La capătul lumii și în țara aspră a minunilor de Haruki Murakami este un roman captivant prin misterul ce planează asupra personajelor principale. Ambii bărbați, Watashi și Boku, duc o existență lipsită de orice fascinație, până când sunt nevoiți să se despartă de ceva - Watashi de liniște, iar Boku, de umbră. Ambele personaje încearcă să dibuie adevărul, să înțeleagă ce li se întâmplă, iar această căutare îi va aduce în cele mai bizare împrejurări.
Mi-a plăcut foarte mult lumea pe care o construiește Haruki Murakami - Watashi se trezește în Țara Aspră a Minunilor, în realitatea pe care o credea lipsită de culoare și mister. Boku se află La capătul lumii, unde sfârșitul este iminent și totuși, existența oamenilor este înghețată în timp. Autorul pune accent pe felul în care protagoniștii navighează prin viața pe care o au - Watashi fiind înecat în sunete și cuvinte, Boku trăind prezentul prin muzică și imagini.
Mormintele din Atuan de Ursula K. Le Guin este o carte despre puterea cuvintelor și a credinței, despre datorie și responsabilitate. Deși Arha nu are cea mai drăguță personalitate, este conștientă de datoria pe care o are și încearcă să se împace cu ideea că viața ei se termină aici, fără a scoate la suprafață aceste gânduri. Pentru ea, grija față de morminte este scopul vieții, chiar dacă nu a fost alegerea ei să devină Cea Devorată. Apariția lui Ged este un punct de cotitură în existența ei, pentru că noul pe care-l aduce acest om, atât de diferit de cei pe care-i cunoaște, o înspăimântă și încântă totodată.
Mi-au plăcut mult discuțiile filosofice purtate între cei doi, despre ce înseamnă, de fapt, datoria sau menirea, dăruirea completă pentru o cauză, adevărata voce a inimii. Ged e un personaj pe care cicitorul îl cunoaște în primul volum din serie, Un vrăjitor din Pământșimare, autoarea introducându-l în narațiune într-un mod plăcut și deloc deranjant - îl conturează suficient cât să-ți amintești drumul pe care acesta l-a parcurs și acum a ajuns să fie ceea ce este în prezent.
A fost o lună care a avut un start lent - totul din cauza unei anumite cărți ce m-a făcut să mă întreb de ce pun atâta suflet (uneori) în povești care sunt mult prea populare. Volumul respectiv m-a făcut să pun pe pauză lecturile pe care le aveam începute și simțind că vine un Reading Slump, m-am axat pe alte hobby-uri. Cu toate acestea, am reușit să termin două cărți începute luna trecută și asta mă bucură.
Daughters of the Lake de Wendy Webb începe cu descoperirea unui cadavru pe malul unui lac imens. Cadavrul ascunde un secret: femeia zici că a murit cu câteva clipe înainte să fie găsită, iar în cămașa ei de noapte este ascuns un nou-născut. Kate Granger, o tânără ce tocmai a revenit în casa părintească, ajunge la fața locului și reacționează dubios la vederea cadavrului: este femeia pe care o vede în vise de mai bine de o lună, iar faptul că aceasta apare fizic în viața ei o neliniștește cumplit.
Dacă sunteți fanii stilului pe care-l adoptă și Kate Morton - un mister care leagă mai multe generații, mai multe fire narative în mai multe perioade temporale, o muncă de detectiv atipică - vă recomand să-i dați o șansă lui Wendy Webb.
Tao Te Ching de Lao Tsu este o nonficțiune „clasică”, la care am ajuns între alte lecturi. E mai degrabă o serie de cugetări filosofice despre natura umană, despre liberul arbitru, onestitate, corectitudine, onoare, virtute - trăsături pe care trebuie să le posede un conducător adevărat (care, de altfel, ar trebui să reprezinte omul perfect). Volumul, deși scurt, te pune pe gânduri și oferă o călătorie în trecut, punând accent pe viziunea de acum două mii de ani despre cum ar trebui să fie un om pentru a trăi în armonie nu doar cu natura și cu semenii săi, ci și cu propriul sine.
O magie de neîmblânzit de Allison Saft e o carte care, din punctul meu de vedere, este promovată ușor eronat. Despre acest volum se spune că este o poveste fantasy, unde accentul se pune pe construirea unei relații amoroase între protagoniști, pe fundalul unei vânători fantastice.
Eu am perceput volumul mai degrabă ca pe o poveste de dragoste unde se pune un mare accent pe trăirile personajelor, dezvoltarea lor, dar mai ales, pe religia pe care cei doi o practică. Deși O magie de neîmblânzit este o carte ce are propiul farmec, mi-aș fi dorit să se spună mai multe despre alchimie, vânătoare și lumea fantastică din universul cărții și să se pună mai puțin accent pe religie și pe politică.
Tare simpatică poezioara asta - Bebuț a ascultat cu atenție rimele şi a admirat ilustrațiile Irinei Dobrescu. Cu siguranță DegețeleleGabrielei Tabacu rămân în bibliotecă pentru a fi recitite ( şi poate chiar recitate ) în viitor.
