joi, 1 decembrie 2022

Recenzie literară: The Ballad of Never After (Once Upon A Broken Heart, #2) de Stephanie Garber (2022)

The Ballad of Never After de Stephanie Garber este o carte magică, plină de surprize, mistere și ghicitori, căutarea adevărului și acceptarea faptului că schimbarea va veni, indiferent de cât de mult încerci să o întârzii.

Relațiile romantice în The Ballad of Never After sunt mai complicate ca niciodată, iar o parte dintre acestea se dezvoltă cu rapiditate, arătând adevărata natură a oamenilor și a Sorților. Dragostea este o emoție puternică, atot-curpinzătoare, care ghidează deseori acțiunile oamenilor, iar Stephanie Garber o pune în lumina reflectoarelor în cele mai fascinante moduri.

joi, 24 noiembrie 2022

Recenzie literară: Marea, dimineața de Margaret Mazzantini (2011)

Marea, dimineața este o poveste despre oameni simpli prinși în plasa conflictelor ce îi dezrădăcinează. Atât pentru Farid și Jamila, cât și pentru Vito, marea este o forță aparte, o ușă ce duce spre salvare sau spre pierzanie.

Autoarea are un stil simplu, dar plăcut de a scrie, reușind să transmită nenumărate stări prin care trec personajele prin intermediul unor descrieri sumare, dar care au un impact major asupra cititorului. Ororile războiului, felul în care se schimbă lumea și cum oamenii de rând sunt cei care poartă povara alegerilor și deciziilor clasei conducătoare sunt iscusit împletite în narațiune, oferind nu doar o poveste despre viață și destin, ci și o adevărată lecție de istorie. 

joi, 17 noiembrie 2022

Recenzie literară: Ultimul gambit de Jennifer Lynn Barnes (2022)

Ultimul gambit încheie povestea unei moștenitoare apărute de nicăieri și a celor patru nepoți Hawthorne, care ajung să fie implicați peste măsură în tot ce se întâmplă în viața lui Avery. Misterele nu întârzie să apară, noi și noi puzzleuri sunt rezolvate, iar secretele vechi, prăfuite și periculoase, riscă să schimbe totul.

Mi-a plăcut acest volum, deși, recunosc, mai puțin decât precedentele. În mare, m-a scos din atmosferă Avery și cu indeciziile ei în ceea ce privește pe care dintre cei doi frați - Grayson sau Jameson - îl place mai mult. Drama amoroasă, deși avea sens pentru poveste, a fost prea împinsă în fața cititorului și asta m-a făcut de mai multe ori să mă opresc din citit. Dar, odată ce Avery începe să acționeze și să se gândească la cum să dezlege misterul, povestea curge ca de la sine.

joi, 10 noiembrie 2022

Recenzie literară: Once Upon a Broken Heart (Once Upon A Broken Heart, #1) de Stephanie Garber (2021)

Once Upon a Broken Heart de Stephanie Garber este un roman magic, acțiunea fiind una alertă și plină de mister. Autoarea reușește să împletească iscusit atât un fir narativ plin de ghicitori și miracole, cât și o poveste de dragoste schimbătoare, plină de elemente care te fac să te întrebi ce așteptări au personajele și ce le împinge spre anumite alegeri.

Evangeline Fox este o protagonistă simpatică: naivă și totodată sigură pe ea, altruistă și totuși pe alocuri egoistă, curioasă precum o vulpe, mereu dispusă să ofere o a doua șansă. Prințul Inimilor, Jacks, pe care cititorul îl întâlnește pentru prima dată în seria Caraval, e un personaj bine conturat - plin de mistere, mereu pus pe rele, cu planuri malefice sau doar menite să încurce și păcălească muritorii. Jacks e construit în așa fel încât e ușor să-ți dai seama că nu e o ființă umană, acest tip de construcție amintindu-mi de Morozko din Ursul și privighetoarea, un alt personaj care nu e om.

joi, 3 noiembrie 2022

Recenzie literară: Zborul albinelor de Sofia Segovia (2015)

Zborul albinelor de Sofia Segovia este o lectură domoală, o poveste despre Revoluția mexicană și gripa spaniolă din 1918, despre reforma agrară, despre schimbare și despre lupta tradiției cu progresul. Simonopio, copilul minune pentru unii, copilul sărutat de diavol, pentru alții, este un personaj-enigmă, care urmărește tăcut ce se întâmplă în familia Morales - viețile lor puse la punct, munca dificilă pe care o duce tatăl, având grijă de pământurile care au aparținut familiei timp de generații întregi, iubirea și dăruirea de care dă dovadă mama, visurile și aspirațiile copiilor. Fiind un băiat cu totul și cu totul neobișnuit, Simonopio e mereu urmărit de albinele sale, acestea făcând parte din ființa lui, făcându-l să vadă lumea mult mai clar.

