Bilanț literar: Martie 2026

 Salutare!

Martie e o lună plină de încercări, an de an, așa că nu știu niciodată cum va fi din punct de vedere literar. Tot ce pot spune e că: am citit. Și de pe lista mea de TBR, și titluri pe care nu le aveam în plan, iar faptul că m-am ținut de acest hobby e suficient.

Dire Bound de Sable Sorensen e cartea lunii martie la clubul Oanei și, dacă nu ar fi fost aleasă, nici că aș fi auzit sau ajuns la acest titlu. Pe scurt, e Fourth Wing dar cu lupi, dar mie mi-a plăcut mult mai mult decât Fourth Wing, și imediat detaliez. Aici, o urmărim pe Meryn, o tânără dintr-o familie unde tatăl e mort, mama e bolnavă, iar sora mai mică are nevoie de o viață ceva mai bună decât cea pe care o are Meryn. Așa că protagonista își câștigă traiul luându-se la bătaie cu inși mai puternici, care au impresia că dacă e femeie, e o pradă ușoră. Totul se schimbă atunci când sora ei mai mică dispare, iar Meryn decide să se înroleze în armată pentru a pleca pe front și pentru a lupta cu regatul vecin, locuit de vampiri - cei care răpesc copii umani pentru a-și prelungi viața. Doar că, fără să știe, Meryn ajunge să participe la Proba Legământului, în urma căruia cei ce reușesc ajung să creeze un legământ cu lupi uriași și să devină luptători de elită a regatului.

Dire Bound e un volum ce cuprinde foarte multe elemente la modă din romantasy-ul actual, cu toate acestea, mi-a plăcut enorm povestea cu o singură excepție. Avem o școală militară, o societate împărțită în două - oamenii de rând, ce plătesc prețul războiului și sunt împotmoliți în sărăcie, și elitele de la palat, ducând un trai luxos și sunt complet deconectați de suferința poporului. Proba Legământului mi-a plăcut foarte mult, cruzimea, crimele și vârsarea de sânge din Dire Bound mi s-au părut și justificate, și naturale în contextul poveștii, au avut sens. Avem și un triunghi amoros - ceea ce pentru mine e mereu un mare minus, și ăsta a fost elementul ce mi-a cam tăiat din elan. Deși este clar că personajul A nu urmează să rămână cu Meryn, au fost mult prea multe scene - explicite - între cei doi, și am avut impresia că sunt acolo doar pentru a bifa smut-ul, fără a crea de fapt o conexiune adevărată între personaje. Construcția tensiunii cu personajul B a fost la înălțime și abia aștept să aflu cu ce se continuă seria. Deși cartea se termină relativ clișeic, am prevăzut multe întorsături de situație și intuiesc ce urmează să se întâmple, vreau să continui povestea pentru că-mi place mult cum sunt construite personajele, dar mai ales, universul în care are loc acțiunea.

Librăria lampagiului de Sophie Austin o urmărește pe Evelyn, o tânără ce descoperă că tatăl ei a pierdut conacul și toată averea lor la jocuri de noroc și e nevoită, împreună cu mama sa, să se mute la o rudă îndepărtată în York. Aici, Evelyn decide să-și ia destinul în propriile mâini și se angajează în secret la o librărie, ceea ce pentru înalta societate din Anglia de la finalul secolului 19 nu e tocmai un lucru bine privit sau măcar obișnuit. Doar că apare o problemă: tânăra nu e singura candidată pentru postul de asistent în librărie și se trezește față-n față cu William, un scriitor tânăr, care ascunde propriile secrete. Librăria lampagiului e un volum ce se parcurge ușor și care ne oferă o fereastră spre societatea englezească victoriană din provincie, urmărind atât personaje din nobilime - cum e Evelyn sau lady Violet, antagonista din volum, cât și personaje cu origini modeste - William, ce a plecat la Londra pentru a-și publica manuscrisul și apoi a revenit în York, prietenul acestuia, Jack, sau Naomi, o tânără spălătoreasă. 

Povestea curge firesc, personajele se comportă potrivit statutului, mi-au plăcut mult de tot mătușa lui Evelyn, Clara, dar și Naomi și Jack, oameni cu sufletul cu adevărat mare. M-a cam sâcâit mama lui Evelyn, dar într-un final a avut sens de ce a luat anumite decizii. Protagoniștii au propria evoluție - credibilă, undeva înduioșătoare, și mi-a plăcut de ei separat. Partea de romance a fost forțată, în opinia mea - nu am simțit deloc atracția între cei doi, doar cuvintele autoarei ce spuneau, nu arătau ce se întâmplă între Evelyn și William. Câteva evenimente au fost caricaturale și asupra mea nu au avut impactul dorit (cred) de către autoare. Per total, Librăria lampagiului e un volum ușor de parcurs, cu o acțiune deloc solicitantă și cu personaje simpatice.

Montana de Alexandru Popescu este povestea unui adult care a copilărit într-un spațiu aproape mitic, rupt de realitate. Mai exact, Ivan Josan, în prezent reporter la un post de televiziune englezesc, a crescut într-un vagon de tren, ca mulți alții, într-un spațiu delimitat de un zid înalt de beton. „Baza” este lumea copilului Ion - cu prietenii de aceeași vârstă, cu adulții ce muncesc la calea ferată, cu realitățile istorice din Benderul din anii 1990, când s-a destrămat un imperiu și „Baza” a devenit doar un element de pe teritoriul Transnistriei, o țară ce nu există pe hartă și care nu este recunoscută de majoritatea mapamondului. Volumul ne poartă atât prin prezent, când adultul trăiește cu urmările evenimentelor din copilărie, cât și prin trecut, cititorul observând o copilărie în vremuri tulburi, dar fericită, pentru Ivan de altă dată.

Mi-a plăcut mult de tot vocea narativă și felul în care este prezentată viața oamenilor din Transnistria, poate pentru că, deși sunt mai tânără decât autorul, am copilărit și eu în această „țară”-fantomă, ce-i drept, fără să trăiesc atrocitățile din războiul din 1992, dar rămășițele acestuia și urmările mi-au afectat familia și, retrospectiv, și pe copiii de vârsta mea. Montana e o imagine amplă a unui loc despre care, dacă nu ai avut ocazia să călătorești într-acolo, nu știi mare lucru, decât faptul că e un teritoriu aflat sub influența și controlul Rusiei. Dar e și un roman despre viața omului muncit, a omului simplu, care se trezește de pe o zi pe alta cu un alt steag fluturând peste oraș, și în această harababură, trebuie cumva să supraviețuiască și să nu-și piardă mințile. Titlul romanului semnat de Alexandru Popescu e de impact și atunci când a avut sens în roman, am apreciat enorm toate etapele ce au dus la punctul în care Montana devine nu un cuvânt, ci o poveste complexă, un punct de cotitură într-un destin.

