Carrie de Stephen King este volumul perfect pentru o lectură tomnatică: e sumbru, cu elemente de mister și horror, cu o poveste ușor de urmărit și interesantă, cu personaje față de care nu rămâi rece.
Carrie e o adolescentă pe care ai vrea să o strângi la piept și să nu-i dai drumul niciodată; să o înveți, în fiecare zi, că inima omului nu este mereu o gaură neagră și că există o fărâmă de lumină în aceasta. Pe mama ei, ai vrea să o expediezi pe o planetă îndepărtată, acolo unde nu există suflete pe care aceasta să le poată atinge.
Recomand cu mare drag volumul de față dacă vreți să pătrundeți în universul scriiturii lui Stephen King.
Un adult se întoarce în orașul copilăriei sale. O amintire apare de nicăieri, amenințând integritatea lumii în care trăiește protagonistul. O prietenă de demult încă îi bântuie mintea, chemându-l spre tărâmuri necunoscute.
Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman este o carte despre prietenie și familie, realitate și ficțiune, fricile unui copil și temerile unui adult, despre capacitatea de a uita și de a reînvia clipe din trecut. Dacă vă e dor de un Adult Fantasy, cartea de față e perfectă pentru a fi lecturată.
A trecut și a doua lună de toamnă, iar o dată cu ea, încă o perioadă de citit nu tocmai prolifică, dar care a cuprins și câteva titluri cu adevărat frumoase. Am reușit să termin două cărți pe care le lungeam de mult timp, Citind Lolita în Teheran și Quo Vadis.
Cartea de non ficțiune semnată de Azar Nafisi a avut pasaje interesante, dar a fost nelipsită și de capitole care mă făceau să adorm instant. Cartea urmărește memoriile autoarei de pe vremea când era profesor universitar în Teheranul anilor 80, literatura pe care o preda, în condițiile socio-politice ale vremii. Volumul oferă o imagine despre oameni și valori, despre greutăți și război, despre persecutarea femeilor și lipsa de transparență în ceea ce privește evenimentele majore din țară. Mi-a plăcut volumul, dar cred că unele capitole ar fi putut înlăturate fără a perturba cursivitatea cărții.
Jucătoarea de Go de Shan Sa s-a adeverit a fi o carte ce mi-a plăcut suprinzător de mult. Nu mă așteptam la nimic expecțional și totuși, autoarea a reușit să mă introducă în acțiune și în mintea personajelor.
Romanul urmărește conflictul dintre Japonia și China, mai exact, războiul din Manciuria din 1931. Cititorul are acces la două perspective - cea a unei adolescente chineze, fascinate de jocul de Go și cea a unui tânăr soldat japonez, aflat în misiunea de a demasca teroriștii din zonă. Shan Sa intercalează evenimentele din viața fiecărui personaj astfel încât prezintă, în linii mari, atmosfera vremii și viziunea oamenilor asupra situației în care se află.
Mincinoșii de E. Lockhart e un volum YA despre care am auzit multe; la un moment dat, era prezent pe toate rețelele de socializare, dar eu am ajuns să-l citesc abia acum.
Este vorba despre o adolescentă care în urma unui accident, nu își amintește prea multe lucruri legate de evenimentele dintr-o vară ce vizează grupul ei de prieteni și familia.
Subiectul avea potențial, dar narațiunea lălăită, protagonista antipatică și marea revelație, făcută foarte sec, au distrus orice urmă de lectură fascinantă în ochii mei. Am scris pe Goodreads mai multe despre nemulțumirile mele.
Un alt volum pe care am reușit să-l termin după luni de tărăgănat a fost Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz. Cu această ocazie, mi-am dat seama că a cam trecut perioada în care puteam citi clasici cu viteza luminii; nu mai am timp și nici răbdare pentru astfel de cărți, așa că mi-am propus să nu încerc să citesc clasici lunar.
