joi, 3 octombrie 2024
Recenzie literară: Cenușa și regele blestemat de stele (Coroanele Nyaxiei, #2) de Carissa Broadbent (2023)
marți, 1 octombrie 2024
Bilanț literar: Septembrie 2024
Salutare!
Iată că a mai trecut o lună - cum mai zboară timpul când ești adult, și ce lungi mi se păreau zilele, săptămânile sau lunile când eram copil! În semptembrie am avut spor la citit pe bucăți - când citeam în orice moment liber, când nu luam o carte cu zilele, drept urmare, am șase titluri bifate pentru prima lună din această toamnă. Nu-i rău deloc :)
Strania viață a unui poștaș singuratic de Denis Theriault a fost prima mea întâlnire cu autorul și, deși volumul e destul de scurt, m-a pus pe gânduri în multe momente. Este vorba despre un poștaș cam ciudat, căruia nu-i place să fie printre oameni prea des, cu toate acestea, are un mare păcat: îi place să desfacă scrisori și să le citească înainte de a le aduce destinatarilor.
Astfel, descoperă despre vieție acestor oameni lucruri nu tocmai curate, face cunoștință cu poezia Haiku și începe să construiască o relație atipică cu o femeie pe care nu a văzut-o niciodată. Voi vorbi mai multe despre carte pe canal, până atunci vă invit să o lecturați - e simpatică și scurtă.
Despre Dezumanizat de Osamu Dazai am auzit de la comunitatea de bookstagram din România, că tot a fost tradusă la Alice Books, și multe conturi pe care le urmăresc recomandau cu mare căldură acest volum. Ei bine, l-am citit, mi-a plăcut, dar parcă totuși mă așteptam la mai mult. Posibil ca faptul că l-am citit pe Yukio Mishima - unul dintre autorii mei niponi preferați, care abordează teme similare în mai multe cărți - nu a fost în favoarea lui Osamu Dazai. De altfel, cei doi autori nu se sufereau în viața de zi cu zi.
Dezumanizat este un jurnal-spovedanie, semnat de un individ ce se naște într-o familie nobilă și înstărită, dar, odată ce ajunge la facultate, departe de ai lui, începe dezmățul. Deși este de mic sigur că e o persoană rea și mereu poartă masca unui clovn pentru a-i distra pe alții - și pentru a redresa atenția unui ochi mai atent de la adevărata sa personalitate, naratorul din Dezumanizat continuă, cu o încăpățânare patologică, să poarte masca atunci când nu mai este cazul și mai ales atunci când asta îi aduce numai probleme.
Gestapo de Sven Hassel este a cincea carte din seria Legiunea Blestemaților, o serie ce urmărește mai mulți soldați nemți din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial și situațiile în care ajung. Gestapo este un volum acțiunea căruia are loc în cele mai sumbre împrejurări, dar limbajul autorului este unul tragi-comic. Tot ce se întâmplă este îngrozitor, iar asta conștientizează și personajele, însă, atunci când trăiești într-un calvar, umorul negru și nihilismul par a fi singurele aspecte ce îți fac viața suportabilă.
Adio, iubito! de Raymond Chandler este a doua carte din ciclul Philip Marlowe, urmărind aventurile acestui detectiv particular în LA-ul de la începutul secolului trecut. Știam din start când am ales lectura că-mi va fi pe plac - romanele lui Chandler nu m-au dezamăgit, iar Philip Marlowe e un personaj simpatic.
Aici, autorul urmărește aceeași rețetă - pe Marlowe, care se încurcă absolut neintenționat cu vreun criminal, mai multe cazuri ce par să nu aibă nicio legătură unul cu celălalt, ceva femei frumoase, gangsteri și nelipsiții polițiști corupți. Și totuși, îmi place mult rețeta lui Raymond Chandler și clar voi mai citi romane semnate de el.
Acestea au fost lecturile mele din septembrie. Voi ce ați citit fain?
joi, 26 septembrie 2024
Recenzie literară: În partea dinspre Swann (În căutarea timpului pierdut, #1) de Marcel Proust (1913-1917)
Primul volum din opera lui Proust este format din două părți - Partea I. Combray, scrisă în 1913 și Partea a II-a: O iubire a lui Swann, scrisă în 1917. În prima parte a cărții urmărim copilăria naratorului, un băiat dintr-o familie cu stare, ce este foarte intrigat de vecinul lor, domnul Swann, despre care în familie se vorbește când în șoaptă, când cu admirație. În cea de-a doua parte a cărții, accentul se pune pe însuși domnul Swann și pe viața lui personală, absolut toate detaliile acesteia fiind discutate în amănunt de către vocea narativă.
