Gracie este o văduvă ce locuiește într-un mic orășel din Anglia și este iubită de comunitatea din care face parte. E o persoană așezată, care are grijă de câinii săi și duce o viață foarte simplă, dar îi ia prin surprindere pe cei din jur atunci când anunță că urmează să plece în Italia, mai exact în Toscana, pentru a participa la un curs de gătit. Deși intenționează să plece singură, prietenele ei o anunță pe Carina, fiica lui Gracie, despre planurile pe care le are femeia. Carina este dată peste cap de această decizie spontană a mamei sale, între timp fiica ei, Anastasia, se îmbolnăvește și trebuie să vină acasă de la pension, așadar, Carina are o singură soluție pentru toate problemele din familie: ea, Gracie și Anastasia pleacă împreună în Italia, la Castelul Montefosco, unde cele trei femei urmează să descopere că viața le e pe cale să se schimbe.
Primăvară în Toscana de Santa Montefiore este povestea a trei femei, a trei generații, pe care o urmărim într-un cadru idilic, sub soarele arzător al Toscanei. Deși Gracie pare a fi o bătrânică foarte ștearsă, Anastasia, care se apropie mult de ea, descoperă cu stupoare că Gracie și-a petrecut 15 ani din viață în Italia, că vorbește fluent limba și că în tinerețe a fost restauratoare de tablouri. Ba mai mult, a fost ucenica unchiului ei, Hans, un celebru restaurator și colecționar de artă din prima jumătate a secolului trecut. Ce nu știe Anastasia, dar urmează să afle, este faptul că Gracie s-a întors în Toscana pentru a repara o greșeală din trecut, iar asta îl implică, cumva, pe bărbatul care deține Castello Montefosco, contele Bassanelli.
Kokoro de Natsume Soseki este un roman ce explorează îndeaproape sufletul omului și trăirile specifice celor două vârste. Naratorul, un tânăr care urmează să devină învățător, este plin de vise, dar și de întrebări, și îi este foarte greu să navigheze prin propriile trăiri. Provine dintr-o familie ce se ocupă, de generații, de prelucrarea pământului, și nu găsește în părinții sau frații săi o minte erudită, dar o descoperă în Sensei. Bătrânul, deși pare să știe foarte multe lucruri, e o figură misterioasă - își ascunde trecutul și, deși în unele situații joacă un rol paternal pentru protagonist, nu se grăbește să-și deschidă sufletul în fața tânărului.
Deși romanul mi-a plăcut, per total, datorită tonusului său confesiv și a discuțiilor prelungite ale protagoniștilor pe teme relevante pentru ei, a doua parte a romanului, cea în care aflăm povestea lui Sensei, mi-a plăcut mai puțin. Mi-a creat impresia că misterul din jurul lui Sensei este risipit într-un mod extrem de lent și apar foarte multe detalii pe care le-am văzut irelevante pentru povestea vieții acestui om. Deseori abia așteptam ca Sensei să treacă peste o povestire secundară pentru a se întoarce la povestea pe care voia, de fapt, să i-o încredințeze protagonistului.
Iunie a fost ciudată, în ceea ce privește cititul - am avut zile cu zero chef de citit și zile în care mi-aș fi dorit să am timp să stau și să citesc și să nu mai fac altceva. Până pe la jumătatea lunii eram sigură că nu voi termina mai mult de două cărți, dar mi-a revenit cheful - și timpul - în a doua jumătate. Și s-a lăsat cu multe abandonate - dar mă bucur că, astfel, am mai „bifat” titluri de pe lista mea de TBR. Dacă mă urmăriți pe Instagram, știți că din octombrie anul trecut mi-am propus să citesc aproape exclusiv de pe lista mea de TBR de pe GR, momentan merge foarte bine acest proiect, vedem cum vor fi rezultatele la final, în octombrie =)
Strania bibliotecă de Haruki Murakami a fost o povestire scurtă, preponderent fantastică și mai puțin axată pe portretul psihic al personajului, față de romanele autorului. E un basm întunecat, cu o victorie neclară - cine va triumfa, binele sau răul? Mi-a plăcut tare mult.
Nu am apucat încă să citesc toate cărțile semnate de autor, dar Arcul de triumf de Erich Maria Remarque m-a făcut să trăiesc tot ce simte și experimentează protagonistul. E o carte despre război, despre dorința de a aparține, despre incertitudine, dar e și o carte despre iubire, prietenie, și natura omului. Deși subiectul e greu de digerat, nimeni nu scrie despre omul simplu, prins în vâltoarea războiaelor ce au marcat Europa în secolul trecut, așa cum o face Remarque.
