Bilanț literar: Februarie 2022

Salutare și bine v-am găsit sau regăsit la bilanțul literar pentru februarie!

A fost o lună bună, cu volume care mi-au plăcut, cu romane abandonate, dar per total, sunt mulțumită de lecturile din ultima lună de iarnă.

Am continuat seria Witcher de Andrzej Sapkowski, iar volumul patru, Vremea disprețului, a fost foarte pe placul meu. Alert, continuă povestea din romanul precedent și oferă ocazia cititorului să descopere mai în detaliu politica lumii și felul în care existența lui Ciri reprezintă un pericol pentru unii și o victorie pentru alții. Mi-a plăcut în special ultima parte, unde acțiunea e cât se poate de intensă. Abia aștept să continui seria.

O femeie ce abia a născut este rugată, un pic prea insistent, de către soțul ei, un doctor, să se liniștească și să nu întreprindă nimic în această perioadă de convalescență. Cuplul se mută într-o casă izolată, iar dormitorul în care este trimisă femeia are un tapet galben, hidos și scorojit, pe care ea este nevoită să-l privească încontinuu, pentru că soțul ei îi spune că nu trebuie să facă nimic, să nu se obosească. Femeia, care nu are acces la prieteni, nu poate să iasă la o plimbare și nici nu poate fi lângă copilul ei, este lăsată cu zilele, în singurătate, în acel dormitor, iar tapetul galben începe să o fascineze și chiar să o bântuie.

Povestirea semnată de Charlotte Perkings Gilman, The Yellow Wallpaper, este scurtă, dar e plină de trăire. Deși e scrisă acum două secole, temele abordate sunt la fel de relevante - singurătatea, depresia post-partum, izolarea, lipsa de înțelegere din partea familiei, patronajul partenerului, care consideră că știe ce e mai bine pentru jumătatea sa.

Tapetul galben se termină destul de abstract, dar povestea rămâne cu tine câteva zile bune, datorită modului în care vezi cum se schimbă femeia prin intermediul jurnalului său.

Volumul Dragă Theo este, practic, colecția de scrisori trimise de către Vincent van Gogh fratelui său, Theo, iar prin acestea, cititorul are ocazia să descopere omul din spatele operelor.

Vincent este un artist și un om cu o viziune aparte, așa că uneori l-am văzut ca pe un bărbat infantil, care nu știe pe ce lume trăiește, mereu cerând bani fratelui său, fără a da dovadă de vreo remușcare, deși își cere scuze necontenit. Alteori, Vincent este foarte cinic și cu picioarele pe pământ, realizând că succesul e departe și că are de muncit nespus de mult.

Dragă Theo m-a făcut să apreciez felul în care Theo, perspectiva căruia nu o cunoaștem, dă dovadă de o iubire nemărginită și de o încredere aproape oarbă în fratele său. Dacă nu ar fi fost Theo, care l-a susținut - și deseori întreținut - financiar pe Vincent, e foarte posibil ca lumea să nu fi cunoscut opera pictorului.

Ce mi-a plăcut foarte mult în acest volum a fost felul în care Vincent vorbește despre culorile din jurul lui, atunci când își descrie viața sau proiectele începute și faptul că e complet conștient că are de muncit foarte mult pentru a obține rezultatul dorit. Vincent muncește încontinuu și nu are perioade în care se oprește din pictat din propria inițiativă, susține alți pictori din puținul său (cum ar fi Paul Gauguin, de exemplu) și este mereu în căutarea binelui într-o lume care-l respinge încontinuu.

Mi-a plăcut povestea din Electric Idol - Afrodita, geloasă pe Psyche, îl trimite pe propriul fiu, Eros, să o omoare pe tânără. Dar Eros nu poate face asta, pentru că Psyche este singura care l-a ajutat într-o situație în care oricine altcineva ar fi trecut pe lângă, așa că decide să o salveze prin a se căsători cu ea. Ideea de căsătorie falsă îmi place mult în cărțile romance, iar Katee Robert a făcut o treabă minunată în acest volum. Totul se întâmplă un pic prea repede, dar este o carte scurtă și un romance contra timp, așa că e de înțeles. Apariția Persefonei și a lui Hades, protagoniștii din volumul anterior, mi-a plăcut, mi-a fost dor de cei doi. Scenele intime în acest volum sunt mult mai potolite decât în Neon Gods și s-au potrivit de minune personalităților celor doi protagoniști.

Prima carte abandonată pe februarie este Fluturele alb de Nicu Nicolaescu, ce urmărește povestea a doi frați ce cresc într-o casă izolată în taigaua rusească. Mama e demult moartă, iar tatăl este un bețiv notoriu și o vreme nu-i lasă pe copii să meargă la școală, iar cei doi trebuie să se descurce cum pot.

