Copacul dorințelor este un volum care se citește repede și te duce, alături de Mara, în Humuleștiul lui Ion Creangă, în lumea copilăriei, așa cum aceasta este trăită de Nică - fără nicio grijă. Mara, care a trebuit să se maturizeze înainte de vreme, încearcă să recupereze timpul pierdut alături de copilul mereu pus pe șotii cum este Nică.
Subiectul nu este deloc unul ușor, iar autorul reușește să prezinte această realitate - a copiilor ce se luptă cu cancerul în ultimul stadiu - într-un mod complex, arătând perspectiva unui astfel de pacient. Copacul dorințelor este o carte ce aduce în atenția cititorilor conceptul de hospice și cum funcționează acesta, spunând, prin Mara, povestea fiecăruia dintre copiii care ajung mult prea devreme la capătul drumului.
Într-un sat de munte, Vitoria, soția oierului Nechifor Lipan, își așteaptă soțul, însă acesta întârzie să se întoarcă acasă și femeia intră la bănuieli. Plecat la Dorna pentru a vinde niște oi, Nechifor nu revine acasă atunci când trebuie, iar întârzierea lui inițial o sâcâie pe Vitoria, însă odată cu trecerea zilelor, femeia devine din ce în ce mai neliniștită, fiind sigură că ceva rău i s-a întâmplat soțului ei. Așa cum veștile despre Nechifor întârzie să apară, Vitoria este sigură că acesta a fost ucis și decide să plece pe traseul pe care l-a parcurs soțul ei pentru a descoperi adevărul.
Baltagul de Mihail Sadoveanu este un roman cu elemente de epopee, protagonista - Vitoria Lipan - fiind un personaj mânat de un puternic simț al răspunderii, dar și de dorința de a descoperi adevărul. Pentru Vitoria, găsirea lui Nechifor este o datorie morală și femeia dă dovadă de o îndârjire mai rar întâlnită în ceea ce privește resursele pe care le îndreaptă spre descoperirea adevărului.
Cele două facțiuni rivale, Alianța și Hoarda, se întâlnesc în Pandaria, tărâmul pe care l-au descoperit și pentru care au luptat, fiecare facțiune încercând să domine noul teritoriu. Motivul întrunirii este unul cât se poate de sumbru - procesul lui Garosh Hellscream, cel care până nu demult conducea Hoarda. Atrocitățile comise de acesta au zguduit nu doar facțiunea pe care a condus-o, ci și lumea întreagă, iar soarta fostului conducător urmează să fie pecetluită de procesul în care reprezentanții dragonilor de bronz, cei care pot manipula timpul, vin în ajutorul acuzatorilor și a apărătorilor deopotrivă.
War Crimes de Christie Golden este acel gen de carte ce prezintă toate fețele unei situații, pornind de la acuzațiile aduse unui conducător care a considerat just să procedeze, de-a lungul timpului, așa cum a făcut-o, să ia deciziile pe care le-a luat, pentru a duce facțiunea sa spre noi victorii. Totodată, apărarea, care este formată din lideri ce nu aprobă deloc acțiunile lui Garrosh, trebuie să găsească acele mici victorii și gesturi care îi oferă credibilitate fostului conducător și să aducă în lumina publicului lucrurile bune pe care le-a făcut.
Romanul lui Christie Golden este unul dinamic și care urmărește cele trei piste ale unei situații: viziunea câștigătorului, viziunea aceluia care a pierdut și adevărul, care e mereu undeva la mijloc. War Crimes e un roman dinamic, din care cititorul află mai multe lucruri despre cei care conduc marile facțiuni, dar și despre soldații simpli sau civilii care ajung să facă parte dintr-un eveniment ce schimbă soarta universului.
Mi-a plăcut mult antagonistul, Garrosh, care este un personaj complex și e devotat trup și suflet cauzei, pentru el, scopul scuzând mijloacele. Un conducător care face alegeri deloc simple, Garrosh este privit cu ură atât de Alianță, cât și de Hoardă, creaturile din Pandaria și proprii semeni. Totuși, dacă acuzația nu trebuie să se chinuie pentru a crea un caz solid împotriva fostului conducător al Hoardei, apărarea e nevoită să sape foarte adânc pentru a găsi acele lucruri și evenimente care să-l pună pe Garrosh într-o lumină bună.
