duminică, 3 decembrie 2023

Bilanț literar: Noiembrie 2023

Salutare la final de toamnă!


A fost o lună care a avut un start lent - totul din cauza unei anumite cărți ce m-a făcut să mă întreb de ce pun atâta suflet (uneori) în povești care sunt mult prea populare. Volumul respectiv m-a făcut să pun pe pauză lecturile pe care le aveam începute și simțind că vine un Reading Slump, m-am axat pe alte hobby-uri. Cu toate acestea, am reușit să termin două cărți începute luna trecută și asta mă bucură.


Daughters of the Lake de Wendy Webb începe cu descoperirea unui cadavru pe malul unui lac imens. Cadavrul ascunde un secret: femeia zici că a murit cu câteva clipe înainte să fie găsită, iar în cămașa ei de noapte este ascuns un nou-născut. Kate Granger, o tânără ce tocmai a revenit în casa părintească, ajunge la fața locului și reacționează dubios la vederea cadavrului: este femeia pe care o vede în vise de mai bine de o lună, iar faptul că aceasta apare fizic în viața ei o neliniștește cumplit.

Dacă sunteți fanii stilului pe care-l adoptă și Kate Morton - un mister care leagă mai multe generații, mai multe fire narative în mai multe perioade temporale, o muncă de detectiv atipică - vă recomand să-i dați o șansă lui Wendy Webb.

Tao Te Ching de Lao Tsu este o nonficțiune „clasică”, la care am ajuns între alte lecturi. E mai degrabă o serie de cugetări filosofice despre natura umană, despre liberul arbitru, onestitate, corectitudine, onoare, virtute - trăsături pe care trebuie să le posede un conducător adevărat (care, de altfel, ar trebui să reprezinte omul perfect). Volumul, deși scurt, te pune pe gânduri și oferă o călătorie în trecut, punând accent pe viziunea de acum două mii de ani despre cum ar trebui să fie un om pentru a trăi în armonie nu doar cu natura și cu semenii săi, ci și cu propriul sine.


O magie de neîmblânzit de Allison Saft e o carte care, din punctul meu de vedere, este promovată ușor eronat. Despre acest volum se spune că este o poveste fantasy, unde accentul se pune pe construirea unei relații amoroase între protagoniști, pe fundalul unei vânători fantastice. 


Eu am perceput volumul mai degrabă ca pe o poveste de dragoste unde se pune un mare accent pe trăirile personajelor, dezvoltarea lor, dar mai ales, pe religia pe care cei doi o practică. Deși O magie de neîmblânzit este o carte ce are propiul farmec, mi-aș fi dorit să se spună mai multe despre alchimie, vânătoare și lumea fantastică din universul cărții și să se pună mai puțin accent pe religie și pe politică.

Tare simpatică poezioara asta - Bebuț a ascultat cu atenție rimele şi a admirat ilustrațiile Irinei Dobrescu. Cu siguranță Degețelele Gabrielei Tabacu rămân în bibliotecă pentru a fi recitite ( şi poate chiar recitate ) în viitor.

Poveștile bufniței: Elefantul care nu respecta nimic de Eric-Emmanuel Schmitt cred că e volumul meu preferat din seria respectivă. Despre Saxo, elefantul, nu se poate spune că e un individ bun: nu îi pasă de nimeni și de nimic și merge prin viață de parcă lumea i-ar aparține. Singura care mai speră că Saxo mai poate fi salvat este mama lui, care apelează la bufnița Minerva, iar aceasta încropește un plan care să-l facă pe Saxo să vadă unde greșește. Mi-a plăcut felul în care pasărea îl pune față-n față cu „păcatele” sale, iar ilustrațiile au fost foarte pe placul lui Bebuț. Cu siguranță vom reciti împreună cartea când e mai mare :)

Acestea au fost lecturile lui noiembrie. Voi ce ați mai citit?

joi, 30 noiembrie 2023

Recenzie literară: Misterul turnului din Vista Point de Ben Guterson (2022)

Misterul turnului din Vista Point de Ben Guterson este un roman despre copilărie și despre cunoaștere, dar mai ales, despre etapele prin care trece un om când suferă o mare pierdere. Zack, un băiat de 11 ani interesat de explorare, cărți și prietenii noi, are în suflet o rană ce nu se închide, oricât cei din jur ar încerca să-l aline. Totuși, apariția lui Ann îl face să iasă din propria cochilie și să încerce să facă față realității. 