Motivul pentru care am abandonat cartea, înainte să ajung măcar la 20%, a fost exact acest paragraf - naratorul fiind un copil de 11 ani, aceste gânduri mi s-au părut total nelalocul lor în poveste și m-au scos complet din atmosferă. Scriitura nu e tocmai pe placul meu, iar lipsa de veridicitate e unul dintre acele puncte ce mă face să abandonez o carte ce ar trebui să fie realistă.

Soni de Andrei Ruse are o premisă interesantă - o tânără ce află din senin că are cancer în stadiul terminal. Decisă să nu mai piardă timpul, Soni începe să trăiască cu adevărat.

Nu am putut trece de un anumit pasaj, pentru că era atât de ridicol, încât mi-a tăiat orice poftă de a mai citi. Nu-mi plac cărțile unde sunt introduse scene sau elemente șocante doar de dragul de a șoca. Atâta timp cât nu aduc nimic atmosferei sau dezvoltării personajului, pentru mine sunt doar niște unelte de manipulare și nu rezonez cu așa ceva.

Am zis că nu mai citesc până la sfârșit cărți care nu-mi plac, dar cartea asta efectiv m-a păcălit. În Vis febril de Samanta Schweblin, o mamă cu o fiică ajung într-un sat și cunosc o femeie care afirmă că fiul ei nu mai este fiul ei, iar de aici încep să se întâmple tot felul de lucruri bizare. Scriitura este foarte frumoasă, titlul nu e doar sugestiv, titlul spune povestea, pentru că tot ce se întâmplă e un vis febril, dar ce nu mi-a plăcut a fost direcția în care s-a îndreptat, pentru că finalul a fost cât se poate de ermetic și departe de a dezvălui misterul. E genul de carte pe care o termini de citit și te întrebi „ce naiba a fost asta?”.

Ivanhoe de Sir Walter Scott a avut un potențial uriaș pentru mine - cavaleri, perioada medievală, o iubire arzătoare... dar nu a fost să fie. Au fost porțiuni în poveste unde se întâmpla ceva și eram complet atentă la evenimente, dar aceste porțiuni au fost mai mult intercalate într-un decor monoton, cu descrieri la care simțeam că-mi zboară gândul în altă parte. 

Crângul de alun de Melissa Albert e genul de carte unde totul se întâmplă foarte repede, uneori te simți copleșit de multitudinea de evenimente și de felul în care autoarea descrie mirosurile, vocile sau copacii, totuși, stilul este unul care te vrăjește și te face să pășești alături de personaje spre pierirea - sau salvarea - acestora. 

Mi-a plăcut mult de Finch, cum a fost construit, iar până la jumătatea cărții mi-a displăcut destul de mult Alice, dar autoarea a făcut o treabă superbă cu ce se întâmplă după un anumit moment, toate misterele sunt gândite și natural țesute în poveste. Finalul este unul relativ închis - adică poate fi sută la sută închis pentru cineva care nu știe că volumul acesta are o continuare :)

O femeie îşi face un plan de Maye Musk a fost o lectură uşoară, nepretențioasă. Autoarea îşi descrie viața (interesantă, de altfel) cu o notă de optimism şi cu acea viziune asupra vieții pe care o capeți o dată cu anii (autoarea avea 71 de ani când a publicat cartea). Totuşi, nu e o carte motivațională menită să facă femeia de rând să-şi schimbe radical viața şi nu toate informațiile oferite s-ar preta pentru majoritatea populației.

Fried Green Tomatoes at the Whistle Stop Cafe de Fannie Flagg a fost o surpriză pentru mine, pentru că nu știam la ce să mă aștept când am început-o și când am terminat-o am rămas cu o amintire plăcută. Nu pot găsi ceva de ce să mă iau în romanul lui Fannie Flagg - are o poveste amuzantă și alertă, are personaje simpatice și bine conturate, alternarea dintre cele două - sau chiar trei - timpuri a fost impecabilă. Tare mi-aș dori să fie tradusă și în română - e o poveste minunată despre familie, prietenie, camaraderie, încredere în sine și în cei din jur, acceptare, toleranță și iubire pentru aproape.

Metamorfoze sau măgarul de aur de Apuleius este un volum pe care-l avea mama mea în bibliotecă și de fiecare dată mă întrebam despre ce este, însă am ajuns să-l citesc abia la maturitate. Relatează povestea lui Lucius, un călător dintr-o familie nobilă, care nu și-a putut înfrâna curiozitatea. Din cauza acesteia, Lucius ajunge să fie transformat în măgar și trece prin tot felul de peripeții, însă niciodată nu se învață minte, iar curiozitatea sa mereu îl bagă în bucluc. Măgarul de aur este o tragi-comedie, arătându-ne că oamenii nu s-au schimbat deloc pe parcursul mileniilor. Accentul se pune atât de construcția societății, luptele dintre puteri, cât și pe felul în care zeitățile intervin în viața muritorilor, în toate aceste evenimente fiind implicat un măgar mult prea băgăcios, dar cu un excelent spirit de observație.

