sâmbătă, 1 aprilie 2023

Bilanț literar: Martie 2023

Salutare!

Mi-am propus să mai citesc și din cărțile fizice pe care le aveam în bibliotecă, așa că în luna martie m-am axat mai mult pe aceste titluri. 

Despre dragoste și umbră este a treia carte semnată de Isabel Allende pe care o citesc.

Stilul ei este unul plăcut mie, pentru că, deși cărțile semnate de Allende nu merg citite într-o zi, lentoarea din poveste, dar și amalgamul de emoții pe care le trezește autoarea, sunt binevenite.

Logodnicii iernii de Christelle Dabos m-a impresionat prin felul în care autoarea abordează genul YA. Protagoniștii sunt bine gândiți și, deși nu i-am iubit din prima, am ajuns să fiu foarte implicată în tot ceea ce li se întâmplă. Abia aștept să citesc continuarea.

Petale senzuale. Muugri de Eros, antologie semnată de autorii editurii Petale Scrise, este un volum mai mult decât potrivit dacă vreți să vă dedați unor povestiri pline de patimă, flăcări, dorințe și așteptări îndeplinite.

Nu s-a lăsat și fără abandonate. Aveam The Princess Bride de William Goldman pe listă de foarte mult timp, dar când am ajuns la carte, am rămas profund dezamăgită. Este scrisă într-un stil care te face să te întrebi dacă autorul are pic de respect pentru cititorii săi, multă ironie la adresa genului fantasy, ya și romance, dar și nu de puține ori comentarii care nu-și au deloc rostul. Povestea în sine este plată, lipsită de personaje pentru care să ții pumnii și să speri că vor reuși în viață. Cu alte cuvinte, și printre clasici există cărți slabe.

Apă proaspătă pentru flori de Valerie Perrin a fost un roman mai puțin obișnuit pentru mine - subiectul dezbătut e unul mai mult cinematografic, tragi-comic. Cu toate acestea, am apreciat felul în care protagonista s-a deplasat prin viață și cum a făcut din trecut un scut și nu o armă.

Povestea fără sfârșit de Michael Ende e genul de clasic pe care trebuie să-l citești la vremea sa. Deși per total mi-a plăcut, au fost prea multe momente când mă plictiseam și mi-a lipsit mult punctul culminant - care efectiv nu a existat. Romanul este mai mult despre călătorie decât despre destinație.

Instant Karma de Marissa Meyer e un YA simpatic, ce a început cu o notă discordantă pentru mine - mi-a fost antipatică protagonista, dar pe parcurs aceasta a crescut și s-a maturizat, devenind cea mai bună versiune a sa.


Secera de Neal Shusterman o aveam pe listă de ani buni, probabil de când a apărut, dar am rămas dezamăgită. Ideea sună bine - o societate utopică, unde nu există presiune socială, sărăcie sau moarte, unde un grup ales de oameni trebuie să fie Seceri - cei ce decid cine și când moare. Dar am citit câteva capitole și acțiunea nu m-a prins. Nu am putut forma vreo legătură cu personajele și nici nu am putut aștepta până când apare prima piatră subacvatică în lumea aceasta perfectă.


O altă lectură abandonată din această lună a fost The Queen`s Poisoner de Jeff Wheeler - din nou, o serie pe care o aveam pe listă de ceva timp. Dar nu am fost deloc cucerită nici de stilul scriiturii, nici de personaje, așa că am decis să nu forțez nota.


O altă carte abandonată și din fericire ultima pe martie a fost Iubiri paralele de Cella Serghi - m-a plictisit din primele pagini și felul în care se sărea de la o idee la alta nu m-a încântat.

The Girl Who Fell Beneath the Sea de Axie Oh a fost o lectură pe care am început-o fără așteptări și am rămas cucerită de poveste, dând gata romanul în două zile. Mi-a plăcut mult de tot inserția elementelor mitologice, protagonista și scriitura cinematografică.


Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu urmărește soarta personajelor din Fiul dușmanului, la aproape douăzeci de ani după evenimentele în care au fost implicați Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea. Am scris mai multe despre volum aici.

Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro este volumul de debut al autorului, portretizând viața unei femei japoneze, care emigrează în Anglia în perioada postbelică. Deși aparent viața ei e lipsită de evenimente marcante, pe parcursul romanului cititorul află că, oricât de banală ar fi existența unui om, mereu există o perioadă plină de incertitudine și de evenimente ce-i marchează viața pentru totdeauna.

Aceasta a fost luna martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

joi, 30 martie 2023

Recenzie literară: Among the Beasts & Briars de Ashley Poston (2020)

Cu trei sute de ani în urmă, regele din Aloriya s-a întors din pădure purtând coroana Doamnei Nopții, astfel încheind un pact cu aceasta. Calea prin pădure, spre inima regatului Doamnei s-a închis pentru totdeauna, iar magia a început să înflorească în Aloriya. Dar, odată cu prosperitatea regatului, creaturile din pădure au devenit din ce în ce mai sinistre, întunecate și dornice să aducă schimbarea.

