Recenzie literară: Asistenta Maleficului (Asistenta Maleficului, #1) de Hannah Nicole Maehrer (2023)

Asistenta Maleficului de Hannah Nicole Maehrer este un volum plin de umor, unde cititorul are ocazia să exploreze ce se întâmplă, la nivel organizatoric, în imperiul antagonistului, cum se desfășoară munca acestuia și ce fel de oameni sau alte creaturi se află în anturajul răufăcătorului. 

Relația ei cu Maleficul este plină de dinamism, momente comice și tensiuni ce dispar repede, construcția acestei legături fiind unul dintre principalele fire narative din poveste. Romantismul este și el prezent, dar într-o mai mică măsură, având potențial să fie explorat mai mult în volumele următoare. Cele două personaje se completează armonios și a fost intrigant să observ ce gândește fiecare despre celălalt.

Recenzie literară: Elantris de Brandon Sanderson (2005)

Elantris de Brandon Sanderson este o poveste high fantasy care are de toate: intrigi politice, lupta între religii, originea magiei și căutarea motivului dispariției acesteia. Autorul construiește cu lux de amănunte decorul: regatele, orașele, structura acestora, situația politică și socială din Arelon, Teod și Fjordell, atmosfera ce planează asupra populației de rând, discuțiile ce se duc în spatele ușilor închise.

Volumul este perfect pentru cititorii care vor să facă cunoștință cu opera lui Sanderson, fiind o poveste stand alone și nu parte dintr-o serie. Universul în care are loc acțiunea e bine descris și mi-a plăcut felul în care se împletește politica cu magia, cea din urmă fiind ingenios structurată și introdusă în narațiune. Elantris, ca oraș, e complex și pe alocuri simțeam că e o forță vie, ca un al patrulea protagonist în poveste, ceea ce a oferit lecturii un farmec aparte și m-a făcut să nu las cartea din mână.

Recenzie literară: Among the Beasts & Briars de Ashley Poston (2020)

Cu trei sute de ani în urmă, regele din Aloriya s-a întors din pădure purtând coroana Doamnei Nopții, astfel încheind un pact cu aceasta. Calea prin pădure, spre inima regatului Doamnei s-a închis pentru totdeauna, iar magia a început să înflorească în Aloriya. Dar, odată cu prosperitatea regatului, creaturile din pădure au devenit din ce în ce mai sinistre, întunecate și dornice să aducă schimbarea.

Among the Beasts & Briars de Ashley Poston este un basm întunecat, unde autoarea pune un mare accent pe construcția lumii magice și pe creaturile din pădure. Personajele sunt definite suficient cât să-ți faci o idee despre ce fel de oameni - sau creaturi - sunt, dar nu suficient cât să le înțelegi motivele sau să le afli cele mai intime taine. Cerys este o fată care se consideră o tânără obișnuită și nu de puține ori repetă că ea este doar o fiică de florar, spre disperarea companionilor săi. Totuși, reușește să-și depășească frica față de ce vor spune ceilalți și se aruncă în fața pericolului, folosindu-și magia în folosul comunității.

Recenzie literară: The Divine and the Cursed de J.E. Reed (2022)

The Divine and the Cursed de J.E. Reed este povestea unui continent distrus de războaie, popoare însetate de sânge, care luptă pentru supremație. O poveste despre dorința de a deține puterea supremă, riscând și sacrificând totul. O poveste despre cum un secret foarte bine păzit poate schimba soarta lumii dacă ajunge în mâinile nepotrivite.

Mi-a plăcut de Arianna, care a avut o creștere frumoasă și interesantă pe parcursul poveștii. Prinsă într-o lume crudă, tânăra nu uită să rămână umană și să arate milă și solidaritate față de cei slabi. Rion, chiar dacă inițial apare în ipostaza răului întruchipat, ascunde un trecut plin de fantome și motive care-l duc spre drumul pe care-l urmează. Între cei doi se creează o alianță imposibilă, dar care poate aduce pacea în lume, prețul care trebuie plătit fiind imens și pe parcursul romanului mereu apare întrebarea dacă vreunul dintre ei este dispus să-l plătească în totalitate.

