Recenzie literară: Confesiunile unei măști de Yukio Mishima (1949)

Ce faci când încerci să-ți găsești identitatea, dar nu o poți face pentru că trăiești într-o societate ce nu permite abaterea de la normă?

Ce faci când îți dai seama pe cine iubești, dar ești educat de mic să urmezi anumite principii, să te uiți la anumiți oameni, să primești în viața ta un alt suflet doar după ce acesta îndeplinește anumite criterii?

Protagonistul din Confesiunile unei măști de Yukio Mishima se află în fața propriei vieți: observând-o cum se desfășoară aceasta, departe de sentimentele sale, decid să-și păstreze masca, chiar dacă aceasta îl costă mult mai mult decât are de gând să plătească.

Un roman despre autoanaliză, acceptarea sinelui și viața dincolo de propriul corp, Japonia din timpul războiului și reacția societății la acesta, Confesiunile unei măști este lucrarea care l-a consacrat pe Yukio Mishima și l-a plasat în topul celor mai apreciați autori niponi.

Bilanț literar: August 2019

 Salutare și bine v-am regăsit pe blog în prima zi a acestei toamne!

August a fost o lună plină de timp liber, soare, mare și vacanță, mi-am făcut plinul la cărți (trăiască Gaudeamus Litoral!), am avut onoarea să primesc câteva cărți și de la o editură, cu alte cuvinte, am citit mult și variat. 

În acest bilanț literar, mă pot lăuda cu faptul că nu am abandonat nicio lectură în ultima lună și că am citit atât cărți frumoase, cât și volume populare, dar care pe mine m-au dezamăgit. Fiind o lună atât de prolifică din acest punct de vedere, am reușit să scriu și câteva recenzii pe blog, dar urmează să fac și filmulețe noi pentru canalul meu, așa că rămâneți alături pentru a citi/asculta impresiile mele :)

Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline este o carte pe care am primit-o de la editură, Act și Politon, care s-a adeverit a fi o adevărată lectură de vară: ușoară, nepretențioasă, o carte numai bună de luat pe plajă. Am scris mai multe despre ea aici.

Un gentleman la Moscova de Amor Towles este o carte pe care am început-o în vacanța de Paște și am terminat-o abia acum.

Acțiunea se desfășoară în Moscova secolului trecut, mai exact, într-un singur loc: în hotelul Metropol, unde o Fostă Persoană, Contele Alexandr Rostov, este în arest la domiciliu și observă cum lumea din jurul lui se schimbă drept urmare a venirii bolșevicilor la putere. E o carte ce se citește lent, dar este minunată și abia aștept să vă vorbesc pe canal despre ea.

O viață măruntă de Hanya Yanagihara - cartea populară care m-a dezamăgit total. Relatează povestea a patru prieteni în New york și problemele cu care se confruntă aceștia pe parcursul timpului. Abia i-am dat 2 stele, a fost o lectură menită să te manipuleze emoțional, fără a aduce un aport în lumea lierară în ceea ce privește povestea sau structura personajelor. În plus, m-a băgat în reading slump și eu am terminat-o în primele zile ale lui august. Dacă nu vă este frică de spoilere, am spus cam tot ce m-a deranjat la această carte pe Goodreads.

An Enchantment of Ravens de Margaret Rogerson - a fost volumul care m-a scos din reading slumpul creat de cartea de mai sus. Este o poveste fantasy despre o adolescentă care este un pictor talentat și cei din neamul zânelor apelează la ea pentru a li se face portrete.

 Isobel, protagonista, ajunge să-i facă portretul Prințului Toamnei, Rook și acesta este nemulțumit de rezultat, răpind-o din lumea ei pentru a fi dusă la palat și judecată. Cartea este o poveste simpatică, romantică și nepretențioasă, dar frumos scrisă. Bonus - este un roman de sine-stătător așa că dacă vreți să citiți un fantasy drăguț dar nu aveți chef să vă dedicați trilogiilor, îl recomand.

Decameronul de Giovanni Boccaccio - un clasic pe care l-am citit în cadrul provocării mele 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă. A fost o carte voluminoasă, pe care nu am citit-o constant. Este o serie de povestiri amuzante, majoritatea erotice, spuse de zece tineri care pe vremea ciumei decid să plece din oraș și să se ascundă la țară, până când trece urgia. În acest timp, se distrează împărtășind diferite ovestiri. Unele mi-au plăcut, altele m-au plictisit, dar per total, a fost o carte interesantă din punct de vedere a efectului acsteia pentru literatura vremii.