Ben Guterson creează personaje pe care vrei să le înțelegi și să le ajuți, e imposibil să nu te atașezi de Zack sau de frații lui, de familia Einstein în întregime, sau chiar de bătrânul morocănos din oraș. Fiecare dintre personaje are câte o suferință, uneori comună, și autorul construiește personajele în așa fel, încât vezi diferite perspective și moduri de a trece peste o traumă.

joi, 23 noiembrie 2023

Recenzie literară: Dincolo de iarnă de Isabel Allende (2017)

Dincolo de iarnă de Isabel Allende este un roman ce urmărește destinul a trei oameni foarte diferiți: o chilliană încercată de viață, un profesor universitar care vrea să uite trecutul și o imigrantă ilegală ce încearcă să supraviețuiască într-o lume străină. Cei trei, uniți de un eveniment pe care trebuie să-l depășească, se trezesc nevoiți să colaboreze, pe parcursul călătoriei lor descoperind, puțin câte puțin, cine sunt, care le-a fost trecutul și ce le oferă viitorul.

În romanul său, autoarea dezbate subiecte precum familia, condiția socială, imigrația, violența, mai ales asupra copiilor. Pe parcurs ce romanul avansează, cititorul află lucruri despre cele trei personaje, acestea prinzând treptat contur, trezind tot felul de sentimente în cititor. Între Lucia și Richard se înfiripă o relație bazată pe durerea și regretul trecutului, pe care cei doi le trăiesc în felul său.

joi, 16 noiembrie 2023

Recenzie literară: Grădina uitată de Kate Morton (2008)

Grădina uitată de Kate Morton împletește abil trei fire narative, care urmăresc trei femei ce trăiesc în perioade diferite: viața lui Nell, o enigmă de la început până la sfârșit; existența Autoarei și adevărata ei identitate, trecutul și prezentul Cassandrei, o femeie care simte că viața ei s-a terminat demult. Kate Morton știe să țină cititorul ancorat în povestea pe care o deapănă, aducând în scenă tot felul de evenimente învăluite în mister.

Deși am apreciat mult misterul care planează asupra celor trei personaje feminine, care trăiesc în epoci diferite, nu mi-a plăcut un aspect. Autoarea tinde să introducă multe personaje secundare în narațiune, personaje care apar într-un capitol sau două, dar asupra cărora Kate Morton stăruiește, prezentând cititorului trecutul acestor personaje, evenimente importante din viața lor, care nu au legătură cu firul narativ principal.

joi, 9 noiembrie 2023

Recenzie literară: Zăpada de primăvară (Marea fertilității, #1) de Yukio Mishima (1969)

Zăpada de primăvară de Yukio Mishima este o frescă a Japoniei de la începutul anilor 1900, portretizând schimbările ce au loc în înalta societate prin intermediul familiilor celor doi protagoniști. Dacă familia marchizului se bucură de atenția familiei imperiale, are o situație financiară bună și în reședința Matsugae arta tradițională se împletește cu ultimile tendințe de modă din vest, familia Ayakura, deși o familie veche și respectată, se află în declin, numele fiind singurul lucru de preț ce le rămâne. Relația între Kiyoaki și Satoko se dezvoltă treptat, cei doi trecând printr-o serie alambicată de evenimente, intrigi și situații care pot să le pericliteze cu desăvârșire reputația.

