În Londra anului 1851, un justițiar misterios bântuie cartierele rău-famate, făcând dreptate - după spusele săracilor și comitând crime atroce - după spusele nobilimii. Nimeni nu-i știe chipul sau originea, dar cu toții îi cunosc numele - Harlan Krow. Într-o noapte fatidică, contesa Alina Bronskaya iese din spitalul pentru săraci unde fce voluntariat și, fiind atacată de un criminal, aproape că pierde lupta cu viața, însă e salvată de nimeni altul decât Harlan Krow. După acest eveniment, căile celor doi încep să se intersecteze, aducând la lumină adevărul despre lumile în care trăiesc protagoniștii.
Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance victorian, cu multe elemente gotice și întunecate. Deși firul narativ principal este cel romantic, autorul construiește temeinic personalitățile protagoniștilor, lumile lor interioare și mai ales, traumele. Alina este văduvă la doar 22 de ani, după ce soțul ei a fost executat pentru ideile pe care le promova, iar tânăra, împreună cu părinții ei, a trebuit să fugă din țară. În Anglia, contesa Bronskaya vrea să înceapă o viață nouă, să se dedice cercetărilor științifice pe care le face împreună cu un doctor englez și să ajute oamenii săraci din cartierele mărginașe. Dar, pentru că e o femeie încă tânără, atrăgătoare și exotică pentru nobilime, atât mama Alinei, cât și alte femei de același rang, încearcă să-i găsească un soț. Mintea contesei zboară, din ce în ce mai des, la misteriosul Harlan Krow, cu acesta întâlnindu-se pe ascuns, dar societatea o împinge spre ducele de Ravenaugh, un bărbat foarte retras, tăcut, și putred de bogat, care, din motive neînțelese pentru Alina, începe să o curteze. Prinsă între cele două vieți - una secretă, cu întâlniri nocturne cu un justițiar, considerat criminal, și una publică, unde e forțată să participe la baluri și serate și să poarte o mască, Alina începe să fie din ce în ce mai neliniștită, simțindu-se prinsă în capcană.
Fără a fi o carte stufoasă, Raftul cu ultimele suflări e o poveste complexă, autoarea conturând personajele abil, în doar câteva scene devenind evident cu ce fel de oameni are de-a face protagonista. Pentru fată, mătușa a fost totul - cea mai apropiată persoană, femeia care i-a fost mai mult decât mamă în foarte multe împrejurări, deși mama propriu-zisă a fost mereu prezentă. Dinamica din inima familiei e una complicată, cu multe momente de tensiune și resentimente, protagonista mereu aflându-se în ochiul furtunii.
Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.
E prima lună din primăvară și celebrăm femeia, așa că am decis, pe cât se poate, să citesc doar cărți semnate de femei - cărți din lista mea de lecturi, ca să mai scurtez din TBR :) Să vedem cum a decurs luna și ce am mai citit:
Mireasă de sacrificiu de Ioana Mihaela Curaleț o urmărește pe Joanne Bright, o tânără din provincie, care provine dintr-o familie bună, dar e trecută de douăzeci de ani, deloc mondenă, și chiar foarte ciudată, ceea ce o face indezirabilă pentru nobilii aflați în căutarea unei soții. Ajunsă în Londra, tânăra îl cunoaște pe lordul Wiliem Drake - un burlac convins, tânăr, chipeș, bogat, și extrem de îngâmfat. Soarta îi aduce pe cei doi în fața altarului,dar fericirea conjugală, despre care se vorbește în cărți, întârzie să apară. Și, ca lucrurile să fie și mai interesante, o serie de crime odioase zguduie orașul - suficient cât să-i facă pe anumiți indivizi să sape după răspunsuri.
Romanul e un historical romance, cu o tentă macabră, marca Ioana Mihaela Curaleț, o autoare pe care am mai citit-o și care are o predilecție pentru abordarea laturii întunecate a sufletului uman. Mi-a plăcut felul în care îmbină sentimentele frumoase, naive și curate, pe care le nutresc anumite personaje, cu răutatea ce clocotește în altele. Povestea de dragoste a urmat rețeta clasică pentru un historical romance cu trope-uri precum forced mariage și enemies to lovers, iar elementele de thriller au oferit o notă sumbră.
Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Câteva povestiri mi-au plăcut în mod special, dar nu pentru că ar fi vesele și optimiste, ci pentru că, în spatele cuvintelor personajelor, se vede clar că există traume. Unele personaje sunt conștiente de asta și încearcă să se vindece, dar altele rămân ancorate în trecut sau pur și simplu nu își dau seama că au nevoie de iubire.
