Recenzie literară: Urletul gheții de Diana Boitor (2022)

Într-o lume în care anotimpurile încep să se comporte ciudat, Mura, o copilă de om crescută printre orci, încearcă să înțeleagă încotro i se îndreaptă viața. O iubește mult pe mama ei adoptivă, Tuakki, o femeie orc ce o învață arta supraviețuirii în pădure, dar relația celor două este plină de momente de tensiune. Declinul Alb, un anotimp ce devine din ce în ce mai lung și îngreunează viața ființelor de pe insulă, aduce cu sine nu doar frigul și foamea, ci și amenințarea unui sfârșit dureros. Tuakki decide să plece din sat într-o misiune secretă, însă Mura nu poate tolera să fie lăsată în urmă, așa că pleacă în căutarea femeii-orc.

Urletul gheții de Diana Boitor este o carte în care magia planează peste o lume ce o consideră a fi o putere malefică, întunecată, o putere menită să distrugă și să subjuge. Am apreciat multitudinea de rase existente în poveste și istoria apariției acestora, dar și relațiile ce se construiesc între comunități. Faptul că oamenii se consideră a fi o rasă dispărută a fost interesant - în lumea Dianei Boitor, nu oamenii sunt rasa pe care se axează acțiunea, ceea ce a fost interesant.

În ceea ce privește personajele, au fost numeroase și variate, cititorul făcând cunoștință cu tot felul de creaturi interesante, cu poveștile lor, cu lumile din care vin și credințele pe care le au. Relația muritorilor cu zeii este una complexă și deseori complicată, iar misterul din jurul unui anumit zeu se adâncește cu fiecare pagină parcursă.

Mura se adeverește a fi o adolescentă explozivă, care acționează din impuls atunci când vine vorba despre Tuakki. Iubirea ei pentru mama adoptivă este una dificilă, aflată la un pas între adorație și suspiciune, dinamica fiind una atipică. Tuakki, la rândul ei, e plină de secrete și cu greu le spune altora ce gândește, ceea ce o face un personaj ermetic. Talla, o tânără ce ascunde un secret sumbru, mi-a plăcut prin replicile ei simpatice și prin capacitatea de a se stăpâni în cele mai tensionate momente.

Urletul gheții este o poveste despre călătoriile spre inima pământului și spre inima celor mai întunecate gânduri din propria persoană, o cascadă de emoții și trăiri, o adevărată armată de creaturi ce încearcă să supraviețuiască Declinului Alb, o epopee a cunoașterii și descoperirii.

Recenzie literară: Devoratoarea de păcate de Megan Campisi (2020)

Devoratoarele de păcate sunt creaturi indezirabile, a căror unic scop în viață este de a lua păcatele muribunzilor asupra lor, pentru ca aceștia să pășească pe cealaltă lume puri. Ca pactul să fie încheiat, Devoratoarele trebuie să consume la înmormântare felurile de mâncare ce corespund păcatelor ce au fost spuse pe patul de moarte, făcând astfel cunoscute public cele mai întunecate secrete ale morților.

Megan Campisi știe să atragă cititorul și să-l facă părtaș la tot ce se întâmplă prin intermediul vocii simple pe care o are May. E ușor să simți teama protagonistei, anxietatea și oroarea. Autoarea nu ascunde realitatea după cuvinte frumoase, ci aduce în prim plan mizeria ce domnește peste tot, aspectele mai puțin romantice ale vieții la palat, intrigile și realitățile oamenilor de rând, ce muncesc pe brânci până la moarte pentru a satisface foamea și orgoliul unor figuri sus-puse.

Recenzie literară: Sâmbătă seara, în Cișmigiu de Aurelia Chircu (2022)

 În iarna lui 1912, trei colege de clasă din Bucureşti creează clubul Busuioacelor, acesta având menirea să le ajute să-şi viseze ursiții şi să se căsătorească cu aceştia. Anemona, Cesonia şi Aimée sunt fericite în micul lor univers, dar o serie de crime odioase se întâmplă în capitală şi ursiții fetelor sunt vizați de forțe necunoscute...

Lisandra este mătuşa Anemonei. Puțin mai în vârstă decât nepoata, Lisandra creaază probleme acasă: are o reputație nu tocmai de fată cuminte, respinge orice pretendent la inima ei şi e destul de rece cu Anemona. Viața Lisandrei se schimbă atunci când în peisaj apare un tânăr enigmatic ce-i suceşte mințile, iar relația celor doi scoate la iveală lucruri sinistre.