De cum a anunțat autoarea că lucrează la un nou roman am așteptat cu nerăbdare să apară și la noi. Cavalerul și molia de Rachel Gillig e un fantasy întunecat, unde puterea credinței este explorată într-o lume în care doar câteva femei, denumite Divinatoare, pot face legătura între oameni și zei. Volumul e un romantasy unde autoarea explorează simultan și dezvoltarea relației amoroase dintre personaje, și structura societății în care are loc acțiunea. Abia aștept să apară continuarea!
The Book of Yokai: Mysterious Creatures of Japanese Folklore de Michael Dylan Foster a fost o nonficțiune interesantă, despre creaturile denumite generic youkai, ce cuprind demoni, spirite, malefice sau nu, orice creatură sau eveniment ce a marcat societatea niponă încă de pe vremea epocii Heian. Volumul categorisește youkaii, atât în ceea ce privește proveniența, cât și unde au fost menționați prima dată, ce fac, cum sunt văzuți în diferite zone ale Japoniei, cum au evoluat de-a lungul timpului. Cartea mi-a amintit, la fiecare pas, de cât de mult mi-a plăcut animeul Inuyasha, pentru că acolo sunt incluși extrem de mulți youkai, unul dintre personaje fiind pe jumătate unul. Dacă vă pasionează subiectul, cu siguranță e un volum care v-ar distra.
Visul unei nopți de vară este ultima antologie apărută la editura Petale Scrise și include și o povestire semnată de mine, Pădurea Lupului. Ideea a fost următoarea: să scriem o povestire fantastică, cu acțiunea ce se petrece într-o noapte de vară, și cum mie îmi place să scriu povești în genul Fantasy, am participat cu mare drag. Am citit volumul destul de lent, pe plajă, savurând fiecare povestire. Cum spun la orice antologie pe care o citesc, îmi place enorm să lecturez și povestiri scurte, să descopăr voci noi și să mă las purtată de poveștile care, în teorie, toate pleacă de la o temă, dar sunt executate în infinit de multe moduri. În Visul unei nopți de vară am găsit și povești romantice, și lugubre, și cu elemente din mitologia românească sau asiatică, și povești cu elemente de steampunk, thriller sau historical fiction. Dacă vreți să citiți un volum semnat de autori români contemporani și vă place genul Fantasy, vă invit să lecturați această carte.
Zorba grecul de Nikos Kazantzakis este genul de carte pe care mi-am dorit să o iubesc, dar nu a fost cazul. Deși e scrisă frumos, și pasajele de introspecție ale protagonistului sunt lirice, povestea în sine m-a plictisit teribil, și am tras de mine să citesc, dar la finele zilei, nu a fost un roman care să mă captiveze. Așa că am decis să renunț și poate că, în viitor, voi căuta ecranizarea.
Summers at Castle Auburn de Sharon Shinn suna promițător - un YA Romantasy, dar m-a plictisit rău de tot stilul narațiunii, abia am tras de mine să ascult un capitol. Mi s-a părut că are un limbaj mult prea pretențios și că autoarea încerca să transmită niște idei simple în fraze kilometrice, ceea ce pentru mine nu a avut niciun sens.
Am vrut să continui seria Green Town de Ray Bradbury - am citit acum mulți ani Vin de păpădie și mi-a plăcut enorm, dar... Something Wicked This Way Comes, care din câte știu încă nu e tradusă la noi, a fost o carte dezamăgitoare. Am încercat să trag de mine, dar m-am plictisit încă de la primele capitole, iar personajele principale mi-au fost antipatice în egală măsură. Deci, am abandonat-o și voi rămâne cu amintirea caldă și minunată a poveștii din Vin de păpădie :)
Brutal Vows este a patra carte din seria Queens & Monsters de J.T. Geissinger. Fiecare volum urmărește alt cuplu, deci nu e musai să fie citite în ordinea apariției, de aceea am decis să lecturez anume această carte, pentru că premisa mi-a trezit interesul. Este o mafia romance, cu protagonista o văduvă, care a jurat că nu se va mai căsători vreodată, iar protagonistul este mâna dreaptă a șefului mafiei irlandeze, și trebuie să se căsătorească (o uniune aranjată) cu nepoata protagonistei. E genul de carte cu o poveste previzibilă, care m-a ținut în priză prima jumătate, mi-a plăcut mult cum se trag de șireturi cele două personaje, dar de la jumătatea poveștii încolo m-am plictisit și nu am mai vrut să continui. Parcă a ajuns în punctul unde cei doi sunt împreună, dar felul în care a fost realizat acest lucru se bătea cap în cap cu personalitatea protagonistei, iar protagonistul s-a transformat efectiv peste noapte într-un terminat după complimente. Păcat, era un romance promițător, dar nu a fost să fie.
