Copiii vulpii de Kevin Sands este un volum antrenant, dinamic și cu o lume complexă. Originea magiei e foarte bine explicată, la fel și cum e construită societatea din care fac parte cei cinci copii, categoriile sociale și locul acestora, importanța țesătorilor și a obiectelor pe care aceștia le dețin.
Kevin Sands scrie foarte cinematografic și nici nu-ți dai seama cum zboară timpul citind această carte. Personajele sunt bine conturate, povestea fiecăruia e ingenios introdusă în narațiune, dialogurile sunt amuzante, pline de ironii abil plasate și sarcasm cât cuprinde. Cei cinci sunt firi foarte diferite, obișnuite să lucreze pe cont propriu, iar felul în care ajung să formeze o echipă mi-a plăcut enorm. Se completează reciproc, învață să colaboreze și să aibă încredere unul în celălalt și până la finalul romanului dinamica dintre cei cinci este una îmbucurătoare.
Căutătorii vulpii de Kevin Sands este un volum dinamic, punând accent în egală măsură pe dezvoltarea personajelor și pe dezvoltarea lumii magice în care acestea trăiesc. Vechile povești, care până recent erau doar niște povești, ies la suprafață, iar studiosul Garreth începe să găsească indicii și adevăruri noi în acestea. Coadă de vulpe, după un anumit eveniment, devine și mai enigmatică pentru Callan, acesta încercând să înțeleagă care este secretul fetei. Meriel continuă să fie distantă și acidă în vorbe, dar pe parcursul romanului cititorul începe să vadă frânturi din trecutul ei, ceea ce o face un personaj cu propriile secrete. Callan este mereu în alertă, mereu caută ieșiri din situații, dar mai ales, caută înșelăciunea în tot și toate, iar asta deseori îl face să vină cu idei noi. Kevin Sands dezvoltă atât personajele principale, oferind cititorului frânturi din trecutul acestora, făcându-le și mai enigmatice, cât și personajele secundare, ce întregesc imaginea unei societăți unde cel care deține magia deține și puterea.
Partea de fantastic s-a împletit abil cu partea de evoluție a personajelor, la finalul volumului am avut și mai multe întrebări cu privire la un personaj sau altul, dar am și înțeles anumite aspecte legate de trăirile și experiențele protagoniștilor și ce exact i-a modelat să devină ceea ce sunt. Cartea nu se simte deloc ca un volum de tranziție, evenimentele ce au loc nu sunt de prisos sau de umplutură și abia aștept să văd cu ce se va termina aventura lui Callan și a celorlalți Hoți din umbră.
Luna aceasta a fost plină de evenimente în viața mea personală, așa că nu am avut prea mult timp pentru citit, și totuși, am reușit să lecturez câteva cărți ce m-au încântat.
Legendborn de Tracy Deonn am citit-o în cadrul unui club de carte, pentru că altfel nu aș fi ajuns la ea. Urmărește viața lui Bree, o fată de culoare ce și-a pierdut mama și câteva luni după asta ajunge la o școală care se adeverește a fi mai mult decât o instituție de învățământ. Bree descoperă că magia există, că legenda lui Arthur și a cavalerilor mesei rotunde este mai mult decât o poveste din trecut, iar în interiorul fetei se ascunde o putere despre care Bree habar nu avea.
Mi-a plăcut cum e scrisă cartea - personajele, dar mai ales felul în care gândește protagonista și cum face față faptului că e singura fată de culoare din școală. Nu mi-a plăcut triunghiul (?) amoros, dar asta e o chichiță de-a mea - aș prefera să nu dau de acest trope în cărți. Volumul face parte dintr-o duologie și cu siguranță voi citi cândva și volumul doi.
A Favor for a Favor de Helena Hunting e genul de carte pe care o citești când ești între lecturi serioase, fiind un sports romance. Nu e deloc o poveste pretențioasă - o tânără este trădată de iubitul ei, ajunge să locuiască în apartamentului fratelui său, care e jucător profesional de hochei, iar vecinul ei se adeverește a fi coechipierul fratelui său și totodată cel mai mare rival al acestuia. Povestea e una simplă, cu multe lacune logice, dar personajele au fost bine construite și mi-a plăcut evoluția relației lor.
Copiii vulpii de Kevin Sands a fost o aventură pe cinste - cinci copii proscriși, tâlhari, renegați și escroci sunt angajați de un Mare Țesător să fure un artefact.
Desigur, artefactul este ceva mai mult decât o piatră nestemată, iar gașca condusă de Cal, protagonistul, trebuie să afle care este adevărul. Mi-a plăcut mult cum e scrisă cartea și cu siguranță voi citi continuarea.
Cartea asta a făcut ravagii pe Instagramul românesc atunci când a fost tradusă și m-am lăsat și eu purtată de val. A patra aripă de Rebecca Yarros este un fantasy cu puternice accente de romance, de obicei tind să nu aleg astfel de lecturi, dar autoarea a făcut o treabă minunată îmbinând elementele de magie, politică și romance. Totuși, nu mi-au plăcut acele aproximativ 10 pagini (din aproape 700) unde s-a pus accent pe scene explicite de sex. Cred că m-aș fi putut lipsi de ele și relația care se construiește între protagoniști nu ar fi pălit sub nici o formă.
