Bilanț literar: Ianuarie 2022

 Salutare și bine v-am găsit în noul an! Să avem parte de ce lecturi ne dorim și să descoperim titluri care să ne plimbe prin cele mai frumoase tărâmuri și stări!

În ianuarie am ascultat multe cărți audio și a fost o plăcere să mă reconectez cu limba rusă, fie și doar prin intermediul acesta.

Primul volum terminat în ianuarie a fost Airman`s Odyssey de Antoine de Saint-Exupery, care cuprinde mai multe povestiri legate de experiența sa de pilot. Îmi pare tare rău de felul în care a sfârșit autorul, pentru că, mai mult ca sigur, am fi avut parte de mai multe texte scrise atât de frumos, plin de melancolie și optimism în natura umană. Vă foarte recomand să citiți ceva semnat de acest autor, este deosebit.

Roșu și negru de Stendhal este primul roman clasic din acest an și a fost o deosebită plăcere să-l lecturez. Un roman unde temele principale sunt carierismul, dragostea, ipocrizia și restaurația franceză, Roșu și negru a fost o lectură captivantă și plină de introspecții și reprezentări ai societății vremii.

 Roman psihologic, volumul semnat de Stendhal m-a impresionat atât prin temele abordate și poveste, cât și prin limbaj. Autorul, folosind vocea unui narator omniprezent, deschide în fața cititorului cele mai tainice gânduri ale personajelor, monologurile din clipele de cumpănă, dar și trăirile lor cele mai intime.

The Last Guardian de Jeff Grub se numără printre cărțile mele preferate din universul WoW din câte am citit până acum. Unul dintre cei mai puternici oameni de pe Azeroth, Medievh, un mag temut, reprezintă o infinită sursă de cunoaștere pentru cei din jur, iar acest fapt atrage tot felul de oameni. Kadhar, un tânăr iscusit și cu foarte mult potențial, devine ucenicul magului și între ei se stabilește o relație profesională frumoasă, totul până când tânărul ucenic observă tot felul de mici detalii legate de maestrul său care-l pun pe gânduri. 

O bună parte din acțiunea cărții este inclusă în filmul Warcraft, pe care vă recomand să-l vedeți dacă sunteți fani. The Last Guardian a fost o lectură plină de acțiune, dinamism, urmărind maturizarea lui Khadgar și transformarea acestuia, sub îndrumarea maestrului său, Medich. Mi-a plăcut povestea și execuția sa.

Golful francezului de Daphne du Maurier este un roman dinamic, plin de viață, portretizând societatea englezească din secolul al XVII-lea. Dona, aparent un personaj fad - o aristocrată ce-și petrece viața prin saloanele regești, bârfind și ducând o existență plictisitoare, se adeverește a fi o femeie plină de inițiativă și de curaj. Aceste aspecte ies la iveală odată ce femeia pleacă din cercul său social și se dedă libertății la care visează, iar atunci când întâlnește un pirat care se adeverește a fi un om foarte cult și interesant, femeia își pierde capul.

Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă treptat, însă te țin cu sufletul la gură lipit de poveste.

Sângele elfilor de Andrzej Sapkowski este primul roman din ciclul Witcher, primele două volume fiind colecții de povestiri și abia în această carte urmărim un fir narativ continuu, făcând cunoștință cu personajele. Cu Geralt din Rivia, care se pricopsește cu o copilă, Ciri, care îi este predestinată, o copilă pe care trebuie să o învețe tot ce știe, dar să o și apere. Acțiunea în acest volum nu mai este la fel de ușoară și inocentă ca-n primele două volume, întunericul începând să se strecoare în poveste de-a binelea. Lucrurile devin mai serioase, iar greutățile prin care trec personajele mai palpabile. Ciri, un personaj important în acest volum, e foarte copilăroasă și pe alocuri chiar enervantă, dar bine construită și abia aștept să aflu ce se mai întâmplă cu ea și cu ceilalți protagoniști. Mi-a plăcut Sângele elfilor și voi continua seria în viitorul apropiat.

Am citit una dintre cele mai minunate cărți fantasy cu elemente de mitologie și folclor slavic, frumusețea asta se numește Șoimul și corbul (traducere mot a mot) de Ulyana Cherkasova, primul volum din trilogia Pământurile de Aur. Este una dintre cărțile pe care le urmăream pe bookstagramul rusesc de mult timp și să vă spun sincer, e genul de carte de care nu mă puteam dezlipi.