Kokoro de Natsume Soseki este un roman ce explorează îndeaproape sufletul omului și trăirile specifice celor două vârste. Naratorul, un tânăr care urmează să devină învățător, este plin de vise, dar și de întrebări, și îi este foarte greu să navigheze prin propriile trăiri. Provine dintr-o familie ce se ocupă, de generații, de prelucrarea pământului, și nu găsește în părinții sau frații săi o minte erudită, dar o descoperă în Sensei. Bătrânul, deși pare să știe foarte multe lucruri, e o figură misterioasă - își ascunde trecutul și, deși în unele situații joacă un rol paternal pentru protagonist, nu se grăbește să-și deschidă sufletul în fața tânărului.
Principele de Niccolo Machiavelli este o non-ficțiune, un fel de manual, pentru cel care vrea să se afle la conducerea unei țări - un fel cum să și cum să nu. Explică în ce constă puterea, cum poate fi obținută, păstrată sau pierdută, aducând drept exemple evenimente din istoria apropiată sau îndepărtată. E genul de carte ce te face să vezi, încă o dată, cât de statornică e firea umană - că, cinci sute de ani mai târziu, omenirea se confruntă cu aceeași dorință de putere și avuție, perfidia e în floare, iar corectitudinea nu e aproape niciodată, istoric vorbind, cheia spre succes.
Acestea au fost cărțile lui iunie. Voi ce ați mai citit?
Cavalerul și molia de Rachel Gillig este un roman întunecat, despre credință și despre datorie, despre viziunea complet opusă a doi oameni asupra aceluiași lucru. Sybil a crescut la Catedrală, nu-și amintește nimic despre viața de înainte de a deveni Divinatoare, și mereu se oferă să fie cea care visează și care să citească și interpreze semnele. Singura familie pe care o cunoaște sunt celelalte Divinatoare, care nu au nume, ci sunt și ele numerotate. Așadar, în momentul în care Rory apare în Catedrală și îi spune, verde în față, că ea habar nu are cum e lumea de după ziduri și că zeii nu sunt altceva decât o unealtă pentru cei care dețin puterea, Sybil se înfurie și e decisă să-i demonstreze cavalerului contrariul. Rory nu provine dintr-o familie nobilă și, la prima vedere, pentru el nu există nimic sfânt. Deși crede în existența Augurilor, nu îi venerează, iar pe cei care-i ridică în slăvi îi ridiculizează. Deși între cei doi se stabilește o ură tacită, la început, pe parcursul romanului, odată ce multe adevăruri încep să iasă la suprafață, atât Sybil, cât și Rory încep să-și schimbe opiniile despre Auguri.
Romanul este alert și cu un sistem magic și religios foarte bine conturat. Augurii sunt zeități despre care, în teorie, Divinatoarele știu multe, dar odată ce Sybil părăsește Catedrala pentru a afla ce s-a întâmplat cu celelalte Divinatoare, viața de după ziduri, despre care i-a povestit Rory, o ia prin surprindere. Alături de Sybil, aflăm ce se întâmplă, de fapt, în regatul Traum, cum sunt percepuți zeii în orașele mari, care este situația politică, de ce au nevoie oamenii. În Catedrală, Sybil era cineva apreciat, dar dincolo de zid, e doar un titlu, și personajul trece prin multe stări de negare până își acceptă condiția.
