Cine se numără printre iubitorii verii? De câțiva ani încoace, nu eu. Căldura asta e prea mult pentru mine și abia așteptam să se termine și luna august, chiar dacă în orașul meu vara mai persistă încă cel puțin o lună după ce pleacă oficial. Dar să revenim la subiectul principal al acestei postări - ce am citit în august, lunarul meu bilanț literar.
Un volum pe care l-am început în iulie dar, din cauza lipsei de ocazie de a citi cărți fizice (cei/cele care aveți copii mici înțelegeți :D) l-am parcurs destul de lent și l-am terminat în august. Șarpele și aripile nopții de Carissa Broadbent este primul volum din seria Coroanele Nyaxiei, care e împărțită în trei duologii, iar primele două volume concentrându-se pe Oraya și Raihn. Universul autoarei este cu și despre vampiri, despre Casele din care aceștia se trag, intrigi politice și, având în vedere că seria este un Romantasy, intrigi amoroase.
Recunosc, nu sunt admiratoarea genului romantasy - principala mea „problemă” cu acesta fiind faptul că se pune accent de obicei doar pe amor și mult prea puțin pe partea fantasy - asta am observat din cărțile din acest gen care sunt acum pe val. Dar Șarpele și aripile nopții m-a surprins plăcut - avem jocuri politice, avem o conturare complexă a personajelor, avem drame fizice și emoționale cu impact, avem și o relație romantică - dar absolut minunat construită, aceasta nefiind singurul motiv de ce apar protagoniștii în scenă. Mi-a plăcut enorm cartea asta și evident că nu m-am putut abține - am continuat imediat seria.
Six Scorched Roses este o nuvelă unde acțiunea are loc între cele două volume „principale” din prima duologie din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent și urmărește niște personaje noi. Fiind un romantasy și acesta, acțiunea urmărește formarea unui cuplu - o femeie muritoare, care știe că viața îi este scurtă și marele ei regret este că nu va putea afla multe lucruri despre lumea în care trăiește și un vampir ursuz, izolat, care locuiește pe pământurile oamenilor și nimeni nu știe de ce. Există o boală mortală care bântuie orașul, aceasta afectând-o și pe sora protagonistei, iar cea din urmă, fiind om de știință, crede că știe cum poate găsi leacul, așa că decide să încheie cu vampirul ursul un târg: șase trandafiri în schimbul a ceva de preț.
Deși este o nuvelă și evenimentele se întâmplă într-un ritm rapid, autoarea conturează bine personajele și lumea în care acestea sunt, explică ce și de ce are loc în acest oraș uitat de lume, pune accent și pe existența unui zeu care nu apare în primul volum. Protagoniștii au trăsături de caracter bine definite, iar modul în care interacționează a fost pe placul meu, pentru că este realist, lăsând la o parte lumea fantastică în care are loc acțiunea.
Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa este un volum-experiment și trebuie tratat ca atare. E un buchet de idei și trăiri, situații ce ascund ceva mai mult decât un eveniment aparent banal, dar pe alocuri volumul a avut și niște pasaje care pentru mine nu au avut niciun sens. Pe de o parte, am empatizat cu anumite fragmente și trăiri ale vocilor narative, pe de altă parte, nu am înțeles rostul altor fragmente, pe care le-am perceput ca pe niște elucubrații. Cert este că nu e o carte ușoară, pe care să o citești într-un weekend, trebuie savurată în doze mici.
The God Delusion de Richard Dawkins e un alt volum la care am vrut să ajung de ceva timp. Clar nu e o lectură comodă, dar e al naibii de bine structurată, cu o multitudine de informații relevante și puncte de vedere valide și analizate din toate perspectivele despre ceea ce înseamnă ființa umană și nevoia - sau, mai degrabă, nevoia indusă - de a crede în ceva ce e mai presus decât viața reală. Volumul abordează multe situații ce țin de credință și religie în general, care „trebuie luate ca atare”, și aduce o mulțime de argumente care să îndemne omul, individul, să gândească cu propriul creier și să supună unei analize riguroase tot ce aude și vede, să-și creeze propriile impresii.