Acțiunea are loc undeva în perioada medievală, când în lumea din roman tot ce înseamnă credință veche este alungat și distrus, vrăjitoarele - vidmele - sunt arse de către Vânători, iar spiritele naturii, pe care oamenii i-au iubit atât de mult timp și cărora li s-au închinat, încep să fie marginalizați, preoții aducând și forțând poporul într-o nouă credință, pedepsind politeismul și ridicând în slăvi monoteismul.

Șoimul și corbul urmărește mai multe personaje - o fiică de morar, care este o vrăjitoare și s-a născut în Codrul Măreț, căruia i-a fost promisă. Darina, deși nu își dorește soarta, ajunge să-și trezească puterea și de aici viața ei se schimbă radical. Miloș, un tânăr vrăjitor/koldun, fură un artefact periculos ce aruncă un blestem asupra sa, iar pentru a-l dezlega, tânărul, împreună cu sluga sa, Yeji, trebuie să ajungă în Codrul Măreț. Vyachko, fiul din flori al marelui cneaz, trebuie să prindă un koldun ce ajunge în Codrul Măreț și să-l aducă acasă, pentru a-i câștiga încrederea tatălui său.

Șoimul și corbul este un roman complex, cu personaje ce au drumuri grele și întortocheate în fața lor, drumuri ce ajung să se întâlnească în cele mai neașteptate moduri. În prima carte din trilogie, Ulyana Cherkasova ne face cunoștință cu niște personaje superbe prin realismul și vulnerabilitatea de care dau dovadă, iar lumea pe care o creează autoarea este una vastă, plină de secrete. Mi-a plăcut mult modul în care autoarea reușește să creeze diferite popoare, fiecare cu religiile și politicile sale, personaje de care să te atașezi sau care să te facă să îți dai ochii peste cap, la ce prostii fac.

Aștept cu nerăbdare următorul volum și mi-aș dori tare mult ca această trilogie să se traducă și la noi. 

Naratorul, un tânăr dintr-o familie nobilă, este pus pe șotii și datorită comportamentului său, devine oaia neagră a familiei. Familia ar fi bucuroasă să-l alunge, dar o anumită clauză dintr-o moștenire îi oprește pe părinții lui să se dezică de fiu. Tânărul, perfect conștient de situația sa, nu neagă toate cuvintele grele aduse la adresa comportamentului său, ci îmbrățișează viața pe care și-a ales-o cu zâmbetul pe buze. 

În A Rogue`s Life de Wilkie Collins, întâlnim un protagonist tare simpatic - pe de o parte,  prin sinceritatea de care dă dovadă când își povestește peripețiile - deseori aflate la limita decenței și a legii - care e dezarmantă, iar pe de altă parte, prin modul în care reușește să iasă din tot felul de situații neplăcute e plin de vervă și originalitate.

Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff e o carte cu o tematică și cu un format ce sunt în afara zonei mele de confort, dar, având în vedere că am tot cochetat cu ideea de a citi seria, am decis să încep cu începutul. Illuminae urmărește viața a doi adolescenți, ce se trezesc în plină invazie pe planeta lor. Deși reușesc să scape, o navă inamică îi urmărește prin spațiu, nava lor de război, Alexander, e parțial dezafectată, iar în una din navele de cercetare se întâmplă ceva cu oamenii. AIDAN, sistemul de inteligență artificială de pe Alexander, ia niște decizii pe care oamenii nu le înțeleg, dar cert este că salvarea lor e foarte departe și în aceste împrejurări, Kady și Ezra, protagoniștii, aflați în două nave diferite, trebuie să supraviețuiască.

Cartea asta a reușit să mă facă să simt ceva. Frică. Furie. Neputință. Tristețe nemărginită. Și să mă transpună în miezul acțiunii, prin intermediul stilului epistolar în care e scrisă. M-am atașat mult de personajele principale, autorii i-au conturat bine, fiecare a avut vocea proprie, plină de inflexiuni ce le-a oferit unicitate. Pentru mine, Illuminae ar fi fost o carte de 5 stele, dar finalul parcă a diminuat din imensitatea de sentimente ce mă bântuiau pe parcursul lecturii. Încă mă gândesc dacă voi continua seria, având în vedere că tot settingul e, cum am menționat mai sus, în afara zonei mele de confort.