The Highwayman de Kerrigan Byrne este primul volum din seria Victorian Rebels, fiecare poveste urmărind alt cuplu. Aici o descoperim pe Farrah, o tânără văduvă ce lucrează la Scotland Yard, văzându-și de viața ei și jelind moartea în condiții tragice a singurului om pe care l-a iubit. Când în peisaj apare Dorian Blackwell, un interlop notoriu și un bărbat cu inima neagră, viața lui Farrah se transformă peste noapte. Este răpită și dusă undeva departe, iar Dorian îi aduce la cunoștință faptul că doar un târg încheiat cu el o va salva de la moarte. Dacă acceptă să se căsătorească cu el, Farrah nu doar că va putea dezgropa un secret uriaș, ci-l va putea ajuta pe Dorian să se răzbune pe cei care i-au greșit. Propunerea, oricât de scandaloasă, e totuși singura șansă a femeii la viață...

The Highwayman e un roman previzibil, cu o multitudine de clișee și cu o acțiune pe care am mai întâlnit-o în alte cărți, dar e și genul de comfort read, când vrei să citești o poveste unde personajele suferă, dar o scot la capăt și știi că totul va fi bine. Cu siguranță e un volum perfect între două cărți mai grele sau când vrei să te pierzi într-o poveste de dragoste deloc pretențioasă din Anglia victoriană.

Al patrulea volum din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent intră direct în pâine. Mi-a plăcut faptul că acțiunea e alertă, că reîntâlnim personaje din primele două cărți, că aflăm lucruri noi despre zei și despre relația dintre aceștia, și că ne apropiem și mai mult de Nyaxia, un personaj pe care autoarea îl dezvăluie câte puțin în fiecare volum. Din păcate, The Fallen and The Kiss of Dusk a avut, pentru mine, aceeași problemă ca și volumul anterior. Pentru început, acțiunea e alertă și ceva mai variată, ca peisaj, decât în primul volum din duologie, dar tot mi s-a părut repetitivă și chiar obositoare de multe ori. Partea de romance... mi-ar fi plăcut o abordare puțin diferită. Am simțit că anumite scene 18+ sunt acolo nu pentru a crea conexiunea dintre protagoniști, ci pentru a bifa că există smut în carte. Sunt în continuare curioasă de universul creat de autoare și abia aștept să văd cu ce se continuă povestea în următoarea duologie din serie.

Champions of the Fox de Kevin Sands este ultima carte din trilogia Hoții din umbră și a fost o carte ce m-a ținut cu sufletul la gură. Aici, aflăm foarte multe lucruri despre zeități, despre legătura dintre acestea și artefactele recuperate de gașcă din volumele anterioare, despre antagoniștii universului, dar și despre trecutul personajelor principale. Fiind al treilea volum din serie, nu pot da prea multe detalii, cert este că personajele se dezvoltă foarte frumos, lucrurile se leagă, iar felul în care gașca pune la cale tot felul de planuri nebunești - și cum le duce la bun sfârșit - e unul tare captivant. E o serie middle grade, dar e potrivită și un public mai în vârstă, nu e deloc puerilă și construcția sistemului magic e complexă.

Wild Thing de Michelle Hercules este a doua carte din seria Blueblood Vampires și aici o urmărește pe Aurora, fiica vrăjitoarei supreme, și pe Saxon, un vampir ce face parte din anturajul lui Luca, prințul din primul volum. Aurora și Saxon se trezesc într-o situație complicată: după o seară petrecută împreună, descoperă că sunt sortiți unul altuia, iar asta e ceva tabu penru societatea din care fac parte. O vrăjitoare nu are ce căuta cu un vampir, iar situația devine și mai neplăcută atunci când ies la iveală niște secrete legate de primii vampiri și de niște artefacte ale vrăjitoarelor. Volumul urmărește și povestea de dragoste dintre protagoniști, și povestea generală a universului creat de autoare. Se citește ușor și rapid, se întâmplă lucruri, dar chiar dacă sunt întunecate și amenință omenirea (vampirimea, vrăjitorimea, etc.), știi că totul va fi bine. Aș fi preferat ceva mai puține scene 18+, uneori simțeam că tergiversează acțiunea și nu aduceau nimic nou relației dintre protagoniști, dar ăsta s-ar putea să fie doar un aspect ce ține de gusturile mele.

Forgotten Heir de Michelle Hercules este al treilea volum din seria Blueblood Vampires și aici o urmărim pe Miranda, sora mai mică a Aurorei, și pe Rikkon, fratele mai mare a lui Vivi, protagonista din primul volum. Rikkon se adeverește a fi cineva diferit față de cum îl cunoaștem în primul volum (e spoiler, așa că nu zic mai multe), și în acest volum urmărim povestea și parcursul lui. Partea de dezvoltare a universului, de descoperire a intrigilor, a motivelor din spatele războaielor ce au loc între specii, a fost punctul forte a cărții. Pe partea de romance, pentru mine a fost cea mai slabă carte de până acum din serie. Miranda e o protagonistă foarte simpatică, e bine conturată, e matură pentru vârsta ei, și pare în general o persoană plăcută. Rikkon e altă poveste. Conjunctura e de așa natură, încât Rikkon deseori se află în situații în care el e cel aflat în dezavantaj, dar îl auzim toată cartea spunându-i Mirandei „te voi proteja/te voi salva/voi avea grijă de tine”, și doar din cum e situația lui în momentul respectiv e clar pentru toată lumea că nu are cum să se țină de cuvânt. Tipul ăsta de replică e repetitiv și la un moment dat mă întrebam ce vede Miranda în Rikkon. Ce am apreciat totuși e cât de treptat evoluează lucrurile dintre cei doi, că nu avem parte de nșpe scene mature care să fie acolo doar pentru a fi. În continuare sunt intrigată de povestea principală; nu mă interesează în mod special cuplul ce urmează să fie protagoniști în volumul următor, dar voi continua seria.

Premiul pentru cea mai frustrantă lectură din această lună merge spre A Steeping of Blood de Hafsah Faizal, a doua carte din duologia Sânge și ceai. Povestea a început atât de promițător, dar pe parcurs am simțit deseori nevoia să iau o pauză, să oftez și să clatin din cap. Să încep cu punctele forte - autoarea conturează foarte visceral ideea de colonizator, de stat ce acaparează alte state, ce ia cu forța resurse și nenorocește milioane de oameni. Rasismul și ura față de „cei care nu sunt ca noi” sunt și ele bine conturate. Construcția lui Jin și felul în care acesta face pace cu noua sa identitate, parcursul lui Flick, și felul în care se dezvoltă relația între ei mi s-a părut sensibil, plin de duioșie și de completare reciprocă. Cam aici, din păcate, se termină punctele pozitive, pentru mine.

Ce nu mi-a plăcut: voi începe cu Arthie și relațiile ei romantice. Fără să dau prea multe spoilere, în primul volum se construiește tensiunea între protagonistă și personajul A, e foarte volatil totul, există atracție, există neîncredere, există ură, există de detoate. Ca în volumul doi, protagonista brusc, în opinia mea, să se deconecteze de tot ce s-a întâmplat cu personajul A și să construiască ceva cu personajul B - care e și acesta prezent în primul volum, dar e conturat ca un personaj relevant pentru poveste, nu pentru protagonistă. Din acest motiv, nu am simțit chimia dintre Arthie și personajul B, deși autoarea tot a inclus scene (intime, dar nu 18+).

