Recenzie literară: Veranda cu frangipani de Mia Couto (1996)

Nu-mi arde de sărbători, de muzică și de tobe. În plus, eroul e ca un sfânt. Nimeni nu-l iubește cu adevărat. E amintit doar în cazuri de urgență personală și în năpaste naționale. N-am fost iubit în viață. Nu-mi trebuia acum această mascaradă. 

Tăcerea făurește ferestre prin care lumea devine transparentă. Nu scrie, pune jos caietul. Poartă-te ca apa de pe sticlă. Cine e picătură se prelinge, cine e brumă se evaporă. 

Astăzi știu: Africa ne răpește ființa. Și ne golește în mod invers: umplându-ne de suflet. De aceea și astăzi simt dorința să incendiez câmpia. Ca să-și piardă eternitatea. Să nu mă mai obsedeze.

Gândeam așa pentru că aici oamenii se pierd, murind atât de lent, încât nu ne dăm seama. Ce este bătrânețea dacă nu moartea adăstând în trupul nostru? Sub mireasma dulce a arborelui de frangipani, invidiam marea, care, deși e infinită, așteaptă mereu altă apă s-o completeze. Stăteam de vorbă cu mine însumi. Când ești bătrân, tot timpul e pentru conversație. Cu glas tare, îi ceream lui Dumnezeu să retragă din viață ziua aceea.

Dar eram cuprins de o fericire calmă, nu mă atingea nici o durere. Nu eram însă îndrituit să mor. Pieptul meu asculta de mișcarea valurilor, de parcă și-ar fi amintit de o vreme care nu există decât în afara timpului, acolo unde vântul își desfășoară imensa coadă de păun. 

Recenzie literară: Soroc de viață și soroc de moarte de E. M. Remarque (1954)

Soroc de viață și soroc de moarte este un roman ce urmărește impactul celui de-al doilea război mondial asupra populației germane civile, dar și a soldaților de rând, înrolați în armată pentru a servi patria, treziți în fața realității - a morții, în fața căreia toți sunt egali.

 Ernst Graeber este un protagonist care te cucerește imediat prin sinceritatea și naturalețea gesturilor sale. Un soldat care a văzut mult prea multe pe front, este totuși bulversat de realitatea în care se trezește. Fiind sigur că în tranșee luptă pentru pace și pentru o viață liniștită în țara sa, descoperă că și aici, în Germania, oamenii mor zilnic, rămân fără casă, suferă de foame, devin o mulțime gata să rupă în bucăți pe oricine atentează la puținele bunuri pe care le mai au. Ernst descoperă că ideile mari îi servesc doar pe cei care dețin puterea, viața lui nu valorează nimic pentru reich și tot ce i s-a insuflat este o mare minciună.

Dacă vreți să citiți un roman despre cel de-al doilea război mondial din perspectiva unui soldat german și dacă vă plac poveștile de dragoste ce au loc în vremuri întunecate, vă recomand acest volum.

Recenzie literară: Viața invizibilă a lui Addie LaRue de V. E. Schwab (2020)

 Addie este un personaj care posedă o viscerală dorință de a trăi și încearcă din răsputeri să lase o amprentă în timp, fiind martora unor evenimente majore - cum ar fi revoluția franceză sau cele două războaie mondiale.

Două personaje care mi-au plăcut nespus de mult sunt Estelle - o femeie care a însemnat foarte mult pentru Addie înainte de blestem și Luc, imaginea pe care Addie o atribuie Întunericului. Estelle este o bătrână ciudată din satul lui Addie, care o învață pe tânără că viața nu se rezumă la a crește copii și a îmbătrâni în casa părintească, tot ea fiind cea care o avertizează să nu caute zeii ce răspund după lăsarea nopții. Pe parcursul romanului, Estelle apare sporadic, dar suficient cât să aibă un impact - e un personaj conturat foarte bine și pe care aș fi vrut să-l întâlnesc mai des în narațiune. Întunericul e și el un personaj foarte bine conturat, iar autoarea reușește să-l portretizeze ca pe o entitate atemporală, ce există după propriile reguli. 

Ce înseamnă acasă?