Jocurile moștenirii de Jennifer Lynn Barnes este un roman plin de suspans și de secrete, iar autoarea le țese foarte bine și abia aștept să citesc continuarea.

M-a lovit un ușor reading slump și din acestea ies de obicei cu ajutorul cărților romance sau a poveștilor pentru copii. Am ales Dear Ava de Ilsa Madden-Mills pentru că am mai citit cărți scrise de ea și mi-au plăcut. Volumul de față relatează povestea Avei, o fată ce a fost asaltată într-o vară de cineva din liceu și nu-și poate aminti detaliile acelei nopți. Întoarsă după o pauză la școală, Ava e decisă să descopere cine a fost cel care a violat-o și să-l pedepsească. Fiecare băiat din liceu este un suspect pentru ea și o neliniștește o scrisoare anonimă, în care cineva îi spune că o iubește. Între căutarea violatorului și a admiratorului anonim, Ava trebuie să treacă de ultimul an de liceu.

Ilsa Madden-Mills scrie atractiv și mi-a plăcut cum a abordat subiectul și felul în care a construit protagoniștii. Ava e o fată ce a trecut prin multe, cu o familie disfuncțională și cu o traumă în spate, însă decide să-și trăiască viața fără frică și am admirat curajul ei.

I Dare You, I Hate You și I Promise You sunt trei volume din tetralogia Waylon University, semnată de Ilsa Madden-Mills desre viața unor tineri la facultate. Cele trei volume urmăresc personaje diferite, însă care se cunosc între ele. Principalul punct comun este legenda că prima persoană pe care o vei săruta la focul de tabără organizat de universitate când ești boboc te va urmări toată viața.

În I Dare You, Delaney este o studentă ce și-a promis că nu va mai avea de-a face cu sportivii, mai ales jucătorii de fotbal american, după ce a pățit cu iubitul ei Alex, care a înșelat-o. Totuși, Maverick Mornoe, unul dintre cei mai apreciați băieți din echipa de fotbal pune ochii pe ea, amintindu-i de sărutul lor din primul an de facultate.

În I Hate You, Charisma are un set de reguli: nu iese cu băieții populari și nu îi sărută. După ce Blaze, unul dintre cei mai cunoscuși fustangii din facultate, o respinge în public, Charisma se dezice de tot ce înseamnă relații. Totuși, Blaze are motivele sale și cu greu reușește să se țină departe de Char... Acest volum mi-a plăcut mai puțin decât primul, pentru că personajul lui Blaze nu e tocmai pe gustul meu. Totuși, relația ce se construiește între el și Charisma mi-a plăcut, pentru că cei doi chiar vorbesc între ei și își rezolvă problemele față-n față.

I Promise You a fost volumul meu preferat din serie. Dillon este căpitan de echipă și nu o poate scoate din minte pe fata pe care a sărutat-o în primul an de facultate. Dar aceasta s-a întors pe călcâie și a fugit, iar el a căutat-o în zadar. Serena trece printr-o perioadă grea, când trebuie să reușească să se descurce cu facultatea, cu jobul ei, cu întreținerea familiei și cu uitarea omului care a dezamăgit-o cumplit. Dillon și Serena se întâlnesc într-un moment crucial în viața lor și, deși Dillon ajunge să o recunoască, Serena nu spune nimic.

I Promise You este un volum ceva mai matur, și ca tematică, și ca personaje. Mi-a plăcut de felul în care Serena și Dillon își rezolvă problemele personale și cum se comportă matur unul cu celălalt, inclusiv atunci când se tachinează sau încearcă să se respingă reciproc. Personajele secundare din acest volum sunt și ele bine construite, iar felul în care se încheie povestea este unul cât se poate de realist și de optimist.

Alys și fiara de Peternelle van Arsdale este o carte despre care m-am gândit mult ce să scriu. Urmărește viața lui Alys, care a întâlnit Mâncătoarele de Suflete atunci când acestea i-au distrus satul natal. I-au omorât pe adulți, iar pe copii i-au lăsat în pace, aceștia fiind găsiți de niște călători și duși în Defaid, un alt sat. În Defaid domnesc reguli stricte - Marele Preot este cel ce propăvăduiește despre Bunul Păstor, iar cuvântul lui este lege. Pentru a se apăra de Mâncătoarele de Suflete, oamenii din Defaid construiesc un Gard, obligând copiii veniți din satul distrus, inclusiv pe Alys, să vegheze noaptea și să apere satul. Alys, deși s-a întâlnit cu acele creaturi, a mai întâlnit una - Fiara, cea mai temută dintre toate.

