Nu îmi amintesc cum am descoperit Planeta de Aur și nu îmi amintesc cum (și când) l-am întâlnit pe K. J. Mecklenfeld în oceanul numit Internet. Cert este că am văzut cartea și titlul m-a intrigat, însă pe atunci exista doar prima ediție, iar mie îmi era foarte lene să o procur prin transfer bancar (da, sunt o ființă foarte leneșă și comodă). M-am bucurat mult când am văzut că a apărut ediția nr. 2 la Editura Univers - nu am stat prea mult pe gânduri și am cumpărat-o. Asta se întâmpla prin noiembrie 2015, imediat după apariție. Mi-am propus să o citesc imediat, dar au intervenit mai multe lucruri...
Am amânat foarte mult lecturarea acstei cărți din... frică. Eu nu sunt o fană înrăită a literaturii românești din 1990 încoace; am mai citit câteva cărți care nu mi-au trezit niciun sentiment, iar în iarnă am citit o carte care m-a dezamăgit destul de mult și, văzând coperta însorită a aventurilor lui Hendrik, mi-a fost frică să nu găsesc o altă dezamăgire printre paginile acesteia. Așa că am amânat lectura, m-am axat mai mult pe alte chestii, după a venit sesiunea care mi-a mâncat jumătate de vară. Atunci când am plecat în vacanță, l-am luat pe Hendrik cu mine, pentru că ceva îmi zicea că o carte pentru copii trebuie musai citită în vacanță, când nu există griji și planuri bine definite. Până la urmă, tot trebuia să o citesc cândva, așa că m-am înarmat cu optimism și am luat volumul cu mine la mare, pe malul căreia l-am și savurat.
Hendrik de Mol este un băiat-cârtiță, care a fost cândva un simplu băiat cu agorafobie până în momentul în care un vrăjitor rău l-a transformat într-o cârtiță de pluș. Atunci Hendrik a aflat că, de fapt, muzeul pe care-l deține familia sa este mult mai mare și mai animat decât s-ar crede, că bunicul său, Martinus, nu este doar un colecționar bătrân și că Berend, ursul verde de pluș, este un erou internațional. Brusc, în fața lui Hendrik apare o nouă lume, în care există Planete precum cea de Pluș, a Păpușilor, a Roboților, a Monștrilor, cea de Metal și de Lemn, dar și Planeta de Aur, a cărei locație nu este cunoscută decât unui grup mic de jucării. Această Planetă atrage atenția Oamenilor de Aur, care prin intermediul lui Calavera, un lemnos malefic, încearcă să obțină informațiile legate de localizarea ei. Bunicul Martinus știe câte ceva și Calavera îl răpește, lăsându-l pe Hendrik să decidă: să rămână în continuare pe Pământ, în Muzeul Jucăriilor, ascuns de lume într-un dulap sau să își învingă frica de spații deschise și să pornească, împreună cu alte plușuri, în misiunea de salvare a bunicului, a Planetei de Aur și a universului întreg.
Aventurile lui Hendrik de Mol au fost savuroase: o călătorie fantastică într-un Univers (ne)Cunoscut, plină de răsturnări de situație, acte de curaj, trădare, lașitate și prietenie, animate de dialoguri colorate. Mi-au plăcut mult personajele Peștele-Banană și Wilhemina, datorită personalității vesele și a optimismului cu ajutorul căruia îi îndemnau pe cei din jur să meargă mai departe.
Am rămas plăcut surprinsă când am văzut în carte două nume: Enlil și Apophis; Enlil este zeitatea mea preferată și e prima dată când îi văd menționat numele într-o carte, mai ales de povești :)
Ce mi-a plăcut în mod special la Hendrik de Mol și Planeta de Aur a fost îmbinarea de elemente din diferite culturi: găsim obiecte babiloniene, ființe din Egiptul antic, elemente din cultura mexicană și rusă, dar și folcor chinezesc. Deși sunt o multitudine de referințe, acestea nu îngreunează lectura; K. J. Mecklenfeld reușește să explice un termen sau altul în câteva fraze, astfel încât amalgamul de denumiri străine nu creează confuzie.