Peter Pan de J. M. Barrie - mi s-a făcut dor de o carte pentru copii și pentru că o aveam pe acasta la-ndemână, am lecturat-o. Relatează povestea unui băiat care nu vrea să devină adult și peripețiile acestuia lângă alți copii ca el, aventura pe care o au împreună și lupta pe care o duc cu un pirat răutăcios. Pentru că am văzut animațiile și filmul, cartea nu mi-a oferit nimic nou, dar mi-a plăcut să mă întorc în lumea magică a lui J. M. Barrie.

Acolo unde cântă racii de Delia Owens - cartea preferată citită în august, i-am dat 5 stele și e inclusă în lista mea cu favorite. Explorează copilăria Kyei Clark în mlaștinile din Carolina de Nord, în anii 50 ai secolului trecut și crima care e comisă în aceste mlaștini prin anii 60.

Scriitura este una lirică, plină de sentimente și descrieri minunate ale naturii și a făpturii umane. Am îndrăgit protagonista și m-am atașat de ea, dar nici personajele secundare nu au întârziat să mă încânte. Vă spun mai multe pe canal, voi posta aici linkul când apare recenzia.

Sirena și alte povestiri de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Un volum pe care l-am citit cu drag și am admirat stilul scriitorului. Cele patru povestiri, mai ales Sirena, mi-au încântat câteva după-amiezi leneșe petrecute pe plajă. Recenzia volumului o găsiți aici, pe blog.

Clubul norocoaselor de Amy Tan - povestea a patru tinere din SUA, a căror mame au emigrat din China în secolul trecut, formând un Club al norocoaselor și împărtășind povești și experiențe. Cartea explorează relația mamă-fiică și cât de diferită poate fi aceasta în funcție de împrejurări, perioadă istorică, evenimente personale și nelipsitul conflict dintre generații. A fost o lectură relaxantă, mi-ar fi plăcut să mă implic mai mult în acțiune, dar poveștile se întrerupeau în cel mai interesant moment, din punctul meu de vedere.

Scrisorar de Mihail Șișkin este o altă carte minunată pe care am citit-o în august. Este o serie de scrisori schimbate între Sașa și Volodia, pline de sentiment, dor, dorință, dragoste, singurătate și durere.

Evenimentele din lumea exterioară se răsfrâng asupra lumii interioare a protagoniștilor, iar timpul începe să-și piardă din relevanță o dată ce Sașa și Volodia ajung în anumite etape din viețile lor. Urmează să-i fac o recenzie pe canal.

Chip străin de Kobo Abe - după ce am citit Femeia nisipurilor, m-am gândit să citesc și altceva semnat de autor. Chip străin urmărește confesiunea unui om care își pierde fața și e nevoit să poarte o mască. Acest eveniment are un puternic impact emoțional asupra individului, influențându-i mult viața socială, statutul pe care-l are și atitudinea oamenilor din jur.
Unele pasaje din carte au fost de-a dreptul înfricoșătoare, altele - mai plictisitoare. Per total, mi-a plăcut cartea, dar nu are cum să bată Femeia nisipurilor.
Acestea au fost cărțile pe care le-am citit în august. Mai am câteva pe care le citesc acum, pe care sper să le termin în septembrie care, apropo, va fi o lună plină de începuturi pentru mine, așa că cine știe ce și cât voi reuși să lecturez.
Ce ați citit în această vară? Care cărți v-au impresionat? Ce autori preferați ați descoperit?

Recenzie literară: Portret al artistului la tinerețe de James Joyce (1916)

Stephen Dedalus este un om a cărui maturizare o observăm prin intermediul acestui bildungsroman. Copil într-o familie irlandeză, unde religia, pe de o parte și știința, pe de altă parte, îi influențează mintea tânără, Stephen observă schimbările care intervin în societate și în viața sa.

Copilăria, adolescența și maturitatea unui intelectual sunt surprinse în romanul cu tente autobiografice, Portret al artistului la tinerețe de James Joyce.

 

Recenzie literară: Sirena și alte povestiri de Giuseppe Tomasi di Lampedusa (1957)

 Ca întotdeauna, amintirile mele îndepărtate sunt în special amintiri de „lumină”: la Sciacca văd o mare incredibil de albastră, aproape neagră, care scânteiază furios sub soarele de amiază, unul dintre acele ceruri ale amiezului de vară siciliană, încețoșat din cauza zăpușelii, o balustradă care mărginește un povârniș deasupra mării, un soi de chioșc în care există o cafenea, în stânga celui care privește marea. (Cafeneaua mai există și astăzi).

 Sirena și alte povestiri de Giuseppe Tomasi di Lampedusa este un volum pe care l-am ales după copertă - Sirena che viene assalita de gabbiani de Giovanni Segantini - care este cât se poate de reprezentativă pentru conținutul volumului.