Romanul semnat de Peternelle van Arsdale este unul care pare să bată pasul pe loc. Mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă povestea, însă narațiunea în sine e fadă, lipsită de evenimente. Deși permanent se întâmplă ceva, Alys e o fire observatoare, care nu face absolut nimic, doar se uită și tace. Niciodată nu ia inițiativa și niciodată nu spune, măcar în gând, care îi sunt adevăratele intenții sau păreri. Foarte bine construită a fost societatea Defaidului, dar și tot ce ține de ceilalți oameni din împrejurimi, puterea fricii și a cuvântului, însă finalul a fost foarte dezamăgitor. Nu mi-a plăcut de Alys și aș fi preferat să văd mai mult din perspectiva Fiarei sau a Mâncătoarelor de Suflete.

Curiozități grecești: Povești stranii și fapte surprinzătoare din leagănul civilizației occidentale de J.C. McKeown a fost un volum informativ și amuzant despre tot ce ține de Grecia antică. Cei de la Editura All fac o treabă minunată cu această serie (am citit Curiozități bizantine acum ceva timp), oferind cititorilor niște volume interesante, captivante, cu texte scurte, care oferă tot felul de informații și curiozități de genul „știați că?”. Mă gândesc să caut și celelalte volume din colecție.

Loveboat, Taipei de Abigail Hing Wen e un volum ce mi-a plăcut tare mult. Ever Wong este fiica unor imigranți chinezi și simte că se sufocă. Ea își dorește să danseze, însă părinții au decis demult că fata va urma facultatea de medicină, Ever blestemându-și zilele. În ultima vară de înainte de facultate, părinții o trimit în Taipei, într-o tabără pentru copiii imigranților chinezi, pentru ca aceștia să facă cunoștință cu cultura chineză și să învețe instoria acesteia. Ajunsă într-un loc nou, Ever descoperă că Loveboat, cum ii zic tinerii taberei, este de fapt un loc mult mai lejer decât se aștepta și, dorindu-și să se bucure de libertate înainte de a-și dedica viața carierei, Ever ăși întocmește o listă cu lucrurile pe care părinții ei îi interzic, fiind ferm decisă să le încalce pe toate. 

Relațiile amoroase sunt acea porțiune din carte care nu mi-a plăcut. Pe lângă faptul că apare un pătrat amoros, se întâmplă unele lucruri care nu sunt deloc corecte, ba chiar imorale, însă sunt privite de către personaje drept ceva normal și chiar dezirabil. Mi-a plăcut mult de Ever în ceea ce privește căutarea sinelui și a pasiunii sale pentru dans, dorința de a-și face prieteni și felul în care îi tratează pe cei din jur, însă la capitolul relații romantice, Ever face niște lucruri deloc corecte față de partener.

Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce cărți faine ați mai citit?

Recenzie literară: Jocurile moștenirii (Jocurile moștenirii, #1) de Jennifer Lynn Barnes (2020)

Avery Grambs, o adolescentă rămasă fără mamă, care locuiește cu sora ei vitregă, speră la un viitor mai bun. Este inteligentă, pasionată de șah și dornică să ajungă undeva sus cu propriile puteri. Viața ei, deloc ușoară, este dată peste cap atunci când află că este singura moțtenitoare a lui Tobias Hawthorne, un filantrop cunoscut și un multi miliardar. Deși bărbatul are o familie destul de mare și toată lumea se aștepta ca averea sa să fie lăsată moștenire unuia dintre cei patru nepoți, Hawhtorne îi lasă aproape totul lui Avery, o adolescentă pe care nu a cunoscut-o niciodată.  Ajunsă în casa Hawthorne, Avery descoperă că testamentul lăsat de Tobias Hawthorne este un element care începe un joc, iar pentru a reuși să dezlege misterul, Avery trebuie să colaboreze cu cei patru nepoți - Nash, Grayson, Jameson și Xander.

Dacă vreți să citiți o carte plină de mistere și personaje care își pun mintea la contribuție pentru a rezolva tot felul de enigme, jucând într-un joc cu reguli foarte vag definite, vă recomand acest volum.

Recenzie literară: Crângul de alun de Melissa Albert (2018)

Crângul de alun este un basm întunecat, tot ce se întâmplă e ieșit din comun și are loc în lumea reală, contrastul dintre cotidian și fantastic fiind foarte pronunțat în acest roman. Alături de un băiat de la școală care pare să fie interesat de Alice, și anume Ellery Finch, fata pleacă în căutarea misterelor din Crângul de Alun, a cărții care a schimbat atâtea destine și pe care fata nu a avut niciodată ocazia să o citească, dar și a unui secret de familie foarte bine păzit.

Romanul semnat de Melissa Albert a fost o lectură interesantă, ciudată și alambicată, un basm întunecat și plin de pericole, unde accentul s-a pus pe partea negativă a poveștilor, într-un fel șarmant și atrăgător. Recomand acest volum iubitorilor de basme, de lecturi cu foarte multe mistere și de personaje care nu sunt neapărat cele mai bune și demne de urmat persoane.