Yukio Mishima conturează plăcut personajele, descoperindu-le sufletele odată cu avansarea acțiunii. Kiyoaki, deși sensibil și rafinat, dă dovadă de trufie și chiar ipocrizie, însă totul i se iartă pentru că are un farmec aparte și cei din jur nu pot fi supărați prea mult timp pe el. Satoko este enigmatică și deseori îl face pe Kiyoaki să se simtă inferior, fapt ce complică foarte mult relația celor doi. Mi-au plăcut și câteva personaje secundare - Honda, cel mai bun prieten a lui Kiyoaki, dar și Inuma, mentorul tânărului fiu de marchiz. Ambii tineri îl iubesc enorm pe Kiyoaki și participă la evenimentele cruciale din viața tânărului, trâind, la rândul lor, propriile drame.

marți, 7 noiembrie 2023

Martie Dostoievskian

Pentru Cassandra, tot ce însemna luna martie era începutul unui nou ciclu depresiv. Tradițional, îşi cumpăra, fix de 1 martie, un mărțişor, o sticlă de vin şi un roman semnat de Dostoievski, chiar dacă avea deja titlul în bibliotecă. Era singura ei formă de supraviețuire: un job anost, o serie de pastile de luat zilnic, o recitire a unui roman unde se regăsea în personaje.

A intrat în magazinul de la colț, unde o dată la câteva luni vedea o vânzătoare nouă. La tejghea stătea o tinerică blondă, butonând de zor telefonul. La raionul de spirtoase, un adolescent cu gluga trasă peste frunte se uita insistent la o sticlă.

Cassandra îl cunoştea; o dată, l-a cronometrat holbându-se la un sortiment de înghețată timp de şapte minute şi opt secunde, ca mai apoi să iasă val-vârtej din magazin, trântind uşa, făcând clopoțelul atârnat deasupra acesteia să sune strident.

Drogurile erau la modă şi Cassandra se ruga universului să nu ajungă să ia mai multe pastile decât avea prescris; în unele seri, după mai multe pahare de vin, uita dacă a luat sau nu cele câteva pastile mov-deschis.

Înșfăcând sticla de vin, Cassandra a pus-o pe tejghea, aşteptând câteva clipe bune să fie observată de vânzătoare. Aceasta, deranjată, s-a desprins de ecran şi a scanat vinul.



- Douăjcincidălei, a pronunțat ea într-un cuvânt, deschizând apatic sertarul cu bani.

Cassandra i-a întins bancnota. Casierița aproape că a smuls-o din mâna ei, zgârâind-o cu unghiile lungi, stacojii. I-a întins restul şi a împins uşor sticla spre clientă, întorcându-se la activitatea din care a fost întreruptă. Sunetul bonului, care a ieşit şi a rămas captiv în aparat, privind-o trist pe Cassandra, a făcut-o să se gândească la copilăria ei, când părinții o încuiau în casă şi se duceau la crâşmă, făcând-o să-i aştepte ore în şir, zăcând în întuneric.

În fața magazinului, Mitică, omul fără căpătâi, dar mereu acompaniat de o cățea schiloadă, cânta fals la nai, distrugând timpanele trecătorilor. Cassandrei îi era milă de el, dar după câteva încercări nereuşite de a-i da de mâncare - Mitică a aruncat caserola oferită cât colo, cerând bani - femeia a renunțat să-l mai bage în seamă.

În drum spre apartamentul ei mic, pe care-l compara cu un dulap, Cassandra s-a gândit cu dezgust la chiria pe care trebuia să o plătească. Proprietarul blocului, un moşuleț aparent simpatic, era pisălog când venea vorba de banii ce i se cuveneau. Mare pasionat a jocurilor de noroc, a acceptat într-o clipă vara trecută propunerea unui lanț mare de săli de joc să mai deschidă una la parterul blocului. Nu de puține ori îl vedea Cassandra prin uşa deschisă a „cazinoului”, dând gheară după gheară, aruncând banii ei - şi a altor locatari - pe apa sâmbetei.

Strângând mai puternic volumul sub braț, femeia a păşit pe casa scării slab luminată de un bec ce se ambiționa să pâlpâie, deşi era demult vremea să se pensioneze. La parter, uşa de la apartamentul proprietarului era întredeschisă, iar Cassandra vedea pentru prima dată ce se află dincolo de aceasta.

Un miros rânced venea dinspre holul îngust, decorat cu un covor de pe vremea străbunilor şi un tapet urât, cu model floral.