Among the Beasts & Briars de Ashley Poston este un basm întunecat, unde autoarea pune un mare accent pe construcția lumii magice și pe creaturile din pădure. Personajele sunt definite suficient cât să-ți faci o idee despre ce fel de oameni - sau creaturi - sunt, dar nu suficient cât să le înțelegi motivele sau să le afli cele mai intime taine. Cerys este o fată care se consideră o tânără obișnuită și nu de puține ori repetă că ea este doar o fiică de florar, spre disperarea companionilor săi. Totuși, reușește să-și depășească frica față de ce vor spune ceilalți și se aruncă în fața pericolului, folosindu-și magia în folosul comunității.

joi, 23 martie 2023

Recenzie literară: Agathele de Kathleen Glasgow și Liz Lawson (2022)

La petrecerea de Halloween, cea mai bună prietenă a lui Alice, Brooke Donovan, dispare, după ce se ceartă cu iubitul său, dar lumea nu ia în serios această dispariție. Atât Alice, cât și Iris simt că ceva este putred, dar nimeni nu e dispus să le asculte, până când este găsit cadavrul fetei, astfel încât dispariția devine un caz de posibilă crimă. Unindu-și puterile, cele două fete își pun mintea la contribuție pentru a descoperi cine i-a vrut răul lui Brooke și sunt setate pe a găsi făpașul.

Ancheta pe care o deschid cele două fete, ajutate de tot felul de persoane de interes, este una intensă și plină de întorsături de situație. Deși am intuit pe la jumătate cine ar putea fi făptașul, am apreciat cum au fost explorate toate sursele posibile sau probabile și cum fetele, împinse de inteligență, ingeniozitate și poate undeva și de teribilism adună probe și le pun cap la cap.

joi, 16 martie 2023

Recenzie literară: Spice Road de Maiya Ibrahim (2023)

Spice Road de Maiya Ibrahim este o carte alertă, unde accentul se pune pe lumea magică în care trăiesc personajele. Toată călătoria grupului este încărcată de magie, tristețe, durere, dar și frumusețe și speranță, personajele descoperind atât cine sunt ele de fapt, cât și originea magiei și complexitatea acesteia. Multe adevăruri rămân nespuse și multe aspecte oferă complexitate acțiunii, însă un lucru rămâne cert: Imani, alături de grupul ei, nu se vor opri până când îl vor găsi pe fratele fetei.

Cât privește personajele, Imani e o persoană complexă, care totuși nu este idealul întruchipat. Deși este puternică și folosește cu măiestrie puterea ce-i este dată, fata dă dovadă de o lipsă totală de atenție pentru lucrurile din afara ariei sale de interes și deseori este prea mândră acolo unde nu este cazul. Deși mi-a părut rău de ea în anumite circumstanțe, sunt și situații în care Imani nu are dreptate și am apreciat cum alte personaje îi deschid ochii asupra greșelilor pe care ea le face.

joi, 9 martie 2023

Recenzie literară: Moștenitorul furat de Holly Black (2023)

Moștenitorul furat de Holly Black este o carte ce urmărește soarta unui personaj secundar în seria Făpturile văzduhului - soarta lui Oak, o creatură ce trezește o multitudine de întrebări. Misterios și mereu pus pe glume, Oak ascunde lucruri pe care Wren încearcă să le descifreze, dar Oak se adeverește a fi la fel de bun la manipulatul prin cuvinte mieroase precum este sora lui, Jude. 

Relația romantică din poveste se desfășoară oarecum abrupt - cititorul are parte din plin de perspectiva lui Wren și de gîndurile și trăirile acesteia, însă Oak rămâne mereu în umbră - atât sentimentele lui, cât și motivațiile din spatele acțiunilor.

sâmbătă, 4 martie 2023

Bilanț literar: Februarie 2023

Salutare!

Februarie a fost o lună cu lecturi frumoase și cu lecturi abandonate, dar per total, a fost o lună nu tocmai rea, deși a început lent din punct de vedere al satisfacției mele privind cărțile pe care le-am citit.


Moștenirea: Făuritoarea de vise de Ioana Mihaela Curaleț e prima carte, după două abandonate, pe care am terminat-o în februarie. Mi-a plăcut - am vorbit mai multe despre ea în acest articol.

If We Were Villains de M.L. Rio - o carte cu o premisă foarte interesantă, dar după câteva capitole nu am mai suportat nici personajele nesuferite, nici obsesia (nesănătoasă) a autoarei de a-și face personajele să vorbească efectiv prin intermediul unor pasaje întregi din Shakespeare. Chiar dacă sunt actori, oamenii reali nu citează dintr-un autor atunci când vorbesc cu un interlocutor despre chestii foarte serioase.

Final Offer de Lauren Asher e una dintre dezamăgirile acestui an. Mi-au plăcut mult primele două volume din serie, dar pe acesta l-am abandonat când aproape am ajuns la 80%. Protagonista o adevărată viperă - toxică, deloc corectă cu cei din jur, mereu pusă pe a-l face pe protagonist să se simtă prost și deloc dornică să-l ajute acolo unde ea ar fi trebuit să fie persoana de încredere. Cred că e una dintre cele mai oribile protagoniste din câte am văzut eu în romanceurile citite și nici protagonistul sau povestea în sine nu m-au putut motiva să termin cartea.