Recenzie literară: Marea, marea de Iris Murdoch (1978)

 Charles Arroby, o somitate a teatrului londonez, se retrage într-un sătuc de pe malul mării, dorind să-și scrie în liniște autobiografia și să se îndepărteze suficient de scena pentru care a dat anii săi cei mai frumoși. În acest sătuc, Charles o reîntâlnește pe prima sa iubire, Mary, o femeie și ea deja în vârstă, căsătorită și care nu regretă decizia luată acum câțiva ani. Vechea flacără se reaprinde, iar Charles decide să o recucerească pe femeia care i-a scăpat printre degete. Planul de seducție a lui Charles suferă tot felul de schimbări, datorate, pe de o parte, naturii sale, iar pe de altă parte, apariției în viața sa liniștită a tot felul de cunoștințe și prieteni ce vin din Londra pentru a-l vizita.

Marea, marea de Iris Murdoch este un roman alert, plin de sentimente, ambiție, dorința de a excela, de a fi personajul principal în orice poveste. Charles Arroby este un om al teatrului - creativ, instabil, tinde să-și exagereze trăirile, iar felul în care acționează și reacționează în anumite momente te face să te întrebi dacă Arroby într-adevăr trăiește intens un sentiment sau doar joacă teatru de dragul de a fi în atenția reflectoarelor.

Recenzie literară: Seria Frăția Corbilor de Maggie Stiefvater (2012-2016)

Blue Sargent, fiica unei clarvăzătoare, știe că primul sărut cu iubirea vieții ei îl va ucide pe acel tânăr, iar în urma unui ritual în care o implică femeile din casa ei, Blue vede un băiat care iese din întuneric și care se îndreaptă spre moarte. Fata realizează că tocmai a văzut ce se va întâmpla într-un an, dar ce o neliniștete cumplit este faptul că-l recunoaște - tânărul este Richard Gamsey al III-lea, unul dintre cei mai populari și bogați băieți de la Colegiul Angliobly, pe care fata-l frecventează. Când ajunge să facă cunoștință cu Gamsey și cu gașca lui, formată din Adam Parish, un băiat dintr-o familie nevoiașă, cu un trecut tragic, Ronan Lynch, un adolescent dubios și iute la mânie și Noah Czerny, un tânăr foarte timid și ciudat, Blue este implicată în misiunea lui Gansey - găsirea unui rege mort, Glendower, care poate îndeplini orice dorință. Din acest moment, începe aventura Frăției Corbilor.

Tetralogia semnată de Maggie Stiefvater este una dintre cele mai bizare serii din câte am citit. Deși acțiunea are loc într-un spațiu real, orașul Henrietta, paranormalul și fantasticul nu întârzie să apară. Autoarea creează o acțiune relativ simplă, unde accentul este pus pe viața unor adolescenți, legăturile ce se creează între aceștia, prieteniile, rivalitățile, însă exact în clipele în care normalul pare să domine povestea, fantasticul își face apariția și lucruri bizare se întâmplă cu cei din jur.

Misiunea de a găsi un rege mort, cea care-l macină pe Gamsey de când este mic, devine misiunea oamenilor pe care tânărul reușește să-i adune în jurul său. Din păcate pentru el, nu toți cei care-l aud și-i cred povestea îi doresc binele, așa că Frăția Corbilor, împreună cu Blue, trebuie să facă față provocărilor ce vin.

Mi-a plăcut foarte mult povestea țesută de autoare și modul în care fiecare volum se axează pe viața anumitor personaje. În primul volum, Frăția corbilor, facem cunoștință cu protagoniștii și aflăm mai multe despre viața lui Noah și a lui Adam. În cel de-al doilea volum, Hoții din vis, acțiunea îl urmărește pe Ronan, un personaj drag mie, datorită caracterului său. Blue Lily, Lily Blue descoperă cititorului multe lucruri din viața lui Blue, care și pentru fată sunt noutăți, iar în Regele Corb, căutarea lui Glendower devine prioritatea tuturor, volumul încheind povestea celor cinci prieteni.

Maggie Stiefvater știe să dozeze tensiunea, să pregătească suspansul, să împletească realul cu irealul, să construiască personaje de care te atașezi sau pe care vrei să le pui la punct. Unicitatea fiecăruia este clară și țesută în acțiune pe parcursul cărților, fiecare personaj crescând, suferind, maturizându-se, găsindu-și liniștea și țelul în viață într-un mod realist.

Vă recomand seria dacă vă place genul fantasy, acțiunea bizară, cu personaje credibile și originale, poveștile despre prietenie, căutare, mister și maturizare.

Recenzie literară: Un vrăjitor din Pământșimare (Terramare, #1) de Ursula K. Le Guin (1968)

Ursula K. Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare.

Un vrăjitor din Pământșimare este acel gen de fantasy unde lucrurile se întâmplă domol, iar accentul se pune pe creșterea personajului, nu pe acțiune sau pe latura violentă a omenirii. Pe drumul vieții, Ged cunoaște tot felul de oameni - un maestru pe care-l iubește și pe care-l înțelege prea târziu, un prieten pe care este surprins să-l vadă alături de el după anumite evenimente, un adversar pe care vrea să-l întreacă, pierzând din vedere ce este mai important.

