Charlotte Doyle are 13 ani și trebuie să ajungă din Anglia în America. Vorbim despre anul 1832, când micile domnițe din clasa de mijloc și de sus trebuie să urmeze un set clar definit de reguli. Tatăl lui Charlotte nu poate veni personal după ea, așa că îi pune la dispoziție fetei un loc în corabia ce aparține afacerii sale, asigurându-se că împreună cu fiica lui, la bord vor urca încă trei familii de vază.
Lucrurile însă se complică înainte de plecarea corabiei: Charlotte se trezește singura pasageră care urmează să plece pe mare; despre căpitanul vasului, singurul om de rangul ei, civilizat, educat și nobil, se aud tot felul de povești sinistre. Mateloții sunt o adunătură de criminali neciopliți iar adolescenta de 13 ani trebuie să reușească, cumva, să supraviețuiască alături de ei până la destinație.
Și totuși, bucătarul de pe vas, un bătrân de culoare care o întâmpină cu brațele deschise, îi oferă câteva indicii și sfaturi pentru a supraviețui, iar legatura care se formează între cei doi este mai strânsă decât s-ar fi așteptat fata.
The True Confessions of Charlotte Doyle de AVI este o carte scurtă, reprezentând viața acelui secol pe mare, regulile de pe un vas, structura societății și maturizarea unei fete sau mai bine zis, transformarea acesteia. Narațiunea are loc sub formă de jurnal, cititorul urmărind-o pe Charlotte, felul cum gândește și deciziile pe care le ia, dar și impactul pe care-l are asupra ei căpitanul și războiul dintre acesta și marinarii săi.
Charlottle Doyle suferă o transformare radicală, care pare a fi un pic cam bruscă și grăbită, dar eu nu am văzut-o astfel. Fata reușește să creeze legătura cu cei din jur, să iasă din zona de comfort și să descopere cine sunt adevărații ei prieteni. Dintr-o snoabă devinte o copilă a mării, dintr-o creatură sensibilă devine o aventurieră, iar fata pe care o cunoaștem la început nu este aceeași persoană care coboară de pe corabie în America.
Finalul este previzibil, dar acest lucru nu m-a împiedicat din a mă bucura de lectură și de evoluția personajului. Cel mai mult însă mi-a plăcut faptul că am avut ocazia să aflu anumite detalii legate de o corabie, ierarhia de pe aceasta și felul în care se acționează în momentele de criză pe mare.
The True Confessions of Charlotte Doyle este o carte despre transformare și maturizare, despre contraste și despre puterea omului de a-și depăși propriile limite. Protagonista este un personaj puternic, fără a fi invincibil, iar acest lucru a făcut lectura credibilă. Recomand cartea celora care iubisc să citească despre aventuri și care sunt pasionați de normele sociale ale secolului XIX.
Ideea de a începe viața de la zero, într-un loc nou, cu oameni ostili în jur, nu este una optimistă. În cazul lui Amedeo Esposito, care ajunge pe Castellamare în calitate de doctor la începutul secolului trecut, aceasta este singura șansă de a avea un viitor și de a demonstra că un om fără familie poate să reușească în viață, bazându-se doar pe propriile puteri și cunoștințe.
Romanul semnat de Catherine Banner oferă o imagine amplă asupra vieții de pe o insulă, izolată de evenimentele majore de pe continent pe parcursul unui secol, felul în care acestea sunt percepute de o comunitate mică, cu o ierarhie bine stabilită și viața unei familii nu tocmai obișnuite.
Sper că ați avut o vacanță pe măsură și v-ați bucurat de vreme frumoasă alături de familie și prieteni. Aprilie a fost o lună plină de călătorii și cum am luat vacanță, m-am bucurat de timpul petrecut cu cei dragi și nu prea am avut chef de citit. Totuși, în prima jumătate a lunii am citit destul de mult și am descoperit o trilogie superbă, care a ajuns direct în topul cărților mele preferate din toate timpurile. Dar să le iau pe rând.
Voi începe cu volumele pe care le-am abandonat, The Forsyte Saga de J. Galsworthy și Întâmplări în irealitatea imediată. Inimi cicatrizate de Max Blecher.