Romanul este unul alert, informativ, potrivit pentru cititorii pasionați de universul WoW, dar și pentru cei cărora le plac poveștile cu antagoniști bine construiți și romanele în care personajele sunt mereu în căutarea adevărului.
Toate păcatele noastre este un roman despre legăturile de familie, influența unei educații stricte, bazate pe religie, autocunoașterea și afirmarea sinelui. Acțiunea este observată strict din perspectiva Irinei, care se adeverește un narator bun, care nu ascunde nimic din trecutul ei și a lui Horia.
Traumele prin care trec Irina și Horia, crescând, definesc esența lor și principiile lor de viață, fiecare dintre cei doi frați analizând diferit trecutul și stabilind limite privind relațiile lor cu alți oameni. Mi-a plăcut mult povestea relatată de Irina, dar și seria de întrebări ce apar pe parcurs, întrebări ce o macină și care o fac să chibzuiască, pe alocuri, dacă încrederea ei în Horia este una bazată pe rațiune sau doar pe atașamentul ei de soră.
Loveboat, Taipei este, în primul rând, un volum despre identitate și despre regăsire. În America, Ever este o chinezoaică și părinții ei, care ar fi avut cariere bine privite în China, sunt nevoiți să muncească pe brânci pentru a o întreține pe ea și pe sora ei mai mică. În Taipei, Ever este văzută ca o americancă, pentru că nu vorbește limba și e clar că nu e din partea locului. Deși toată viața a fost privită ca o străină, în tabără Ever poate respira în liniște, pentru că nu e singura chinezoaică și are ocazia să cunoască tot felul de oameni ce sunt în aceeași poziție socială.
Frământându-se între datorie și vis, Ever încearcă să-și înțeleagă părinții și motivațiile lor, dar gustă și din libertatea oferită de o vară departe de casă, descoperind pe parcurs ce-și dorește, de fapt, cât de adânci îi sunt rădăcinile și ce își dorește de la viață.
Salutare și bine v-am găsit sau regăsit la bilanțul literar pentru februarie!
A fost o lună bună, cu volume care mi-au plăcut, cu romane abandonate, dar per total, sunt mulțumită de lecturile din ultima lună de iarnă.
Am continuat seria Witcher de Andrzej Sapkowski, iar volumul patru, Vremea disprețului, a fost foarte pe placul meu. Alert, continuă povestea din romanul precedent și oferă ocazia cititorului să descopere mai în detaliu politica lumii și felul în care existența lui Ciri reprezintă un pericol pentru unii și o victorie pentru alții. Mi-a plăcut în special ultima parte, unde acțiunea e cât se poate de intensă. Abia aștept să continui seria.
O femeie ce abia a născut este rugată, un pic prea insistent, de către soțul ei, un doctor, să se liniștească și să nu întreprindă nimic în această perioadă de convalescență. Cuplul se mută într-o casă izolată, iar dormitorul în care este trimisă femeia are un tapet galben, hidos și scorojit, pe care ea este nevoită să-l privească încontinuu, pentru că soțul ei îi spune că nu trebuie să facă nimic, să nu se obosească. Femeia, care nu are acces la prieteni, nu poate să iasă la o plimbare și nici nu poate fi lângă copilul ei, este lăsată cu zilele, în singurătate, în acel dormitor, iar tapetul galben începe să o fascineze și chiar să o bântuie.
Povestirea semnată de Charlotte Perkings Gilman, The Yellow Wallpaper, este scurtă, dar e plină de trăire. Deși e scrisă acum două secole, temele abordate sunt la fel de relevante - singurătatea, depresia post-partum, izolarea, lipsa de înțelegere din partea familiei, patronajul partenerului, care consideră că știe ce e mai bine pentru jumătatea sa.
Tapetul galben se termină destul de abstract, dar povestea rămâne cu tine câteva zile bune, datorită modului în care vezi cum se schimbă femeia prin intermediul jurnalului său.