Recenzie literară: Pulbere de stele de Neil Gaiman (1997)

 Tristran, un tânăr de optsprezece ani, locuiește în Satul Zidului, un loc mic și liniștit aflat la periferie cu o altă lume. Tânăr și îndrăgostit, Tristran îi promite fetei pe care o iubește că-i va aduce steaua pe care cei doi au văzut-o căzând undeva dincolo de Zid. Timp de sute de ani, Zidul a fost păzit și accesul dincolo de cărămizile acestuia se permitea o dată la nouă ani, când se organiza un bâlci, însă Tristran ascunde un secret pe care puțini îl știu și astfel, dornic să cucerească inima Victoriei, se aventurează în Țara Zânelor. Ce nu știe Tristran este că steaua căzătoare atrage atenția nu doar unui tânăr îndrăgostit, ci și unor forțe malefice, care pot controla lumea.

Pulbere de stele este o poveste dinamică, plină de imagini desprinse din alte lumi, unde magia plutește în aer și mereu se întâmplă ceva inexplicabil. Povestea curge de la sine, iar numeroasele fire narative se întrepătrund abil, astfel încât mereu știi unde lași un personaj atunci când te întorci la el.

Recenzie literară: Hoții de fum de Sally Green (2018)

Hoții de fum de Sally Green este un roman alert, unde evenimentele se desfășoară cu rapiditate și unde autoarea oferă voci distincte personajelor ei. Locuitorii fiecărei țări au propria modă, propriile idei despre lume, organizare a societății și mentalitate, astfel încât este ușor să observi care dintre personaje e străin, incapabil să se dizolve în peisaj. Romanul se împarte în trei fire narative principale, iar autoarea construiește povestea în așa fel încât nu se simte trecerea de la un fir narativ la altul și de fiecare dată când te întorci la un personaj ții minte foarte bine unde l-ai lasăt.

Pe parcursul romanului am urmărit cu interes ce se întâmplă cu fiecare personaj în parte, modul în care acestea încep să se întâlnească și să colaboreze sau să devină pe loc dușmani. Sally Green construiește niște regate bine conturate, cu o politică bine stabilită, cu legi clare. Tiranii pe care-i creează autoarea sunt veridici și mi-a plăcut portretizarea acestora, a modului în care operează și a motivelor care-i motivează să facă anumite lucruri. Personajele nobile și corecte sunt și ele bine construite și din poveste nu lipsesc personajele amuzante sau misterioase.

O noapte

 - Spune-mi, câte mii de clipe au trebuit să treacă pentru a-ți da seama cine sunt?

Făptura mă privește cu ochii ei minusculi, care aproape că se pierd pe fața ei de culoarea nopților reci. Fac un pas în spate și calc pe un șobolan ce mă mușcă înainte să dispară. Cizma mea, plină de noroi, poartă urmele unor dinți ascuțiți, doldora de boli. 

Din colțul în care s-a aciuat, creatura mă urmărește, dar nu mai spune nimic. Gura îi ajunge până la urechile mari, ireale, care, dacă nu ar fi ochii ei cât două gămălii de ace, ar da-o de gol.

Nu e om; nu e ce a fost odată. Poate că, într-o viață despre care nu-și mai amintește, a fost o tânără aristocrată ce nu a avut o grijă pe lumea asta. Poate a fost fiica spălătoresei de la colț. Poate a fost cerșetoarea pe care o găseam uneori sub un felinar pe care nu-l aprindea nimeni în nopțile pline de ceață.

- Taci, nenorocitule, șuieră ea, iar vocea îi sună cumva… cunoscută.

Dar le știu șiretlicurile. Privirile lor agere, care sapă în adâncul sufletului victimei, scoțând la iveală amintiri bine păzite, amintiri care ar trebui să moară odată cu aparținătorul, așa că nu-i răspund, privind-o țintă, întinzându-mi biciul în direcția ei.