Deși di Lampedusa este considerat a fi autorul unui singur roman, Ghepardul, povestirile acestuia sunt deseori neglijate, dar după ce am parcurs cartea, mi-a părut rău că unele dintre ideile expuse nu au fost explorate mai mult, în mai multe pagini, în mai multe romane.

Volumul debutează cu povestirea Amintiri din copilărie, care explorează o bucată din copilăria autorului. Multitudinea de pasaje descriptive te transpun într-o lume demult pierdută, într-o Sicilie a anilor 1900, începutul unui secol și impactul schimbărilor asupra unei familii nobile. Din păcate, s-a păstrat doar un fragment din toată lucrarea lui di Lampedusa, numeroasele note de subsol din acest volum menționând că anumite detalii s-au pierdut datorită caracterului mult prea initim sau a tendinței de a pune anumite persoane din familie într-o lumină cât se poate de proastă.

Căldura era teribilă și la Augusta, dar nemaifiind reflectată de ziduri, nu-ți mai provoca o stare de prostrație animalică, ci un soi de euforie abia perceptibilă, iar soarele, lipsit acum de severitatea lui de călău, se mulțumea să fie un zâmbitor, chiar dacă brutal, dăruitor de energie, ba chiar și un magician care punea diamante mișcătoare în fiecare ușoară încrețitură a mării.

 

A doua povestire, Bucuria și legea, reprezintă o zi din viața unui funcționar și apropierea sărbătorilor de iarnă, impactul unui cadou asupra statutului său social și reflectarea despre familie și valorile după care se ghidează aceasta. Un fragment cu influență cehoviană, mi-a plăcut mai puțin și cred că de vină a fost lungimea acestuia; dacă era o povestire mai complexă, cred că aș fi reușit să pătrund în miezul problemei.

Cuvintele importante nu pot fi țipate; „urletul de amor” sau cel de ură se întâlnesc doar în melodrame sau la oamenii primitivi, ceea ce e de fapt același lucru.

Cea de-a treia povestire, Sirena, debutează cu viața unui tânăr care, alergând după doi iepuri în același timp, îi pierede pe ambii și își petrece zilele morocănoase într-o cafenea, unde cunoaște un om mai în vârstă, un bătrân acid și foarte direct. Între ei se leagă o prietenie ciudată și bărbatul îi povestește tânărului despre o sirenă. Este povestirea ce mi-a plăcut cel mai mult, datorită explorării personalităților personajelor.

Noi, bătrânii, vă părem nebuni cu toții vouă, tinerilor, dar de cele mai multe ori e exact invers.

Ultima povestire din volum, care este de fapt începutul unui roman, pe care autorul nu a reușit să-l termine niciodată, este Pisoiașii albi. Cuprinde primele câteva capitole din roman și explorează viața unei familii siciliene îmbogățite peste noapte, despre care circulă fel și fel de zvonuri. E păcat că di Lampedusa nu a transformat ideea într-un roman; este promițătoare, iar multitudinea de personaje diferite care au apărut în povestire mi-au stârnit curiozitatea.

Sirena și alte povestiri de Giuseppe Tomasi di Lampedusa a fost cartea perfectă pentru un sfârșit de vară. Nu este o carte de povestiri pretențioasă, mai degrabă menită să te transpună în trecutul Italiei și în inima familiilor ce fac parte din diferite pături sociale de la începutul secolului trecut. 

Pasajele descriptive ale Siciliei, a casei  și a ținuturilor în care a copilărit autorul, dar și construcția personajelor și umorul fin de printre rânduri au făcut din această carte o lectură plăcută, un volum numai bun de savurat pe plajă.

Recenzie literară: Leagănul pisicii de Kurt Vonnegut (1963)

 Când un eveniment istoric trezește curiozitatea, oamenii care au trăit acele clipe, mai ales dacă sunt oameni de știință, reprezintă un reper pentru un jurnalist, John, care decide să scrie despre ei. În special, îl interesează un anumit doctor Hoenikker și invenția acestuia, care-l va aduce pe tânărul John pe o insulă cu reguli ciudate și cu oameni ce i se închină unui zeu în viață...

Leagănul pisicii de Kurt Vonnegut este un SF ușor de urmărit, cu numeroase situații jenante, amuzante și care dau de gândit. Recomand cartea cititorilor pasionați de acest gen și care sunt în căutarea unei povești dinamice.