În partea dinspre Swann este doar începutul lungii călătorii pentru narator în viață, în acest volum fiind rememorate cu o multitudine de amănunte evenimentele cheie din copilările și mai ales sentimentele aparent trecătoare, dar ce au lăsat o amprentă adâncă în sufletului personajului. Deși naratorul, prin intermediul informațiilor pe care le oferă, conturează foarte bine atmosfera și structura nobilimii aflate la hotarul dintre veacuri, accentul principal este pus pe ce simte naratorul și pe emoțiile pe care le trăiește și retrăiește înperpetuitate rememorând evenimente din copilărie și mai târziu din perioada maturizării.
joi, 19 septembrie 2024
Recenzie literară: Six Scorched Roses (Coroanele Nyaxiei, #1.5) de Carissa Broadbent (2023)
joi, 12 septembrie 2024
Recenzie literară: Acolo unde sălășluiește întunericul de A.B. Poranek (2024)
Acolo unde sălășluiește întunericul de A.B. Poranek este un roman-basm clasic, unde autoarea pune accent atât pe atmosferă, cât și pe modul în care se construiește relația dintre personaje. Deși multe evenimente sunt clișeice, autoarea le introduce într-un mod natural și chiar plăcut în narațiune, astfel încât acestea nu sunt deranjante sau în plus.
Elementul de supranatural este explicat foarte bine pe parcursul poveștii, afli treptat care este sursa magiei și cum oamenii au ajuns să se teamă de aceasta, de ce Leszy este demonul ce păzește pădurea și care-i treaba cu celelalte creaturi ce împânzesc acest loc misterios. Lumea creată de autoare este magică, plină de elemente de folclor slav bine integrate în narațiune și personajele sunt ușor de îndrăgit datorită trăsăturilor de caracter bine definite.
joi, 5 septembrie 2024
Recenzie literară: Șarpele și aripile nopții (Coroanele Nyaxiei, #1) de Carissa Broadbent (2022)
duminică, 1 septembrie 2024
Bilanț literar: August 2024
Salutare!
Cine se numără printre iubitorii verii? De câțiva ani încoace, nu eu. Căldura asta e prea mult pentru mine și abia așteptam să se termine și luna august, chiar dacă în orașul meu vara mai persistă încă cel puțin o lună după ce pleacă oficial. Dar să revenim la subiectul principal al acestei postări - ce am citit în august, lunarul meu bilanț literar.
Un volum pe care l-am început în iulie dar, din cauza lipsei de ocazie de a citi cărți fizice (cei/cele care aveți copii mici înțelegeți :D) l-am parcurs destul de lent și l-am terminat în august. Șarpele și aripile nopții de Carissa Broadbent este primul volum din seria Coroanele Nyaxiei, care e împărțită în trei duologii, iar primele două volume concentrându-se pe Oraya și Raihn. Universul autoarei este cu și despre vampiri, despre Casele din care aceștia se trag, intrigi politice și, având în vedere că seria este un Romantasy, intrigi amoroase.
Recunosc, nu sunt admiratoarea genului romantasy - principala mea „problemă” cu acesta fiind faptul că se pune accent de obicei doar pe amor și mult prea puțin pe partea fantasy - asta am observat din cărțile din acest gen care sunt acum pe val. Dar Șarpele și aripile nopții m-a surprins plăcut - avem jocuri politice, avem o conturare complexă a personajelor, avem drame fizice și emoționale cu impact, avem și o relație romantică - dar absolut minunat construită, aceasta nefiind singurul motiv de ce apar protagoniștii în scenă. Mi-a plăcut enorm cartea asta și evident că nu m-am putut abține - am continuat imediat seria.
Six Scorched Roses este o nuvelă unde acțiunea are loc între cele două volume „principale” din prima duologie din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent și urmărește niște personaje noi. Fiind un romantasy și acesta, acțiunea urmărește formarea unui cuplu - o femeie muritoare, care știe că viața îi este scurtă și marele ei regret este că nu va putea afla multe lucruri despre lumea în care trăiește și un vampir ursuz, izolat, care locuiește pe pământurile oamenilor și nimeni nu știe de ce. Există o boală mortală care bântuie orașul, aceasta afectând-o și pe sora protagonistei, iar cea din urmă, fiind om de știință, crede că știe cum poate găsi leacul, așa că decide să încheie cu vampirul ursul un târg: șase trandafiri în schimbul a ceva de preț.
Deși este o nuvelă și evenimentele se întâmplă într-un ritm rapid, autoarea conturează bine personajele și lumea în care acestea sunt, explică ce și de ce are loc în acest oraș uitat de lume, pune accent și pe existența unui zeu care nu apare în primul volum. Protagoniștii au trăsături de caracter bine definite, iar modul în care interacționează a fost pe placul meu, pentru că este realist, lăsând la o parte lumea fantastică în care are loc acțiunea.
Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa este un volum-experiment și trebuie tratat ca atare. E un buchet de idei și trăiri, situații ce ascund ceva mai mult decât un eveniment aparent banal, dar pe alocuri volumul a avut și niște pasaje care pentru mine nu au avut niciun sens. Pe de o parte, am empatizat cu anumite fragmente și trăiri ale vocilor narative, pe de altă parte, nu am înțeles rostul altor fragmente, pe care le-am perceput ca pe niște elucubrații. Cert este că nu e o carte ușoară, pe care să o citești într-un weekend, trebuie savurată în doze mici.
Acestea au fost cărțile din ultima lună de vară. Voi ce ați mai citit?