Recenzie literară: Vraciul de Tadeusz Dolega-Mostowicz (1937)

Bilanț literar: Martie 2020

Salutare!

Luna martie a durat cât un an, datorită evenimentelor ce au loc în lume... iar în astfel de clipe, te întrebi ce este cu adevărat important pentru tine, încerci să te ascunzi de realitate în tot felul de activități și contemplezi ideea că nimic nu va mai fi la fel.

Am încercat să rămân pozitivă și să merg mai departe, să-mi păstrez o rutină și să mă țin de aceasta. Mă număr printre acei oameni care se duc în continuare la muncă, pentru că profesia mea nu-mi permite să muncesc de acasă, deci nu am avut mai mult timp pentru citit decât în alte luni. În plus, nu prea am avut spor, așa că am citit puțin, dar s-a nimerit să citesc volume care mi-au plăcut foarte mult.

 Am început luna prin a termina al doilea volum din seria Witcher, Sabia destinului de Andrzej Sapkowski. Voi fi sinceră, nu mi-a plăcut la fel de mult ca primul volum, dar destul cât să vreau să continui seria. Suspicionez că de vină a fost atmosfera din viața reală și nu acțiunea din carte.

Pene, morminte și flori de M. K. Lynn - un Urban Dark Fantasy semnat de un autor român (o autoare, de fapt). Acest volum mi-a fost recomandat și m-am bucurat când m-a contactat autoarea să-mi propună să-l citesc. Este primul volum dintr-o serie și aduce în atenția cititorului o realitate în care există și altfel de creaturi - Îngeri, Demoni, Gardieni. Am scris mai multe despre impresiile mele despre lectură într-un articol pe blog.

Mai țineți minte când mi-am propus să citesc 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă? Nu am renunțat la idee, deși progresul este unul foarte foarte lent. Anul acesta mi-am zis să citesc mai mulți clasici, inclusiv pe cei din listă, așa că m-am oprit la Vraciul de Tadeusz Dolega-Mostowicz, despre care voi vorbi în curând pe canal.

Acest volum mi-a reamintit de ce am iubit atât de mult literatura clasică în liceu.

Dansul privighetorii de primăvară de Kyung-sook Shin a fost o carte de 4 stele din 5: o poveste despre un popor și un trecut pe care nu l-am cunoscut, personaje deosebit de sensibile, subiecte dure, prezentate într-o formă neobișnuit de frumoasă.

Am citit destul de lent acest volum, dar a meritat tot timpul meu. Voi mai citi cărți semnate de Kyung-sook Shin, mai am destule în wishlist. În plus, acesta este un volum din biblioteca mea, așa că #citescceam decurge bine.

Ultima carte pe care am savurat-o în martie a fost Pământ american de Jeanine Cummins. Și nu exagerez când zic că am savurat-o: e o carte dură, cu un subiect cât se poate de sensibil. Este vorba despre fuga unei femei din Mexic în momentul în care cartelul îi ucide toată familia.

 Romanul explorează probleme precum societatea săracă, cartelurile, visul american, iubirea maternă.  Urmează să vă spun mai multe despre ce impresii mi-a creat cartea... până atunci, voi ce ați citit în martie?

Panică în vremea pandemiei

Doar într-o săptămână, viața s-a schimbat drastic în România. Informațiile despre noul virus, SARS-CoV-2, au circulat de când a apărut - China a dat un semnal de alarmă, dar noi am trecut cu vederea. În China, oamenii au început să moară pe capete, noi ne-am uitat în altă parte - ce ne pasă, dacă nu este vorba despre noi? Dar uite că virusul a ajuns și pe meleagurile noastre...

Panica este peste tot - știri, privirile piezișe aruncate de oameni pe stradă, numeroasele măști chirurgicale pe fețele tuturor. Și, în aceste vremuri întunecate - greu de perceput, atunci când în jur primăvara înflorește de parcă nimic nu ar fi nelalocul său - arma „secretă” este, din punctul meu de vedere, o privire logică asupra lucrurilor. Riscul de infectare există, dar există și metode de protecție care nu trebuie ignorate. Mască, mănuși, distanța de minim 2 metri față de alte persoane, autoizolarea, igiena personală - acestea sunt măsurile pe care trebuie să le luăm toți, indiferent de domeniul de activitate.