Deși fiecare povestire abordează un eveniment marcant din viața personajului, pe fundal e conturată societatea în toate culorile sale, cu bune și cu rele, cu lipsuri și cu prejudecăți. De foarte multe ori personajele se întrebă - sau țin cont - de ce va spune gura lumii, iar acest lucru este definitoriu pentru deciziile pe care le vor lua.
Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane. Boieroaice din Moldova și Țara Românească în veacurile XVI-XIX de Constantin Gane a fost o adevărată delectare. Un volum atât de bine și minuțios documentat, este mai mult decât evident câtă muncă a depus autorul pentru a găsi fărâmele de informație despre femeile, ceva mai celebre sau mai puțin, din secolele XVI-XIX. Scrisori, note de plată, procese verbale din sala de judecată - acestea sunt actele pe baza cărora autorul construiește potretul unei femei sau a alteia, restabilește cronologia vieții acesteia, dar aruncă lumină și asupra felului în care era văzută și percepută de nobilimea din perioada respectivă. O carte de non-ficțiune pe care o recomand unui cititor dornic să afle cum era văzută, tratată și apreciată femeia de către o societate demult apusă.
Stealer of Souls de Diana Wynne Jones este o povestire inclusă în volumul Mixed Magics, ultimul din seria The Worlds of Chrestomanci, dar eu nu știam lucrul ăsta (că m-am luat după Goodreads), așa că l-am citit separat. Seria am început-o acum mult timp și am avut o reținere - dacă nu-mi voi aminti în detaliu ce se întâmplă? Dar nu a fost cazul, pentru că în această povestire acțiunea se axează pe două personaje sencundare. Ucenicul lui Chrestomanci se trezește că la castel mai este adus un băiețel și ucenicul trebuie să aibă grijă de acesta, iar la un moment dat, cei doi se trezesc față-n față cu un individ ciudat și... își uită numele. Povestirea e scurtă, dar aventuroasă și mi-a plăcut foarte mult - seria în sine e perfectă pentru micul cititor, dar și un adult iubitor de fantasy va regăsi în universul Chrestomanci magia de altă dată.
Mixed Magics. Four Tales of Chrestomanci de Diana Wynne Jones este ultima carte din serie - dar nu e musai să fie citită, pentru că povestirile nu îl au pe Chrestomanci drept personaj principal. Mi-au plăcut toate, dar în special cea unde un magician delicvent, pentru a scăpa de poliție, face o tranzacție dubioasă și ajunge într-o altă lume, într-un univers paralel, unde fură o mașină. Doar că o fură împreună cu o fetiță și cu dulăul acesteia, magia nu-l ascultă așa cum ar trebui, iar evenimentele care se perindă au fost foarte amuzante. Clar e un volum ce merită citit, autoarea are un stil cald, apropiat de sufletul unui copil - sau a unui adult care vrea să se întoarcă în acea perioadă a vieții, măcar pentru o clipă :)
Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan e o carte în care o adolescentă trebuie să facă față unei tragedii: mama ei se sinucide, și fata este devastată.
Romanul are elemente de realism magic și aduce la cunoștința cititorului tradiții și credințe taiwaneze în ceea ce privește sufletele morților, ceea ce întregește imaginea de ansamblu a suferinței prin care trece protagonista.
Romanul semnat de Aglaja Veteranyi conturează atât dinamica din cadrul unei familii ce trebuie să-și ia adio de la un membru, cât și greutățile prin care trec personajele în perioada regimului comunist. Vedem trecutul prin ochii protagonistei, care-și amintește momentele-cheie legate de mătușa ei din copilăria sa. În amintiri se strecoară detalii care sunt irelevante pentru un copil, dar care subliniază realitatea adulților de atunci și deciziile dificile pe care au trebuit să le ia.
Raftul cu ultimele suflări e un roman amplu, chiar dacă e scurt. Autoarea reușește să transmită foarte multe stări ale personajelor în cuvinte puține și să construiască scene marcante, ce subliniază felul în care o familie procesează o pierdere în intimitatea propriului cămin. Vă recomand volumul dacă subiectele precum moartea, doliul și relațiile complicate din inima unei familii vă stârnesc interesul.
Scrisoare către tata de Franz Kafka este un volum scurt, dar plin de emoție, ce oferă cititorului ocazia să afle lucruri despre Kafka omul, nu scriitorul. Scrisoarea, adresată tatei, și care nu a ajuns niciodată la destinație, e plină de amărăciune și recunoștință, reproșuri și speranță, ilustrând dinamica din cadrul relației autorului cu tatăl său, cel puțin, cum o vede și percepe Franz Kafka. Mi-a plăcut să descopăr omul din spatele cărților, gândurile acestuia, dar și copilul ce se ascunde în adult, băiatul de altă dată, ce și-a dorit aprobarea părintelui său și nu în ultimul rând, să fie iubit și acceptat așa cum e.