Nici măcar nu se clintește și o respect pentru asta. Biciul, mânerul căruia fumegă, acoperit de o pâclă groasă, portocalie, mai are puțin și ia foc. Orice creatură din nopțile blestemate din Sonenmoore îmi știe numele, îmi știe biciul, îmi știe sunetul pașilor pe caldarâmul ud. Imobilitatea ei mă face să mă întreb, doar o clipă, dacă și-a pierdut complet capacitatea de a distinge oamenii de umbrele din lumea în care trăiește acum. Dar creatura nu-mi oferă posibilitatea să o întreb.

- Într-o zi, Străjerule, nu doar inima ta va ști, ci și mintea. Poate atunci, într-un viitor îndepărtat, vei înțelege ce te oprește să mă distrugi, așa cum ai fi făcut-o demult cu oricare alta dintre suratele mele.

- Cine ești? Nu mă abțin.

Noaptea dintre ani, plină de magie neagră ce acoperă și sugrumă orașul, mă dezechilibrează. Focul din arma mea pârâie în ceața ce încearcă să-l stingă.

Creatura clatină ușor din cap.

- Cea care te așteaptă.

Vocea ei, o șoaptă în vânt. O urmă a ceva ce era acum o clipă lipit de un gard vechi, plin de cuie ruginite.

A dispărut.

Recenzie literară: Pene, cenușă și Elfi (Pene, #2) de M. K. Lynn (2021)

Câteodată nu știa de ce mai deschidea ochii dacă de fiecare dată când o făcea realitatea îi zdrobea toate speranțele. 

O încurcase rău de tot de data asta.

Se detesta.

După ce Londra este zguduită de evenimentele din Pene, morminte și flori, familia Brown se trezește în fața dezastrului. Nimic nu e bine, frații sunt nevoiți să se ascundă și mai mult ca înainte, iar între supraviețuitori se înalță ziduri pe care niciunul dintre frați nu vrea să-i distrugă. 

În cel de-al doilea roman din serie, acțiunea se axează pe calea pe care o alege fiecare - Fleur, sfâșiată între dragostea pentru familia și cea pentru Ben; Fred, care trece printr-o transformare la care nu se aștepta, întâlnind în calea sa creaturi care-i arată încotro se îndreaptă destinul său; Seth, bărbatul care se luptă atât pentru statutul său, cât și cu proprii săi demoni.

Pene, cenușă și Elfi este un volum plin de suspans și de povești intercalate, expandând universul creat de autoare, arătându-ne cât de vastă e lumea și cât de strânse sunt, de fapt, legăturile între Lumină și Întuneric, Viață și Moarte, Clipă și Atemporalitate.

Mi-a plăcut foarte mult să-l urmăresc pe Fred și relația care se construiește la acesta cu o anumită tânără misterioasă. Povestea lui a fost preferata mea, urmată imediat după de povestea lui Seth, un personaj pe care-l întâlnim și-n primul volum, dar pe care-l cunoaștem de-a binelea abia aici.

Lumea creată de M. K. Lynn e foarte veridică, îți dă impresia că magia chiar există foarte aproape, însă nu o poți atinge, pentru că ești doar un simplu Om :)

Acțiunea e mult mai alertă în acest volum, poveștile mai alambicate, iar personalitățile protagoniștilor devin din ce în ce mai vizibile, evoluția lor este palpabilă, iar lupta în care sunt prinși cu toții îi obligă să aleagă o parte - o decizie niciodată simplă.

Toate nefericirile ce se prăbușeau peste ea îi întinseră nervii la maxim. Îi era frică să facă un pas greșit: să spună ce o deranja, să fie sinceră, să își lase emoțiile afară din cușca în care le ferecase pentru totdeauna. Oare cât de mult putea să scoată din sufletul ei ca să nu fie prinsă?  

Aștept cu nerăbdare următorul volum și vă recomand să citiți seria dacă vă plac volumele fantasy cu Îngeri, Demoni, Gardieni, Vampiri sau Elfi.