Mi-a plăcut aventura băiatului-cârtiță; mi-a dat un pic impresia de poveste stil Disney și cred că dacă s-ar face o animație după Hendrik de Mol și Planeta de Aur aceasta ar avea mult succes, nu doar în rândul copiilor din România; pe de altă parte, cred că ar fi și o vizionare plăcută pentru adulți, căci mie mi-au plăcut foarte mult capitolele citite pe malul mării; m-am distrat și am zâmbit încontinuu.
PS 1: Volumul îl găsiți nu doar pe site-ul Editurii Univers, dar și în magazinele Cărturești, Diverta, Humanitas, cât și pe Elefant.ro, Libris.ro, Streamland.ro.
PS 2: Dacă îl urmăriți pe K. J. Mecklenfeld , veți observa că în curând apare volumul doi din aventurile lui Hendrik de Mol; abia aștept să citesc Planeta de Jad!
Salutare și bine v-am găsit în prima lună a toamnei! Septembrie a venit cu un vânt rece și o ploaie care a spălat ultimii pași a lui august, dar acesta nu este un motiv de tristețe... abia aștept să văd cum toamna își desface aripile peste natură... dar să revenim la cărți :)
Finalul verii m-a prins cu mai multe titluri, am citit foarte variat și am descoperit și câteva volume care m-au impresionat și au rămas cu mine multe zile după ce le-am terminat.
Am început luna cu un clasic, Walden sau viața în pădure de Henry David Thoreau. Este un jurnal în care autorul își documentează cei doi ani petrecuți în sălbăticie, departe de lumea civilizată și impactul pe care-l are natura asupra lui. E un volum ce te transpune în universul pe care-l vede autorul, o reîntoarcere la origine prin intermediul unui jurnal. Vă recomand să-l citiți dacă vreți să vă pierdeți în sălbăticie fără a ieși din propria casă.
Li Li`s Travel Journal de Blizzard Entertainment - lorul World of Warcraft este foarte vast, povestea fiind momentan neterminată. Mini-volumul acesta relatează călătoriile pandereniței Li Li și a unchiului său Chen, întâlnirea cu alte popoare de pe continent și spirite care dăinuie pe pământurile Pandariei. Dacă vă place universul WoW, vă recomand să citiți și această cărțulie.
Cartea Miracolelor de K. J. Mecklenfeld - un volum pentru copii care m-a făcut să uit despre lumea înconjurătoare pentru câteva ore. Urmărește aventurile unui copil care-și pierde puterile magice, iar o anumită carte, demult dispărută și intens căutată de foarte mulți oameni, s-ar putea să-l ajute să-și recapete magia. Pe K. J. Mecklenfeldo citesc cu mare drag și fiecare nou volum apărut încântă copilul din mine.
World of Warcraft Chronicle, volumul I de Matt Burns, Robert Brooks, Chris Metzen, este acea carte ce introduce un cititor în universul World of Warcraft. Volumul reprezintă Geneza universului, cum s-a împărțit lumea, cum au apărut anumite rase, cum zeitățile, demonii și muritorii ajung să lupte între ei, să colaboreze, să-și fure puterile sau să creeze ceva măreț împreună. World of Warcraft Chronicle este formată din 3 volume și cu siguranță le voi citi și pe celelalte două.
Amantul japonez de Isabel Allende este o carte despre iubire și regăsire, despre capacitatea omului de a-și cultiva și păstra sentimentele ani la rând, nealterate. Romanul cuprinde mai multe povești, cea principală fiind axată pe viața Almei, în prezent o bătrână care ascunde multe lucruri, lucruri pe care nepotul ei, ajutat de o tânără cu un trecut tragic, încearcă să le descopere.