Flowers for the Devil de Vlad Kahany este un romance unde acțiunea se petrece în 1851, în Londra, și o avem în prim-plan pe contesa Alina Bronskaya, văduvă la doar 22 de ani. După ce soțul ei este ucis în Rusia, tânăra, împreună cu părinții ei, fuge în Anglia, unde Alina se dedă muncii de cercetare și face voluntariat într-un spital din cartierele sărace. Într-o noapte, este atacată de un individ și, crezând că până aici i-a fost, Alina se întâlnește cu o legendă: cu Harlan Krow, care o salvează.
Un bărbat misterios, chipul căruia nu-i este cunoscut lumii, Harlan îi pedepsește pe cei care-i neîndreptățesc pe săraci și neputincioși, indiferent de rangul social al agresorului. Această întâlnire între o contesă fugară și un erou, pentru unii, și criminal, pentru alții, se transformă în ceva mai mult. E un volum romance, dar dezbate și teme relevante și pentru ziua de azi: inegalitatea de clasă, sărăcia, puterea banului, relevanța aparențelor, nedpretatea socială și juridică.
Prăvălia de vrăji de Sarah Beth Durst este un cozy fantasy, unde o urmărim pe Kiela, o bibliotecară retrasă și timidă, care se simte cel mai bine când e înconjurată de cărți. După o lovitură de stat, tânăra trebuie să fugă din capitală, biblioteca e incendiată, și Kiela reușește să salveze câteva cărți. Împreună cu asistentul ei, Caz, o plantă-păianjen vrăjită, femeia ajunge pe o insulă îndepărtată, unde s-a născut și unde a crescut, dar de pe care a plecat încă în copilărie. Dornică să ducă un trai liniștit, doar ea și cărțile ei, Kiela ajunge să socializeze cu localnicii și de aici încep peripețiile ei.
Din păcate, am abandonat Beneath the Haunting Sea de Joanna Ruth Meyer. E un fantasy care a început promițător pentru mine - și ca premisă, și ca stil de scriere. Am citit și alte cărți semnate de autoare, dar în acest volum nu m-am putut conecta cu povestea. Protagonista află că e fiica împăratului, după ce o viață întreagă a crezut că e o nobilă de rang mijlociu. Când regele decide să o facă moștenitoarea sa, are loc o lovitură de stat, iar protagonista este exilată pe o insulă aflată la marginea imperiului, unde descoperă cu stupoare că trebuie să se logodească cu fiul unui baron, ce o primește în casa lui. Încercând să se acomodeze cu noua ei viață, tânăra începe să descopere lucruri noi despre poveștile vechi despre zei, și, deși ea nu crede deloc în puteri supranaturale, evenimentele ce au loc încep să-i schimbe percepția.
Mi-a plăcut partea cu mitologia, cu zeii și evenimentele ce au modelat lumea în care are loc acțiunea, dar nu am reușit să mă conectez cu personajul principal. Mi s-a părut lipsită de personalitate, cu un comportament demn de o fată simplă de la țară, nu o nobilă, iar atunci când în scenă a apărut triunghiul amoros, complet irelevant pentru povestea principală, am decis să închei lectura. Cu părere de rău, pentru că mi-am dorit să-mi placă această carte, prima dintr-o duologie.
Acestea au fost cărțile lunii martie. Cum a arătat, în materie de cărți, prima lună a primăverii pentru voi?
Viața lui Leigh se năruie atunci când mama adolescentei se sinucide, iar fata este sigură că mama ei s-a transformat într-o pasăre. Leigh nu poate înțelege ce a împins-o pe mama ei la un astfel de gest, și în căutarea unor răspunsuri, ghidată de pasăre, tânăra ajunge în Taiwan, unde-i cunoaște pe bunicii ei materni - despre existența cărora nu a știut până atunci. Aici, Leigh începe să sape în istoria familiei și, bântuită de amintiri și urmărită de umbra păsării, protagonista descoperă o multitudine de secrete.
Uimitoarea culoare de după de Emily X.R. Pan este un roman ce abordează un subiect delicat - sinuciderea, explorând sentimentele și trăirile protagonistei, care procesează cu greu decizia mamei sale. Firul narativ urmărește atât prezentul - călătoria fetei în Taiwan, unde își cunoaște familia extinsă de pe partea mamei, cât și trecutul, surprinzând evenimentele de înainte de tragedie. În prezent, Leigh încearcă să găsească răspunsurile pentru întrebările ce au măcinat-o de mică - de ce mama are uneori momente în care se închide în sine, de ce nu a vorbit niciodată despre părinții ei, de ce a refuzat să îi facă cunoștință lui Leigh cu familia sa și cu cultura țării din care provine. În trecut, urmărim atât relația protagonistei cu părinții ei, cât și relația ce se construiește cu cel mai bun prieten al ei, Axel, care îi e și vecin.
