Drumul spre minimalism - Săptămâna 17

Salutare și la mulți ani!

Bine v-am regăsit și în 2018 - anul în care, teoretic, va avea loc încheierea proiectului meu Drumul spre minimalism, dar ziua aceea e destul de departe, așa că haideți să ne bucurăm de articolul tradițional de marți :)

Având în vedere toată zarva de sărbători, nu am făcut cine știe ce în materie de declutter your life, dar am ajuns în sfârșit la cărțile mele. Marie Kondo zice în cartea ei că la capitolul cărți/reviste/ziare, trebuie să le pui toate grămadă și să scapi de volumele deja citite/ziarele sau revistele vechi/cărțile pe care nu le-ai citit, dar pe care le ai în casă de mai mult de un an (parcă așa). Ei bine, sunt de acord cu toate, până la ultimul punct. Mi se pare o risipă de bani să scap de cărțile pe care nu le-am citit încă. Desigur, aș putea să le vând - dar asta înseamnă bătaie de cap și nu vreau să fac așa ceva. Așa că din colecția mea pleacă volumele pe care le-am citit - vor pleca în bibliotecile prietenelor mele - iar volumele pe care nu le-am lecturat încă vor rămâne la locul lor. Pentru acest an mi-am propus să citesc absolut toate cărțile pe care le am în casă și pe parcurs ce le termin, să le dau mai departe. Cărțile pe care le am semnate/subliniate le voi dărui, iar acele volume ce sunt imaculate vor fi vândute. 

Nu am toată biblioteca aici, e împărțită în trei orașe, dar aproximez că am vreo 25 de volume necitite. Plusul este că eu citesc mai mult de atât într-un an, minusul - mă las ușor distrasă de titluri mai atrăgătoare. Vom vedea. Ideal ar fi ca în ianuarie 2019 să nu mai am niciun volum în bibliotecă - excepție acelea cu valoare sentimentală/cărțile ce mi-au plăcut foarte mult/cărțile cu autograf. Mai postez pe contul meu de Instagram lucruri legate de Drumul spre minimalism, așa că vă invit să mă urmăriți și acolo :)

Un alt aspect legat de eliberearea casei de lucruri reprezintă folosirea unor produse cât mai versatile - și aici mă refer la cele cosmetice sau de îngrijire. Îmi place colecția mea de parfumuri/rujuri/alte prostii, dar aș vrea să ajung la a folosi produse care sunt prietenoase cu mediul, cât mai naturale, dar și versatile. Și să termin tot ceea ce am înainte de a cumpăra ceva nou sau înainte de a mă trezi că produsul respectiv a expirat. Astfel, mi-am făcut un cont de Insta strict pentru beauty related stuff, așa că dacă sunteți interesați, mă puteți urmări aici. 

M-am gândit să-mi monitorizez mai bine și finanțele. Dacă anul trecut mă foloseam de o aplicație unde stabileam bugetul pe o lună și apoi bifam cât am cheltuit pe o anumită categorie (haine/ieșit în oraș/ alte lucruri), anul acesta m-am gândit să fac varianta clasică, într-o agendă. Aplicația pe care o foloseam, deși îmi plăcea mult, avea limitările sale - nu puteam să diferențiez la sfârșitul lunii dacă am dat prea mulți bani pe un tricou sau câteva perechi de șosete, iar deseori mă uitam în istoric și nu îmi aminteam pe ce am dat x suma de bani. Așa, în agendă, am de gând să notez fiecare achiziție, fie că e vorba de un ruj sau un kg de portocale. Efectiv, vreau să văd mai exact pe ce dau bani, astfel încât să văd unde-mi sunt punctele slabe.

În aceeași agendă mi-am împărțit luna în trei pentru produsele cosmetice - produse cumpărate, produse pe care le-am aruncat/dăruit/vândut din varii motive și produse pe care le-am utilizat complet. Pentru celelalte categorii, am doar două rubrici - cumpărat și vândut/aruncat.

