Inițial, iunie a fost o lună foarte prolifică, am reușit să termin cărți începute de ceva timp, printre care și serii, ceea ce e îmbucurător pentru mine, dar de la jumătatea lunii cheful meu de citit s-a cam dus, sau poate că nu am ales lecturile potrivite - am abandonat destul de multe. Dar, per total, în iunie am citit variat și am descoperit autori noi și despre lecturile mele vă spun un pic mai jos.
Spune-mi trei lucruri de Julie Buxbaum e un YA destul de previzibil la un anumit capitol, dar cu o acțiune alertă și cu accent pus nu doar pe prima dragoste, ci și pe doliu, prietenie și dificultatea de a te integra într-un mediu nou când ești forțat să iei totul de la capăt.
Strigă-mă pe numele tău de Andre Aciman e un titlu care a făcut ravagii și a împărțit lumea în două și mă bucur că am ajuns să-l lecturez. Mi-a plăcut în mare măsură tot ceea ce ține de cum simte protagonistul că se naște un sentiment măreț în inima lui, dar au fost două momente care mi s-au părut mult prea specifice și șocante, fără a avea vreun impact asupra dezvoltării acțiunii propriu-zise.
Acesta a fost ultimul volum din trilogia Pământurile de Aur (care ulterior a devenit ciclu, dar celelalte volume se axează pe alte personaje) de fantasy întunecat, adânc ancorat în folclorul slav. Cartea nu e tradusă în altă limbă, iar titlul în română, în traducere liberă, ar suna ca Păsările Codrului Măreț, autoare Ulyana Cherkasova. Volumul încheie povestea începută în Șoimul și corbul - primul volum ce mi-a plăcut enorm, dar față de acesta am niște sentimente contradictorii.
Pe de o parte, mi-au plăcut foarte mult elementele de suferință, întunecime și ideea de lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni, tragicul sorții și finalul deschis, dar care totuși indică o încheiere clară a unui fir narativ principal - ăsta e motivul de ce i-am dat cărții, mai degrabă, seriei, patru stele. A fost extrem de realist faptul că, oricât te-ai zbate, uneori eforturile tale sunt absolut zadarnice.
Pe de altă parte, rămân câteva fire narative importante în aer - autoarea a lucrat la ele pe parcursul a mai multor volume, doar ca să le lase neîncheiate aici, ceea ce la unele m-a sâcâit, la altele m-a lăsat rece - nu am fost deloc implicată în ele. Un alt aspect care m-a deranjat a fost că unul dintre personajele principale luptă timp de trei cărți împotriva sorții, doar pentru a ajunge să o accepte așa, într-o doară, fără luptă, fără să ajungă să își dorească să înțeleagă ce și cum. Mai e un conflict major ce se dezvoltă în cele trei cărți - un război iminent, dar care e executat și finisat în două pagini, la final, un aspect pe care nu am putut să-l înțeleg.
În concluzie, Pământurile de Aur a fost o trilogie care mi-a plăcut din ce în ce mai puțin pe parcursul volumelor. Dacă m-am îndrăgostit iremediabil de Șoimul și Corbul și Turnul Bufniței m-a încântat și plictisit deopotrivă, Păsările Codrului Măreț m-a dezamăgit la capitolul „câte ar fi putut fi rezolvate, dar autoarea a ales să primeze doar întunericul, disperarea și moartea în viața personajelor”.
Trilogia e un fantasy bun pentru cei care vor să citească despre povești fără happy end, unde personajele mai mult suferă decât respiră, răul ajunge victorios și e nepedepsit, unele personaje nu se învață minte, nu evoluează deloc și rămân la fel ca la începutul poveștii. Mai e o chestie legată de cum a fost promovată cartea - ca un fantasy cu puternice nuanțe de romance, nu tocmai romantasy, dar cert e că tot ce ține de romance e pe planul -100, iar „cuplul” de bază se adeverește a fi, de fapt, o alianță bazată pe interes din ambele părți, iar la final nu am fost deloc convinsă de „evoluția” relației și de veridicitatea sentimentelor. A fost genul de serie de care m-am bucurat că am terminat-o - a promis foarte multe, dar finalul a fost dezamăgitor, aproape pe toate planurile.