Kingdom of the Cursed de Kerri Maniscalco este primul volum abandonat pe anul acesta. Dacă primul volum din trilogie, Kingdom of the Wicked, mi-a plăcut mult și abia așteptam să aflu ce se întâmplă cu protagoniștii, nu am reușit să trec de capitolul trei. Nu am găsit nimic din ce m-a fascinat în primul volum în Kingdom of the Cursed - nici atmosferă, nici mister, nici îngrijorare, nimic. Doar o protagonistă căreia mintea îi stă la un singur lucru - sau demon și... cam atât. Trei capitole, pe care le-am citit târâș, mi-au demonstrat faptul că nu voi găsi în această poveste frumusețea din primul volum. Poate că e de vină faptul că, de la Young Adult, autoarea a decis să „transfere” povestea în genul New Adult, poate pentru că Emilia, protagonista, e nesuferită și cam bătută-n cap în Kingdom of the Cursed, cert este că nu voi continua seria. Volumul de față, pe cât de așteptat a fost, pe atât de dezamăgitor s-a adeverit a fi.

Un călugăr este trimis în India pentru a aduce în China scrierile sacre de la însuși Buddha. În marea sa călătorie, călugărului îi trimit zeii patru ucenici care să-l apere și să se căiască pentru fărădelegerile din viața lor. Regele maimuțelor, un porc mistreț, un tigru și un dragon formează suita călugărului, învățând pe parcursul călătoriei ce este smerenia, bunătatea, camaraderia.

Monkey. Journey to the West de Wu Cheng En este o carte foarte frumoasă, chiar dacă o parte din acțiune pare repetitivă. Dacă vă place Dragon Ball Z și tot ce înseamnă media unde accentul se pune pe călătorie - bătălie cu inamici puternici - găsirea unor prieteni de nădejde pe parcurs - povețe și îndemnuri să fii mai bun, cartea aceasta, un adevărat clasic, este pentru voi.

 

Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea.

Casa veseliei de Edith Wharton se axează pe povestea domnișoarei Bart și pe modul în care fata înoată în lumea în care s-a născut, plină de culoare și de strălucire, fără a avea resursele necesare pentru a se ridica la același nivel cu oamenii influenți ce o înconjoară. 

Gemina de Amie Kaufman și Jay Kristoff urmărește povestea Hannei, fiica comandantului de pe platforma spațială Heimdall și a lui Nik, un tânăr dintr-o grupare criminală. Se apropie Terra Day și cei de pe Heimdall habar nu au despre ce s-a întâmplat pe Kerenza. Când majoritatea oamenilor pleacă de pe platformă pentru a sărbători ziua Terrei, o grupare se infiltrează pe Heimdall cu scopul de a distruge locul și de a șterge orice urmă a evenimentului de pe Kerenza. În mijlocul unor oameni pregătiți pentru a ucide, Hannah și Nik trebuie să-i salveze pe cei pe care-i iubesc.

Gemina a fost un volum antrenant, plin de răsturnări de situație și cu personaje pe care le îndrăgești din start. Mi-a plăcut mult de Hannah, mi-a plăcut și de Nik, dar și de Ella, verișoara hacker a lui Nik. Abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe.

În Obsidio de Amie Kaufman și Jay Kristoff, povestea principală se încheie. Pe Kerenza IV, spre care se îndreaptă supraviețuitorii de pe Hypatia, Alexander și Heimdall, încă există oameni ce luptă împotriva BeiTech, dar resursele și timpul nu sunt de partea lor. BeiTech mai au un pic și reconstruiesc nava Magellan, care să-i ducă departe de genocidul pe care l-au creat, iar cei din rezistență trebuie să găsească o cale pentru a-i împiedica. 

Mi-a plăcut să reîntâlnesc personajele din celelalte două cărți și să mai stau un pic în universul creat de Amie Kaufman și Jay Kristoff. Personajul meu preferat din serie rămâne a fi AIDAN, o inteligență artificială, care dă dovadă de niște lucruri bine reprezentate și introduse în narațiune, legate de relația om-tehnologie. Deși nu mi-a păsat în mod special de Rhys și Asha, mi-a foarte plăcut cum autorii au încheiat povestea principală.Vă recomand să citiți seria The Illuminae Files dacă vreți multă acțiune și povești unde viața umană este fragilă și mereu amenințată.