Nu aveam așteptări când am început Moștenitorul furat de Holly Black - este prima carte din duologia spin off după Făpturile văzduhului și de obicei, autorii „mulg” o serie care a mers foarte bine și de foarte puține ori scriu o carte care să se ridice la nivelul aceleia care i-a consolidat. 


Totuși, m-a surprins plăcut povestea lui Oak și a prințesei Suren, deși clar au fost niște aspecte ce nu mi-au plăcut și direcția în care se îndreaptă acțiunea în al doilea volum nu e tocmai pe placul meu.


Spice Road de Maiya Ibrahim este una dintre cele mai bune cărți fantasy citite luna asta: cu elemente din folclorul arab, o călătorie inițiatică plină de mistere, intrigi și cuvinte nespuse, dar și cu un sistem magic interesant, volumul de față a fost o lectură rapidă, alertă și plină de răsturnări de situație.

Singurul minus ar fi că e abia primul volum din trilogie și nu se știe când va fi publicat al doilea volum :(

Agathele de Kathleen Glasgow și Liz Lawson a fost un YA drăguț, un roman polițist unde adolescenții sunt cei care văd situația mai bine decât adulții și m-am distrat lecturându-l.


Among the Beasts & Briars de Ashley Poston e un basm întunecat, dar totodată potrivit și pentru publicul tânăr, pentru că deși dezvoltă teme mai dificile, nu are scene care să perturbe prea mult un cititor aflat la început de drum cu genul fantasy. 
Lectura este cursivă și te atrage prin simplitatea limbajului, acest roman fiind o carte potrivită pentru o seară liniștită „la gura sobei”.


Exes & O`s de Amy Lea - cum ai traduce cringe în română? Pentru că acesta este cuvântul perfect pentru a descrie protagonista. Are 30 de ani dar privește bărbații ca pe niște clișee din cărțile romantice, este extraordinar de limitată cognitiv, aproape patologic și acționează ca o școlăriță. Oricât de simpatică a fost ideea acestei cărți, nu am putut trece peste prostia protagonistei - cine întreg la cap face liste, la 30 de ani, cu numele foștilor iubiți și încearcă să-i recucerească? Abandonată fără pic de regret.


Highly Suspicious and Unfairly Cute de Talia Hibbert a fost un romance cu adolescenți și a venit la momentul potrivit (după ce am răsfoit mai multe titluri și toate nu mi s-au potrivit). Cartea a fost o surpriză plăcută: protagonişti care se comportă corespunzător vârstei (sunt adolescenți în ultimul an de liceu), personalități interesante şi dialoguri amuzante. Mi-a plăcut cum a fost reprezentat OCD-ul şi ce impact are acesta în viața unei persoane, dar şi felul în care protagoniştii încearcă să înțeleagă ce vor în viață şi învață să-şi accepte sentimentele.
Un romance simpatic, cu şi despre adolescenți, alegerea carierei şi acceptarea sentimentelor.


Mysteries of Thorn Manor de Margaret Rogerson este o nuvelă despre ce se întâmplă cu personajele după evenimentele din Vraja spinilor. Dacă aș fi citit cărțile una după cealaltă, poate că nuvela asta mi-ar fi plăcut mai mult, dar având în vedere că au trecut trei ani între cele două, nu îmi mai aminteam mare lucru din Vraja spinilor și unele aspecte nu au fost reamintite cititorului. Povestea în sine este una drăguță, iar atmosfera o combinație între Howl`s Moving Castle și Harry Potter.

Tethered de Elayna R. Gallea este un fantasy unde accentul se pune pe relația între un vampir și un om - un mariaj stabilit din interes politic, dar care aduce cu sine o mulțime de întrebări și situații riscante.

Mi-a plăcut evoluția personajelor și a relației dintre protagoniști, însă aș fi vrut să văd mai mult worldbuildong și să primesc răspunsuri la o mulțime de situații incerte care apar pe parcursul romanului.

Vaporul alb de Cinghiz Aitmatov este ultima carte pentru luna februarie și m-a impresionat prin sensibilitatea scriiturii și povestea reală, despre viața grea în munți, departe de oameni, văzută prin ochii unui copil care se află în căutarea miracolului în fiecare lucru mic din jurul său.

Acestea au fost lecturile ultimei luni din această iarnă. Ce ați citit fain?

joi, 2 martie 2023

Recenzie literară: Aurora`s End (The Aurora Cycle, #3) de Amie Kaufman și Jay Kristoff (2021)

Ce se întâmplă atunci când Arma ce poate distruge Răul dispare? În mod normal, vine sfârșitul lumii. Dar în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff, ceva se întâmplă și împarte brigada 312 în trei subunități, iar lucrurile devin mai complicate decât au fost vreodată. 

Aurora`s End de Amie Kaufman și Jay Kristoff  este al treilea volum din trilogie și încheie lupta pe care brigada 312 o duce împotriva unui rău încă adormit, dar care este mai mult decât pregătit să distrugă întreaga galaxie dacă nu este oprit la timp.