Sâmbătă seara, în Cişmigiu de Aurelia Chircu este o poveste-carnaval, unde totul începe aparent banal, într-un decor de poveste, dar uşor-uşor în scenă apar noi elemente, care schimbă atât pulsul oraşului, cât şi viața protagoniştilor. Normalul devine mistic, irealul începe să capete sens, iar destinele personajelor iau întorsături neaşteptate.

Mi-a plăcut ritmul poveştii, evenimentele care se succed rapid şi te țin mereu interesat de ce se întâmplă, personajele pestrițe - unele îngâmfate, altele indecise, unele malefice şi absolut toate fascinante prin originalitatea lor.

Lisandra mi-a plăcut cel mai mult - o femeie tânără, aparent sigură pe ce vrea şi independentă, Lisandra este infectată cu virusul iubirii pătimaşe şi ajunge să revizuiască toată viața sa şi visele pe care le are. Anemona e o tânără încă naivă, dar care atunci când e pusă în fața unei decizii dificile, gândeşte clar şi rațional. De Cesonia şi Aimée nu mi-a plăcut - sunt exact tipul prietenului fals, care îşi urmăreşte interesul şi apropie un om doar când are nevoie de acesta. Atitudinea lor față de Anemona nu le-a făcut cinste şi am apreciat felul în care primesc de la viață exact ceea ce oferă.

Cât priveşte personajele masculine, Adam nu a fost neapărat pe placul meu, în schimb Amza şi Prichindel m-au amuzat teribil - firi puternice, încăpățânate, cu un mod original de gândire.

Vă recomand volumul Aureliei Chircu dacă vă pasionează thrillerele setate în spațiul românesc, poveştile alerte, misterul şi personajele inedite.

Recenzie literară: 10 povești și rețete pierdute prin Deltă de Teodor Hossu-Longin (2020)

10 poveşti şi rețete pierdute prin Deltă de Teodor Hossu-Longin nu este doar o carte. Este un album plin de imagini din alte vremuri, o serie de poveşti cărora numai bătrânii le pot da aripi, un omagiu adus naturii şi atemporalității.

Vocea narativă este acaparatoare şi te face să te simți implicat trup şi suflet în ce spun oamenii pe care-i cunoaşte şi întâlneşte autorul, fie că sunt prieteni de o viață sau personaje cu adevărat rupte din basme, dar care, cumva, sălăşuiesc pe pământ, ducând un trai molcom, aşteptând călătorul pentru a-i spune mai departe povestea.

Formatul volumului mi-a plăcut enorm - poveştile de viață, evenimentele demult uitate, miturile şi mai ales rețetele, care-ți lasă gura apă şi te fac să vrei să te teleportezi azi, acum, în curtea în care se găteşte un adevărat festin boieresc, alternează cu imagini ce imortalizează Delta ca un organism întreg, complex, cu natura sa luxuriantă, flora şi fauna bogată, oamenii de ieri şi de azi.

10 poveşti şi rețete culese de prin Deltă nu este doar un album al vremurilor demult apuse, ci şi o adevărată lecție de istorie, etică, etnografie, gastronomie. O lume pe care vă invit să o descoperiți - o lume ce există la câteva ore distanță cu trenul de Bucureşti, unde te trezeşti în alt timp, simțind cum sufletul se reconectează cu natura - aşa cum omul modern a uitat să o mai facă.

Recenzie literară: Castelul din nori de Kerstin Gier (2017)

Castelul din nori este o lectură potrivită pentru iarnă, magică și plină de aventuri. Hotelul ascunde multe secrete, angajații din cadrul acestuia sunt oameni cât se poate de diferiți, o adunătură pestriță de caractere, care oferă suflet hotelului. Oaspeții, la rândul lor, sunt persoane influente, oameni de vază, politicieni sau actori, iar interacțiunea dintre aceștia oferă o imagine amplă despre înalta societate.

Aventura și misterul sunt la ordinea zilei în această poveste, pe fundalul unei ierni elvețiene superbe. Acțiunea e alertă și te acaparează în totalitate. Romanul nu este lipsit de momente de tensiune, dar acestea sunt credibile și felul în care personajele ies din încurcătură este realist. Elementul de romance apare și el în Castelul de nori, dar nu este forțat, nu este cireașa de pe tort în poveste și am apreciat mult acest lucru.

