Prăvălia de vrăji de Sarah Beth Durst este un fantasy cu o atmosferă caldă, plin de magie și de romantism. În lumea în care trăiește Kiela, prin decretul împăratului, doar magicienii au voie să facă vrăji, orice muritor de rând care e prins că se joacă cu magia este aspru pedepsit. Deși oricine, cu condiția ca să prepare corect ingredientele pentru vrajă și să pronunțe corect cuvintele, poate mânui magia, acest lucru e interzis. Drept urmare, Kiela trebuie să aibă mare grijă cu cărțile pe care le ține ascunse în cufere, cu vrăjile pe care le face, dar mai ales, cu oamenii pe care-i lasă să se apropie de casa ei. Cu toate acestea, îi este imposibil să-l refuze pe Larran atunci când acesta se oferă să o ajute cu reparațiile din căsuță, iar grupul vesel de la brutăria din sat devine foarte repede cercul social în care Kiela se simte foarte bine.
Deși acțiunea are loc pe o insulă, autoarea introduce suficiente informații în poveste încât să se simtă cât de vastă e lumea în care trăiește Kiela și cât de mult au de suferit oamenii din cauza lipsei ajutorului din partea magicienilor. Personajele creionate de autoare se dezvoltă frumos și armonios pe parcursul narațiunii, maturizarea și creșterea Kielei fiind palpabile. Dintr-o persoană interesată doar de cărți, tânăra se transformă într-o femeie ce-și deschide sufletul și oamenilor și învață să vadă dincolo de informațiile reci de pe hârtie. Mi-a plăcut mult de Caz - planta-păianjen, dă dovadă de o inteligență și perspicacitate ieșite din comun și deseori m-au amuzat replicile lui.
În Londra anului 1851, un justițiar misterios bântuie cartierele rău-famate, făcând dreptate - după spusele săracilor și comitând crime atroce - după spusele nobilimii. Nimeni nu-i știe chipul sau originea, dar cu toții îi cunosc numele - Harlan Krow. Într-o noapte fatidică, contesa Alina Bronskaya iese din spitalul pentru săraci unde fce voluntariat și, fiind atacată de un criminal, aproape că pierde lupta cu viața, însă e salvată de nimeni altul decât Harlan Krow. După acest eveniment, căile celor doi încep să se intersecteze, aducând la lumină adevărul despre lumile în care trăiesc protagoniștii.
Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance victorian, cu multe elemente gotice și întunecate. Deși firul narativ principal este cel romantic, autorul construiește temeinic personalitățile protagoniștilor, lumile lor interioare și mai ales, traumele. Alina este văduvă la doar 22 de ani, după ce soțul ei a fost executat pentru ideile pe care le promova, iar tânăra, împreună cu părinții ei, a trebuit să fugă din țară. În Anglia, contesa Bronskaya vrea să înceapă o viață nouă, să se dedice cercetărilor științifice pe care le face împreună cu un doctor englez și să ajute oamenii săraci din cartierele mărginașe. Dar, pentru că e o femeie încă tânără, atrăgătoare și exotică pentru nobilime, atât mama Alinei, cât și alte femei de același rang, încearcă să-i găsească un soț. Mintea contesei zboară, din ce în ce mai des, la misteriosul Harlan Krow, cu acesta întâlnindu-se pe ascuns, dar societatea o împinge spre ducele de Ravenaugh, un bărbat foarte retras, tăcut, și putred de bogat, care, din motive neînțelese pentru Alina, începe să o curteze. Prinsă între cele două vieți - una secretă, cu întâlniri nocturne cu un justițiar, considerat criminal, și una publică, unde e forțată să participe la baluri și serate și să poarte o mască, Alina începe să fie din ce în ce mai neliniștită, simțindu-se prinsă în capcană.
Fără a fi o carte stufoasă, Raftul cu ultimele suflări e o poveste complexă, autoarea conturând personajele abil, în doar câteva scene devenind evident cu ce fel de oameni are de-a face protagonista. Pentru fată, mătușa a fost totul - cea mai apropiată persoană, femeia care i-a fost mai mult decât mamă în foarte multe împrejurări, deși mama propriu-zisă a fost mereu prezentă. Dinamica din inima familiei e una complicată, cu multe momente de tensiune și resentimente, protagonista mereu aflându-se în ochiul furtunii.
Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.