Recenzie literară: Ultima dorință de Andrzej Sapkowski (1993)

Ultima dorință de Andrzej Sapkowski este un volum ce aduce în fața cititorului o lume fantastică, fascinantă, plină de tot felul de creaturi: vampiri, spirite, ființe din alte lumi, prințese cu puteri nimicitoare, monștri seducători, obiecte ce au suflet, prezențe ce se adeveresc a fi altceva decât  ce pretind să fie. Andrzej Sapkowski reușește să creeze o lume inedită, plină de simboluri și elemente din folclorul slavic plasate cu dibăcie în acțiune, transformând astfel cartea într-o lectură pe care o parcurgi cu cel mai mare drag.

Primul roman din seria The Witcher a fost o lectură antrenantă, cu un protagonist pe care l-am îndrăgit de la bun început și care are multe trăsături de caracter admirabile. Ideea de magie și împletirea acesteia cu lumea umană este bine reprezentată, iar elementele de folclor și mitologie slavică au fost ingredientele mele preferate din carte.

Recenzie literară: Haiganu. Furia oarbă de Marian Coman (Haiganu #2) (2017) - Autor prezent la FILIT 2017

Cartea de față reprezintă continuarea poveștii lui Haiganu din primul volum, Fluviul șoaptelor, despre care am scris aici. Zourazi, personajul principal - care nu este nici om, nici zeu, nici mag, dar prin sângele căruia curge puterea celor trei, se trezește într-un loc necunoscut. Undeva în altă parte, prințesa Celor Mărunți, micuța Păi, este închisă într-o temniță din Xantipor, lucru ce se datorează magului Garlaan. În fruntea mortăciunilor a lui Moroianu, se află Dekibalos, a cărui scop începe să devină din ce în ce mai neclar...

Furia oarbă este al doilea volum pe care l-am primit de la autor și vreau să-i mulțumesc pe această cale pentru carte. Am primit coletul și pentru că primul volum al seriei nu m-a dat pe spate, am fost plăcut surprinsă când am terminat de citit cartea. În Furia oarbă, construcția narațiunii mi s-a părut mult mai bună și mai pe înțelesul meu. Scriam la recenzia pentru Fluviul șoaptelor că totul mi se pare încețoșat, că firul narativ este greu de urmărit și că pentru un cititor neavizat cu universul Harap Alb Continuă!, tot ce se întâmplă în Haiganu nu prea are sens. Se pare că în volumul doi, acest aspect a fost înlăturat - mi-a fost foarte ușor să urmăresc personajele și să văd încotro se îndreaptă. Împărțirea unui capitol în subcapitole, atunci când se schimba naratorul sau perspectiva acestuia, a fost un pas ce m-a apropiat mai mult de personajele din carte. În ceea ce privește personajele, din punctul meu de vedere au devenit mai complexe, trăsăturile principale au fost conturate mai bine, iar cele secundare puse în fața cititorului sub formă de gesturi, decizii sau imagini abia perceptibile, dar suficient de bine creionate.

Dintre cele trei (patru) perspective, preferata mea a fost cea a magului Garlaan, care suferă o transformare substanțială, foarte bine prezentată. Dintre toate personajele, Garlaan mi s-a părut cel mai complex și mi-a dat impresia că autorul, în acest volum, l-a ales pe mag drept personajul preferat. În cealaltă extremă este Haiganu, care mi s-a părut un personaj fad în acest volum. Apare rar și e foarte abstract tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

Un alt aspect care mi-a plăcut în acest volum a fost numărul mare de imagini de impact - distrugerea unui oraș, călătoria lui Ghilmax, stanele de piatră care ascund ceva... Imaginile acestea au fost foarte bine conturate, astfel încât m-am lăsat, involuntar, furată de peisaj. Nici nu mi-am dat seama când am terminat volumul, ca mai apoi să revin cu gândul la personaje și la ce se va întâmpla în următorul volum.

