Aprilie a început bine - am terminat o nonficțiune în primele zile ale lunii și am început ultimul volum dintr-o serie începută prin 2022 - parcă v-am mai zis că anul ăsta aș vrea să mai termin din seriile începute și dacă în martie am terminat un middle grade, luna asta am terminat o trilogie YA. Dar să le luăm pe rând.
Spying on Whales: The Past, Present, and Future of Earth`s Most Awesome Creatures de Nick Pyenson a fost o noficțiune aboslut perfectă pentru mine - de mică îmi plăceau balenele și am avut ocazia să aflu o groază de lucruri fascinante despre aceste creaturi. Autorul este paleontolog la muzeul Smithsonian și are acces la o multitudine de resurse, o voce narativă ce te prinde și o multitudine de povești privind cercetările sale și rezultatul acestora. Dacă vă pasionează cel mai mare mamifer de pe planetă, recomand să citiți volumul.
Ursul care voia să fie fericit de Eric-Emmanuel Schmitt este a patra carte din seria Poveștile Bufniței și se numără printre preferatele mele din serie. E o carte potrivită pentru cititorul de orice vârstă - pentru că-l urmărim pe protagonist căutând fericirea și găsind-o în cel mai neașteptat loc. E genul de carte ce te pune un pic pe gânduri și te face să reflectezi asupra propriei vieți, deși e „doar” o lectură pentru copii.
Se pare că anul ăsta sunt pe val cu romanele lui E.M. Remarque - oricum mi-am propus să-i citesc opera integral cândva, deci cu pași mici mă apropii de țintă. Trei camarazi relatează povestea a trei prieteni, tineri ce sunt nevoiți să-și trăiască tinerețea în Germania interbelică, unde lipsurile, sărăcia și nesiguranța zilei de mâine sunt laitmotivele populației de rând.
Cei trei - Robby, Koster și Lentz - sunt pasionați de mașini, au o poftă de viață caracteristică celora ce au scăpat vii și aproape nevătămați din război și cumva reușesc să vadă frumosul dincolo de situația instabilă în care se află țara lor. Apariția lui Pat, o tânără frumoasă și misterioasă, ce-i fură inima lui Robby, declanșează o serie de evenimente urmările cărora cititorul, alături de personaje, le resimte într-un ritm de crescendo odată ce avansează acțiunea.
Mă bucur că am reușit să mai termin o serie! Loveboat Forever de Abigail Hing Wen are loc la șapte ani după acțiunea din Loveboat Reunion și de data asta o urmărim pe Pearl, sora mai mică a lui Ever. Pearl este o pianistă promițătoare, dar viața ei se năruie după ce fata stârnește un război pe rețelele de socializare postând o serie de poze pe care oamenii le percep complet greșit.
Nevoită să dispară din vizorul publicului, Pearl ajunge în tabăra Loveboat, unde arta ei capătă o nouă formă, iar tânăra se trezește față-n față cu faptul că nu-și cunoaște rădăcinile. Romanul lui Abigail Hing Wen se axează și de data asta pe căutarea propriei identități, descoperirea pasiunilor și a celor mai tainice vise, pe artă - în acest volum, în centrul atenției este muzica - dar și pe un pic de romance - într-o formă deloc forțată.
Deși eram sigură că am terminat seria Echo North, aparent Joanna Ruth Meyer a publicat pe site-ul său două povestiri la liber, așa că atunci când am aflat despre asta, m-am dus repede să le citesc. Wolf Daughter relatează despre felul în care Vântul Vestic și fiica Reginei-Lup ajung să fie împreună, iar The Oldest Magic e un fel de epilog pentru ambele cărți din duologie - aflăm ce se întâmplă cu toate personajele importante după ce acțiunea din cărți ia sfîrșit. Mi-ar fi plăcut mult de tot ca Wolf Daughter să fie o carte separată, dar apreciez și faptul că autoarea nu ne-a lăsat cu ochii în soare și a legat toate firele narative între ele, lăsând un final complet închis.
Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu e cartea mea preferată de ficțiune din câte am citit de la autoare. Relatează povestea veveriței Vevi și a fetiței Emi, două prietene atât de diferite, dar care se înțeleg de minune.
La un moment dat, una se trezește în pielea celeilalte, iar lumea capătă o serie de culori și nuanțe nevăzute până atunci.
Am dat gata relativ repede această carte. Astrophysics for People in a Hurry de Neil deGrasse Tyson este ceea ce pretinde - mai degrabă un rezumat ultra simplificat în ceea ce privește universul, apariția acestuia, evoluția planetei noastre și curiozitatea omului pe parcursul timpului în ceea ce privește originea sa și eterna întrebare ce e dincolo de orizont. Cartea are menirea mai degrabă să-ți trezească interesul pentru subiect și poate dacă n-aș fi citit Cosmos de Carl Sagan mai devreme anul ăsta, volumul mi-ar fi plăcut mai mult.