Prima carte abandonată pe luna aceasta a fost Manuscrisul fanariot de Doina Ruști. Nu este prima mea întâlnire cu autoarea, am mai citit Mâța Vinerii și Paturi oculte și mi-au plăcut, dar când am ajuns la acest volum am realizat că nu mă mai simt atrasă de stilul de scriere adoptat de autoare. Am încercat să mă forțez și să citesc câteva pagini bune, dar nu am reușit să mă imersez în atmosferă sau să ajung să mă atașez de vreun personaj.
Am terminat de citit și acest volum, Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă de Jean-Claude Carriere. Ediția este adaptată pentru micul cititor, poveștile fiind împărțite cumva tematic, și deși mi-au plăcut o parte, iar o parte îmi erau deja cunoscute, au fost multe povești seci, care nu spuneau nimic. E genul de volum pe care e bine ca un copil să-l citească împreună cu un adult, pentru a discuta textul parcurs, pentru că multe fragmente mi s-au părut mult mai potrivite pentru un cititor mai în vârstă.
Crenshaw de Katherine Applegate este, la prima vedere, o poveste drăguță pentru copii, despre cum protagonistul are nevoie de un prieten când viața lui pare să se schimbe. În realitate însă, e o poveste destul de întunecată, pentru că pune accent pe realitatea de zi cu zi a unei categorii de oameni, iar situația deloc roz e văzută prin ochii unui copil. Mi-a plăcut povestea și mi-a trezit o multitudine de emoții, cert este că e genul de carte din care ai ce învăța, mai ales pe partea de recunoștință și apreciere.
Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet de G.G. Marquez este un volum de proză scurtă, unde domnește fantasticul și realismul magic. Autorul are un stil inconfundabil de a scrie și, deși poveștile din carte nu au fost exagerat de lungi sau complexe, am reușit să pătrund în lumea imaginată de autor și să regăsesc farmecul scriiturii sale.
Ultima povestire, mai lungă, ce oferă titlu volumului, mi-a plăcut enorm și s-a simțit mai mult ca o nuveletă decât povestire.
In a Glass Darkly de J. Sheridan Le Fanu este o colecție de povestiri scurte, unde subiectul principal se învârte în jurul fantomelor. Am citit prima povestire și nu am fost convinsă, așa că am abandonat cartea.
Același lucru l-am pățit și cu The King in Yellow de Robert William Chambers - un alt volum de povestiri scurte cu elemente de horror și unde primează ideea de stafie. Nu am putut trece de capitolul doi, stilul de scriere a fost absolut plictisitor pentru mine.
William și secretele universului. Povești științifice pentru copii de Gertrude Kiel relatează despre cum William, un băiețel destul de retras, e nevoit să-și petreacă o săptămână din vacanța de vară cu o mătușă ciudată, pe care nu prea o cunoaște. Dar mătușa Gunvor se adeverește a fi mai mult decât ciudată - iar pentru William, vacanța va fi una de neuitat.
Povești care te trag de mânecă de Adriana Ștefan a fost un volum care m-a distrat foarte mult. Povești simpatice și amuzante, cu personaje aiurite și cu evenimente bizare sau imposibile, volumul semnat de autoare și minunat ilustrat de Bianca Bratu este mai mult ca sigur o idee perfectă de cadou pentru un copil sătul de poveștile „clasice”.
Perla, supercățelușa de Isabel Allende este o poveste drăguță despre prietenia dintre un cățel adoptat și un băiețel curajos, cărticica axându-se pe felul în care se vede Perla în ochii adulților și cum se simte, de fapt, atunci când are grijă de familia sa. Ilustrațiile lui Sandy Rodriguez cu singuranță vor cuceri micii cititori.