Fracturi de Mihail Victus face parte din acele romane contemporane care nu se axează asupra comunismului și a societății românești de pe timpuri, ci urmărește viața și confesiunea unui bărbat de succes, care practică o meserie despre care nu se poate spune că e nobilă și devine părtaș la un eveniment care, contrar caracterului său, îl macină și-l face să treacă printr-o serie de stări necaracteristice protagonistului. Un bun roman psihologic, scurt, ușor de urmărit.
Hype de Hose Pablo este un volum de poezie contemporană ce nu a rezonat absolut deloc cu mine. Nu citesc destulă poezie încât să apreciez cât de „bun” sau „rău” este volumul, cert e faptul că mie nu mi-au plăcut poeziile, nu am înțeles ce a vrut să spună eul liric, ba mai mult, pe alocuri mi s-a creat impresia că anumite lucruri sunt spuse strict de dragul de a șoca și a fi diferit.
Sylvanas Windrunner: Edge of Night de Blizzard Entertainment este o altă povestire scurtă din universul WoW, care se axează pe acest personaj și cum ajunge Sylvanas să fie conducătoarea unei rase nou create. Sylvanas este unul dintre personajele mele preferate din WoW, așa că i-am urmărit povestea cu interes, deși știam în mare parte ce și cum i se întâmplă din procesul de parcurgere a jocului.
Acestea au fost lecturile lui august, voi ce ați mai citit?
Orson este un urs aflat într-o navă spațială. Nu are pe nimeni în preajmă, așa că străbate Universul Cunoscut în liniște, până când o jucărie din lemn ciudată, Calavera, nu dă buzna pe navă și nu fură o sferă. Una de Jad.
După ce se reîntoarce pe Pământ, după o aventură pe cinste, Hendrik de Mol pare a fi un băiat obișnuit, care s-a tratat de agorafobie. Pierderea bunicului Martinus este o lovitură grea, dar băiatul o are pe mama sa alături și din nefericire, pe unchiul Severin. Și o altă problemă: Floris, bătăușul de la școală, ce are grijă ca zilele lui Hendrik să fie pline de frică. Berend, cândva jucăria lui preferată, acum este neglijat, datorită faptului că băiatului îi este rușine să mai poarte un urs verde cu el. Relația cu Hildegard este și ea tensionată, din motive pe care niciunul nu le poate explica.
Totul se schimbă în ziua în care dispare mama. Hendrik este sigur că Severin are ceva de spus în această privință, dar apoi mai intervine ceva: apare Calavera, care nu a renunțat niciodată la planurile sale mărețe. Puf! Și toți oamenii de lângă Calavera - Severin, Hendrik, Hildegard și Floris sunt transformați în plușuri, iar Orson, care a venit să-i avertizeze despre pericol, descoperă puzzle-ul din camera lui Hendrik - o planetă de jad dăruită de bunicul Martinus, aproape identică cu cea furată de lemnos.
Hendrik de Mol și Planeta de Jad este o poveste despre prietenie, curaj, înțelegere, frică, camaraderie, nebunie, speranță. Mi-a plăcut mai mult decât primul volum, atât datorită personajelor - unele cunoscute, altele mai puțin - dar și a acțiunii. Planeta de Jad, o enigmă care aparent nu valorează nimic, reprezintă țelul antagonistului - Calavera, care și-a scuns sufletul într-un copil de piatră și atâta timp cât acesta nu este expus, nimic nu-l poate opri pe lemnos din calea sa, care de data aceasta, duce spre puterea ascunsă în planetă.
Felul în care este dezvoltată relația lui Hendrik cu Floris, cei doi făcând schimb de putere după ce sunt transformați în plușuri, este reușit și bine reprezentat, mi-a plăcut mult cum a evoluat aceasta. Floris este un copil ce profită de neputința celora mai slabi decât el, recurge la violență de fiecare dată când vrea să obțină ceva, dar în spatele comportamentului său se ascund multe lucruri...