Aveam seria asta - Time Quintet de Madeleine L`Engle - de foarte mult timp pe TBR. O buclă în timp urmărește o familie atipică, unde tatăl este dispărut, mama este adâncită în tot felul de cercetări, fata cea mare e o ciudată iar băiatul cel mic e considerat a fi un nerod de către comunitate. Dispariția tatălui este privită de cei din jur drept un semn rău, dar copiii refuză să creadă că bărbatul i-a părăsit, certitudine alimentată și de mamă, care afirmă că tatăl lor e doar plecat într-o misiune. Ideea în sine nu e rea, dar m-am plictisit îngrozitor citind povestea, evenimentele care au loc sunt ciudate, în sensul că par mai degrabă aruncate într-o oală decât gândite, iar personajele, absolut toate, mi-au fost antipatice și nu am reușit să mă conectez cu acestea. Nu m-a fascinat deloc direcția în care se îndrepta povestea, așa că am abandonat volumul fără pic de regrete.
Un alt volum abandonat - de data aceasta, cu regret - este Enciclopedia spiridușilor de Heather Fawcett. Deși premisa suna foarte bine, m-au plictisit enorm și acțiunea, și protagonista, care în primele 10% din carte, cât am citit eu, e o împiedicată și nu mi s-a părut deloc credibil că o astfel de persoană ar fi profesor universitar și că ar fi capabilă să-și poarte de grijă. Romanul e scris într-un stil greoi și parcă intenționat pretențios, deși nu e cazul (am citit în engleză), și e absolut neclar dacă povestea se vrea a fi un fantasy sau o fictiune cu tentă istorică și cu elemente de fantasy. Nu m-a fascinat nici protagonistul, care, din descrierile protagonistei, mi-a inspirat numai antipatie, nicidecum interes.
Dacă tot am ținut-o cu DNF-uri, mi-am zis să încep un romance, de obicei acest gen mă mai scoate din impas, dar nu a fost cazul. Moonlit Thorns de P. Rayne (pseudonimul a două autoare) este un dark romance care se vrea a fi o reinterpretare contemporană a poveștii Frumoasa și Bestia. Am tras de mine, sperând că textul va deveni mai pe placul meu, dar după un sfert din roman m-am dat bătută. Protagonista ia niște decizii atât de imature și e atât de oarbă la în ce pericol se bagă, încât e ridicol. Protagonistul tot ce face e să mârâie și să arate bine, iar momentele când își arată vulnerabilitatea vin de nicăieri, ceea ce a fost disonant pentru poveste. Se simte și că există două voci narative, și nu aparțin personajelor, iar pentru mine acest lucru nu a fost un plus.
O coardă prea întinsă de Henry James a fost o lectură scurtă și rapidă. Este vorba despre o guvernantă care ajunge la țară și trebuie să aibă grijă de doi copii, descoperind că ceva întunecat îi vânează. Dornică să-i apere, încearcă să îi protejeze și să afle ce se întâmplă, dar cu cât mai adânc sapă în trecutul conacului, cu atât mai evident e faptul că însăși copiii au secrete sumbre de ascuns. Mi-a plăcut povestea și m-am bucurat să regăsesc limbajul din cărți de pe la 1800 toamna, dar am rămas cu destule întrebări legate de acțiune și pe alocuri nu am putut să mă conectez cu trăirile protagonistei.
Am terminat și al doilea volum din seria Coroanele Nyaxiei, Cenușa și regele blestemat de stele de Carissa Broadbent. Acțiunea în roman e ceva mai lentă decât în primul volum, pe porțiuni, astfel încât am citit destul de încet pe alocuri, dar mi-a plăcut foarte mult cum autoarea apus accent pe durere și pe felul în care personajele se luptă cu aceasta, o acceptă și trec peste ea. Relația Orayei cu Rhain și relația ei cu Vincent au fost explorate cu minuțiozitate și am fost nespus de încântată de cât de în detaliu le abordează autoarea.
Deși am rămas cu multe întrebări legate de ce s-a întâmplat spre final, sunt sigură că aceste două cărți din serie au avut menirea să pregătească cititorul pentru o expansiune și mai amplă a universului Coroanelor Nyaxiei. Abia aștept povestea lui Mische.