E prima lună din primăvară și celebrăm femeia, așa că am decis, pe cât se poate, să citesc doar cărți semnate de femei - cărți din lista mea de lecturi, ca să mai scurtez din TBR :) Să vedem cum a decurs luna și ce am mai citit:
Mireasă de sacrificiu de Ioana Mihaela Curaleț o urmărește pe Joanne Bright, o tânără din provincie, care provine dintr-o familie bună, dar e trecută de douăzeci de ani, deloc mondenă, și chiar foarte ciudată, ceea ce o face indezirabilă pentru nobilii aflați în căutarea unei soții. Ajunsă în Londra, tânăra îl cunoaște pe lordul Wiliem Drake - un burlac convins, tânăr, chipeș, bogat, și extrem de îngâmfat. Soarta îi aduce pe cei doi în fața altarului,dar fericirea conjugală, despre care se vorbește în cărți, întârzie să apară. Și, ca lucrurile să fie și mai interesante, o serie de crime odioase zguduie orașul - suficient cât să-i facă pe anumiți indivizi să sape după răspunsuri.
Romanul e un historical romance, cu o tentă macabră, marca Ioana Mihaela Curaleț, o autoare pe care am mai citit-o și care are o predilecție pentru abordarea laturii întunecate a sufletului uman. Mi-a plăcut felul în care îmbină sentimentele frumoase, naive și curate, pe care le nutresc anumite personaje, cu răutatea ce clocotește în altele. Povestea de dragoste a urmat rețeta clasică pentru un historical romance cu trope-uri precum forced mariage și enemies to lovers, iar elementele de thriller au oferit o notă sumbră.
Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Câteva povestiri mi-au plăcut în mod special, dar nu pentru că ar fi vesele și optimiste, ci pentru că, în spatele cuvintelor personajelor, se vede clar că există traume. Unele personaje sunt conștiente de asta și încearcă să se vindece, dar altele rămân ancorate în trecut sau pur și simplu nu își dau seama că au nevoie de iubire.
Deși fiecare povestire abordează un eveniment marcant din viața personajului, pe fundal e conturată societatea în toate culorile sale, cu bune și cu rele, cu lipsuri și cu prejudecăți. De foarte multe ori personajele se întrebă - sau țin cont - de ce va spune gura lumii, iar acest lucru este definitoriu pentru deciziile pe care le vor lua.
Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane. Boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX de Constantin Gane a fost o adevărată delectare. Un volum atât de bine și minuțios documentat, este mai mult decât evident câtă muncă a depus autorul pentru a găsi fărâmele de informație despre femeile, ceva mai celebre sau mai puțin, din secolele XVI-XIX. Scrisori, note de plată, procese verbale din sala de judecată - acestea sunt actele pe baza cărora autorul construiește potretul unei femei sau a alteia, restabilește cronologia vieții acesteia, dar aruncă lumină și asupra felului în care era văzută și percepută de nobilimea din perioada respectivă. O carte de non-ficțiune pe care o recomand unui cititor dornic să afle cum era văzută, tratată și apreciată femeia de către o societate demult apusă.
Stealer of Souls de Diana Wynne Jones este o povestire inclusă în volumul Mixed Magics, ultimul din seria The Worlds of Chrestomanci, dar eu nu știam lucrul ăsta (că m-am luat după Goodreads), așa că l-am citit separat. Seria am început-o acum mult timp și am avut o reținere - dacă nu-mi voi aminti în detaliu ce se întâmplă? Dar nu a fost cazul, pentru că în această povestire acțiunea se axează pe două personaje sencundare. Ucenicul lui Chrestomanci se trezește că la castel mai este adus un băiețel și ucenicul trebuie să aibă grijă de acesta, iar la un moment dat, cei doi se trezesc față-n față cu un individ ciudat și... își uită numele. Povestirea e scurtă, dar aventuroasă și mi-a plăcut foarte mult - seria în sine e perfectă pentru micul cititor, dar și un adult iubitor de fantasy va regăsi în universul Chrestomanci magia de altă dată.
Mixed Magics. Four Tales of Chrestomanci de Diana Wynne Jones este ultima carte din serie - dar nu e musai să fie citită, pentru că povestirile nu îl au pe Chrestomanci drept personaj principal. Mi-au plăcut toate, dar în special cea unde un magician delicvent, pentru a scăpa de poliție, face o tranzacție dubioasă și ajunge într-o altă lume, într-un univers paralel, unde fură o mașină. Doar că o fură împreună cu o fetiță și cu dulăul acesteia, magia nu-l ascultă așa cum ar trebui, iar evenimentele care se perindă au fost foarte amuzante. Clar e un volum ce merită citit, autoarea are un stil cald, apropiat de sufletul unui copil - sau a unui adult care vrea să se întoarcă în acea perioadă a vieții, măcar pentru o clipă :)
Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan e o carte în care o adolescentă trebuie să facă față unei tragedii: mama ei se sinucide, și fata este devastată.
