Recenzie literară: Pământul făgăduinței de Erich Maria Remarque (1970)

Deși Pământul făgăduinței nu surprinde ororile războiului la fața locului, urmările acestuia se pot vedea în destinele oamenilor pe care-i cunoaște Ludwig Somer. Deși America este o țară vastă, New Yorkul se adevrește a fi un cuib al emigranților, unde toți se cunosc între ei. Astfel, Ludwig are ocazia să se întâlnească cu ruși ce fac parte din faimoasa familia Romanov, evrei, polonezi, cunoscându-le povestea venirii pe pământul făgăduinței, ororile prin care au trecut, dar și existența curentă într-o țară relativ tânără, unde totul pare să fie posibil.

Erich Maria Remarque creionează, în stilul său inconfundabil, personaje realiste, oferindu-le destine care se întrepătrund, protagonistul fiind totodată și observatorul care transmite povestea cititorului prin intermediul interacțiunilor pe care le are cu cei din jur. Deși acțiunea romanului nu are loc pe câmpul de luptă, războiul curge prin venele personajelor, fie și la mii de km de bătrâna Europă. Somer îl cunoaște astfel pe Lachmann, un bărbat afemeiat, care aproape că a fost castrat cu foarfeca de către naziști, iar această experiență l-a lăsat traumatizat. Un alt om calea căruia se intersectează cu cea a lui Ludwig este Rosenthal, un soț devotat, care rămâne lângă soția sa până la ultima suflare, relația aceasta definitivându-l în ochii celorlalți.

Recenzie literară: Elantris de Brandon Sanderson (2005)

Elantris de Brandon Sanderson este o poveste high fantasy care are de toate: intrigi politice, lupta între religii, originea magiei și căutarea motivului dispariției acesteia. Autorul construiește cu lux de amănunte decorul: regatele, orașele, structura acestora, situația politică și socială din Arelon, Teod și Fjordell, atmosfera ce planează asupra populației de rând, discuțiile ce se duc în spatele ușilor închise.

Volumul este perfect pentru cititorii care vor să facă cunoștință cu opera lui Sanderson, fiind o poveste stand alone și nu parte dintr-o serie. Universul în care are loc acțiunea e bine descris și mi-a plăcut felul în care se împletește politica cu magia, cea din urmă fiind ingenios structurată și introdusă în narațiune. Elantris, ca oraș, e complex și pe alocuri simțeam că e o forță vie, ca un al patrulea protagonist în poveste, ceea ce a oferit lecturii un farmec aparte și m-a făcut să nu las cartea din mână.

Recenzie literară: Saint de Adrienne Young (2022)

Am perceput Saint de Adrienne Young ca pe o carte scrisă mai mult pentru fanii personajului, pe care-l întâlnim pentru prima dată în duologia Fable. Un personaj misterios și despre care se vorbește mult, dar care nu prea apare în scenă, Saint devine protagonist în propria carte - un lucru pe care sunt sigură că l-au aclamat o parte dintre fanii seriei.

Mie personal nu mi-a plăcut de Saint nici în Fable, nici în acest volum. Deși cartea are menirea de a arunca lumină asupra personalității lui Saint - a trecutului său, a experiențelor care l-au format să fie cel mai temult și bogat comerciant, nu am fost convinsă de motivele și deciziile care-l ghidează pe Saint în viață. L-am perceput drept un om alunecos și un tată departe de a fi o figură părintească demnă de admirat, iar volumul de față nu a făcut altceva decât să-mi consolideze opiniile.

Recenzie literară: Popas la orizont de Erich Maria Remarque (1928)

Popas la orizont de Erich Maria Remarque este cel de-al doilea volum al autorului, acesta axându-se pe felul în care tineretul din perioada interbelică se grăbește să experimenteze tot ce se poate într-un interval cât mai scurt. Marcați de război și conștienți de efemeritatea timpului, Kai și tinerii din anturajul său trăiesc clipa, se grăbesc să se bucure de iubire, de un pahar de vin, de viteză și de sentimentul de a fi fericit, fie și pentru o singură zi.

