Recenzie literară: Amândoi mor la sfârșit de Adam Silvera (2017)

Nu vreau să-mi petrec ultima zi întrebându-mă dacă oamenii sunt sinceri când îmi spun vorbe triste. Nimeni nu ar trebui să-și petreacă ultimele ore îndoindu-se de oameni.

Recenzie literară: Kinderland de Liliana Corobca (2013)

Am ascultat pământul și el respira. Atunci pe drum nu mă temeam de nimic. Dacă vreun fir de iarbă m-ar fi întrebat ceva, i-aș fi răspuns, fără să mă sperii. Mă gândesc dacă în casa noastră tot pământul se aude respirând sau e altcineva. Nu vreau să mă mai tem.

Răutatea nu este întotdeauna opusul bunătății. Noi, copiii, nu înțelegem asta. Nimicul este opusul lor, nimicul înseamnă un fel de politețe, neimplicare, indiferență. Răutatea este vie și este mai aproape de bunătate decât indiferența. Este ca dragostea și cu ura pe care le desparte uneori un singur pas. Răutatea este o simțire cu stări precum remușcarea, căința. Indiferența e o stare moartă, fără simțiri. Cu ea este greu de luptat.

Puternic este acela care știe să obțină energie, forță din inima lui, acela care se alimentează pe sine, construindu-și propria hidrocentrală. Care produce lumină din interior. Acești oameni sunt foarte puțini. De fapt, toți oamenii își au propria hidrocentrală, dar preferă să se alimenteze de la stat. Nu-și dau seama ce sursă de lumină constituie propria lor ființă, câtă bogăție au în ei.

Așteptarea e ca un animal mic, nici domestic, nici sălbatic, când cuminte și adormit, când rău și dezlănțuit, care merge înaintea rațiunii și a gândurilor liniștitoare.

Recenzie literară: Toate pânzele sus! de Radu Tudoran (1954)

Toate pânzele sus de Radu Tudoran este povestea unui grup de oameni dornici de aventură, adunați pe o corabie sub conducerea unui căpitan iscusit, idealist și romantic. Anton Lupan cucerește oamenii prin sinceritatea, istețimea și corectitudinea sa, iar echipajul Speranței - noul nume pe care-l primește corabia - este pregătit să-l urmeze oriunde.

Mi-a plăcut foarte mult construcția dialogului, felul în care autorul reușește să surprindă vastitatea lumii prin intermediul descrierilor sale și a peripețiilor în care sunt prinse personajele. Viața de la sfârșitul anilor 1800, pirații, călătoriile periculoase și importanța încă majoră a corăbiilor în comerț și comunicare între locuri îndepărtate - sunt aspecte pe care Radu Tudoran le abordează într-un mod aparte, ce te cucerește imediat și te implică în atmosferă. Un aspect care mie personal mi-a plăcut, dar e posibil să nu fie pe placul altor cititori, este faptul că, din când în când, naratorul oprește povestea pentru a-i face cunoștință cititorului cu nautica, înșirând pe mai multe pagini informații despre nave, despre viața marinărească sau despre unitățile de măsură folosite pe mare.

Recenzie literară: Habarnam în Orașul de Piatră de I. Nosov (2013)

Habarnam în Orașul de Piatră de I. Nosov reprezintă continuarea aventurilor lui Habarnam și a prietenilor săi, niște prichindei tare simpatici, care tratează orice boală cu miere, alimentează mașinile sau avioanele cu sirop și au o viziune deosebită despre viață. Întâlnirea cu prichindeii din Orașul de Piatră, un loc în care predomină geometria, atât în arhitectură cât și în modul de gândire a populației, îi uimește pe prietenii noștri, dar aceștia nu se dau bătuți, fiind dispuși să le arate noilor prieteni cât de frumoasă este lumea dincolo de clădirile perfecte.

Romanul semnat de I. Nosov este o reîntâlnire cu personajele copilăriei, o imersare în lumea unor omuleți care încearcă să vadă doar frumosul, omuleți ce sunt foarte inventivi, haioși, ursuzi, neglijenți sau chiar fixiști. E imposibil să nu găsești un prichindel care să-ți pice cu tronc, pentru mine, Habarnam fiind acel prichindel viața căruia aș urmări-o în încă o mie de volume de peripeții.

Bilanț literar: Mai 2021

Salutare!