Haiganu. Furia oarbă de Marian Coman este o carte fantasy de care are nevoie literatura română. La început, e puțin dificil să înțelegi proveniența personajelor, dar mai ales a numelor acestora și a scopului pe care-l îndeplinesc (fapt ce l-am simțit citind primul volum). Dar începând cu Furia oarbă, totul devine mult mai clar și mai complex, fără însă a bulversa cititorul. Aștept cu nerăbdare următorul volum, să văd încotro se îndreaptă acțiunea și ce mai pun la cale personajele.
PS: Pentru fanii ieșeni ai autorului, Marian Coman va veni la Iași în cadrul FILIT, unde îl veți putea întâlni la Casa Fantasy, miercuri, 4 octombrie, intervalul orar 16-17:30.

Recenzie literară: Trilogia Castelul de Diana Wynne Jones

Primul film de la Studio Ghibli pe care l-am văzut, copil fiind, a fost Spirited Away și am fost vrăjită de universul magic și de poveste, i-am ținut pumnii lui Chihiro și m-a fascinat soarta dragonului. 

Al doilea film văzut a fost Castelul mișcător a lui Howl, iar eroina, Sophie, a devenit una dintre cele mai iubite personaje feminine. Mai târziu, am aflat că povestea este bazată pe o carte, moment în care am decis că trebuie să o citesc, mai ales că am văzut mai multe recenzii unde se afirma că filmul și romanul diferă în multe privințe, dar asta nu-l plasează pe unul mai presus decât pe celălalt. Căutând cartea (care pe timpuri nu a fost încă tradusă în română), am descoperit că Howl's Moving Castle, este, de fapt, prima carte dintr-o serie formată din trei volume: Castelul mișcător a lui Howl/Howl's Moving Castle (1986), urmat de Castelul din văzduh/Castle in the Air (1990) și Casa cu o mie de uși/ House of Many Ways (2008). Ultima carte nu a fost tradusă încă în română, așa că nu știu dacă va apărea cu titlul tradus de mine. 

Dar să iau fiecare volum pe rând:

Howl's Moving Castle:

Sophie Hatter, alături de cele două surori mai mici, locuiește în Market Chipping, un orășel mic din regatul Ingary. Talentată în ceea ce privește mânuirea acului, Sophie lucrează în magazinul de pălării lăsat moștenire de către tatăl său și, pentru că este cea mai mare dintre surori, nu are așteptări de la viață: în lumea în care cotidianul se împletește cu magia, se spune că fiica cea mai mare a familiei nu va fi niciodată fericită. Așa că domnișoara Hatter coase, toată ziua,  pălării și rochii, obiecte ce bucură nespus de mult femeile din oraș, pentru că Sophie creează lucruri deosebite, ce ”parcă prind viață”.

Într-o seară, fiica pălărierului este vizitată de o femeie prea puțin politicoasă, pe care o dă afară; aceasta însă se adeverește a fi o vrăjitoare puternică, ce o blestemă. A doua zi, Sophie se trezește în corpul unei bătrâne, realizând că Vrăjitoarea Pustiurilor, vizitatoarea de ieri, i-a furat anii cei mai frumoși. Sophie decide că trebuie să plece și pornește într-o călătorie care se sfârșește într-un castel ciudat, care umblă pe câmpiile pustii, casa vrăjitorului Howl, despre care se spune că este foarte puternic și că se hrănește cu inimile fetelor frumoase. 

Fiind conștientă de faptul că nici cel mai disperat vrăjitor nu ar dori inima unei bătrâne, Sophie se angajează ca servitoare la castel și de aici începe călătoria plină de răsturnări de situație a lui Sophie, Howl și Calcifer, demonul de foc ce lucrează pentru Howl și mișcă castelul.

Castle in the Air:

Abdullah, un vânzător de covoare din Zanzib, are o idee fixă că este, de fapt, un prinț, răpit din castel în fragedă copilărie. Își petrece toată ziua stând la taraba sa și își imaginează castele, împărății, prințese și cum ar fi fost soarta lui dacă nu ar fi fost luat de lângă rege și regină. Într-o zi, un om misterios îi vinde un covor ponosit, parcă bun de nimic, dar care se adeverește a fi un covor magic, zburător, ce-l aduce pe Abdullah într-o grădină. Aici o întâlnește pe Floarea-Nopții, o prințesă isteață, blândă și nemaipomenit de frumoasă. Cei doi se împrietenesc, iar vizitele nocturne ale lui Abdullah nu trec neobservate: un djinn zburător o răpește, iar vina cade pe vânzătorul de covoare. Sultanul îl aruncă pe Abdullah în temniță, dar acesta este salvat de către covorul său zburător și cei doi pornesc în căutarea prințesei.