Kepler62 - Cartea a patra: Pionierii de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen mi-a plăcut mult datorită evoluției fulminante a lui Marie, din perspectiva căreia urmărim povestea în acest volum. Întâlnim creaturile de pe Kepler, ne confruntăm cu ciudățenia Oliviei, adultul ce refuză să spună tot ce știe, dar mai ales, o vedem pe Marie cum începe să deschidă ochii și să vadă lumea altfel decât atunci când era izolată în casa ei de pe Pământ. Volumul se termină într-un punct important și abia aștept să aflu continuarea poveștii.
Nu m-am putut abține și am continuat aventura cu Kepler62 - Cartea a cincea: Virusul de Timo Parvela, Bjorn Sortland și Pasi Pitkanen. A fost un volum intens, cu multe dezvăluiri și dezvoltare a personajelor, mai ales a celora secundare. Am aflat mai multe despre creaturile de pe Kepler62, dar și mai multe despre oamenii care au venit să își însușească planeta. Mi-a plăcut de faptul că aflăm care-i treaba cu Olivia și ce scop are ea în expediția respectivă.
Nu știu de ce, dar aveam impresia că seria Kepler62 se termină cu acest volum, Cartea a șasea: Secretul, dar se termină doar primul sezon și încă îmi e clar dacă povestea va continua cu aceleași personaje sau cu altele. Volumul a fost intens și plin de răsturnări de situație, și, deși mai am niște întrebări legate de motivele anumitor personaje, mi-a plăcut modul în care a fost încheiat acest capitol din viața lui Ari, Joni, Marie și planeta Kepler62. Sper că se va traduce și continuarea.
Acestea au fost lecturile lunii iunie. Voi ce interesant ați mai citit?
Salutare și bine v-am găsit în noul an! Să avem parte de ce lecturi ne dorim și să descoperim titluri care să ne plimbe prin cele mai frumoase tărâmuri și stări!
În ianuarie am ascultat multe cărți audio și a fost o plăcere să mă reconectez cu limba rusă, fie și doar prin intermediul acesta.
Primul volum terminat în ianuarie a fost Airman`s Odyssey de Antoine de Saint-Exupery, care cuprinde mai multe povestiri legate de experiența sa de pilot. Îmi pare tare rău de felul în care a sfârșit autorul, pentru că, mai mult ca sigur, am fi avut parte de mai multe texte scrise atât de frumos, plin de melancolie și optimism în natura umană. Vă foarte recomand să citiți ceva semnat de acest autor, este deosebit.
Roșu și negru de Stendhal este primul roman clasic din acest an și a fost o deosebită plăcere să-l lecturez. Un roman unde temele principale sunt carierismul, dragostea, ipocrizia și restaurația franceză, Roșu și negru a fost o lectură captivantă și plină de introspecții și reprezentări ai societății vremii.
Roman psihologic, volumul semnat de Stendhal m-a impresionat atât prin temele abordate și poveste, cât și prin limbaj. Autorul, folosind vocea unui narator omniprezent, deschide în fața cititorului cele mai tainice gânduri ale personajelor, monologurile din clipele de cumpănă, dar și trăirile lor cele mai intime.
The Last Guardian de Jeff Grub se numără printre cărțile mele preferate din universul WoW din câte am citit până acum. Unul dintre cei mai puternici oameni de pe Azeroth, Medievh, un mag temut, reprezintă o infinită sursă de cunoaștere pentru cei din jur, iar acest fapt atrage tot felul de oameni. Kadhar, un tânăr iscusit și cu foarte mult potențial, devine ucenicul magului și între ei se stabilește o relație profesională frumoasă, totul până când tânărul ucenic observă tot felul de mici detalii legate de maestrul său care-l pun pe gânduri.
