Orașul iluziilor de Ursula K Le Guin urmărește viața pământenilor într-un viitor îndepărtat, cu noile sale reguli instaurate de cei ce dețin puterea și canoanele după care se ghidează oamenii de pe Pământ. Deși Falk aude la fiecare pas faptul că shingii sunt răi și ei sunt cei care au dus pământul într-o stare jalnică, bărbatul prețuiește cel mai mult adevărul și vrea să-l afle singur. În călătoria sa, Falk întâlnește tot felul de oameni, fiecare învățându-l câte o lecție valoroasă, fiecare arătându-i că rasa umană este mai complexă decât pare la prima vedere și demonstrându-i, la fiecare pas, cât de diferit este el față de restul locuitorilor pământului.
Dacă vă pasionează genul sf apocapiltic și dacă vreți să faceți cunoștință cu scriitura Ursulei K. LeGuin, vă recomand să citiți acest volum care, deși face parte dintr-un ciclu, poate fi citit de sine stătător.
Ruta subterană este o carte ce mi-a plăcut prin stilul său alert și istoria colectivă a urmașilor diferitor clanuri din Africa, aduși cu forța în America și obligați să muncească pentru stăpânii albi. Prin intermediul Corei, cititorul observă cum este construită o comunitate de negri de pe plantație, ce reguli domnesc aici, care este atitudinea stăpânilor, cum decurge viața pentru un sclav. Mai apoi, când tânăra pleacă pe traseul rutei subterane, în peisaj apar noi detalii despre sclavi, despre cum sunt văzuți aceștia în diferite regiuni din America și care sunt așteptările de la ei.
Ruta subterană de Colson Whitehead este o lectură potrivită pentru cei care vor să afle mai multe despre sclavie și să exploreze acest aspect prin intermediul unei povești individuale - cea a Corei - care poate fi văzută și ca povestea colectivă a unui popor rupt de lângă familie și obligat să renunțe la libertate.
Uite că și aprilie și-a luat zborul, iar împreună cu acesta, și lecturile pe care le-am ales pentru a doua lună a primăverii. În aprilie am avut multe cărți abandonate, dar și suficiente citite, care m-au încântat.
Voi începe cu prima carte terminată în aprilie - o adevărată bijuterie, căreia i-am acordat cinci stele și care a plecat direct la favorite.
Caterina de Corinne Rakoczy este o ficțiune istorică despre un blestem ce urmărește două familii pe parcursul a mai multor generații - un roman foarte bine scris, captivant, cu un limbaj autentic perioadelor în care are loc acțiunea.
Fable de Adrienne Young este un fantasy despre supraviețuire, peripeții pe mare, dragostea - sau lipsa acesteia - din partea familiei. Este un roman ce te ține în priză, deși pe partea de dezvoltare a personajelor autoarea nu pare să se fi concentrat prea mult. Sper că în al doilea volum - Fable e o duologie - să se pună accentul pe acest aspect.
Pactul de Elle Kennedy este primul volum din seria Off Campus, urmărind relația a doi tineri care sunt la facultate. El este un hocheist cu un viitor ce promite faimă, ea este o tânără tăcută, ce încearcă să treacă peste o traumă din adolescență și să trăiască cu adevărat. Cumva, drumurile lor se intersectează.
Greșeala de Elle Kennedy este cel de-al doilea volum din seria Off Campus și, de data aceasta, se axează pe alte personaje. El face parte din echipa de hochei a facultății și, deși este un jucător bun, din motive personale decide să termine cu hocheiul odată ce termină facultatea. Ea este o boboacă ce îl întâlnește pe el din greșeală, iar toată relația lor pleacă din acest punct.
The Score (care urmează să se traducă la editura Epica anul acesta <3) de Elle Kennedy este cel de-al treilea volum din serie. De data aceasta, protagoniștii sunt o tânără ce visează să joace pe marile scene și un jucător de hochei, despre care se știe că e putred de bogat și imposibil de afemeiat.
Toate cele trei volume mi-au plăcut, dar preferatul meu rămâne a fi The Score. Elle Kennedy scrie într-un mod plăcut, e ușor să intri în atmosferă și să empatizezi cu personajele. Cărțile ei nu sunt pretențioase, ci exact cât să te relaxeze și să-ți dea emoții pozitive atunci când citești cum fiecare personaj încearcă să-și rezolve problemele.
Odessa: Geniu și moarte într-un oraș al visurilor de Charles King a fost o lectură pe care am lungit-o foarte mult, dar a meritat. Este o non-ficțiune despre orașul Odessa, cum s-a format, ce evenimente istorice i-au marcat teritoriul, ce fel de oameni au trăit aici. Mi-a plăcut foarte mult volumul până la un punct, unde autorul nu a mai fost imparțial - în ceea ce privește anumite evenimente, ținând clar partea unui grup și denigrând altul. Per total, e un ghid interesant de răsfoit dacă vă pasionează istoria acelui colț de lume.