Bilanț literar: Ianuarie 2022

 Salutare și bine v-am găsit în noul an! Să avem parte de ce lecturi ne dorim și să descoperim titluri care să ne plimbe prin cele mai frumoase tărâmuri și stări!

În ianuarie am ascultat multe cărți audio și a fost o plăcere să mă reconectez cu limba rusă, fie și doar prin intermediul acesta.

Primul volum terminat în ianuarie a fost Airman`s Odyssey de Antoine de Saint-Exupery, care cuprinde mai multe povestiri legate de experiența sa de pilot. Îmi pare tare rău de felul în care a sfârșit autorul, pentru că, mai mult ca sigur, am fi avut parte de mai multe texte scrise atât de frumos, plin de melancolie și optimism în natura umană. Vă foarte recomand să citiți ceva semnat de acest autor, este deosebit.

Roșu și negru de Stendhal este primul roman clasic din acest an și a fost o deosebită plăcere să-l lecturez. Un roman unde temele principale sunt carierismul, dragostea, ipocrizia și restaurația franceză, Roșu și negru a fost o lectură captivantă și plină de introspecții și reprezentări ai societății vremii.

 Roman psihologic, volumul semnat de Stendhal m-a impresionat atât prin temele abordate și poveste, cât și prin limbaj. Autorul, folosind vocea unui narator omniprezent, deschide în fața cititorului cele mai tainice gânduri ale personajelor, monologurile din clipele de cumpănă, dar și trăirile lor cele mai intime.

The Last Guardian de Jeff Grub se numără printre cărțile mele preferate din universul WoW din câte am citit până acum. Unul dintre cei mai puternici oameni de pe Azeroth, Medievh, un mag temut, reprezintă o infinită sursă de cunoaștere pentru cei din jur, iar acest fapt atrage tot felul de oameni. Kadhar, un tânăr iscusit și cu foarte mult potențial, devine ucenicul magului și între ei se stabilește o relație profesională frumoasă, totul până când tânărul ucenic observă tot felul de mici detalii legate de maestrul său care-l pun pe gânduri. 

O bună parte din acțiunea cărții este inclusă în filmul Warcraft, pe care vă recomand să-l vedeți dacă sunteți fani. The Last Guardian a fost o lectură plină de acțiune, dinamism, urmărind maturizarea lui Khadgar și transformarea acestuia, sub îndrumarea maestrului său, Medich. Mi-a plăcut povestea și execuția sa.

Golful francezului de Daphne du Maurier este un roman dinamic, plin de viață, portretizând societatea englezească din secolul al XVII-lea. Dona, aparent un personaj fad - o aristocrată ce-și petrece viața prin saloanele regești, bârfind și ducând o existență plictisitoare, se adeverește a fi o femeie plină de inițiativă și de curaj. Aceste aspecte ies la iveală odată ce femeia pleacă din cercul său social și se dedă libertății la care visează, iar atunci când întâlnește un pirat care se adeverește a fi un om foarte cult și interesant, femeia își pierde capul.

Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă treptat, însă te țin cu sufletul la gură lipit de poveste.

Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski este primul roman din ciclul Witcher, primele două volume fiind colecții de povestiri și abia în această carte urmărim un fir narativ continuu, făcând cunoștință cu personajele. Cu Geralt din Rivia, care se pricopsește cu o copilă, Ciri, care îi este predestinată, o copilă pe care trebuie să o învețe tot ce știe, dar să o și apere. Acțiunea în acest volum nu mai este la fel de ușoară și inocentă ca-n primele două volume, întunericul începând să se strecoare în poveste de-a binelea. Lucrurile devin mai serioase, iar greutățile prin care trec personajele mai palpabile. Ciri, un personaj important în acest volum, e foarte copilăroasă și pe alocuri chiar enervantă, dar bine construită și abia aștept să aflu ce se mai întâmplă cu ea și cu ceilalți protagoniști. Mi-a plăcut Sângele elfilor și voi continua seria în viitorul apropiat.

Am citit una dintre cele mai minunate cărți fantasy cu elemente de mitologie și folclor slavic, frumusețea asta se numește Șoimul și corbul (traducere mot a mot) de Ulyana Cherkasova, primul volum din trilogia Pământurile de Aur. Este una dintre cărțile pe care le urmăream pe bookstagramul rusesc de mult timp și să vă spun sincer, e genul de carte de care nu mă puteam dezlipi.

Acțiunea are loc undeva în perioada medievală, când în lumea din roman tot ce înseamnă credință veche este alungat și distrus, vrăjitoarele - vidmele - sunt arse de către Vânători, iar spiritele naturii, pe care oamenii i-au iubit atât de mult timp și cărora li s-au închinat, încep să fie marginalizați, preoții aducând și forțând poporul într-o nouă credință, pedepsind politeismul și ridicând în slăvi monoteismul.

