sâmbătă, 10 martie 2018

Recenzie literară: Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes (1981)

După ce am citit Flori pentru Algernon, mi-am zis că e musai să mai citesc cărți semnate de Daniel Keyes și așa am ajuns la volumul de față, Mințile lui Billy Milligan, apărut la editura Art în colecția YoungArt.
William Stanley Milligan a fost o senzație în presa statului Ohio din anii 70 ai secolului trecut, cunoscut pentru procesul împotriva sa. El a fost învinuit pentru trei violuri, iar avocații acestuia au afirmat că Milligan este instabil psihic, deci nu poate fi responsabil pentru acțiunile sale. Cazul Milligan este primul din istoria Statelor Unite când acuzatul este declarat și apărat ca fiind un individ cu personalități multiple, această afecțiune fiind cunoscută mai târziu ca tulburare de identitate disociativă .
Pe tot parcursul acestei cărți, naratorul urmărește viața lui Billy Milligan și încearcă să aducă în fața cititorului copilăria acestuia, adolescența, perioada de tratament și evenimentele ce-l aduc în fața justiției. Astfel, am aflat că Billy, un copil cuminte și sensibil, suferă din cauza morții tatălui său, Johnny Morrison. Mai târziu, mama băiatului se recăsătorește, iar Billy ajunge să fie abuzat sexual de către tatăl său vitreg, Chalmer Milligan, iar odată cu această traumă, personalitatea sa „se sparge”,  iar Billy devine omul pe care-l cunoaște cititorul. Deși pe parcursul vieții sale este considerat un copil cu un ușor retard mintal, apoi tratat pentru schizofrenie, un adolescent ciudat și mai apoi, un adult violent, Billy afirmă că are mai multe personalități, iar psihiatrul David Caul reușește să descopere că tânărul are, pe lângă cele zece personalități „cunoscute” de alții, încă treisprezece, „nedorite”.
Cel mai mult mi-a plăcut cum autorul reușește să portretizeze fiecare personalitate în parte, să arate când și unde a apărut personalitatea x sau y, ce au făcut și ce urmări au avut acțiunile fiecăruia. Astfel, doctorii care au acceptat ideea de personalitate multiplă, au avut ocazia să cunoască cele zece fețe ale lui Billy Milligan, iar unii, chiar și pe celelalte treisprezece. Astfel, două personalități dețin controlul în interiorul minții acestui om: Arthur, un englez inteligent și sofisticat, interesat de hematologie, și Ragen, un individ puternic, care afirmă că este iugoslav. Pe când Arthur controlează cine poate să ocupe „punctul” - o dâră luminoasă, pe care dacă stă una dintre personalități, are control asupra corpului, comunică cu cei din jur și acționează în voie, Ragen intervine atunci când există un pericol pentru întreaga „familie”; el este cel ce apare atunci când Billy este într-o situație critică. Alte personalități, precum sunt Allen, manipulatorul, Tommy, artistul, Adalana, o lesbiană de 19 ani care are grijă de ceilalți, apar destul de des, atunci când trebuie să interacționeze cu oamenii mai apropiați - familia sau colegii de muncă.  Alte personalități cunoscute sunt Danny, căruia îi este frică de oameni, David, cel care este rezistent la durere și apare pe „punct” atunci când este cazul, Christene și Christopher - sunt copii și apariția lor pe „punct” este riguros controlată de adulți. Totuși, Arthur nu poate controla pe deplin ceilalți membri ai familiei. Din această cauză, în timpul vieții a declarat mai multe personalități drept fiind „nedorite”, despre care nu s-a știut mult timp. Astfel, în Milligan mai există Phil și Kevin, infractori, April - o tânără ce-l îndemna pe Ragen să-l omoare pe tatăl vitreg a lui Billy, Martin, un snob care vrea să dețină ceva fără a depune vreun efort și alte personalități, care din motive mai serioase sau mai puțin nu sunt lăsate să ocupe „punctul”.
Mințile lui Billy Milligan este o carte ușor de citit, dă impresia unui documentar. E scrisă foarte bine, astfel încât este dificil să privești toate personalitățile ca fiind un singur individ. Autorul reușește să le diferențieze foarte bine, astfel încât lectura dă impresia a unui roman cu cel puțin 24 de personaje diferite, deși la fiecare pas este menționat faptul că totul este despre un singur om. Mai există un individ în mintea lui Billy, o figură importantă, dar despre care se află foarte târziu...
Modul în care autorul îl prezintă pe Billy Milligan îl face un individ simpatic. Toate personalitățile sale sunt pasionate de pictură, deși fiecare are propriul stil. Billy este un tânăr traumatizat, naiv și înfricoșat de viitor. Toată viața a suferit din cauza personalităților sale și până la doctorul Caul, a renunțat să mai vadă un viitor pentru el.
Din acest punct de vedere, mi-a plăcut mult de tânăr, lăsând la o parte celelalte personalități. Dintre acestea, Ragen mi s-a părut interesant, iar felul în care personalitățile interacționează între ele și cu cei din jur, cum iau decizii și cum unul suportă consecințele acțiunilor celuilalt, a făcut această lectură antrenantă, ușor de urmărit, uneori destul de teatrală.
Finalul cărții m-a înemnat să caut mai multe informații despre Milligan și ce s-a întâmplat cu acesta după ce a fost scrisă cartea. Diagnosticul lui Billy este unul interesant, te fascinează și te îndeamnă să-l studiezi. Recomand această carte pentru felul succint în care sunt prezentate evenimentele, descrierile personalităților și impactul acestui caz asupra comunității.