Revenind la volum, acesta tratează subiectul apariției creștinismului în Roma antică, lupta dintre religii, dar și sentimentele umane, care apar fără a putea fi controlate. Personajele au fost interesante, acțiunea - pe alocuri intensă, pe alocuri statică, dar per total, cartea semnată de autor oferă multe subiecte de discuție sau idei care te pun pe gânduri.
Păpădiile de Yasunari Kawabata este ultimul roman semnat de autor, înainte ca acesta să moară sau să se sinucidă, după anumite speculații, fiind influențat de moartea unui bun prieten de-al său, scriitorul Yukio Mishima.
Deși e un roman care nu are un final, mi-a plăcut foarte mult cum a fost scris, personajele și trăirile intense ale acestora. Cartea este un dialog continuu între un bărbat, Hisano, și mama iubitei sale. Cei doi o duc pe tânăra femeie la un spital de boli mintale, pentru că ea suferă de o boală ciudată - cecitate față de corpul uman. Pe parcursul cărții, mama și iubitul discută despre sufletul uman și influența fetei asupra celor doi se resimte din plin.
Ultimul roman pe care l-am citit luna aceasta a fost Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman. Este prima mea întâlnire cu acest autor și mi-a plăcut foarte mult cartea.
Explorează împletirea dintre realitate și magie prin ochii un copil, care în niște împrejurări ciudate, eliberează o forță care amenință să distrugă nu doar familia lui, ci și întreaga lume. Urmează să fac o recenzie pe canalul meu de YouTube, așa că nu voi spune mai multe :)
Acestea au fost cărțile pe care le-am citit în octombrie. Nu sunt multe, dar am avut parte de volume care m-au fascinat și m-au făcut să mă reîndrăgostesc de anumite genuri literare.
Voi ce ați mai citit?
Un ospiciu este un puț adânc pe fundul căruia se depun și încep să clocotească otrăvurile sufletului omenesc.
[...] Oamenii sunt niște animale prefăcute, care se justifică și se afirmă pe sine. Animalele adevărate nu fac așa ceva. Ele nu sunt înzestrate nici cu grai. Sau poate că există și la ele afirmarea de sine, dar, neavând limbajul artificial al autojustificării, în cazul lor e vorba de un instinct. Ceea ce e ceva frumos.
Educat într-un univers al onoarei, necunoscând nici crime, nici abjecția, nici trădarea, gust pentru prima oară ura: un sentiment sublim, sete de dreptate și de răzbunare.
Fiecare om trebuie să moară. A alege neantul e singurul mod de a-l învinge.
Sunt mișcat de faptul că aparțin unei generații dezinteresate, ce aspiră la o cauză sublimă. Spiritul samurailor, ucis de modernitate, renaște în noi și prin noi. Traversăm o perioadă de incertitudine. Măreția zilei de mâine ne face nerăbdători.
De ce oare îmbătrânesc părinții? Viața e un castel de minciuni năruit de timp. Îmi pare rău că nu m-am uitat mai mult și mai atent la ai mei.
O prietenie. O crimă. O poveste întunecată din trecut. Un război și urmele acestuia în mintea unui soldat. O fugă continuă, lipsită de perspective.
Dacă fug de Terri Blackstock este un thriller captivant, cu personaje de care te atașezi, o premisă interesantă și o serie de întâmplări secundare firului narativ principal, menite să creeze o imagine complexă despre personaje și lumea din care fac parte acestea.
Înainte de jocul penelor, singurătatea ajunsese o prelungire naturală a Kyei, ca un braț. Acum însă parcă făcuse rădăcini în ea și-i apăsa pieptul.
Dar să fie singură cuc era un sentiment atât de vast, încât avea ecou [].
Poate că era un meleag aspru, dar mustea de viață. Viață de toate soiurile - crabi de nisip agitându-și frenetic picioarele, raci ce navigau prin mâl, pești, creveți, stridii, căprioare grase și gâște durdulii care umpleau uscatul și apa[]. Mlaștina nu îi delimita, însă îi definea și, ca orice pământ sacru, le ținea secretele bine ascunse.