Viața invizibilă a lui Addie LaRue de V. E. Schwab este un volum pe care am vrut să-l citesc din clipa în care a apărut pe lume. Tratează un pact faustian și urmările acestuia asupra femeii care l-a încheiat cu diavolul - Addie LaRue, care e nevoită să trăiască într-o lume care nu o ține minte.
Dacă ar fi să aleg un volum despre care pot să spun clar că e ciudat, atunci acesta este Frăția corbilor de Maggie Stiefvater. Nu știu cum aș putea descrie cartea în sine - plină de mistere și de întrebări pe care autoarea și le pune prin intermediul personajelor și a deciziilor acestora.
Blue este o adolescentă care, deși nu are puteri supranaturale, cum are mama ei, poate potența puterile altora. De când este mică, este urmărită de profeția că, dacă va săruta un băiat, acesta va muri. După un ritual bizar, unde Blue întrevedea moartea unui băiat, îl întâlnește pe acesta în realitate, iar el o implică în căutările sale - tânărul caută o forță supranaturală, care se ascunde undeva aproape.
Frăția corbilor e un volum bizar, plin de imagini puternice și foarte atmosferic. Este primul volum dintr-o tetralogie și mi-a plăcut mult. Acum citesc al doilea volum și nu îmi place în mod deosebit - povestea pare să fie lungită și încetinită totodată, voi spune mai multe când termin cartea.
Ultima carte terminată în aprilie este Soroc de viață și soroc de moarte de E. M. Remarque - cel mai bun scriitor la capitolul ficțiune despre război. Nimeni nu scrie așa cum o face Erich Maria Remarque despre tranșee, viața de soldat, ororile războiului și meschinăria ființei umane.
Aprilie a fost și luna în care am abandonat șase volume - asta este o premieră pentru mine. Nu mi-am propus acest lucru, dar s-a întâmplat.
A Deal with the Elf King de Elise Kova - am început cartea foarte entuziasmată, am așteptat cam 3/4 să se întâmple ceva, apoi am lăsat-o la o parte. Volumul urmărește soarta unei femei care este dusă în lumea elfilor pentru a fi regina ce ajută natura să se regenereze. Desigur, fiind regină, există și un rege în toată ecuația asta, dar regele are propriile motive...
Când am revenit asupra cărții, mi-am pierdut orice interes și nu am mai terminat-o.
The Second We Met de Maya Hughes este al doilea volum dintr-o serie și a trecut muuult timp de când nu am avansat mult prea mult într-o carte ce nu merita. Este un romance cu protagoniști care sunt studenți și vecini. Ea, abia reușește să facă față cheltuielilor zilnice, muncește foarte mult, face voluntariat pentru a câștiga o bursă și e o persoană cu adevărat lipsită de trăsături pozitive. El este vecinul de peste stradă, chipeș și bogat, dar de gașcă și un tip romantic. Ce nu mi-a plăcut la cartea asta a fost protagonista - o persoană ipocrită, falsă, plină de aere și „moravuri”, dar el cumva o place și vrea să fie cu ea. Am abandonat cartea după ce am trecut de jumătate, iar protagonista devenea din ce în ce mai antipatică.
Ultimul volum din seria Off Campus de Elle Kennedy, The Goal, a fost abandonat de la bun început din două motive - nu mă interesa personajul principal (care apare încă din prima carte din serie, dar e personaj secundar), iar protagonista nu a fost pe placul meu. Nu m-au convins primele cinci capitole, așa că am decis să nu mai continui.
O altă carte abandonată este Minciuna de Care Santos, primul volum dintr-o duologie. Poate nu sunt la vîrsta potrivită pentru a citi așa ceva. Protagonista este o adolescentă activitatea căreia pe tot ce înseamnă pc/telefon/internet este controlată de mama ei, pentru a o feri de relele lumii on-line. Fata afirmă că e atentă și nu are ce să pățească, pentru că e vigilentă și nu se lasă dusă de nas de toți dubioșii, dar efectiv în primele 20 de pagini își împărtășește pozele și datele personale - nume, școala la care merge - cu un necunoscut de pe un forum. Probabil că romanul este scris pentru un public-țintă, pentru a le arăta că „așa nu”, dar nici mama-caracatiță, care-și controlează copilul, nici adolescenta, care nu pare să gândească deloc, nu m-au convins să dau o șansă poveștii.
Dragostea pe strada mea de Roxana Brănișteanu - am abandonat cartea pentru că nu mi-a plăcut de protagonistă, ca persoană, drept urmare nu m-a interesat deloc povestea ei.
Fiica tămăduitorului de oase de Amy Tan m-a plictisit teribil de la primul capitol, așa că nu am mai insistat.
