Recenzie literară: Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri de Mo Yan (2016)

Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri de Mo Yan a ajuns în biblioteca mea într-o vară. Nu mai citisem povestiri scurte de ceva timp și mi-am zis că acum e momentul. Până la urmă, volumul a rămas să stea în bibliotecă până în iarnă, așa că se numără printre primele lecturi ale anului. M-a atras mult coperta și titlul - dar și faptul că Mo Yan este laureatul premiului Nobel pentru literatură în 2012.Am vrut să văd ce fel de scriitor este.

Volumul conține zece povestiri, dintre care doar câteva mi-au captat atenția cu adevărat. Bumbacul imaculat, o povestire despre iubire, copilărie și bumbac, mi s-a părut cea mai bine închegată și cu adevărat frumoasă. Maimuța - povestea unui soț abuzat de soție ce se transformă în acest animal și Femeia cu buchetul de flori - o tânără ce-l urmărește pe un militar până în satul acestuia - aveau un potențial destul de mare. Cătușe la degetele mari mi s-a părut o poveste absurdă, crudă, dar mi-a plăcut. Celelalte povestiri nu m-au fascinat mai deloc, mai ales că autorul are un stil de a termina o poveste abrupt, fără a oferi un final deschis. Dă impresia că pur și simplu s-a plictisit de firul narativ respectiv și a decis să pună capăt povestirii.

I-am acordat nota 2 din 5 pe Goodreads datorită acestei lipse de final. Au fost multe pasaje care mi-au plăcut, dar destule care m-au plictisit. Nu am reușit să întrevăd magia dintre file, deși naratorul afirmă clar că aceasta există. Oameni ce se transformă în vulpi, lumina verde pe care o are bumbacul noaptea, o frumoasă călare pe un măgar... toate aceste elemente sunt prezente, dar le lipsește alura de magic, dorința de a descoperi ceva supranatural în spatele personajelor sau a decorului. 

Mi-aș fi dorit ca acest volum să fi fost ceva mai captivant. E puțin probababil să-mi doresc să mai citesc ceva semnat de Mo Yan, pentru că stilul acestui scriitor nu îmi place.

În concluzie, Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri (apărută la editura Humanitas) nu a fost cea mai faină lectură de la începutul anului, dar nici îngrozitoare nu aș numi-o. Pur și simplu, i-a lipsit ceva ce să mă captiveze.

Recenzie literară: Portocala mecanică de Anhony Burgess (1962)

Salut!

În această joi cartea pe care o prezint este Portocala mecanică de Anthony Burgess. Pentru mine, a fost o lectură interesantă, mai multe despre carte și ce impresii mi-a creat aflați din filmulețul de mai jos.

Drumul spre minimalism - Săptămâna 22

Bună!

În sfârșit, sesiunea a plecat, iar eu am timp pentru mine și pentru hobbyurile mele. Săptămâna ce a trecut în cadrul Drumul spre minimalism am făcut două lucruri.

În primul rând, am aruncat o geantă care deși mi-a plăcut mult și am purtat-o câțiva ani, s-a tocit și a început să arate din ce în ce mai aiurea. Având în vedere că am purtat-o mult și că și-a îndeplinit scopul, nu mi-a părut rău să mă debarasez de aceasta. Același lucru s-a întâmplat cu o pereche de blugi ce s-au tocit și nu mai mergeau purtați.

În al doilea rând, am fost la shopping, dar am urmat conceptul de #shopwisely, preluată de la Diana Solomon. Ideea este că aveam nevoie de produse de skincare și m-am documentat în legătură cu ce exact vreau/am nevoie. Voiam musai să găsesc lucruri Cruelty Free, vegane dacă e posibil și astfel am ajuns să-mi iau un toner și o apă micelară de la Alverde (îi găsiți în dm) și un serum și o spumă pentru curățarea feței de la Lioele (The Makeup-Shop).Și dacă tot am atins subiectul de skincare & makeup, dacă vreți să treceți la produse CF (Cruelty Free) și/sau vegane, site-ul Pink Panda comercializează doar produse de acest fel. Am un wishlist destul de măricel (și vă spun cât de curând de ce), prețurile pentru produse sunt ok și unele chiar foarte accesibile, așa că odată ce dau o comandă, vă arăt și ce mi-am luat. Dar îmi place mult ideea că pot să iau orice de pe acel site știind că absolut toate produsele - fie că e vorba de machiaje sau de îngrijire a tenului și nu numai - sunt CF.