Ideal, aș vrea să calculez pentru fiecare rubrică cât m-a costat pentru o lună - asta privește, în principal, produsele cosmetice. Sunt încântată să încep să notez aceste lucruri și să văd ce rezultate voi avea la finele anului.

Mai am de lucrat la capitolul haine - dar despre asta vă scriu în câteva săptămâni, ca să-mi întregesc garderoba de vară cu cea de iarnă. Știu că trebuie să mai scap de câteva articole, pentru că nu prea le mai port sau când o fac, mă gândesc mult și bine cu ce să le asortez. În plus, vreau să fac o comparație la sfârșitul acestui proiect între then and now - cum va arăta șifonierul meu sau măsuța de machiaj. Sunt foarte curioasă și oarecum nerăbdătoare, dar să las lucrurile să decurgă natural.

Cam de la jumătatea lui ianuarie intru în sesiune, ceea ce înseamnă stat mai mult pe acasă și timp pentru observat lucruri ce stau degeaba, așa că mă aștept să mai scap de ceva. Mai am hainele pe care îmi ziceam să le donez, dar până la urmă au ajuns în debara și așteaptă momentul. Voi vedea dacă mă ocup de ele acum sau dacă mai aștept să vină vreun eveniment în zonă - cum a fost Copacul cu Haine anul trecut. 

Știu că am trăncănit cam mult astăzi - despre mai nimic, dar mie îmi place să duc un fel de jurnal legat de acest subiect și a devenit un automatism postarea în fiecare marți a bilanțului pentru săptămâna trecută. 

Acestea fiind spuse, vă doresc o zi frumoasă și bucurați-vă de noul an și oportunitățile pe care le aduce!

Recenzie literară: Rugul de György Dragomán (2014)

Rugul de György Dragomán este un roman pe care l-am citit în cadrul unui book club, fiind nominalizat drept cartea lunii noiembrie. Nu am reușit să o termin până la finele lunii, din mai multe motive, dar îmi pare nespus de bine că am ajuns să lecturez această carte. Interesul mi-a fost stârnit și de numele autorului, György Dragomán, care a fost anul acesta unul dintre invitații de onoare în cadrul festivalului FILIT, la care am fost blogger acreditat. Oarecum, îmi pare rău că nu l-am descoperit pe Dragomán atunci, pentru că o dată ce am terminat Rugul, aș fi vrut să discut cu autorul, să-l întreb despre mai multe lucruri și să-mi exprim recunoștința pentru faptul că datorită lui am avut parte de o lectură nespus de interesantă. 

Emma, o fetiță de 13 ani, devenită orfană în urma unor evenimente nefaste, se află la un orfelinat. Într-o zi, este chemată în cabinetul directoarei, unde descoperă că este așteptată de o bătrână necunoscută, care afirmă că este bunica ei pe linie maternă și că a venit să o ia de aici. Emma pare nehotărâtă la început, dar acceptă invitația străinei și pleacă cu aceasta. Odată ce ajung în casa bătrânei, fetița începe să descopere lucruri mistice ce se petrec în casă și în jurul ei. În același timp, încearcă să se acomodeze cu noul oraș și în special, cu noua sa școală, unde este evitată sau chiar marginalizată datorită reputației pe care o are bunica și familia acesteia în oraș. 

Prima treime din carte mi-a plăcut foarte mult, dar lectura a cam stagnat pe la pagina 100. Apoi, m-am ambiționat să termin cartea, cu gândul că a avut un start bun și poate-poate continuarea e la fel de bună, doar că m-am cam plictisit eu. Adevărul este altul - odată ce am trecut peste hopul cu pagina 100, acțiunea a căpătat o aură aparte și Rugul s-a citit foarte repede, intens. 

Peripețiile fetiței sunt pline de evenimente, oameni și lucruri ce țin de realismul magic. Deși aparent tot ceea ce se întâmplă este natural, obișnuit, normal, în spatele a multe lucruri se ascund niște puteri mistice. György Dragomán are o capacitate aparte de a transforma cuvintele în imagini - pe tot parcursul lecturii m-am simțit ca într-o piesă de teatru sau un film, pentru că am văzut tot ceea ce o înconjoară pe Emma, emoțiile stârnite de anumite evenimente sau obiectele pe care le admiră fata. 

