Recenzie literară: Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian (2009)

Nu știu la ce mă așteptam să găsesc în Cartea șoaptelor. Ca majoritatea lecturilor pe care le aleg - asta în cazul în care nu mi-e cunoscut autorul - mă iau după titlu sau copertă și am obiceiul să nu mă interesez despre ce este volumul. Evident, cartea de față nu este o excepție.

Dar nu mă așteptam la ce am găsit în filele sale. După titlu, mi-am zis că o fi vreun roman plin de mistere - și într-o oarecare măsură, asta a și fost, dar sub o altă formă. Volumul este mai mult o biografie al autorului sau mai bine zis, al neamului său - armenii. Deși inițial eram destul de sceptică, am ajuns să îndrăgesc cartea.

Varujan Vosganian este o persoană publică despre care eu habar nu aveam (pentru că nici nu mă interesează prea mult subiectul) de origine armeană. Abia după ce am terminat de citit cartea m-am interesat despre omul din spatele rândurilor, dar doar așa, ca fapt divers.

Deși cartea este o biografie, sau mai mult o istorie văzută prin intermediul strămoșilor, a fost foarte ușor de citit. Mi-a plăcut mult vocea autorului și emoția pe care a transmis-o. Nu eram deloc familiarizată cu povestea neamului armean - a unui grup etnic ce se trezește, aproape peste noapte, ca fiind apatrid. Luptele interioare, asuprirea, masacrul, dar și iubirea, succesul și renașterea - toate aceste elemente care îmbrăcau un personaj sau altul au creat un univers în care a fost o plăcere să plonjez. Descriierile obiceiurilor, a orașelor de demult - mai ales Constanța din secolul trecut, dar și a rolului pe care l-a jucat un om sau altul în viața tumultoasă a țării și al vremii - toate aceste lucruri fac din Cartea șoaptelor o lectură ce te captivează.

Mă bucur că am ajuns să citesc acest volum, datorită datelor istorice și a cunoștințelor pe care le-am acumulat. Poate nu neapărat vitale, dar care întregesc imaginea despre o etnie pe care eu personal nu am cunoscut-o și nici nu cred că aș fi avut prilejul în alte circumstanțe. Chiar dacă volumul este plin de evenimente sumbre, optimismul ce reiese din descrierea predecesorilor autorului, dar și capacitatea de invidiat al armenilor de a se ridica de fiecare dată, după fiecare lovitură, oricât de cruntă n-ar fi, transmit o senzație de mulțumire. E ceva similar cu eroii unor povești sau a unor benzi desenate - când te bucuri că au ieșit din impas și că au câștigat. În fond, de ce un om nu ar putea fi un super erou?

Cartea șoaptelor e un volum potrivit pentru serile de weekend, cu pisica alături și cu un ceai fierbinte, care trebuie servit - la fel ca și lectura - cu îngițituri mici.

Recenzie literară: litera stacojie de Nathaniel Hawthorne (1850)

Hello!

Săptămâna aceasta vă vorbesc dspre romanul Litera stacojie de Nathaniel Hawthorne. Dacă mi-a plăcut sau nu, ce personaj a fost pe placul meu și dacă recomand cartea, aflați din filmulețul de mai jos.

Blogs To Follow: Fascinație de Anamaria Ghiban

Salut!

Mi-am propus ca la începutul fiecărei luni să vă vorbesc despre blogurile pe care le citesc și despre oamenii ce stau în spatele acestora. Nu știu încă unde mă va duce această categorie de articole de pe blog... dar simt nevoia să vă împărtășesc blogurile care mă inspiră și pe care le urmăresc de mult timp - deci nu e o simpatie de moment.

Blogul din această lună este Fascinație, sau cel puțin, eu așa l-am cunoscut în 2012, când a luat naștere. Eram în liceu și făceam parte din echipa de redactori ai revistei LIIS (de care-mi amintesc cu drag), o revistă ce era coordonată de Anamaria Ghiban sau simplu, profa de română. 