Primul volum din seria Forsyte l-am abandonat după vreo 20-30 de pagini, pentru că m-a plictisit teribil. Nu am reușit să mă conectez la acțiune și să urmăresc ce zic personajele, stilul autorului mi s-a părut greoi.
După experiența FILIT, mi-am dorit foarte mult să-l citesc pe Max Blecher. Am început cartea prin ianuarie, dar nu prea mergea lectura, așa că am lăsat-o pentru altă dată. Când am revenit la volum, nimic nu s-a schimbat: stilul nu mă încântă, poveste începuse să mă plictisească, am ales să abandonez lectura de-a binelea. Poate mă voi întoarce cândva la acest autor, dar nu în viitorul apropiat.
Și acum să vă povestesc despre ce cărți am citit în aprilie. Am terminat Casa de la marginea nopții de Catherine Banner, pe care am început-o în martie. Relatează povestea unui doctor care ajunge pe o insulă la începutul secolului trecut și încearcă să se familiarizeze cu locul și să creeze conexiuni cu oamenii.
Narațiunea urmărește viața doctorului, a familiei acestuia și
evenimentele istorice care se petrec în Italia secolului trecut. Mi-a
plăcut mult, e o carte care te implică emoțional în tot ceea ce se
petrece și care îți oferă mai multe perspective asupra unui eveniment.
Am citit cel de-al doilea volum din trilogia Caraval, Legendary de Stephanie Garber. În acesta, narațiunea are loc din perspectiva surorii mai mici, Tella, care trebuie să plătească o datorie unui prieten care a ajutat-o foarte mult. În Legendary, tânăra participă la o nouă ediție a jocului, însă de data aceasta, miza este mult mai mare. Romanul lui Stephanie Garber este la fel de spectaculos ca și primul volum, atmosfera magică persistă și aici, iar personajele secundare din Caraval încep să prindă contur. Abia aștept să apară cea de-a treia carte.
Următorul volum pe care l-am citit este Insuportabila ușurătate a ființei de Milan Kundera. Este o carte pe care voiam să o citesc de foarte mult timp și deși mi-a plăcut, nu pot să spun că se numără printre cele mai memorabile cărți.
Am citit romanul pe la începutul lunii și relatează povestea unui cuplu și ciudățeniile soțului și a soției. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost limbajul și cu siguranță voi mai citi ceva semnat de acest autor.
Deși mi-am propus să mă abțin, am citit cel de-al doilea volum din seria Făpturile văzduhului - Regele malefic de Holly Black. Cel de-al treilea volum apare abia în noiembrie și știam că odată ce termin de citit această carte, voi rămâne cu numeroase întrebări legate de personaje.
Holly Black are un stil de a te arunca în mijlocul evenimentelor în ultimile 50 de pagini, iar apoi te lasă cu senzația că ai fost păcălit și cu dorința de a afla ce se mai întâmplă. Acest lucru l-am observat, pentru prima dată, în Prințul nemilos, iar schema a fost repetată și în cel de-al doilea volum din serie. Urmează să fac o recenzie pe canal pentru Regele malefic, așa că fiți aproape :)
Nu știu cum am reușit, dar în acastă primăvară m-am lăsat atrasă de genul YA Fantasy și de trilogii, iar cea despre care vă povestesc acum este, din fericire, terminată. Este vorba dspre Winternight Trilogy de Katherine Arden, compusă din volumele The Bear and The Nightingale (tradusă la noi ca Ursul și privighetoarea), The Girl in The Tower și The Winter of The Witch. Am citit cele trei cărți în decurs de o săptămână și jumătate, am fost absorbită în totalitate de universul cărților și de personaje.
În principiu, primul volum poate fi citit ca o carte de sine stătătoare, pentru că are o finalitate. Însă dacă sunteți interesați de soarta protagonistei pe termen lung, celelalte două cărți urmăresc călătoria ei, căutarea și descoperirea sinelui. Pe principiul „încă un capitol și mă culc”, am stat până noaptea târziu să citesc, într-atât eram absorbită de fiecare volum, lucru pe care nu l-am mai făcut de ani buni.