Recenzie literară: Fight Club de Chuck Palahniuk (1996)

 Viața în inima orașului nu este aceeași pentru toți oamenii. Dacă unii se bucură de o carieră strălucită, un apartament spațios, o relație stabilă cu partenerul și o viață împlinită, alții se chinuie în fiecare zi, cu un job urât, o situație materială precară și lipsa unui anturaj care să-i ajute să crească și să se simtă bine.
Printre cei din urmă se numără naratorul, un bărbat nemulțumit de jobul său și, mai nou, stresat din cauza acestuia, stres se-i provoacă insomnie. Doctorii îi recomandă să frecventeze diferite întruniri ale oamenilor ce suferă de o boală incurabilă, pentru a vedea că problema lui nu e atât de gravă precum pretinde el. În cadrul acestora, naratorul îl întâlnește pe Tyler Durden, un bărbat pe care-l admiră. Împreună cu acesta, întemeiază un club de lupte - Fight Club - menit să rezolve o serie de probleme...
Romanul lui Chuck Palahniuk a fost o lectură captivantă și foarte dinamică, iar recenzia mea o găsiți pe canal :)

Recenzie literară: Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline (2017)

Intuiția este o vibrație, o lungime de undă; ca un al șaselea simț, care se folosește de celelalte cinci: poate lua forma unei voci, a unei imagini sau senzații, a unui gust sau miros. Intuiția vorbește și prin vise. Totul poate vorbi, atât în interior, cât și în exterior, iar la final, pur și simplu știi... dar nu știi cum ai ajuns să știi.

Charlotte este o tânără care după un episod de burnout, refuză la munca de birou și decide să-și urmeze pasiunea pe care a abandonat-o în adolescență: dansul. Dar lucrurile nu sunt roz: la orele ei de dans nu vin prea mulți elevi și acestea nu-i asigură un venit stabil. Relația cu Tom pare să se îndrepte spre nicăieri. Cicălelile mamei o scot din sărite. Simte că se sufocă.

Una dintre prietenele ei apropiate, Stella, o susține permanent. Thea, o actriță pasionată de Feng-shui, energii și regăsirea sinelui, o îndeamnă să își descopere intuiția. Jeanne, mamă devotată și devoratoare de cărți motivaționale, îi asigură un loc unde să stea.

Astfel, în Și-n mintea mea dansam desculță de Olivia Zeitline, Charlotte decide să își redescopere pasiunea, să iasă din bula ei și să își urmeze intuiția. Pe parcursul acestui drum, va învăța să-și asculte vocea interioară, să nu renunțe și să înțeleagă care sunt, de fapt, sentimentele ei pentru oamenii din jur.

Fiecare vede lumea din perspectiva lui, iar ceea ce se potrivește unuia nu i se potrivește neapărat și celuilalt. Cu cât respectăm mai mult adevărul fiecăruia, cu atât mai mult îl vom respecta pe al nostru.

Limbajul în carte este simplist, presărat cu numeroase idei care clar sunt preluate din cărți motivaționale; protagonista, deși e o femeie în toată firea, mai are momente când își împărtășește ideile inflantile și consideră că acestea sunt bune. Tot ea, deși situația ei financiară este precară, zi de zi își bea cafeaua de dimineață, cu un croissant alături, la o brasserie. 

Mi-a plăcut felul în care își descoperă fricile și pasiunile; modul în care decide să-și asculte inima; metodele de perfecționare pe care le pune în aplicare. Este ajutată și de alte personaje, unidimensionale, ce-i drept, dar mereu acolo pentru a propulsa acțiunea.

Și-n mintea mea dansam desculță este genul de carte unde autoarea spune, nu arată și acest lucru iese în evidență. Faptul că Olivia Zeitline e pasionată de dezvoltare personală se simte din plin pe tot parcursul cărții, mai ales în ceea ce privește conturarea anumitor personaje - prietenele Charlottei: Stella, Jeanne și Thea.

În ceea ce privește relațiile dintre personaje, mi-a plăcut mult modul în care a evoluat relația protagonistei cu Tom. Credeam că o va lua în altă direcție, așa că am fost surprinsă să văd ce s-a întâmplat, de fapt. În peisaj mai apare un personaj masculin, Aurelien, care e atât de ciudat și îndepărtat de realitatea asta, încât aș fi vrut să-l văd mai mult în acțiune; cred că este un personaj care, dacă ar fi dezvoltat mai mult, s-ar adeveri a fi unul atrăgător.

Romanul Și-n mintea mea dansam desculță este o carte perfectă pentru a fi citită pe plajă: cu un subiect nepretențios, personaje ușor de urmărit, limbaj simplu. Dacă sunteți pasionați de literatura motivațională și dezvoltare personală, cred că această carte v-ar impresiona mai mult decât m-a impresionat pe mine.

Mulțumesc editurii Act și Politon pentru volum. Cartea poate fi procurată aici.