Este decembrie 2007 și urmărim trei fire narative. Radu este it-ist și urmează să plece la Viena de sărbători, fiind invitat de niște austrieci care i-au cumpărat un suft cu un milion de euro. Deși urmează să aibă confortul asigurat și nu va mai trebui să muncească o zi tot restul vieții, Radu este apăsat de faptul că e singur și cel mai mult își dorește să nu mai petreacă sărbătorile de iarnă fără cineva alături. Roxana e o tânără care este citată în instanță pentru înșelătorie, dar fata nu e deloc dispusă să-și petreacă următorii ani în închisoare, așadar decide să fugă din țară, prima destinație fiind Viena. Dorina și Mircea sunt un cuplu în vârstă, deja pensionați, care sunt invitați de către fiica lor să petreacă sărbătorile de iarnă în Viena. Dorina nu a avut niciodată o relație apropiată cu fiica ei și îi este frică de faptul că Ana va încerca să îi convingă să se mute în Austria, iar Mircea trebuie să facă ceva pentru a o liniști pe soția sa.
Nicio minune de Crăciun de Geo Moisi urmărește povestea unor personaje foarte diferite, ce, deși sunt compatrioți, trăiesc în lumi aproape paralele. În mod normal, destinele celor patru nu s-ar fi intersectat niciodată, dacă soarta nu i-ar fi adus pe toți, din motive diferite, în trenul ce duce spre Viena. Autorul conturează foarte bine personajele, aducând pe parcursul poveștii informații noi despre anturajul fiecăruia, despre experiențele din trecut, despre copilărie și despre relațiile amoroase ce au fost definitorii pentru protagoniști.
Noaptea în care a dispărut de Lisa Jewell este un thriller acțiunea căruia are loc într-o localitate mică, departe de pulsul metropolei, iar dispariția misterioasă a celor doi tineri dă de gândit nu doar polițiștilor, ci și oamenilor din sat. Povestea se desfășoară pe trei planuri narative, acestea alternând, oferind cititorului ocazia să cunoască mai bine personajele și să afle motivele acestora. Primul plan narativ o urmărește pe Kim, cum își caută fiica, și nu poate înțelege cum a putut Tallulah să dispară, pur și simplu. E sigură că s-a întâmplat ceva rău, pentru că fiica ei nu l-ar fi abandonat niciodată pe Noah. Al doilea plan narativ o urmărește pe Sophie, cum se obișnuiește cu viața la țară, ea, o londoneză get-beget, și cum e prinsă în cazul dispariției. Al treilea plan narativ o urmărește pe Tallulah și aflăm ce evenimente au avut loc în viața tinerei cu un an înainte de dispariție. Toate personajele sunt bine conturate, unele etalându-și clar defectele, altele ascunzându-și abil secretele.
Vă recomand volumul dacă sunteți în căutarea unui thriller cu tensiunea bine dozată, ce vă ține în priză, cu personaje ușor de plăcut sau de detestat.
În acest volum, Haruki Murakami explorează singurătatea, și cum aceasta îi afectează pe bărbații ce sunt protagoniștii din povestirile sale. De vârste variate, făcând parte din categorii sociale diferite, protagoniștii autorului sunt niște suflete singuratice. Nu au prieteni apropiați, iar relațiile cu femeile sunt complicate. Un tânăr încearcă să-și convingă colegul de muncă să iasă cu propria iubită, fiind sigur că nu o merită pe fata care a acceptat să-i fie prietenă. Un actor văduv încă se gândește de ce soția sa l-a înșelat în repetate rânduri, dar nu l-a părăsit niciodată. Un bărbat se trezește într-o casă străină, nu știe cine este și de ce se află aici, dar o vede pe fata cocoșată, venită să repare ceva, și se îndrăgostește pe loc. Un patron de bar ajunge să se culce cu o clientă fidelă, care vine mereu însoțită de un bărbat, iar noaptea plină de pasiune îi dă proprietarului barului bătăi de cap.
