Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea nancy springer. Sortați după relevanță Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea nancy springer. Sortați după relevanță Afișați toate postările

joi, 29 august 2024

Recenzie literară: Enigmele Enolei Holmes: Cazul buchetelor bizare de Nancy Springer (2008)

Cazul buchetelor bizare de Nancy Springer este cea de-a treia carte din seria Enigmele Enolei Holmes și de data aceasta, cititorul este aruncat în lumea pasionaților de limbajul florilor din perioada victoriană. Încă din volumele anterioare știm că mama fetei, un personaj misterios despre care se crede că nu mai e printre cei vii, a învățat-o pe Enola limbajul florilor, ulterior protagonista beneficiind de pe urma acestuia. În volumul de față, alături de tânără, cititorul este aruncat în fascinanta lume a mesajelor subtile transmise prin forma și compoziția buchetelor de flori, iar modul în care autoarea a legat firul narativ și limbajul florilor mi s-a părut antrenant de-a binelea.

Mi-ar fi plăcut ca povestea să urmărească un pic și alte personaje implicate în acțiune, să am ocazia să le cunosc mai bine motivele sau modul de operare. Per total, felul în care Enola Holmes dezleagă misterul principal din volum a fost ingenios gândit și acțiunile fetei m-au ținut în priză pe tot parcursul romanului.

duminică, 4 august 2024

Bilanț literar: Iulie 2024

 Salutare!

Luna a început mai slăbuț, nu prea aveam chef de citit, iar prima carte pe care am terminat-o nu a fost deloc pe placul meu, însă pe parcurs lucrurile s-au aranjat puțin - cred că de ceva timp nu am mai avut o lună așa slabă, din punct de vedere cantitativ, dar calitativ a fost chiar decentă. Să le luăm pe rând:

Muntele cu uși, volum pentru copii semnat de Cătălin Pavel și ilustrat de Oana Ispir, a avut o idee foarte faină. Mi-a plăcut imaginația autorului, lumea din Munte pe care o explorează protagonista, Sara, dar și cum a fost conturat Orbikon, antagonistul. Cu toate acestea, nu am putut rezona cu observațiile naratorului introduse în mijlocul acțiunii, Sara a fost antipatică de la început până la sfârșit, marea dezvăluire s-a simțit extrem de fadă, iar expresia „ah, bretele!”, repetată de Sara oricând avea ocazia, m-a iritat cumplit. Clar, nu sunt eu cititorul-țintă pentru acest volum.


Fostul meu și alte blesteme de Erin Sterling a fost un romance cu vrăjitoare foarte simpatic, ce m-a ajutat să ies dintr-un ușor reading slump. Acțiunea o urmărește pe Vivi, o tânără ce și-a îmbrățișat latura magică la maturitate și care, în urma unei rupturi subite a relației amoroase pe care o are cu șarmantul Rhys, aruncă, aproape în glumă, un blestem asupra bărbatului.


Zece ani mai târziu, când cei doi se reîntâlnesc, devine evident faptul că blestemul este cât se poate de real și îl amenință nu doar pe bărbatul ce i-a frânt inima lui Vivi, ci și orașul care-i este atât de drag tinerei. Nevoită să colaboreze cu Rhys, pe care și-ar fi dorit să nu-l mai fi văzut vreodată, protagonista începe să realizeze niște lucruri și să descopere că nu tot ceea ce e îngropat în trecut poate rămâne acolo. Un romance drăguț, cu iz de toamnă, numai bun dacă vreți să citiți o poveste nepretențioasă și care să vă aducă zâmbetul pe buze.


Cazul buchetelor bizare de Nancy Springer este cea de-a treia carte din seria Enigmele Enolei Holmes și de data aceasta, cititorul este aruncat în lumea pasionaților de limbajul florilor din perioada victoriană. Enola este în continuare sub acoperire, ferindu-se cum poate de fratele ei, dar vestea că doctorul Watson dispare în cele mai ciudate împrejurări o face pe Enola să iasă din ascunzătoare. Cercetând terenul, fata ajunge deghizată în casa doctorului, unde stă de vorbă cu soția lui Watson și, printre aranjamentele florale trimise cu simpatie de către cunoștințe și pacienți, Enola descoperă un buchet atipic, cu un aranjament bizar, care transmite un mesaj sumbru.


