Am început luna - și anul - în forță și am avut o mare poftă de citit, drept urmare, am mai multe titluri despre care vreau să vă vorbesc în cadrul acestui bilanț literar.
Invizibilii de Ioana Pârvulescu a fost prima carte terminată în 2023, dar din păcate, nu a fost așa cum mă așteptam. Mi-a plăcut ideea și unele replici, foarte amuzante, de altfel, dar stilul a fost ușor greoi pentru mine.
The Divine and the Cursed de J.E. Reed mi-a atras atenția prin intermediul premisei sale: o prințesă care devine sclavă și își ascunde adevărata față în spatele unei măști și un comandant brutal, care ajunge să devină stăpânul tinerei.
Relația dintre cei doi se dezvoltă interesant, iar lumea magică, viața creaturilor și principiile după care se ghidează acestea m-au captivat.
Phantom de Greer Rivers este o carte din categoria dark romance, o repovestire a Fantomei de la operă, dar aici fantoma este cea care câștigă inima sopranei. Romanul m-a convins, încă o dată, că genul dark romance nu e de mine. Pe lângă faptul că personajele sunt foarte slab conturate (protagonista e definită strict de problema ei medicală plus faptul că are o voce angelică, în rest e o domnișoară deloc interesantă și de-a dreptul proastă în unele situații. În cazul protagonistului, acesta cu siguranță nu este genul de om pe care ai vrea să-l ai vreodată în preajma ta în viața reală), povestea e plină de evenimente banale, iar „intriga” este slabă. De la bun început știi cine este răufăcătorul (da, există și așa ceva pe lângă celebra fantomă), iar felul în care unele personaje tratează situația este de-a dreptul jenant. Scenele de amor (ghebos) nu sunt niciodată consensuale, dar cumva totul e ok, pentru că deh, protagonistul este chipeș și bogat, i se iartă. Nu am simțit adevărata atracție între personaje, totul se întâmplă pur și simplu. Drept urmare, voi evita acest tip de literatură de azi înainte.
10 povești și rețete pierdute prin Deltă de Teodor Hossu-Longin este acel tip de volum de care nu știai că ai nevoie. Este un album-poveste, prin intermediul căruia trăiești istoria unei zone despre care știi doar că e plină de pește și păsări, dar adevărul este că e mult mai mult de atât. M-au încântat pozele, dar mai ales, poveștile culese de la oamenii de rând, care sunt ei înșiși niște monumente din mijlocul Deltei Dunării.
Cartea aceasta, dacă nu aş fi citit-o cu Farrahale, ar fi fost abandonată de pe la un 40%. Piatră, hârtie, foarfecă de Alice Feeney cu siguranță nu a fost pe placul meu.
Nu sunt mare cititoare de thrillere de felul meu, dar nimic în povestea asta nu a avut sens. Nici acțiunile personajelor, nici motivele lor, dar mai ales, premisa în sine - promițătoare din synopsis, la capitolul execuție, în schimb...
Nu mi-a plăcut de vreun personaj. Retrospectiv, niciunul nu a fost complex, iar motivele care i-au făcut pe cei implicați să ajungă unde au ajuns nu aveau sens.
Mi-a plăcut primul plot twist, a fost puternic, a avut impact. Dar frumusețea acestuia a pălit o dată cu celelalte n plot twisturi, care au curs ca o ploaie torențială după marele moment de tensiune, astfel încât toată povestea a căpătat o tentă comică, deloc credibilă.
Ultimul capitol a fost fix ca nuca de perete - irelevant şi cu un element de paranormal scos de nicăieri.
Plusul lecturii a fost că a mers destul de repede (dar nu a zburat, cum te aştepți de obicei de la thrillere) şi am discutat mult cu Farrhale pe baza textului, a acțiunilor personajelor şi am desfăcut firul în patru la fiecare eveniment „relevant” din poveste.
Twisted Emotions de Cora Reilly este un mafia romance drăguț prin modul în care protagonistul are grijă de protagonistă după ce află despre o traumă majoră din copilăria ei. S-a pus mai mult accent pe relația lor decât pe partea întunecată a „meseriei” și m-am distrat urmărind evoluția căsniciei celor doi.
Urletul gheții de Diana Boitor a fost o lectură plină de evenimente, răsturnări de situații și conflicte interioare. Am apreciat vastitatea lumii create de autoare și faptul că oamenii sunt rasa care aduce distrugerea.
După ce anul trecut am citit ciclul The Illuminae Files, am știut că vreau să mă reîntorc la poveștile țesute de Amie Kaufman și Jay Kristoff, așa că am citit The Aurora Cycle, serie formată din volumele Aurora Rising, Aurora Burning și Aurora`s End. Dacă vreți să savurați o operă spațială ca la carte, vă foarte recomand această trilogie.
Din păcate, am și abandonat o carte - Violet Made of Thorns de Gina Chen după un singur capitol parcurs. Am o prietenă ce a citit cartea și m-a ținut la curent cu ce se întâmplă în carte și o admir pentru determinarea de care a dat dovadă pentru a termina lectura :) Protagonista, Violet, este o râzgâiată și doar într-un capitol au ieșit la suprafață atâtea lucruri negative despre ea, încât nu am simțit absolut nicio conexiune cu fata și nu m-a convins să fiu de partea ei.