Poveștile bufniței: Elefantul care nu respecta nimic de Eric-Emmanuel Schmitt cred că e volumul meu preferat din seria respectivă. Despre Saxo, elefantul, nu se poate spune că e un individ bun: nu îi pasă de nimeni și de nimic și merge prin viață de parcă lumea i-ar aparține. Singura care mai speră că Saxo mai poate fi salvat este mama lui, care apelează la bufnița Minerva, iar aceasta încropește un plan care să-l facă pe Saxo să vadă unde greșește. Mi-a plăcut felul în care pasărea îl pune față-n față cu „păcatele” sale, iar ilustrațiile au fost foarte pe placul lui Bebuț. Cu siguranță vom reciti împreună cartea când e mai mare :)
Acestea au fost lecturile lui noiembrie. Voi ce ați mai citit?
Misterul turnului din Vista Point de Ben Guterson este un roman despre copilărie și despre cunoaștere, dar mai ales, despre etapele prin care trece un om când suferă o mare pierdere. Zack, un băiat de 11 ani interesat de explorare, cărți și prietenii noi, are în suflet o rană ce nu se închide, oricât cei din jur ar încerca să-l aline. Totuși, apariția lui Ann îl face să iasă din propria cochilie și să încerce să facă față realității.
Ben Guterson creează personaje pe care vrei să le înțelegi și să le ajuți, e imposibil să nu te atașezi de Zack sau de frații lui, de familia Einstein în întregime, sau chiar de bătrânul morocănos din oraș. Fiecare dintre personaje are câte o suferință, uneori comună, și autorul construiește personajele în așa fel, încât vezi diferite perspective și moduri de a trece peste o traumă.
Dincolo de iarnă de Isabel Allende este un roman ce urmărește destinul a trei oameni foarte diferiți: o chilliană încercată de viață, un profesor universitar care vrea să uite trecutul și o imigrantă ilegală ce încearcă să supraviețuiască într-o lume străină. Cei trei, uniți de un eveniment pe care trebuie să-l depășească, se trezesc nevoiți să colaboreze, pe parcursul călătoriei lor descoperind, puțin câte puțin, cine sunt, care le-a fost trecutul și ce le oferă viitorul.
În romanul său, autoarea dezbate subiecte precum familia, condiția socială, imigrația, violența, mai ales asupra copiilor. Pe parcurs ce romanul avansează, cititorul află lucruri despre cele trei personaje, acestea prinzând treptat contur, trezind tot felul de sentimente în cititor. Între Lucia și Richard se înfiripă o relație bazată pe durerea și regretul trecutului, pe care cei doi le trăiesc în felul său.
Grădina uitată de Kate Morton împletește abil trei fire narative, care urmăresc trei femei ce trăiesc în perioade diferite: viața lui Nell, o enigmă de la început până la sfârșit; existența Autoarei și adevărata ei identitate, trecutul și prezentul Cassandrei, o femeie care simte că viața ei s-a terminat demult. Kate Morton știe să țină cititorul ancorat în povestea pe care o deapănă, aducând în scenă tot felul de evenimente învăluite în mister.
Deși am apreciat mult misterul care planează asupra celor trei personaje feminine, care trăiesc în epoci diferite, nu mi-a plăcut un aspect. Autoarea tinde să introducă multe personaje secundare în narațiune, personaje care apar într-un capitol sau două, dar asupra cărora Kate Morton stăruiește, prezentând cititorului trecutul acestor personaje, evenimente importante din viața lor, care nu au legătură cu firul narativ principal.
Zăpada de primăvară de Yukio Mishima este o frescă a Japoniei de la începutul anilor 1900, portretizând schimbările ce au loc în înalta societate prin intermediul familiilor celor doi protagoniști. Dacă familia marchizului se bucură de atenția familiei imperiale, are o situație financiară bună și în reședința Matsugae arta tradițională se împletește cu ultimile tendințe de modă din vest, familia Ayakura, deși o familie veche și respectată, se află în declin, numele fiind singurul lucru de preț ce le rămâne. Relația între Kiyoaki și Satoko se dezvoltă treptat, cei doi trecând printr-o serie alambicată de evenimente, intrigi și situații care pot să le pericliteze cu desăvârșire reputația.
Yukio Mishima conturează plăcut personajele, descoperindu-le sufletele odată cu avansarea acțiunii. Kiyoaki, deși sensibil și rafinat, dă dovadă de trufie și chiar ipocrizie, însă totul i se iartă pentru că are un farmec aparte și cei din jur nu pot fi supărați prea mult timp pe el. Satoko este enigmatică și deseori îl face pe Kiyoaki să se simtă inferior, fapt ce complică foarte mult relația celor doi. Mi-au plăcut și câteva personaje secundare - Honda, cel mai bun prieten a lui Kiyoaki, dar și Inuma, mentorul tânărului fiu de marchiz. Ambii tineri îl iubesc enorm pe Kiyoaki și participă la evenimentele cruciale din viața tânărului, trâind, la rândul lor, propriile drame.