Relația mea cu profa de română, cea care scrie pe Fascinație, a devenit una de prietenie încă de pe băncile școlii, o prietenie care a trecut cu brio de cursul festiv, Bacalaureat și viața la facultate. Continuăm să ne vedem când avem timp, să împărtășim idei și povești din viață și să lucrăm împreună la diferite proiecte - cum a fost FILITul, de exemplu.

Cum ziceam, urmăresc Fascinație de când a apărut. Într-un fel, e o modalitate de a ne vedea și de a sta de vorbă atunci când fizic nu este posibil acest lucru. Modul de a scrie, cărțile pe care le recomandă, Franța și orașele ei (după care nu mă dau în vânt, dar articolele acestea mă fac să-mi doresc neaprat un bilet doar dus), evenimentele pe care le descrie cu atâta pasiune și filele de jurnal, pe care le poți înțelege sau nu, te captivează și te îndeamnă să mai stai pe pagină, să mai citești un articol, să mai vezi ce idei (care ulterior devin realitate) se mai aștern pe paginile virtuale.

Fascinație este unul dintre acele bloguri ce m-au inspirat să scriu mai departe, atunci când aproape am renunțat la a mai scrie, când nu mă mai regăseam pe vechiul blog, când mi-am zis că nu are niciun sens ceea ce fac. Iar asta, în timp, a însemnat mult pentru mine. 

PS: pe această cale vreau să vă felicit pentru ceea ce faceți și vă doresc succes (și expansiune :D) cu Wakatech alături de partener(i). Mă bucur nespus de mult că această idee a voastră a devenit realitate!

Drumul spre minimalism - Săptămâna 21

Bună!

Încă sunt prinsă cu sesiunea, încă nu îmi pot ocupa timpul cu ce vreau eu. Dar, asta nu înseamnă că Drumul spre minimalism se oprește aici.

Săptămâna ce a trecut m-am axat mai mult pe ce am în bucătărie. Am făcut curățenie pe rafturi, am rearanjat lucruri și am făcut câteva descoperiri - cum ar fi produse expirate sau produse despre care habar nu aveam că am. Asta pățești când nu ai aranjate toate sticlele, ambalajele, cutiile și ce o mai fi prin rafturi.

Problema s-a rezolvat, ce nu mai era bun a plecat, ce era bun și util s-a mutat mai în față, iar acum pot să văd foarte bine ce am și unde stă. Ba mai mult, unele obiecte care nu aveau un loc permanent au migrat în dulap astfel încât le pot folosi oricând, fără să le mai caut. 

M-am uitat peste depozitele mele de mirodenii și mi-am dat seama că nu îmi convine deloc faptul că râșnițele mele sunt de unică folosință. Mă refer la sare/piper/chili/ce-o fi care vin sub formă de boabe într-o râșniță și o dată ce se termină produsul, trebuie să arunci și ambalajul. Mi se pare o risipă și mi-am propus să-mi iau niște râșnițe ce se desfiletează și pot fi reumplute cu ce îți trebuie. Mai ales că ieși mai ieftin astfel și dacă faci cumpărăturile în magazine de specialitate sau care vând mirodenii vrac, poți să alegi fix ceea ce vrei și în ce cantități vrei. Văzusem la Pepconiște recipiente-râșnițe, erau și destul de ieftine - 3 lei bucata parcă? Așa că data viitoare când ajung la Pepco, mă duc să-mi iau.

Folosesc cu brio creioanele și pixurile pe care le am. V-am spus săptămâna trecută că vreau să scap de ele și momentan reușesc să mă mențin. E un fleac, dar pentru mine e o satisfacție. 

Cam asta a fost săptămâna mea - nu cine știe ce, dar tot progres e (unul mic de tot). Voi ce ați mai făcut?

Jovis Homemade Beauty - îngrijire naturală, cu dragoste din Constanța

Salut!