O bună parte din acțiunea cărții este inclusă în filmul Warcraft, pe care vă recomand să-l vedeți dacă sunteți fani. The Last Guardian a fost o lectură plină de acțiune, dinamism, urmărind maturizarea lui Khadgar și transformarea acestuia, sub îndrumarea maestrului său, Medich. Mi-a plăcut povestea și execuția sa.
Golful francezului de Daphne du Maurier este un roman dinamic, plin de viață, portretizând societatea englezească din secolul al XVII-lea. Dona, aparent un personaj fad - o aristocrată ce-și petrece viața prin saloanele regești, bârfind și ducând o existență plictisitoare, se adeverește a fi o femeie plină de inițiativă și de curaj. Aceste aspecte ies la iveală odată ce femeia pleacă din cercul său social și se dedă libertății la care visează, iar atunci când întâlnește un pirat care se adeverește a fi un om foarte cult și interesant, femeia își pierde capul.
Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă treptat, însă te țin cu sufletul la gură lipit de poveste.
Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski este primul roman din ciclul Witcher, primele două volume fiind colecții de povestiri și abia în această carte urmărim un fir narativ continuu, făcând cunoștință cu personajele. Cu Geralt din Rivia, care se pricopsește cu o copilă, Ciri, care îi este predestinată, o copilă pe care trebuie să o învețe tot ce știe, dar să o și apere. Acțiunea în acest volum nu mai este la fel de ușoară și inocentă ca-n primele două volume, întunericul începând să se strecoare în poveste de-a binelea. Lucrurile devin mai serioase, iar greutățile prin care trec personajele mai palpabile. Ciri, un personaj important în acest volum, e foarte copilăroasă și pe alocuri chiar enervantă, dar bine construită și abia aștept să aflu ce se mai întâmplă cu ea și cu ceilalți protagoniști. Mi-a plăcut Sângele elfilor și voi continua seria în viitorul apropiat.
Am citit una dintre cele mai minunate cărți fantasy cu elemente de mitologie și folclor slavic, frumusețea asta se numește Șoimul și corbul (traducere mot a mot) de Ulyana Cherkasova, primul volum din trilogia Pământurile de Aur. Este una dintre cărțile pe care le urmăream pe bookstagramul rusesc de mult timp și să vă spun sincer, e genul de carte de care nu mă puteam dezlipi.
Acțiunea are loc undeva în perioada medievală, când în lumea din roman tot ce înseamnă credință veche este alungat și distrus, vrăjitoarele - vidmele - sunt arse de către Vânători, iar spiritele naturii, pe care oamenii i-au iubit atât de mult timp și cărora li s-au închinat, încep să fie marginalizați, preoții aducând și forțând poporul într-o nouă credință, pedepsind politeismul și ridicând în slăvi monoteismul.
Șoimul și corbul urmărește mai multe personaje - o fiică de morar, care este o vrăjitoare și s-a născut în Codrul Măreț, căruia i-a fost promisă. Darina, deși nu își dorește soarta, ajunge să-și trezească puterea și de aici viața ei se schimbă radical. Miloș, un tânăr vrăjitor/koldun, fură un artefact periculos ce aruncă un blestem asupra sa, iar pentru a-l dezlega, tânărul, împreună cu sluga sa, Yeji, trebuie să ajungă în Codrul Măreț. Vyachko, fiul din flori al marelui cneaz, trebuie să prindă un koldun ce ajunge în Codrul Măreț și să-l aducă acasă, pentru a-i câștiga încrederea tatălui său.
Șoimul și corbul este un roman complex, cu personaje ce au drumuri grele și întortocheate în fața lor, drumuri ce ajung să se întâlnească în cele mai neașteptate moduri. În prima carte din trilogie, Ulyana Cherkasova ne face cunoștință cu niște personaje superbe prin realismul și vulnerabilitatea de care dau dovadă, iar lumea pe care o creează autoarea este una vastă, plină de secrete. Mi-a plăcut mult modul în care autoarea reușește să creeze diferite popoare, fiecare cu religiile și politicile sale, personaje de care să te atașezi sau care să te facă să îți dai ochii peste cap, la ce prostii fac.