Volumul Dragă Theo este, practic, colecția de scrisori trimise de către Vincent van Gogh fratelui său, Theo, iar prin acestea, cititorul are ocazia să descopere omul din spatele operelor.
Vincent este un artist și un om cu o viziune aparte, așa că uneori l-am văzut ca pe un bărbat infantil, care nu știe pe ce lume trăiește, mereu cerând bani fratelui său, fără a da dovadă de vreo remușcare, deși își cere scuze necontenit. Alteori, Vincent este foarte cinic și cu picioarele pe pământ, realizând că succesul e departe și că are de muncit nespus de mult.
Dragă Theo m-a făcut să apreciez felul în care Theo, perspectiva căruia nu o cunoaștem, dă dovadă de o iubire nemărginită și de o încredere aproape oarbă în fratele său. Dacă nu ar fi fost Theo, care l-a susținut - și deseori întreținut - financiar pe Vincent, e foarte posibil ca lumea să nu fi cunoscut opera pictorului.
Ce mi-a plăcut foarte mult în acest volum a fost felul în care Vincent vorbește despre culorile din jurul lui, atunci când își descrie viața sau proiectele începute și faptul că e complet conștient că are de muncit foarte mult pentru a obține rezultatul dorit. Vincent muncește încontinuu și nu are perioade în care se oprește din pictat din propria inițiativă, susține alți pictori din puținul său (cum ar fi Paul Gauguin, de exemplu) și este mereu în căutarea binelui într-o lume care-l respinge încontinuu.
Mi-a plăcut povestea din Electric Idol - Afrodita, geloasă pe Psyche, îl trimite pe propriul fiu, Eros, să o omoare pe tânără. Dar Eros nu poate face asta, pentru că Psyche este singura care l-a ajutat într-o situație în care oricine altcineva ar fi trecut pe lângă, așa că decide să o salveze prin a se căsători cu ea. Ideea de căsătorie falsă îmi place mult în cărțile romance, iar Katee Robert a făcut o treabă minunată în acest volum. Totul se întâmplă un pic prea repede, dar este o carte scurtă și un romance contra timp, așa că e de înțeles. Apariția Persefonei și a lui Hades, protagoniștii din volumul anterior, mi-a plăcut, mi-a fost dor de cei doi. Scenele intime în acest volum sunt mult mai potolite decât în Neon Gods și s-au potrivit de minune personalităților celor doi protagoniști.
Prima carte abandonată pe februarie este Fluturele alb de Nicu Nicolaescu, ce urmărește povestea a doi frați ce cresc într-o casă izolată în taigaua rusească. Mama e demult moartă, iar tatăl este un bețiv notoriu și o vreme nu-i lasă pe copii să meargă la școală, iar cei doi trebuie să se descurce cum pot.
Motivul pentru care am abandonat cartea, înainte să ajung măcar la 20%, a fost exact acest paragraf - naratorul fiind un copil de 11 ani, aceste gânduri mi s-au părut total nelalocul lor în poveste și m-au scos complet din atmosferă. Scriitura nu e tocmai pe placul meu, iar lipsa de veridicitate e unul dintre acele puncte ce mă face să abandonez o carte ce ar trebui să fie realistă.
Soni de Andrei Ruse are o premisă interesantă - o tânără ce află din senin că are cancer în stadiul terminal. Decisă să nu mai piardă timpul, Soni începe să trăiască cu adevărat.
Nu am putut trece de un anumit pasaj, pentru că era atât de ridicol, încât mi-a tăiat orice poftă de a mai citi. Nu-mi plac cărțile unde sunt introduse scene sau elemente șocante doar de dragul de a șoca. Atâta timp cât nu aduc nimic atmosferei sau dezvoltării personajului, pentru mine sunt doar niște unelte de manipulare și nu rezonez cu așa ceva.