De-a puia-gaia de Vlad Mușatescu e un volum care m-a cucerit prin comicul și umorul de care dă dovadă vocea narativă, dar am abandonat lectura - acțiunea bătea pasul pe loc și mi-am pierdut interesul, deși am tras de mine să ajung la 20% din poveste.
Sâmbăta când vine Sambo de Paul Maar a fost o lectură rapidă, nepretențioasă - traducerea e la înălțime, limbajul m-a amuzat copios, dar povestea în sine nu m-a dat pe spate. Sambo este o creatură ce apare în viața unui om șters și începe să facă numai prostii, care mie personal nu mi s-au părut drăgălașe sau glumițe nevinovate. Personajul meu preferat rămâne a fi domnul Boubătrân :))
Acestea sunt cărțile pe care le-am citit în iulie. Luna voastră cum a fost?
Ce lună plină de surprize literare a fost decembrie pentru mine! Am bifat câteva titluri din lista mea de TBR (am vorbit pe instagram despre proiectul meu literar pentru 2025), am și abandonat câteva - ca pe vremuri :D, am mai terminat un proiect ce se desfășura deja de vreo cinci ani, ce să mai, am fost productivă în ultima lună din 2024. Să le iau totuși pe rând:
O carte începută și abandonată este aceasta, One Last Gift (Un ultim dar de Crăciun, tradusă la Nemira) de Emily Stone. Eu în general mă feresc de cărți crăciunistice, dar acest titlu a ieșit pentru cartea lunii la bookclubul fizic din Constanța, așa că m-am apucat să o lecturez și... nu am rezistat mai mult de cinci capitole. Scriitura mi s-a părut seacă, personajele fade, tot ce s-a întâmplat în alea cinci capitole - absolut irelevant și deloc atractiv pentru mine. Am aflat la discuția din cadrul clubului de carte ce se întâmplă cu cine și sunt absolut recunoscătoare Elenei din trecut ce a zis că nu mai citește forțat cărți ce nu-i plac și s-a ținut de cuvânt. Nu am pierdut nimic renunțând la povestea asta și cu siguranță voi evita cărțile cu tema asta - de obicei nu sunt deloc vesele, în spiritul sărbătorilor, ci mai degrabă pline de drame, traume și lipsă de comunicare (pe un fundal de globulețe și lumini).
Revelle de Lyssa Mia Smith relatează povestea unei familii de circari de pe o insulă magică, unde fiecare familie deține o anumită putere. Luxe Revelle poate fermeca pe oricine îi dăruiește o piatră nestemată, devine vedeta spectacolului (deși nu este cea mai bună artistă), și are misiunea de a încheia o înțelegere cu un individ ce face parte dintr-o familie rivală, ce controlează timpul. Acțiunea are loc în timpul Prohibiției, băutura este un element important pentru spectacolele familiei Revelle, așa că Luxe trebuie cumva să facă rost de aceasta prin intermediul înțelegerii. Și... cam aici se termină primul capitol.
Deți premisa cărții mi-a plăcut foarte mult, execuția m-a plictisit teribil. Am abandonat povestea atât de repede pentru că știam deja că nu o să-mi placă. Luxe nu mi-a trezit interesul sau compasiunea, faptul că ea habar nu are cum arată individul pe care trebuie să-l abordeze pentru a „salva” circul, deși insula e mică și practic toți se cunosc între ei, a fost o scăpare destul de evidentă, în opinia mea. Plus că nu am înțeles de ce e atât de important ca familia ei să aibă alcool disponibil pentru oaspeți la spectacol - numerele marca Revelle sunt prea plictisitoare dacă te uiți la ele fără să fii sub influența vreunei substanțe? :)
Mi s-a făcut dor de un romance ușurel, fără cine știe ce poveste complicată, așa că mi-am umblat prin TBR și am ales Bad Influence de Charleigh Rose. Doar că nu a fost un romance tocmai simpluț, iar asta m-a surprins în mod plăcut.
O întâlnim pe Allie, căreia cu un an în urmă, în ziua ei de naștere, i-a murit tatăl. Allie l-a iubit enorm și încă nu poate trece peste pierderea pe care a suferit-o. Venind la facultate, încearcă să treacă prin această perioadă neobservată, dar întâlnirea ei cu Jesse schimbă lucrurile. Vedeta campusului studențesc, este clasicul bad boy, popular și chipeș, mereu înconjurat de fete, pentru care viața se schimbă atunci când dă cu piciorul singurei sale șanse de reușită în lumea sportului competitiv. Întâlnirea celor doi nu este de ordinul iubirii la prima vedere - Allie îl detestă și-l consideră un înfumurat superficial pe Jesse, iar acesta, la rândul său, o vede drept o ciudată ce nu vrea să pară ca alte fete. Dar atunci când încep să interacționeze mai mult, să se cunoască mai bine, ambii își descoperă traume mai vechi și răni mai noi.