Nu mi-a plăcut felul în care e construit antagonistul și mare dezvăluire de la final, multe lucruri păreau să fie acolo doar pentru a ocupa pagini. Mai e un personaj relevant, important chiar, din primul volum, pe care îl reîntâlnim pe la 80% în poveste și tot ce face e să alerge de colo-colo, s-a simțit de parcă autoarea ar fi uitat de el complet și când l-a readus în poveste, era doar de fundal. Mai e un moment: autoarea a decis să introducă o scenă șocantă, unde un personaj trebuie să ia o decizie ce schimbă totul, și motivația de ce personajul procedează în așa fel a fost una seacă, lipsită de sens, pentru că scena ar fi putut fi de impact și fără ca personajul respectiv să participe în modul în care a făcut-o. Bucata respectivă din poveste mi s-a părut că e acolo doar pentru a șoca și de a aduce un strop de dramă, dar pe mine una doar m-a iritat. 

În concluzie, am fost dezamăgită de poveste și de cum s-a terminat. Nu cred că voi mai citi altceva semnat de autoare, cu toate că mi-au plăcut primele trei cărți semnate de ea.

Luna asta nu s-a lăsat fără cărți abandonate. Spiritul slujitor de Leigh Bardugo ar fi trebuit, în teorie, să fie exact pe gustul meu: realism magic, o premisă intrigantă, o protagonistă interesantă. Dar am tras de mine câteva capitole până să decid că nu are sens. Luzia mi s-a părut foarte apatică, iar stilul autoarei greoi - nu în sensul de complex, ci plictisitor rău. E prima mea întâlnire cu Leigh Bardugo și cred că și ultima, pur și simplu nu e pe gustul meu.

You Killed Me First e un thriller semnat de John Marrs, carte aleasă pentru luna aprilie la bookclubul la care particip. Recunosc că nu am început romanul cu așteptări - eu și thrillerele în general nu ne înțelegem, asta pentru că eu sunt genul de cititor ce trebuie să empatizeze măcar cu un personaj pentru a fi investit în poveste. Aici urmărim două femei, vecine, fiecare cu problemele și secretele sale, cum fac cunoștință cu o a treia femeie, ce se mută în cartier. Am parcurs cam o treime de carte înainte să mă opresc. Niciuna dintre cele trei nu e o persoană bună, nu am putut empatiza cu niciuna, iar acțiunea mi s-a părut foarte lentă și simțeam că povestea stagnează doar de dragul de a fi lungită.

Acestea au fost lecturile lui martie pentru mine. Voi ce ați mai citit?

Bilanț literar: Februarie 2026

 Bine v-am găsit din nou!

Februarie a fost o lună bună, cu multe cărți audio și mă bucur că am reușit să ajung la suficient de multe titluri ce se aflau pe lista mea de ani buni.

Orașul mascat de Genevieve Cogman este al doilea volum din seria Biblioteca invizibilă și, de data asta, acțiunea se desfășoară preponderent într-o Veneție alternativă, afectată puternic de Haos. Kai este răpit de către reprezentanții Neamului Frumos, iar Irene știe că, dacă nu reușește să-l salveze, războiul dintre Neamul Frumos și Dragoni e garantat. Povestea e foarte dinamică și mereu se întâmplă ceva, Irene dă dovadă de ingeniozitate, întâlnește prieteni noi și dușmani vechi, iar descrierea Veneției e absolut superbă. Cu toate acestea, am simțit că ceva i-a lipsit acestui volum, nu m-a încântat în aceeași măsură precum Biblioteca invizibilă.

Pasărea cântătoare și inima împietrită de Carissa Broadbent este volumul numărul trei din seria Coroanele Nyaxiei și primul din duetul Născuților din Umbră. Aici, o urmărim pe Mische, cum este capturată de vampirii ce țin de Casa Umbrei și este sortită morții din cauza faptului că le-a omorât prințul moștenitor. Dar în ultima clipă, apare în peisaj Asar, prințul-bastard, care are o misiune pentru ea. Trebuie să coboare împreună în Infern pentru a reînvia un zeu, iar Asar are nevoie de magia lui Mische pentru asta. 

Cartea e alertă rău și plină de evenimente, care pentru mine deveniseră la un moment repetitive și chiar obositoare. Deseori mă gândeam că scena curentă e aproape identică cu precedenta, și doar sunt modificate câteva elemente din decor. Deși călătoria personajelor principale până la țintă durează câteva luni, acest lucru nu s-a simțit, drept urmare, firul narativ romantic a părut, pe alocuri, forțat, iar sentimentele celor doi protagoniști dădeau senzația că au apărut de nicăieri. Cu toate acestea, mi-a plăcut tare mult partea în care Mische își explorează trecutul și credința. Autoarea prezintă foarte bine o situație de fanatism religios, prezentând modul în care un acolit poate fi orbit de conceptul în care crede, fără a vedea de-a binelea aspectele negative ce se desfășoară în cadrul religiei pe care o practică.

Nu m-am putut abține și am continuat seria Biblioteca invizibilă de Genevieve Cogman cu Cărți în flăcări, care din păcate a fost volumul ce mi-a plăcut cel mai puțin. Aici, Irene se trezește la un moment dat că nu poate pătrunde în Bibliotecă pe ușile uzuale, care iau foc, și în curând veștile că alți bibliotecari au trecut prin aceeași neplăcere se răspândesc. Ba mai mult, Alberich, bibliotecarul ce s-a infectat cu Haos, vrea să distrugă Biblioteca. Irene trebuie să ia multe decizii grele și pe parcurs, planurile ei sunt deconspirate, ceea ce înseamnă un singur lucru: cineva apropiat ei a trădat-o.

Deși avansează povestea principală a seriei, Cărți în flăcări a fost volumul care mi-a plăcut cel mai puțin. Acțiunea pare deseori fragmentată, Irene se trezește în niște situații bizare la fiecare pas, nu are o clipă de răgaz, iar felul în care se termină povestea m-a pus pe gânduri. Voi continua seria, sper ca următoarele volume să fie mai pe placul meu.

Baba Iaga a făcut un ou de Dubravka Ugresic este un volum mai ciudățel, împărțit în trei părți, fiecare reprezentând o altă poveste (deși toate sunt legate între ele). În prima, observăm cum o femeie adultă încearcă să aibă grijă de mama ei bolnavă și în etate, descriindu-se relația dintre cele două. A doua poveste urmărește trei femeie în vârstă, Pupa, Beba și Kukla, cum merg la un centru de wellness și ce evenimente au loc acolo. A treia parte e mai mult o lucrare științifică despre cine este Baba Iaga și ce rol are acest personaj în folclorul și cultura multor țări slave. Cel mai mult mi-a plăcut a doua parte, evenimentele sunt ancorate în realitate, dar cu un iz de fantastic, grotesc de amuzant, mitul Babei Iaga fiind inclus în realitatea celor trei femei. Volumul e aletr prin limbaj și replicile pe care și le dau personajele și m-a distrat mult. Dacă vă pasionează folclorul slav și Baba Iaga e un personaj ce vă trezește interes, vă recomand să acordați o șansă acestei cărți.

