Într-o țară din America latină, într-o perioadă în care colonialismul își vede sfârșitul și începe o nouă epocă, familia del Valle apare în fața cititorului ca una ieșită din comun. Cele două fete din familie, Rosa și Clara, sunt interesante și deosebite în felul său. Rosa este o frumusește desăvârșită, dorită de toți tinerii din familii bune din oraș, care ajunge să se logodească cu Esteban Trueba, un bărbat dintr-o familie nobilă, dar săracă. Fiica mai mică, Clara, este un copil deosebit, cu puteri paranormale, care prezice tot felul de evenimente și e capabilă să comunice cu forțe pe care doar ea le poate invoca.
Romanul semnat de Isabel Allende cuprinde istoria unei familii și a oamenilor care ajung să facă parte din aceasta, să-i devină inamici pe viață sau să fie rude care apar în cele mai cruciale momente. Mi-a plăcut să urmăresc firul narativ și să descopăr generație după generație, să-i văd pe urmașii personajelor pe care le întâlnim la început devenind adulți și părinți la rândul lor. Tumultul vremurilor, curentele la care aderă membrii familiilor, conflictele din inima căminului del Valle, dar și influența forțelor nevăzute și neauzite din casa spiritelor, în care au crescut atâtea generații din clanul del Valle, fac din acest roman o lectură plină de un farmec aparte.
Dacă mă găsesc este al doilea volum din seria Dacă fug și m-am bucurat să mă reîntâlnesc cu personajele. Cu Casey Cox, tânăra puternică, inteligentă și mult prea empatică față de problemele altora, care încearcă să supraviețuiască și să dispară din fața ochilor unor oameni care o vânează. Cu Dylan, ce luptă cu consecințele accidentului din cauza căruia are sindrom post traumatic, încercând totodată să o ajute pe Casey, într-un mod cât mai subtil.
Dacă mă găsesc este un thriller alert, cu multe întorsături de situație, cu personaje credibile și ușor de îubit, singurul lucru care mă scotea periodic din atmosferă a fost divinitatea și cum discuțiile despre aceasta apăreau în cele mai bizare momente.
În septembrie am citit ce am simțit că vreau să citesc - fără liste, fără categorii, fără orice altceva decât ce mi-a spus inima.
Am terminat de citit volumul Valuri de Arina Delcea - o poveste despre două destine, două familii, dificultățile din viața de zi cu zi și nu în ultimul rând, despre vise.
Umbrele care ne despart de Tricia Levenseller a fost un fantasy drăguț, m-am apucat de el pentru că e un stand alone și nu aveam chef să mă înham la o serie. Mi-a plăcut, dar nu mi s-a părut a fi o poveste ieșită din comun și au fost câteva elemente care m-au făcut să-mi dau ochii peste cap.
Curiozități bizantine de Anthony Kalldelis e un alt volum pe care-l aveam început de foarte mult timp. Titlul vorbește de la sine - e o carte cu tot felul de curiozități legate de Imperiul Bizantin - cum erau tratate animalele, ce credeau bizantinii despre diavol, ce ritualuri erau la modă sau ce mai citeau nobilii acelor vremuri. Un volum informativ și care m-a ajutat să ies dintr-un reading slump ce mă păștea.
8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu e un alt volum pe care mi l-am dorit de când a apărut și pe care l-am luat de la un târg de carte. Melancolic, cu ilustrații simpatice, mi-a amintit de anii copilăriei.
Am terminat și WoW Chronicle Volume 3 - o sinteză bună a lore-ului WoW, deși știam în mare toată povestea, mi-a plăcut să o mai ascult încă odată.
Am rămas tot în sfera WoW și am citit The Grimoire of the Shadowlands de Steve Danuser și Sean Copeland - am vânat cartea asta de luni bune și mă bucur că a devenit disponibilă la noi. Relatează povestea Azeroth-ului și a creaturilor care vin de acolo prin ochii Brokerilor, a unor creaturi ce au parcurs universul văzut și nevăzut în lung și-n lat. E o carte plină de ilustrații și cu siguranță mă voi mai întoarce la ea, să o răsfoiesc.