Astăzi vă vorbesc despre ceva ce nu am mai făcut pe acest blog - despre produse cosmetice. Odată cu dorința mea de a adopta un stil de viață minimalist, mi-am îndreptat atenția spre produsele naturale pe care le pot include în viața mea puțin câte puțin. Aici mă refer la haine din materiale textile naturale, cât mai puține obiecte din plastic și nu în ultimul rând, produse cosmetice care să fie cât de cât prietenoase cu natura și de ce nu, versatile.

Așa am ajuns să caut producători autohtoni și să descopăr că la noi, poți lejer să găsești un magazin ce-ți oferă astfel de produse, atât în online, cât și în offline, trebuie doar să cauți. După experiența mea cu Skin Novels, mi-am zis să mai încerc ceva și uite așa am descoperit Jovis Homemade Beauty (prin intermediul blogului Dianei Solomon). 

Dacă mă urmăriți și pe celălalt blog, cu siguranță știți că de vreun an încoace nu sunt deloc mulțumită de părul meu - fac mătreață cu prima ocazie, volumul pe care nu prea îl aveam a dispărut cu totul și umblând pe bloguri pe care le mai citesc am văzut la cineva că folosește un șampon solid.

Mi s-a părut destul de interesant acest tip de produs - un săpun pe care-l poți folosi pe post de șampon și care conține doar ingrediente naturale, așa că m-am dus pe pagina Jovis și l-am găsit pe alesul meu - șamponul pentru păr gras. Și pentru că atenția mi-a fost captată cam de toate produsele de acolo, mi-am zis să mai încerc două, așa că am plasat o comandă. 

Desigur, cel mai mult îmi doream să încerc șamponul și chiar dacă am plasat comanda la sfârșitul lui noiembrie, am ajuns să-l folosesc abia de la începutul lui ianuarie. Apa florală o folosesc de când a ajuns, la fel și deodorantul. 

Șamponul solid e un produs pe care îmi este foarte greu să-l introduc în rutina mea zilnică. Mă spăl pe cap cam o dată la trei zile, iar după primele încercări de a folosi acest produs am observat cum mi se îmbâcsește foarte tare părul - culmea, pe lungime și nu la rădăcină. Așa cum se zice și în descrierea produsului, e nevoie de timp pentru a obișnui scalpul cu un astfel de produs, de aceea aplic șamponul solid doar la rădăcină, formând spuma în palme, iar pe lungime aplic un șampon obișnuit. Astfel, mă pot bucura de șamponul de la Jovis. Având în vedere că a trecut doar o lună, verdictul final îl voi da ceva mai târziu.

Urmează apa florală pentru ten gras sau mixt cu extract de arbore de ceai. O folosesc zilnic ori de câte ori simt nevoia și e un produs plăcut. O folosesc pe post de toner și e destul de spornică, dar m-am cam plictisit de cum miroase. De fapt și de drept, voiam să o iau pe cea cu ilang-ilang, dar nu era pe stoc așa că rămâne pentru data viitoare.

Și ultimul produs este un deodorant natural din piatră de alaun. Eu comandasem varianta spray (mai există și varianta pulbere), dar nu mai era pe stoc și mi-a fost trimisă varianta solidă. Ceea ce cred că a fost în favoarea mea. Folosesc acest deodorant după ce fac baie, pe pielea umedă și îmi place mult faptul că nu se simte pe piele și nu lasă urme. Având în vedere că e sezonul rece, nu știu încă dacă va fi la fel de eficient când vine căldura, dar văd eu până atunci. Să mai spun că este foarte spornic?

Acestea au fost produsele pe care le am momentan. În wishlistul meu se află un set pentru îngrijirea tenului și un set anticelulitic, dar și câteva săpunuri și un balsam de buze. Cu siguranță le voi procura atunci când termin ce am acum.

Dacă aveți recomandări cu privire la cosmetice naturale, cruelty free și produse în România, aștept în căsuța de comentarii să-mi ziceți de ele. Și dacă ați folosit produse de la Jovis, să îmi spuneți ce experiență ați avut cu aceastea. 

Până data viitoare, vă pup!