Romanul lui Irwin Shaw, Om bogat, om sărac, introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața a trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen. 

Un personaj foarte enervant a fost mama, Mary, care, din punctul meu de vedere, a fost sursa tuturor relelor pentru copii, inoculându-le de mici idei care i-au marcat și deseori i-au oprit din a-și urma visul în anii tinereții. Un personaj trecut cu vederea mi s-a părut tatăl familiei, Axel, un om calitățile căruia nu au fost apreciate de niciunul dintre cei trei copii, deși Axel este genul de tată care face orice pentru familia sa și suportă, în tăcere, toate greutățile vieții.

Mi-au plăcut povestirile semnate de Vassily Shukshin - fiecare are potențialul de a deveni un roman, autorul formând conflictul de la bun început, conturând personajele atât cât să ne dăm seama ce rol ocupă în povestire și introducând tot felul de elemente ce îndeamnă cititorul să rămână ancorat în acțiune.

În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K Le Guin creează un univers în care magia joacă un rol important în viața de zi cu zi, fără a deveni singura sursă de putere sau de existență pentru oameni. Lanțurile de insule din Pământșimare, poparele pe care le întâlnește Ged și obiceiurile lor, dar și creaturile care-i ies în cale pentru a-l ajuta sau pentru a-l încurca, toate aceste elemente autoarea le înlănțuie într-un fir narativ captivant și plin de culoare.

Autoarea scrie într-un fel atractiv, reușind să contureze lumea în care are loc acțiunea suficient de mult cât să-ți imaginezi locurile sau oamenii, fără însă a pune totul în fața cititorului. Modul în care decurge acțiunea îndeamnă cititorul să chibzuiască mai mult asupra ce zic personajele sau ce fac și să fie atent la toate detaliile din jur.

Am încheiat luna cu Marea, Marea de Iris Murdoch și încă procesez tot ce s-a întâmplat. A fost o lectură neobișnuită pentru mine, cu foartă multă introspecție, un protagonist despre care nu știu ce să zic - nu mi-am dat seama dacă e nebun, infatuat sau pur și simplu un actor. Revin cu impresii pe canal cât de curând.

Acestea au fost lecturile lunii ianuarie. Voi ce ați mai citit?

Recenzie literară: Om bogat, om sărac de Irwin Shaw (1970)

Romanul lui Irwin Shaw introduce cititorul în atmosfera Amercii din anii 1945-1965, urmărind viața fiecăruia dintre cei trei frați, modul în care aceștia luptă pentru idealuri și felul în care își gestionează relațiile de rudenie. Dacă Tom este un tânăr violent și, mai târziu, un adult care nu evită să-și rezolve problemele cu pumnii, Rudy este opusul lui, gândindu-se de mai multe ori înainte de a acționa. Deși romanul se axează preponderent pe ascensiunea lui Tom și a lui Rudy, cititorul are ocazia să observe și cum decurge viața lui Gretchen. 

Irwin Shaw conturează niște personaje care-ți trezesc interesul, chiar dacă nu sunt neapărat oameni pe care i-ai agrea. Dintre cei trei frați, cel mai mult mi-a plăcut de Tom și cum viața acestuia îl duce în cele mai neobișnuite locuri. Rudy mi s-a părut un om calculat, dar lipsit de ceva ce l-ar face un om interesant. Gretchen e genul de femeie care aspiră spre ceva, dar conștient se îndepărtează de orice oportunitate ce ar aduce-o spre țelul dorit. Toți cei din familia Jordache au o latură autodistructivă și au tendința să se autosaboteze, dar fiecare o face în felul său și ascest aspect a oferit tot felul de momentele de cumpănă în roman. 

Recenzie literară: Casa veseliei de Edith Wharton (1905)

 Lily Bart, o tânără dintr-o familie bogată, dar ruinată, își petrece zilele în compania unor oameni înstăriți, se gândește doar la rochii, dineuri și jocuri de bridge. Deși se apropie de vârsta de 30 de ani, Lily este încă o femeie nemăritată, ceea ce în societatea înaltă a New Yorkului din 1905 poate însemna mai multe lucruri, de obicei dezagreabile. Însă Lily, o tânără foarte frumoasă, rafinată și plăcută, cucerește inimile tuturor, iar statutul ei este trecut cu vederea.

