Asistenta Maleficului de Hannah Nicole Maehrer este un volum plin de umor, unde cititorul are ocazia să exploreze ce se întâmplă, la nivel organizatoric, în imperiul antagonistului, cum se desfășoară munca acestuia și ce fel de oameni sau alte creaturi se află în anturajul răufăcătorului.
Relația ei cu Maleficul este plină de dinamism, momente comice și tensiuni ce dispar repede, construcția acestei legături fiind unul dintre principalele fire narative din poveste. Romantismul este și el prezent, dar într-o mai mică măsură, având potențial să fie explorat mai mult în volumele următoare. Cele două personaje se completează armonios și a fost intrigant să observ ce gândește fiecare despre celălalt.
Rivali divini de Rebecca Ross este un roman plin de duioșie, putere lăuntrică, disperare, suferință și speranță. Personajele sunt portretizate în așa fel încât te atașezi de ele instant și le urmărești cu sufletul la gură. Iris m-a impresionat prin tăria de caracter de care dă dovadă, ambiția de a lupta până la capăt, neînfricarea în fața morții. Roman, deși la prima vedere pare să fie un băiat de bani gata și înfumurat, ascunde în sufletul său o durere apăsătoare și nu e deloc străin de suferința prin care trec oamenii din jurul său. Relația dintre cei doi, deși începe ca o rivalitate, se transformă în ceva mai mult și autoarea știe să implice emoțional cititorul în ceea ce se construiește între Iris și Roman.
Partea de fantasy este ancorată în mod ingenios în poveste - am apreciat că oamenii sunt niște simpli muritori, iar puterea deplină o dețin zeii. În universul creat de Rebecca Ross, magia se ascunde atât în zei, cât și în anumite obiecte lăsate oamenilor, dar și locuri - străzi, cafenele sau băcănii, astfel încât oamenii ajung să interacționeze cu magia, să știe despre existența acesteia, să aibă viața influențată de magie, fără însă a fi capabili să o mânuiască.
Februarie a fost luna în care am continuat lecturile începute în ianuarie, dornică să termin mai întâi lecturile din prima lună din an.
Prima carte finisată în februarie a fost Cel mai îndepărtat țărm de Ursula K. Le Guin, al treilea volum din seria Terramare și care mi-a plăcut cel mai mult. Urmărește atât povestea lui Ged, personajul care este liantul celor trei volume, cât și a prințului Arren, care parcurge cu brio călătoria eroului.
Acțiunea are loc în lumea din ce în ce mai vastă pe care o construiește autoarea și mi-a plăcut să o descopăr. Cartea mi-a făcut poftă să văd animația de la Studio Ghibli care se bazează pe universul din Terramare.
Citesc non ficțiune foarte rar, dar aveam The Genius of Birds de Jennifer Ackerman pe listă de mult timp. Cartea e scrisă într-un mod accesibil, limbajul nu e pretențios, iar informațiile sunt prezentate cititorului într-o formă plăcută. Sunt citate numeroase studii legate de inteligența păsărilor, și nu doar a papagalilor sau ciorilor, am aflat foarte multe lucruri interesante despre păsările ce împânzesc orașele, cum ar fi vrăbiile, sau păsările ce locuiesc în inima junglei. Recomand volumul dacă vă pasionează păsările și vreți să aflați mai multe despre abilitățile lor cognitive.
Din păcate, nu s-a lăsat fără cărți abandonate. The Witch and the Tsar de Olesya Salnikova Gilmore avea o premisă foarte interesantă - personajul din folclorul rusesc, Baba Yaga, pleacă din pădure pentru a merge la Moscova din 1500, pentru că un mare rău se abate asupra poporului. Din păcate, autoarea s-a rezumat la a-i oferi protagonistei doar numele de Baba Yaga, nu și trăsăturile specifice acestui personaj, astfel încât Yaga e doar o altă fetiță (are sute de ani dar arată de 30) naivă, care habar nu are pe ce lume trăiește și gafează în cele mai simple (chiar jenante) împrejurări. Voiam o carte unde este explorat folclorul rusesc, dar nu am găsit din acesta decât numele/denumirile.
Dagon și alte povestiri macabre de H.P. Lovecraft a ajuns în atenția mea într-un moment în care voiam să citesc ficțiune, dar nu aveam chef să mă apuc de un roman. Foarte fain scrise povestirile, fiecare având potențial de a se transforma într-un roman stufos.
Mi-au plăcut majoritatea povestirilor, ceea ce rar mi se întâmplă când citesc un volum de proză scurtă. Acum îmi este clar de ce autorul este considerat un etalon pentru literatura horror - fără să fie scârbos sau să folosească cuvinte pompoase, H.P. Lovecraft te face să vrei să fugi din calea personajelor pe care le aduce la viață.
Numărul fiarei de Sergiu Someșan a fost o surpriză foarte plăcută - am citit povestirile scurte aproape într-o zi.
Sunt originale, amuzante, fiecare având potențial de a deveni o carte separată - clar mai citesc alte volume semnate de autor - sunt curioasă acum de romanele semnate de Someșan.