Gri după întunric este a doua carte pe care o citesc de la Noelle W. Ihli și m-a acaparat într-un fel diferit față de Întreabă de Andrea. Aici, o urmărim pe Miley, o tânără ce și-a pierdut mama într-un accident și nu poate scăpa de vină, iar asta o face să nu se poată concentra foarte bine la antrenamente. Miley urmează să participe la proba de biatlon din cadrul Jocurilor Olimpice, și pentru a se putea întreține, se angajează la o cabană aflată în inima sălbăticiei, în rezervația naturală Frank Church. În timpul liber, aleargă prin pădure, dar totul se schimbă când este răpită de doi bărbați dubioși, care cred în sfârșitul lumii și trăiesc izolați în pădure, departe de civilizație. Pentru a supraviețui, Miley trebuie să dea dovadă de stoicism și să găsească o cale de scăpare dintr-o situație ce pare a fi imposibilă. În același timp, partenerul ei de biatlon, Brent, este înștiințat despre dispariția - și probabil moartea - lui Miley, dar el refuză să creadă așa ceva, drept urmare decide să pornească personal în căutarea tinerei.

Ideea volumului pornește de la un eveniment real, cazul Kari Swenson, ceea ce face lectura și mai înfiorătoare. Autoarea construiește propria poveste, iar felul în care setează atmosfera și creionează personajele este unul fascinant, în sensul morbid. Lucrurile care se întâmplă sunt oribile și se explorează cruzimea umană și limitele - sau mai bine zis, lipsa - acesteia, dar și reziliența de care poate da dovadă cineva aflat într-o situație în care are de pierdut totul dacă nu face ceva. 

Au fost două aspecte ce mi s-au părut trase de păr - ambele fiind legate de medicină - dar am putut trece cu vederea peste acestea. Mi-a plăcut perspectiva lui Miley și relația pe care o construiește cu Mary, iar perspectiva lui Brant a potențat atmosfera de sălbăticie, de izolare și de puterea naturii asupra omului. Volumul e foarte alert și greu de digerat pe alocuri, dar e captivant și-ți dă de gândit despre natura umană.

The Complete Book of the Flower Fairies de Cicely Mary Barker este o carte ce cuprinde volume de poezii și ilustrații despre zânele florilor, așa cum și le-a imaginat autoarea. Este un volum absolut superb prin ilustrațiile pe care le oferă Cicely Mary Barker cititorilor, iar povestirea de la final e foarte simpatică. Fețele zânelor sunt inspirate din fețele copiilor ce frecventau șocoala deschisă de sora autoarei și asta mi se pare foarte înduioșător. Cu siguranță e un volum perfect de oferit drept cadou cuiva care apreciază acest tip de carte-album.

Simplicity Parenting de Kim John Payne este o carte-monolog despre viziunea autorului despre cum să faci parentingul să fie mai ușor. Răspunsul scurt - simplifică totul, de la numărul și tipul de jucării din camera copilului, la numărul de activități la care îl înscrii, la felurile de mâncare pe care i le propui. Autorul accentuează ideea de joacă liberă și de oferă-i copilului spațiu să respire și să se plictisească, și atunci totul va fi mai simplu pentru toată lumea. Am rezonat cu anumite puncte de vedere, altele nu se aplică în cazul familiei mele, și per total, nu a fost o lectură foarte informativă pentru mine. Dar cred că e un volum ușor de parcurs și potrivit unui părinte ce simte că e suprastimulat de un ritm mult prea alert al vieții.

Wild Reverence de Rebecca Ross este un volum acțiunea căruia are loc în universul duologiei Rivali Divini, dar poate fi citit individual de serie, deoarece evenimentele ce au loc se întâmplă cu mult timp înainte de povestea lui Iris și a lui Roman. Aici, o urmărim pe Matilda, fiica a doi zei ce n-ar fi trebuit să se întâlnească vreodată. Puterea Matildei este cea de mesager, ea fiind singura ce poate duce mesaje de pe un tărâm pe altul, fie că e vorba despre lumea zeilor de Sus, a celor de Jos sau de lumea muritorilor. Un lucru ciudat se înâmplă în viața ei atunci când ajunge să comunice cu un muritor, Vincent, prin intermediul visurilor acestuia, fapt ce declanșează o serie de evenimente ce duc la multiple schimbări vitale în lumea zeilor și cea a muritorilor.

Wild Reverence e un volum stufos, cu foarte multă acțiune, dar totodată te face să te oprești ocazional și să observi decorul în care se mișcă, respiră, suferă protagoniștii. Scriitura Rebeccăi Ross e lirică, m-a făcut să simt ceea ce simt personajele, tristețea, disperarea, supărarea, fericirea, încântarea sau dragostea lor, iar felul în care autoarea conturează universul acțiunii a fost absolut fascinant pentru mine. Urmărim zeii și ce puteri au aceștia, comploturile de la curtea de Jos și cea de Sus, dar și evenimentele ce structurează destinul lui Vincent, un muritor viața căruia se împletește strâns cu destinul Matildei.

Mi-a plăcut enorm povestea și mai ales, felul în care sunt construite personajele. Nu doar protagoniștii, ci și antagoniștii sau personajele terțiare. Nimeni nu e acolo doar de dragul de a fi, toți au un rol, un scop, nu sunt doar un decor. Pe Matilda o urmărim de când se naște până când e adultă, iar autoarea construiește realist personajul, se simte maturizarea acestuia. Relațiile pe care le construiește, felul în care iese din încurcături, modul în care plătește pentru greșelile sau erorile sale - toate m-au făcut să mă atașez de Matilda, să fiu mereu curioasă de ce urmează să se întâmple. Relația ei cu Vincent se construiește într-un mod înduioșător, deloc forțat, iar Rebecca Ross e o maestră în a crea ceva magic între două personaje.

Acest roman se numără printre cărțile mele preferate citite în acest an - și printre preferatele din toate timpurile. Scriitura este emoționantă, înduioșătoare, lirică, povestea - complexă, romantismul - deloc forțat. Pentru mine, e etalonul unui fantasy împletit cu o poveste de dragoste ce transcende timpul și soarta.

După un divorț ce o aruncă în derivă, Aurora decide să se întoarcă în orășelul în care a crescut. Aici, în mijlocul sălbăticiei, Aurora a pierdut-o pe mama ei, iar viața tinerei a luat o întorsătură cu urmări pe termen lung. La 32 de ani, Aurora nu are o carieră, oamenii pe care i-a considerat familia ei timp de 14 ani au trădat-o, iar tânăra decide să o ia de la capăt. Dar când ajunge la apartamentul pe care are de gând să-l închirieze, e întâmpinată de Tobias Rhodes, proprietarul doemniului, care îi spune că nu are ce căuta acolo. După ce se stabilește că e o neînțelegere, Aurora rămâne în orășel, decisă să-și ia viața de la capăt, să se bucure de micile reușite și să meargă în drumeții pe traseurile despre care a scris mama ei într-un jurnal. Iar Rhodes, un tată singur și un bărbat foarte taciturn, o observă pe noua lui chiriașă și este suspicios la fiecare pas.

