui Finn, un rebel, oaia neagră a familiei și un neînțeles. Cei doi ajung să meargă împreună la întâlnirea programată, fără a ști ce-i așteaptă.

Faked e un roman liniștit, unde relația dintre cei doi se construiește treptat, totul se întâmplă lent, fără prea mult dramatism. Sunt și câteva momente tensionate, dar per total, Faked e un romance relaxant, unde protagoniștii sunt oameni realiști, iar modul în care apare atracția între ei este unul la fel de natural.

Am citit și un volum de poezie, Cutii de Cătălina Bălan, despre care nu am ajuns încă să scriu pe blog. Nu sunt o mare fană a poeziei moderne, a versului alb unde aparent nimic nu are sens. Cu toate că acest volum este fix un vers alb continuu, ceva m-a atins. Poate melancolia unui oraș pe care l-am lăsat în trecut, poate solidaritatea pentru eul liric, nu știu. Cert este că mi-a plăcut să urmăresc gândurile împrăștiate oarecum haotic pe hârtie.

Jocul îngerilor de Karen Kinsbury este un volum pe care l-am citit foarte, foarte greu. E genul de carte care parcă are un fir narativ interesant, dar totdată, are niște elemente care pur și simplu te scot din atmosferă în totalitate și durează ceva până te încumeți să reiei lectura. Am scris mai multe despre  acțiune, personaje și impresiile mele în acest articol.

Bound by Honor de Cora Reilly este primul volum din seria Born in Blood Mafia Chronicles, urmărind construcția relației între Luca, cel mai mare șef de trib (:D) și Aria, mafia princess care e practic forțată să se căsătorească cu Luca pentru a uni două familii. Acțiunea e foarte previzibilă, dar Cora Reilly scrie într-un fel captivant, astfel încât nu-ți dai seama cum trece timpul.

Bound by Hatred este al treilea volum din aceeași serie, focusându-se pe relația între Matteo, fratele lui Luca și Gianna, sora Ariei. Mi-a plăcut mai mult dinamica între acești doi protagoniști, nu a lipsit drama și scânteile ce nu prea au fost conturate în relația din primul volum. Din nou, scriitura autoarei e una ușoară, nepretențioasă.

Bound by Vengeance se numără printre ultimele cărți din serie și acțiunea are loc în același univers, dar separat de familia principală. Cara este fiica unui trădător, iar drept pedeapsă, capul mafiei decide să o dea unuia dintre cei mai cruzi soldați ai săi - Growl, despre care circulă tot felul de zvonuri, unul mai înfricoșător decât altul. Doar cititorul este acela care vede ce se întâmplă, de fapt, în universul acestui personaj. 

Deși povestea în sine e cam slăbuță, aspectul care m-a deranjat cel mai mult a fost lipsa unei corecturi ca lumea a acestui volum. Foarte multe chichițe care sar în ochi, personaje cărora li se încurcă numele, acțiuni care se bat cap în cap. 

Triphopuri de Dan Negară este un alt volum de poezie pe care l-am citit luna aceasta - ambele cărți mi-au fost trimise de către prietenii de la Editura Paralela 45, le mulțumesc și pe această cale.

Revenind, Triphopuri mi-a plăcut mai puțin decât Cutii. Dacă aș fi la ora de română și ar trebui să folosesc anumite cuvinte pentru a descrie ce poezii, din punctul meu de vedere, scrie Dan Negară, aș spune ermetice. E foarte greu să-ți dai seama ce a vrut să spună poetul, eul liric își schimbă timbrul de la un vers la altul, toate poeziile sunt un imens vers alb, cuprinzând tot felul de idei greu de descifrat. Au fost câteva aspecte sau gânduri care mi-au plăcut, dar mi-a fost dificil să urmăresc cursul evenimentelor și a trăirilor eului liric.

Și, o noutate pentru acest an, am și o carte pe care am abandonat-o. Este vorba despre Nero, seria Made Men, de Sarah Brianne. Din nou, o carte despre mafia, accentul punându-se pe relația între o tânără săracă și fiul capului mafiei. Acțiunea are loc în mediul academic, cei doi protagoniști fiind liceeni, iar premisa mi s-a părut una interesantă, dar am rămas foarte dezamăgită. 