Am apreciat stilul autoarei - cursiv, liric, emoționant. Descrierile au fost mereu pitorești, construind lumea în care se desfășoară acțiunea, iar modul autoarei de a creiona personajele este unul gradual, astfel încât cititorul descoperă personajul puțin câte puțin, urmărindu-l cum crește, visează, se maturizează, luptă pentru idealuri.

luni, 31 octombrie 2022

Bilanț literar: Octombrie 2022

 Salutare!

Octombrie a fost o lună caldă, în care am citit mai mult decât credeam că voi face. În prima jumătate nu am avut deloc chef de citit, dar am recuperat, oarecum, pe parcurs. De altfel, am observat și o schimbare în tabieturile mele - nu am mai putut citi mai multe cărți simultan, cum obișnuiesc de ani buni. Dar poate că schimbarea e ceva de ce aveam nevoie - e un farmec aparte în a te dedica sută la sută unei singure povești.

Zborul albinelor de Sofia Segovia este, indubitabil, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta. M-am reîntâlnit cu realismul magic, m-am îndrăgostit din nou de acest element literar, am savurat fiecare propoziție.

Povestea în totalitate m-a marcat, intrigat, întristat, dar m-a și făcut să simt că în lumea asta există o multitudine de istorii și vieți despre care habar nu am, ce curg după un alt timp, într-un alt ritm, creionând o realitate aparte.

Somn ușor, vise plăcute! este un volum semnat și ilustrat de către Kristina Andres, despre prietenia între un iepure și un vulpoi, care nu pot să adoarmă dacă nu-și spun reciproc noapte bună. O serie de istorisiri simpatice, numai bune de citit celor mici înainte de culcare.


Regatul pernelor încâlcite este o povestioară tare aiurită - în cel mai bun sens al cuvântului - semnată de Bogdan Tiberiu Dumitrescu și ilustrată de Adela Maria Calistru. Creionează o poveste nu tocmai obișnuită despre o prințesă - care trebuie să salveze regatul, dar se adeverește a fi o prințesă cum nu te aștepți. Tare simpatică a fost povestea, iar ilustrațiile au subliniat aiureala istorisirii.


Marea, dimineața de Margarent Mazzantini este un volum scurt, dar emoționant. Relatează povestea a două destine - cel al mamei și al copilului, care fug de război, plecând din deșert în căutarea mării - și cel al adultului care se află pe celălalt mal, observând valurile de imigranți.


Este o carte despre ce înseamnă să fii om, despre visurile pe care le ai în cele mai negre clipe, despre repetitivitatea istoriei.

Once Upon a Broken Heart de Stephanie Garber este un volum pe care am vrut să-l citesc de foarte mult timp, dar așteptam să fie terminată duologia (jokes on me, autoarea s-a gândit să o facă trilogie, lucru ce am aflat când am terminat cartea, asta e). După evenimentele din Caraval, cititorul o urmărește de data asta pe Evangeline, o fată ce crede în iubire și în finaluri fericite, însă viața îi aduce o surpriză neplăcută. 

Setată pe a-și readuce iubirea vieții sale în viața ei, Evangeline încheie un pact cu Prințul Inimilor, Jacks, însă pactul are un preț mult prea mare, iar fata se trezește într-o aventură pe care nu și-a dorit-o.

Ultimul gambit încheie seria Jocurile Moștenirii, semnată de Jennifer Lynn Barnes și eram tare curioasă să aflu cu ce se termină povestea. 

Autoarea a anunțat că urmează să continue aventura fraților Hawthorne - practic, din trilogie seria asta se transformă cel puțin în tetralogie, dar eu nu voi continua lectura. Consider că povestea lui Avery a avut un final bun și restul mi se pare o scriitură forțată, doar pentru că seria e populară și publicul cere mai mult (în special #TeamGrayson).