Bărbați fără femei de Haruki Murakami este un volum unde urmărim crâmpeie din viețile unor oameni simpli, care duc o viață pe undeva solitară, pe undeva foarte comodă, cert este că aceasta e lipsită de evenimente ieșite din comun, până la un punct dat. Fără a creiona minuțios trecutul personajelor sale, autorul se concentrează pe ce simt acestea în prezent, ce gânduri au, și cum fac față iubirilor permanente sau trecătoare ce le sunt date de către soartă.
25 de grame de fericire. Cum îţi poate schimba un pui de arici viaţa de Massimo Vacchetta și Antonella Tomaselli este o nonficțiune, un interviu mai lung, pe care-l ia Antonella Tomaselli lui Massimo. Aflăm, prin intermediul acestei cărți, în ce constă îngrijirea unui pui de arici orfan, cât de greu este de fapt să ajuți un animal sălbatic, și cât de fericit se simte cel care, după lungi nopți nedormite și prognostice nefavorabile, reușește să aducă un arici la greutatea potrivită, cât să poată fi lăsat din nou în libertate și să ducă o viață împlinită.
Am apreciat cartea și din perspectivă profesională, am aflat mai multe lucruri interesante și folositoare despre cum să îngrijești un pui de arici și care sunt semnele că ceva nu e bine. 25 de grame de fericire e un volum informativ, în special pentru micul cititor, și limbajul e simplu, deloc pretențios, menit să ofere o imagine de ansamblu despre viața aricilor și cum omul poate ajuta acest animăluț.
Salutare și bine v-am găsit la un nou bilanț literar!
Aprilie a fost o lună a contrastelor: am început destul de multe cărți, dar cumva s-a nimerit să fie ori greoaie, ori cu subiecte care nu-mi priau pe moment, ori simțeam că nu e timpul să le citesc în acel moment. Cu toate acestea, am citit șase cărți - și am abandonat două, pentru că altfel nu se putea - și pot să spun că a fost o lună bună și că sunt mulțumită de poveștile pe care le-am explorat.
Voi începe cu prima carte abandonată - Între foc și dorință de Sara Ciucur. Unele cărți trebuie citite la timpul său, iar acest volum, YA Fantasy, nu a reușit să mă țină în priză. Nu am putut empatiza cu protagonista și cu trăirile ei, dar asta cred că vine de la faptul că nu mai sunt adolescentă și caut alt fel de construcție a personajului principal în cărțile pe care le citesc.
Cam nu prea le nimeresc la capitolul romance în ultiam vreme - dar plusul e că mai scot din titluri de pe lista mea de tbr. Cu Ex Games de Stella Rhys am avansat cred că în jur de 30% până să decid să nu mă mai forțez să-mi placă ceva ce nu are cum să-mi placă. Premisa e stupizică, și aș fi trecut-o cu vederea, dacă felul în care e scrisă povestea, și modul de a gândi a protagonistei, nu ar fi stricat totul. După ce iubitul ei o părăsește fără niciun preaviz, protagonista e pe marginea prăpastiei, banii se termină, nu-și poate plăti chiria, și află că logodnicul ei tocmai a anunțat că se căsătorește cu fosta fratelui său. Acest frate vine la ușa protagonistei, îi dă vestea, și-i propune să se prefacă a fi un cuplu, ca să-l împiedice pe iubitul fugit să se căsătorească cu fosta lui. Complicat, practic, cei doi frați fac schimb de iubite, dar, cumva, trebuie să o înțeleg pe protagonistă de ce acceptă propunerea dată. Mai apar niște detalii din viața personală a protagonistei cu fostul ei, și tot ce se întâmplă mai departe nu prea are sens, așa că am decis să nu mai trag mâța de coadă și să-mi văd de alte cărți romance, mult mai bine construite, și cu personaje care chiar au substanță.
The Field Guide to Dumb Birds of North America de Matt Kracht a fost o carte destul de frustrantă. Pe de o parte, mi-au plăcut informațiile despre păsări și ilustrațiile. Pe de altă parte, nu mi s-a părut o carte amuzantă - e trecută la humor. Nu am rezonat cu glumițele autorului și cu felul „drăgălaș” în care „alintă” păsările, pocindu-le denumirile.
