Vaporul alb de Cinghiz Aitmatov este o poveste plină de melancolie, dor și durere, dar aceste sentimente sunt trăite într-un fel aparte de către protagonist. Pentru băiat, natura este sacră, bunicul un adevărat zeu, iar rânduiala lumii se supune voii Maicii Cerboaicei cele Cornute, creatura mitică, despre care bunicul spune că este mama tuturor și că aceasta trebuie cinstită pentru ca viața să fie dulce pentru toți.
Fără a apela la un limbaj pompos, autorul prezintă cititorului o lume izolată, familia unui pădurar kârgâz, unde domnește ura și prostia, singurul om căruia îi pasă de copil fiind bunicul Momun. Acesta, deși este un bătrân care a trecut prin multe, e considerat un nimeni de către pădurar, ginerele lui, un om înrăit de faptul că soția lui nu poate să-i aducă pe lume un copil. Autorul arată realitatea familiei tradiționale, ambițiile unui om aflat la putere, dar care nu are inimă, cât și lupta deseori lipsită de victorie a bătrânului pentru a-i oferi copilului o viață cât mai lipsită de griji.
Tethered de Elayna R. Gallea este un fantasy alert, unde accentul se pune pe dezvoltarea relației romantice între personaje. Am apreciat mult faptul că avem parte de ambele perspective și astfel aflăm despre trăirile fiecăruia, despre planuri și pierderi, dar și despre felul în care Luna și Sebastian se obișnuiesc cu noua legătură între ei. Deși încep ca doi străini, care aparent nu au nimic în comun, comploturile de la curte și promisiunea unui viitor sumbru îi fac pe cei doi să caute soluții pentru a scăpa cu viață.
Per total, Tethered este un roman unde subiectul principal este relația romantică între un om și un vampir, atmosfera este sumbră și narațiunea e plină de tot felul de secrete. Recomand această carte dacă vă place fantasyul cu vampiri și cu acțiune alertă.
După douăzeci de ani, Ovidiu Dumbravă încă luptă cu criminalitatea. Este anul 1989 și realitatea devine ambiguă, evenimentele politice mișcă lumea, iar o crimă aparent banală - uciderea unui țigan la marginea unei clădiri abandonate - se adeverește a fi mai mult decât o răfuială între clanuri.
Deși își dorește o viață liniștită, Ovidiu este încă tulburat de trecutul său - de felul în care partizanul Andrei Rogozanu i-a trădat tatăl, de modul în care acesta încă este în viață, dar și de felul în care o veche cunoștință, generalul Cândea, îi spune să renunțe la cazul curent pentru că Dumbravă este depășit.
Uniforme însângerate este un roman plin de detalii istorice, arătând cum tot felul de personalități din acea perioadă au fost implicate în căderea regimului comunist, dar și cum acesta încă era în picioare în România, contrar tuturor schimbărilor din jur. Povestea personajelor se împletește cu istoria, destinele unor oameni simpli sunt umbrite de deciziile conducătorilor, iar Cătălin Dumitrescu știe să țină cititorul atent la tot ce se întâmplă.
Autorul evocă într-un mod atractiv atmosfera, evenimentele vremii, viața de zi cu zi a oamenilor de rând. Mi-a plăcut relația lui Dumbravă cu superiorul său, Cândea, felul în care cei doi încearcă să deslușească ițele cazului și astfel ajung să se reîntâlnească cu oamenii pe care-i credeau pierduți pentru totdeauna - de exemplu, cu o veche cunoștință, care se ascunde sub un alt nume și se întoarce în țară în cele mai periculoase împrejurări.
Uniforme însângerate e un roman despre patrie și naționalism, așa cum este văzut de oamenii de rând, dar și despre manipulare, putere și cenzură. Mi-a plăcut felul în care s-a maturizat Ovidiu Dumbravă și cum încearcă, la câteva decenii după primul lui caz răsunător, să-și facă meseria ca la carte.
Mi-am propus să mai citesc și din cărțile fizice pe care le aveam în bibliotecă, așa că în luna martie m-am axat mai mult pe aceste titluri.
Despre dragoste și umbră este a treia carte semnată de Isabel Allende pe care o citesc.
Stilul ei este unul plăcut mie, pentru că, deși cărțile semnate de Allende nu merg citite într-o zi, lentoarea din poveste, dar și amalgamul de emoții pe care le trezește autoarea, sunt binevenite.
Logodnicii iernii de Christelle Dabos m-a impresionat prin felul în care autoarea abordează genul YA. Protagoniștii sunt bine gândiți și, deși nu i-am iubit din prima, am ajuns să fiu foarte implicată în tot ceea ce li se întâmplă. Abia aștept să citesc continuarea.
Petale senzuale. Muugri de Eros, antologie semnată de autorii editurii Petale Scrise, este un volum mai mult decât potrivit dacă vreți să vă dedați unor povestiri pline de patimă, flăcări, dorințe și așteptări îndeplinite.
Nu s-a lăsat și fără abandonate. Aveam The Princess Bride de William Goldman pe listă de foarte mult timp, dar când am ajuns la carte, am rămas profund dezamăgită. Este scrisă într-un stil care te face să te întrebi dacă autorul are pic de respect pentru cititorii săi, multă ironie la adresa genului fantasy, ya și romance, dar și nu de puține ori comentarii care nu-și au deloc rostul. Povestea în sine este plată, lipsită de personaje pentru care să ții pumnii și să speri că vor reuși în viață. Cu alte cuvinte, și printre clasici există cărți slabe.
Apă proaspătă pentru flori de Valerie Perrin a fost un roman mai puțin obișnuit pentru mine - subiectul dezbătut e unul mai mult cinematografic, tragi-comic. Cu toate acestea, am apreciat felul în care protagonista s-a deplasat prin viață și cum a făcut din trecut un scut și nu o armă.