Acestea sunt lecturile și abandonatele mele pentru aprilie. Voi ce ați mai citit?
Nu-mi arde de sărbători, de muzică și de tobe. În plus, eroul e ca un sfânt. Nimeni nu-l iubește cu adevărat. E amintit doar în cazuri de urgență personală și în năpaste naționale. N-am fost iubit în viață. Nu-mi trebuia acum această mascaradă.
Tăcerea făurește ferestre prin care lumea devine transparentă. Nu scrie, pune jos caietul. Poartă-te ca apa de pe sticlă. Cine e picătură se prelinge, cine e brumă se evaporă.
Astăzi știu: Africa ne răpește ființa. Și ne golește în mod invers: umplându-ne de suflet. De aceea și astăzi simt dorința să incendiez câmpia. Ca să-și piardă eternitatea. Să nu mă mai obsedeze.
Gândeam așa pentru că aici oamenii se pierd, murind atât de lent, încât nu ne dăm seama. Ce este bătrânețea dacă nu moartea adăstând în trupul nostru? Sub mireasma dulce a arborelui de frangipani, invidiam marea, care, deși e infinită, așteaptă mereu altă apă s-o completeze. Stăteam de vorbă cu mine însumi. Când ești bătrân, tot timpul e pentru conversație. Cu glas tare, îi ceream lui Dumnezeu să retragă din viață ziua aceea.
Dar eram cuprins de o fericire calmă, nu mă atingea nici o durere. Nu eram însă îndrituit să mor. Pieptul meu asculta de mișcarea valurilor, de parcă și-ar fi amintit de o vreme care nu există decât în afara timpului, acolo unde vântul își desfășoară imensa coadă de păun.
Soroc de viață și soroc de moarte este un roman ce urmărește impactul celui de-al doilea război mondial asupra populației germane civile, dar și a soldaților de rând, înrolați în armată pentru a servi patria, treziți în fața realității - a morții, în fața căreia toți sunt egali.
Ernst Graeber este un protagonist care te cucerește imediat prin sinceritatea și naturalețea gesturilor sale. Un soldat care a văzut mult prea multe pe front, este totuși bulversat de realitatea în care se trezește. Fiind sigur că în tranșee luptă pentru pace și pentru o viață liniștită în țara sa, descoperă că și aici, în Germania, oamenii mor zilnic, rămân fără casă, suferă de foame, devin o mulțime gata să rupă în bucăți pe oricine atentează la puținele bunuri pe care le mai au. Ernst descoperă că ideile mari îi servesc doar pe cei care dețin puterea, viața lui nu valorează nimic pentru reich și tot ce i s-a insuflat este o mare minciună.
Dacă vreți să citiți un roman despre cel de-al doilea război mondial din perspectiva unui soldat german și dacă vă plac poveștile de dragoste ce au loc în vremuri întunecate, vă recomand acest volum.
Addie este un personaj care posedă o viscerală dorință de a trăi și încearcă din răsputeri să lase o amprentă în timp, fiind martora unor evenimente majore - cum ar fi revoluția franceză sau cele două războaie mondiale.
Două personaje care mi-au plăcut nespus de mult sunt Estelle - o femeie care a însemnat foarte mult pentru Addie înainte de blestem și Luc, imaginea pe care Addie o atribuie Întunericului. Estelle este o bătrână ciudată din satul lui Addie, care o învață pe tânără că viața nu se rezumă la a crește copii și a îmbătrâni în casa părintească, tot ea fiind cea care o avertizează să nu caute zeii ce răspund după lăsarea nopții. Pe parcursul romanului, Estelle apare sporadic, dar suficient cât să aibă un impact - e un personaj conturat foarte bine și pe care aș fi vrut să-l întâlnesc mai des în narațiune. Întunericul e și el un personaj foarte bine conturat, iar autoarea reușește să-l portretizeze ca pe o entitate atemporală, ce există după propriile reguli.
Un colț doar al tău, acolo unde poți să vii după o zi îngrozitoare și să-ți lași trăirile în maldărul de haine pe care tocmai le-ai dat jos de pe tine. Un loc unde ești comfortabil tu cu tine, într-un tricou vechi, cu părul nepieptănat, cu zero machiaj sau nevoia de a arăta prezentabil. Un loc unde poți fi tu și-ți poți auzi gândurile.
Acasă a fost în multe locuri - acolo unde am copilărit. Acolo unde am petrecut verile cu bunicii mei. Acolo unde, la un perete distanță, era sala de clasă. Acolo unde au fost lucrurile mele în primul an de facultate. Și apoi, două chirii schimbate, un apartament în orașul în care suntem acum și, cine știe câte alte locuințe vor mai fi de-a lungul timpului, dar mi-am găsit acel „acasă” despre care nu știam cât de vital este pentru mine - acasă este el.