All Rhodes Lead Here de Mariana Zapata este un romance slow-burn, cu personaje foarte bine definite și cu o poveste plină de momente frumoase și înduioșătoare, dar și cu o reprezentare complexă a traumei. Aurora e plină de viață și mereu încearcă să vadă partea plină a paharului, dar lucrurile care i s-au întâmplat în trecut și felul în care a fost tratată de cei mai importanți oameni din viața ei o fac un personaj puternic, pentru că nu oricine ar putea să treacă peste nedreptățile cărora a fost supusă tânăra și să-și trăiască viața frumos. Am iubit mult de tot felul în care Aurora se reîndrăgostește de orașul copilăriei ei, de felul în care își face noi prieteni, i-am iubit vulnerabilitatea și puterea de a încerca din nou, capacitatea de a-și admite greșelile și de a încerca să repare răul făcut. Relația Aurorei cu Rhodes se constriește treptat și pe alocuri chinuitor de lent, dar acest aspect oferă un farmec aparte cărții. Îmi place enorm cum autoarea își construiește personajele și cum le explorează vulnerabilitățile, cum aduce două persoane împreună fără a forța nota și cum relația de dragoste înflorește într-un fel aparte pe parcursul poveștii. Dacă vă e dor de un romance cu personaje realiste, un slow-burn ca la carte și dacă vă plac poveștile unde acțiunea se desfășoară într-un orășel mic, vă recomand cu drag acest roman.

Heartless Hunter de Kristen Ciccarelli e un fantasy pe care voiam să îl citesc de ceva timp, iar Simona mi-a oferit imboldul necesar să încep cartea luna asta, și ce aventură a fost! O urmărim pe Rune, o tânără vrăjitoare, ce trăiește într-un regat unde vrăjitoarele sunt vânate și ucise. Nevoită să se ascundă în spatele imaginii unei tinere aristocrate ce știe doar să meargă pe la baluri și să flirteze, Rune de fapt salvează alte vrăjitoare și se asigură că acestea părăsesc regatul în siguranță. Această identitate, pe care o cunosc doar câțiva oameni, este cunoscută în rândurile vânătorilor de vrăjitoare drept Molia Stacojie, iar Gideon, unul dintre cei mai buni vânători, e decis să o demaște. 

Heartless Hunter e un fantasy unde personajele se joacă de-a șoarecele și pisica, și mi-a plăcut enorm dinamica dintre cei doi protagoniști. Sistemul magic e interesant construit și am apreciat cum e structurată politica regatului, cum sunt percepute cele două tabere - vrăjitoarele și vânătorii de vrăjitoare, cum se aduce în atenția cititorului faptul că nici unii, nici ceilalți nu sunt sfinți. E un volum ce deseori e comparat cu Șarpe și porumbel, dar în afară de dinamica vânător-pradă, eu una nu am văzut o asemănare chiar atât de evidentă. Deși mi-a plăcut povestea și m-a ținut în priză, au fost două momente ce mi s-au părut ridicole. Pentru început, personajele sunt foarte tinere, au până în 20 de ani, dar au experiențe de viață/poziții sociale și/sau politice demne de cineva clar trecut de 25, poate chiar 30 de ani. Nu mi s-a părut natural ca o tânără orfană de 17-18 ani să conducă singură afacerile familiei și să nu fie pusă sub tutela cuiva până ajunge să se căsătorească sau pentru un tânăr de 19 ani să devină comandant în armată la nici doi ani după ce se schimbă regimul politic. Dar lucrul care m-a făcut să mă întreb, pe la jumătatea cărții, de ce mai continui povestea asta, e prezența unui triunghi amoros destul de evident. Mie îmi displace cu pasiune acest trope, îl evit, dar până la urmă, cu câteva scârțâituri, în volum se concluzionează niște lucruri care m-au convins să continui seria și să-i dau cărții un rating mai mare spre final.

Rebel Witch de Kristen Ciccarelli urmărește povestea lui Rune, o vrăjitoare ce trăiește într-un regat ce le vânează pe cele din neamul ei, și a lui Gideon, un vânător de vrăjitoare ce trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile sale. Nu voi da spoilere, pentru că e o serie absolut superbă datorită tensiunii dintre personaje, a jocurilor deseori meschine ce de obicei se termină într-o capcană pentru celălalt, dar și datorită felului în care autoarea construiește societatea din care fac parte cei doi. Mi-a plăcut ritmul acestui volum - a fost alert și mereu se întâmpla ceva, și chiar dacă unele idei/dinamici sunt repetitive și pe alocuri sunt idei din primul volum ce sunt reciclate aici, acest aspect nu a diminuat din plăcerea lecturii. Personajele sunt foarte bine dezvoltate, iar chimia dintre Rune și Gideon e palpabilă și sunt multe momente emoționante între cei doi. A fost foarte interesant să urmăresc și argumentele celor două tabere - a vrăjitoarelor și a oamenilor ce le detestă - cu privire de ce viziunea lor despre viață, societate și dreptate e cea corectă. Seria Molia Stacojie e un romantasy cu multe răsturnări de situație, cu un sistem magic bine explicat și care are sens în poveste și cu o societate divizată, făcând astfel conflictul politic unul plin de nuanțe. În ceea ce privește partea de romance, am apreciat enorm că personajele au un drum lung de parcurs de la a fi inamici de moarte la a-și deschide sufletul unul în fața celuilalt. Vedem cum se schimbă, cum se maturizează și cum ajung să aibă dubii în ceea ce privește cauza pentru care luptă, dar și cum ajung să se vadă unul pe celălalt, dincolo de ranguri sociale sau măști.

Acestea au fost lecturile lui februarie. Voi ce cărți interesante ați citit?

Bilanț literar: Noiembrie 2024

 Salutare!

Hai că noiembrie a fost ceva mai bun la capitolul citit decât octombrie - deși am citit o carte ce nu mi-a plăcut deloc, i-am dat două stele cu indulgență, iar eu de ceva ani nu mai obișnuiesc să trag de mine să termin o carte, de data asta însă a fost o excepție, imediat spun despre ce titlu e vorba și ofer niște detalii.

Prima carte pe care am terminat-o a fost Slaying the Vampire Conqueror de Carissa Broadbent - este un volum ce face parte din seria Coroanele Nyaxiei, dar e un side story, nu are legătură cu personajele sau cu locurile din serie (momentan, mai sunt patru volume ce trebuie să apară, așa că cine știe?). Nu mă lungesc cu povestitul, că am vorbit despre carte pe canal, dar tot ce pot spune este că datorită Carissei Broadbent am început să văd genul romantasy ca fiind potrivit și pentru mine, dar depinde mult cum e abordat. 