Aștept cu nerăbdare următorul volum și mi-aș dori tare mult ca această trilogie să se traducă și la noi.
Naratorul, un tânăr dintr-o familie nobilă, este pus pe șotii și datorită comportamentului său, devine oaia neagră a familiei. Familia ar fi bucuroasă să-l alunge, dar o anumită clauză dintr-o moștenire îi oprește pe părinții lui să se dezică de fiu. Tânărul, perfect conștient de situația sa, nu neagă toate cuvintele grele aduse la adresa comportamentului său, ci îmbrățișează viața pe care și-a ales-o cu zâmbetul pe buze.
În A Rogue`s Life de Wilkie Collins, întâlnim un protagonist tare simpatic - pe de o parte, prin sinceritatea de care dă dovadă când își povestește peripețiile - deseori aflate la limita decenței și a legii - care e dezarmantă, iar pe de altă parte, prin modul în care reușește să iasă din tot felul de situații neplăcute e plin de vervă și originalitate.
Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff e o carte cu o tematică și cu un format ce sunt în afara zonei mele de confort, dar, având în vedere că am tot cochetat cu ideea de a citi seria, am decis să încep cu începutul. Illuminae urmărește viața a doi adolescenți, ce se trezesc în plină invazie pe planeta lor. Deși reușesc să scape, o navă inamică îi urmărește prin spațiu, nava lor de război, Alexander, e parțial dezafectată, iar în una din navele de cercetare se întâmplă ceva cu oamenii. AIDAN, sistemul de inteligență artificială de pe Alexander, ia niște decizii pe care oamenii nu le înțeleg, dar cert este că salvarea lor e foarte departe și în aceste împrejurări, Kady și Ezra, protagoniștii, aflați în două nave diferite, trebuie să supraviețuiască.
Cartea asta a reușit să mă facă să simt ceva. Frică. Furie. Neputință. Tristețe nemărginită. Și să mă transpună în miezul acțiunii, prin intermediul stilului epistolar în care e scrisă. M-am atașat mult de personajele principale, autorii i-au conturat bine, fiecare a avut vocea proprie, plină de inflexiuni ce le-a oferit unicitate. Pentru mine, Illuminae ar fi fost o carte de 5 stele, dar finalul parcă a diminuat din imensitatea de sentimente ce mă bântuiau pe parcursul lecturii. Încă mă gândesc dacă voi continua seria, având în vedere că tot settingul e, cum am menționat mai sus, în afara zonei mele de confort.
Kingdom of the Cursed de Kerri Maniscalco este primul volum abandonat pe anul acesta. Dacă primul volum din trilogie, Kingdom of the Wicked, mi-a plăcut mult și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu protagoniștii, nu am reușit să trec de capitolul trei. Nu am găsit nimic din ce m-a fascinat în primul volum în Kingdom of the Cursed - nici atmosferă, nici mister, nici îngrijorare, nimic. Doar o protagonistă căreia mintea îi stă la un singur lucru - sau demon și... cam atât. Trei capitole, pe care le-am citit târâș, mi-au demonstrat faptul că nu voi găsi în această poveste frumusețea din primul volum. Poate că e de vină faptul că, de la Young Adult, autoarea a decis să „transfere” povestea în genul New Adult, poate pentru că Emilia, protagonista, e nesuferită și cam bătută-n cap în Kingdom of the Cursed, cert este că nu voi continua seria. Volumul de față, pe cât de așteptat a fost, pe atât de dezamăgitor s-a adeverit a fi.
Un călugăr este trimis în India pentru a aduce în China scrierile sacre de la însuși Buddha. În marea sa călătorie, călugărului îi trimit zeii patru ucenici care să-l apere și să se căiască pentru fărădelegerile din viața lor. Regele maimuțelor, un porc mistreț, un tigru și un dragon formează suita călugărului, învățând pe parcursul călătoriei ce este smerenia, bunătatea, camaraderia.