Aventurile de pe Planeta de Jad, dar și reîntoarcerea pe Planeta de Aur și vizitarea Planetei Monștrilor, străbaterea Universului Cunoscut și regăsirea prietenilor demult pierduți, dar și a speranței, forța care există atunci când toate celelalte dispar, au făcut din această carte o lectură palpitantă, pe care am savurat-o din plin în aceste zile călduroase de august.
Deși este trecută ca fiind o carte pentru copii, eu o recomand tututror - pentru că în spatele fiecărei jucării se ascunde un copil, iar umbra acestuia, cu siguranță, este încă prezentă în adultul de azi și de mâine.
Pentru mine, vacanța mult așteptată începe de sâmbătă încolo (medicină veterinară, doamnelor și domnilor). Până atunci, dacă tot nu pot să mă apuc de vreo carte care NU este de specialitate, mi-am zis să particip în acest tag drăguț, pe care l-am tot văzut zilele astea prin blogosferă și Booktube.
Se numește Mid-Year Book Freak Out Tag și e practic un bilanț a lecturilor din acest an, sau mai bine zis, a tuturor cărților citite până la jumătatea acestui an. Mi-a plăcut ideea și mi-au plăcut întrebările, așa că am trecut la treabă :)
1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în prezent:
Cea mai frumoasă, mai captivantă și mai memorabilă lectură din anul acesta a fostMagicianul de John Fowles. Nu mă voi lungi aici cu povestitul, dar John Fowles e un autor extraordinar, cu povești inedite, care te prind și nu te mai lasă.
2. Cea mai bună continuare pe care ai citit-o în prezent:
Nu aș numi-o continuare, deși un personaj-cheie se regăsește și în această carte. Este vorba despre Ostap Bender, care termină o peripeție în cadrul a 12 Scaune și cititorul are ocazia să-l întâlnească din nou, dar în alte împrejurări, în Vițelul de aur. Romanul de față m-a amuzat teribil, nu cred că am mai citit o carte ATÂT de amuzantă - personaje, acțiune, poveste.
3. O apariție nouă pe care n-ai apucat încă să o citești, dar vrei să o faci:
Aici voi menționa două cărți, Vegetariana de Han Kang și Hendrik de Mol și Planeta de Jad de K. J. Mecklenfeld, care a apărut anul trecut, dar mi-a rămas gândul la aceasta - recenzia pentru primul volum o găsiți aici. Nu le am încă în bibliotecă, dar urmează să le achiziționez și să le citesc vara aceasta.
4. Cea mai anticipată apariție pentru a doua jumătate a anului:
Deși mă mai uit la apariții, liste pe Goodreads și ce mai văd pe rețelele de socializare, nu am descoperit încă un titlu care urmează să apară și care mă tentează. Sau cel puțin nu îmi vine în minte unul acum.
5. Cea mai mare dezamăgire:
Câinii negri de Ian McEwan - am avut mari așteptări de la această carte, dar nu am reușit să o îndrăgesc. Nu știu dacă problema a fost legată de unele personaje sau acțiunea și întorsătura pe care o luase, dar am terminat volumul și... asta a fost.
6. Cea mai mare surpriză:
John Brunner - Să prinzi o stea căzătoare. Am început să citesc cartea ca o lectură de relaxare înainte de somn și pe parcurs acțiunea a început să devină din ce în ce mai captivantă, așa că am terminat-o într-o suflare.
7. Autor nou preferat (care tocmai a debutat sau nou pentru tine):
Diana Wynne Jones este o descoperire a anului 2017. Mai exact, abia anul acesta am apucat să o citesc. Unul dintre filmele preferate este Howl's Moving Castle de la Studio Ghibli și când am aflat că este parțial bazat pe trilogia cu același nume semnată de Jones, am zis că trebuie să o citesc. Autoarea scrie cărți pentru copii, dar lectura celor trei volume mi s-a părut potrivită și pentru adulți - un stil antrenant, cu personaje memorabile și amuzante.
