M-am convins pe mine însămi că aceasta nu era decât o parte din călătoria vieții. Veselia aparținea tinereții și ți-o pierdeai în mod natural. Ceea ce aveam să câștig era maturitatea. Ca un copac, rădăcinile aveau să-mi crească mai puternice pe măsură ce îmbătrâneam. Abia așteptam să ating pacea și fericirea în chip esențial.
Fann Sora cea Mare obișnuia să spună că, în viața reală, căsătoria este o piață în care femeile concurează pentru cei care licitează cel mai mult. Și, ca orice afacere, nimeni nu ar trebui să confunde un iepure cu o veveriță - prețul tău spune cine ești.
O zi de decembrie de Josie Silver este genul de carte pe care e musai să o citești în preajma sărbătorilor de iarnă.
Atmosfera magică, personajele ușor de îndrăgit sau disprețuit, acțiunea lipsită de dramatism exagerat - toate aceste elemente se găsesc în romanul de față. Farmecul sărbătorilor subliniază farmecul narațiunii, așa că dacă sunteți în căutarea unui roman de dragoste tematic, vi-l recomand cu mare drag.
Colonelului n-are cine să-i scrie de Gabriel Garcia Marquez se numără printre primele volume semnate de scriitor. Cu o poveste tipică lui Marquez, dar cu mai puține elemente de realism magic - o trăsătură ce îl va plasa în rândul celor mai apreciați scriitori sud-americani - Colonelului n-are cine să-i scrie este o fărâmă din viața unui om prins în mrejile istoriei.
Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert este o carte pe care am citit-o cu cel mai mare
drag: o atmosferă de carnaval continuu, o viață trăită dincolo de
limitele impuse de vreme, o protagonistă a cărei acțiuni nu le aprobi
mereu sau în totalitate, dar a cărei poveste tranșantă te cucerește de
la primele pagini.
A mai trecut o lună, s-a terminat toamna, a venit perioada în care suntem în căutarea cadourilor, a magiei sărbătorilor de iarnă și a planurilor pentru anul nou care bate la ușă. Decembrie urmează să fie o lună aglomerată, dar până atunci, aș vrea să vă spun ce am reușit să citesc în noiembrie și care sunt impresiile mele.
Voi începe în ordinea în care am citit cărțile, dar pot să mă laud că am reușit să termin câteva care erau de ceva timp pe noptiera mea.
O zi mai lungă decât veacul de Cinghiz Aitmatov - o poveste care mi-a plăcut mai puțin decât alte cărți semnate de acest autor. Explorează două lumi, cea a nomazilor și a tradițiilor lor și a unei societăți imaginare, care-și duce existența undeva în viitorul îndepărtat. Ciudată combinație și care nu m-a impresionat.
Kitchen de Banana Yoshimoto - o carte ce nu s-a tradus la noi, dar pe care voiam să o citesc de foarte mult timp. Un pic ciudățică, înfățișând un grup de oameni ce formează o familie nu chiar obișnuită. Ceva i-a lipsit acestei cărți, pentru că a fost o lectură ușoară, dar nu și memorabilă.
Prin intermediul volumului Carrie l-am descoperit pe Stephen King. Atunci când aud despre un scriitor foarte lăudat, mi-e oarecum frică să încep să-l citesc, din dorința de a nu rămâne dezamăgită. De aceea, am ales să citesc una dintre cele mai apreciate cărți ale scriitorului, să văd dacă e pe placul meu.
Și pentru că a fost noiembrie, o lună în care genurile horror și thriller au mers ca pe roate, Carrie s-a adeverit a fi o alegere inspirată. Impresiile mele le aflați din filmulețul de mai sus :)
Toate numele de Jose Saramago a fost genul acela de carte statică, unde nu se întâmplă nimic, dar se dă impresia că, de fapt, se decide soarta lumii. Poate nu a fost timpul potrivit pentru ea, dar m-a plictisit enorm viața unui bărbat care lucrează într-o arhivă a numelor și decide să cerceteze trecutul unei femei misterioase. Nici stilul lui Jose Saramago nu m-a imporesionat atât de mult încât să vreau să-l recitesc cât de curând.
Puterea de Naomi Alderman e un alt volum pe care-l aveam în bibliotecă și l-am citit în cadrul #CitescCeAm. A stat mult timp neatins și am zis că i-a venit timpul. Este o distopie care prezintă o lume unde femeile dețin Puterea și societatea este modelată după regulile femeilor.
Pe lângă faptul că e comparată mereu cu Povestea slujitoarei și eu nu sunt deloc fana volumului semnat de Atwood, Puterea a fost o carte mult prea fragmentată, cu mult prea multe povești băgate în aceeași oală cu personaje variate, dar a căror esență nu a fost destul dezvoltată.
Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr a fost una dintre cele mai bune cărți citite în noiembrie. Explorează viața a două personaje - o fetiță oarbă din Franța și un băiat orfan din Germania în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Anthony Doerr are un stil de a scrie plin de metafore și figuri de stil, am văzut că volumul de față e deseori comparat cu Hoțul de cărți, pentru că au teme comune și anumite fire narative care seamănă. Cu toate acestea, mie mi-a plăcut mai mult Toată lumina pe care nu o putem vedea; personajele mi-au fost mai aproape decât acelea din volumul lui Zusak.
Abia anul acesta m-am apucat de thrillere și s-a nimerit să dau peste un volum nepretențios, cu un mister bine dezvoltat, cu o protagonistă ce are multe neajunsuri, dar anume acestea te fac să o placi.
Cu siguranță voi mai citi cărți semnate de Guillaume Musso, poate chiar în viitorul apropiat. Dacă vreți un thriller mai vesel, Central Park e un volum potrivit.
Manuscript Screening Boy and Manuscript Submitting Girl de Mizuki Nomura - o poveste adolescentină despre o fată care vrea să scrie light novels și un băiat care în timpul liber se ocupă cu recenzarea manuscriselor. Un volum fără pretenții, cu un fir narativ previzibil, destul de multe clișee, dar care e tocmai potrivit când sunteți în căutarea unei lecturi relaxante.
Micuțele doamne de Louisa May Alcott cred că a fost cea mai lungită lectură a anului. Am început volumul în august, dar abia spre sfârșitul lui noiembrie am reușit să-l termin. Pe de o parte, povestea era când plictisitoare, când interesantă. Pe de altă parte, stilul în care este scrisă solicita mai multă atenție decât aveam chef să-i ofer. Drept urmare, nu pot să spun că a fost cea mai bună carte despre maturizarea fetelor pe care am citit-o, dar cred că de vină este și vârsta: am citit-o prea târziu.
Am încheiat luna, în schimb, cu o altă carte despre maturizarea și formarea femeilor tinere - Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert. E un volum care mi-a plăcut mult datorită personajelor inedite, a poveștii alerte, a protagonistei care, ajunsă la onorabila vârstă de 90 de ani, povestește fără filtru despre cum și-a petrecut ea tinerețea în New Yorkul anilor 40.
Cu siguranță nu este o lectură pentru copii sau citori ofensați de scene picante, dar dacă aceste aspecte nu vă deranjează, eu zic să faceți rost de volum.
Acestea sunt cărțile citite în ultima lună de toamnă din acest an. Ale voastre care au fost?
Central Park. Un loc vast, arhi-cunoscut, inima unui oraș imens. Pe o bancă oarecare, o femeie tânără se trezește legată cu cătușe de un necunoscut. Nu știe cum a ajuns aici - în seara precedentă, era în Franța - nu știe de ce se află într-un parc și cel mai important, habar nu are despre identitatea bărbatului care se prezintă ca fiind Gabriel.
Decisă să rezolve sinmgură misterul, Alice, protagonista, începe o anchetă pentru a afla cum s-a ajuns la călătoria ei peste noapte pe un alt continent. O fantomă din trecut iese la suprafață, iar legătura dintre aceasta și situația curentă devine din ce în ce mai evidentă...
Central Park de Guillaume Musso este un thriller alert, amuzant pe alocuri, cu o multitudine de situații critice, dar cu ieșiri din încurcătură ingenios realizate. Nu este genul de thriller întunecat, cu protagoniști pe care nu-i empatizezi. Central Park aduce în viața unui cititor contrariul: o poveste cu multă acțiune, personaje simpatice și un fir narativ coerent.
Războiul nu este o joacă pentru copii; dar îi afectează și pe aceștia, din plin, iar imaginea sa le rămâne pe retină după ani și ani. Dacă lui Werner, un orfan din Germania, războiul îi aduce, pe lângă suferință, posibilitatea de a-și urma pasiunea pentru repararea aparatelor radio, pentru Marie-Laure, o fată oarbă din Franța, îi aduce provocarea de a învăța un oraș întreg după o machetă, bazându-se pe celelalte simțuri și pe detalii precum numărul de capace de canalizare.
Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr este o carte despre cel de-al Doilea Război Mondial, văzut prin ochii a doi copii aflați de părți diferite ale baricadei. O carte despre lumina care există, dar trebuie căutată nu doar în cele mai întunecate colțuri, ci și în cele mai sumbre evenimente ce au loc la nivel global.