Mi-am făcut curaj să încep seria asta și nu regret nimic. În partea dinspre Swann, primul volum din ciclul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust explorează vastitatea sufletului uman și construcția complexă a societății nobile franceze de la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Prima parte urmărește copilăria protagonistului, iar cea de-a doua - o porțiune din viața lui Swann, un personaj enigmatic, ce este, pentru narator, un obiect de studiu. Romanul este scris sub formă de monolog și vocea narativă se lasă ghidată de fluxul memoriei, așadar cititorul având parte de niște descrieri complexe, care abundă în detalii, atât a oamenilor din anturajul protagonistului, cât și a Parisului și a provinciei franceze din acea perioadă. E genul de carte pe care să o savurezi și să te lași purtat de cuvintele naratorului, vizualizând sentimentele acestuia și trăind odată cu el amalgamul de emoții pe care le simte.
Anul ăsta am decis să termin de citit toate titlurile rămase din proiectul meu 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă - e vorba despre colecția cărților cu copertă verde de la Adevărul. Și dacă În partea dinspre Swann mi-a plăcut mult, Ultimul mohican de James Fenimore Cooper nu a fost pe placul meu. Nu știu dacă e limbajul, sau povestea în sine, dar nu am reușit să mă conectez la trăirile personajelor, nu mi-a păsat de suferințele lor sau de ce soartă îi așteaptă, iar tensiunea pe care ar fi trebuit să o simt pe parcursul romanului, când se întâmplă o groază de lucruri, a lipsit. Singurul motiv de ce am dus cartea până la capăt este pentru că a fost scurtă și am trecut la un moment dat pe varianta audio.
Carte de magie de Sergiu Someșan este a doua mea întâlnire cu autorul, prima fiind reprezentată de volumul Numărul fiarei. Este un volum de povestiri cu tentă fantastică, și ca orice volum de proză scurtă, a avut povești care mi-au plăcut și povești care m-au lăsat rece. La unele mi-ar fi plăcut ca autorul să fi dezvoltat mai mult ideea principală, iar altele au avut potențial de a fi explorate sub forma unui roman. Cert este că voi mai citi și alte titluri de la acest autor, îmi place cum scrie.
Ultimul volum al acestei veri a fost The Demon Soul de Richard A. Knaak, volumul doi din trilogia War of the Ancients. Este explorată o parte din istoria Worl od Warcraft - războiul de la care au pornit foarte multe lucruri. Volumul e un high fantasy foarte bine pus la punct, dar cred totuși că cineva care joacă WoW l-ar aprecia mult mai mult decât un cititor de fantasy care nu știe despre universul acestui mmorpg. Are de toate - război, politică, frumusețe și corupere, povești despre soartă și despre datorie, despre dragoste sau despre trădare, magia fiind un element foarte important în universul romanului.
Acestea au fost cărțile din ultima lună de vară. Voi ce ați mai citit?
Cazul buchetelor bizare de Nancy Springer este cea de-a treia carte din seria Enigmele Enolei Holmes și de data aceasta, cititorul este aruncat în lumea pasionaților de limbajul florilor din perioada victoriană. Încă din volumele anterioare știm că mama fetei, un personaj misterios despre care se crede că nu mai e printre cei vii, a învățat-o pe Enola limbajul florilor, ulterior protagonista beneficiind de pe urma acestuia. În volumul de față, alături de tânără, cititorul este aruncat în fascinanta lume a mesajelor subtile transmise prin forma și compoziția buchetelor de flori, iar modul în care autoarea a legat firul narativ și limbajul florilor mi s-a părut antrenant de-a binelea.
Mi-ar fi plăcut ca povestea să urmărească un pic și alte personaje implicate în acțiune, să am ocazia să le cunosc mai bine motivele sau modul de operare. Per total, felul în care Enola Holmes dezleagă misterul principal din volum a fost ingenios gândit și acțiunile fetei m-au ținut în priză pe tot parcursul romanului.