Cele mai proaste cărți citite în 2017

Așa cum spune titlul, astăzi voi vorbi despre volumele pe care le-am citit anul trecut și care nu mi-au plăcut - adică cele mai slabe cărți ale lui 2017. 

Din fericire, sunt mai puține decât mă așteptam și din păcate, pentru o parte dintre ele am avut așteptări mari - mai ales că erau iubite de toți cei din jur. Și așa am învățat anul trecut că nu ar trebui niciodată să am așteptări de la vreo carte pe care o laudă toată lumea.

 Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman

Nu, nu mi-a plăcut. A fost o carte foarte slabă, lipsită de farmecul pe care mi l-a promis descrierea volumului, iar Ove e un moș nesuferit. Știu că sunt în minoritate când spun că volumul de față a fost o mare pierdere de timp și nu am găsit nimic drăguț, optimist sau luminos printre file - doar frustrarea unui cititor mințit. Pentru mine, Un bărbat pe nume Ove este cea mai proastă carte pe care am citit-o în 2017.

Tema pentru acasă de Nicolae Dabija

Ba nu, am mințit. Acest volum a fost cel mai prost volum citit anul trecut. Deși povestea în sine ar fi putut fi nespus de frumoasă și plină de emoție, fabulațiile din ea și personajele total ireale - în sensul rău al cuvântului - m-au făcut să arunc cartea cât colo imediat ce am terminat-o.

 Vegetariana de Han Kang

Nu a fost neapărat o carte proastă, ci mai mult o mare dezamăgire. După cum a fost descrisă și promovată, trebuia să fie o lectură ce-ți îngheață sângele în vene. Dar mie nu mi s-a părut atât de... deranjantă precum a fost pentru alți cititori.

Casandra de Christa Wolf

Nici acest volum nu m-a dat pe spate. M-a interesat pe alocuri, dar în majoritatea timpului m-a plictisit. Acțiunea e redată de la persoana întâi și e mai mult un jurnal decât o poveste, dar pe mine nu m-a prins stilul autoarei. 

Elixirul dragostei de Eric-Emmanuel Schmitt

Am citit această carte pentru că mi-a plăcut cum sună titlul plus coperta. Și ce mă bucur că nu am ajuns să cumpăr volumul! Este efectiv o serie de scrisori între doi foști îndrăgostiți care „au rămas prieteni”. Limbajul pueril și acțiunea al naibii de clișeică seamănă mai mult cu o conversație de pe o rețea de socializare, preluată și retușată. Dă senzația că autorul nici nu s-a chinuit să scrie serios.

Beyond Black de Hilary Mantel

Nu știu dacă acest roman a fost tradus în română, dar are în centrul acțiunii două femei - una ghicitoare și cealaltă asistenta sa. Inițial, firul narativ mi se părea interesant și toate forțele misterioase pe care le deținea/controla ghicitoarea și pe care asistenta încerca să le înțeleagă/tolereze, ca pe parcurs totul să devină monoton, șters - de parcă scriitoarea și-ar fi peirdut tot avântul și și-ar fi dorit să termine cât mai repede cartea.

Don Quixote de Miguel de Cervantes Saavedra

Acest volum a fost o surpriză pentru mine. De obicei îmi plac clasicii, dar ceea ce am pățit cu magnificul Don Quixote a fost că m-a plictisit de moarte. Acțiunea s-a târât, nu a mers ca pe roate, iar eu nu am reușit să mă identific cu niciun personaj. 

Acestea au fost cărțile pe care nu am putut să le îndrăgesc. Sper ca în anul acesta să am cât mai puține rateuri de genul dar până atunci, vreau să știu ce cărți nu v-au plăcut vouă și de ce :)

Să aveți o zi fumoasă!

Recenzie literară: Nimic nou pe frontul de vest de Erich Maria Remarque (1929)

Salut!

Astăzi vă vorbesc despre una dintre cărțile mele preferate, Nimic nou pe frontul de vest de Erich Maria Remarque. Ați citit-o?