Povestea fără sfârșit de Michael Ende e genul de clasic pe care trebuie să-l citești la vremea sa. Deși per total mi-a plăcut, au fost prea multe momente când mă plictiseam și mi-a lipsit mult punctul culminant - care efectiv nu a existat. Romanul este mai mult despre călătorie decât despre destinație.
Instant Karma de Marissa Meyer e un YA simpatic, ce a început cu o notă discordantă pentru mine - mi-a fost antipatică protagonista, dar pe parcurs aceasta a crescut și s-a maturizat, devenind cea mai bună versiune a sa.
Secera de Neal Shusterman o aveam pe listă de ani buni, probabil de când a apărut, dar am rămas dezamăgită. Ideea sună bine - o societate utopică, unde nu există presiune socială, sărăcie sau moarte, unde un grup ales de oameni trebuie să fie Seceri - cei ce decid cine și când moare. Dar am citit câteva capitole și acțiunea nu m-a prins. Nu am putut forma vreo legătură cu personajele și nici nu am putut aștepta până când apare prima piatră subacvatică în lumea aceasta perfectă.
O altă lectură abandonată din această lună a fost The Queen`s Poisoner de Jeff Wheeler - din nou, o serie pe care o aveam pe listă de ceva timp. Dar nu am fost deloc cucerită nici de stilul scriiturii, nici de personaje, așa că am decis să nu forțez nota.
O altă carte abandonată și din fericire ultima pe martie a fost Iubiri paralele de Cella Serghi - m-a plictisit din primele pagini și felul în care se sărea de la o idee la alta nu m-a încântat.
The Girl Who Fell Beneath the Sea de Axie Oh a fost o lectură pe care am început-o fără așteptări și am rămas cucerită de poveste, dând gata romanul în două zile. Mi-a plăcut mult de tot inserția elementelor mitologice, protagonista și scriitura cinematografică.
Uniforme însângerate de Cătălin Dumitrescu urmărește soarta personajelor din Fiul dușmanului, la aproape douăzeci de ani după evenimentele în care au fost implicați Ovidiu Dumbravă și maiorul Cândea. Am scris mai multe despre volum aici.
Amintirea palidă a munților de Kazuo Ishiguro este volumul de debut al autorului, portretizând viața unei femei japoneze, care emigrează în Anglia în perioada postbelică. Deși aparent viața ei e lipsită de evenimente marcante, pe parcursul romanului cititorul află că, oricât de banală ar fi existența unui om, mereu există o perioadă plină de incertitudine și de evenimente ce-i marchează viața pentru totdeauna.
Aceasta a fost luna martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?
Cu trei sute de ani în urmă, regele din Aloriya s-a întors din pădure purtând coroana Doamnei Nopții, astfel încheind un pact cu aceasta. Calea prin pădure, spre inima regatului Doamnei s-a închis pentru totdeauna, iar magia a început să înflorească în Aloriya. Dar, odată cu prosperitatea regatului, creaturile din pădure au devenit din ce în ce mai sinistre, întunecate și dornice să aducă schimbarea.
Among the Beasts & Briars de Ashley Poston este un basm întunecat, unde autoarea pune un mare accent pe construcția lumii magice și pe creaturile din pădure. Personajele sunt definite suficient cât să-ți faci o idee despre ce fel de oameni - sau creaturi - sunt, dar nu suficient cât să le înțelegi motivele sau să le afli cele mai intime taine. Cerys este o fată care se consideră o tânără obișnuită și nu de puține ori repetă că ea este doar o fiică de florar, spre disperarea companionilor săi. Totuși, reușește să-și depășească frica față de ce vor spune ceilalți și se aruncă în fața pericolului, folosindu-și magia în folosul comunității.
La petrecerea de Halloween, cea mai bună prietenă a lui Alice, Brooke Donovan, dispare, după ce se ceartă cu iubitul său, dar lumea nu ia în serios această dispariție. Atât Alice, cât și Iris simt că ceva este putred, dar nimeni nu e dispus să le asculte, până când este găsit cadavrul fetei, astfel încât dispariția devine un caz de posibilă crimă. Unindu-și puterile, cele două fete își pun mintea la contribuție pentru a descoperi cine i-a vrut răul lui Brooke și sunt setate pe a găsi făpașul.
Ancheta pe care o deschid cele două fete, ajutate de tot felul de persoane de interes, este una intensă și plină de întorsături de situație. Deși am intuit pe la jumătate cine ar putea fi făptașul, am apreciat cum au fost explorate toate sursele posibile sau probabile și cum fetele, împinse de inteligență, ingeniozitate și poate undeva și de teribilism adună probe și le pun cap la cap.
Spice Road de Maiya Ibrahim este o carte alertă, unde accentul se pune pe lumea magică în care trăiesc personajele. Toată călătoria grupului este încărcată de magie, tristețe, durere, dar și frumusețe și speranță, personajele descoperind atât cine sunt ele de fapt, cât și originea magiei și complexitatea acesteia. Multe adevăruri rămân nespuse și multe aspecte oferă complexitate acțiunii, însă un lucru rămâne cert: Imani, alături de grupul ei, nu se vor opri până când îl vor găsi pe fratele fetei.
Cât privește personajele, Imani e o persoană complexă, care totuși nu este idealul întruchipat. Deși este puternică și folosește cu măiestrie puterea ce-i este dată, fata dă dovadă de o lipsă totală de atenție pentru lucrurile din afara ariei sale de interes și deseori este prea mândră acolo unde nu este cazul. Deși mi-a părut rău de ea în anumite circumstanțe, sunt și situații în care Imani nu are dreptate și am apreciat cum alte personaje îi deschid ochii asupra greșelilor pe care ea le face.