Mi-a plăcut mult și stilul în care este scris Rugul - lipsa unui dialog, dar totodată evidențierea cuvintelor și a gândurilor personajelor printre rânduri. Imaginile pe care le creează naratorul au avut un impact major asupra imaginației mele. De exemplu, într-un pasaj unde Emma află că părinții ei nu mai sunt, se duce la baie și începe să se pieptăne cu peria mamei sale, din care cade un fir de păr negru. Emma, involuntar, dă drumul la apă în chiuvetă și încearcă din răsputeri să pescuiască firul de păr căzut, ca o ultimă încercare de a se agăța de imaginea unui părinte care nu mai este. Apoi, într-un alt pasaj, ea descoperă că nu are voie să intre în magazia de lemne, iar pentru a-i limita accesul la aceasta, bunica răspândește pietre mici și albe, care seamănă cu niște dinți, peste care fata nu poate să treacă - simte că este mușcată de picior. 

Mi-a plăcut mult și cum este construit personajul Emma cea mică - o orfană care nu se victimizează, nici nu încearcă să stârnească milă sau să profite cumva de faptul că nu are părinți. Totodată, nu este atotputernică sau foarte bună la toate. Emma cea mare, sau bunica, e un personaj foarte interesant, prin faptul că nu prea îți dai seama ce gândește sau de ce procedează într-un anumit fel. Are în mânecă o groază de ritualuri ce țin mult de domeniul magiei, iar nepoata ei ajunge să fie inițiată în majoritatea acestora. 

Mai sunt două personaje interesante - Bunicul și Peter. Bunicul este mai mult o idee, pe care fetița o vede doar uneori, dar pe care bunica o cunoaște și o venerează. Nu este o stafie, dar nici o prezență materială - e undeva între. Mi-a plăcut mult de acest personaj și mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre el. Peter, în schimb, este un băiat ceva mai mare decât Emma, care se îndrăgostește de fată. Este un băiat de treabă, care o protejează și care pare a fi cu adevărat interesat de ea, nu neapărat de aspectul fizic, ci de personalitatea ei. Astfel, Rugul tratează și tema iubirii adolescentine, fără însă a o transforma în ceva banal sau zaharisit.

Un alt aspect din Rugul care mi-a plăcut a fost povestirea bunicii, pe care Emma o ascultă fără prea mult interes - la început, dar apoi este din ce în ce mai marcată de trecutul bunicii sale și de evenimentele ce au loc în acea magazie de lemne și totodată, în toată țara. Bertuka, cea mai bună prietenă din copilărie a bunicii, este un personaj care deși nu spune prea multe, are un impact major asupra soartei bunicii și a întregii familii. Am făcut oarecum o paralelă cu Krizstina, colega de clasă a Emmei, care-și pierde sora geamănă și o învinuiește pe Emma pentru cele întâmplate.

Din punctul meu de vedere, dacă aș fi trăit în perioada Revoluției, cred că această carte mi-ar fi plăcut și mai mult. Au fost anumite aspecte în narațiune, ce țineau de evenimentele din acea perioadă, pe care eu nu le-am înțeles foarte bine, datorită faptului că habar nu am de anumite nuanțe ce țineau, de exemplu, de sistemul de învățământ din anii 90 sau atitudinea față de alte naționalități în aceeași perioadă.  Sunt și destule nuanțe ce țin de tradițiile ungurești și de mentalitatea românilor din Transilvania, o zonă care mie nu îmi este cunoscută prea mult și din acest motiv, sunt sigură că îmi scapă multe lucruri în cadrul lecturii.

Dar per total, Rugul este o carte strălucită, pe care am îndrăgit-o foarte mult. Stilul de a relata evenimentele, elementele de magie ce se împletesc cu viața cotidiană, fetița, imaginile simbolice, relațiile interumane și soarta care pare să-i urmărească pe toți cei implicați în acțiune m-au cucerit. Rugul este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta și a ajuns, fără nicio discuție, în lista mea cu romane preferate. Sunt curioasă de celelalte cărți semnate de Dragomán, Cartea desfacerii și Regele alb care, alături de Rugul, au apărut în română la editura Polirom. 