Twisted Pride de Cora Reilly mi-a plăcut și mai mult decât Twisted Emotions. Aici este vorba despre Remo, cel mai mare dintre frații Falcone și ideea lui de a o răpi pe Serafina în ziua nunții ei, pentru a stârni un conflict în clanul mafiot rival. Doar că Serafina se adeverește a fi mai mult decât o tânără speriată, crescută pentru a deveni soție devotată și mamă iubitoare. Dinamica dintre cei doi mi-a plăcut mult, iar întunericul din sufletul lui Remo a fost foarte bine construit.
Acestea au fost cărțile lui ianuarie. Voi ce ați mai citit?
A Word so Fitly Spoken este un roman ce explorează idei precum singurătatea, puterea, iubirea pentru familie, devotamentul pentru țară, dar și capacitatea unui om de a nu se pierde pe sine însuși în cele mai întunecate clipe din viață. Asha este o protagonistă pe care am apreciat-o mult: este blândă, dar fermă, sinceră și încăpățânată, înțelegătoare și curajoasă acolo unde altcineva s-ar pierde cu firea. Modul în care încearcă să supraviețuiască și să înțeleagă lumea în care este prinsă e demn de urmărit.
T.A. Lawrence creează personaje interesante și complexe, pe care vrei să le urmărești, să le descoperi, să vezi ce își doresc de la viață. Relațiile ce se construiesc între Asha și cei din jur sunt realiste, credibile și foarte variate. Am apreciat dinamica între ea și Kiran, felul în care se cunosc și se descoperă.
Hoți mărunți de Margaret Owen este un roman alert, plin de magie, primejdii, comploturi și dialoguri savuroase. Persoanejele sunt bine conturate, cele principale și secundare deopotrivă, iar relațiile ce se construiesc sunt realiste și foarte variate. Vanja e o protagonistă despre care nu poți spune că e un model în viață: fură, minte și face tot posibilul pentru a-și atinge țelul, fiind mânată de dorința de a fi liberă. Totuși, odată ce se înconjoară de oameni care știu cine este, începe să sape adânc în propriul suflet, să descopere părți pe care le-a îngropat demult și să înțeleagă de unde vin fricile ei.
Lumea magică este bine pusă la punct și se întâmplă multe lucruri, dar acestea sunt explicate și-și au rostul în poveste, nu te simți nici măcar o clipă păcălit sau nedumerit de unde a apărut un lucru sau o situație. Răul din Hoți mărunți este abil conturat și simți groaza pe care o stârnește, fapt ce am apreciat mult de tot.
Într-o lume în care anotimpurile încep să se comporte ciudat, Mura, o copilă de om crescută printre orci, încearcă să înțeleagă încotro i se îndreaptă viața. O iubește mult pe mama ei adoptivă, Tuakki, o femeie orc ce o învață arta supraviețuirii în pădure, dar relația celor două este plină de momente de tensiune. Declinul Alb, un anotimp ce devine din ce în ce mai lung și îngreunează viața ființelor de pe insulă, aduce cu sine nu doar frigul și foamea, ci și amenințarea unui sfârșit dureros. Tuakki decide să plece din sat într-o misiune secretă, însă Mura nu poate tolera să fie lăsată în urmă, așa că pleacă în căutarea femeii-orc.
Urletul gheții de Diana Boitor este o carte în care magia planează peste o lume ce o consideră a fi o putere malefică, întunecată, o putere menită să distrugă și să subjuge. Am apreciat multitudinea de rase existente în poveste și istoria apariției acestora, dar și relațiile ce se construiesc între comunități. Faptul că oamenii se consideră a fi o rasă dispărută a fost interesant - în lumea Dianei Boitor, nu oamenii sunt rasa pe care se axează acțiunea, ceea ce a fost interesant.
În ceea ce privește personajele, au fost numeroase și variate, cititorul făcând cunoștință cu tot felul de creaturi interesante, cu poveștile lor, cu lumile din care vin și credințele pe care le au. Relația muritorilor cu zeii este una complexă și deseori complicată, iar misterul din jurul unui anumit zeu se adâncește cu fiecare pagină parcursă.
Mura se adeverește a fi o adolescentă explozivă, care acționează din impuls atunci când vine vorba despre Tuakki. Iubirea ei pentru mama adoptivă este una dificilă, aflată la un pas între adorație și suspiciune, dinamica fiind una atipică. Tuakki, la rândul ei, e plină de secrete și cu greu le spune altora ce gândește, ceea ce o face un personaj ermetic. Talla, o tânără ce ascunde un secret sumbru, mi-a plăcut prin replicile ei simpatice și prin capacitatea de a se stăpâni în cele mai tensionate momente.
Urletul gheții este o poveste despre călătoriile spre inima pământului și spre inima celor mai întunecate gânduri din propria persoană, o cascadă de emoții și trăiri, o adevărată armată de creaturi ce încearcă să supraviețuiască Declinului Alb, o epopee a cunoașterii și descoperirii.
