Recenzie literară: Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie (2006)

Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie face parte din acea categorie de cărți pe care le citesc lent; încep foarte entuziasmată, apoi îmi pierd interesul și volumul stă abandonat câteva săptămâni, ca mai târziu să redevină interesant și să se adeverească a fi o carte excepțională. Ceva similar mi s-a întâmplat cu Drumul spre casă, dar într-o mai mică măsură.

Acțiunea în romanul de față se desfășoară pe continentul african, în perioada Războiului civil din Nigeria (1967-1970), când în urma unor evenimente, actuala țară a fost împărțită în două state - Nigeria și Biafra. Evenimentul istoric este privit din perspectiva personajelor principale, care fac parte din pături sociale diferite.

Olanna și Kainene, fiicele unui om de afaceri foarte bogat, sunt două tinere cu viziuni diferite asupra lumii. Dacă prima este considerată imposibil de frumoasă, iar părinții ei încearcă să profite de acest lucru, oferind-o unor potențiali parteneri de afaceri, cealaltă soră este independentă și calculată, greu de impresionat și care știe că lumea o observă mereu pe Olanna și nu pe ea. Pe când Kainene alege să conducă afacerea familiei și să locuiască cu Richard, un englez venit în Nigeria pentru a studia cultura și arta Igbo și Ukwu, Olanna este dezgustată de lucrurile care se întâmplă în familie și decide să nu participe în viața acesteia. Profesoară de sociologie la universitate, Olanna se căsătorește cu Odenigbo, un bărbat pe care lumea îl consideră un revoluționar, iar familia Olannei nu-l agreează. Cel de-al cincilea personaj important este Ugwu, băiatul din casa lui Odenigbo, un servitor devotat și unul dintre cele trei personaje din perspectiva cărora are loc relatarea acțiunii (celelalte două fiind Richard și Olanna).

Jumătate de soare galben este povestea unei națiuni, văzută din perspectiva unor oameni ce fac parte din categorii sociale diferite. Dacă înainte de război fiecare părea să aibă un loc al său în societate, după ce țara este împărțită în două toți sunt nevoiți să se descurce pe cont propriu, să ia decizii la care nu s-ar fi gândit în alte împrejurări și să renunțe - sau nu - la vise.

Romanul este dureros prin multitudinea de situații pe care le prezintă: nu doar starea generală de frică, de anxietate, paranoia și haos total ce domnește în sufletul unui popor atunci când este implicat în război, ci și evoluția fiecărui personaj, modul în care acesta se schimbă din cauza războiului.

Mi-a plăcut mult modul în care au evoluat personajele și în ce fel acestea au trecut prin război. Dacă la început Ugwu este un copil plin de aspirații, la final acesta este un om adult, cu o concepție diferită despre lume și mai ales, despre propria persoană. Același lucru îl pot spune și despre celelalte personaje, iar dacă ar fi să aleg unul care mi-a plăcut mai mult, acesta este Richard, probabil datorită faptului că este singurul om venit din afară și prins într-un conflict care nu-l privește direct.

Cartea Chimamandei Ngozi Adichie trezește numeroase întrebări fără răspuns, prezentând ororile războiului în inima unei comunități pe care noi nu o cunoaștem și despre care, de altfel, nu se discuta nici în acea perioadă.

Dacă ne este cunoscută istoria conflictelor politice, a războielor și a genocidelor din țările dezvoltate, despre țările din lumea a treia nu se vorbește prea mult, iar romanul de față m-a famialiarizat cu situația creată în acel război și modul în care au evoluat lucrurile, viziunea localnicilor, dar și cea a străinilor. Faptul că războiul a trecut practic neobservat pentru europeni și că nici în ziua de azi nu se știe exact cum au decurs lucrurile, iar toate evenimentele caracteristice unui război - lipsurile, foamea, violența, violul și mai ales masacrele - au fost ignorate de către alte state, arată cât de perfidă și crudă este esența umană.