Romanul are elemente de realism magic și aduce la cunoștința cititorului tradiții și credințe taiwaneze în ceea ce privește sufletele morților, ceea ce întregește imaginea de ansamblu a suferinței prin care trece protagonista.
Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.
Raftul cu ultimele suflări e un roman amplu, chiar dacă e scurt. Autoarea reușește să transmită foarte multe stări ale personajelor în cuvinte puține și să construiască scene marcante, ce subliniază felul în care o familie procesează o pierdere în intimitatea propriului cămin. Vă recomand volumul dacă subiectele precum moartea, doliul și relațiile complicate din inima unei familii vă stârnesc interesul.
Scrisoare către tata de Franz Kafka este un volum scurt, dar plin de emoție, ce oferă cititorului ocazia să afle lucruri despre Kafka omul, nu scriitorul. Scrisoarea, adresată tatei, și care nu a ajuns niciodată la destinație, e plină de amărăciune și recunoștință, reproșuri și speranță, ilustrând dinamica din cadrul relației autorului cu tatăl său, cel puțin, cum o vede și percepe Franz Kafka. Mi-a plăcut să descopăr omul din spatele cărților, gândurile acestuia, dar și copilul ce se ascunde în adult, băiatul de altă dată, ce și-a dorit aprobarea părintelui său și nu în ultimul rând, să fie iubit și acceptat așa cum e.
Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance unde acțiunea se petrece în 1851, în Londra, și o avem în prim-plan pe contesa Alina Bronskaya, văduvă la doar 22 de ani. După ce soțul ei este ucis în Rusia, tânăra, împreună cu părinții ei, fuge în Anglia, unde Alina se dedă muncii de cercetare și face voluntariat într-un spital din cartierele sărace. Într-o noapte, este atacată de un individ și, crezând că până aici i-a fost, Alina se întâlnește cu o legendă: cu Harlan Krow, care o salvează.
Un bărbat misterios, chipul căruia nu-i este cunoscut lumii, Harlan îi pedepsește pe cei care-i neîndreptățesc pe săraci și neputincioși, indiferent de rangul social al agresorului. Această întâlnire între o contesă fugară și un erou, pentru unii, și criminal, pentru alții, se transformă în ceva mai mult. E un volum romance, dar dezbate și teme relevante și pentru ziua de azi: inegalitatea de clasă, sărăcia, puterea banului, relevanța aparențelor, nedpretatea socială și juridică.
Prăvălia de vrăji de Sarah Beth Durst este un cozy fantasy, unde o urmărim pe Kiela, o bibliotecară retrasă și timidă, care se simte cel mai bine când e înconjurată de cărți. După o lovitură de stat, tânăra trebuie să fugă din capitală, biblioteca e incendiată, și Kiela reușește să salveze câteva cărți.
Împreună cu asistentul ei, Caz, o plantă-păianjen vrăjită, femeia ajunge pe o insulă îndepărtată, unde s-a născut și unde a crescut, dar de pe care a plecat încă în copilărie. Dornică să ducă un trai liniștit, doar ea și cărțile ei, Kiela ajunge să socializeze cu localnicii și de aici încep peripețiile ei.
Din păcate, am abandonat Beneath the Haunting Sea de Joanna Ruth Meyer. E un fantasy care a început promițător pentru mine - și ca premisă, și ca stil de scriere. Am citit și alte cărți semnate de autoare, dar în acest volum nu m-am putut conecta cu povestea. Protagonista află că e fiica împăratului, după ce o viață întreagă a crezut că e o nobilă de rang mijlociu. Când regele decide să o facă moștenitoarea sa, are loc o lovitură de stat, iar protagonista este exilată pe o insulă aflată la marginea imperiului, unde descoperă cu stupoare că trebuie să se logodească cu fiul unui baron, ce o primește în casa lui. Încercând să se acomodeze cu noua ei viață, tânăra începe să descopere lucruri noi despre poveștile vechi despre zei, și, deși ea nu crede deloc în puteri supranaturale, evenimentele ce au loc încep să-i schimbe percepția.