Deși povestea în sine, cea de dragoste, nu e cine știe ce complicată, personajele au fost complexe. Am apreciat profunzimea sentimentelor pe care le au - nu doar unul față de celălalt, ci și față de alți oameni importanți din viața lor. Autoarea îi portretizează într-o manieră ce te face să vrei să îi înțelegi, să empatizezi cu ei, să le oferi un sfat. Niciunul dintre cei doi protagoniști nu este un om bun în sensul clasic al cuvântului, dar însăși faptul că sunt umani, cu traumele ce i-au modelat, și că o dau în bară din când în când, m-au făcut să-i îndrăgesc și mai mult. Cu singuranță voi mai citi alte cărți semnate de autoare - aceasta face parte dintr-o serie, dar poate fi citită de sine-stătător.
Un alt volum de pe lista mea a fost Pastă de fasole dulce de Durian Sukegawa - o carte de cinci stele, care m-a emoționat de multe ori și m-a făcut să descopăr o părticică necunoscută ulterior (mie) despre cum era stigmatizată o anumită categorie de oameni în Japonia secolului trecut.
Toiagul păstoriei de Ion Druță a fost o recitire - deși mi-am amintit că am mai citit nuvela asta în generală abia când eram pe la mijlocul ei. Urmărim povestea unui cioban care nu are oi, acesta fiind și iubit, și bârfit de tot satul. Nuvela urmărește viața acestui om, cum e văzut și perceput de săteni înainte și după colectivizare, iar accentul se pune pe opinia și gura lumii. Mi-a plăcut, poate chiar mai mult decât atunci când am citit nuvela pentru școală, stilul autorului e melancolic și mereu îmi amintește despre copilărie și locurile unde am crescut.
Căutătorii vulpii este al doilea volum din seria Hoții din umbră, semnată de Kevin Sands, și urmărește aventurile prin care trec cei cinci copii pe care-i cunoaștem în primul volum. E un fantasy alert, plin de ghicitori și cu o portretizare amănunțită a sistemului magic și a lumii în care are loc acțiunea, dar și cu o dezvoltare minunată a personajelor.
Cred că am avut o perioadă cu noroc la capitolul cărți romance - pentru că asta a fost o găselniță absolut minunată. Fated Shot de Katherine Elle este un volum ce urmărește un hocheist profesionist și pe fiica antrenorului echipei. Mie în mod normal nu-mi palce acest trope, Coach„s Daughter, dar abordarea aici a fost de nota zece.
Îl întâlnim pe Jack Broody, un tânăr ce joacă pentru echipa Toronto Tundra și, deși îi place mult ceea ce face, nu e obsedat de statutul lui de vedetă hochei. Într-o vară, pe care și-o petrece preponderent într-o cafenea, tot vede o tânără ce-l intrigă enorm, dar bărbatul nu are curajul să o abordeze. Când începe sezonul și iese pe gheață, descoperă că misterioasa străină este fiica antrenorului echipei, iar asta complică totul.
După ce termină facultatea, Mia decide să se întoarcă în orășelul în care a crescut, pentru a fi aproape de părinții ei. În acest timp, Mia se ocupă de mica ei afacere - coace biscuiți cu tot felul de arome trăsnite și-i vinde - în număr mare de tot - pe internet. Atunci când descoperă că misteriosul bărbat ce mereu ocupa măsuța ei preferată la cafenea e unul dintre jucătorii pe care-i antrenează tatăl ei, își spune că nu e cazul să-și aprindă paie-n cap. Dar, desigur, legile atracției acționează după alte reguli.
Fated Shot e genul de romance unde se dezvoltă nu doar relația dintre protagoniști, ci se pune accent și pe evoluția personajelor. Jack e genul de bărbat decis și corect, care poate fi violent pe gheață, dar niciodată cu cei pe care-i iubește. Deși e un munte de om, nu e deloc clasicul alpha male, și mi-a plăcut enorm să urmăresc un astfel de protagonist. Nu este cel mai bun la toate și are propriile dileme, traume și momente de nesiguranță, dar e ușor să empatizezi cu el, este credibil. Mia e genul de protagonistă care, pe de o parte, nu e doar frumoasă și atât - are un vis, lucrează pentru acesta, nu e pusă în poveste doar pentru a exista o protagonistă. Ce nu mi-a plăcut la ea totuși e faptul că, în privința fostului ei prieten, nu se grăbește să ia anumite decizii, și erau suficiente sutiații în care nu s-a comportat ca un om adult. A dat dovadă de o naivitate dusă la extremă și asta m-a făcut să scad o stea poveștii, pentru că altfel ar fi fost lejer de cinci stele.
Chimia dintre cei doi e palpabilă, relația lor se construiește realist, nu există scene dramatice doar de dragul de a șoca cititorul - este un romance lejer, fără violențe exagerate, fără lipsă de comunicare dusă la extremă, cu personaje complexe, departe de a fi clișeice. Abia aștept să citesc următorul volum din serie, ce-l va urmări pe cel mai bun prieten/frate a lui Jack.