Și pentru că în această perioadă totul pare a fi sumbru, atenția mi se îndreaptă spre alte lucruri - ca mecanism de apărare, probabil. Citesc mai mult ca de obicei, iar ultima carte pe care am terminat-o, Dansul privighetorii de primăvară de Kyung-sook Shin, a venit cu o lecție de viața mai mult decât potrivită situației actuale: familia este acel aspect din viața noastră care rămâne mereu pe primul loc. Familia și susținerea oamenilor dragi, timpul petrecut alături de ei, relația care se consolidează în cele mai grele momente - aceste aspecte îmi ridică moralul în aceste vremuri grele.

Scrisul poate fi o formă de relaxare și o formă de evadare din realitate. Se recomandă ținerea unui jurnal în astfel de vremuri, pentru o exteriorizare a trăirilor care ne macină ființa. Un jurnal poate fi câte un rând scris pentru fiecare zi, un paragraf, o pagină, totul ține de persoana care scrie. Cei de la Act și Politon ne invită să scriem împreună un Jurnal de vremuri încărcate -  o colecție de voci care se vor auzite. Condițiile de participare sunt simple: puteți scrie pe blog, puteți face o postare pe rețelele de socializare, puteți realiza un filmuleț sau să vorbiți despre trăirile voastre pe stories, unde să spuneți despre cum vă petreceți timpul acasă sau care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din ultima carte citită. Textul/materialul îl puteți trimite în privat editurii Act și Politon :)
Să ne auzim cu bine și aveți grijă de voi!

Recenzie literară: Dansul privighetorii de primăvară de Kyung-sook Shin (2007)

Cuprinsă de amintiri, Jin părea un pui de pasăre care aștepta cu ciocul dschis să fie hrănit. Gura îi era plină de gustul dulce, iar ochii de lacrimi. Atunci a înțeles că nu se mai putea întoarce în vremea în care era alături de mama ei, acolo unde văzduhul era plin de petalele florilor de păr.

La mâhnire, prospețimea unui copil e ca o adiere caldă.

Uneori, oamenii sunt nevoiți să se avânte în creierii munților pentru a se ascunde. Acolo unde se află de când lumea și pământul stâncile bizare, pinii seculari și tufărișul de tot felul, în adâncul munților, la izvorul naturii.

Dacă se curăță spălându-se, atunci înseamnă că nu e pierdut. E vorba doar de niște pete. Nu trebuie să îi considerăm murdari pe cei ce poartă zdrențe. Asta nu e mizeri, e sărăcie. Iar sărăcia nu e un defect.

Recenzie literară: Pene, morminte și flori (Pene, #1) de M. K. Lynn (2019)

O lume în care Lumina și Întunericul sunt într-un război continuu care se desfășoară chiar sub nasul rasei umane. O lume în care londonezii se intersectează pe stradă cu un Înger sau un Demon, undeori cu un Vampir, o Nimfă sau un Gardian. O lume în care o familie de Îngeri ascunde mai multe secrete decât s-ar crede.

Fleur Brown este fata cea mai mare și iese pe ascuns din casă, la jogging. Într-o zi, salvează un Înger și astfel ajunge să-l cunoască pe Ben, un Gardian care în scurt timp devinde gardianul familiei Brown.
Klauss Brown este un tânăr pictor care cu trei ani în urmă a pierdut dragostea vieții sale - pe Adaya. În prezent, întâlnește o nimfă, pe Loreley, care seamănă izbitor cu iubita lui moartă.
Benjamin Hart este un Gardian care face parte dintr-o echipă ce folosește Magia Luminii pentru a lupta împotriva Demonilor. Ajunge să o cunoască pe Fleur și mai târziu, să devină Gardianul familiei ei.
Între timp, în Leeferion, Sirin, cea de-a doua regină, decide să detroneze regina de drept și să ofere libertate sufletelor prinse în acel loc. Prețul pe care trebuie să-l plătească omenirea este mult prea mare, dar Sirin a luat deja decizia.