8. Cel mai nou crush ficțional:
Nu sunt genul care să se ”îndrăgostească” de un personaj fictiv, de aceea la capitolul crush nu am pe cineva. Mi-a plăcut totuși destul de mult Ostap Bender, care e mai bine conturat în Vițelul de aur decât în 12 scaune: carismatic, escroc sentimental, omul cu o mie de idei gata să fie puse în aplicare.
9. Cel mai nou personaj preferat:
Nietzsche din Plânsul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom. Îmi plac cărțile unde personajele principale sunt personalități care au existat în realitate, pentru că prin intermediul unor astfel de opere cititorul are ocazia, într-o mai mare sau mai mică măsură, să-l ”cunoască” pe omul din spatele operei.
10. O carte care te-a făcut să plângi:
Copilăria de Maksim Gorky. Este o autobiografie captivantă, colorată, dar foarte depresivă. E genul acela de carte pe care nu ai mai vrea să o citești a doua oară, pentru că e plină de nedreptăți, supărări, durere și tristețe.
11. O carte care te-a făcut fericită:
Autoportretul unui visător cu ochii deschiși de Artur Lundkvist. Este o biografie scrisă sub formă de interviu, dar m-a binedispus, iar stilul lui Lundkvist este antrenant și inspiră optimism, chiar dacă autorul (și naratorul) trece prin clipe grele, dar pe care le privește cu ochi senini (sau deschiși, cum sugerează titlul).
12. Adaptarea preferată a unei cărți pentru film pe care ai văzut-o anul acesta:
Anul acesta am văzut destule filme făcute după cărți, dar nu îmi amintesc să fi citit vreuna dintre ele. Totuși, aș menționa Cloud Atlas, ca film mi s-a părut extraordinar, dar nu știu dacă urmărește cu fidelitate firul narativ al cărții.
13. Recenzia preferată pe care ai scris-o anul acesta:
E un punct cam... ciudățel, având în vedere că eu nu public o recenzie dacă nu îmi place cum a ieșit. Așa că nu am niciun articol nominalizat aici :)
14. Cea mai frumoasă carte cumpărată/primită anul acesta:
În ceea ce privește coperta, cea mai frumoasă este, pentru mine, Copilăria lui Maksim Gorky.
15. Ce cărți trebuie să citești până la sfârșitul anului:
În fiecare an îmi propun să citesc cam 100 de cărți și de obicei trec peste acest număr. 100 însemnând și beletristică, și cărți de specialitate, și volume de manga. Momentan vreau să termin cărțile de specialitate începute (puteți să mă urmăriți pe Goodreads dacă sunteți curioși ce citesc acum), Povestea prințului Genji și seria Harry Potter. Mi-aș dori foarte mult să citesc și câțiva autori români contemporani și cele două cărți menționate la punctul 3.
Care sunt cărțile memorabile ale acestui an pentru tine?
Această postare vine târziu, știu, dar mi-a luat ceva timp să-mi aleg lecturile preferate din 2016 - chiar dacă suntem aproape de finele anului și articolul (sau filmulețul) cu preferatele lui 2017 este pe drum. În anul ce a trecut am citit destule cărți, dar nu mă pot lăuda cu faptul că le-am citit cu mult drag pe toate. Lăsând la o parte dezamăgirile, în articolul de azi vreau să vă vorbesc despre ce cărți am descoperit și pe care le-am îndrăgit:
Ao Haru Ride de Sakisaka Io/ Orange de Takano Ichigo
Manga citesc ocazional, de obicei lucrări cu puține volume și preferabil terminate. În anul ce a trecut am savurat două lucrări total diferite, dar care mi-au rămas în minte.