Korean Folk Tales de Im Bang este un volum pe care-l aveam demult pe listă, și sincer, am fost un pic dezamăgită că nu a fost tocmai la ce m-am așteptat. Majoritatea povestirilor, chiar dacă ating tema spiritelor și a creaturilor din folclorul coreean, se axează totuși pe niște personalități ale vremii, cum ar fi oameni politici din 1600 sau diferiți învățați. Nu știu dacă asta e, de fapt, esența folclorului coreean, sau doar e un volum unde accentul e pus pe istorie, și nu pe partea magică a trecutului acestui popor.
Întunericul din noi de Tricia Levenseller e un volum care a fost gândit și scris după succesul Umbrelor care ne despart, așa că am fost destul de sceptică atunci când l-am început. Dar mare mi-a fost surpriza când am început să citesc și am realizat că-mi place mai mult decât primul volum.
În 2019 m-am ambiționat să parcurg în întregime lista de titluri din cadrul colecției 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă de la Adevărul - aia cu coperți verzi, cartonate. Pe când eram eu în liceu, apărea câte un volum săptămânal parcă împreună cu ziarul și costa 11 sau 13 lei pe atunci (2010 sau pe acolo). Am dedicat un articol începutului proiectului și recent l-am finalizat, iar rezultatele le puteți vedea aici. Uragan asupra Europei de Vintilă Corbul și Mircea Eugen Burada era ultimul volum pe care l-am citit din acea listă și, deși mi-a luat patru luni să-l citesc, a fost o mare plăcere pentru mine. Romanul urmărește evenimentele socio-politice (dar și culturale, religioase și ) din Europa anilor 1870. Cartea nu e scrisă sub forma unei povești liniare, ci avem parte de capitole care se axează pe foarte multe personaje. Autorii aduc în atenția cititorului atât discuțiile ce au loc între miniștri și oameni politici în general prin cabinete, palate sau dineuri, dar și fragmente din viața oamenilor de rând, a studenților din balcani la Paris, a oamenilor de afaceri ruși, a nobilimii, a partizanilor. Sunt surprinse multe momente care, în aparență, nu sunt relevante pentru cursul istoriei, dar acestea deseori declanșează alte evenimente ce duc la schimbări majore. Autorii nu denotă o preferință pentru o anumită țară sau ideologie - personajele ce apar sunt și din vestul continentului, și din estul acestuia, francezi, englezi, nemți, români, austriaci, turci sau ruși. Uragan asupra Europei e o carte-frescă a vremii, ce urmărește foarte multe destine, pe anumite porțiuni din viețile personajelor respective. Romanul nu are un început sau un sfârșit, ci conturează într-un mod atractiv și realist istoria, văzută și trăită de oameni de toate națiile, statuturile sociale, religiile, moravurile și viziunile politice. Nu e o carte pe care să o dai gata într-o seară-două, e perfectă pentru a fi savurată în doze mici pentru a te bucura în totalitate de ceea ce au de oferit autorii, mai ales dacă vă pasionează perioada istorică respectivă.
Din păcate nu s-a lăsat fără încă un volum abandonat. De data aceasta e vorba despre Am trăit întotdeauna la castel de Shirley Jackson, o carte pe care o aveam de foarte mult timp pe listă. După ce am parcurs un sfert din carte, am ajuns la concluzia că nu e pentru mine. Personajul principal mi-a fost absolut antipatic - cum vorbește, cum judecă, chiar dacă pe alocuri atitudinea respectivă, în teorie, e justificată. M-a plictisit enorm enumerarea sătenilor, cine ce cumpără de la băcănie, cine și cu cine se înrudește, iar familia protagonistei nu mi-a trezit vreun sentiment, mi-au fost absolut indiferenți. Clar nu mai încerc altceva de la autoare - nu m-am potrivit cu stilul de scriere și cu personajele.
Flowerheart este un fantasy destinat unui public mai tânăr, abordând subiecte destul de serioase, dar într-o manieră potrivită pentru pre și adolescenți. Lumea pe care o construiește Catherine Bakewell este plină de magie, care coexistă cu viața cotidiană. Oamenii de rând apelează la ajutorul magicienilor, fie că e vorba de un leac, de un obiect care să le ușureze munca sau capacitatea de a călători rapid dintr-un loc în altul. Magicienii, la rândul lor, se supun Consiliului, și urmează un set de reguli bine stabilite. Orice abatere este pedepsită, iar cei care trăiesc în afara legii sunt vânați și aduși în fața Consiliului pentru a fi judecați.
Dark Prince de Michelle Hercules este primul volum din seria Blueblood Vampires și este un paranormal romance. Știam că e parte dintr-o serie, dar nu știam că povestea continuă după ce se termină cartea asta. Aici, o urmărim pe Vivi - o fată oarecare, dintr-o familie săracă, ce e nevoită să aibă grijă de fratele ei mai mare, care e un drogat. Atunci când bărbatul se pune rău cu un dragonshifter, Vivi e nevoită să se transforme în hoț - trebuie să fure un pandativ pe care să-l aducă dragonshifterului, în schimbul libertății lui. Dar aici treaba se complică - pentru că acel pandativ aparține unui vampir, Lucca, ce abia s-a trezit din hibernare și tot ce vrea e să se răzbune pe cei care au schimbat mersul lumii. E un romantasy antrenant și se simte chimia dintre personaje, mi-a plăcut evoluția acestora, dar și felul în care interacționează cu alte personaje - autoarea nu neglijează nici partea de romance, dar nici partea de construcție a universului în care are loc acțiunea. Deși povestea de dragoste este, oarecum, încheiată la final de carte, povestea principală din univers nu e, deci contemplez să citesc și celelalte cărți. Practic, în fiecare volum autoarea se concentrează pe un singur cuplu, dar toate cuplurile fac parte din același grup, mai mult sau mai puțin, avem de-a face cu lupte pentru putere, clanuri rivale, o academie pentru vampiri, vrăjitoare și vârcolaci, cu siguranță Dark Prince mi-a trezit interesul și pofta pentru paranormal romance și e foarte posibil să continui seria cândva în viitor.