În Parisul anului 1939, îl cunoaștem pe doctorul Ravic, un bărbat fugit din Germania, care a schimbat deja mai multe nume, dar l-a păstrat pe acesta, pentru că i-a adus noroc. Ravic este un expatriat, ca mulți alții, fugind de un regim care, la acel moment, încă era în plin avânt, dar nu la apogeu. Protagonistul este doctor, și unul foarte iscusit, și chiar dacă Ravic nu are acte și se află în țară în mod ilegal, este chemat de alți doctori pentru a face operații în locul lor, câștigându-și astfel existența. Ravic e un om care trăiește în prezent, și nu e deloc deranjat de faptul că alții culeg laurii muncii sale - pentru el, nu mai există nimic de ce să se agațe, iar mândria și orgoliul profesional au rămas departe, în Germania, într-o cameră de tortură.
Arcul de triumf de Erich Maria Remarque este povestea unui om fără țară, fără o casă la care să se întoarcă, fără o familie care să-l aștepte. Și totuși, Ravic este împăcat cu faptul că nu a prins pe nicăieri rădăcini, că nu e așteptat de nimeni și că în orice clipă e posibil să fie din nou săltat de poliție și deportat în țarile vecine, doar pentru a se întoarce, din nou și din nou, în Franța. Doctorul Ravic este un personaj foarte interesant, pentru că pare să nu mai vrea nimic de la viață, în afară de ce are aceasta de oferit în momentul prezent. Acceptă tot ce i se întâmplă cu o resemnare senină, fără a căuta vinovați și fără a se plasa în poziția de victimă, afirmând că totul e ciclic și că omul, în esență, nu se schimbă niciodată.
Întorcându-se de la școală, protagonistul trece pe la biblioteca municipală, pentru că vrea să împrumute niște cărți despre colectarea impozitelor în imperiul Otoman. Fiind un subiect atât de neobișnuit, băiatul este trimis la subsol, în biroul unui bibliotecar ciudat, acesta fiind singurul care-l poate ajuta. Dar de aici, protagonistul descoperă că este prins într-o capcană. Biroul bătrânului dă într-un labirint, iar protagonistul este prins într-un spațiu ce pare să existe în afara timpului. Dacă vrea să scape de aici, trebuie să învețe pe de rost conținutul unor cărți, dar acest lucru este de-a dreptul imposibil. Întâmpinat de un alt prizonier al bătrânului, și anume misteriosul Om Oaie, băiatul încearcă să ticluiască un plan de scăpare, și în ajutorul lui vine o fată misterioasă, ce comunică doar prin semne, și pe care o poate vedea doar el.
Strania bibliotecă de Haruki Murakami este o povestire scurtă, dar foarte antrenantă, ce explorează ideea de absurd. Pentru protagonist, faptul că a venit la bibliotecă pentru a împrumuta o carte și că exact această decizie l-a adus într-o situație îngrozitoare, este ireal. Tot ce se întâmplă pare a fi un vis, un coșmar, din care nu se poate trezi. E îngrijorat de ce o să zică mama lui, care-și face griji constant pentru el, dar îl neliniștește și soarta Omului Oaie, care pare să fie la cheremul bătrânului malefic de mult prea mult timp. Apariția fetei mute și capacitatea lui de a o înțelege, trezește alte întrebări, pentru care băiatul nu are niciun răspuns plauzibil.
Vreme ciudată la Tokio de Hiromi Kawakami este un roman scurt despre două firi ce se întâlnesc într-o etapă a vieții care pentru alți oameni începe să însemne sfârșitul. Deși sensei e septuagenar, e un bărbat încă activ, care nu se comportă ca un bătrân neputincios, îi place să mănânce bine și să meargă în drumeții. Deseori, îi reamintește lui Tsukiko despre ce fel de elevă a fost - nu tocmai silitoare - dar o face într-un mod amical, îi povestește despre viața lui, tratând cu seninătate intemperiile din mariajul său eșuat. Tsukiko, deși e o femeie ce se apropie de patruzeci de ani, are suflet de copil și deseori acționează impulsiv, petrecând apoi clipe bune mustrându-se pentru comportamentul deloc demn de o femeie în toată firea. Prietenia dintre cei doi este palpabilă, și ușor-ușor începe să dispară aerul oficial, Tsukiko simțind că sentimentele ei pentru sensei nu mai sunt doar de prietenie.
Romanul semnat de Hiromi Kawakami explorează viețile unor oameni simpli, care sunt în etape diferite ale existenței lor, dar găsesc unul în celălalt un prieten adevărat, un sprijin în clipele grele și un partener minunat de discuție. Stilul de scriere este unul duios, tipic japonez, îmbinând trăirile personajelor cu schimbările anotimpurilor și aducând informații relevante despre stilul de viață nipon.