Dacă sunteți pasionați de subiectul războiului, istoria Nigeriei și vă plac poveștile complexe ale familiilor și acțiunea care se desfășoară pe o perioadă mai îndelungată de timp, luați în considerare romanul de față.

Recenzie literară: Și-a căutat-o de Louise O'Neill (2015)

Emma O`Donovan este o adolescentă care are o imagine de menținut. Frumoasă, deșteaptă, populară și devreme acasă, tânăra are un set de principii pe care nu le încalcă aproape niciodată. Aproape, pentru că face asta o singură dată, iar urmările sunt dezastruase, schimbând cursul liniștit al vieții sale, dar și a comunității din care face parte.

Și-a cătuta-o de Louise O'Neill este o carte plină de întrebări și răspunsuri, frământări și disperare, dar și o lecție pentru tot ceea ce înseamnă influența mediului asupra adolescenților și urmările unor decizii negândite. Romanul îl găsiți tradus la Storia Books, iar părerea mea despre această carte o găsiți mai jos:

Recenzie literară: Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac (2017)

Acest roman a venit în viața mea într-un moment potrivit: nu mă așteptam să găsesc acele cuvinte crude, realitatea înfățișată atât de brut, furia personajului principal aparent ilogică. Dar Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țâbuleac a trezit în mine lucruri pe care nu le cunoșteam, sentimente despre care nu știam că sunt capabilă să le trăiesc. Romanul are un subiect sumbru și totdată uman, iar acțiunea este bine ancorată în universul cărții, astfel încât dă impresia că te afli acolo, cu personajele, le vorbești și trăiți împreună unele momente.

Recenzie literară: Bastarda Istanbulului de Elif Shafak (2006)

O tânără se îndreaptă spre o clinică pentru a face un avort. Fusta ei scurtă, picioarele lungi, pieptul generos, privirea îndrăzneață și țocănitul tocurilor înalte pe dalele orașului atrag, ca un magnet, toate privirile. Așa începe Bastarda Istanbulului. În romanul său, Elif Shafak creează o poveste ce te captivează, te ține în mrejile sale și cu greu te lasă să pleci.

Bucătăria familiei Kazanci, unde toate membrele familiei se strâng la o bârfă sau la o masă - mereu copioasă, mereu plină de feluri și feluri de mâncare - ascunde o taină. Misterul familiei și a faptului că bărbații Kazanci mereu mor de tineri sunt două lucruri ce nu o lasă în pace pe Zeliha, mezina familiei, care, de altfel, la scurt timp după pelcare fatelui său din Turcia, își anunță familia că e însărcinată, urmând să nască o fetiță pe care o va numi Asya.

În celălalt capăt al lumii, în Arizona, Rose este o mamă singură, recent divorțată de un bărbat cu rădăcini armene, decide să se răzbune pe acesta - și pe familia lui nesuferită - căsătorindu-se cu un turc. În acest mod, micuța Armanoush ajunge să crească legată de ambele familii - de cea a tatălui său, cu toată istoria dură a neamului lor, dar și de cea a mamei, unde istoria nu are nicio valoare.

 Asya și Armanoush ajung să facă cunoștință, ambele tinere fiind în pragul maturității. Modul în care se întâlnesc, dar și motivele ce le împing pe fiecare să se cunoască sunt învăluite într-un mister vechi de câteva generații, care se întrevede în istoria ambelor familii - Kazanci și Tchakhmakhchian.

Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt romanul lui Elif Shafak, acesta ar fi delicios: începând cu numeroasele feluri de mâncare tradiționale, care îmi lăsau gura apă, continuând cu descrierea orașului Istanbul, pe care eu mereu l-am perceput ceva mai diferit; marele Bazar, străzile pavate, vânzătorii ambulanți, forfota din jur și terminând cu personajele, foarte bine conturate, complexe, fiecare cu ciudățeniile sale, fiecare stârnind câte o emoție cu povestea sa.

Bastarda Istanbulului este o carte care introduce cititorul în lumea Turciei, a familiilor tradiționale sau mai puțin, a istoriei și a unui conflict mocnit, un oraș al contrastelor și un univers gastronomic inedit. Povestea este captivantă, iar elementele istorice, comice și modul în care sunt dezvoltate personajele fac din acest roman o aventură demnă de trăit.