Fata ascunsă de Lucinda Riley a fost prima mea - și ultima - întâlnire cu autoarea. Este un roman scris pe la începuturile carierei autoarei, dar a apărut prelucrat după moartea acesteia de către fiul dumneaei și îmi e neclar dacă Lucinda Riley a vrut ca această carte să primească o a doua viață sau a fost o decizie de ordin mercantil din partea fiului ei. Autoarea a devenit foarte cunoscută - cel puțin, în bula mea - datorită seriei Cele șapte surori, o serie iubită și lăudată de mulți oameni pe care-i urmăresc.

Revenind la Fata ascunsă, povestea mi s-a părut haotică, cu mult prea multe fire narative, cu evenimente care au loc din senin și uneori foarte convenabil pentru un personaj sau altul, acțiunile unor personaje  nu sunt deloc veridice, protagoniștii nu au avut nicio evoluție pe parcursul textului, iar stilul autoarei nu a fost tocmai pe gustul meu. Povestea îi urmărește pe Leah, o tânără din provincia englezească, ce ajunge să devină model de talie mondială, și pe Brett, fiul unui miliardar, care se îndrăgostește de Leah în adolescență, dar relația lor este ruptă brusc. Totodată, romanul relatează și povestea a doi copii de origine poloneză, care ajung în lagăr în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Deși cartea părea să fie promițătoare, nu mi-a plăcut deloc - nici personajele, nici acțiunile acestora, nici evenimentele ce au loc, nici cât de carton este unul dintre personajele negative. Singurul motiv de ce am tras de mine ca să citesc volumul este faptul că a fost cartea propusă la clubul de carte fizic din Constanța și am vrut să o discut cu fetele - și ce discuție minunată a fost!

Pinball, 1973 de Haruki Murakami este cea de-a doua carte semnată de autor și o recomand cititorilor care vor să lectureze ceva nepretențios, o poveste ce portretizează cultura japoneză. Totodată, cred că volumul e potrivit pentru cei care vor să citească despre cotidian și despre oameni simpli, care duc o viață liniștită, contemplativă.

Căminul de fete - o antologie Petale Scrise este o colecție de povestiri și nuvelete unde în rolul principal se află o studentă căministă, fiecare autor interpretând sau reinterpretând după bunul plac amintiri din propria studenție, evenimente marcante din acea perioadă, bârfe din campus sau oferind o tentă fantastică unui eveniment banal.

Mi-a plăcut mult să scriu povestirea care deschide volumul - O zi din viața Clarei - a fost imboldul de care aveam nevoie în momentul respectiv. Contextul - mă aflam într-un blocaj scriitoricesc din care credeam că nu mai ies, și atunci când coordonatorul antologiei a propus pe grupul autorilor să venim cu texte, am luat acest lucru drept semnul că trebuie să mai încerc, să văd dacă scrisul e încă în venele mele. Rezultatul îl puteți citi în carte :)

Ce mai vreau să adaug: volumul are o ofertă mare de texte și de stiluri - de la povestiri comice și romantice, la nuvelete despre partea întunecată a studenției, sărăcie și disperare, la texte care te îngrozesc datorită fidelității prin care transmit atmosfera apăsătoare și realitatea trăită de mulți studenți în cămine, și povești (semi)adevărate ce tratează teme precum boala, familia, despărțirea de cunoscut, curaj, speranță sau încrederea într-un viitor mai bun. Căminul de fete e volumul perfect dacă vă tentează să descoperiți stiluri diferite de scriere, povești variate, ca temă și gen literar abordat, sau dacă vreți să vă faceți o idee despre cum au văzut și interpretat autorii de la editură „tema pentru acasă”. :)

The Warm Hands of Ghosts de Katherine Arden este un roman despre atrocitățile războiului și despre cum acesta distruge sufletul uman, dar totodată este și o carte despre reziliență, iubire și capacitatea de a înfrunta soarta. Autoarea îmbină într-un mod credibil ficțiunea cu realitatea, respectând aspectul istoric și potențând monstruozitatea Primului Război Mondial și cum acesta a schimbat lumea.

Acestea au fost lecturile lunii noiembrie. Cum arată bilanțul vostru?

Recenzie literară: Slaying the Vampire Conqueror (Coroanele Nyaxiei) de Carissa Broadbent (2023)

Slaying the Vampire Conqueror de Carissa Broadbent este un volum de romantasy unde acțiunea are loc în universul din seria Coroanele Nyaxiei, dar pe alt continent și cu personaje ce nu apar în povestea principală. Sylina și Atrius mi-au plăcut foarte mult, autoarea conturându-i cu mare migală și oferindu-le personalități puternice și interesante.

Carissa Broadbent are un talent deosebit de a împleti o poveste de dragoste cu intrigi politice și cu o dezvoltare complexă a universului în care are loc ațiunea. În Slaying the Vampire Conqueror urmărim o națiune de oameni ce este sortită pieririi, condusă de niște monștri însetați de avuție, urâțenia și perfidia naturii umane fiind arătată cu lux de amănunte în volum. Pentru Sylina, realitatea în care a crescut și în care încă trăiește este revoltătoare, iar Atrius pare să aducă cu el un nou val de vărsare de sânge și de suferință, dar, odată ce tânăra ajunge în compania acestui cotropitor, începe să afle lucruri care o fac să pună sub semnul întrebării tot ce a știut până atunci.

Recenzie literară: Cenușa și regele blestemat de stele (Coroanele Nyaxiei, #2) de Carissa Broadbent (2023)

După evenimentele din primul volum, cititorul este aruncat direct în miezul acțiunii. Relația dintre Oraya și Rhain, atât de atent construită pe parcursul Șarpelui și aripilor nopții, se transformă în ceva fragil și aparent ireparabil, iar autoarea transmite realist această senzație. Războiul este iminent, iar facțiunile ce luptă între ele dispun de o multitudine de resurse - despre o parte dintre acestea personajele și cititorul știu, dar despre altele se află pe parcurs, protagoniștii deseori fiind luați prin surprindere.

Cenușa și regele blestemat de stele de Carissa Broadbent este un romantasy unde accentul se pune în egală măsură și pe conflictul ce are loc în lumea din afară, cât și pe conflictul interior al personajelor - nu doar a protagoniștilor. Relația dintre Oraya și Rhain trece prin multe transformări, și felul în care cei doi navighează prin războiul vampirilor, în care au roluri-cheie, este unul inițiatic pentru un sentiment măreț și periculos, dar totodată minunat și demn de multe sacrificii.