Iernile sufletului de Katherine May este o carte domoală, care te invită la introspecție. Autoarea se îmbolnăvește și astfel este nevoită să-și oprească viața, să facă un pas în spate, să își revizuiască visele, aspirațiile și așteptările de la viață. Forțată să coboare din roata în care a alergat ani la rândul, autoarea începe să se obișnuiască cu noua ei realitate, împărtășind experiențele despre aceasta.

Mi-a plăcut mult scriitura, unele etape din existența autoarei, felul în care luptă într-un mod deloc agresiv cu adevărurile crunte. Totuși, au fost și suficiente pasaje unde autoarea se exteriorizează și sunt aspecte în personalitatea ei care o creionează în culori sumbre, iar eu nu am rezonat cu ideile și concepțiile pe care le promovează în ceea ce privește maternitatea și viața de familie, în general.


12 luni magice de Katerina Kulik, volum ilustrat de Natalia Șerstiuk, este o poveste despre câțiva prieteni, care trăiesc în pădure și se bucură de tot ceea ce are de oferit fiecare lună din an. Scriitura e simpatică, iar modul în care autoarea îndeamnă cititorul să vadă frumosul în viața de zi cu zi este înduioșător.

Tare mi-a plăcut de protagonistul din Incredibilul Sylvester, scris și ilustrat de Dana Kaveli - un șoricel care vrea să fie acceptat de către societate și care-și găsește pasiunea în cântatul la vioară. E genul de carte ce te face să crezi că binele încă există și că se ascunde în cele mai banale lucruri.


The Ballad of Never After de Stephanie Garber este continuarea poveștii din Once Upon a Broken Heart. Odată ce Evangeline descoperă minciuna lui Jacks, e decisă să se îndepărteze de acesta, dar un pericol nou planează asupra ei și atunci fata trebuie să aleagă între două rele. Mi-a plăcut mult povestea, ritmul acesteia, dinamica, dar și construcția și evoluția personajelor.

Abia aștept să apară și continuarea - probabil că va fi cea mai râvnită carte a lui 2023.

Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate, din păcate. Prima a fost Fiica zeiței lunii de Sue Lynn Tan - o repovestire a unei legende chinezești, despre zeița lunii. Deși premisa a sunat foarte bine, scriitura a lăsat de dorit: protagonista e progresistă, feministă și mult prea modernă pentru contextul în care are loc acțiunea, e fadă și lipsită de judecată, iar lipsa ei de motivație de a lupta pentru ce a zis că are de gând să lupte m-a făcut să abandonez povestea.

Icebreaker de Hannah Grace trebuia să fie un cute sports romance despre un jucător profesionist de hochei și o patinatoare. Din păcate, limba română nu are un cuvânt echivalent cu englezescul cringe pentru a descrie calitatea dialogurilor și personalitățile protagoniștilor, care au fost sub orice critică - scriitură slabă, personaje care se comportă de parcă ar avea cu vreo 15 ani mai puțin, glorificarea unui comportament iresponsabil și infantil. Nu a fost pentru mine.

Acestea sunt lecturile din octombrie și sunt curioasă ce ați mai citit, ce v-a încântat, ce v-a întristat, ce ați abandonat?

joi, 27 octombrie 2022

Recenzie literară: Pulbere de stele de Neil Gaiman (1997)

 Tristran, un tânăr de optsprezece ani, locuiește în Satul Zidului, un loc mic și liniștit aflat la periferie cu o altă lume. Tânăr și îndrăgostit, Tristran îi promite fetei pe care o iubește că-i va aduce steaua pe care cei doi au văzut-o căzând undeva dincolo de Zid. Timp de sute de ani, Zidul a fost păzit și accesul dincolo de cărămizile acestuia se permitea o dată la nouă ani, când se organiza un bâlci, însă Tristran ascunde un secret pe care puțini îl știu și astfel, dornic să cucerească inima Victoriei, se aventurează în Țara Zânelor. Ce nu știe Tristran este că steaua căzătoare atrage atenția nu doar unui tânăr îndrăgostit, ci și unor forțe malefice, care pot controla lumea.

Pulbere de stele este o poveste dinamică, plină de imagini desprinse din alte lumi, unde magia plutește în aer și mereu se întâmplă ceva inexplicabil. Povestea curge de la sine, iar numeroasele fire narative se întrepătrund abil, astfel încât mereu știi unde lași un personaj atunci când te întorci la el.