După câteva capitole, când a început să se contureze povestea și să se definitiveze vocea narativă, mi-am dat seama că nu asta îmi doresc de la o carte. Felul în care e scrisă are un puternic aer de cărți de pe Wattpad - o platformă unde găsești multe lecturi interesante, de altfel, dar exact acest volum are aerul acelor cărți de pe Wattpad: eroină săracă/din mediu defavorizat/dar foarte drăguță și deșteaptă și independentă și băiatul rău/puternic cu o influență ieșită din comun/atletic/care cumva vrea inițial să o prostească pe eroină, dar apoi se îndrăgostește de ea. Și nu neapărat torentul acesta de clișee a fost aspectul care m-a îndemnat să abandonez cartea, ci scriitura - foarte cringe, cu siguranță nu genul meu.

Și pentru că am rămas dezamăgită de Nero, m-am întors la Cora Reilly, dar am vrut o poveste care nu are continuare, aa că am ales un stand alone, Sweet Temptation. Giulia este dată, la 18 ani, lui Cassio, un bărbat cu mult mai în vârstă decât ea, pentru a-i fi soție, dar înainte de toate, pentru a fi mamă pentru cei doi copii mici ai lui. Dar Giulia are alte planuri - are de gând să iasă din anonimat și să-l facă să o vadă pe ea - nu ca adolescentă, nu ca bonă, ci ca femeie.

Scriitura, din nou, lasă de dorit - mă mir cum de o autoare atât de populară în ceea ce privește genul nu își ia un editor și/sau corector mai atent - dar povestea în sine, cu câteva excepții, e destul de drăguță.

Am citit un volum pe care îl aveam pe listă de ceva timp - Oameni normali de Sally Rooney. E un roman despre viața a doi adolescenți, mai târziu tineri adulți și evoluția relației lor, cu inversarea rolurilor inițiale. Povestea e credibilă și dinamica între cei doi e una demnă de a fi urmărită.

Deșertul tătarilor de Dino Buzzati face parte din categoria cărților serioase pe care le-am citit în iulie. A fost o surpriză pentru mine subiectul și desfășurarea acțiunii, dat fiind faptul că habar nu aveam despre ce e cartea când am început să o citesc. Mi-a amintit, ca stil, de volumele lui Camus și mi-a plăcut să mă reîntorc, prin intermediul acestei cărți, în perioada în care citeam romane existențialiste.

Ultima carte pe care am citit-o în iulie a fost Toamnă la Pekin de Boris Vian, una dintre cele mai bizare lecturi din ultima perioadă. Acțiunea se desfășoară într-un deșert, unde mai multe personaje ciudate sunt implicate într-un proiect absurd - construcția unei căi ferate care nu are trenuri.

Acestea au fost cărțile lunii iulie. Voi ce ați mai citit?

Recenzie literară: Toamnă la Pekin de Boris Vian (1947)

Toamnă la Pekin de Boris Vian este un roman despre idei absurde, oameni ciudați și acțiune lipsită de o finalitate logică. 

Recenzie literară: Deșertul tătarilor de Dino Buzzati (1940)

Giovanni Drogo, un militar aflat la începutul carierei sale, visează la faimă. Dar atunci când ajunge la fortăreața Bastiani, deșertul care se extinde de la aceasta îl vrăjește și îi schimbă percepția despre viață.

Deșertul tătarilor de Dino Buzzati este un roman existențialist, care te captivează prin modul în care sufletul protagonistului este expus și întors pe toate părțile în fața citotorului.

Recenzie literară: Oameni normali de Sally Rooney (2018)

Ce este tinerețea, fără lipsa de siguranță, gândurile sumbre, prieteniile legate ușor și la fel de ușor uitate?

Connel și Marianne, doi colegi de clasă, nu ar putea fi mai diferiți. Ea, dintr-o familie bogată, ciudata școlii, sursa glumițelor pentru alți copii. El, fiul unei menajere, sufletul petrecerii și un răpitor de inimi. Cumva, cei doi ajung să fie împreună, dar în secret, iar atunci când devin studenți, rolurile se inversează. Marianne este înconjurată de prieteni și de admiratori, iar Conell se alătură acelei categorii de studenți ce-și petrec, singuratici, zilele prin biblioteci.

 

Oameni normali de Sally Rooney este un roman cu un titlu mai mult decât potrivit și reprezentativ.

Recenzie literară: Jocul îngerilor (Jocul îngerilor, #1) de Karen Kingsbury (2014)

Tyler Ames, cândva un jucător de baseball promițător, suferă un accident și, pentru că lumea este un loc unde dreptatea nu e mereu pe meniu, se trezește dat afară din echipă, fără asigurare, fără posibilitatea de a-și repara umărul și fără susținerea oamenilor ce până recent erau prietenii lui. Trezit singur, fără nici un ban, datorită unor cunoștințe aleatorii, marele Tyler Ames ajunge să fie om de serviciu la un azil de bătrâni, unde o cunoaște pe Virginia. Aceasta este o femeie ce suferă de Alzheimer și a cărei stare generală se înrăutățește pe zi ce trece, însă întâlnirea cu Tyler o readuce în realitate.