Monkey. Journey to the West de Wu Cheng En este o carte foarte frumoasă, chiar dacă o parte din acțiune pare repetitivă. Dacă vă place Dragon Ball Z și tot ce înseamnă media unde accentul se pune pe călătorie - bătălie cu inamici puternici - găsirea unor prieteni de nădejde pe parcurs - povețe și îndemnuri să fii mai bun, cartea aceasta, un adevărat clasic, este pentru voi.
Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea.
Casa veseliei de Edith Wharton se axează pe povestea domnișoarei Bart și pe modul în care fata înoată în lumea în care s-a născut, plină de culoare și de strălucire, fără a avea resursele necesare pentru a se ridica la același nivel cu oamenii influenți ce o înconjoară.
Gemina de Amie Kaufman și Jay Kristoff urmărește povestea Hannei, fiica comandantului de pe platforma spațială Heimdall și a lui Nik, un tânăr dintr-o grupare criminală. Se apropie Terra Day și cei de pe Heimdall habar nu au despre ce s-a întâmplat pe Kerenza. Când majoritatea oamenilor pleacă de pe platformă pentru a sărbători ziua Terrei, o grupare se infiltrează pe Heimdall cu scopul de a distruge locul și de a șterge orice urmă a evenimentului de pe Kerenza. În mijlocul unor oameni pregătiți pentru a ucide, Hannah și Nik trebuie să-i salveze pe cei pe care-i iubesc.
Gemina a fost un volum antrenant, plin de răsturnări de situație și cu personaje pe care le îndrăgești din start. Mi-a plăcut mult de Hannah, mi-a plăcut și de Nik, dar și de Ella, verișoara hacker a lui Nik. Abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe.
În Obsidio de Amie Kaufman și Jay Kristoff, povestea principală se încheie. Pe Kerenza IV, spre care se îndreaptă supraviețuitorii de pe Hypatia, Alexander și Heimdall, încă există oameni ce luptă împotriva BeiTech, dar resursele și timpul nu sunt de partea lor. BeiTech mai au un pic și reconstruiesc nava Magellan, care să-i ducă departe de genocidul pe care l-au creat, iar cei din rezistență trebuie să găsească o cale pentru a-i împiedica.
Mi-a plăcut să reîntâlnesc personajele din celelalte două cărți și să mai stau un pic în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff. Personajul meu preferat din serie rămâne a fi AIDAN, o inteligență artificială, care dă dovadă de niște lucruri bine reprezentate și introduse în narațiune, legate de relația om-tehnologie. Deși nu mi-a păsat în mod special de Rhys și Asha, mi-a foarte plăcut cum autorii au încheiat povestea principală.Vă recomand să citiți seria The Illuminae Files dacă vreți multă acțiune și povești unde viața umană este fragilă și mereu amenințată.
Romanul lui Irwin Shaw, Om bogat, om sărac, introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața a trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen.
Un personaj foarte enervant a fost mama, Mary, care, din punctul meu de vedere, a fost sursa tuturor relelor pentru copii, inoculându-le de mici idei care i-au marcat și deseori i-au oprit din a-și urma visul în anii tinereții. Un personaj trecut cu vederea mi s-a părut tatăl familiei, Axel, un om calitățile căruia nu au fost apreciate de niciunul dintre cei trei copii, deși Axel este genul de tată care face orice pentru familia sa și suportă, în tăcere, toate greutățile vieții.
Mi-au plăcut povestirile semnate de Vassily Shukshin - fiecare are potențialul de a deveni un roman, autorul formând conflictul de la bun început, conturând personajele atât cât să ne dăm seama ce rol ocupă în povestire și introducând tot felul de elemente ce îndeamnă cititorul să rămână ancorat în acțiune.
În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare.