Luna mai a fost una dintre cele mai puțin productive, din punct de vedere literar, din ultima perioadă. Am citit cărți bune, mai am câteva începute și pe care le voi termina în iunie, dar mi-aș fi dorit să am mai mult timp și chef de citit.

Veranda cu frangipani de Mia Couto a fost o reîntoarcere la realismul magic, pe care l-am iubit mult de tot în liceu. E o lectură ușoară, cu multe imagini și mistere ascunse în evenimente aparent lipsite de importanță.

Ruta subterană de Colson Whitehead e genul de carte pe care am început să o citesc fără să știu care e subiectul cărții. Urmărește sclavia în America și viața văzută prin ochii unei sclave care fuge de pe plantație. Deși sunt unele aspecte care nu mi-au plăcut - de exemplu, felul în care o femeie needucată înțelege cuvinte complicate și e capabilă să ducă o conversație elevată - romanul e foarte descriptiv și te introduce în atmosfera narațiunii.

Orașul iluziilor de Ursula K. Le Guin este un volum care face parte din ciclui Hainish, dar poate fi citit separat de restul cărților. Urmărește apariția unui om care nu seamănă cu ceilalți în inima unei mici comunități. Aceasta îl educă și îl acceptă în familie, dar bărbatul, Falk, decide să plece spre cel mai mare oraș din lume și să descopere adevărul despre cine este el. Mi-a plăcut cum e scrisă cartea și cum sunt construite personajele.

Am încheiat luna cu Să ucizi un regat de Alexandra Christo - o poveste despre o sirenă care devine om și un om care vânează sirene. Mi-a plăcut mult premisa și felul în care este construită lumea în universul creat de Alexandra Christo.

Partea bună a lunii mai a fost faptul că nu s-a lăsat cu volume abandonate, toate lecturile curente îmi stârnesc interesul și sper ca în iunie lucrurile să fie altfel - la capitolul lecturi iubite.

Voi cu ce volum încheiați ultima lună a primăverii?

Recenzie literară: Să ucizi un regat de Alexandra Christo (2018)

Oamenii sunt pânze goale, așteptând să fie umplute de culorile descoperirii.

Să ucizi un regat este o poveste despre diferențe și despre perspective. Pe de o parte, pentru Lira oamenii sunt cei care ucid cu sânge rece, doar pentru că pot, considerându-se o rasă superioară. Pe de altă parte, pentru Elian sirenele sunt răul înăscut, creaturi ce atacă și distrug corăbii, ființe fără moralitate. Lira și Elian au perspective despre viață pe care le justifică prin tot felul de metode și acest aspect este bine ancorat în narațiune.

Lira și Elian sunt niște protagoniști bine conturați, pe care-i descoperi și cunoști puțin câte puțin pe parcursul cărții. De-a lungul poveștii, cei doi cresc, devin versiunile lor mai bune, iar relația care se construiește între ei este una neobișnuită, dar care ia naștere treptat, de la sine, fără a fi forțată de poveste sau de necesitatea de a aduce cele două personaje într-un anumit punct.

- Un prinț poate fi eroul miturilor și legendelor, spune el, dar nu poate trăi în ele. Ar trebui să trăiască în lumea reală, unde le poate crea.

[...]

- Ar trebui să fii mai puțin preocupat de basme, Elian, sau în asta te vei transforma.

Recenzie literară: Orașul iluziilor (Ciclul Hainish) de Ursula K. Le Guin (1966)

Orașul iluziilor de Ursula K Le Guin urmărește viața pământenilor într-un viitor îndepărtat, cu noile sale reguli instaurate de cei ce dețin puterea și canoanele după care se ghidează oamenii de pe Pământ. Deși Falk aude la fiecare pas faptul că shingii sunt răi și ei sunt cei care au dus pământul într-o stare jalnică, bărbatul prețuiește cel mai mult adevărul și vrea să-l afle singur. În călătoria sa, Falk întâlnește tot felul de oameni, fiecare învățându-l câte o lecție valoroasă, fiecare arătându-i că rasa umană este mai complexă decât pare la prima vedere și demonstrându-i, la fiecare pas, cât de diferit este el față de restul locuitorilor pământului.

Dacă vă pasionează genul sf apocapiltic și dacă vreți să faceți cunoștință cu scriitura Ursulei K. LeGuin, vă recomand să citiți acest volum care, deși face parte dintr-un ciclu, poate fi citit de sine stătător.