Nu mi-am propus nimic pentru săptămâna ce vine, sunt în vacanță și vreau să profit din plin de aceasta, dar vedem marțea viitoare ce s-a mai întâmplat în viața mea.

Până atunci, vă doresc o săptămână ușoară!

Recenzie literară: Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian (2009)

Nu știu la ce mă așteptam să găsesc în Cartea șoaptelor. Ca majoritatea lecturilor pe care le aleg - asta în cazul în care nu mi-e cunoscut autorul - mă iau după titlu sau copertă și am obiceiul să nu mă interesez despre ce este volumul. Evident, cartea de față nu este o excepție.

Dar nu mă așteptam la ce am găsit în filele sale. După titlu, mi-am zis că o fi vreun roman plin de mistere - și într-o oarecare măsură, asta a și fost, dar sub o altă formă. Volumul este mai mult o biografie al autorului sau mai bine zis, al neamului său - armenii. Deși inițial eram destul de sceptică, am ajuns să îndrăgesc cartea.

Varujan Vosganian este o persoană publică despre care eu habar nu aveam (pentru că nici nu mă interesează prea mult subiectul) de origine armeană. Abia după ce am terminat de citit cartea m-am interesat despre omul din spatele rândurilor, dar doar așa, ca fapt divers.

Deși cartea este o biografie, sau mai mult o istorie văzută prin intermediul strămoșilor, a fost foarte ușor de citit. Mi-a plăcut mult vocea autorului și emoția pe care a transmis-o. Nu eram deloc familiarizată cu povestea neamului armean - a unui grup etnic ce se trezește, aproape peste noapte, ca fiind apatrid. Luptele interioare, asuprirea, masacrul, dar și iubirea, succesul și renașterea - toate aceste elemente care îmbrăcau un personaj sau altul au creat un univers în care a fost o plăcere să plonjez. Descriierile obiceiurilor, a orașelor de demult - mai ales Constanța din secolul trecut, dar și a rolului pe care l-a jucat un om sau altul în viața tumultoasă a țării și al vremii - toate aceste lucruri fac din Cartea șoaptelor o lectură ce te captivează.

Mă bucur că am ajuns să citesc acest volum, datorită datelor istorice și a cunoștințelor pe care le-am acumulat. Poate nu neapărat vitale, dar care întregesc imaginea despre o etnie pe care eu personal nu am cunoscut-o și nici nu cred că aș fi avut prilejul în alte circumstanțe. Chiar dacă volumul este plin de evenimente sumbre, optimismul ce reiese din descrierea predecesorilor autorului, dar și capacitatea de invidiat al armenilor de a se ridica de fiecare dată, după fiecare lovitură, oricât de cruntă n-ar fi, transmit o senzație de mulțumire. E ceva similar cu eroii unor povești sau a unor benzi desenate - când te bucuri că au ieșit din impas și că au câștigat. În fond, de ce un om nu ar putea fi un super erou?

Cartea șoaptelor e un volum potrivit pentru serile de weekend, cu pisica alături și cu un ceai fierbinte, care trebuie servit - la fel ca și lectura - cu îngițituri mici.

Recenzie literară: litera stacojie de Nathaniel Hawthorne (1850)

Hello!

Săptămâna aceasta vă vorbesc dspre romanul Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne. Dacă mi-a plăcut sau nu, ce personaj a fost pe placul meu și dacă recomand cartea, aflați din filmulețul de mai jos.

Blogs To Follow: Fascinație de Anamaria Ghiban

Salut!

Mi-am propus ca la începutul fiecărei luni să vă vorbesc despre blogurile pe care le citesc și despre oamenii ce stau în spatele acestora. Nu știu încă unde mă va duce această categorie de articole de pe blog... dar simt nevoia să vă împărtășesc blogurile care mă inspiră și pe care le urmăresc de mult timp - deci nu e o simpatie de moment.