Dacă tot sunt în perioada în care mi s-a pus pata pe romance, am zis să citesc ceva aflat pe TBR-ul meu de mult timp, dar să fie și historical romance, și mă bucur că am ales acest titlu. Romancing the Duke de Tessa Dare este prima carte din seria Castles Ever After, dar poate fi citită fără grijă, pentru că fiecare volum din serie urmărește alte personaje. Aici, o întâlnim pe Izzy Goodnight, fiica celui mai iubit autor de povești din Anglia. Tatăl lui Izzy a scris o serie cu domnițe și cavaleri, dar nu a reușit să termine povestea, lăsând mii de cititori întrebându-se ce fac personajele și care e finalul călătoriei acestora. Un autor iubit și apreciat, acesta se adeverește totuți a fi un tată deplorabil - odată cu moartea sa, Izzy rămâne la propriu pe drumuri, până când află, cu stupoare, că o rudă îndepărtată îi lasă moștenire un castel. Ajungând la destinație, Izzy îl cunoaște pe ducele Ransom, care stă la castel și o anunță că ea nu are cum să fie noua stăpână, pentru că el niciodată nu și-a vândut proprietatea. Ducele Ransom e un bărbat sever și ursuz, răutăcios și crud, iar din cauza unui accident rămâne orb. Deși la prima vedere Izzy are de-a face cu un om periculos, ce e practic sălbăticit și refuză să o accepte în casa lui, pe parcurs aflăm povestea ducelui și începem să înțelegem ce se petrece, de fapt.
Mi-a plăcut nespus de mult cum autoarea și-a conturat personajele, cum acest roman nu e doar o poveste de dragoste între un el și o ea, ci o împletitură de destine. Protagoniștii cresc pe parcursul volumului, le aflăm punctele slabe și fricile, îi compătimim și empatizăm. Mi-a plăcut de Izzy - deși e femeie, și una fără o familie care să o ajute, nu se lasă călcată în picioare și luptă pentru un viitor mai bun pentru ea. Ransom, deși inițial pare a fi un sălbatic, are multe răni deschise pe care încearcă să le ascundă. Romancing the Duke este un historical romance perfect pentru iubitorii acestui gen și e o poveste cu personaje bine conturate și chimia dintre acestea este palpabilă.
Librăria pierdută de Evie Woods a fost ultima mea lectură pentru 2024. Deși a început în forță și foarte promițător, spre final unele lucruri mi s-au părut grăbite, iar evenimentele orcherstrate în așa fel, încât să se întâmple totul mai mult decât perfect pentru anumite personaje. Au fost momente când citeam cu sufletul la gură și empatizam foarte mult - mai ales cu Opaline și cu partea de căsnicie a Marthei, dar erau și clipe când îmi venea să-mi dau ochii peste cap. De Henry nu mi-a plăcut - e un personaj absolut haotic, și deloc în sensul amuzant al cuvântului. Scriitura autoarei este minunată și voi citi următorul ei volum.
Acestea au fost cărțile din ultima lună a anului ce tocmai și-a luat zborul. Voi ce ați citit? V-ați atins ținta la capitolul lecturi? Ce planuri literare aveți pentru 2025?
Martie e o lună plină de încercări, an de an, așa că nu știu niciodată cum va fi din punct de vedere literar. Tot ce pot spune e că: am citit. Și de pe lista mea de TBR, și titluri pe care nu le aveam în plan, iar faptul că m-am ținut de acest hobby e suficient.
Dire Bound de Sable Sorensen e cartea lunii martie la clubul Oanei și, dacă nu ar fi fost aleasă, nici că aș fi auzit sau ajuns la acest titlu. Pe scurt, e Fourth Wing dar cu lupi, dar mie mi-a plăcut mult mai mult decât Fourth Wing, și imediat detaliez. Aici, o urmărim pe Meryn, o tânără dintr-o familie unde tatăl e mort, mama e bolnavă, iar sora mai mică are nevoie de o viață ceva mai bună decât cea pe care o are Meryn. Așa că protagonista își câștigă traiul luându-se la bătaie cu inși mai puternici, care au impresia că dacă e femeie, e o pradă ușoră. Totul se schimbă atunci când sora ei mai mică dispare, iar Meryn decide să se înroleze în armată pentru a pleca pe front și pentru a lupta cu regatul vecin, locuit de vampiri - cei care răpesc copii umani pentru a-și prelungi viața. Doar că, fără să știe, Meryn ajunge să participe la Proba Legământului, în urma căruia cei ce reușesc ajung să creeze un legământ cu lupi uriași și să devină luptători de elită a regatului.