Jocul îngerilor este un volum despre problemele oamenilor și despre cum fiecare este singur pe lumea asta, dar autoarea nu uită șă amintească cititorului că există o zeitate ce are grijă de toți. Deși mi-a plăcut cum sună premisa cărții, nu mi-am dat seama că e ficțiune creștină, drept urmare, am avansat foarte greu, datorită nenumăratelor pasaje care mă aruncau din atmosfera cărții.

Tyler Ames are un fir narativ interesant, dar porțiunile din carte unde, din senin, el ori alte personaje se trântesc pe jos, m-au scos complet din atmosferă. De exemplu, la un moment dat apare o femeie ce află despre problema lui Tyler și se întreabă cum ar putea să-l ajute (e o problemă financiară) și, din toate ideile care ar fi putut să-i treacă prin minte (nu știu, poate un crowdfunding?) femeia spune ceva de genul „nu știam cum îl pot ajuta, dar apoi am înțeles care este singura metodă” - și se trântește în genunchi și începe să se roage.

Deși e un volum despre îngeri, cel puțin în titlu, aceștia apar puțin, iar acțiunile lor sunt acolo doar pentru a împinge acțiunea, entitățile respective fără a prinde o nuanță.

Desigur, într-o carte despre regăsirea sinelui, ridicarea din genunchi într-o poziție câștigătoare, trebuie să existe și un interes romantic undeva. În volumul acesta, Samantha este femeia din trecutul lui Ames, femeia pierderea căreia o regretă. Avem acces și la perspectiva ei în prezent, încotro s-a îndreptat viața ei, ce s-a mai întâmplat, alături de ce fel de oameni se află. Din nou, totul ar fi fost foarte interesant și plăcut de urmărit, acă nu ar fi apărut ideile religioase sau dumnezeu de nicăieri, în situații complet obișnuite. 

Virginia, la rândul ei, e un personaj relativ complex, prin intermediul căreia putem vedea o parte a trecutului americanilor de rând de prin anii 70-80 ai secolului trecut. Nu apare exagerat de mult în acțiune, dar participarea ei e substanțială în firul narativ a lui Tyler.

Dacă ar fi să fac un rezumat, Tyler Ames are o soartă crudă, dar cumva are sens ce i se întâmplă, datorită deciziilor din trecut. Revenirea este una lentă, credibilă, la fel și oamenii din jurul lui. Samantha are și ea propria istorie de păstrat, dar felul în care zeitatea apare din senin, în orice scenă mai mult sau mai puțin banală m-a făcut să nu vreau să continui seria, deși volumul acesta are un final relativ închis.

Mulțumesc editurii Act și Politon pentru acest volum!

Recenzie literară: Șarpe și porumbel de Shelby Mahurin (2019)

Lumea este un loc complicat: pe de o parte, magia este respinsă, urâtă, temută; pe de altă parte, vrăjitoarele sunt un element de bază în universul în care trăiește protagonista. Louise le Blanc e nevoită să fugă din propria casă și să se ascundă în orașul unde se află cei mai mulți vânători de vrăjitoare. Toate lucrurile ar fi simple, dacă fata nu s-ar fi întâlnit cu Reid Diggory, căpitanul acestor vânători. Și, pentru că viața mai joacă feste, cei doi trebuie să se căsătorească, dar niciunul nu este dispus să-și destăinuie secretele.

 

 

Șarpe și porumbel de Shelby Mahurin este un volum despre magie, prietenie, iubire și nu în ultimul rând, lupta între două forțe ce riscă să transforme universul în haos.

Bilanț literar: Iunie 2020

Pe principiul vine vara, bine-mi pare, este primul an în care nu mai am examene, nu mai am de scris proiecte, dar nici timp de lenevit nu prea mai există. Bine ai venit, viață de adult!

Lăsând la o parte nostalgiile, literar vorbind, luna iunie a fost una liniștită, cu câteva cărți ce au marcat începutul de vară, dar și câteva volume care nu m-au dat pe spate, dar au fost niște lecturi ușoare, potrivite pentru acest sezon. Voi începe, ca de obicei, în ordine cronologică.