Șoimul și corbul urmărește mai multe personaje - o fiică de morar, care este o vrăjitoare și s-a născut în Codrul Măreț, căruia i-a fost promisă. Darina, deși nu își dorește soarta, ajunge să-și trezească puterea și de aici viața ei se schimbă radical. Miloș, un tânăr vrăjitor/koldun, fură un artefact periculos ce aruncă un blestem asupra sa, iar pentru a-l dezlega, tânărul, împreună cu sluga sa, Yeji, trebuie să ajungă în Codrul Măreț. Vyachko, fiul din flori al marelui cneaz, trebuie să prindă un koldun ce ajunge în Codrul Măreț și să-l aducă acasă, pentru a-i câștiga încrederea tatălui său.

Șoimul și corbul este un roman complex, cu personaje ce au drumuri grele și întortocheate în fața lor, drumuri ce ajung să se întâlnească în cele mai neașteptate moduri. În prima carte din trilogie, Ulyana Cherkasova ne face cunoștință cu niște personaje superbe prin realismul și vulnerabilitatea de care dau dovadă, iar lumea pe care o creează autoarea este una vastă, plină de secrete. Mi-a plăcut mult modul în care autoarea reușește să creeze diferite popoare, fiecare cu religiile și politicile sale, personaje de care să te atașezi sau care să te facă să îți dai ochii peste cap, la ce prostii fac.

Aștept cu nerăbdare următorul volum și mi-aș dori tare mult ca această trilogie să se traducă și la noi. 

Naratorul, un tânăr dintr-o familie nobilă, este pus pe șotii și datorită comportamentului său, devine oaia neagră a familiei. Familia ar fi bucuroasă să-l alunge, dar o anumită clauză dintr-o moștenire îi oprește pe părinții lui să se dezică de fiu. Tânărul, perfect conștient de situația sa, nu neagă toate cuvintele grele aduse la adresa comportamentului său, ci îmbrățișează viața pe care și-a ales-o cu zâmbetul pe buze. 

În A Rogue`s Life de Wilkie Collins, întâlnim un protagonist tare simpatic - pe de o parte,  prin sinceritatea de care dă dovadă când își povestește peripețiile - deseori aflate la limita decenței și a legii - care e dezarmantă, iar pe de altă parte, prin modul în care reușește să iasă din tot felul de situații neplăcute e plin de vervă și originalitate.

Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff e o carte cu o tematică și cu un format ce sunt în afara zonei mele de confort, dar, având în vedere că am tot cochetat cu ideea de a citi seria, am decis să încep cu începutul. Illuminae urmărește viața a doi adolescenți, ce se trezesc în plină invazie pe planeta lor. Deși reușesc să scape, o navă inamică îi urmărește prin spațiu, nava lor de război, Alexander, e parțial dezafectată, iar în una din navele de cercetare se întâmplă ceva cu oamenii. AIDAN, sistemul de inteligență artificială de pe Alexander, ia niște decizii pe care oamenii nu le înțeleg, dar cert este că salvarea lor e foarte departe și în aceste împrejurări, Kady și Ezra, protagoniștii, aflați în două nave diferite, trebuie să supraviețuiască.

Cartea asta a reușit să mă facă să simt ceva. Frică. Furie. Neputință. Tristețe nemărginită. Și să mă transpună în miezul acțiunii, prin intermediul stilului epistolar în care e scrisă. M-am atașat mult de personajele principale, autorii i-au conturat bine, fiecare a avut vocea proprie, plină de inflexiuni ce le-a oferit unicitate. Pentru mine, Illuminae ar fi fost o carte de 5 stele, dar finalul parcă a diminuat din imensitatea de sentimente ce mă bântuiau pe parcursul lecturii. Încă mă gândesc dacă voi continua seria, având în vedere că tot settingul e, cum am menționat mai sus, în afara zonei mele de confort.

Kingdom of the Cursed de Kerri Maniscalco este primul volum abandonat pe anul acesta. Dacă primul volum din trilogie, Kingdom of the Wicked, mi-a plăcut mult și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu protagoniștii, nu am reușit să trec de capitolul trei. Nu am găsit nimic din ce m-a fascinat în primul volum în Kingdom of the Cursed - nici atmosferă, nici mister, nici îngrijorare, nimic. Doar o protagonistă căreia mintea îi stă la un singur lucru - sau demon și... cam atât. Trei capitole, pe care le-am citit târâș, mi-au demonstrat faptul că nu voi găsi în această poveste frumusețea din primul volum. Poate că e de vină faptul că, de la Young Adult, autoarea a decis să „transfere” povestea în genul New Adult, poate pentru că Emilia, protagonista, e nesuferită și cam bătută-n cap în Kingdom of the Cursed, cert este că nu voi continua seria. Volumul de față, pe cât de așteptat a fost, pe atât de dezamăgitor s-a adeverit a fi.