Cai în galop de Yukio Mishima este o carte despre puterea convingerii, portretizând situația politică a Japoniei de la începutul erei Showa, 1926-1989. S-au schimbat multe de când Honda și-a luat adio de la Kiyoaki - scena politică a țării s-a schimbat considerabil, influența vestului este din ce în ce mai palpabilă, în provincie lumea sărăcește pe zi ce trece, izbucnesc revolte, mii de funcționari își pierd locurile de muncă, dar în marele orașe se pretinde că totul e în regulă, că țara e înfloritoare și poporul este fericit.
În aceste vremuri grele pentru națiune, tânărul Isao Inuma descoperă o carte despre gruparea Shinpuren, formată din foști samurai. În perioada Meiji, Japonia își deschide, după două secole, porțile pentru lumea vestică, iar odată cu venirea străinilor în țară, este perturbată ordinea atât de iubită de unii. Tot în epoca Meiji li se interzice oamenilor de rând, inclusiv samurailor, să poarte armă, acesta devenind doar privilegiul armatei. Un grup de foști samurai se răzvrătesc, fiind convinși că gloria și oanoarea țării depinde de ei, și că măreția de altă dată poate fi readusă doar cu ajutorul sabiei, care să distrugă armata imperială. Așa ia naștere gruparea Shinpuren, darîncercarea lor de a alunga străinii dă greș.
Ultima carte de Marian Coman e un volum ce te acaparează de la prima pagină și te ține în priză pe tot parcursul lecturii. Se întâmplă foarte multe lucruri, dar trecerea de la o scenă la alta e făcută cu efect și nu sunt momente de stagnare în narațiune. Personajele sunt construite în așa fel, încât, chiar dacă nu îți place de ele, empatizezi cu suferința acestora.
Acțiunea, deși are loc preponderent în România, nu este lipsită de elementul de fantastic, acesta fiind foarte interesant împletit cu realitatea. Marian Coman are un fel anume de a introduce supranaturalul în situații cotidiene și au fost mai multe momente în poveste unde am fost impresionată.
Prin intermediul lui Alex și a lui Manu și a lucrurilor prin care trec aceștia, autorul explorează teme precum familia, apartenența, călătoria în timp, existența unor universuri paralele sau a forțelor binelui și ale răului. Mi-au plăcut enorm răsturnările de situație și fiecare moment în care se descoperea un nou punct de legătură între cele două personaje principale.
Bărbați fără femei de Haruki Murakami este un volum unde urmărim crâmpeie din viețile unor oameni simpli, care duc o viață pe undeva solitară, pe undeva foarte comodă, cert este că aceasta e lipsită de evenimente ieșite din comun, până la un punct dat. Fără a creiona minuțios trecutul personajelor sale, autorul se concentrează pe ce simt acestea în prezent, ce gânduri au, și cum fac față iubirilor permanente sau trecătoare ce le sunt date de către soartă.
Haruki Murakami are un stil lejer de a scrie, melancolic și visător totodată, dar cu personaje ancorate în realitate, care nu au aspirații exagerate. Autorul pune accent pe dorința omului de a aparține, de a iubi și de a fi iubit, pe nevoia firii umane de a fi înconjurată de alte suflete, nu doar obiecte sau muzică.
25 de grame de fericire. Cum îţi poate schimba un pui de arici viaţa de Massimo Vacchetta și Antonella Tomaselli este o nonficțiune, un interviu mai lung, pe care-l ia Antonella Tomaselli lui Massimo. Aflăm, prin intermediul acestei cărți, în ce constă îngrijirea unui pui de arici orfan, cât de greu este de fapt să ajuți un animal sălbatic, și cât de fericit se simte cel care, după lungi nopți nedormite și prognostice nefavorabile, reușește să aducă un arici la greutatea potrivită, cât să poată fi lăsat din nou în libertate și să ducă o viață împlinită.
Mi-a plăcut mult de tot să citesc despre felul în care Massimo, un om care avea o idee clară despre cum vrea să-i fie viața, este dat peste cap de un pui de arici, apoi de altul, și de altul, veterinarul ajungând să înființeze un centru de reabilitare pentru aceste animale mici, neînțelese, ușor de rănit, și care sunt protejate de lege.