Recenzie literară: Brocart de toamnă de Teru Miyamoto (1982)

Brocart de toamnă este o carte introspectivă, unde cititorul află, prin intermediul unor scrisori lungi, despre viața celor doi. Despre cum Aki se recăsătorește și face un copil, dar mariajul este aranjat și noua căsnicie nu-i aduce fericirea. Despre cum Yasuaki încearcă și eșuează să înceapă o afacere, fiind astfel implicat și într-un scandal cu Yakuza.

Stilul epistolar  este intim și mi-a plăcut foarte mult felul în care cei doi încearcă să se reconecteze - de data aceasta, nu ca iubiți, ci ca niște prieteni foarte apropiați. Doar prin scrisori Aki și Yasuaki își deschid rănile vechi și sunt suficient de bravi cât să pună acele întrebări care i-au măcinat atâția ani. 

Bulanț literar: Decembrie 2022

 Salutare!

Ultima lună din iarnă a fost destul de neproductivă în ceea ce privește cititul. Ultima jumătate de an a fost ca un carusel - când aveam chef să citesc și trei cărți simultan, când nu am pus mâna pe o carte zile la rând. Să vedem cum va fi 2023. Până atunci, acestea sunt titlurile pe care le-am parcurs în ultima lună din an:

Insula libertății de Eric-Emmanuel Schmitt este o cărțulie tare simpatică, cu o poveste într-un fel moralizatoare, dar deloc pretențioasă. Ilustrațiile sunt ce trebuie şi mi-a plăcut să urmăresc felul în care doi iepuraşi descoperă esența libertății depline şi prețul care trebuie plătit pentru aceasta.

În trecut, cărțile romance mă scoteau din reading slump, dar de data aceasta nu a fost cazul. Deși mi-a plăcut povestea din The Hot Shot de Kristen Callihan, iar autoarea este una dintre acelea la care mă îndrept când îmi e dor de un romance cu personaje mature, cartea de față nu a fost excepțională. The Hot Shot e poveste drăguță despre doi oameni din lumi diferite, care ajung să realizeze că celălalt e tot ceea ce și-a putut dori vreodată. Parcă totuși i-a lipsit ceva.

Devoaratoarea de păcate de Megan Campisi a fost o lectură ușor macabră, dar mi-a plăcut mult atmosfera și ideea.

Atunci când cineva moare, la patul de moarte este chemată o devoratoare de păcate, ce urmează, în funcție de ce păcate a săvârșit omul, să mănânce anumite feluri de mâncare la înmormânatarea persoanei, luând astfel asupra ei păcatele defunctului.

Hoți mărunți de Margaret Owen este un basm întunecat, despre o fată ce decide să-și ignore condiția și să ajungă sus, jertfind totul pentru a-și atinge țelul. 

Atmosfera magică, de iarnă geroasă și crudă, protagonista deloc o persoană bună în sensul clasic al cuvântului, dar și lumea construită de autoare sunt acele elemente care m-au făcut să uit de timp și să mă las purtată de poveste.

A Word so Fitly Spoken de T. A. Lawrence a fost un fantasy deosebit de minunat: o protagonistă altruistă și care dă totul pentru viața surorii sale, o lume magică atent și ingenios construită, un complot misterios, un rege malefic. Una dintre cele mai bune cărți fantasy citite anul ăsta.

Autoarea creează o lume plină de magie, unde o voce poate schimba destine, unde o poveste poate veni din adâncurile istoriei pentru a bântui un regat întreg, unde relațiile politice între regate sunt complexe și pline de venin.

Brutal Prince de Sophie Lark a fost un mafia romance drăguț, despre doi oameni din două clanuri diferite, care trebuie să se căsătorească pentru binele ambelor familii. Ea este rebelă și cu un dram de nebunie, el este calm și cu capul pe umeri, dar ambii devin explozivi unul în preajma celuilalt, iar relația lor a fost plină de ură, pasiune, foc și gheață. Mi-a plăcut dinamica între protagoniști și povestea în sine.

Am încheiat anul cu volumul Petale pe zăpadă, antologie publicată la Editura Petale Scrise, în care apare și o povestire de-a mea. Mi-a plăcut să descopăr viziunea fiecăruia dintre autori despre Crăciun, iarnă, iubire, speranță, regăsire și complexitatea vieții. Povestiri vesele și triste, melancolice și amuzante - toate au avut lumină în ele, un licăr de dor, destine împletite și întâmplări cât se poate de magice.

Un an plin de bucurii, cărți frumoase, aventuri magice și iubire vă doresc!