Venomous: How Earth`s Deadliest Creatures Mastered Biochemistry de Christie Wilcox a fost o non ficțiune informativă și interesantă pe partea de știință, biologie, studiul otrăvurilor, dar vocea narativă nu mi s-a părut amuzantă, cum se dorea. De altfel, autoarea povestește niște întâmplări din viața ei care mă fac să mă întreb dacă ea, ca persoană, are spirit de auto conservare. Au fost explicate niște concepte legate de biologie și chimie pe care eu le cunosc pentru că am studiat materiile astea la facultate, dar pentru cineva care nu are legătură cu domeniul, explicațiile mi s-au părut ușor ambigue și complicate de dragul de a fi complicate.
Mi-a plăcut tare mult Echo North și am vrut să citesc și companion novel pentru aceasta, Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer. Au fost aspecte ce mi-au plăcut și momente care m-au scos din atmosferă, au fost și unele detalii care s-au repetat în ambele cărți, iar protagonista din acest volum nu are tocmai genul de personalitate care să-mi placă, însă autoarea creionează lumea în care are loc acțiunea foarte fain.
Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce ați mai citit?
Daughters of the Lake de Wendy Webb este un volum misterios și captivant prin întrepătrunderea celor trei fire narative. Prezentul, în care Kate încearcă să uite de problemele personale, dedicându-se trup și suflet unei aanchete personale, pentru a afla cine e străina ce i-a apărut în vise și pe care Lacul Superior a aruncat-o la mal. Trecutul, țesând o poveste stranie și înduioșătoare de dragoste, punându-se accent pe normele sociale ale vremii. Și un fir narativ amplasat în atemporalitate, unde forțe mitologice se strecoară în lumea oamenilor, schimbând-o pentru totdeauna.
Deși inițial nu e clară legătura între cele trei povești, autoarea le combină pe parcurs într-un mod natural și antrenant, conturând abil personajele. În mijlocul acțiunii se află Kate, o femeie dezamăgită de propria persoană și de deciziile pe care le-a luat de-a lungul timpului, dornică să înceapă totul de la capăt și să afle cine este străina ce-i apare în vise. Kate este ajutată de vărul ei - un personaj secundar simpatic, ce aduce comicul în scenă - și un detectiv care ascunde propriile secrete.
Copiii vulpii de Kevin Sands este un volum antrenant, dinamic și cu o lume complexă. Originea magiei e foarte bine explicată, la fel și cum e construită societatea din care fac parte cei cinci copii, categoriile sociale și locul acestora, importanța țesătorilor și a obiectelor pe care aceștia le dețin.
Kevin Sands scrie foarte cinematografic și nici nu-ți dai seama cum zboară timpul citind această carte. Personajele sunt bine conturate, povestea fiecăruia e ingenios introdusă în narațiune, dialogurile sunt amuzante, pline de ironii abil plasate și sarcasm cât cuprinde. Cei cinci sunt firi foarte diferite, obișnuite să lucreze pe cont propriu, iar felul în care ajung să formeze o echipă mi-a plăcut enorm. Se completează reciproc, învață să colaboreze și să aibă încredere unul în celălalt și până la finalul romanului dinamica dintre cei cinci este una îmbucurătoare.
Legendarii de Tracy Deonn este un volum YA Fantasy captivant, cu o multitudine de elemente inspirate din legenda Reglui Arthur și a Cavalerilor Mesei Rotunde. Mi-a plăcut felul în care autoarea construiește Societatea Legendarilor, istoricul acestei societăți secrete, felul în care protagonista navighează prin această lume. Bree evoluează destul de mult - de la o fată care duce un trai obișnuit, Bree este aruncată în lumea unor forțe pe care inițial nu le înțelege și sub nicio formă nu le poate controla. Totodată, descoperă despre puterile din interiorul ei, fapt ce-i dă peste cap viața de zi cu zi.
Un aspect ce diferențiază acest volum de altele din gen este modul în care Tracy Deonn pune accent pe rasism, pe felul în care personajele de culoare suferă de-a lungul istoriei și sunt marginalizate. Construcția magiei se diferențiază și ea în funcție de rasă, fiecare având o altă rădăcină și cultivându-și puterile și în funcție de situația geo-politică a vremii.
Volumul semnat de John Fowles este un bildungsroman, urmărind viața protagonistului din fragedă copilărie până în prezentul acțiunii, protagonistul rememorând și retrăind evenimentele vitale din trecut ce l-au modelat și l-au adus în punctul curent al vieții. Daniel Martin se confruntă cu trecutul său - relația rece pe care a avut-o cu tatăl său, dar care l-a definit ca om. Legăturile pe care le-a creat în timpul facultații, rememorând Oxfordul anilor 1940 și oamenii pe care i-a întâlnit în acea perioadă. Relațiile amoroase din tinerețe, puternice și eșuate, acoperite de regret. Întors în Anglia, protagonistul începe să-și redescopere adevărata identitate, dorindu-și să-și organizeze viața și să încheie toate socotelile lăsate în aer, fie că e vorba de ceva material sau de relațiile pe care le are cu oamenii.
Daniel Martin de John Fowles este un roman filosofic, în care descoperim încetul cu încetul personajul principal și aflăm cele mai ascunse gânduri ale acestuia. Pentru Martin, realitatea este o povară, iar fuga lui de responsabilitate i-a definit, ani la rândul, relațiile pe care i-a avut cu oamenii dragi. Pe lângă călătoria fizică în care pornește, Daniel Martin se aventurează și într-o călătorie lăuntrică, menită să scoată la suprafață cele mai intime frici și cele mai tainice dorințe.