Am zis că nu mai citesc până la sfârșit cărți care nu-mi plac, dar cartea asta efectiv m-a păcălit. În Vis febril de Samanta Schweblin, o mamă cu o fiică ajung într-un sat și cunosc o femeie care afirmă că fiul ei nu mai este fiul ei, iar de aici încep să se întâmple tot felul de lucruri bizare. Scriitura este foarte frumoasă, titlul nu e doar sugestiv, titlul spune povestea, pentru că tot ce se întâmplă e un vis febril, dar ce nu mi-a plăcut a fost direcția în care s-a îndreptat, pentru că finalul a fost cât se poate de ermetic și departe de a dezvălui misterul. E genul de carte pe care o termini de citit și te întrebi „ce naiba a fost asta?”.
Ivanhoe de Sir Walter Scott a avut un potențial uriaș pentru mine - cavaleri, perioada medievală, o iubire arzătoare... dar nu a fost să fie. Au fost porțiuni în poveste unde se întâmpla ceva și eram complet atentă la evenimente, dar aceste porțiuni au fost mai mult intercalate într-un decor monoton, cu descrieri la care simțeam că-mi zboară gândul în altă parte.
Crângul de alun de Melissa Albert e genul de carte unde totul se întâmplă foarte repede, uneori te simți copleșit de multitudinea de evenimente și de felul în care autoarea descrie mirosurile, vocile sau copacii, totuși, stilul este unul care te vrăjește și te face să pășești alături de personaje spre pierirea - sau salvarea - acestora.
Mi-a plăcut mult de Finch, cum a fost construit, iar până la jumătatea cărții mi-a displăcut destul de mult Alice, dar autoarea a făcut o treabă superbă cu ce se întâmplă după un anumit moment, toate misterele sunt gândite și natural țesute în poveste. Finalul este unul relativ închis - adică poate fi sută la sută închis pentru cineva care nu știe că volumul acesta are o continuare :)
O femeie îşi face un plan de Maye Musk a fost o lectură uşoară, nepretențioasă. Autoarea îşi descrie viața (interesantă, de altfel) cu o notă de optimism şi cu acea viziune asupra vieții pe care o capeți o dată cu anii (autoarea avea 71 de ani când a publicat cartea). Totuşi, nu e o carte motivațională menită să facă femeia de rând să-şi schimbe radical viața şi nu toate informațiile oferite s-ar preta pentru majoritatea populației.
Fried Green Tomatoes at the Whistle Stop Cafe de Fannie Flagga fost o surpriză pentru mine, pentru că nu știam la ce să mă aștept când am început-o și când am terminat-o am rămas cu o amintire plăcută. Nu pot găsi ceva de ce să mă iau în romanul lui Fannie Flagg - are o poveste amuzantă și alertă, are personaje simpatice și bine conturate, alternarea dintre cele două - sau chiar trei - timpuri a fost impecabilă. Tare mi-aș dori să fie tradusă și în română - e o poveste minunată despre familie, prietenie, camaraderie, încredere în sine și în cei din jur, acceptare, toleranță și iubire pentru aproape.
Metamorfoze sau măgarul de aur de Apuleius este un volum pe care-l avea mama mea în bibliotecă și de fiecare dată mă întrebam despre ce este, însă am ajuns să-l citesc abia la maturitate. Relatează povestea lui Lucius, un călător dintr-o familie nobilă, care nu și-a putut înfrâna curiozitatea. Din cauza acesteia, Lucius ajunge să fie transformat în măgar și trece prin tot felul de peripeții, însă niciodată nu se învață minte, iar curiozitatea sa mereu îl bagă în bucluc. Măgarul de aur este o tragi-comedie, arătându-ne că oamenii nu s-au schimbat deloc pe parcursul mileniilor. Accentul se pune atât de construcția societății, luptele dintre puteri, cât și pe felul în care zeitățile intervin în viața muritorilor, în toate aceste evenimente fiind implicat un măgar mult prea băgăcios, dar cu un excelent spirit de observație.
Jocurile moștenirii de Jennifer Lynn Barnes este un roman plin de suspans și de secrete, iar autoarea le țese foarte bine și abia aștept să citesc continuarea.
