Recenzie literară: Bastarda Istanbulului de Elif Shafak (2006)

O tânără se îndreaptă spre o clinică pentru a face un avort. Fusta ei scurtă, picioarele lungi, pieptul generos, privirea îndrăzneață și țocănitul tocurilor înalte pe dalele orașului atrag, ca un magnet, toate privirile. Așa începe Bastarda Istanbulului. În romanul său, Elif Shafak creează o poveste ce te captivează, te ține în mrejile sale și cu greu te lasă să pleci.

Bucătăria familiei Kazanci, unde toate membrele familiei se strâng la o bârfă sau la o masă - mereu copioasă, mereu plină de feluri și feluri de mâncare - ascunde o taină. Misterul familiei și a faptului că bărbații Kazanci mereu mor de tineri sunt două lucruri ce nu o lasă în pace pe Zeliha, mezina familiei, care, de altfel, la scurt timp după pelcare fatelui său din Turcia, își anunță familia că e însărcinată, urmând să nască o fetiță pe care o va numi Asya.

În celălalt capăt al lumii, în Arizona, Rose este o mamă singură, recent divorțată de un bărbat cu rădăcini armene, decide să se răzbune pe acesta - și pe familia lui nesuferită - căsătorindu-se cu un turc. În acest mod, micuța Armanoush ajunge să crească legată de ambele familii - de cea a tatălui său, cu toată istoria dură a neamului lor, dar și de cea a mamei, unde istoria nu are nicio valoare.

 Asya și Armanoush ajung să facă cunoștință, ambele tinere fiind în pragul maturității. Modul în care se întâlnesc, dar și motivele ce le împing pe fiecare să se cunoască sunt învăluite într-un mister vechi de câteva generații, care se întrevede în istoria ambelor familii - Kazanci și Tchakhmakhchian.

Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt romanul lui Elif Shafak, acesta ar fi delicios: începând cu numeroasele feluri de mâncare tradiționale, care îmi lăsau gura apă, continuând cu descrierea orașului Istanbul, pe care eu mereu l-am perceput ceva mai diferit; marele Bazar, străzile pavate, vânzătorii ambulanți, forfota din jur și terminând cu personajele, foarte bine conturate, complexe, fiecare cu ciudățeniile sale, fiecare stârnind câte o emoție cu povestea sa.

Bastarda Istanbulului este o carte care introduce cititorul în lumea Turciei, a familiilor tradiționale sau mai puțin, a istoriei și a unui conflict mocnit, un oraș al contrastelor și un univers gastronomic inedit. Povestea este captivantă, iar elementele istorice, comice și modul în care sunt dezvoltate personajele fac din acest roman o aventură demnă de trăit.

Recenzie literară: Drumul spre casă de Yaa Gyasi (2016)

Într-un trecut unde realitatea deseori se transformă în mister și invers, o tânără visează să se căsătoarească cu alesul inimii. Dar trece o perioadă și fata află că este predestinată altuia, unui străn, căruia mama ei, o femeie dură și rareori afectuoasă, o dă cu mare plăcere. Ajungând în casa lui, tânăra trebuie să se obișnuiască cu noua viață, fără a ști că undeva aproape, chiar mai aproape decât și-ar fi putut imagina, se află sora ei vitregă, pe care nu o cunoaște, dar a cărei soartă este legată de a ei. Drumul spre casă de Yaa Gyasi realtează povestea unei întâmplări, a unei sorți ce ajunge să acopere cu aripile sale viața urmașilor urmașilor celor două femei. Recenzia completă:

Recenzie literară: Dragostea, chiar ea de Corina Sabău (2012)

Uneori, în viață totul merge bine. Rutina zilnică nu este perturbată de nimic. Același post la un minister, aceleași draperii cu buburuze de la geamul din bucătărie, același soț iubitor, dispus să satisfacă toate mofturile unei soții frumoase. Dar din senin, ceva se schimbă, o privire, o figură, o întâmplare - și viața cunoscută de până acum se transformă în ceva incert.