Casa veseliei de Edith Wharton e un bildungsroman, pentru că, dacă la început cititorul descoperă o tânără veselă, fără nicio grijă, care se bucură de atenție și de susținerea - mai ales financiară - a prietenilor ei bogați, statutul ei de femeie nemăritată începe să-i creeze neplăceri, iar spre finalul romanului, cititorul o descoperă pe acea Lily Bart pe care tânăra o vede în oglindă, departe de luminile saloanelor și de atenția prietenilor. Mi-a plăcut să urmăresc povestea ascensiunii în societate a lui Lily, dar și felul în care viața a făcut-o să realizeze cine este ea și să-i deschidă larg ochii în anumite momente cruciale. 

Recenzie literară: Golful francezului de Daphne du Maurier (1941)

Dona, lady St. Columb, este o mamă iubitoare, o femeie obișnuită cu societatea aristocraților de la curtea regelui Charles al II-lea, o adevărată vedetă printre nobili. Totuși, realizând că viața mondenă începe să o plictisească nespus, iar golul din sufletul ei devine din ce în ce mai mare, Dona pleacă în provincie, în Cornwall, unde-și dorește să găsească liniștea, pe de o parte, și să-și urmeze natura de aventurier, pe de altă parte. Aici, încercând să se izoleze de vecinii mult prea băgăcioși, Dona își petrece timpul singură explorând împrejurimile, până când îl descoperă pe Jean-Benoit Aubery, un pirat francez, pe care oamenii din Cornwall nu reușesc să-l prindă. Mânată de dorința ei de a ieși din cotidian, Dona se dedă întru totul aventurii vieții sale.

Mi-a plăcut mult povestea din Golful francezului, modul în care autoarea descrie societatea și relațiile ce se construiesc între personaje, portretizarea protagoniștilor și a antagonistului, dar și felul în care lucrurile se întâmplă natural și te țin  lipit de poveste.

Recenzie literară: Roșu și negru de Stendhal (1830)

Roșu și negru este un bildungsroman ce urmărește un simplu fiu de țăran, care datorită talentului său, a personalității înșelătoare, a ipocriziei și a unui volum imens de muncă reușește să ajungă acolo unde-și dorește. Plecând de la rolul de guvernant, Julien pleacă din provincie și se avântă în marele Paris, intrând în una dintre cele mai influente case, cea a marchizului de Mole, unde descoperă noi oportunități.

Romanul semnat de Stendhal portretizează atât societatea franceză a vremii, cât și modul în care ambiția unui om din pătura de jos îi ghidează viața. Perioada restaurării franceze se reflectă asupra nobililor, dar și a clerului. Cele două puteri, mereu în opoziție, ducând tot felul de jocuri meschine, sunt observate de către Julien, care nu întârzie să se folosească de slăbiciunile oamenilor din jurul său, fie că este vorba de aristocrați, abați sau simpli lachei.

Recenzie literară: Casa de sare și amărăciuni de Erin A. Craig (2019)

Autoarea creează un volum palpitant, plin de răsturnări de situație, un ritm alert al acțiunii și momente de cumpănă care fac cititorul să se întrebe dacă pista pe care o credea cea bună nu este, cumva, una falsă.

Goana lui Annaleigh după posibilul ucigaș, teoriile ei, modul în care încearcă să obțină ajutorul de la cei mai neașteptați oameni, fac din ea un personaj pe care-l urmărești cu cel mai mare interes.

Mi-a plăcut mult și lumea în care are loc acțiunea - o insulă izolată, o familie foarte bugată și cu influență, dar lovită de nenorocire, multitudinea de zei cărora li se închină oamenii, diferențele de datini, obiceiuri și tradiții între popoarele diferitor insule. Erin A. Craig mi-a captat atenția de la bun început și am fost vrăjită de poveste și am urmărit cu sufletul la gură tot ce s-a întâmplat.

Bilanț literar: Decembrie 2021

 Salutare și la mulți ani! Să aveți un an așa cum vă doriți!

Luna decembrie a fost ceva mai săracă în lecturi, dar tot am avut câteva care mi-au plăcut în mod special.