Noaptea în care a dispărut de Lisa Jewell m-a ajutat să nu intru în reading slump și, deși nu sunt mare cititoare de thrillere - ca să fiu sinceră, chiar le evit - volumul de față a fost ce trebuie. Ce nu-mi place la genul thriller e că, de obicei, protagoniștii sunt persoane dubioase, și îmi e foarte greu să mă conectez cu trăirile acestora și să intru în poveste dacă personajele principale îmi sunt antipatice. Aici nu a fost cazul - autoarea construiește antagoniștii treptat, niciun personaj nu e bun sau rău, ci se află undeva între aceste două non-culori, ceea ce a fost un mare plus pentru mine.
Mi-a plăcut mult atmosfera și ritmul, indiciile care apăreau fix în clipa în care acțiunea parcă stagna, au fost câteva plot twist-uri la care mă așteptam și câteva la care nu. Cert e că mi-a plăcut foarte mult acest roman și sunt recunoscătoare fetelor de la bookclub care au propus volumul. Abia aștept să-l discutăm în mai :)
O poveste haioasă de Ned Vizzini este un volum pe care l-am început destul de sigură că o să-mi placă, dar după zece capitole am simțit că nu rezonez cu stilul de scriere, așa că am abandonat lectura.
Acestea au fost cărțile lunii aprilie, voi ce ați mai citit?
Acțiunea are loc după aproape douăzeci de ani de la evenimentele din Zăpada de primăvară. Cândva un adolescent și prietenul lui Kiyoaki, în prezent Shigekuni Honda este un bărbat de vârstă mijlocie, un judecător respectabil, viața căruia decurge liniștit, fără cine știe ce evenimente. Honda se mai gândește la Kiyoaki, la alegerile pe care le-a făcut acesta, și se întreabă, periodic, dacă ar fi putut să-l salveze. Existența monotonă a judecătorului se transformă în ceva mai mult după ce Honda ajunge la un campionat de kendo, unde-l cunoaște pe Isao Inuma. Acesta este fiul adolescent a lui Shigeyuki Inuma, bărbatul care i-a fost mentor lui Kiyoaki și pe care Honda îl consideră a fi responsabil, într-o oarecare măsură, de sfărșitul tragic a lui Kiyoaki. În Isao, îl vede pe Kiyoaki reîncarnat - tânăr, plin de pasiune și romantism, visător. Dar Isao are o latură întunecată - în mintea lui, nimic din ce se întâmplă în lume nu e corect, iar rezolvarea tuturor problemelor se ascunde într-un eveniment istoric, descris într-o carte despre gruparea Shinpuren. Cai în galop este o luptă contra cronometru, în încercarea lui Honda de a-l salva pe tânărul Isao Inuma, în care-l vede pe Kiyoaki, dar va reuși oare?
Cai în galop de Yukio Mishima este o carte despre puterea convingerii, portretizând situația politică a Japoniei de la începutul erei Showa, 1926-1989. S-au schimbat multe de când Honda și-a luat adio de la Kiyoaki - scena politică a țării s-a schimbat considerabil, influența vestului este din ce în ce mai palpabilă, în provincie lumea sărăcește pe zi ce trece, izbucnesc revolte, mii de funcționari își pierd locurile de muncă, dar în marele orașe se pretinde că totul e în regulă, că țara e înfloritoare și poporul este fericit. În aceste vremuri grele pentru națiune, tânărul Isao Inuma descoperă o carte despre gruparea Shinpuren, formată din foști samurai. În perioada Meiji, Japonia își deschide, după două secole, porțile pentru lumea vestică, iar odată cu venirea străinilor în țară, este perturbată ordinea atât de iubită de unii. Tot în epoca Meiji li se interzice oamenilor de rând, inclusiv samurailor, să poarte armă, acesta devenind doar privilegiul armatei. Un grup de foști samurai se răzvrătesc, fiind convinși că gloria și oanoarea țării depinde de ei, și că măreția de altă dată poate fi readusă doar cu ajutorul sabiei, care să distrugă armata imperială. Așa ia naștere gruparea Shinpuren, darîncercarea lor de a alunga străinii dă greș.