Trilogia Winternight urmărește copilăria, adolescența și maturizarea Vasyei, o fată dintr-un sat din nordul Rusiei, care posedă niște puteri pe care le folosește fără să-și dea seama. Tânăra este singura care poate vedea spiritele din jur, iar oamenii din sat o consideră o vrăjitoare. Deși inițial puterile ei nu deranjează pe nimeni, apariția unui nou preot în sat și schimbările pe care acesta le aduce declanșează o serie de evenimente care duc spre apariția unei entități mitice, menite să distrugă omenirea, iar Vasya se trezește prinsă în lupta dintre două lumi.
Universul creat de Katherine Arden este plin de simboluri și credințe slavice, dar mai ales, de elemente din folclor și personaje din poveștile populare rusești, ingenios (re)interpretate și imposibil de trecut cu vederea. Cărțile Winternight sunt fascinante, personajele - bine realizate și capabile să trezească empatia sau ura, dar și alte sentimente - decorul este pur și simplu fantastic. Vă voi povesti mai multe lucruri despre cele trei volume pe canal, dar pentru mine, această trilogie reprezintă descoperirea anului și se numără printre cărțile mele preferate din toate timpurile.
Acestea au fost lecturile mele din aprilie. Mai puține ca-n martie, ce-i drept, dar asta nu le taie din valoare. Mai, cel mai probabil, va fi o lună și mai săracă în lecturi, pentru că am multe lucruri de făcut legate de facultate, dar sunt curioasă ce descoperiri îmi va aduce.
Voi ce ați citit în aprilie? Ce cărți v-au plăcut? Ce volume nu prea?
Ce ai face dacă ai afla data exactă a morții tale? Ai lăsa timpul să meargă în ritmul său? Ai renunța la visele tale? Sau ai renunța la un loc de muncă ce nu-ți aduce nicio satisfacție și te-ai reprofila? Ai revizui toată viața ta și ai încerca să schimbi lucrurile?
Adevărul este că fiecare om ar reacționa diferit. Cineva ar alege să ignore informația; altcineva ar avea o criză existențială. Un om ar realiza că tot ceea ce face nu îl mulțumește, altul s-ar arunca în brațele viciilor și s-ar lăsa pradă disperării.
Într-o zi a anului 1969, cei patru copii din familia Gold își află data exactă a morții. Fiecare reacționează diferit: fata cea mai mare, Varya, alege să devină o cercetătoare. Daniel se dedică profesiei de medic militar. Simon fuge de acasă pentru a se simți liber. Klara, care de mică este pasionată de magie, își dedică viața spectacolului.
Imortaliștii de Chloe Benjamin este un roman care pivotează în jurul ideilor de viață și moarte, timp și spațiu, dar și iubire, familie și găsirea sinelui. Cei patru frați aleg căi diferite și reacționează în modul său la profeție, iar alegerile lor în duc la cele mai bizare circumstanțe. Recenzia completă o găsiți mai jos.
Noaptea în care Scarlett câștigă jocul organizat de Legend este plină de veselie; toți participanții se distrează, dansează și se bucură de magia din jur, însă Tella, a cărei găsire a reprezentat cheia spre trofeu, este nefericită. Bea, dansează cu oricine și ajunge la un moment dat în brațele unui necunoscut, care-i pune-n palmă o monedă.
Tella are un secret bine păzit: un prieten, căruia i-a scris de nenumărate ori și i-a cerut să-i găsească mama în schimbul unui serviciu: numele adevărat a lui Legend. Dacă Scarlett refuză să vorbească despre mama lor, Tella are multe amintiri legate de acastă femeie și se învinuiește pentru faptul că aceasta a dispărut.
Donatella era pasionată de bijuteriile mamei sale și la un moment dat, găsește în cutia cu pietre prețioase un set de cărți de jucat și acestea se adveresc a fi foarte frumoase, magice și periculoase. Dintre toate, îi atrage atenția Aracle, cartea care-ți arată viitorul. Mama o găsește pe Tella cu cărțile în mâini și a doua zi dispare, iar fata rămâne doar cu Aracle, cu amintirile despre mama ei și cu inima frântă.