Un călugăr este trimis în India pentru a aduce în China scrierile sacre de la însuși Buddha. În marea sa călătorie, călugărului îi trimit zeii patru ucenici care să-l apere și să se căiască pentru fărădelegerile din viața lor. Regele maimuțelor, un porc mistreț, un tigru și un dragon formează suita călugărului, învățând pe parcursul călătoriei ce este smerenia, bunătatea, camaraderia.

Monkey. Journey to the West de Wu Cheng En este o carte foarte frumoasă, chiar dacă o parte din acțiune pare repetitivă. Dacă vă place Dragon Ball Z și tot ce înseamnă media unde accentul se pune pe călătorie - bătălie cu inamici puternici - găsirea unor prieteni de nădejde pe parcurs - povețe și îndemnuri să fii mai bun, cartea aceasta, un adevărat clasic, este pentru voi.

 

Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea.

Casa veseliei de Edith Wharton se axează pe povestea domnișoarei Bart și pe modul în care fata înoată în lumea în care s-a născut, plină de culoare și de strălucire, fără a avea resursele necesare pentru a se ridica la același nivel cu oamenii influenți ce o înconjoară. 

Gemina de Amie Kaufman și Jay Kristoff urmărește povestea Hannei, fiica comandantului de pe platforma spațială Heimdall și a lui Nik, un tânăr dintr-o grupare criminală. Se apropie Terra Day și cei de pe Heimdall habar nu au despre ce s-a întâmplat pe Kerenza. Când majoritatea oamenilor pleacă de pe platformă pentru a sărbători ziua Terrei, o grupare se infiltrează pe Heimdall cu scopul de a distruge locul și de a șterge orice urmă a evenimentului de pe Kerenza. În mijlocul unor oameni pregătiți pentru a ucide, Hannah și Nik trebuie să-i salveze pe cei pe care-i iubesc.

Gemina a fost un volum antrenant, plin de răsturnări de situație și cu personaje pe care le îndrăgești din start. Mi-a plăcut mult de Hannah, mi-a plăcut și de Nik, dar și de Ella, verișoara hacker a lui Nik. Abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe.

În Obsidio de Amie Kaufman și Jay Kristoff, povestea principală se încheie. Pe Kerenza IV, spre care se îndreaptă supraviețuitorii de pe Hypatia, Alexander și Heimdall, încă există oameni ce luptă împotriva BeiTech, dar resursele și timpul nu sunt de partea lor. BeiTech mai au un pic și reconstruiesc nava Magellan, care să-i ducă departe de genocidul pe care l-au creat, iar cei din rezistență trebuie să găsească o cale pentru a-i împiedica. 

Mi-a plăcut să reîntâlnesc personajele din celelalte două cărți și să mai stau un pic în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff. Personajul meu preferat din serie rămâne a fi AIDAN, o inteligență artificială, care dă dovadă de niște lucruri bine reprezentate și introduse în narațiune, legate de relația om-tehnologie. Deși nu mi-a păsat în mod special de Rhys și Asha, mi-a foarte plăcut cum autorii au încheiat povestea principală.Vă recomand să citiți seria The Illuminae Files dacă vreți multă acțiune și povești unde viața umană este fragilă și mereu amenințată.

Romanul lui Irwin Shaw, Om bogat, om sărac, introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața a trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen. 

Un personaj foarte enervant a fost mama, Mary, care, din punctul meu de vedere, a fost sursa tuturor relelor pentru copii, inoculându-le de mici idei care i-au marcat și deseori i-au oprit din a-și urma visul în anii tinereții. Un personaj trecut cu vederea mi s-a părut tatăl familiei, Axel, un om calitățile căruia nu au fost apreciate de niciunul dintre cei trei copii, deși Axel este genul de tată care face orice pentru familia sa și suportă, în tăcere, toate greutățile vieții.

Mi-au plăcut povestirile semnate de Vassily Shukshin - fiecare are potențialul de a deveni un roman, autorul formând conflictul de la bun început, conturând personajele atât cât să ne dăm seama ce rol ocupă în povestire și introducând tot felul de elemente ce îndeamnă cititorul să rămână ancorat în acțiune.

În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare.

Autoarea scrie într-un fel atractiv, reușind să contureze lumea în care are loc acțiunea suficient de mult cât să-ți imaginezi locurile sau oamenii, fără însă a pune totul în fața cititorului. Modul în care decurge acțiunea îndeamnă cititorul să chibzuiască mai mult asupra ce zic personajele sau ce fac și să fie atent la toate detaliile din jur.

Am încheiat luna cu Marea, Marea de Iris Murdoch și încă procesez tot ce s-a întâmplat. A fost o lectură neobișnuită pentru mine, cu foartă multă introspecție, un protagonist despre care nu știu ce să zic - nu mi-am dat seama dacă e nebun, infatuat sau pur și simplu un actor. Revin cu impresii pe canal cât de curând.

Acestea au fost lecturile lunii ianuarie. Voi ce ați mai citit?