joi, 8 martie 2018

Recenzie literară: Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee (1960)

La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Astăzi este o zi în care celebrăm sexul frumos și cu această ocazie, am pregătit o carte scrisă de o femeie - Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee. Vizionare plăcută!

marți, 6 martie 2018

Drumul spre minimalism - Săptămâna 25, 26, 27

Salut dragi cititori!
Știu că nu am mai scris nimic despre proiectul meu Drumul spre minimalism, care, recunosc, a cam stagnat.
Săptămânile care au trecut nu au adus nimic nou în ceea ce privește dorința mea de a deveni o persoană cât mai minimalistă. Curățenia de primăvară nu a venit încă, în februarie am cam cumpărat lucruri - majoritatea cosmetice - am ieșit pe minus în ceea ce privește raportul produse consumate-produse cumpărate.
Dar, ca orice drum, acesta spre minimalism are și suișuri, și coborâșuri. Am reușit să fac un fel de meal plan, pe care nu l-am respectat cu strictețe, dar după care mă luam atunci când mergeam să fac cumpărături. Voi încerca totuși să fiu mai organizată la acest capitol. Continui să citesc cărțile pe care le am în bibliotecă (#citescceam), pe acelea citite le dau mai departe. Am reușit să citesc 4 titluri în cea mai scurtă lună a anului, așa că sunt mulțumită de mine.
Bullet journalul pe care mi-am propus să-l fac cam stă în paragină - și mă bucur că nu m-am repezit să cumpăr o agendă special pentru acesta. Cunoscându-mi firea și avântul pe care mi-l iau când încep un proiect nou, dar care (avntul) scade lamentabil odată cu trecerea timpului, mă bucur că am economisit ceva bănuți, fără a-i da pe o agenda nouă (și așa am dat mai departe vreo 5 acum câteva săptămâni).
Pentru această lună îmi propun să mă mai potolesc în ceea ce privește cumpărat cafea la facultate (ar trebui să mă oblig să mă trezesc mai devreme ca să-mi fac singură cafea/ceai, că nu degeaba am un termos de 1 litru), să fac curățenie zilnic în câte un colțișor din casă, cutii și ce mai am - mă cam simt sufocată de cele câteva recipiente de depozitare pe care le-am păstrat în primă instanță.
Nu tind să devin minimalistă ca la carte - adică 3 bluze și o periuță de dinți, pentru că nu pot să mă lipsesc (de fapt nu vreau) de anumite chestii, dar consider că mai am de lucrat la capitolul obiecte-din-jurul-meu-pe-care-le-păstrez-cine-știe-de-ce. Urați-mi succes!
Și termințnd pe o notă ceva mai abstractă, simt că nu-mi ajunge timp să fac tot ceea ce vreau. Orarul meu de la facultate e așa cum mă așteptam - multe ore de stat degeaba, mai fac un curs (despre care voi vorbi după ce-l termin), vreau să ajung să-mi fac abonament la sală și tot nu găsesc un interval de timp pe care să-l dedic acestei activități. Așa că viitorul apropiat va însemna gândit la cum să-mi împart mai eficient timpul pentru activități, fără a pierde timpul destinat oamenilor dragi.