Pe cine iubești mai mult? de Mihaela Buruiană e o lectură ce te acaparează și care oferă foarte multe perspective în ceea ce privește iubirea, ca sentiment, indiferent de natura acesteia. Deși povestirile sunt scurte, autoarea reușește să creioneze foarte bine decorul și atmosfera, dar mai ales, trăirile personajelor. Că e vorba despre prima dragoste, o relație ce duce spre nicăieri, iubirea maternă sau o prietenie ce rezistă probei timpului, autoarea le abordează într-un fel intim și imediat te face să intri în pielea personajelor.
Pe cine iubești mai mult? este un volum ce mi-a trezit multe emoții și am trecut prin foarte multe stări, citind frânturi din poveștile unor personaje atât de variate, dar pe care le leagă o dorință comună: de a iubi și de a fi iubite. Vă recomand volumul dacă vreți să citiți despre câte forme poate lua iubirea și cum este abordată și trăită aceasta de oamenii ce provin din cele mai variate medii sociale.
Clopotnița de Ion Druță este un roman despre destinul unui om cu verticalitate și principii, Horia Holban, un student strălucit, care ajunge să devină profesor de istorie într-o școală din nordul Moldovei. Pe parcursul romanului, cititorul pășește alături de protagonist prin Chișinău, iar cel din urmă își povestește viața sub forma unor amintiri din vremuri demult uitate. Deși acțiunea are loc aproximativ prin anii 60-70, este ușor să-ți imaginezi străzile pe care le colindă personajul, chiar dacă astăzi multe dintre ele poartă alte denumiri, parcurile și lacurile, care par să fi rămas la fel și în prezent, sediile instituțiilor importante, dar mai ales, e ușor să vezi cât de puțin diferă societatea de atunci de societatea de la începutul anilor 2000. Pentru mine, peregrinările personajului au atins o coardă sensibilă, pentru că, prin intermediul lui Horia, am revăzut orașul în care m-am născut și am crescut, fie și așa cum era acesta pe la mijlocul secolului trecut.
Ion Druță scrie într-un fel deloc pretențios, dar cu toate acestea, trăirile personajelor sunt acut resimțite și de cititor. Horia pare, la prima vedere, un bărbat șters, pe care nici nu l-ai băga în seamă dacă ar trece pe lângă tine pe stradă, dar pe parcursul romanului începi să întrezărești trăsături și calități care-l fac un om complex, cu un suflet chinuit. Sunt multe nedreptăți ce i se fac pe parcursul poveștii, atât pe plan profesional, cât și personal, dar, cumva, Horia își acceptă soarta, nici cu capul plecat, dar nici pus pe luptă.
În Doar clipa fericită să-mi rămână urmărim două fire narative, care se axează pe două femei ce trăiesc două etape diferite a vieții de mamă. Lili naște prematur o fetiță, și tot caruselul de emoții ce urmează, tânăra mamă încearcă să-l transforme în cuvinte într-un jurnal, pe care-l scrie fiicei sale. Lili vorbește despre șocul prin care trece, despre spital, secția de neonatologie, trăirile ei, dinamica din relația cu partenerul, transmițând emoțiile așa cum sunt, nefiltrate, în forma lor rudimentară. Elise e o femeie ce se apropie de propriul centenar și care tocmai și-a luat la revedere de la fiul mai mic, acesta plecând în alt oraș la studii. Trezindu-se, pentru prima dată după 23 de ani, cu casa pustie, Elise realizează că nu mai știe cine este ea și ce-și dorește, dincolo de rolul ei de mamă.
Romanul semnat de Virginie Grimaldi este un carusel de emoții, despre felul în care oamenii se transformă în părinți, despre fricile care apar odată cu venirea pe lume a copiilor, despre bucuriile pe care le aduce maternitatea. Dar, în același timp, este un roman despre viață, despre trăiri intense, emoții ascunse, dorința de a-i proteja pe cei pe care-i iubim cel mai mult, nevoia de a avea pe cineva aproape în cele mai cumplite clipe.
În februarie mi-am propus să mai împuținez numărul de cărți începute, așa că m-am ambiționat să termin ce am început în ianuarie - și de ce am tras mult și bine - înainte de a mă apuca de un titlu nou.