Din volumul acesta, am citit doar povestirea Regii nisipurilor. În aceasta, George R.R. Martin creează un adevărat coșmar. Protagonistul, un om (?) căruia îi place să aibă, ca animale de companie, tot felul de ciudățenii, se pricopsește cu patru colonii de gândaci, care se numesc Regii Nisipurilor. Practic, aceștia nu sunt doar niște gândaci - au un sistem social foarte bine pus la punct, construiesc orașe, duc războaie, se modifică în funcție de modul în care sunt îngrijiți. Iar protagonistul ajunge să-i trateze într-un anumit fel...

George R. R. Martin nu scrie doar romane care te țin cu sufletul la gură; până și această povestire scurtă e foarte antrenantă și evenimentele ajung să fie șocante, să te facă să te simți mai mult decât inconfortabil. Am mai citit proză scurtă semnată de autor, volumul Zburătorii nopții, care m-a înfricoșat la fel de mult.

Hoții de frumusețe de Pascal Bruckner e o altă lectură inconfortabilă. Știam deja cam ce stil are autorul, am citit Luni de fiere acum ceva timp, dar starea pe care mi-a creat-o cartea de față mi-a amintit foarte mult de o carte de-a lui Fowles.

Subiectul este simplu: un cuplu rămâne blocat într-o furtună în munți și dintr-un noroc chior, locuitorii dintr-o casă din apropiere îi salvează. Odată ce ajung la conac, protagoniștii își dau seama că ceva e în neregulă cu gazda lor, iar mai târziu află și ce ascunde aceasta.

Scrisori către Aurora de Marin Preda - un volum scurt, dar prin intermediul căruia am aflat cine este omul din spatele Moromeților. E o colecție de scrisori pe care le-a păstrat Aurora Cornu, unde Preda îi vorbește despre călătorii, emoții, viața pe care o are și dorul imens după ea. Mi-a amintit de jurnalele lui Sebastian; o melancolie care trece prin timp și rămâne la fel de bine ancorată în cuvintele scrise, după ani și ani.

Sunetul muntelui de Yasunari Kawabata - o lectură japoneză lejeră, despre eternitate, familie, timp și trăiri pe care mulți preferă să le ascundă. Narațiunea are loc din perspectiva unui bătrân, care ajunge să-și iubească nora mai mult decât pe proprii copii. În această femeie, găsește urmașul ideal - iubirea pentru propriul cămin, grija pentru un soț nerecunoscător, atenția acordată socrilor, toate aceste aspecte le găsește în tânără. Deși nu este o carte complicată, abordând un subiect aparent banal, Sunetul muntelui a fost pe placul meu, o carte din categoria de cărți cu o acțiune lentă, deloc grăbită.

Colecționarul de istorie de Elizbeth Kostova - volumul acesta de peste 700 de pagini l-am cumpărat sub forma Blind Date with a Book - fără să știu ce cumpăr. L-am început prin ianuarie, dar l-am lăsat, apoi m-am reîntors la el și l-am devorat într-o săptămână.

Este povestea a trei personaje diferite, care, fiind strâns legate de mediul academic, au descoperit documente ce atestă faptul că Vlad Țepeș încă mai bântuie pământurile și în ziua de astăzi. Cartea, deși conține o enormitate de informații, nu a fost deloc plictisitoare, iar lectura a mers ca pe roate.

O altă carte ce mi-a plăcut mult a fost The Chaperone de Laura Moriarty. Ca stil și poveste, dar și perioada în care are loc acțiunea, mi-a amintit de Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert.

Povestea are loc în anii 1920, când viitoarea vedetă Louise Brooks pleacă din orașul natal la New York și, fiindcă așa cereau normele, se trezește cu o însoțitoare trecută de 30 de ani, Cora, care are propriile motive să plece din orașul unde se află familia ei. Acțiunea este antrenantă, iar cel mai și cel mai mult mi-a plăcut atmosfera cărții.

Ultima carte pe care am citit-o în iunie a fost Șarpe și porumbel de Shelby Mahurin, volum ce urmeză să apară pe la mijlocul lui iulie în librării, făcând parte din primele două cărți din noua colecție a editurii Corint, Corinteens.

Povestea urmărește o vrăjitoare ce își ascunde proveniența și puterile, încercând să ducă o viață pașnică într-un oraș unde Vânătorii de vrăjitoare își au rezidența. Lucrurile scapă de sub controlul fetei atunci când, în urma unei serii de evenimente, se trezește căsătorită cu Reid, căpitanul Vânătorilor.

Acestea sunt cărțile lui iunie. Voi ce ați mai citit? Care a fost cea mai faină carte pe care ați citit-o luna trecută?