Scriitura în roman este accesibilă și, deși nu se întâmplă nimic deosebit, iar cititorul urmărește cursul unor vieți aparent banale, lipsite de evenimente tragice sau definitorii, e foarte ușor să simți emoțiile prin care trec personajele și să observi cum visele lor devin realitate, sau, dimpotrivă, se năruie.

Bilanț literar: Decembrie 2023

Salutare în noul an! 2024 să vă aducă numai lecturi bune!

Ultima lună din an a fost săracă în lecturi - oboseala își spune cuvântul, dar și o lipsă aproape totală de chef de citit. Am reușit să lecturez patru cărți plus încă 24 de cărțulii dintr-un calendar advent doar pentru că mi-am propus să-i citesc copilului meu zilnic. Altfel, probabil că aș fi rămas cu o singură lectură pe decembrie. Nu a fost o lună prolifică din acest punct de vedere, dar cred că e nevoie și de pauze acolo unde simți că nu e timpul.

Frumoasa din pădurea adormită este un volum ilustrat de Charlotte Gastault, după un balet de M. Petipa și P. I. Ceaikovski. E o poveste clasică, minunat ilustrată - o carte pe care o recomand cititorilor care vor să răsfoiască un volum foarte plăcut din punct de vedere estetic.

Kepler 62. Cartea a treia: Călătoria de de Timo Parvela, Pasi Pitkanen și Bjorn Sortland cred că e volumul ce mi-a plăcut cel mai mult din serie - momentan. Deși prima carte nu m-a convins și eram setată pe a nu continua seria, mă bucur că i-am mai dat o șansă - cărțile zici că devin din ce în ce mai bune pe măsură ce avansează acțiunea. Abia aștept să citesc continuarea.

Cimitirul de pe fundul râului de Farrah Hale e singura carte din această lună pe care am citit-o în afara „orelor” mele de lectură cu Bebuț - și mi-a plăcut foarte mult. Am scris o recenzie pe blog dedicată acestei lecturi.

Jup De-a v-ați ascunselea de Alec Blenche, ilustrată de Ionuț Robert Olaru este o carte simpatică rău (cui nu-i plac pisicile?), prima carte primită de Crăciun de Bebuț, cu siguranță nu și ultima. I-au plăcut ilustrațiile, povestea e antrenantă, posibil să cumpăr și alte cărți din serie. Sunt foarte curioasă de seria cu Erus semnată de autor.

Nu s-a lăsat fără cărți abandonate - Wrapped with a Beau de Lillie Vale avea o premisă drăguță - un orășel mic, o tipă ce ține mult la o casă care a fost cândva vedeta unui film despre Crăciun, un tip din metropolă care vine să distrugă această clădire idilică... ce am realizat pe parcursul celor câteva capitole citite este că mie nu-mi plac poveștile astea crăciunistice, tip filme de pe Diva sau Hallmark - îmi place să citesc romance, dar parcă nu în ambianță crăciunistică, așa că am abandonat lectura.

Așa a arătat ultima lună din an pentru mine. Voi ce ați mai citit?

PS: singurul meu plan pe 2024 este să citesc. Să avem parte de lecturi cât mai frumoase!

Recenzie literară: Douăzeci și patru de ore din viața unei femei de Stefan Zweig (1925)

Douăzeci și patru de ore din viața unei femei de Stefan Zweig este o poveste de viață, unde se dezbate pe toate părțile întrebarea: poate o persoană să se schimbe radical într-o singură zi, să-și arunce viitorul pe fereastră și să se dedea în totalitate sentimentelor?

Stefan Zweig aduce în discuție, prin intermediul personajelor, ideea de schimbare și dorința de evadare pe care o are omul încrustată în esența a sa. Datoria și morala, principiile de bază pe care le promovează înalta societate, sunt încâlcate cu ușurință atunci când în peisaj apare ceva - sau cineva - ieșit din comun, demonstrând cât de imprevizibilă poate fi viața. Mi-a plăcut modul în care gândește protagonistul și felul în care discută ambele situații - fuga femeii măritate și povestea bătrânei - fără a judeca sau a pune etichete.