Ao Haru Ride este o manga despre adolescență, drame sentimentale de liceeni, iubiri nedestăinuite. Povestea este una destul de banală - Yoshioka Futaba intră la liceu și vrea să-și schimbe radical viața. Are o singură părere de rău: băiatul pe care-l plăcea în școala generală, Tanaka Kou dispare fără ca ea să-i spună ce simte. Mare îi este surpriza când îl întâlnește pe Kou pe holul liceului, dar acesta nu mai este băiatul pe care-l cunoștea: este tăcut, ursuz, nu foarte prietenos și în plus, poartă alt nume. Ca în orice manga, de aici eroina încearcă să-l redescopere pe alesul inimii, intervin alte fete, drame, mistere și finalul fericit. Povestea în sine nu este cine știe ce, dar mi-a lăcut mult modul în care este desenată manga.
Orange, pe de altă parte, a fost una din acele povești depresive, care mi-a adus aminte de o altă manga citită prin liceu (deși poveștile seamănă-nu seamănă). Într-o zi, Takamiya Naho, o adolescentă ca oricare alta, primește o scrisoare de la... Takamiya Naho, o tânără cu 10 ani mai în vârstă. În scrisoare sunt descrise cu exactitate evenimentele din acea zi, dar și faptul că Naho din viitor regretă multe lucruri și în special îi pare rău de faptul că nu a putut salva de la sinucidere un băiat, Naruse Kakeru, care urma să se transfere în clasa lui Naho în ziua în care a primit scrisoarea. Femeia din viitor o roagă pe adolescentă să fie mai atentă cu Naruse și să nu desconsidere conținutul scrisorii.
Evident, Naho din prezent consideră că acea scrisoare e o glumă și nu ia în serios ce e scris în ea. Dar evenimentele din ziua aceea se petrec exact ca în scrisoare, iar în următoarele zile în chip misterios apar alte scrisori, cu un mesaj asemănător. Într-un sfârșit Naho realizează că acele scrisori nu sunt o glumă și descoperă că nu este singura care le primește. Colegii de școală și prietenii ei - Hiroto, Takako, Saku și Azusa destăinuie, rând pe rând, că și ei primesc scrisori din viitor, toate cerând aceleași lucruri aodlescenților: să nu aibă regrete și să fie foarte atenți cu Kakeru. Cei cinci, în frunte cu Naho, decid să se împrietenească cu noul venit și să evite anumite evenimente ce duc la nefericirea autorilor scrisorilor din viitor.
Orange este, cu siguranță, o lectură depresivă, dar frumoasă în același timp; cred că titlul nu este pus la nimereală, căci povestea este unde dulce, precum portocalele, unde amară, precum coaja acestor citrice. Cu un final deschis, manga de față te face să te gândești la cât de important e să iei decizii pe care nu le vei regreta.
Flori pentru Algernon de Daniel Keyes
Despre această carte am vorbit detaliat în acest filmuleț, vă invit să-l vizionați:
Poveștile colorate cu zâne ale lui Andrew Llang
Din când în când, simt nevoia să citesc povești. Dacă sunt și puțin macabre, și mai bine. Fairy books, sau cărțile colorate cu zâne ale lui Andrew Llang au fost citite pe parcursul a doi ani și m-au ajutat mult în sesiuni - așa, ca să-mi mai eliberez memoria. Fiecare volum este compus din povești adunate de prin toată lumea, cu happy end-uri sau nu, misterioase, vesele, simple sau complexe, pentru toate gusturile. Am văzut de curând câteva volume prin librării, fapt ce m-a bucurat - sunt cărți frumoase și e bine că, în sfârșit, au apărut și pe la noi. Am scris mai detaliat despre această serie în acest articol.