Deși Caraval se organizează o singură dată pe an, la scurt timp după încheierea acestuia Legend anunță că va mai ține un spectacol în Elantine, pentru a celebra ziua de naștere a reginei. Aici, Tella are ocazia să afle ceea ce-și dorește prietenul ei - numele lui Legend, însă acesta - prietenul - se adeverește a fi un personaj pe care îl cunoaște deja; un personaj foarte periculos.
În aceste împrejurări, tânăra află lucruri despre trecutul mamei sale, despre cărțile de joc ce țin în frâu Sorțile, puteri distrugătoare care tind să iasă din nou la suprafață. În același timp, trebuie să facă o alegere: să afle numele adevărat a lui Legend și astfel să își plătească datoria față de prietenul misterios sau să se asigure că acesta nu va afla care este identitatea magicianului, pentru a proteja omenirea. Deși alegerea pare a fi una simplă, la mijloc apare mama ei și toate secretele acestei femei, iar Tella nu poate să renunțe atunci când adevărul este atât de aproape.
Dacă în primul volum toată magia spectacolului se răsfrânge asupra lui Scarlett și jocul este unul aparent lipsit de pericole vitale, în Legendary jucătorii își dau seama că această ediție s-ar putea să fie mai aproape de realitate, iar evenimentele - palpabile.
Magia spectacolului, culorile și personajele din prima carte se regăsesc și în cel de-al doilea volum, însă totul este mai potențat, iar personajele suferă o transformare: Scarlett începe să ascundă lucruri față de Tella, Julian trece pe planul doi, Dante, un personaj aproape secundar din Caraval, începe să o urmărească pe Tella și să apară în cele mai ciudate momente. Protagonista, despre care cititorul nu află prea multe în primul volum, manifestă trăsături bine definite în Legendary. Nu pot să zic că ea mi-a plăcut mai mult ca Scarlett, însă a evoluat binișor, iar relațiile pe care le construiește cu cei din jur sunt credibile.
Mi-a plăcut acest volum, dar nu la fel de mult ca primul. Dacă în Caraval totul era lipsit de malițiozitate, în Legendary realitatea începe să se schimbe, spectacolul devine o luptă, iar soarta personajelor și implicit, a umanității, devine incertă. Totuși, antagoniștii din cel de-al doilea volum sunt bine reprezentați, mi-a plăcut modul în care arată unele dintre Sorți, puterea pe care o au și modul în care influențează realitatea.
Cel de-al treilea volum, Finale, urmează să apară pe 7 mai și abia aștept să aflu cum se termină povestea surorilor Dragna și a oamenilor care le sunt dragi.
Din când în când, simt nevoia să citesc o poveste în care naratorul este un personaj deosebit, preferabil să nu fie om. De data aceasta, am descoperit bijuteria de The Travelling Cat Chronicles de Hiro Arikawa, care urmărește viața unui motan care a crescut pe străzi. Acesta ajunge să fie adoptat de un om deosebit, Satoru, iar relația celor doi se dezvoltă într-o prietenie frumoasă și interesantă. Narațiunea este bine construită, iar atmosfera invită la visare. Recenzia completă o găsiți pe canalul meu :)
Dacă m-ar fi întrebat cineva acum doi ani ce părere am despre genul Young Adult, aș fi zis că nu una bună; aș fi strâmbat din nas. Asta arată cât de ignorantă eram în privința acestui gen, pentru că atunci când auzeam YA, mă gândeam automat la romanele de dragoste de la gheretele de ziare, dar cu adolescenți. Desigur, o bună parte din cărțile acestui gen sunt pline de relații siropoase, dar multe dintre ele tratează și alte subiecte. Iar dacă în toată treaba asta se amestecă și magia... ei bine, eu sunt dispusă să-i dau cărții o șansă.
Prințul nemilos de Holly Black, primul volum din seria Făpturile văzduhului, a ajuns la mine ceva mai târziu, după ce s-a liniștit toată lumea (asta pentru că a apărut volumul doi, hype-ul s-a mutat mai încolo :D) și am putut să-l citesc fără să văd coperta pe tot internetul. Cred că mi-a priit, pentru că habar nu aveam despre ce exact este cartea, dar m-a surprins într-un mod plăcut: povestea în sine, construcția personajelor, evenimentele și lumea în care are loc acțiunea.
Ați citit această carte? Vă tentează seria? Ce impresii aveți despre genul YA?
