Jumătate de soare galben de Chimamanda Ngozi Adichie face parte din acea categorie de cărți pe care le citesc lent; încep foarte entuziasmată, apoi îmi pierd interesul și volumul stă abandonat câteva săptămâni, ca mai târziu să redevină interesant și să se adeverească a fi o carte excepțională. Ceva similar mi s-a întâmplat cu Drumul spre casă, dar într-o mai mică măsură.
Acțiunea în romanul de față se desfășoară pe continentul african, în perioada Războiului civil din Nigeria (1967-1970), când în urma unor evenimente, actuala țară a fost împărțită în două state - Nigeria și Biafra. Evenimentul istoric este privit din perspectiva personajelor principale, care fac parte din pături sociale diferite.
Olanna și Kainene, fiicele unui om de afaceri foarte bogat, sunt două tinere cu viziuni diferite asupra lumii. Dacă prima este considerată imposibil de frumoasă, iar părinții ei încearcă să profite de acest lucru, oferind-o unor potențiali parteneri de afaceri, cealaltă soră este independentă și calculată, greu de impresionat și care știe că lumea o observă mereu pe Olanna și nu pe ea. Pe când Kainene alege să conducă afacerea familiei și să locuiască cu Richard, un englez venit în Nigeria pentru a studia cultura și arta Igbo și Ukwu, Olanna este dezgustată de lucrurile care se întâmplă în familie și decide să nu participe în viața acesteia. Profesoară de sociologie la universitate, Olanna se căsătorește cu Odenigbo, un bărbat pe care lumea îl consideră un revoluționar, iar familia Olannei nu-l agreează. Cel de-al cincilea personaj important este Ugwu, băiatul din casa lui Odenigbo, un servitor devotat și unul dintre cele trei personaje din perspectiva cărora are loc relatarea acțiunii (celelalte două fiind Richard și Olanna).
Jumătate de soare galben este povestea unei națiuni, văzută din perspectiva unor oameni ce fac parte din categorii sociale diferite. Dacă înainte de război fiecare părea să aibă un loc al său în societate, după ce țara este împărțită în două toți sunt nevoiți să se descurce pe cont propriu, să ia decizii la care nu s-ar fi gândit în alte împrejurări și să renunțe - sau nu - la vise.
Romanul este dureros prin multitudinea de situații pe care le prezintă: nu doar starea generală de frică, de anxietate, paranoia și haos total ce domnește în sufletul unui popor atunci când este implicat în război, ci și evoluția fiecărui personaj, modul în care acesta se schimbă din cauza războiului.
Mi-a plăcut mult modul în care au evoluat personajele și în ce fel
acestea au trecut prin război. Dacă la început Ugwu este un copil plin
de aspirații, la final acesta este un om adult, cu o concepție diferită
despre lume și mai ales, despre propria persoană. Același lucru îl pot
spune și despre celelalte personaje, iar dacă ar fi să aleg unul care
mi-a plăcut mai mult, acesta este Richard, probabil datorită faptului că
este singurul om venit din afară și prins într-un conflict care nu-l
privește direct.
Cartea Chimamandei Ngozi Adichie trezește numeroase întrebări fără
răspuns, prezentând ororile războiului în inima unei comunități pe care
noi nu o cunoaștem și despre care, de altfel, nu se discuta nici în acea
perioadă.
Dacă ne este cunoscută istoria conflictelor politice, a războielor și a genocidelor din țările dezvoltate, despre țările din lumea a treia nu se vorbește prea mult, iar romanul de față m-a famialiarizat cu situația creată în acel război și modul în care au evoluat lucrurile, viziunea localnicilor, dar și cea a străinilor. Faptul că războiul a trecut practic neobservat pentru europeni și că nici în ziua de azi nu se știe exact cum au decurs lucrurile, iar toate evenimentele caracteristice unui război - lipsurile, foamea, violența, violul și mai ales masacrele - au fost ignorate de către alte state, arată cât de perfidă și crudă este esența umană.
Dacă sunteți pasionați de subiectul războiului, istoria Nigeriei și vă plac poveștile complexe ale familiilor și acțiunea care se desfășoară pe o perioadă mai îndelungată de timp, luați în considerare romanul de față.