Bruta de Guy de Cars
Romanul de față mi-a inspirat un fel de Parfumul de Patrick Suskind, dar nu la fel de macabru. Are loc o crimă și Victor Deliot, un avocat ce aproape și-a încheiat cariera, este desemnat acuzatului Jaques Vauthier. Nimic ieșit din comun, doar că domnul Vauthier, sau bruta, este un triplu infim: este orb, surd și mut din naștere. Cum a reușit să omoare un om, de ce a făcut-o și cum, cu tripla lui infirmitate, urmează să discute cu avocatul. Cert este că domnul Deliot trebuie să o scoată cumva la capăt.
Mi-a plăcut acest roman (oarecum polițist) datorită unui fir narativ construit inteligent, cu personaje conturate (în special ”bruta”), dar și personalitatea avocatului, decis să descopere adevărul, toate ingredientele formând o mâncare (de carte) pe care am înfulecat-o repede și am digerat-o câteva zile. Mi-a plăcut mult modul în care a fost construit Vauthier, mi se pare dificil să conferi o formă unui personaj care nu vede, nu vorbește și nu aude. Cartea m-a ținut cu sufletul la gură și o recomand cu drag.
Pânza de păianjen de Cella Serghi
Dacă vă este dor de mare și sunteți melancolici după vremurile de demult, cartea de față este leacul. Adolescența, tinerețea, iubirea, dezamăgirea, copilăria și viața de adult se îmbină armonios în filele acestei cărți, totul desfășurându-se într-un trecut recent, pe malul mării. Am scris o recenzie mai detaliată despre această lectură.
1Q84 de Haruki Murakami
Aomame urcă pe o scară de incendiu pentru a ajunge cât mai repede la hotelul unde urmează să omoare un om. Tengo este rugat să corecteze un roman ciudat, scris de o adolescentă nu mai puțin ciudată. Ce legătură au cei doi oameni și care este misterul ce le unește soarta?
Deși se numără printre ultimele lecturi ale anului, 1Q84 e o favorită. Murakami știe cum să mă facă dependentă de rândurile pe care le scrie, dar cartea aceasta m-a impresionat mult și de fiecare dată când mă gândesc la acțiune îmi trece un fior pe spate. Am scris o recenzie separată pentru acest roman.
Cerul nu iartă pe nimeni de Erich Maria Remarque
Într-un sanatoriu din Alpi pilotul de curse Clerfayt face cunoștință cu Lillian, femeie frumoasă dar bolnavă. Incapabilă de a-și accepta situația, dar dornică de viață, după un război recent, Lillian decide să plece cu Clerfayt.
Remarque este unul din autorii mei preferați și îmi este greu să nu mă îndrăgostesc de cărțile lui. Cerul nu iartă pe nimeni a fost din start o carte ce nu promitea fericire, dar a fost plină de clipe fericite. O părere detaliată găsiți aici.
Capul profesorului Dowell de Aleksandr Beleaev
Profesorul Dowell s-a stins din viață în perioada în care lucra la un proiect ce viza jocul cu moartea. Asociatul acestuia, doctorul Kern, o angajează pe Marie Laurent ca laborantă, însă odată ajunsă în laborator, femeia descoperă că pe masă, sub un clopot de sticlă, se află capul profesorului Dowell, viu și lucid. Mi-a plăcut această carte pentru felul în care naratorul combină elementele macabre și vesele, dar și interacțiunea personajelor între ele și în special, cu profesorul.... erm, capul acestuia. Recenzia detaliată o găsiți aici.
Serile în cătunul de lângă Dikanka și Mirgorod de Nikolai Gogol
Cunoscut de publicul larg datorită romanului-poem Suflete Moarte, Nikolai Gogol a scris și proză scurtă, dar în același stil zeflemitor, ce aduce zâmbetul pe buzele cititorului. Povestire în ramă, Serile în cătunul... sunt, de fapt, povești relatate de către diaconul Foma Grigorievici. Povești fantastice, dar nu prea, povești ce s-au întâmplat cu oameni pe care acesta-i cunoaște, dar nu prea. Povești ce au schimbat felul de a gândi a concetățenilor, dar nu prea. A fost o plăcere să citesc acest volum; plin de umor, situații penibile, spirite, duhuri și îngeri. Am scris pe blog despre.