Finalul, care pentru unii a fost forțat, mie mi s-a părut  potrivit. Deși acțiunea capătă amploare și punctul culminant se află undeva printre ultimele file, sfârșitul volumului  pare a fi plasat undeva în atemporalitate, departe de evenimentele din jur. Mi-a plăcut cum s-a terminat cartea - cumva abrupt, dar din punctul meu de vedere, potrivit cu acțiunea și tot ceea ce s-a construit în jurul acesteia pe tot parcursul romanului.

Recenzie literară: Cele două Diane de Alexandre Dumas (1846)

Salut!

Ultima recenzie pentru acest an este pentru un roman pe care l-am citit în liceu, dar care atunci mi-a plăcut mult. Este vorba despre Cele două Diane de Alexandre Dumas, un roman istoric despre care aflați mai multe în filmulețul de mai jos. Acestea fiind spuse, vă doresc un An Nou plin de lucruri bune, oameni de calitate alături și succes în toate începuturile! La mulți ani!

Drumul spre minimalism - Săptămâna 14 & 15 & 16

Sărbători minunate, pline de voie bună, oameni dragi alături și succes în tot ceea ce vă propuneți!

Nu am mai scris nimic ultimele săptămâni legate de proiectul meu, drumul spre minimalism, dar dacă să fiu sinceră, nu prea am avut ce.

 Ultimele săptămâni înainte de vacanță au fost pline de colocvii, proiecte, parțiale și toate prostiile pe care le inventează sistemul de învățământ pentru a face viața studenților asemănătoare cu iadul. Dar, acestea au trecut, m-am bucurat de compania colegilor mei, am jucat câteva board games pe final și apoi m-am aventurat în CT, într-o noapte cețoasă, o noapte în care am avut ocazia să văd câteva vulpi, iepuri de câmp, o bufniță imensă și un șoricel alb. Vii, pentru că am văzut și destule cadavre pe drum, un lucru ce mă întristează - faptul cum omul invadează deseori casa animalelor, iar accidentele în acest caz sunt inevitabile.

Legat totuși de minimalism: singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi organizez project pan-ul - am mult prea multe cosmetice și evident, aș vrea să le termin și să mă bucur de ele până când nu expiră. Nu știu încă dacă vreau să detaliez aici progresul meu, dar îl puteți urmări pe contul destinat de Instagram.

Un alt lucru legat de minimalism - mă voi apuca serios de făcut curat în cărțile mele. Am mult prea multe - și mă refer la volumele pe care le-am citit deja. O bună parte dintre ele nu mi-au plăcut cine știe ce și având în vedere că nu e în firea mea să recitesc cărțile, acestea pur și simplu stau și-mi ocupă loc în casă. 

Conform sistemului KonMari, ar trebui să mă debarasez și de volumele necitite, dar pe care le am de mult timp pe raft. La acest capitol, nu sunt de acord cu Marie Kondo, pentru că nu văd sensul să vând/dăruiesc/donez volumele necitite, dacă mie nu mi-au servit practic la nimic. După ce le citesc, le și trimit afară din casa mea.

Tot legat de cărți, m-am gândit că ar fi timpul să-mi fac un abonament la o bibliotecă. Cumpăratul cărților, pentru mine, este o îndeletnicire ce îmi aduce mai mult pagubă dect satisfacție. Sunt o cititoare mofturoasă în ceea ce privește lectura, puține lucruri îmi plac și mă oftic destul de mult după ce termin de citit o carte ce nu mi-a plăcut, dar care m-a costat niște bani. Așa că ideea de permis la bibliotecă e destul de bine imprimată în mintea mea. O voi pune în practică la anul.

Și aici aș vrea să închei ultimul raport pentru acest an. Mai am multe de făcut, dar le voi face neapărat - doar să-mi pun în aplicare ideea de a avea un planner în care să scriu (permanent).