Autoarea scrie într-un fel atractiv, reușind să contureze lumea în care are loc acțiunea suficient de mult cât să-ți imaginezi locurile sau oamenii, fără însă a pune totul în fața cititorului. Modul în care decurge acțiunea îndeamnă cititorul să chibzuiască mai mult asupra ce zic personajele sau ce fac și să fie atent la toate detaliile din jur.
Am încheiat luna cu Marea, Marea de Iris Murdoch și încă procesez tot ce s-a întâmplat. A fost o lectură neobișnuită pentru mine, cu foartă multă introspecție, un protagonist despre care nu știu ce să zic - nu mi-am dat seama dacă e nebun, infatuat sau pur și simplu un actor. Revin cu impresii pe canal cât de curând.
Acestea au fost lecturile lunii ianuarie. Voi ce ați mai citit?
Deși în prima jumătate a lunii nu am citit deloc - de altfel, mă așteptam să fie o lună „moartă” în ceea ce privește cititul - în a doua jumătate mi s-a trezit apetitul, în special pentru fantasy, și am și reușit să termin niște cărți începute cu mult timp în urmă.
Am terminat, după multe luni, al doilea volum din seria Pământurile de Aur, Turnul Bufniței (traducere mot-a-mot) de Ulyana Cherkasova. Ce m-a bucurat e faptul că, deși volumul face parte dintr-o trilogie, nu suferă de second book syndrome - nu e de umplutură, deși se întâmplă lucruri ce, la prima vedere, nu sunt necesare poveștii, dar pe final realizezi cât de frumos aduce autoarea personajele acolo unde acestea trebuie să ajungă. Mi-a plăcut modul în care se conturează soarta fiecăruia - cum personajele pierd totul, trebuie să se ridice din cenușă, trebuie să se apere sau să fugă. Volumul acesta l-am parcurs foarte lent - uneori mă plictiseau descrierile, alteori - salturile de la perspectiva unui personaj la perspectiva altuia, în miezul acțiunii, iar asta a mai diminuat din plăcerea lecturii. Cu siguranță sunt curioasă de ultimul volum și de modul în care autoarea are de gând să încheie povestea.
Half a Soul de Olivia Atwater a fost un volum despre care am aflat uitându-mă pe feedul meu de GR (l-am văzut la un prieten - uite de asta îmi place, printre altele, platforma respectivă).
E genul de poveste nepretențioasă, dar care te face să te simți bine - să ții cu personajele, să te bucuri pentru reușitele lor, să empatizezi cu suferințele prin care trec. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost construită protagonista, dar și modul în care aceasta vede lumea.
Nu aș fi terminat de citit Hotel Magnifique de Emily J. Taylor dacă nu aș fi trecut pe varianta audio a cărții. Mi-a atras atenția premisa și faptul că volumul e comparat cu Caraval - o carte (și serie) ce mi-a plăcut în mod deosebit. Cu Hotel Magnifique nu a fost cazul - deși ideea e foarte bună, protagonista mi-a fost antipatică pe tot parcursul poveștii. Magia, intriga, descrierea hotelului, tot ce înseamnă suflet și destin uman - au fost eclipsate de cât de enervantă e Jani, cum calcă strâmb la fiecare pagină și cum nu gândește deloc. Cred cu tărie că povestea mi-ar fi plăcut de zeci de ori mai mult dacă nu ar fi fost Jani în peisaj.
Că tot am adus vorba despre Caraval, ultimul volum din seria spin off a autoarei, Once Upon A Broken Heart, a apărut luna asta și abia așteptam să aflu cum se încheie povestea Evei și a lui Jacks în A Curse For True Love. Din păcate, Stephanie Garber m-a dezamăgit cumplit cu această carte și încă mă întreb unde a dispărut fascinația, magia și construcția personajelor din volumele anterioare. Am spus mai multe aici.
Acestea au fost lecturile lunii octombrie. Voi ce ați mai citit?