Mi-a luat câteva zile să îmi pot aranja gândurile legate de acest roman. Este prima mea întâlnire cu Jonathan Franzen și mai mult ca sigur va fi și ultima. Motivul principal - pentru că nu scrie pe gustul meu, iar narațiunea mi-a amintit mult, ca energie și atmosferă, de Micul prieten, o carte ce stă frumos în topul celor mai detestate lecturi :))

În Puritate, cititorul urmărește o serie de personaje care pe parcursul narațiunii încep să capete legături între ele. Firul narativ o urmărește pe Pip Tyler, o tânără crescută doar de mamă - o arătare pe care de fiecare dată voiam să o ascund în cel mai întunecat colț din șifonier. Pip e o tânără care abia supraviețuiește, muncește din greu la o firmă și nu e deloc fascinată de activitatea sa, e mereu dornică să afle cine este tatăl ei, dar mama îi ascunde tot felul de informații vitale. Viața lui Pip se schimbă atunci când i se propune să plece în Bolivia să lucreze la un proiect bazat pe dezgroparea de informații, secrete de stat și tot ce înseamnă deconspirarea marilor puteri, iar participarea ei la acest proiect îi oferă o ușiță spre propriul trecut și spre originile sale.

Puritate e un roman care se axează pe mai multe povești, toate intercalându-se la un moment dat. Mi-a amintit oarecum și de Imago - o multitudine de povești separate, aruncate în același ceaun, fapt ce nu m-a încântat nespus.

Și, ca să ajung la partea care m-a enervat cel mai mult - personajul Anabel e un exemplar pentru care există un loc special în iad. Nu am mai întâlnit un personaj mai egoist, lipsit de empatie, lipsit de iubire, manipulator și meschin cum e Anabel. Poate am noroc de cărțile pe care le aleg, că nu mă întâlnesc prea des cu acest tip de personaj. Nu a fost o clipă în care să nu vreau să dispară și să sufere de-a binelea, nu să manipuleze tot ce mișcă în jurul ei prin „suferința” sa.

Puritate e un roman pe alocuri lungit degeaba, pe alocuri plictisitor, destul de fragmentat pentru gustul meu, cu personaje (în afară de Anabel) pentru care nu am simțit nimic, personaje ce, cu tot cu poveștile lor tragice, nu m-au impresionat și nu au reușit să mă transforme într-un părtaș în viața lor.

Lumea poveștilor lui Shakespeare de Angela McAllister, ilustrat de Alice Lindstrom, este un volum perfect pentru sărbătorile de iarnă - îți reamintește despre ce sunt piesele lui Shakespeare, acestea fiind prezentate într-o formă simplificată, accesibilă micului cititor. Mi-a plăcut volumul, m-a scos dintr-un reading slump urâțel.

Mâine în bătălie să te gândești la mine de Javier Marias cred că ar fi fost o carte potrivită pentru mine dacă aș fi descoperit-o acum câțiva ani. E efectiv un imens monolog cu introspecții lângă o femeie puțin cunoscută, care moare în brațele naratorului. Am simțit că mă pierd în gândurile naratorului și nu sunt deloc interesată de ce se întâmplă în mintea acestuia, așa că am abandonat lectura.

Averea preotului coreean de Florin Alexandru e un alt volum abandonat. Premisa sună foarte bine - un mister în munți, o cutie cu un mesaj secret, braconieri, interlopi și un fel de blestem ce planează deasupra tuturor, dar sinceră să fiu, m-am pierdut efectiv în nenumăratele personaje care apar pentru un capitol și după dispar definitiv și totuși sunt importante pentru a ține pasul cu narațiunea. Ca să sumarizez, narațiunea e prea plină de necunoscute și de elemente care complică inutil povestea.

Blue Lily, Lily Blue este al treilea volum din tetralogia Frăția corbilor de Maggie Stiefvater și mi-a plăcut mult. E alert, e plin de situații bizare, povestea a curs de la sine, iar personajele principale devin din ce în ce mai apropiate de misterele de care le este legată soarta.

Călătorie la centrele pământului de Vintilă Horia este un volum ce mi-a plăcut. Este o culegere de interviuri ale autorului cu o multitudine de personalități din secolul trecut, dialoguri ce dezbat subiecte precum știința, religia, spiritualitatea, credința, umanitatea, speranța, viitorul și trecutul. Am citit câte un interviu pe zi, urmărind tot felul de opinii legate de același subiect. Vintilă Horia are un fel anume de a pune întrebări și de a scoate la suprafață cele mai sincere gânduri de care e capabil interlocutorul său și, dacă sunteți în căutarea unei cărți unde să găsiți multe viziuni diferite despre lume, Călătorie la centrele pământului e volumul pe care vi-l recomand.