Fostul meu și alte blesteme de Erin Sterling este un romance cu vrăjitoare foarte simpatic, cu o atmosferă idilică. Acțiunea are loc într-un oraș mic, unde toți se cunosc între ei, iar apropierea Halloweenului adaugă o notă de sărbătoare evenimentelor ce se perindează. Protagoniștii sunt bine conturați și ancorați în realitatea din care fac parte. Vivienne este dedicată trup și suflet muncii sale din mediul universitar, dar nu uită să se și distreze. Nu își neglijează magia, dar nici nu abuzează de aceasta. Rhys mi-a plăcut foarte mult pentru că e amuzant și mereu optimist, ceea ce-l aduce deseori în niște situații ridicole sau comice.
Relația celor doi se construiește destul de clișeic, dar dinamica dintre Vivi și Rhys e de așa natură, încât clișeele nu sunt deranjante. Nu mă număr printre fanele poveștilor de dragoste unde este vorba despre o relație care s-a terminat și personajele încearcă, după ceva timp, să o reînvie, dar aici autoarea a construit foarte bine motivațiile celor două personaje și motivele de ce s-au despărțit prima dată.
Jurăminte nemiloase de Rebecca Ross urmărește povestea începută în Rivali divini, în acest volum punându-se un și mai mare accent pe cei doi protagoniști și pe trăirile lor. Narațiunea are loc din dublă perspectivă, astfel încât avem parte de imaginea Oathului, al orașului care pare orb și surd în ceea ce privește pericolul ce-l paște, dar și de atmosfera din campamentul lui Dacre. În timp ce vedem, prin ochii lui Iris, cum libertatea presei este încălcată, iar cancelarul încearcă să pretindă că totul e în regulă și că orașul nu se află sub amenințare, prin ochii lui Roman îl cunoaștem pe Dacre, zeul despre care s-a vorbit mult în primul volum, dar pe care cititorul nu a avut ocazia să-l întâlnească.
Autoarea concluzionează foarte frumos povestea, dezvoltând armonios atât firul narativ ce privește războiul și impactul pe care-l are acesta asupra oamenilor, cât și firul narativ ce se axează pe relația lui Iris cu Roman. Mi-a plăcut enorm faptul că Rebecca Ross a ales să ofere poveștii un aer realist, Jurăminte nemiloase fiind acel gen de carte unde personajele nu ies din intemperiile vieții intacte și fără să păstreze urmele suferinței.
Povești spuse pe limba apei de Ava Reid este un roman gotic cu o atmosferă plină de mister și lucruri nespuse, unde Effy și Preston, inițial fiecare venit pentru propriul interes, încep să sape în istoria casei și în corespondența autorului, descoperind că lucrurile sunt complet diferite față de ce li s-a spus în marele oraș. Conacul se află undeva la capătul lumii, fiul autorului, cel care are grijă de casă, este un personaj extrem de alunecos și e construit într-un mod în care te întrebi permanent ce interese urmărește și ce are de ascuns.
Povestea din roman este evocativă, iar atmosfera frapantă prin elementele de paranormal și multitudinea de mici taine și secrete pe care le ascunde conacul. Cei doi protagoniști, Effy și Preston, încep ca rivali și au o atitudine dușmănoasă unul față de celălalt, dar odată cu avansarea acțiunii, cititorul le descoperă personalitățile, dar mai ales fricile. Relația dintre ei se construiește în urma unui șir de impedimente, dar asta îi oferă profunzime și veridicitate, amintindu-mi de cum a evoluat relația protagoniștilor din O magie de neîmblânzit.
Luna a început mai slăbuț, nu prea aveam chef de citit, iar prima carte pe care am terminat-o nu a fost deloc pe placul meu, însă pe parcurs lucrurile s-au aranjat puțin - cred că de ceva timp nu am mai avut o lună așa slabă, din punct de vedere cantitativ, dar calitativ a fost chiar decentă. Să le luăm pe rând:
Muntele cu uși, volum pentru copii semnat de Cătălin Pavel și ilustrat de Oana Ispir, a avut o idee foarte faină. Mi-a plăcut imaginația autorului, lumea din Munte pe care o explorează protagonista, Sara, dar și cum a fost conturat Orbikon, antagonistul. Cu toate acestea, nu am putut rezona cu observațiile naratorului introduse în mijlocul acțiunii, Sara a fost antipatică de la început până la sfârșit, marea dezvăluire s-a simțit extrem de fadă, iar expresia „ah, bretele!”, repetată de Sara oricând avea ocazia, m-a iritat cumplit. Clar, nu sunt eu cititorul-țintă pentru acest volum.