Mi-a plăcut enorm de felul în care tânăra urmărește tot felul de piste, cum reușește să pună cap la cap tot felul de evenimente și cum este dezlegat misterul principal din volum.


Acolo unde sălășuiește întunericul de A.B. Poranek este ultima carte terminată luna aceasta, plimbându-mă printr-un basm clasic. Am întâlnit câteva elemente comune cu primul meu roman fantasy, Împărăția ultimului cerb, dar nu acest aspect m-a făcut să îndrăgesc povestea. 


Lumea creată de autoare este magică, plină de elemente de folclor slav bine integrate în narațiune, personajele sunt ușor de îndrăgit datorită trăsăturilor de caracter bine definite, iar povestea de dragoste, deși urmărește fidel rețeta clasică dintr-un basm, s-a construit frumos și s-a simțit că între protagoniști există ceva mai mult decât nevoia autorului de a aduce două personaje împreună.

Acestea au fost lecturile lui iulie. Voi cu ce povești v-ați delectat?

luni, 16 august 2021

Bilanț literar: Iulie 2021

 Salutare, cititori!

Iulie a fost o lună destul de prolifică pentru mine, am citit multe cărți „ușoare”, de vară chiar, am lecturat cărți pentru copii ce m-au făcut să mă întorc în acea perioadă și am terminat și câteva volume pe care le aveam începute de ceva timp.

Dante, Divina comedie povestită pentru copii de Corina Anton e un volum ce mi-a reamintit de perioada în care am citit această operă, în viaranta cărților de la BPT, cu foarte multe notițe de subsol. Divina comedie de Dante Alighieri e o carte sueprbă și mă bucur că a fost tradusă și reinterpretată pentru tânărul cititor.

Am citit un volum tare simpatic, O călătorie în timp la oamenii de Neanderthal de Iulian Comănescu. E un volum pentru copii și e bine scris și ilustrat, iar modul în care un personaj explică subiecte complicate altor personaje e fascinant de urmărit.

Swimmy de Leo Lionni e un alt volum drăguț, despre un peștișor care vrea să schimbe lumea. Mi-au plăcut mult ilustrațiile și mesajul, e o carte potrivită pentru micul cititor, pentru că ai ce să-ți imaginezi cât răsfoiești cartea.


Neon Gods de Katee Robert e primul volum din seria Dark Olympus, un Dark Romance. Premisa - Persefona, fiica lui Demeter, refuză să se căsătoarească cu Zeus și fuge peste râul Styx, unde nimerește în împărăția lui Hades, despre care se spune că a dispărut demult. Mi-a plăcut premisa și faptul că evenimentele au loc în zilele noastre, puterea „zeilor” fiind, de fapt, puterea socială, politică și economică.

Just Write de James Scott Bell e un volum potrivit pentru cei care au terminat un manuscris și sunt la etapa de corectură. Explică foarte bine elementele ce țin de structură, de temă sau execuție și mi-am notat multe lucruri interesante și utile pentru viitor.

Cerberus de Marius Albert Neguț e genul de carte ce te lovește în moalele capului cu subiectul pe care-l abordează, în contextul societății noastre. Tare dificil de digerat au fost unele pasaje.

Am terminat volumul din universul WoW, War Crimes de Christie Golden. Acesta urmărește procesul de judecată a lui Garrosh Hellscream - un lider desăvârșit pentru unii, un criminal atroce pentru alții. Mi-a plăcut pentru că mereu apărea câte ceva ce schimba cursul acțiunii, iar zilele procesului, sala de judecată, părerile împărțite i-au oferit un aer aparte.

Cazul doamnei stângace de Nancy Springer este volumul doi din seria Enigmele Enolei Holmes și m-am distrat citind despre aventurile fetei. Enola e o adolescentă foarte ușor de îndrăgit și-i admir curajul și inteligența.


Tușa Mame de Patrick Dennis e o carte ce m-a făcut să chicotesc la fiecare pas. Mătușa naratorului e un specimen aparte, felul în care trece prin viață e unul original, iar evenimentele ce-i marchează viața sunt de-a dreptul ilare.