Am terminat tetralogia lui Maggie Stiefvater, Regele Corb fiind ultimul volum din serie. Mi-a plăcut cum a fost încheiată povestea și mi-a plăcut tare mult cum a evoluat o anumită relație amoroasă - pe care am dibuit-o abia în cel de-al treilea volum, dar despre care autoarea a oferit multe indicii încă de la bun început. Frăția corbilor e o serie foarte frumoasă și mai ales bizară, mă încântă nespus de mult originalitatea autoarei și multitudinea de concepte pe care le-a adus în poveste. 

Am citit din acest volum puțin de tot și mi-am dat seama că nu e pentru mine. Un cal intră într-un bar de David Grossman e genul de carte unde toată povestea se întâmplă într-o singură scenă și, după Mâine în bătălie să te gândești la mine, mi-am dat seama că nu îmi plac romanele ce constau dintr-un monolog sau o singură scenă ce se întinde pe câteva sute de pagini.

Povești pentru copii fericiți de Alex Rovira și Francesc Miralles e o carte cu ilustrații simpatice și povești pe alocuri moralizatoare, ce invită la introspecție. E un volum perfect pentru părinți, pentru că după fiecare povestioară, autorul invită la discuții pe care să le inițieze un părinte cu copilul său.

Mi-a plăcut și modul în care e ilustrată cartea - de foarte mult timp nu am văzut acest tip de ilustrație într-o carte pentru copii.

Acolo unde se avântă vulturii de Alistair Maclean este o lectură potrivită pentru serile monotone de iarnă. Suficient de alertă, cu personaje suficient de interesante cât să le urmărești peripețiile. Totuși, nu e o carte memorabilă pentru mine. Mă bucur că am citit-o, aveam nevoie de o lectură ușoară în această perioadă.

The Book of Tea de Okakura Kazuo mi-a plăcut mult. Cartea asta e ca o ceaşcă de ceai: introspectivă, plină de linişte şi de speranțã în viitor. O lectură informativă, atât despre cultura ceaiului şi cum a luat naştere aceasta, cât şi despre mentalitatea japoneză şi arta de a trăi.

The Sweetest Oblivion de Danielle Lori este primul volum din seria Made, relatând povestea Elenei, o fiică a mafiei, care din cauza unei greșeli este considerată o paria. Totuși, viitorul ei cumnat, Nicolas Russo, pare să fie genul de om care o pune mereu la locul ei, iar atracția dintre cei doi devine din ce în ce mai dificil de controlat. Romanul este scris într-un stil ușor, simplu, atractiv, fiind potrivit pentru momentele când vine reading slumpul.

The Maddest Obsession este cel de-al doilea volum din seria Made și se axează pe Gianna, o tânără care a fost deja de două ori căsătorită forțat în inima mafiei, și Christian, un agent FBI care joacă după propriile reguli. Mi-a plăcut tare mult acest volum, pentru că e plin de tensiune, de momente amuzante, iar protagonista este pur și simplu o bijuterie - nu ai cum să nu fii curios ce va face mai departe.

The Darkest Temptation, cel de-al treilea volum din serie, m-a dezamăgit și l-am abandonat. Principala cauză fiind protagonista - Mila, care e crescută în America, dar decide să fugă de ziua ei în Moscova, pentru a descoperi informații despre mama ei, despre care tatăl nu vorbește. Aici, îl întâlnește pe Ronan, care o salvează. Protagonista e imposibil de naivă, am avut impresia că citeam despre o fetiță de 12 ani, care nu conștientizează deloc în ce lume trăiește. Protagonistul, în cele 1/8 de carte cât am citit, pare pur și simplu înfricoșător și cam atât. Totuși, abia aștept al patrulea volum, pentru că se pare că va fi despre un personaj care mi-a captat atenția în The Sweetest Oblivion.

Leii Siciliei de Stefania Auci o aveam începută de ceva timp și, deși mi-am dorit mult de tot cartea asta, nu m-a prins. Am încercat să o citesc puțin câte puțin, dar nu am reușit să trec de primul volum. Nu e pentru mine și nu știu dacă e stilul de scriere sau efectiv modul în care începe povestea.