House of Many Ways:

Charmain Baker este o adolescentă ce toată viața sa a făcut un singur lucru: a citit cărți. Părinții săi, o familie ”respectabilă”, au făcut totul pentru ea, iar Charmain nu a învățat absolut nimic legat de cum să te descurci în viață, cum să gătești sau cum să menții curățenia în propria cameră, deoarece toate aceste lucruri nu sunt considerate ”respectabile”. Totul se schimbă în momentul în care ea, Charmain, trebuie să aibă grijă de casa unchiului William, pe care nu l-a întâlnit niciodată. Ajunsă la fața locului, adolescenta asistă la scena plecării unchiului cu elfii și se trezește cu grija de a conduce o gospodărie cât unchiul este plecat. Casa acestuia este ciudată: neîngrijită, plină de creaturi nemulțumite de felul în care arată grădina și în afară de cea de la intrare, casa are o singură ușă - care te poate duce oriunde, Charmain descoperind că sălașul unchiului este mult mai mare decât pare. Lucrurile se complică, pentru că pe lângă Charmain, în casă apare Peter, un tânăr ce a fost trimis să fie ucenicul lui William, care se adeverește a fi, pe lângă unchiul fetei, și cel mai mare vrăjitor din regat, cunoscut ca Marele Vrăjitor Norland. În afară de Peter, în casă mai este cineva -  Waif, un animal nu foarte încântător pentru Charmain. Pusă în situația de a face ceva ce nu a mai făcut niciodată, alături de un vrăjitor-ucenic și un cățel ciudat, tânăra află despre existența unei molime în regat, pe care unchiul trebuia să o trateze  cu un anumit obiect, numit Elfgift, care a dispărut cu mult timp în urmă. Acum, Charmain este cea care trebuie să găsească obiectul...

Am citit cele trei cărți una după alta, mânată de dorința de a descoperi lumea fascinantă pe care a creionat-o autoarea. Prima carte mi s-a părut extraordinară, am urmărit-o pe Sophie cu sufletul la gură, deși (credeam că) știam ce urmează să se întâmple. Cartea și filmul diferă destul de mult, dar în același timp, elementele-cheie sunt tot acolo, iar evenimentele, chiar dacă se întâmplă diferit, au aceeași finalitate. Sophie Hatter din film mi s-a părut mai plăcubilă decât cea din carte, Howl, în schimb, este mai bine conturat în roman, iar personalitatea lui este ceva mai complexă. Dacă ar fi să aleg între carte și ecranizare, mi-ar fi foarte greu, pentru că eu vedeam imaginile din film în timp ce citeam anumite pasaje, pe când în altele îmi imaginam singură cum arată decorul; ambele variante ale poveștii, cea scrisă și cea ecranizată, mi-au plăcut la fel de mult.

A doua carte mi-a plăcut cel mai puțin; e inspirată din poveștile din O mie și una de nopți - personajul principal, covorul zburător, prințesa cea-mai-frumoasă-din-lume, acțiunea în schimb e mai mult în stilul cărții precedente. Mie personal Abdullah nu mi-a plăcut ca personaj, nu am reușit să creez o conexiune cu acesta, dar nici cu Floarea-Nopții, iar acțiunea deseori mă plictisea. Cititorul are ocazia să-i întâlnească aici și pe Howl, Calcifer și Sophie, dar cei trei nu sunt personaje-cheie și e mai mult un fan service apariția lor în acțiune.

House of Many Ways mi-a plăcut destul de mult, deși ca stil mi se pare că diferă față de primele două volume. Charmain este un personaj pe care îl placi pentru gândurile sale și pe care îl judeci pentru acțiuni; este o adolescentă pentru care fierberea apei pentru ceai este un mister, în schimb descifrarea unei ghicitori este floare la ureche. Și aici am avut ocazia să-i întâlnesc pe protagoniștii din prima carte, dar implicați major în acțiune și bine conturați, de parcă autoarea a vrut să completeze, prin intermediul acestui roman, personalitatea și portretul fiecăruia.