Recenzie literară: Cimitirul de pe fundul râului de Farrah Hale (2023)

Auzise un strigăt în acea seară furtunoasă de septembrie. Patul era dedesubtul ferestrei, așă că de fiecare dată când deschidea ochii, putea să vadă crengile copacului bătrân din curtea de spate fâlfâind în bătaia vântului. Mereu fusese înspăîmântată de acea priveliște, deși, la vârsta de doar șapte ani, știa că nu exista nimic dincolo de sentimentul de teamă pe care acele crengi scheletice i-l conferea.

Cimitirul de pe fundul râului de Farrah Hale urmărește viața Fatimei Freeman, în trecut o fetiță speriată și abuzată de cei care ar fi trebuit să o apere - familia și biserica, în prezent un detectiv care tinde să întreacă măsura din dorința de a afla adevărul. Viața Fatimei este marcată de o mare pierdere - sora ei mai mare, Angela, cea care a apărat-o cum a putut, dispare în spatele ușilor spitalului de psihiatrie Sf. Maria, și douăzeci de ani mai târziu, Fatima încă nu știe ce s-a întâmplat cu Angela, dacă mai trăiește și unde e.

Atunci când corpul neînsuflețit al unei tinere e descoperit în râul din apropierea spitalului, Fatima știe că doctorii au un cuvânt de spus în toată situația asta - dar nu e atât de ușor să ajungi la oamenii sus-puși, care dețin puterea. Fatima însă are un as în mânecă: pe lângă faptul că nu-i pasă de nimic și e dispusă să calce pe cadavre pentru a ajunge la scopul vieții sale, tânăra poate comunica cu anumite entități...

Romanul de debut al autoarei m-a captivat de la prima pagină, atât prin felul în care e construită protagonista, cât și prin modul în care se desfășoară acțiunea. Fatima e bine conturată, e nihilistă până-n măduva oaselor, dar acesta are rădăcini adânci în copilăria tinerei, o copilărie plină de abuzuri, frică și traume. Fatima are o relație complicată cu religia în care a fost crescută, îi este greu să lase oamenii să se apropie de ea, alege să fugă atunci când simte că începe să aibă sentimente față de o persoană sau alta. Un moment care m-a pus pe gânduri - și foarte bine construit - este portretizarea relației defectuase cu mama ei - am simțit toată revolta, supărarea și incertitudinea prin care trece Fatima atunci când e nevoită, adultă fiind, să comunice cu mama sa.

Cimitirul de pe fundul râului este un roman cu o premisă extraordinar de atractivă pentru mine, o carte cu acțiune dinamică, ce m-a ținut captivă în povestea care curge, precum un râu, legând abil trăirile personajelor cu evenimentele ce au loc. Narațiunea este alertă, plină de evenimente, la un moment dat cititorul urmărește în paralel mai multe cazuri la care lucrează Fatima, fără a uita însă de țelul ei principal: să descopere ce legătură are spitalul de psihiatrie cu dispariția Angelei.

Mi-aș fi dorit ca volumul să fie mai lung, nu mă puteam sătura de Fatima și replicile ei pline de venin sau ironie, relațiile pe care aceasta le are cu Martha, prietena ei cea mai bună și cu Daniel, partenerul alături de care tânăra rezolvă cazurile. Oamenii ce apar în viața Fatimei sunt deseori niște creaturi mârșave, care dețin puterea și abuzează de aceasta, iar domnișoara detectiv le dă de hac.

Cimitirul de pe fundul râului de Farrah Hale dezbate teme precum fanatismul religios și impactul acestuia asupra minților tinere, traficul de persoane, abuzul și toate formele acestuia, capcaitatea banilor de a ascunde orice fărădelege. Nu este o lectură lejeră în ceea ce privește temele abordate, iar autoarea le dezvoltă într-un mod dinamic și atractiv în povestea pe care o țese.

Recomand volumul cititorilor ce apreciază thrillerele cu elemente de paranormal, personajele antipatice care primesc ceea ce merită, secretele ce se ascund în spatele zâmbetelor false și protagonistele care au un set propriu de valori, complet diferit față de ce majoritatea consideră a fi normal.