sâmbătă, 3 martie 2018

Recenzie literară: Where'd You Go, Bernadette?/ Unde ai dispărut, Bernadette? de Maria Semple (2012)

Bee Branch, o adolescentă inteligentă și plină de viață este foarte atașată de mama ei, Bernadette Fox, un arhitect genial, dar care nu a mai făcut nimic de mult timp. Elgin Branch, capul familiei, muncește la un proiect serios la Microsoft. Totul se schimbă în clipa în care Bee termină anul școlar cu note mari, iar dorința ei este de a pleca împreună cu familia într-o excursie în Antarctica și astfel încep pregătirile. După câteva evenimente și răsturnări de situație, Bernadette dispare, iar Bee decide să descopere unde este mama ei prin intermediul tuturor mailurilor, scrisorilor și scrisoricilor schimbate între mai multe personaje. 
Where'd You Go, Bernadette? este o carte ce m-a amuzat foarte mult. Limbajul simplu, dar care descrie fiecare personaj participant la acțiune, evenimentele ce se petrec simultan în mai multe locuri, dar și personalitatea lui Bernadette, toate aceste elemente fac din romanul Mariei Semple o comedie savuroasă.
Mi-a plăcut mult faptul că două treimi din carte sunt reprezentate de corespondența dintre Elgin și adminul său, Soo-Lin, dintre Soo-Lin și prietena ei, Audrey Griffin, vecina familiei Branch și care nu o suportă pe Bernadette și Bernadette însăși, o agorafobă ce preferă să rezolve absolut toate problemele din viața ei prin intermediul unui asistent virtual, Manjula. 
Cea care citește scrisorile și care narează acțiunea este Bee, iar cititorul astfel află povestea din spatele dispariției lui Bernadette și toate motivele care au dus la acest eveniment. Personajele sunt bine conturate prin intermediul spuselor și a acțiunilor lor, elementul de comic este prezent pe tot parcursul narării, iar de Bernadette nu ai cum să nu te îndrăgostești - de femeia aiurită, plină de ciudățenii, dar îmbrăcată la patru ace și foarte mândră de copila sa.
Finalul cărții este unul bine pregătit încă de la bun început, deși narațiunea capătă un alt ritm în ultimele capitole, ceea ce-i conferă romanului un farmec aparte. Acțiunea se desfășoară mult mai rapid, iar cititorul urmărește totul prin ochii lui Bee, astfel având posibilitatea de a o cunoaște mai bine. 
Where'd You Go, Bernadette? e o carte amuzantă, cu personaje simpatice și probleme simple, dar care sunt rezolvate în cele mai bizare moduri. Dacă vreți o lectură ușoară, antrenantă și care să vă facă să zâmbiți, romanul Mariei Semple este o variantă ce trebuie luată în considerație. 
PS: Dacă vă tentează cartea, o găsiți la editura Litera - Unde ai dispărut, Bernadette? în traducerea Mihaelei Buruiană. Lectură plăcută! :)