Al cincilea fluture de Uroș Petrovici e un volum drăguț, cu elemente de horror, despre un copil orfan care-și înfruntă singur destinul. Am iubit această premisă atunci când eram mică și mi-a plăcut să descopăr o carte unde aceasta primează.
Casa spiritelor de Isabel Allende e un roman frescă, o saga a unei familii ce cuprinde peste trei generații. Cu siguranță voi vorbi despre volum pe canal în viitorul apropiat.
Dacă mă găsesc de Terri Blackstock este al doilea volum din seria Dacă fug și mi-a plăcut să mă reîntâlnesc cu personajele, deși pasajele despre zeitate, divinitate și „Dumnezeu are un plan pentru tine” mă scoteau periodic din atmosferă.
Acestea sunt lecturile lui septembrie și abia aștept să văd ce cărți minunate voi lectura în octombrie.
Să aveți o toamnă de aur, plină de povești pe placul vostru!
Al cincilea fluture este un roman alert, cu o poveste interesantă, cu elemente de horror. Aleksa, un băiat de doisprezece ani, e nevoit să se maturizeze forțat și să ia niște decizii foarte grele, în timp ce pe urmele lui se află Iovița Lupul, un adult ce deține puterea și motivele căruia rămân a fi un mister.
Romanul semnat de Uros Petrovici este antrenant, mi-a plăcut ritmul alert și multitudinea de acțiune din carte, dar și felul inedit al naratorului de a crea un portret personajelor sale, primare sau secundare, suficient de bine conturat, încât să-ți dai seama ce fel de om este cel ce se află în preajma lui Aleksa.
Protagonista își relatează copilăria prin intermediul unor întâmplări - eclipsa de lună văzută de pe bloc, sau prietenia cu un băiat care a apărut la televizor, sau dorința de a avea o păpușă Barbie în perioada în care acestea nu se găseau în magazinele universale din România.
8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu este o carte plină de o dulce melancolie după copilărie, jocurile din curtea blocului, hârjoneala cu colegii de clasă, poveștile absurde în care era suficient să crezi pentru a-ți imagina un univers nou. E foarte ușor să te regăsești în amintirile Adinei, în universul care părea imens, acolo unde un cartier era cât o țară și ascundea nenumărate povești care abia așteptau să fie descoperite.
Umbrele care ne despart este o carte ușor de parcurs, unde acțiunea are loc preponderent la curtea regală. Romanul abundă în dialoguri și e foarte ușor să-ți imaginezi fiecare personaj, fie că e primar sau secundar, iar autoarea le oferă trăsături definitorii. Mi-a plăcut faptul cum sunt introduse personajele secundare și terțiare, astfel încât romanul nu-ți dă impresia că în acțiune participă doar două persoane, iar societatea din lumea creată de autoare e pestriță și bine închegată.
Per total, Umbrele care ne despart este un fantasy ușor de citit, unde accentul se pune pe gândurile protagonistei și pe planul ei, mai puțin pe construcția lumii sau a magiei. Dacă vreți să lecturați un fantasy scurt, fără prea multe detalii legate de universul în care are loc acțiunea, vă recomand acest volum.
Nu ne săturasem unul de altul, ci de conversații ușoare. Eram uniți de palme, de urmele de pași pe care le făceam în nisipul ud și de tăcere.
Până la urmă nu asta e fericirea? O sumă de clipe în care te simți împlinit. Ce rămâne după ele? O adunătură de momente de gol, de abis. Ai noroc dacă printre ele își fac loc și mici bucurii.
Iubirea e discretă, e acasă. Nu e vedetă pe scenă, care își suge seva din aplauze.
Există ceva măreț în durere. Intensitatea sentimentelor, avalanșa de trăiri, multitudinea lor și îngrămădeala lor contradictorie, teama de a fi la marginea prăpastiei sau poate deja în ea, frica de un viitor diferit și neprevăzut, tristețe simplă, dezamăgire pură, regret. Toatea creează un mix profund uman. Poate durerea este dovada palpabilă a umanității noastre, este umanul la superlativ. Iar din sentimente de o asemenea intensitate se pot naște minuni.