Recenzie literară: Six Scorched Roses (Coroanele Nyaxiei, #1.5) de Carissa Broadbent (2023)

Six Scorched Roses de Carissa Broadbent este o nuvelă unde povestea se axează pe o relație de dragoste, între un om și un vampir, acțiunea având loc în universul seriei Coroanele Nyaxiei, dar pe un continent diferit față de cel unde are loc acțiunea principală. Deși firul narativ este reprezentat de construcția unei relații amoroase, autoarea nu neglijează decorul - orașul și mentalitatea societății umane, relațiile tensionate dintre oamenii de rând și nobilime, puterea pe care o are cultul religios ce încă venerează zeul care i-a abandonat și bandele de rebeli ce vandalizează tot ce prind. Autoarea conturează foarte bine lumea în care are loc povestea și, deși în acest volum acțiunea vizează mai mult rasa umană decât vampirii, acest aspect a ajutat la întregirea imaginii despre universul în care se întâmplă povestea principală.

Personajele din acest volum au fost bine conturate, cu personalități puternice, și mi-a plăcut faptul că autoarea i-a făcut să iasă din zonele lor de confort. Lilith, deși e om, este conștientă de propria mortalitate și prețuiește fiecare zi, fiecare oportunitate de a învăța ceva, dând dovadă de un curaj pe alocuri nesăbuit, dar deseori bazat pe convingerea ei că trebuie să ia de la viață tot ce poate cât încă mai are timp. Vale, deși este o creatură ce a trăit sute de ani, vede altfel curgerea timpului, dar modul în care apare Lilith în viața lui și cum cei doi trec prin o multitudine de evenimente îl fac să-și revizuiască opiniile despre ce este existența, de fapt, și care-i sunt adevăratele dorințe.

Recenzie literară: Șarpele și aripile nopții (Coroanele Nyaxiei, #1) de Carissa Broadbent (2022)

Șarpele și aripile nopții de Carissa Broadbent este un romantasy unde se pune accent în egală măsură și pe acțiune, și pe dezvoltarea relației romantice. Autoarea conturează în detaliu universul în care are loc acțiunea, astfel încât e clar de la bun început cine împotriva cui luptă și de ce, care este sursa magiei și de ce există atâta ură și vărsare de sânge între cele trei mari Case. Vampirii se împart în cei născuți din noapte, cei născuți din umbră și cei născuți din sânge, iar Carissa Broadbent îi construiește cu lux de amănunte, așadar e foarte clar cine cine-i și ce urmărește, în general.

Atât protagoniștii, cât și personajele secundare sunt construite treptat, autoarea punând accent pe ce îi face să lupte, ce idealuri au, dar și care sunt slăbiciunile ce le pun existența în pericol. Oraya e un personaj puternic prin încăpățânarea de care dă dovadă, dar și prin combinația de prudență și inventivitate. Este un om crescut printre vampiri, a trăit cu frica toată viața sa, iar turneul este șansa ei de a deveni mai mult decât o sursă de hrană pentru cei din jur. Rhain este aparent un vampir neînfricat și chiar nesăbuit pe alocuri, dar odată cu avansarea narațiunii cititorul începe să descopere foarte multe lucruri despre acest participant din turneu.

Bilanț literar: August 2024

 Salutare!

Cine se numără printre iubitorii verii? De câțiva ani încoace, nu eu. Căldura asta e prea mult pentru mine și abia așteptam să se termine și luna august, chiar dacă în orașul meu vara mai persistă încă cel puțin o lună după ce pleacă oficial. Dar să revenim la subiectul principal al acestei postări - ce am citit în august, lunarul meu bilanț literar.

Un volum pe care l-am început în iulie dar, din cauza lipsei de ocazie de a citi cărți fizice (cei/cele care aveți copii mici înțelegeți :D) l-am parcurs destul de lent și l-am terminat în august. Șarpele și aripile nopții de Carissa Broadbent este primul volum din seria Coroanele Nyaxiei, care e împărțită în trei duologii, iar primele două volume concentrându-se pe Oraya și Raihn. Universul autoarei este cu și despre vampiri, despre Casele din care aceștia se trag, intrigi politice și, având în vedere că seria este un Romantasy, intrigi amoroase.

Recunosc, nu sunt admiratoarea genului romantasy - principala mea „problemă” cu acesta fiind faptul că se pune accent de obicei doar pe amor și mult prea puțin pe partea fantasy - asta am observat din cărțile din acest gen care sunt acum pe val. Dar Șarpele și aripile nopții m-a surprins plăcut - avem jocuri politice, avem o conturare complexă a personajelor, avem drame fizice și emoționale cu impact, avem și o relație romantică - dar absolut minunat construită, aceasta nefiind singurul motiv de ce apar protagoniștii în scenă. Mi-a plăcut enorm cartea asta și evident că nu m-am putut abține - am continuat imediat seria.

Six Scorched Roses este o nuvelă unde acțiunea are loc între cele două volume „principale” din prima duologie din seria Coroanele Nyaxiei de Carissa Broadbent și urmărește niște personaje noi. Fiind un romantasy și acesta, acțiunea urmărește formarea unui cuplu - o femeie muritoare, care știe că viața îi este scurtă și marele ei regret este că nu va putea afla multe lucruri despre lumea în care trăiește și un vampir ursuz, izolat, care locuiește pe pământurile oamenilor și nimeni nu știe de ce. Există o boală mortală care bântuie orașul, aceasta afectând-o și pe sora protagonistei, iar cea din urmă, fiind om de știință, crede că știe cum poate găsi leacul, așa că decide să încheie cu vampirul ursul un târg: șase trandafiri în schimbul a ceva de preț.

Deși este o nuvelă și evenimentele se întâmplă într-un ritm rapid, autoarea conturează bine personajele și lumea în care acestea sunt, explică ce și de ce are loc în acest oraș uitat de lume, pune accent și pe existența unui zeu care nu apare în primul volum. Protagoniștii au trăsături de caracter bine definite, iar modul în care interacționează a fost pe placul meu, pentru că este realist, lăsând la o parte lumea fantastică în care are loc acțiunea.

Cartea neliniștirii de Fernando Pessoa este un volum-experiment și trebuie tratat ca atare. E un buchet de idei și trăiri, situații ce ascund ceva mai mult decât un eveniment aparent banal, dar pe alocuri volumul a avut și niște pasaje care pentru mine nu au avut niciun sens. Pe de o parte, am empatizat cu anumite fragmente și trăiri ale vocilor narative, pe de altă parte, nu am înțeles rostul altor fragmente, pe care le-am perceput ca pe niște elucubrații. Cert este că nu e o carte ușoară, pe care să o citești într-un weekend, trebuie savurată în doze mici.

The God Delusion de Richard Dawkins e un alt volum la care am vrut să ajung de ceva timp. Clar nu e o lectură comodă, dar e al naibii de bine structurată, cu o multitudine de informații relevante și puncte de vedere valide și analizate din toate perspectivele despre ceea ce înseamnă ființa umană și nevoia - sau, mai degrabă, nevoia indusă - de a crede în ceva ce e mai presus decât viața reală. Volumul abordează multe situații ce țin de credință și religie în general, care „trebuie luate ca atare”, și aduce o mulțime de argumente care să îndemne omul, individul, să gândească cu propriul creier și să supună unei analize riguroase tot ce aude și vede, să-și creeze propriile impresii.