Fără limite de Laura Stanciu e un roman polițist savuros, cu și despre criminalitatea din România de după război, cu un comisar feroce și drept și o femeie ce încearcă să schimbe istoria.

Am și o abandonată - The Rainmaker de John Grisham. M-a plictisti de la primele pagini și nu am vrut să continui să mă forțez.

Așa arată iulie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

duminică, 25 iulie 2021

Recenzie literară: Enigmele Enolei Holmes: Cazul doamnei stângace de Nancy Springer (2007)

Cazul doamnei stângace este un volum alert, unde lucrurile se întâmplă suficient de repede cât să nu te plictisească, autoarea reușind să surprindă totuși atmosfera, societatea și să dezvolte personajul principal. Dacă în Cazul marchizului dispărut vedem o Enola care abia se obișnuiește cu noua sa realitate, în volumul de față întâlnim o domnișoară care s-a familiarizat cu realitatea Londrei și a învățat să se strecoare pe toate străzile lăturalnice, făcând rost de informațiile necesare. Enola e în continuare plină de surprize, dar dă dovadă de gândire logică și de o perspicacitate de invidiat.

Dacă vă plac romanele polițiste și vreți să urmăriți un detectiv isteț, care refuză să se supună normelor sociale doar pentru că s-a născut femeie, vă recomand acest volum.

sâmbătă, 6 februarie 2021

Bilanț literar: Ianuarie 2021

Bine v-am regăsit în acest an! Sper că ați citit cărți ce v-au plăcut și vă doresc ca 2021 să vă aducă lucruri bune, lecturi frumoase, realizarea planurilor.

Ianuarie, pentru mine, a fost o lună mai prolifică decât mă așteptam. Am reușit - cumva - să citesc mai multe cărți decât aș fi crezut că voi lectura. Mi-am propus în 2021 să citesc ce am deja în bibliotecă, așa că am apelat la sfântul random org - să-mi randomizeze titlurile pe care să le citesc. Totuși, nu am renunțat la a citi ce titlu îmi atrage atenția când sunt într-o anumită stare de spirit.

Mi-am început anul cu o carte tare simpatică, Cazul marchizului dispărut de Nancy Springer. Romanul urmărește aventurile Enolei Holmes, sora mai mică a vestitului Sherlock Holmes, care, nefiind luată în serios de cei din jur, decide să-și ia soarta în propriile mâini. Mi-a plăcut mult lectura și cu siguranță voi citi toată seria.

Am terminat de citit și Alcibiade de Platon, un volum în care urmărim dialogul lui Alcibiade cu Platon. Un dialog filozofic, despre realitatea vremii, natura umană, visele și aspirațiile celor implicați. Nu este o lectură rapidă, dar oferă o viziune despre literatura antică.


A Curse so Dark and Lonely de Brigid Kemmerer este primul volum din trilogia Cursebreakers și este un YA Fantasy care repovestește Frumoasa și Bestia. O tânără din prezent este răpită și dusă într-o lume paralelă, medievală, pentru a servi un rege închis într-un palat fermecat. Volumul urmează să se traducă la noi anul acesta.

Întâlnirea mea cu Stanislaw Lem a avut loc prin intermediul romanului Solaris și mi s-a făcut dor de stilul său de scriere. Catarul de Stanislaw Lem este un volum ce urmărește un bărbat decis să cerceteze o situație în care par să fie implicate niște forțe paranormale.

Am lecturat și un volum semnat de un autor român contemporan - mi-am propus să citesc mai multe cărți semnate de autorii noștri contemporani. Toți câinii aleargă după fluturi de Bianca Dragomir este o confesiune, o poveste plină de trăiri pe care le legi între ele, puțin câte puțin. Mi-a plăcut tare mult, vă recomand să citiți volumul.


Am citit un volum care, aparent, a apărut doar în rusă, Ничья на карусели de Haruki Murakami. Cuprinde o serie de povestiri semnate de autor și mi-a plăcut să revin la stilul său de scriere. Nu eram în dispoziția necesară pentru un roman, dar povestirile lui Murakami au un farmec aparte și au fost suficiente pentru mine, pentru moment.