Dire Bound e un volum ce cuprinde foarte multe elemente la modă din romantasy-ul actual, cu toate acestea, mi-a plăcut enorm povestea cu o singură excepție. Avem o școală militară, o societate împărțită în două - oamenii de rând, ce plătesc prețul războiului și sunt împotmoliți în sărăcie, și elitele de la palat, ducând un trai luxos și sunt complet deconectați de suferința poporului. Proba Legământului mi-a plăcut foarte mult, cruzimea, crimele și vârsarea de sânge din Dire Bound mi s-au părut și justificate, și naturale în contextul poveștii, au avut sens. Avem și un triunghi amoros - ceea ce pentru mine e mereu un mare minus, și ăsta a fost elementul ce mi-a cam tăiat din elan. Deși este clar că personajul A nu urmează să rămână cu Meryn, au fost mult prea multe scene - explicite - între cei doi, și am avut impresia că sunt acolo doar pentru a bifa smut-ul, fără a crea de fapt o conexiune adevărată între personaje. Construcția tensiunii cu personajul B a fost la înălțime și abia aștept să aflu cu ce se continuă seria. Deși cartea se termină relativ clișeic, am prevăzut multe întorsături de situație și intuiesc ce urmează să se întâmple, vreau să continui povestea pentru că-mi place mult cum sunt construite personajele, dar mai ales, universul în care are loc acțiunea.
Librăria lampagiului de Sophie Austin o urmărește pe Evelyn, o tânără ce descoperă că tatăl ei a pierdut conacul și toată averea lor la jocuri de noroc și e nevoită, împreună cu mama sa, să se mute la o rudă îndepărtată în York. Aici, Evelyn decide să-și ia destinul în propriile mâini și se angajează în secret la o librărie, ceea ce pentru înalta societate din Anglia de la finalul secolului 19 nu e tocmai un lucru bine privit sau măcar obișnuit. Doar că apare o problemă: tânăra nu e singura candidată pentru postul de asistent în librărie și se trezește față-n față cu William, un scriitor tânăr, care ascunde propriile secrete. Librăria lampagiului e un volum ce se parcurge ușor și care ne oferă o fereastră spre societatea englezească victoriană din provincie, urmărind atât personaje din nobilime - cum e Evelyn sau lady Violet, antagonista din volum, cât și personaje cu origini modeste - William, ce a plecat la Londra pentru a-și publica manuscrisul și apoi a revenit în York, prietenul acestuia, Jack, sau Naomi, o tânără spălătoreasă.
Povestea curge firesc, personajele se comportă potrivit statutului, mi-au plăcut mult de tot mătușa lui Evelyn, Clara, dar și Naomi și Jack, oameni cu sufletul cu adevărat mare. M-a cam sâcâit mama lui Evelyn, dar într-un final a avut sens de ce a luat anumite decizii. Protagoniștii au propria evoluție - credibilă, undeva înduioșătoare, și mi-a plăcut de ei separat. Partea de romance a fost forțată, în opinia mea - nu am simțit deloc atracția între cei doi, doar cuvintele autoarei ce spuneau, nu arătau ce se întâmplă între Evelyn și William. Câteva evenimente au fost caricaturale și asupra mea nu au avut impactul dorit (cred) de către autoare. Per total, Librăria lampagiului e un volum ușor de parcurs, cu o acțiune deloc solicitantă și cu personaje simpatice.
Montana de Alexandru Popescu este povestea unui adult care a copilărit într-un spațiu aproape mitic, rupt de realitate. Mai exact, Ivan Josan, în prezent reporter la un post de televiziune englezesc, a crescut într-un vagon de tren, ca mulți alții, într-un spațiu delimitat de un zid înalt de beton. „Baza” este lumea copilului Ion - cu prietenii de aceeași vârstă, cu adulții ce muncesc la calea ferată, cu realitățile istorice din Benderul din anii 1990, când s-a destrămat un imperiu și „Baza” a devenit doar un element de pe teritoriul Transnistriei, o țară ce nu există pe hartă și care nu este recunoscută de majoritatea mapamondului. Volumul ne poartă atât prin prezent, când adultul trăiește cu urmările evenimentelor din copilărie, cât și prin trecut, cititorul observând o copilărie în vremuri tulburi, dar fericită, pentru Ivan de altă dată.
Mi-a plăcut mult de tot vocea narativă și felul în care este prezentată viața oamenilor din Transnistria, poate pentru că, deși sunt mai tânără decât autorul, am copilărit și eu în această „țară”-fantomă, ce-i drept, fără să trăiesc atrocitățile din războiul din 1992, dar rămășițele acestuia și urmările mi-au afectat familia și, retrospectiv, și pe copiii de vârsta mea. Montana e o imagine amplă a unui loc despre care, dacă nu ai avut ocazia să călătorești într-acolo, nu știi mare lucru, decât faptul că e un teritoriu aflat sub influența și controlul Rusiei. Dar e și un roman despre viața omului muncit, a omului simplu, care se trezește de pe o zi pe alta cu un alt steag fluturând peste oraș, și în această harababură, trebuie cumva să supraviețuiască și să nu-și piardă mințile. Titlul romanului semnat de Alexandru Popescu e de impact și atunci când a avut sens în roman, am apreciat enorm toate etapele ce au dus la punctul în care Montana devine nu un cuvânt, ci o poveste complexă, un punct de cotitură într-un destin.