Mi-a plăcut partea cu mitologia, cu zeii și evenimentele ce au modelat lumea în care are loc acțiunea, dar nu am reușit să mă conectez cu personajul principal. Mi s-a părut lipsită de personalitate, cu un comportament demn de o fată simplă de la țară, nu o nobilă, iar atunci când în scenă a apărut triunghiul amoros, complet irelevant pentru povestea principală, am decis să închei lectura. Cu părere de rău, pentru că mi-am dorit să-mi placă această carte, prima dintr-o duologie.
Acestea au fost cărțile lunii martie. Cum a arătat, în materie de cărți, prima lună a primăverii pentru voi?
Viața lui Leigh se năruie atunci când mama adolescentei se sinucide, iar fata este sigură că mama ei s-a transformat într-o pasăre. Leigh nu poate înțelege ce a împins-o pe mama ei la un astfel de gest, și în căutarea unor răspunsuri, ghidată de pasăre, tânăra ajunge în Taiwan, unde-i cunoaște pe bunicii ei materni - despre existența cărora nu a știut până atunci. Aici, Leigh începe să sape în istoria familiei și, bântuită de amintiri și urmărită de umbra păsării, protagonista descoperă o multitudine de secrete.
Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan este un roman ce abordează un subiect delicat - sinuciderea, explorând sentimentele și trăirile protagonistei, care procesează cu greu decizia mamei sale. Firul narativ urmărește atât prezentul - călătoria fetei în Taiwan, unde își cunoaște familia extinsă de pe partea mamei, cât și trecutul, surprinzând evenimentele de înainte de tragedie. În prezent, Leigh încearcă să găsească răspunsurile pentru întrebările ce au măcinat-o de mică - de ce mama are uneori momente în care se închide în sine, de ce nu a vorbit niciodată despre părinții ei, de ce a refuzat să îi facă cunoștință lui Leigh cu familia sa și cu cultura țării din care provine. În trecut, urmărim atât relația protagonistei cu părinții ei, cât și relația ce se construiește cu cel mai bun prieten al ei, Axel, care îi e și vecin.
Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană e o lectură ce te acaparează și care oferă foarte multe perspective în ceea ce privește iubirea, ca sentiment, indiferent de natura acesteia. Deși povestirile sunt scurte, autoarea reușește să creioneze foarte bine decorul și atmosfera, dar mai ales, trăirile personajelor. Că e vorba despre prima dragoste, o relație ce duce spre nicăieri, iubirea maternă sau o prietenie ce rezistă probei timpului, autoarea le abordează într-un fel intim și imediat te face să intri în pielea personajelor.
Pe cine iubești mai mult? este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Vă recomand volumul dacă vreți să citiți despre câte forme poate lua iubirea și cum este abordată și trăită aceasta de oamenii ce provin din cele mai variate medii sociale.
Clopotnița de Ion Druță este un roman despre destinul unui om cu verticalitate și principii, Horia Holban, un student strălucit, care ajunge să devină profesor de istorie într-o școală din nordul Moldovei. Pe parcursul romanului, cititorul pășește alături de protagonist prin Chișinău, iar cel din urmă își povestește viața sub forma unor amintiri din vremuri demult uitate. Deși acțiunea are loc aproximativ prin anii 60-70, este ușor să-ți imaginezi străzile pe care le colindă personajul, chiar dacă astăzi multe dintre ele poartă alte denumiri, parcurile și lacurile, care par să fi rămas la fel și în prezent, sediile instituțiilor importante, dar mai ales, e ușor să vezi cât de puțin diferă societatea de atunci de societatea de la începutul anilor 2000. Pentru mine, peregrinările personajului au atins o coardă sensibilă, pentru că, prin intermediul lui Horia, am revăzut orașul în care m-am născut și am crescut, fie și așa cum era acesta pe la mijlocul secolului trecut.
Ion Druță scrie într-un fel deloc pretențios, dar cu toate acestea, trăirile personajelor sunt acut resimțite și de cititor. Horia pare, la prima vedere, un bărbat șters, pe care nici nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, dar pe parcursul romanului începi să întrezărești trăsături și calități care-l fac un om complex, cu un suflet chinuit. Sunt multe nedreptăți ce i se fac pe parcursul poveștii, atât pe plan profesional, cât și personal, dar, cumva, Horia își acceptă soarta, nici cu capul plecat, dar nici pus pe luptă.