Chiar inainte de fericire de Agnes Ledig a fost o lectură ușoară, antrenantă. Volumul urmărește viața unei tinere care a rămas însărcinată la 17 ani, iar la 20 este mamă singură, care abia reușește să supraviețuiască. Un bărbat proaspăt divorțat o întâlnește și decide să-i ofere toată prietenia sa. Astfel, protagonista, împreună cu noua sa cunoștință și cu fiul ei pleacă într-o vacanță, iar aceasta urmează să-i schimbe soarta. Chiar înainte de fericire e un roman pe alocuri inflantil, pe alocuri nerealist, dar este și acel gen de carte care te binedispune, iar trăsăturile care în alte cărți ar stica complet povestea aici nu au același efect.


Sinuciderea fecioarelor de Jeffrey Eugenides urmărește viața a cinci surori dintr-o familie care trăiește după niște reguli stricte, în America provincială. Romanul nu oferă neapărat răspunsuri la întrebările cum? când?, ci la întrebarea principală - de ce?


Shadows Rising de Madeleine Roux a fost o altă carte ce explorează universul WoW. Urmărește ascensiunea reginei Zandalarului, Talanji, dar și planurile malefice pe care le uneltește Sylvanas Windrunner. Mi-a plăcut tare mult să mă reîntâlnesc cu unele personaje și să descopăr personaje noi


Ninge la Iasnaia Poliana de Șerban Tomșa a fost un alt volum semnat de un autor român contemporan pe care l-am lecturat luna trecută. Volumul cuprinde o serie de povestiri, fiecare amplasată undeva la marginea realului cu irealul, urmărind vieți mărunte, vieți mărețe, oameni simpli și oameni mai puțin obișnuiți. Este un volum în care să te pierzi într-o seară; nepretențios, dar care emană căldură.

Și, desigur, nu se putea fără cărți abandonate. Una dintre ele este Timekeeper de Tara Sim - urmărește aventurile unui ceasornicar ce are niște secrete mari ascunse în propriul suflet. Ce se întâmplă mai departe, nu cunosc, pentru că nu am putut trece de primele 3 capitole. Stilul în care e scrisă cartea e atât de tărăgănat și deloc pe gustul meu, așa că am decis că nu e cazul să mă chinui.


Din păcate, în lista abandonatelor se numără și Poveste despre două orașe de Charles Dickens. Am început cartea anul trecut, am încercat să trag de ea, dar degeaba. Începe cu regăsirea unui tată de către o fiică deloc fericită, apoi acțiunea sare la un proces unde tatăl și fiica participă ca martori. Nu am citit mai departe. E posibil ca gusturile mele literare să se fi schimbat, dar nu mai găsesc în stilul acestei cărți autorul pe care l-am îndrăgit în copilărie și în adolescență.


Un alt volum abandonat este Gândește-te că nu mai sunt de Adam Haslett. Știam despre ce este cartea din descrierea de pe coperta 4 - depresia și formele ei - , dar nu am reușit să lecturez mai mult de 3 capitole. Foarte plictisitor stilul, cu siguranță nu e un volum pe care l-am ales în momentul potrivit.


Ultima abandonată - și cu părere de rău - este Coșarul. Povestea unei fete și a monstrului ei de Jonathan Auxier. Primele 50-70 de pagini au fost foarte interesante - Londra dickensiană, unde copiii sunt supuși la munci grele și nimeni nu le ia apărarea, iar protagonista ajunge să se împrietenească cu o creatură departe de a fi umană. Dar, după un moment în narațiune, totul a început să stagneze, mă forțam să continui să citesc un capitol, două, apoi iarăși renunțam. Într-un final, am decis că această poveste nu este pentru mine și am abandonat lectura.

Acestea au fost cărțile lui Ianuarie 2021. Voi ce ați mai citit?

joi, 7 ianuarie 2021

Recenzie literară: (Enigmele Enolei Holmes, #1) Cazul marchizului dispărut de Nancy Springer (2006)

Dacă vreți să vă lăsați purtați de un personaj tare simpatic într-o aventură pe măsură, Cazul marchizului dispărut e cartea de care aveți nevoie. Bonus - este primul volum dintr-o serie formată din 6 cărți, pe care cu siguranță le voi citi în viitor.