Planul meu de a termina anul ăsta serii începute decurge bine - am citit și a doua carte din duologia Clepsidra cormoranului, Busola de pe Nova Scotia de Agape F.H. Cum este al doilea volum din serie și are deja recenzie pe blog, voi spune doar atât: autoarea mi-a zdrobit inima la fiecare pas și dacă vreți o ficțiune nautică istorică(-ish) cu o poveste realistă de tot, la Agape F.H. o găsiți.
Ultima carte din această lună este Nu-i ușor să spui adio de Raymond Chandler, al șaselea volum din seria Philip Marlowe (serie care, din câte știu, poate fi citită în orice ordine). De Chandler am mai citit Doamna din lac și Somnul de veci, prin liceu, de atunci îmi aduc aminte că mi-a plăcut stilul autorului.
În acest volum îl regăsim pe același inegalabil detectiv particular Philip Marlowe, care pare să nu gândească atunci când acționează, dar de fapt știe foarte bine ce face, pentru că toate firele posibile (și imposibile) dintr-un caz ajung să se lege între ele într-un mod fascinant. Să nu mai spun de replicile personajului - absolut haioase, pline de umor negru.
Acestea au fost lecturile lunii aprilie - voi cu ce povești v-ați delectat?
Dacă în primul volum, Un vrăjitor din Pământșimare, îl cunoaștem pe Ged copil, apoi adolescent, iar în Mormintele din Atuan este un tânăr adult, în Cel mai îndepărtat țărm întâlnim un vrăjitor bătrân, dar încă puternic, un simbol al cunoașterii și speranței pentru alți mînuitori ai magiei și nu numai. Mi-a plăcut foarte mult să reîntâlnesc un personaj îndrăgit și să observ cât de mult a evoluat, s-a maturizat și totuși a reușit să păstreze o fărâmă din copilul de altă dată.
În Cel mai îndepărtat țărm autoarea dezvoltă și mai mult universul din Terramare - cele două personaje principale întâlnesc oameni ce fac parte din niște comunități restrânse, izolate, care au propria poveste de spus. Vrăjitori ce sunt seduși de o putere pe care nu o înțeleg și prețul pe care-l plătesc pentru vanitate. Și nu în ultimul rând, dragoni - creaturi misterioase, străvechi, ce nu interacționează cu oamenii decât arareori - tare mult mi-a plăcut locul pe care dragonii îl au în universul creat de Ursula K. Le Guin.
După evenimentele ce au zguduit echipajul Cormoranului Albinos în Busola către Nova Scotia, Agape F.H. intră direct în pâine încă din primele pagini din Busola de pe Nova Scotia. Un marinar pierdut, mai multe inimi zdrobite, mirosul sângelui și al răzbunării plutind în aer, o duzină de suflete dispuse să distrugă și să se autodistrugă - sunt doar câteva din elementele ce decorează acțiunea în acest volum.
Povestea este plină de acțiune și totodată de reflectări - descoperim trecutul mai multor personaje importante, aflăm niște detalii cruciale despre ce s-a întâmplat în viața fiecăruia dintre membrii echipajului Cormoranului Albinos, vizualizăm cum arată un bal organizat de un guvernator important din Lumea Nouă și suntem martorii unui adevărat măcel - fizic, emoțional și spiritual.
Am început Busola de pe Nova Scotia mai repede decât o fac de obicei când vine vorba despre serii - asta pentru că primul volum se termină cu un eveniment important și voiam să știu cu siguranță dacă supozițiile mele se adeveresc sau nu. În afară de răspunsul la întrebarea pe care o aveam, m-am trezit cu o veritabilă ploaie de probleme existențiale ce macină cormoranii, modul în care aceștia le rezolvă (sau nu) și încotro îi poartă soarta.
Am reîntâlnit niște personaje care, dacă în primul volum erau pline de vitalitate și vise, aici sunt sfârșite și însingurate, speriate și pesimiste. Un anumit personaj de pe Cormoran ajunge să își piardă cumpătul pentru totdeauna, scoțând la iveală nebunia care a trăit în el de când lumea și pământul. Alt personaj, deși ar fi avut ocazia să iasă din groapa de nimicnicie, preferă să se afunde și mai mult în trecut și regrete, refuzând să iasă la suprafață, să realizeze ceva. Câteva personaje ajung exact acolo unde și-au propus - o rază de speranță în toată marea de dezamăgire și vise spulberate în care este aruncată corabia Cormoranul Albinos. Și mai sunt și acele personaje care se lasă purtate de val, dăruindu-se complet sorții - personaje care, în retrospectivă, au ieșit cel mai bine din toată tărășenia.
Autoarea alternează scenele pline de evenimente și acțiune cu file de jurnal sau rememorări ai trecutului, amintiri relevante ale personajelor sau povești menite să întregească imaginea protagoniștilor, aducând cititorul foarte aproape de adevărul ce se ascunde în sufletul acestora.
Busola de pe Nova Scotia este o ficțiune nautică foarte bine ancorată în factori istorici, realistă până în măduva oaselor, minunată prin cruzimea pe care o arată autoarea - complet justificat - față de personajele sale.
Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu este o lectură tare simpatică, iar personajele - memorabile și haioase. Emi e tare neîndemânatică atunci când se trezește în corpul lui Vevi, dar totodată începe să iasă din zona sa de comfort și descoperă că lumea e mult mai mare decât credea că e. Vevi, la rândul ei, se lasă purtată de val și trăiește aventura vieții sale la școală, iar interacțiunile ei cu alți copii sunt amuzante. Pe lângă cele două protagoniste, mi-a plăcut enorm de veverițoiul-moșuleț ce locuiește la parterul copacului în care stă Vevi, și anume domnul Țuparu. Deși e un personaj secundar, apariția lui în narațiune mi-a adus de fiecare dată zâmbetul pe buze.
Acțiunea este dinamică, plină de evenimente haioase, dar și de lecții de viață spuse într-o formă accesibilă micului cititor. Ioana Pârvulescu creionează niște personaje memorabile și pe care le îndrăgești din prima, iar povestea din carte e deseori haioasă și te binedispune. Trei zile nemaipomenite este încărcată cu umor, dar explorează și teme relevante pentru copii - identitatea, integrarea într-un grup nou, dar și importanța familiei și a oamenilor care te acceptă așa cum ești.
The Echo of Old Books de Barbara Davis este un volum în care acțiunea are loc pe două planuri. Primul este planul prezentului, unde Ashlyn încearcă să afle cine sunt cele două personaje misterioase și de ce volumele care ajung la ea sunt atât de contradictorii în ceea ce privește aceleași situații prin care trec Belle și Hemi. Celălalt plan este trecutul, pe care cititorul, alături de Ashlyn, îl trăiește prin intermediul lecturării volumelor misterioase, unde același eveniment este descris complet diferit de Belle față de cum îl prezintă Hemi.
The Echo of Old Books este o carte despre destin și despre cum timpul și anturajul social pot juca pe degete cele mai frumoase și sincere sentimente. Totodată, volumul semnat de Barbara Davis este despre familie și importanța acesteia în viața unui individ, identitatea unui om dincolo de condiția lui socială, vastitatea lumii interioare și despre puterea iubirii.
Wind Daughter de Joanna Ruth Meyer este al doilea volum din seria Echo North, dar poate fi citit separat de prima poveste. Lumea pe care o creionează autoarea este plină de magie întunecată și de legende străvechi, de personaje mitice și povești demult uitate, iar Satu este prinsă în mijlocul acestui vârtej, fiind singura care poate să refacă țesătura lumii.
Am reîntâlnit câteva personaje din primul volum și legende din mitologia nordică ce au fost reinterpretate și mai bine explicate în Wind Daughter, iar cel mai mult mi-a plăcut de Lordul Iernii - o creatură antică și misterioasă, ce deține cunoașterea, dar care nu poate fi de încredere. Joanna Ruth Meyer l-a conturat foarte bine și abia așteptam în poveste să apară în peisaj, să o ajute pe Satu să evolueze și să meargă mai departe.
Nu este ușor să te afli la bordul unei nave-fantomă, mai ales dacă cel care poartă pălăria căpitanului este un dement. Cormoranul Albinos, o navă despre care foarte puțini știu că există, brăzdează mările sub semnul incertitudinii, pentru că soarta mateloților este o jucărie în mâinile lui Hugo, un albinos cu un trecut tumultos, un prezent incert și un viitor deloc promițător. Fiind în căutarea unor recruți noi, Hugo ajunge să-i ia la bordul corabiei pe Mazu și pe Fan, doi frați dintr-o bucată, iar apariția acestora pe Cormoran declanșează o serie de evenimente pe care nu le-ar fi putut prevedea nimeni...
Busola către Nova Scotia de Agape F.H. este primul volum din duologia Clepsidra Cormoranului și urmărește soarta unui grup atipic de marinari. Mi-a plăcut enorm faptul că am avut de-a face cu o gașcă pestriță, deși mi-a fost greu primele câteva capitole să mă lămuresc cine cine-i. Printre personajele mele preferate se numără Seraphim - singurul care-l poate stăpâni pe Hugo și care-l poate înțelege pe dementul căpitan, dar feblețea mea a rămas William - de o veselie ieșită din comun și o bunătate foarte prost mascată. Alte personaje memorabile pentru mine au fost Mayn - cu un trecut sigilat mai bine decât cutia Pandorei, Shaun, un vulpoi șiret și care-și urmărește doar propriile interese, Yanosh - un romantic incurabil, mereu pregătit să aplaneze orice conflict. Evident, mi-a plăcut enorm și de Hugo - un om cu mintea tulbure, pe care autoarea o explorează fascinant de bine și induce cititorul în lumea în care căpitanul e gata să râdă într-o clipă și în cealaltă să scufunde corabia.
Volumul semnat de Agape F.H. este perfect pentru cititorii pasionați de epoca de aur a pirateriei, pentru iubitorii unor povești pline de acțiune, unde orice greșeală te poate costa viața, și pentru cititorii ce se află în căutarea unei narațiuni dinamice, complexe, unde în inima furtunei se află o navă condusă de o minte tulbure. Interacțiunile dintre personaje sunt absolut minunate și am fost mereu curioasă de modul în care se creează legăturile de pe Cormoran, se destramă prieteniile și se scrie istoria pentru o generație întreagă de cavaleri ai mării.