The Highwayman de Kerrigan Byrne este primul volum din seria Victorian Rebels, fiecare poveste urmărind alt cuplu. Aici o descoperim pe Farrah, o tânără văduvă ce lucrează la Scotland Yard, văzându-și de viața ei și jelind moartea în condiții tragice a singurului om pe care l-a iubit. Când în peisaj apare Dorian Blackwell, un interlop notoriu și un bărbat cu inima neagră, viața lui Farrah se transformă peste noapte. Este răpită și dusă undeva departe, iar Dorian îi aduce la cunoștință faptul că doar un târg încheiat cu el o va salva de la moarte. Dacă acceptă să se căsătorească cu el, Farrah nu doar că va putea dezgropa un secret uriaș, ci-l va putea ajuta pe Dorian să se răzbune pe cei care i-au greșit. Propunerea, oricât de scandaloasă, e totuși singura șansă a femeii la viață...
The Highwayman e un roman previzibil, cu o multitudine de clișee și cu o acțiune pe care am mai întâlnit-o în alte cărți, dar e și genul de comfort read, când vrei să citești o poveste unde personajele suferă, dar o scot la capăt și știi că totul va fi bine. Cu siguranță e un volum perfect între două cărți mai grele sau când vrei să te pierzi într-o poveste de dragoste deloc pretențioasă din Anglia victoriană.
Al patrulea volum din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent intră direct în pâine. Mi-a plăcut faptul că acțiunea e alertă, că reîntâlnim personaje din primele două cărți, că aflăm lucruri noi despre zei și despre relația dintre aceștia, și că ne apropiem și mai mult de Nyaxia, un personaj pe care autoarea îl dezvăluie câte puțin în fiecare volum. Din păcate, The Fallen and The Kiss of Dusk a avut, pentru mine, aceeași problemă ca și volumul anterior. Pentru început, acțiunea e alertă și ceva mai variată, ca peisaj, decât în primul volum din duologie, dar tot mi s-a părut repetitivă și chiar obositoare de multe ori. Partea de romance... mi-ar fi plăcut o abordare puțin diferită. Am simțit că anumite scene 18+ sunt acolo nu pentru a crea conexiunea dintre protagoniști, ci pentru a bifa că există smut în carte. Sunt în continuare curioasă de universul creat de autoare și abia aștept să văd cu ce se continuă povestea în următoarea duologie din serie.
Champions of the Fox de Kevin Sands este ultima carte din trilogia Hoții din umbră și a fost o carte ce m-a ținut cu sufletul la gură. Aici, aflăm foarte multe lucruri despre zeități, despre legătura dintre acestea și artefactele recuperate de gașcă din volumele anterioare, despre antagoniștii universului, dar și despre trecutul personajelor principale. Fiind al treilea volum din serie, nu pot da prea multe detalii, cert este că personajele se dezvoltă foarte frumos, lucrurile se leagă, iar felul în care gașca pune la cale tot felul de planuri nebunești - și cum le duce la bun sfârșit - e unul tare captivant. E o serie middle grade, dar e potrivită și un public mai în vârstă, nu e deloc puerilă și construcția sistemului magic e complexă.
Wild Thing de Michelle Hercules este a doua carte din seria Blueblood Vampires și aici o urmărește pe Aurora, fiica vrăjitoarei supreme, și pe Saxon, un vampir ce face parte din anturajul lui Luca, prințul din primul volum. Aurora și Saxon se trezesc într-o situație complicată: după o seară petrecută împreună, descoperă că sunt sortiți unul altuia, iar asta e ceva tabu penru societatea din care fac parte. O vrăjitoare nu are ce căuta cu un vampir, iar situația devine și mai neplăcută atunci când ies la iveală niște secrete legate de primii vampiri și de niște artefacte ale vrăjitoarelor. Volumul urmărește și povestea de dragoste dintre protagoniști, și povestea generală a universului creat de autoare. Se citește ușor și rapid, se întâmplă lucruri, dar chiar dacă sunt întunecate și amenință omenirea (vampirimea, vrăjitorimea, etc.), știi că totul va fi bine. Aș fi preferat ceva mai puține scene 18+, uneori simțeam că tergiversează acțiunea și nu aduceau nimic nou relației dintre protagoniști, dar ăsta s-ar putea să fie doar un aspect ce ține de gusturile mele.