În Dragostea, chiar ea de Corina Sabău, Mia este cea care se trezește cu viața schimbată în urma întâlnirii cu Teo. Un bărbat bine, care ajunge la minister aproape din greșeală. Un bărbat misterios, pe care ea vrea să-l cunoască, dincolo de aerul visător pe care-l afișează, dincolo de profesia lui, dincolo de amărăciunea unui tată divorțat, dornic să fie cât mai aproape de copii săi.

Pe parcursul romanului, relația celor doi se îndreaptă spre un punct incert ca mai apoi să se redreseze, iar mai târziu să devieze într-o altă direcție. Cei care-i înconjoară - Vlad, soțul Miei, Lily, Gina și Miți - ex-familia lui Teo, domnul Dobrin și celelalte nume, uitate undeva într-un oraș ce e într-o continuă schimbare, oferă acțiunii o nuanță anume, de poveste ce se întâmplă mereu, undeva pe lângă noi.

Peisajul se schimbă, la fel și lumea, dar nu și deciziile pe care le iau personajele sau perspectivele pe care le au asupra vieții. Mia, care se simte captivă într-o relație în care, de altfel, nu-i lipsește nimic, vrea să descopere un sentiment suprem în brațele lui Teo. Acesta, la rândul lui, este măcinat de gândul că o nouă femeie îl poate rupe de lângă copii. Chiar dacă sunt multe obstacole, ei luptă cu înverșunare pentru a fi împreună.

Finalul mi-a dat de gândit. Cele două personaje principale, care sunt bine reprezentate pe parcursul narațiunii și despre care am putut să-mi formez o părere, ajung într-un punct critic, de unde pot ieși învingători sau înfrânți, sau amândouă. Decizia pe care o iau și modul în care o fac transformă finalul într-o pagină pe care s-a scris de mai multe ori și apoi s-a șters, pentru a se scrie aceleași cuvinte.

Dragostea, chiar ea este un roman despre contrastul dintre dorința de a schimba ceva și păstrarea vechilor obiceiuri. Despre natura nemulțumită a omului, care mereu își dorește mai mult, cât mai mult, uitând de ceea ce are deja. Despre viață, care merge înainte, fiind plină de surprize și lecții pe care, de obicei, nu sunt percepute ca atare.

Recenzie literară: O fată din bucăți de Kathleen Glasgow (2016)

Salut! Astăzi vă vorbesc despre un roman drag mie, care a fost discutat în cadrul unei dezbateri marca FILIT. Se numește O fată din bucăți și relatează o poveste dură și înduioșătoare în același timp. L-ați citit?

Recenzie literară: Sexagenara și tânărul de Nora Iuga (2004)

Față-n față stau doi oameni. O bătrână de 60 de ani și un domn cu ochii verzi. Sexagenara și tânărul, doi elemenți din epoci diferite, dar pe care-i leagă o discuție lungă cât o noapte. Un dialog care se evaporă ca fumul unei țigări, ca o tinerețe demult uitată, ca un gând după care nu mai ai forță să alergi.

Anna își deapănă amintirile despre studenția sa, despre lumea din care a avut ocazia să facă parte cândva, despre soțul ei Nino, despre Terry, cea mai bună prietenă și cea mai mare piatră în calea ei, deopotrivă. Tânărul doar ascultă. Fumează și ascultă, în timp ce în cameră atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, mai intimă, iar o senzație de interzis plutește în aer...

Mi-a plăcut mult romanul Norei Iuga. La început pare ceva abstract, dar odată ce evenimentele încep să se lege între ele, să devină o înșiruire de amintiri dintr-o viață plină de culoare, lectura se transformă într-o parcurgere aproape intimă a unui jurnal. 

Între sexagenară și tânăr există o scânteie care se resimte în toate gesturile celor doi, atitudinile și mai ales, privirile aruncate pe furiș. Această tensiune permanentă, la limita dintre curiozitate și indecență, alimentează imaginația cititorului, mânându-l să afle ce se întâmplă mai departe.

Viața literară a Bucureștiului din anii 60-80, eterna competiție cu Terry, inexistența unei linii temporale bine definite, atmosfera confidențială și tensiunea aproape erotică dintre cei doi din cameră fac din Sexagenara și tânărul un roman viu, ușor de urmărit, bogat în imagini și scene pe care nu ai cum să nu le trăiești și tu odată cu cei implicați. Lipsa unui final închis îi conferă o invitație la inventat, imaginat și redefinit limite dintre generații.