Familia mea și alte animale de Gerald Durrell e o altă carte din care am citit cred că aproximativ 25% și mi-am dat seama că nu e pentru mine. Vocea narativă-mi place - aparține unui băiețel de zece ani pasionat de flora și fauna de pe insula Corfu - dar familia copilului mă foarte enervează, mai ales mama. Ideea în sine e faină, dar nu m-a ținut suficient de interesată de subiect încât să vreau să continui cartea.

Am citit un volum foarte fain, care mi-a alinat dorul de literatura rusă - este vorba despre volumul semnat de Nikolai Gogol, ce conține nuvelele Taras Bulba, Mantaua, Nasul și Vii. Acum ceva timp mi-am propus să citesc integral colecția aceasta de la Adevărul și unul dintre obiectivele pentru 2022 este să citesc volumele pe care nu am apucat încă.

Din cartea aceasta, lucrarea mea preferată este Taras Bulba - destul de diferită față de umorul obișnuit scrierilor gogoliene, punându-se accent mult pe viața cazacilor de pe vremea când aceștia trăiau liber, viața lor însemnând luptă și libertate și credință. Gogol urmărește viața unui cazac călit de timp, Taras Bulba, și a celor doi copii ai săi, Andrei și Ostap, fiecare alegând un drum anume atunci când vine vorba despre lupta seculară a cazacilor pentru pământuri și pentru idealurile lor.

Nasul și Mantaua sunt două lecturi amuzante, caricaturi ai societății contemporane lui Gogol și sunt sigură că ambele povestiri conțin o multitudine de indicii sau referințe pe care cititorii de atunci le-au sesizat și acestea au reprezentat motive de discuție. În Nasul, un maior se trezește că nu mai are nas, acesta plecând în lume și trăindu-și propria viață, iar în Mantaua, un funcționar sărman rămâne fără mantaua pentru care a economisit și a jertfit multe lucruri.

Nikolai Gogol e un autor pe care îl urmărești cu cea mai mare atenție, pentru că știe să ofere o culoare deosebită decorului și să creeze niște personaje alături de care te trezești zâmbind, încruntându-te sau bucurându-te de o reușită. Autorul știe să atragă cititorul de partea sa și să stârnească interesul, limbajul folosit de Gogol fiind unul cât se poate pe gustul meu.

Tare frumos scrie Muriel Barbery. Povestea a fost una interesantă, plină de tot felul de imagini foarte pe gustul meu și o scriitură înflorată. Mi-a plăcut și abordarea autoarei în ceea ce privește elfii și esența acestora, dar și modul în care a introdus fantasticul în viața de zi cu zi. Pe final m-a cam plictisit povestea, momentul culminant s-a simțit ca o coborâre pentru mine și faptul că volumul ăsta are o continuare a fost o surpriză. Deși mi-a plăcut în mare Viața elfilor, finalul nu m-a convins suficient de mult să vreau să continui seria.

Deși oamenii și orcii sunt în război, un paladin, salvat de un orc, îi promote acestuia că-l va apăra și că nu va permite nimănui să-l alunge de pe pământurile sale. Of Blood and Honor de Chris Metzen este o minunată poveste despre onoare și despre prețul pe care trebuie să-l plătești pentru aceasta. 

Death from Above de Robert Brooks - plină de suspans, această povestioară aduce în prim plan viața lui Kil`Ruk, o creatură ce își depășește limitele și refuză să fie doar ceea ce obține la naștere. Mi-a plăcut modul în care este expusă povestea și cum e descris universul în care se întâmplă totul.

În The Dead Alive este vorba despre o posibilă omucidere, însă unele personaje sunt sigure că cel ucis trăiește și vrea, din motive necunoscute, să le distrugă viața celora care sunt, în opinia publică, ucigașii. Îmi plac povestirile lui Wilkie Collins, însă aceasta, inspirată dintr-o întâmplare reală, nu a fost suficient de înfricoșătoare pentru mine. 

The Yellow Mask de Wilkie Collins este volumul ce încheie anul meu literar. Mi-a plăcut povestea și personajele. Intriga și misterul, deși previzibile, au fost pe gustul meu - să nu uităm că povestirea a fost scrisă acum suficienți ani cât să devină una clasică.

Acestea au fost lecturile anului care pleacă. Să aveți un 2022 plin de cărți pe gustul vostru!