Devoratoarele de păcate sunt creaturi indezirabile, a căror unic scop în viață este de a lua păcatele muribunzilor asupra lor, pentru ca aceștia să pășească pe cealaltă lume puri. Ca pactul să fie încheiat, Devoratoarele trebuie să consume la înmormântare felurile de mâncare ce corespund păcatelor ce au fost spuse pe patul de moarte, făcând astfel cunoscute public cele mai întunecate secrete ale morților.
Megan Campisi știe să atragă cititorul și să-l facă părtaș la tot ce se întâmplă prin intermediul vocii simple pe care o are May. E ușor să simți teama protagonistei, anxietatea și oroarea. Autoarea nu ascunde realitatea după cuvinte frumoase, ci aduce în prim plan mizeria ce domnește peste tot, aspectele mai puțin romantice ale vieții la palat, intrigile și realitățile oamenilor de rând, ce muncesc pe brânci până la moarte pentru a satisface foamea și orgoliul unor figuri sus-puse.
În iarna lui 1912, trei colege de clasă din Bucureşti creează clubul Busuioacelor, acesta având menirea să le ajute să-şi viseze ursiții şi să se căsătorească cu aceştia. Anemona, Cesonia şi Aimée sunt fericite în micul lor univers, dar o serie de crime odioase se întâmplă în capitală şi ursiții fetelor sunt vizați de forțe necunoscute...
Lisandra este mătuşa Anemonei. Puțin mai în vârstă decât nepoata, Lisandra creaază probleme acasă: are o reputație nu tocmai de fată cuminte, respinge orice pretendent la inima ei şi e destul de rece cu Anemona. Viața Lisandrei se schimbă atunci când în peisaj apare un tânăr enigmatic ce-i suceşte mințile, iar relația celor doi scoate la iveală lucruri sinistre.
Sâmbătă seara, în Cişmigiu de Aurelia Chircu este o poveste-carnaval, unde totul începe aparent banal, într-un decor de poveste, dar uşor-uşor în scenă apar noi elemente, care schimbă atât pulsul oraşului, cât şi viața protagoniştilor. Normalul devine mistic, irealul începe să capete sens, iar destinele personajelor iau întorsături neaşteptate.
Mi-a plăcut ritmul poveştii, evenimentele care se succed rapid şi te țin mereu interesat de ce se întâmplă, personajele pestrițe - unele îngâmfate, altele indecise, unele malefice şi absolut toate fascinante prin originalitatea lor.
Lisandra mi-a plăcut cel mai mult - o femeie tânără, aparent sigură pe ce vrea şi independentă, Lisandra este infectată cu virusul iubirii pătimaşe şi ajunge să revizuiască toată viața sa şi visele pe care le are. Anemona e o tânără încă naivă, dar care atunci când e pusă în fața unei decizii dificile, gândeşte clar şi rațional. De Cesonia şi Aimée nu mi-a plăcut - sunt exact tipul prietenului fals, care îşi urmăreşte interesul şi apropie un om doar când are nevoie de acesta. Atitudinea lor față de Anemona nu le-a făcut cinste şi am apreciat felul în care primesc de la viață exact ceea ce oferă.
Cât priveşte personajele masculine, Adam nu a fost neapărat pe placul meu, în schimb Amza şi Prichindel m-au amuzat teribil - firi puternice, încăpățânate, cu un mod original de gândire.
Vă recomand volumul Aureliei Chircu dacă vă pasionează thrillerele setate în spațiul românesc, poveştile alerte, misterul şi personajele inedite.
10 poveşti şi rețete pierdute prin Deltă de Teodor Hossu-Longin nu este doar o carte. Este un album plin de imagini din alte vremuri, o serie de poveşti cărora numai bătrânii le pot da aripi, un omagiu adus naturii şi atemporalității.
Vocea narativă este acaparatoare şi te face să te simți implicat trup şi suflet în ce spun oamenii pe care-i cunoaşte şi întâlneşte autorul, fie că sunt prieteni de o viață sau personaje cu adevărat rupte din basme, dar care, cumva, sălăşuiesc pe pământ, ducând un trai molcom, aşteptând călătorul pentru a-i spune mai departe povestea.
Formatul volumului mi-a plăcut enorm - poveştile de viață, evenimentele demult uitate, miturile şi mai ales rețetele, care-ți lasă gura apă şi te fac să vrei să te teleportezi azi, acum, în curtea în care se găteşte un adevărat festin boieresc, alternează cu imagini ce imortalizează Delta ca un organism întreg, complex, cu natura sa luxuriantă, flora şi fauna bogată, oamenii de ieri şi de azi.
10 poveşti şi rețete culese de prin Deltă nu este doar un album al vremurilor demult apuse, ci şi o adevărată lecție de istorie, etică, etnografie, gastronomie. O lume pe care vă invit să o descoperiți - o lume ce există la câteva ore distanță cu trenul de Bucureşti, unde te trezeşti în alt timp, simțind cum sufletul se reconectează cu natura - aşa cum omul modern a uitat să o mai facă.