Recenzie literară: Defecți și Perfecți de Cecelia Ahern (2016-2017)

Celstine North este o adolescentă aproape tipică. Are o familie respectabilă, este una dintre cele mai bune eleve din liceu, are un iubit cum altele și-ar dori să aibă. Lumea din jurul ei este perfectă, prietenii  sunt adevărați și săritori la nevoie, iar Defecții... ei bine, sunt o categorie de oameni pe care adolescenta nu-i cunoaște și pe care-i evită. Dar totul se schimbă pentru ea în clipa în care face ceva nesăbuit - ajută un Defect.

Seria Defecți de Cecelia Ahern, formată din cele două volume - Defecți și Perfecți - este numai bună în serile reci de toamnă, pentru că se citește ușor, este un YA drăguț și are destul de multă acțiune.

Ați citit ceva semnat de această autoare? V-a plăcut?

Recenzie literară: În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu (2011)

Ce se întâmplă atunci când adolescența este cea mai frumoasă perioadă din viață, iar tot ce urmează dupa aceasta este o eternă suferință? Ce se întâmplă atunci când tot ce îți dorești este să fii acceptat așa cum ești, să observi cum cei din jur nu se schimbă radical, nu devin umbre - sau imitații - ale oamenilor pe care i-ai cunoscut cândva? Cum să faci față unei vieți lipsite de sens, cu zile monotone, departe de minunata perioadă când aveai mulți prieteni și viața ta era plină de aventură?

În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu îl are ca protagonist pe Victor, un bărbat care își petrece zilele în fața televizorului, așteptând ca ceva să se schimbe. Trăiește cu Veronica, consoarta, sau mai bine zis, o clonă foarte bună a femeii pe care a iubit-o cândva, dar care în prezent este o ființă indezirabilă. Pierdut în amintirile sale de pe vremea liceului, Victor relatează cititorului cei mai buni ani pe care i-a trăit. Monotonia vieții lui Victor se schimbă atunci când în viața acestuia apar doi străini, care-i propun să meargă cu ei într-un sat uitat de lume, pentru a duce cadouri unor copii cu dizabilități dintr-un centru de plasament.

Narațiunea se desfășoară pe două planuri: prezentul, unde Victor este un ratat, un bețiv și un om lipsit de perspective și trecut, unde Victor, cunoscut pentru cei apropiați ca Franzelă, își petrece zilele cu Bastârcă, Paganel, Fasolă, Văru și alți prieteni la cataramă. Gașca intră în tot felul de belele, iar modul în care sunt relatate aventurile tinerilor este comic și face lectura savuroasă.

În iad toate becurile sunt arse este un roman care a avut un start lent, dar care m-a cucerit pe parcurs. Numeroasele cuvinte adresate personajelor, poreclele și limbajul folosit între băieții din gașcă denotă vremurile în care aceștia au trăit, societatea și categoria din care făceau parte tinerii. Dialogurile mi s-au părut foarte amuzante, iar poveștile din tinerețea lui Victor, pe care acesta le evocă cu o melancolie nestăpânită și în cele mai mici detalii fac din romaanul lui Dan Lungu o călătorie tragi-comică în trecut.

Totuși, în roman există o permanentă senzație de tristețe și neputință, chiar dacă lucrurile par să meargă bine. Anturajul din care face parte protagonistul, viața pe care o duce și modul în care interacționează cu ceilalți, fie că este vorba despre trecut sau despre prezent, toate aceste lucruri plasează personajul în situația în care acesta este, drumul lui fiind întrezărit încă de la începutul cărții.

Romanul poate fi privit și ca o poveste de Crăciun, datorită faptului că această sărbătoare apare la început și la sfârșit, oferind intensitate acțiunii și evidențiind trăsăturile principale ale protagonistului. 

În iad toate becurile sunt arse de Dan Lungu este o carte în care se regăsește copilăria, inocența, bucuria și viața omului de rând în fostul regim, dar și prezentul, maturitatea și lipsa de perpectivă pentru o anumită categorie de oameni. Mi-a plăcut acest roman și cu siguranță voi mai citi ceva semnat de acest autor.