Forgotten Heir de Michelle Hercules este al treilea volum din seria Blueblood Vampires și aici o urmărim pe Miranda, sora mai mică a Aurorei, și pe Rikkon, fratele mai mare a lui Vivi, protagonista din primul volum. Rikkon se adeverește a fi cineva diferit față de cum îl cunoaștem în primul volum (e spoiler, așa că nu zic mai multe), și în acest volum urmărim povestea și parcursul lui. Partea de dezvoltare a universului, de descoperire a intrigilor, a motivelor din spatele războaielor ce au loc între specii, a fost punctul forte a cărții. Pe partea de romance, pentru mine a fost cea mai slabă carte de până acum din serie. Miranda e o protagonistă foarte simpatică, e bine conturată, e matură pentru vârsta ei, și pare în general o persoană plăcută. Rikkon e altă poveste. Conjunctura e de așa natură, încât Rikkon deseori se află în situații în care el e cel aflat în dezavantaj, dar îl auzim toată cartea spunându-i Mirandei „te voi proteja/te voi salva/voi avea grijă de tine”, și doar din cum e situația lui în momentul respectiv e clar pentru toată lumea că nu are cum să se țină de cuvânt. Tipul ăsta de replică e repetitiv și la un moment dat mă întrebam ce vede Miranda în Rikkon. Ce am apreciat totuși e cât de treptat evoluează lucrurile dintre cei doi, că nu avem parte de nșpe scene mature care să fie acolo doar pentru a fi. În continuare sunt intrigată de povestea principală; nu mă interesează în mod special cuplul ce urmează să fie protagoniști în volumul următor, dar voi continua seria.
Premiul pentru cea mai frustrantă lectură din această lună merge spre A Steeping of Blood de Hafsah Faizal, a doua carte din duologia Sânge și ceai. Povestea a început atât de promițător, dar pe parcurs am simțit deseori nevoia să iau o pauză, să oftez și să clatin din cap. Să încep cu punctele forte - autoarea conturează foarte visceral ideea de colonizator, de stat ce acaparează alte state, ce ia cu forța resurse și nenorocește milioane de oameni. Rasismul și ura față de „cei care nu sunt ca noi” sunt și ele bine conturate. Construcția lui Jin și felul în care acesta face pace cu noua sa identitate, parcursul lui Flick, și felul în care se dezvoltă relația între ei mi s-a părut sensibil, plin de duioșie și de completare reciprocă. Cam aici, din păcate, se termină punctele pozitive, pentru mine.
Ce nu mi-a plăcut: voi începe cu Arthie și relațiile ei romantice. Fără să dau prea multe spoilere, în primul volum se construiește tensiunea între protagonistă și personajul A, e foarte volatil totul, există atracție, există neîncredere, există ură, există de detoate. Ca în volumul doi, protagonista brusc, în opinia mea, să se deconecteze de tot ce s-a întâmplat cu personajul A și să construiască ceva cu personajul B - care e și acesta prezent în primul volum, dar e conturat ca un personaj relevant pentru poveste, nu pentru protagonistă. Din acest motiv, nu am simțit chimia dintre Arthie și personajul B, deși autoarea tot a inclus scene (intime, dar nu 18+).
Nu mi-a plăcut felul în care e construit antagonistul și mare dezvăluire de la final, multe lucruri păreau să fie acolo doar pentru a ocupa pagini. Mai e un personaj relevant, important chiar, din primul volum, pe care îl reîntâlnim pe la 80% în poveste și tot ce face e să alerge de colo-colo, s-a simțit de parcă autoarea ar fi uitat de el complet și când l-a readus în poveste, era doar de fundal. Mai e un moment: autoarea a decis să introducă o scenă șocantă, unde un personaj trebuie să ia o decizie ce schimbă totul, și motivația de ce personajul procedează în așa fel a fost una seacă, lipsită de sens, pentru că scena ar fi putut fi de impact și fără ca personajul respectiv să participe în modul în care a făcut-o. Bucata respectivă din poveste mi s-a părut că e acolo doar pentru a șoca și de a aduce un strop de dramă, dar pe mine una doar m-a iritat.
În concluzie, am fost dezamăgită de poveste și de cum s-a terminat. Nu cred că voi mai citi altceva semnat de autoare, cu toate că mi-au plăcut primele trei cărți semnate de ea.
Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate. Spiritul slujitor de Leigh Bardugo ar fi trebuit, în teorie, să fie exact pe gustul meu: realism magic, o premisă intrigantă, o protagonistă interesantă. Dar am tras de mine câteva capitole până să decid că nu are sens. Luzia mi s-a părut foarte apatică, iar stilul autoarei greoi - nu în sensul de complex, ci plictisitor rău. E prima mea întâlnire cu Leigh Bardugo și cred că și ultima, pur și simplu nu e pe gustul meu.
You Killed Me First e un thriller semnat de John Marrs, carte aleasă pentru luna aprilie la bookclubul la care particip. Recunosc că nu am început romanul cu așteptări - eu și thrillerele în general nu ne înțelegem, asta pentru că eu sunt genul de cititor ce trebuie să empatizeze măcar cu un personaj pentru a fi investit în poveste. Aici urmărim două femei, vecine, fiecare cu problemele și secretele sale, cum fac cunoștință cu o a treia femeie, ce se mută în cartier. Am parcurs cam o treime de carte înainte să mă opresc. Niciuna dintre cele trei nu e o persoană bună, nu am putut empatiza cu niciuna, iar acțiunea mi s-a părut foarte lentă și simțeam că povestea stagnează doar de dragul de a fi lungită.
Acestea au fost lecturile lui martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?