Ne vedem la anul, cu noi forțe și idei pentru acest proiect!

Planuri cu și despre cărți pentru 2018

Conform tradiției, la finele anului vă vorbesc despre ce idei am pentru lecturile pe care le voi savura din ianuarie. Am pregătit și lista cu cele mai bune cărți citite în 2017, dar și cele mai proaste, însă nu m-am decis încă dacă vor fi scrise sau în format video pe canalul meu de YouTube, nici nu pot să spun sigur când vor vedea lumina internetului. Vă țin însă la curent, așa că stați aproape de conturile mele de pe rețele de socializare (aveți lista în bara din dreapta).

V-am vorbit despre ce vreau să fac în 2016, iar acum îmi fac planul pentru 2018. Începe să-mi placă mult această tradiție a blogului și nici nu îmi dau seama cum a trecut anul atât de repede - parcă mai ieri îmi făceam planul cărturesc pentru 2017.

Și de data aceasta, îmi voi stabili un număr de cărți pe care vreau să le citesc. Desigur, o voi face pe Goodreads ca să arate bine - un număr simbolic de 100 de cărți. Am reușit în fiecare an să trec peste această limită, doar pentru că mai citeam o piesă de teatru, un volum de manga, o carte de poezie. Până la urmă, numărul nu este relevant, ci calitatea materialului citit și, automat, satisfacția pe care mi-o aduce o lectură. Ce plănuiesc:

- mi-am propus în acest an să citesc măcar zece cărți ce fac parte din literatura clasică;

- în jur de zece cărți scrise de autori români contemporani;

- să nu uit de cărțile pentru copii/piese de teatru/poezie/filozofie, pentru că îmi prinde bine;

- să particip activ în book cluburile din care fac parte și să nu mă dau la o parte de la un titlu care nu-mi sună cunoscut;

- să mai citesc non-ficțiune (o anumită carte mi-a trezit apetitul pentru acest gen);

- să citesc cât mai multe cărți de specialitate (și nu, nu manualele de la facultate);

- să citesc o carte scrisă de un autor african/australian;

- să citesc toate volumele pe care le am cumpărate și odată ce le termin, să mă debarasez de ele (acest punct face parte din proiectul meu Drumul spre minimalism).

Cam acestea sunt punctele pe care vreau să le bifez la finele anului. Dacă am reușit să-mi transform ideile în realitate sau nu, aflăm împreună la finele anului viitor. 

Voi ce v-ați propus în 2018?

Recenzie literară: Fata căpitanului de Alexander Pushkin (1836)

Rebeliune. Singurătate. Iubire. Onoare. Compasiune. Patrie. Fata căpitanului de Alexander Pushkin este o sumă a acestora. Ați citit-o?

Recenzie literară: Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro (1989)

Eu sunt o avidă consumatoare de cărți audio. Îmi plac nespus de mult, pentru că pot să mă relaxez, ascultând o carte, în timp ce fac altceva. Romanul Rămășițele zilei, semnat de Kazuo Ishiguro, îl aveam în format audio de foarte mult timp pe laptop și nu știam mai nimic despre acest titlu. Până când nu s-a anunțat laureatul premiului Nobel pentru literatură din acest an. Numele autorului nu mi-a zis nimic, dar din pură curiozitate m-am uitat ce titluri sunt semnate de el, ca apoi să văd dacă nu le am, cumva, prin arhivă. Și m-am bucurat când am văzut că am în folderul To Read (mă rog, To Listen to) cartea de față. În plus, era în rusă, iar pentru mine audio book-urile în rusă sunt cele mai bune - de obicei, sunt citite de actori, există intonație, voci ale personajelor, muzică, atmosferă, sunete de fundal. Inițial m-am gândit să las lectura până la anul, dar după mi-am zis că dacă tot suntem în 2017, de ce să nu citesc premiantul acum, să văd cum scrie.