Recenzie literară: Drumul spre casă de Yaa Gyasi (2016)

Într-un trecut unde realitatea deseori se transformă în mister și invers, o tânără visează să se căsătoarească cu alesul inimii. Dar trece o perioadă și fata află că este predestinată altuia, unui străn, căruia mama ei, o femeie dură și rareori afectuoasă, o dă cu mare plăcere. Ajungând în casa lui, tânăra trebuie să se obișnuiască cu noua viață, fără a ști că undeva aproape, chiar mai aproape decât și-ar fi putut imagina, se află sora ei vitregă, pe care nu o cunoaște, dar a cărei soartă este legată de a ei. Drumul spre casă de Yaa Gyasi realtează povestea unei întâmplări, a unei sorți ce ajunge să acopere cu aripile sale viața urmașilor urmașilor celor două femei. Recenzia completă:

Recenzie literară: Dragostea, chiar ea de Corina Sabău (2012)

Uneori, în viață totul merge bine. Rutina zilnică nu este perturbată de nimic. Același post la un minister, aceleași draperii cu buburuze de la geamul din bucătărie, același soț iubitor, dispus să satisfacă toate mofturile unei soții frumoase. Dar din senin, ceva se schimbă, o privire, o figură, o întâmplare - și viața cunoscută de până acum se transformă în ceva incert.

În Dragostea, chiar ea de Corina Sabău, Mia este cea care se trezește cu viața schimbată în urma întâlnirii cu Teo. Un bărbat bine, care ajunge la minister aproape din greșeală. Un bărbat misterios, pe care ea vrea să-l cunoască, dincolo de aerul visător pe care-l afișează, dincolo de profesia lui, dincolo de amărăciunea unui tată divorțat, dornic să fie cât mai aproape de copii săi.

Pe parcursul romanului, relația celor doi se îndreaptă spre un punct incert ca mai apoi să se redreseze, iar mai târziu să devieze într-o altă direcție. Cei care-i înconjoară - Vlad, soțul Miei, Lily, Gina și Miți - ex-familia lui Teo, domnul Dobrin și celelalte nume, uitate undeva într-un oraș ce e într-o continuă schimbare, oferă acțiunii o nuanță anume, de poveste ce se întâmplă mereu, undeva pe lângă noi.

Peisajul se schimbă, la fel și lumea, dar nu și deciziile pe care le iau personajele sau perspectivele pe care le au asupra vieții. Mia, care se simte captivă într-o relație în care, de altfel, nu-i lipsește nimic, vrea să descopere un sentiment suprem în brațele lui Teo. Acesta, la rândul lui, este măcinat de gândul că o nouă femeie îl poate rupe de lângă copii. Chiar dacă sunt multe obstacole, ei luptă cu înverșunare pentru a fi împreună.

Finalul mi-a dat de gândit. Cele două personaje principale, care sunt bine reprezentate pe parcursul narațiunii și despre care am putut să-mi formez o părere, ajung într-un punct critic, de unde pot ieși învingători sau înfrânți, sau amândouă. Decizia pe care o iau și modul în care o fac transformă finalul într-o pagină pe care s-a scris de mai multe ori și apoi s-a șters, pentru a se scrie aceleași cuvinte.

Dragostea, chiar ea este un roman despre contrastul dintre dorința de a schimba ceva și păstrarea vechilor obiceiuri. Despre natura nemulțumită a omului, care mereu își dorește mai mult, cât mai mult, uitând de ceea ce are deja. Despre viață, care merge înainte, fiind plină de surprize și lecții pe care, de obicei, nu sunt percepute ca atare.

Recenzie literară: O fată din bucăți de Kathleen Glasgow (2016)

Salut! Astăzi vă vorbesc despre un roman drag mie, care a fost discutat în cadrul unei dezbateri marca FILIT. Se numește O fată din bucăți și relatează o poveste dură și înduioșătoare în același timp. L-ați citit?