Nu era nevoie să le strige în gura mare, volumul nu ajutase niciodată ca o vrajă să se realizeze mai bine. Conta doar tonalitatea și concentrarea, sensul. Fiecare sunet avea un sens. Fiecare silabă avea un rost. Cel ce avea putere asupra numelor putea controla Lumea.

Pene, morminte și flori de M. K. Lynn este un Urban Dark Fantasy cu o multitudine de personaje, explorând lumea magiei în mediul urban, relațiile complicate din sânul unei familii, dorința de a evada din propria piele, lupta pentru idealuri și umanitate.
Mi-a plăcut construcția universului, a relațiilor care se leagă între Îngeri și Gardieni, dar și Leeferionul - un tărâm plasat undeva între lumi, pe care aș vrea să-l revăd în următoarele volume. Pene, morminte și flori este prima carte din seria Pene și cu siguranță voi continua să o citesc.

Al treilea lucru de care își dădu seama fusese durerea. Ea veni treptat, coborând ca o pană pe suprafața apei, atingând ușor luciul, ca mai apoi să se scufunde pentru totdeauna în adâncuri.

Recenzie literară: Enigma Otiliei de George Călinescu (1938)

Mai plăcut e să-ţi aduci aminte fericiri trecute, decât ca după o tinereţe uscată să ai târziu ceea ce n-ai avut la vreme.

 

 

 Viaţa avea aspecte multiple şi era stăpânită de legi interioare, sub apăsarea cărora orice om îşi avea iertarea lui. 

 

În artă, voinţa e un element secundar, totul depinde de talent. Cel mai leneş dintre poeţi poate face poezie mare, aproape fără să vrea şi să ştie. 

Recenzie literară: Minus infinit de Renert Dusout (2019)

 - Vei ajunge să te simți extrem de singur în momentul în care vei fi părăsit de toți demonii. Îi vei căuta orb prin toate găurile și cotlanele. Cinci voci sunt mai bune decât o singură tăcere asurzitoare.

Un individ oarecare se trezește într-un bar. Amintirile de înainte de primul pahar de gin, care-i va da și numele, sunt șterse pentru totdeauna. Singurul lucru care contează acum, în acest loc, este prezența altor oameni și cuvintele barmanului - că toți cei de aici mai au de stat până dimineață, timp în care... pot face ce vor.
Minus infinit de Renert Dusout este un roman despre care știam că va fi pe placul meu. Am mai citit o carte semnată de autor - Tuturor ne place iadul - și m-am bucurat să regăsesc același stil nihilist, vocea narativă tranșantă, crudă și lipsită de zorzoane.
Protagonistul, domnul Gin, nu își amintește împrejurările în care a murit: totul este în ceață și cu fiecare pahar dat peste gât, ceața devine din ce în ce mai densă, detaliile vieții sale - mai puțin importante, numărul de întrebări existențiale - în creștere. Dornic să găsească răspunsurile demult râvnite, se apropie de ceilalți clienți din bar, toți purtând nume de băuturi, toți morți în diferite perioade istorice, toți plini de regrete și de amărăciune. Interacțiunea lui Gin cu ceilalți, deși este de scurtă durată, are efectul de a crea impresia că toți aceși străini se cunosc de foarte mult timp. Autorul reușește, prin intermediul dialogurilor iscusit creionate, să contureze fiecare personaj în parte, oferindu-le complexitate și trăsături bine delimitate.
Acțiunea este alertă, iar felul în care s-a terminat cartea m-a surprins plăcut - un final pe măsura narațiunii. Firul narativ este ușor de urmărit, iar pe tot parcursul te regăsești în protagonist - cel puțin, în cazul meu - în întrebările lui, în gândurile despre viață și în ideile nihiliste pe care le evocă. Dacă sunteți în căutarea unui autor român contemporan pe care să-l citiți, vă îndemn să alegeți volumele lui Renert Dusout.

 Îmi amintesc că senzația era că aș fi putut să alerg gol pușcă prin piața mare la ora de vârf și să nu mă deranjeze deloc. Să nu mă facă să mă simt incomfortabil. Să-mi strig în gura mare toată starea, dezbrăcat de haine și de frici și de cazărmi și de umbre. Mai ales de umbre. Poate că asta e fericirea - dezbrăcarea de umbre și demoni.