Aveam seria asta - Time Quintet de Madeleine L`Engle - de foarte mult timp pe TBR. O buclă în timp urmărește o familie atipică, unde tatăl este dispărut, mama este adâncită în tot felul de cercetări, fata cea mare e o ciudată iar băiatul cel mic e considerat a fi un nerod de către comunitate. Dispariția tatălui este privită de cei din jur drept un semn rău, dar copiii refuză să creadă că bărbatul i-a părăsit, certitudine alimentată și de mamă, care afirmă că tatăl lor e doar plecat într-o misiune. Ideea în sine nu e rea, dar m-am plictisit îngrozitor citind povestea, evenimentele care au loc sunt ciudate, în sensul că par mai degrabă aruncate într-o oală decât gândite, iar personajele, absolut toate, mi-au fost antipatice și nu am reușit să mă conectez cu acestea. Nu m-a fascinat deloc direcția în care se îndrepta povestea, așa că am abandonat volumul fără pic de regrete.

Un alt volum abandonat - de data aceasta, cu regret - este Enciclopedia spiridușilor de Heather Fawcett. Deși premisa suna foarte bine, m-au plictisit enorm și acțiunea, și protagonista, care în primele 10% din carte, cât am citit eu, e o împiedicată și nu mi s-a părut deloc credibil că o astfel de persoană ar fi profesor universitar și că ar fi capabilă să-și poarte de grijă. Romanul e scris într-un stil greoi și parcă intenționat pretențios, deși nu e cazul (am citit în engleză), și e absolut neclar dacă povestea se vrea a fi un fantasy sau o fictiune cu tentă istorică și cu elemente de fantasy. Nu m-a fascinat nici protagonistul, care, din descrierile protagonistei, mi-a inspirat numai antipatie, nicidecum interes.

Dacă tot am ținut-o cu DNF-uri, mi-am zis să încep un romance, de obicei acest gen mă mai scoate din impas, dar nu a fost cazul. Moonlit Thorns de P. Rayne (pseudonimul a două autoare) este un dark romance care se vrea a fi o reinterpretare contemporană a poveștii Frumoasa și Bestia. Am tras de mine, sperând că textul va deveni mai pe placul meu, dar după un sfert din roman m-am dat bătută. Protagonista ia niște decizii atât de imature și e atât de oarbă la în ce pericol se bagă, încât e ridicol. Protagonistul tot ce face e să mârâie și să arate bine, iar momentele când își arată vulnerabilitatea vin de nicăieri, ceea ce a fost disonant pentru poveste. Se simte și că există două voci narative, și nu aparțin personajelor, iar pentru mine acest lucru nu a fost un plus.

O coardă prea întinsă de Henry James a fost o lectură scurtă și rapidă. Este vorba despre o guvernantă care ajunge la țară și trebuie să aibă grijă de doi copii, descoperind că ceva întunecat îi vânează. Dornică să-i apere, încearcă să îi protejeze și să afle ce se întâmplă, dar cu cât mai adânc sapă în trecutul conacului, cu atât mai evident e faptul că însăși copiii au secrete sumbre de ascuns. Mi-a plăcut povestea și m-am bucurat să regăsesc limbajul din cărți de pe la 1800 toamna, dar am rămas cu destule întrebări legate de acțiune și pe alocuri nu am putut să mă conectez cu trăirile protagonistei.

Am terminat și al doilea volum din seria Coroanele Nyaxiei, Cenușa și regele blestemat de stele de Carissa Broadbent. Acțiunea în roman e ceva mai lentă decât în primul volum, pe porțiuni, astfel încât am citit destul de încet pe alocuri, dar mi-a plăcut foarte mult cum autoarea apus accent pe durere și pe felul în care personajele se luptă cu aceasta, o acceptă și trec peste ea. Relația Orayei cu Rhain și relația ei cu Vincent au fost explorate cu minuțiozitate și am fost nespus de încântată de cât de în detaliu le abordează autoarea.

Deși am rămas cu multe întrebări legate de ce s-a întâmplat spre final, sunt sigură că aceste două cărți din serie au avut menirea să pregătească cititorul pentru o expansiune și mai amplă a universului Coroanelor Nyaxiei. Abia aștept povestea lui Mische.

Mi-am făcut curaj să încep seria asta și nu regret nimic. În partea dinspre Swann, primul volum din ciclul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust explorează vastitatea sufletului uman și construcția complexă a societății nobile franceze de la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Prima parte urmărește copilăria protagonistului, iar cea de-a doua - o porțiune din viața lui Swann, un personaj enigmatic, ce este, pentru narator, un obiect de studiu. 

Romanul este scris sub formă de monolog și vocea narativă se lasă ghidată de fluxul memoriei, așadar cititorul având parte de niște descrieri complexe, care abundă în detalii, atât a oamenilor din anturajul protagonistului, cât și a Parisului și a provinciei franceze din acea perioadă. E genul de carte pe care să o savurezi și să te lași purtat de cuvintele naratorului, vizualizând sentimentele acestuia și trăind odată cu el amalgamul de emoții pe care le simte.

Anul ăsta am decis să termin de citit toate titlurile rămase din proiectul meu 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă - e vorba despre colecția cărților cu copertă verde de la Adevărul. Și dacă În partea dinspre Swann mi-a plăcut mult, Ultimul mohican de James Fenimore Cooper nu a fost pe placul meu. Nu știu dacă e limbajul, sau povestea în sine, dar nu am reușit să mă conectez la trăirile personajelor, nu mi-a păsat de suferințele lor sau de ce soartă îi așteaptă, iar tensiunea pe care ar fi trebuit să o simt pe parcursul romanului, când se întâmplă o groază de lucruri, a lipsit. Singurul motiv de ce am dus cartea până la capăt este pentru că a fost scurtă și am trecut la un moment dat pe varianta audio.

Carte de magie de Sergiu Someșan este a doua mea întâlnire cu autorul, prima fiind reprezentată de volumul Numărul fiarei. Este un volum de povestiri cu tentă fantastică, și ca orice volum de proză scurtă, a avut povești care mi-au plăcut și povești care m-au lăsat rece. La unele mi-ar fi plăcut ca autorul să fi dezvoltat mai mult ideea principală, iar altele au avut potențial de a fi explorate sub forma unui roman. Cert este că voi mai citi și alte titluri de la acest autor, îmi place cum scrie.

Ultimul volum al acestei veri a fost The Demon Soul de Richard A. Knaak, volumul doi din trilogia War of the Ancients. Este explorată o parte din istoria Worl od Warcraft - războiul de la care au pornit foarte multe lucruri. Volumul e un high fantasy foarte bine pus la punct, dar cred totuși că cineva care joacă WoW l-ar aprecia mult mai mult decât un cititor de fantasy care nu știe despre universul acestui mmorpg. Are de toate - război, politică, frumusețe și corupere, povești despre soartă și despre datorie, despre dragoste sau despre trădare, magia fiind un element foarte important în universul romanului.

Acestea au fost cărțile din ultima lună de vară. Voi ce ați mai citit?