vineri, 2 martie 2018

Blogs To Follow: Distandi

Și a mai trecut o lună, oficial e primăvară, timpul pentru a vă spune despre blogurile pe care le urmăresc în cadrul Blogs to Follow. Astăzi vă vorbesc despre Diana Stan, pe care am cunoscut-o prin intermediul blogului ei, Distandi.
Nu-mi amintesc cu exactitate cum am descoperit blogul Dianei - asta se întâmpla în perioada liceului - dar țin minte că mi-a plăcut foarte mult cum îi sună titlul. Pe vremea aceea, activam pe alt blog, pe platforma Wordpress și parcă-mi lipsește acea conexiune care se creea între bloggeri și cititorii săi.
Trecând peste aceste detalii, blogul Dianei m-a cucerit prin simplitatea sa și prin postările calde, care transmiteau o multitudine de emoții adolescentine. Dacă nu mă înșel, eu și Diana suntem de aceeași vârstă, iar adolescența noastră s-a suprapus calendaristic, ca să-i spun așa. Practic, în momentele în care mă simțeam la pământ, postările de pe blogul ei m-au ajutat să trec peste anumite lucruri. Când eram fericită, postările de pe blogul ei mă inspirau să-mi urmez visele. 
Ca să o cunoașteți mai bine pe Diana, trebuie să-i răsfoiți blogul. Eram fascinată de faptul că ea a făcut arheologie (sper să nu mă înșel, dacă da, mii de scuze!), că a lucrat într-un muzeu și că ultima dată știu că era undeva în lumea cărților. Multe lucruri ne leagă: pasiunea pentru lectură, scrisul pe blog, drumul spre minimalism... dar cel mai mult pentru mine Distandi înseamnă melancolia zilelor în care rămâneam în fața monitorului ore în șir, citind postări, fraze, comentarii și răsfoind blogul Dianei, iar timpul părea să nu mai existe.
Oriunde ai fi astăzi sau în viitor, îți doresc o viață frumoasă, făcând ceea ce-ți dorești să faci, să fii apreciată pentru meritele tale și să rămâi mereu o persoană simpatică și luminoasă, așa cum te-am cunoscut eu prin intermediul cuvintelor!

sâmbătă, 24 februarie 2018

Recenzie literară: Samarkand de Amin Maalouf (1988)

Samarkand este o carte pe care nu aș fi ales-o de bună voie. Pentru început, nu am auzit de autor, Amin Maalouf, iar pentru continuare, subiectul cărții nu mi se pare unul interesant. Romanul a fost ales drept cartea lunii în cadrul unui club de lectură din care fac parte și dacă tot mi-am zis că vreau să ies din zona mea de comfort, am citit cartea.
Am fost plăcut surprinsă de conținutul acestei cărți. Samarkand, apăruta la noi la editura Polirom, are acțiunea împărțită în două. În prima jumătate a cărții, cititorul urmărește viața astronomului, poetului și matematicianului Omar Khayyam în Persia secolului XI și munca acestuia asupra Rubaiatelor, o lucrare de mare interes național și internațional, despre care se discută și în zilele noastre. A doua jumătate îl urmărește pe Benjamin O(mar) Lesage, un american ce călătorește în Persia la începutul secolului trecut în căutarea manuscrisului original a lui Khayyam. Pe când Omar Khayyam interacționează și/sau face parte din curțile unor personaje istorice precum vizirul Nizam-al Mulk sau misionarul Hassan al-Sabah, Benjamin prinde revoluția constituțională din Persia (1905-1911), fiind implicat direct în anumite evenimente. 
Samarkand a fost o lectură bogată în imagini orientale și în informații ce țin de istoria Persiei. Deși subiectul nu m-a atras în mod special la început, stilul în care sunt povestite evenimentele este captivant, astfel încât am fost îndemnată să citesc mai departe.
Mi-a plăcut mai mult prima jumătate a cărții, iar partea a doua, mai ales pe final, mi s-a părut un pic cam trasă de păr (chiar ridicolă pe alocuri). Per total însă, Samarkand este o lectură plăcută, informativă și plină de imagini/evenimente spectaculoase și se citește ușor. Oarecum, te îndeamnă să citești mai mult despre Iranul de azi, istoria acestei țări și a teritoriului pe care cândva se găsea Persia. E potrivită pentru serile liniștite, când tot ce vrei să faci este să citești, să bei un ceai fierbinte și să stai ghemuit sub păturică. Și să nu iei în serios anumite lucruri :)