Rămășițele zilei este un roman-jurnal-călătorie-introspecție, naratorul fiind domnul Stevens, un majordom bătrân ce o mare parte din viața sa a fost în serviciul lordului Darlington, o figură importantă pentru scena politică a Angliei în anii 1930. Narațiunea începe în 1950, cu trecerea a Darlington Hall din mâinile lordului, decedat cu trei ani în urmă, la un american, domnul Farraday. Noul stăpân și bătrânul majordom nu par să se înțeleagă prea bine, nu din cauza vreunui conflict, ci datorită diferențelor de mentalitate dintre un englez și un american. Farraday îi propune lui Stevens să plece într-o călătorie în interes de serviciu, iar aceasta se adeverește a fi nu doar o plecare a majordomului din casă, ci și o întoarcere în trecut, spre evenimentele importante din viața sa.

Pe tot parcursul romanului Stevens este prezent pe două planuri: pe de o parte, descrie cum decurge călătoria sa și pe de altă parte, își amintește de lucruri întâmplate în vremuri demult apuse, oamenii pe care i-a întâlnit la Darlington Hall, cât de importantă - și puțin apreciată astăzi - era munca unui majordom,  ce rol a avut el în luarea unor decizii importante din viața politică a vremii, cât de mult timp a petrecut cu domnișoara Kenton... care este, de altfel, motivul pentru care decide să accepte să plece în călătorie. 

Lectura a fost antrenantă, cu un fir narativ ușor de urmărit. Deși este un scriitor japonez, Ishiguro a reușit să creeze personaje care gândesc, acționează și au aceleași principii și moravuri ca englezii din anii 30/50. Dacă nu aș fi știut cine e autorul și aș fi întrebată despre cine cred eu că a scris Rămășițele zilei, aș spune cu siguranță un englez. 

Personajul principal plimbă atenția cititorului ba spre peisajele mohorâte, dar ce au un farmec specific englezesc, ba spre evenimente care au dus la semnarea unor tratate, ba spre cum era îmbrăcat sau ce făcea un mare om al vremii, ba își aduce aminte că acțiunea are loc în prezent și, împreună cu cititorul, se întorce pe un drum de țară. 

Stevens mi s-a părut simpatic, cu câteva ticuri și principii pe care eu nu le înțeleg și care în viață l-au dus în unele situații neplăcute, care puteau fi evitate. Atitudinea rece și calculată față de tot ce se întâmplă în jur atunci când el este solicitat m-a făcut să-l invidiez, dar să mă și gândesc dacă este lipsit de emoții.

Un alt personaj care mi-a atras atenția a fost domnișoara Kenton, pe care am cunoscut-o din descrierile și amintirile majordomului. Când am întâlnit-o în acțiune, nu mi s-a părut că este aceeași persoană pe care mi-am imaginat-o. 

Rămășițele zilei mi-a lăsat un gust amar, un fel de Beautiful Sadness. Este un roman trist, nu prin evenimentele care au loc, ci prin atmosfera pe care o transmite Stevens. Finalul a fost ultima picătură - pentru că m-am lovit de realitate și de viața așa cum este ea de fapt. În ultimele câteva zeci de pagini, Kazuo Ishiguro, prin intermediul personajelor sale, aduce cititorul înapoi în realitate, la lucrurile care chiar dacă nu am vrea să fie așa, se întâmplă în viața omului. Titlul este foarte sugestiv, pentru că la final capătă un sens profund și face legătura cu absolut tot ce înseamnă trecut, destin, viață și eternitate.

Romanul semnat de Ishiguro nu este o carte ușurică și înțeleg de ce mulți o consideră plictisitoare și aproape non-fiction. Mie însă mi-a plăcut, a mers de minune într-o seară ploiasă de noiembrie, căci atmosfera din carte și cea de afară au mers mână în mână, potențându-se reciproc. 

Romanul a primit premiul Booker, iar în română e tradus de cei de la Polirom. Există și o ecranizare, cu Anthony Hopkins în rolul principal, filmul a fost apreciat și a primit numeroase premii. Încă nu l-am văzut, dar sunt foarte curioasă - mai ales că mie îmi place de Hopkins ca actor și pentru că sunt sigură că imaginile vizuale ar potența atmosfera creată de carte.