Cărțile pentru copii apar în lista mea de lecturi, dar nu foarte des. Trilogia Castelul, în schimb, a fost o lectură așteptată și mult-dorită, chiar dacă cea de-a doua carte nu m-a dat pe spate. Îmi doresc foarte mult să procur volumele traduse în română (eventual cu niște coperți frumoase) și să le am în bibliotecă pentru a le citi la cei mici. Stilul autoarei este unul antrenant, lumea creată foarte frumoasă și îmi pare rău că Diana Wynne Jones nu este foarte cunoscută la noi - are o bibliografie impresionantă, pe care urmează să o descopăr.

Dacă sunteți fan al cărților pentru copii, a lumilor fantastice, dar și a personajelor complexe, care cresc și învață împreună cu cititorul, trilogia Castelul (și alte titluri semnate de Wynne Jones) trebuie să treacă prin mâinile voastre :)

Recenzie literară: John Brunner - Să prinzi o stea căzătoare (1968)

Zăpadă în noapte. Poză din arhiva personală.

Cartea de față a ajuns în biblioteca mea în clipa în care aveam cea mai mare nevoie de o astfel de lectură. Cât a durat sesiunea, mi-am propus să citesc ceva ușor, interesant și în același timp capabil să mă distragă de la manuale. Am ales Să prinzi o stea căzătoare pentru că mi-a plăcut titlul și cred că a fost o alegere înțeleaptă.

Pentru că am tendința să îmi aleg lecturile în funcție de denumire, fără să mă informez ce subiect va fi dezbătut, nu am avut mari așteptări de la această carte. Am citit primul capitol, al doilea și după mi-a fost dificil să mă opresc.

Creohan, un om al viitorului, descoperă că Pământul va fi distrus de o stea albastră ce se apropie cu viteză de planetă, urmând să o transforme în praf intergalactic în câteva sute de ani. Îngrijorat, caută o ieșire din situație la oamenii ce-l înconjoară, însă nu găsește susținerea de care are nevoie. Timpul a trecut, civilizațiile s-au născut, au înflorit și au decăzut. Oamenii timpului sunt apatici, prea puțin interesați de lumea reală, găsindu-și ocupație în Arbori ai Istoriei, chinuind creaturi inferioare, uitând ce înseamnă gândirea. Pentru că în orașul său nu găsește un om ce i-ar împărtăși dorința de a salva planeta, Creohan pleacă într-o călătorie ce îi va deschide multe lumi. 

Să prinzi o stea căzătoare este o poveste a omului diferit, căutător de adevăr, îngrijorat de viitor. În călătoria sa, o întâlnește pe Chalyth, o femeie ce îl ascultă și se oferă să-l urmeze; Hoo, un păstor al Creaturilor de Carne, dornic să iasă din valea în care și-a petrecut toată viața. Cei trei pleacă în căutarea soluției pentru dezastrul ce amenință Pământul, întâlnind oameni care mai de care: oameni războinici, dispuși pe distrugerea altor populații; civilizații preocupate doar de acumularea informațiilor, nu și munca fizică; triburi de sălbatici ce încă mai cred în zeități.

Cartea tradusă în română are 28 de capitole. Odată ce am descoperit cât de interesantă este lectura, am decis să citesc un capitol pe zi, pentru a prelungi plăcerea de a-l citi pe Brunner. Nu am auzit de acest scriitor și evident că nu mai citisem nimic scris de acesta, însă mi-a plăcut mult stilul său de a scrie, îmbinând armonios dialogurile simple, dar nu simpliste, cu descrierile universului în care se află personajele.

Să prinzi o stea căzătoare este o aventură cu nuanțe de distopie, amplasată într-o lume fantastică, dar încă apropiată de realitate, cu personaje ce caută răspunsuri și găsesc mai mult de atât.