M-a lovit un ușor reading slump și din acestea ies de obicei cu ajutorul cărților romance sau a poveștilor pentru copii. Am ales Dear Ava de Ilsa Madden-Mills pentru că am mai citit cărți scrise de ea și mi-au plăcut. Volumul de față relatează povestea Avei, o fată ce a fost asaltată într-o vară de cineva din liceu și nu-și poate aminti detaliile acelei nopți. Întoarsă după o pauză la școală, Ava e decisă să descopere cine a fost cel care a violat-o și să-l pedepsească. Fiecare băiat din liceu este un suspect pentru ea și o neliniștește o scrisoare anonimă, în care cineva îi spune că o iubește. Între căutarea violatorului și a admiratorului anonim, Ava trebuie să treacă de ultimul an de liceu.
Ilsa Madden-Mills scrie atractiv și mi-a plăcut cum a abordat subiectul și felul în care a construit protagoniștii. Ava e o fată ce a trecut prin multe, cu o familie disfuncțională și cu o traumă în spate, însă decide să-și trăiască viața fără frică și am admirat curajul ei.
I Dare You, I Hate You și I Promise You sunt trei volume din tetralogia Waylon University, semnată de Ilsa Madden-Mills desre viața unor tineri la facultate. Cele trei volume urmăresc personaje diferite, însă care se cunosc între ele. Principalul punct comun este legenda că prima persoană pe care o vei săruta la focul de tabără organizat de universitate când ești boboc te va urmări toată viața.
În I Dare You, Delaney este o studentă ce și-a promis că nu va mai avea de-a face cu sportivii, mai ales jucătorii de fotbal american, după ce a pățit cu iubitul ei Alex, care a înșelat-o. Totuși, Maverick Mornoe, unul dintre cei mai apreciați băieți din echipa de fotbal pune ochii pe ea, amintindu-i de sărutul lor din primul an de facultate.
În I Hate You, Charisma are un set de reguli: nu iese cu băieții populari și nu îi sărută. După ce Blaze, unul dintre cei mai cunoscuși fustangii din facultate, o respinge în public, Charisma se dezice de tot ce înseamnă relații. Totuși, Blaze are motivele sale și cu greu reușește să se țină departe de Char... Acest volum mi-a plăcut mai puțin decât primul, pentru că personajul lui Blaze nu e tocmai pe gustul meu. Totuși, relația ce se construiește între el și Charisma mi-a plăcut, pentru că cei doi chiar vorbesc între ei și își rezolvă problemele față-n față.
I Promise You a fost volumul meu preferat din serie. Dillon este căpitan de echipă și nu o poate scoate din minte pe fata pe care a sărutat-o în primul an de facultate. Dar aceasta s-a întors pe călcâie și a fugit, iar el a căutat-o în zadar. Serena trece printr-o perioadă grea, când trebuie să reușească să se descurce cu facultatea, cu jobul ei, cu întreținerea familiei și cu uitarea omului care a dezamăgit-o cumplit. Dillon și Serena se întâlnesc într-un moment crucial în viața lor și, deși Dillon ajunge să o recunoască, Serena nu spune nimic.
I Promise You este un volum ceva mai matur, și ca tematică, și ca personaje. Mi-a plăcut de felul în care Serena și Dillon își rezolvă problemele personale și cum se comportă matur unul cu celălalt, inclusiv atunci când se tachinează sau încearcă să se respingă reciproc. Personajele secundare din acest volum sunt și ele bine construite, iar felul în care se încheie povestea este unul cât se poate de realist și de optimist.
Alys și fiara de Peternelle van Arsdale este o carte despre care m-am gândit mult ce să scriu. Urmărește viața lui Alys, care a întâlnit Mâncătoarele de Suflete atunci când acestea i-au distrus satul natal. I-au omorât pe adulți, iar pe copii i-au lăsat în pace, aceștia fiind găsiți de niște călători și duși în Defaid, un alt sat. În Defaid domnesc reguli stricte - Marele Preot este cel ce propăvăduiește despre Bunul Păstor, iar cuvântul lui este lege. Pentru a se apăra de Mâncătoarele de Suflete, oamenii din Defaid construiesc un Gard, obligând copiii veniți din satul distrus, inclusiv pe Alys, să vegheze noaptea și să apere satul. Alys, deși s-a întâlnit cu acele creaturi, a mai întâlnit una - Fiara, cea mai temută dintre toate.