 Un colț doar al tău, acolo unde poți să vii după o zi îngrozitoare și să-ți lași trăirile în maldărul de haine pe care tocmai le-ai dat jos de pe tine. Un loc unde ești comfortabil tu cu tine, într-un tricou vechi, cu părul nepieptănat, cu zero machiaj sau nevoia de a arăta prezentabil. Un loc unde poți fi tu și-ți poți auzi gândurile.

Acasă a fost în multe locuri - acolo unde am copilărit. Acolo unde am petrecut verile cu bunicii mei. Acolo unde, la un perete distanță, era sala de clasă. Acolo unde au fost lucrurile mele în primul an de facultate. Și apoi, două chirii schimbate, un apartament în orașul în care suntem acum și, cine știe câte alte locuințe vor mai fi de-a lungul timpului, dar mi-am găsit acel „acasă” despre care nu știam cât de vital este pentru mine - acasă este el.

Recenzie literară: Caterina de Corinne Rakoczy (2020)

Când clopotele or bate de sărbătoare în moarte, atunci să înceapă afurisenia aceasta de e cu dreptate în fața Domnului. Iar dacă e dragoste curată între cei ce se cunună azi, tot blestemul și toată obida mea să nu se adeverească. 

Cine nu iubește moare, și nu doar cu trupul, ci de tot. Se scufundă în întunericul în care nimeni nu știe ce e. 

AM SCRIS UN ROMAN + GIVEAWAY!!!

Pe canal am vorbit puțin despre romanul meu, Împărăția ultimului cerb și, dacă vreți să citiți cartea, găsiți în descrierea clipulețului toate linkurile spre locurile de unde îl puteți procura. Și, pentru că am trecut de 2.000 de subscriberi pe canalul meu de Booktube, vă invit să vă înscrieți la Giveawayul pe care îl organizez pe contul meu de Instagram, unde aveți șansa să intrați în posesia volumului cu autograf 

De unde puteți procura Împărăția ultimului cerb și Fiind imagine.

Recenzie literară: Cutii de Cătălina Bălan (2019)

 Atunci când dialogul tău interior cu tine

începe să devină dialoguri cu altcineva

e un fel de a te îndrăgosti

ca o macara de cer

ca un soldat ciunt

de picioarele unei femei

Cutii de Cătălina Bălan, apărut la Editura Paralela 45, este un volum de poezie contemporană, în care eul liric se luptă cu dorința de a păstra vie în amintire viața de înainte de plecare și dorința de a lăsa trecutul să zacă în cutii, destul de aproape încât să fie la-ndemână, destul de departe pentru a nu sări în ochi.

Cătălina Bălan, în câteva cuvinte simple, dar încărcate de însemnătate, se întoarce în Chișinăul copilăriei sale, un oraș atât de imperfect, dar atât de drag datorită trecutului pe care-l marchează. Departe de acel loc, sufletul autoarei continuă să se întoarcă la origini, la zilele când își dorea să plece și la zilele când era recunoscătoare că anume în acel oraș a început adevărata viață.

Cutii, deși e un volum de poezie contemporană, o poezie prea puțin cunoscută mie, m-a făcut să mă întorc în acele timpuri când începutul adolescenței mele a fost marcat de un oraș astăzi străin, dar ridicat pe un piedestal în sala cu melancolii din sufletul meu. Cătălina Bălan m-a făcut să mă trezesc în amintirile de altă dată, să revăd locurile care-mi sunt dragi, dar în care nu m-aș mai întoarce. Cutii e un volum ce mi-a spus clar că mă pot mereu întoarce în amintirile și melancoliile mele, dar adolescența e o perioadă pe care nu o voi mai revedea niciodată, iar orașul copilăriei mele nu mă va mai primi cu brațele deschise. Ca un  învățător care și-a învățat elevii alfabetul și tabla înmulțirii, orașul meu natal mi-a oferit tot ce i-a stat în puteri, pregătindu-mă pentru o altă etapă a vieții, fără a-mi oferi o cale de întoarcere spre inima lui.

Te vei gândi zece minute după

vei răspunde neapărat

ceva subtil, amuzant, un pic defensiv

și poate vei fi melancolic