Fostul meu și alte blesteme de Erin Sterling a fost un romance cu vrăjitoare foarte simpatic, ce m-a ajutat să ies dintr-un ușor reading slump. Acțiunea o urmărește pe Vivi, o tânără ce și-a îmbrățișat latura magică la maturitate și care, în urma unei rupturi subite a relației amoroase pe care o are cu șarmantul Rhys, aruncă, aproape în glumă, un blestem asupra bărbatului.
Zece ani mai târziu, când cei doi se reîntâlnesc, devine evident faptul că blestemul este cât se poate de real și îl amenință nu doar pe bărbatul ce i-a frânt inima lui Vivi, ci și orașul care-i este atât de drag tinerei. Nevoită să colaboreze cu Rhys, pe care și-ar fi dorit să nu-l mai fi văzut vreodată, protagonista începe să realizeze niște lucruri și să descopere că nu tot ceea ce e îngropat în trecut poate rămâne acolo. Un romance drăguț, cu iz de toamnă, numai bun dacă vreți să citiți o poveste nepretențioasă și care să vă aducă zâmbetul pe buze.
Cazul buchetelor bizare de Nancy Springer este cea de-a treia carte din seria Enigmele Enolei Holmes și de data aceasta, cititorul este aruncat în lumea pasionaților de limbajul florilor din perioada victoriană. Enola este în continuare sub acoperire, ferindu-se cum poate de fratele ei, dar vestea că doctorul Watson dispare în cele mai ciudate împrejurări o face pe Enola să iasă din ascunzătoare. Cercetând terenul, fata ajunge deghizată în casa doctorului, unde stă de vorbă cu soția lui Watson și, printre aranjamentele florale trimise cu simpatie de către cunoștințe și pacienți, Enola descoperă un buchet atipic, cu un aranjament bizar, care transmite un mesaj sumbru.
Mi-a plăcut enorm de felul în care tânăra urmărește tot felul de piste, cum reușește să pună cap la cap tot felul de evenimente și cum este dezlegat misterul principal din volum.
Acolo unde sălășuiește întunericul de A.B. Poranek este ultima carte terminată luna aceasta, plimbându-mă printr-un basm clasic. Am întâlnit câteva elemente comune cu primul meu roman fantasy, Împărăția ultimului cerb, dar nu acest aspect m-a făcut să îndrăgesc povestea.
Lumea creată de autoare este magică, plină de elemente de folclor slav bine integrate în narațiune, personajele sunt ușor de îndrăgit datorită trăsăturilor de caracter bine definite, iar povestea de dragoste, deși urmărește fidel rețeta clasică dintr-un basm, s-a construit frumos și s-a simțit că între protagoniști există ceva mai mult decât nevoia autorului de a aduce două personaje împreună.
Acestea au fost lecturile lui iulie. Voi cu ce povești v-ați delectat?
Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet de Gabriel Garcia Marquez este genul de carte în care să te pierzi atunci când vrei să descoperi povești dintr-o altfel de realitate. Deși personajele autorului par a fi, la prima vedere, oameni simpli, cu vise nepretențioase și cu vieți anoste, li se întâmplă lucruri ieșite din comun ce le declanșează transformarea și îi aruncă în niște aventuri nemaipomenite.
G.G. Marquez reușește, în formatul unei povestiri scurte, să creioneze foarte bine decorul în care are loc acțiunea, fie că este vorba despre un oraș bogat, un sătuc pitoresc de pe malul mării sau o localitate sărăcăcioasă din inima deșertului. Deși personajele din povestiri trăiesc niște vieți neinteresante, la început, lucrurile care li se întâmplă le scot din anonimitate, transformîndu-le în niște protagoniști plini de lucruri de spus și aventuri de trăit.