Romanul semnat de Peternelle van Arsdale este unul care pare să bată pasul pe loc. Mi-a plăcut mult stilul în care este scrisă povestea, însă narațiunea în sine e fadă, lipsită de evenimente. Deși permanent se întâmplă ceva, Alys e o fire observatoare, care nu face absolut nimic, doar se uită și tace. Niciodată nu ia inițiativa și niciodată nu spune, măcar în gând, care îi sunt adevăratele intenții sau păreri. Foarte bine construită a fost societatea Defaidului, dar și tot ce ține de ceilalți oameni din împrejurimi, puterea fricii și a cuvântului, însă finalul a fost foarte dezamăgitor. Nu mi-a plăcut de Alys și aș fi preferat să văd mai mult din perspectiva Fiarei sau a Mâncătoarelor de Suflete.
Curiozități grecești: Povești stranii și fapte surprinzătoare din leagănul civilizației occidentale de J.C. McKeown a fost un volum informativ și amuzant despre tot ce ține de Grecia antică. Cei de la Editura All fac o treabă minunată cu această serie (am citit Curiozități bizantine acum ceva timp), oferind cititorilor niște volume interesante, captivante, cu texte scurte, care oferă tot felul de informații și curiozități de genul „știați că?”. Mă gândesc să caut și celelalte volume din colecție.
Loveboat, Taipei de Abigail Hing Wen e un volum ce mi-a plăcut tare mult. Ever Wong este fiica unor imigranți chinezi și simte că se sufocă. Ea își dorește să danseze, însă părinții au decis demult că fata va urma facultatea de medicină, Ever blestemându-și zilele. În ultima vară de înainte de facultate, părinții o trimit în Taipei, într-o tabără pentru copiii imigranților chinezi, pentru ca aceștia să facă cunoștință cu cultura chineză și să învețe instoria acesteia. Ajunsă într-un loc nou, Ever descoperă că Loveboat, cum ii zic tinerii taberei, este de fapt un loc mult mai lejer decât se aștepta și, dorindu-și să se bucure de libertate înainte de a-și dedica viața carierei, Ever ăși întocmește o listă cu lucrurile pe care părinții ei îi interzic, fiind ferm decisă să le încalce pe toate.
Relațiile amoroase sunt acea porțiune din carte care nu mi-a plăcut. Pe lângă faptul că apare un pătrat amoros, se întâmplă unele lucruri care nu sunt deloc corecte, ba chiar imorale, însă sunt privite de către personaje drept ceva normal și chiar dezirabil. Mi-a plăcut mult de Ever în ceea ce privește căutarea sinelui și a pasiunii sale pentru dans, dorința de a-și face prieteni și felul în care îi tratează pe cei din jur, însă la capitolul relații romantice, Ever face niște lucruri deloc corecte față de partener.
Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce cărți faine ați mai citit?
Avery Grambs, o adolescentă rămasă fără mamă, care locuiește cu sora ei vitregă, speră la un viitor mai bun. Este inteligentă, pasionată de șah și dornică să ajungă undeva sus cu propriile puteri. Viața ei, deloc ușoară, este dată peste cap atunci când află că este singura moțtenitoare a lui Tobias Hawthorne, un filantrop cunoscut și un multi miliardar. Deși bărbatul are o familie destul de mare și toată lumea se aștepta ca averea sa să fie lăsată moștenire unuia dintre cei patru nepoți, Hawhtorne îi lasă aproape totul lui Avery, o adolescentă pe care nu a cunoscut-o niciodată. Ajunsă în casa Hawthorne, Avery descoperă că testamentul lăsat de Tobias Hawthorne este un element care începe un joc, iar pentru a reuși să dezlege misterul, Avery trebuie să colaboreze cu cei patru nepoți - Nash, Grayson, Jameson și Xander.
Dacă vreți să citiți o carte plină de mistere și personaje care își pun mintea la contribuție pentru a rezolva tot felul de enigme, jucând într-un joc cu reguli foarte vag definite, vă recomand acest volum.