Blogul din această lună este Fascinație, sau cel puțin, eu așa l-am cunoscut în 2012, când a luat naștere. Eram în liceu și făceam parte din echipa de redactori ai revistei LIIS (de care-mi amintesc cu drag), o revistă ce era coordonată de Anamaria Ghiban sau simplu, profa de română. 

Relația mea cu profa de română, cea care scrie pe Fascinație, a devenit una de prietenie încă de pe băncile școlii, o prietenie care a trecut cu brio de cursul festiv, Bacalaureat și viața la facultate. Continuăm să ne vedem când avem timp, să împărtășim idei și povești din viață și să lucrăm împreună la diferite proiecte - cum a fost FILITul, de exemplu.

Cum ziceam, urmăresc Fascinație de când a apărut. Într-un fel, e o modalitate de a ne vedea și de a sta de vorbă atunci când fizic nu este posibil acest lucru. Modul de a scrie, cărțile pe care le recomandă, Franța și orașele ei (după care nu mă dau în vânt, dar articolele acestea mă fac să-mi doresc neaprat un bilet doar dus), evenimentele pe care le descrie cu atâta pasiune și filele de jurnal, pe care le poți înțelege sau nu, te captivează și te îndeamnă să mai stai pe pagină, să mai citești un articol, să mai vezi ce idei (care ulterior devin realitate) se mai aștern pe paginile virtuale.

Fascinație este unul dintre acele bloguri ce m-au inspirat să scriu mai departe, atunci când aproape am renunțat la a mai scrie, când nu mă mai regăseam pe vechiul blog, când mi-am zis că nu are niciun sens ceea ce fac. Iar asta, în timp, a însemnat mult pentru mine. 

PS: pe această cale vreau să vă felicit pentru ceea ce faceți și vă doresc succes (și expansiune :D) cu Wakatech alături de partener(i). Mă bucur nespus de mult că această idee a voastră a devenit realitate!

Drumul spre minimalism - Săptămâna 21

Bună!

Încă sunt prinsă cu sesiunea, încă nu îmi pot ocupa timpul cu ce vreau eu. Dar, asta nu înseamnă că Drumul spre minimalism se oprește aici.

Săptămâna ce a trecut m-am axat mai mult pe ce am în bucătărie. Am făcut curățenie pe rafturi, am rearanjat lucruri și am făcut câteva descoperiri - cum ar fi produse expirate sau produse despre care habar nu aveam că am. Asta pățești când nu ai aranjate toate sticlele, ambalajele, cutiile și ce o mai fi prin rafturi.

Problema s-a rezolvat, ce nu mai era bun a plecat, ce era bun și util s-a mutat mai în față, iar acum pot să văd foarte bine ce am și unde stă. Ba mai mult, unele obiecte care nu aveau un loc permanent au migrat în dulap astfel încât le pot folosi oricând, fără să le mai caut. 

M-am uitat peste depozitele mele de mirodenii și mi-am dat seama că nu îmi convine deloc faptul că râșnițele mele sunt de unică folosință. Mă refer la sare/piper/chili/ce-o fi care vin sub formă de boabe într-o râșniță și o dată ce se termină produsul, trebuie să arunci și ambalajul. Mi se pare o risipă și mi-am propus să-mi iau niște râșnițe ce se desfiletează și pot fi reumplute cu ce îți trebuie. Mai ales că ieși mai ieftin astfel și dacă faci cumpărăturile în magazine de specialitate sau care vând mirodenii vrac, poți să alegi fix ceea ce vrei și în ce cantități vrei. Văzusem la Pepconiște recipiente-râșnițe, erau și destul de ieftine - 3 lei bucata parcă? Așa că data viitoare când ajung la Pepco, mă duc să-mi iau.

Folosesc cu brio creioanele și pixurile pe care le am. V-am spus săptămâna trecută că vreau să scap de ele și momentan reușesc să mă mențin. E un fleac, dar pentru mine e o satisfacție. 

Cam asta a fost săptămâna mea - nu cine știe ce, dar tot progres e (unul mic de tot). Voi ce ați mai făcut?