I s-a părut ciudat; proprietarul nu lăsa niciodată nimic la vedere şi retrăind ultimile minute, Cassandra nu-şi aminti să-l fi văzut în locul lui obişnuit, lovind cu sete maneta aparatului de joc.

Un sentiment de nelinişte i s-a cuibărit în suflet; moşulețul era, totuşi, un om în vârstă, iar uşa larg deschisă a apartamentului acestuia nu era a bine. Cassandra a bătut de trei ori în lemnul dur, din ce în ce mai tare, dar fără niciun răspuns.

Luându-şi inima în dinți, femeia a intrat în casa bătrânului, evitând cu îndemânare un scaun răsturnat, ceea ce i-a făcut îngrijorarea să crească. Cassandra a ajuns într-o cameră ce se deschidea în altele două şi a scăpat cartea, aceasta căzând cu un sunet surd pe podea, într-o baltă, stropindu-i pantofii.

Proprietarul stătea întins peste masă, de parcă a dat să se ridice şi nu a apucat. Privirea lui, cândva şireată, era ațintită pentru totdeauna asupra unei găuri în perete - un seif mic, săpat în zid, ascuns altă dată în spatele unui tablou. Uşița seifului, acum gol, se legăna în bătaia vântului ce intra pe fereastra rabatată, scârțâind uşor.

Un topor mare, cu coada vopsită în albastru, îi ieșea din umărul stâng. Cassandra a recunoscut obiectul: îi aparținea moșului, care era foarte mândru că are toate sculele marcate, astfel încât să nu existe posibilitatea ca vreun chiriaș să îi șterpelească un ciocan sau o șurubelniță.

Albastrul intens al lemnului contrasta cu roșul-bordo ce se scurgea de la umăr în jos, îndreptându-se în mai multe râulețe spre balta în care femeia și-a scăpat cartea.

- Poliția!

Cassandra a tresărit și s-a întors lent spre ușa de la intrare, în care au apărut câțiva polițiști. Nu le-a luat mult timp să analizeze situația, iar femeia, pentru prima dată în viața ei, a simțit cum panica îi stăpânește corpul.

- Eu… a bâguit ea, conștientă de imaginea care s-a deschis în fața polițiștilor.

Moșulețul cu un topor înfipt în umăr. Seiful gol. Ea, stând în mijlocul camerei, cu pantofii stropiți de sânge.

- Veniți cu noi la secție, a lătrat unul dintre ofițeri, analizând rapid situația.
- Dar nu eu am fost! A protestat Cassandra. Am văzut ușa deschisă și…
- Ne veți povesti totul la secție! A spus din nou bărbatul. Aveți dreptul la a păstra tăcerea!

Cassandra s-a uitat, ca prin vis, la cartea ce stătea în sânge la picioarele ei. Nu-i venea să creadă ce i se întâmpla: ea doar intrase să verifice dacă moșulețul era bine, dar uite-o acum, suspecta numărul unu, prinsă la locul faptei.

- Sunt nevinovată! Mai încercă ea o dată să discute cu polițiștii care o priveau rece.
- Doamnă, mergeți cu noi, i-a spus categoric unul dintre ei.

Cassandra a expirat adânc, privind cu jind cartea pe coperta căreia titlul începea să dispară înecat în sânge.

Crimă și pedeapsă, de Fiodor Dostoievski.

joi, 2 noiembrie 2023

Recenzie literară: Povestea doctorului Dolittle de Hugh Lofting (1920)

Povestea doctorului Dolittle de Hugh Lofting este un volum plin de peripeții, situații amuzante, dar și momente tensionate. Personajele sunt variate și simpatice, e imposibil să nu te atașezi de papagalul Polinezia, cea mai deșteaptă creatură dintre toate, porcușorul Gub-Gub care e obsedat de mâncare, maimuțica Cii-Cii, ghidul lor în Africa, sau însuși doctorul, care dă dovadă de altruism și de o bunătate imensă.

Autorul plimbă cititorul printr-o lume în care binele face minuni, unde animalele dau dovadă de mai multă înțelepciune și perspicacitate decât unele dintre personajele pe care le întâmpină, iar aventurile prin care trece doctorul Dolittle sunt captivante.