Hendrik de Mol și Planeta de Aur de K.J. Mecklenfeld
Cărțile pentru copii nu fac parte, de obicei, din lista mea de lecturi, dar titlul acesta m-a atras și am procurat cartea. Ce-i drept, a stat necitită vreo jumătate de an, poate mai mult, după care am decis să o iau cu mine la mare, să am ocupație în timp ce-mi prăjeam umerii la soare.
Hendrik este un băiat de 8 ani care suferă de agorafobie. Pentru a-i face viața din casă mai frumoasă, bunicul Martinus i-a dăruit un ursuleț verde de pluș ca să-i țină de urât. În urma unor evenimente, un vrăjitor îl transformă pe Hendrik într-o cârtiță și-l răpește pe bunicul. Colac peste pupăză, Bernard, ursulețul, este, de fapt, un erou internațional și a fost trimis pe Pământ pentru a avea grijă de ceva important... astfel, cei doi pornesc într-o călătorie pentru a-l găsi pe bunicul Martinus și a salva universul. Această carte a fost o lectură ușoară, plăcută și mai mult ca sigur o voi citit cândva copiilor mei. Abia aștept să citesc volumul II... până atunci, vă invit să citiți recenzia completă pe blog.
Cartea nunții de George Călinescu
Jim fură un sărut în tren. Sigur că nu va mai întâlni
tânăra timidă, se trezește cu Vera în pragul casei cu molii. Romanul a fost citit în urma unei lupte interioare între a-i mai da o șansă lui Călinescu sau nu. Citisem Enigma Otiliei și deși mi-a plăcut stilul în care a fost scrisă, nu mi-a plăcut povestea și personajul principal. Așa că romanul de față l-am luat nehotărâtă, l-am citit și până la urmă, am decis că îmi place Călinescu.
Aripi frânte de Kahlil Gibran
Pe Gibran l-am descoperit în liceu și cartea de față, odată ajunsă la mine, s-a trezit direct pe noptieră. Povestea, aparent, este una banală: Selma Karamy este o tânără frumoasă, plină de spirit, inteligentă și bogată. Soarta îi este decisă de către episcop, o figură puternică, care o logodește cu nepotului său.
Deși personajul principal, naratorul, știe acest lucru, se îndrăgostește de femeia altuia, sentiment reciproc. Ceea ce este diferit în cartea lui Kahlil Gibran este forma în care acesta prezintă trăirile personajelor. Mi-a plăcut ideea de dialog prin scrisori, prin intermediu cărora cititorul poate descoperi chipurile adevărate ale protagoniștilor.
Groapa cu fete de Aleksandr Kuprin
Cunoscută și ca Yama, cartea de față aduce în prim plan viața dintr-un bordel și elementele acesteia: prostituatele, ajunse aici din disperare, prin înșelăciune sau de bună voie; patroana și ”mușchii” acesteia; clienții, care mai de care, elevi de liceu, funcționari publici, criminali sau soți-model.
Romanul lui Kuprin, deși pare frivol la primele capitole, devine o lectură depresivă pe parcurs, ca la sfârșit să împingă cititorul să vadă situația fetelor și rolul prostituției în societate în sine într-o altă lumină.
Acestea au fost lecturile preferate din 2016, fără a fi aranjate într-o ordine anume. Dacă ar fi să aleg cartea anului, aceasta ar fi 1Q84, dar având în vedere că am citit atâtea delicii literare, nu le pot ignora și trimite în obscuritate.
Voi ce ați citit în 2016? Se regăsește vreun titlu în lista mea? Să aveți parte numai de cărți frumoase și lecturi ce creează dependență :)