Cântecul Nibelungilor de autor necunoscut este un clasic - și am tras de mine să termin cartea asta. Poemă medievală, abordează o multitudine de teme ce privesc construcția lumii și complexitatea sufletului uman, acțiunea învârtindu-se în jurul personajelor legendare Siegfried, Brunhilda și neamul Nibelungilor. Am parcurs greu cartea asta, chiar dacă am optat pentru varianta audio. Povestea în sine e interesantă, dar multe scene au fost repetitive - de exemplu, aproape în fiecare capitol un personaj sau altul dăruiește aur și nu numai oamenilor simpli, iar aceștia îl/o ovaționează pe filantrop/filantroapă, se mai întâmplă câteva lucruri, apoi iarăși cineva aruncă cu bani și tot așa. Limbajul este greoi și sunt foarte multe personaje, iar de la un moment încolo, nu am mai fost atât de investită în poveste, pentru că un personaj relevant și interesant și bine conturat iese din peisaj. Deși înțeleg și apreciez însemnătatea istorică a acestei lucrări, nu am reușit să mă bucur pe tot parcursul textului de o lectură captivantă.
Regele alb de Gyorgy Dragoman nu este o carte ușor de parcurs, atât din cauza conținutului, cât și din cauza structurii. Fiecare capitol relatează un eveniment separat, și odată ce acesta se încheie, naratorul trece la o altă întâmplare, lăsând în aer anumite detalii, astfel încât în cazul unor capitole am rămas cu întrebări la final. Unele capitole relatează întâmplări oarecum amuzante, dar umbrite de răutatea și egoismul uman, iar alte capitole sunt de-a dreptul brutale, descriind niște scene viscerale. O parte dintre acestea mi s-au părut exagerate, cu toate acestea, vocea narativă m-a făcut să trăiesc stările sufletești prin care trece Dzsata. Un alt factor care îngreunează lectura este stilul de scriere - fraze lungi, ce ocupă o jumătate de pagină sau chiar o pagină, ceea ce pe alocuri nu a fost tocmai pe placul meu, pentru că-mi pierdeam interesul în ideea expusă.
Copila de zăpadă de Eowyn Ivey este un roman despre supraviețuire și speranță, despre familie și despre cele mai tainice dorințe. Autoarea construiește povestea treptat, introducând cititorul în atmosfera vremii și a spațiului - Alaska anilor 1920, lupta omului cu forțele naturii, capacitatea de a supraviețui unei ierni lungi, departe de alți oameni. În mijlocul singurătății, urmărim un cuplu ce a lăsat totul în urmă, pentru a ajunge la capătul lumii și pentru a-și construi o viață departe de bârfele și atenția societății în care au crescut.
Pe cât de mult iubesc scriitura lui John Fowles, pe atât de puțin am înțeles mesajul din Mantisa. Am tras de mine să o citesc, să văd care-i treaba cu personajele, dar până pe la pagina 40 mi-a ajuns. Nu sunt o pudică, dar sincer nu am bunghit care-i scopul romanului, ce fac și ce vor personajele, și de unde și până unde a apărut acea „terapie” și care îi e scopul. E genul de carte foarte abstractă și sincer nu am avut nici chef, nici timp, și nici răbdare să încerc să înțeleg ce a vrut să transmită autorul prin Mantisa. Deci abandonată fără remușcări, dar cu părere de rău - e prima carte pe care o citesc de la autor și care nu e absolut deloc pe gustul meu.
Orașele invizibile de Italo Calvino a fost o lectură ciudată, dar nu în sensul bun al cuvântului. Am mai citit de la autor Dacă într-o noapte de iarnă un călător, și a fost o lectură deosebită, interesantă, dar aici, m-am pierdut pe parcurs. Deși ideea în sine e atrăgătoare - orașe care sunt entități, și au o istorie aparte, execuția nu a fost deloc pe placul meu. M-a plictisit teribil cartea asta și singurul motiv de ce am dus-o la final a fost faptul că am parcurs-o în format audio.
Doar clipa fericită să-mi rămână de Virginie Grimaldi a fost prima mea întâlnire cu autoarea - dar cu siguranță nu și ultima! Mi-a plăcut enorm cartea și e clar una dintre favoritele anului. Relatează povestea două femei, aflate în două etape diferite ale vieții de mame. Lili naște prematur, și scrie un jurnal-scrisoare fetiței sale, relatând toate lucrurile prin care trece. Eliza tocmai începe să descopere viața de femeie cu copii plecați de acasă, asta după 23 de ani în care s-a dedicat trup și suflet rolului de mamă, neglijând alte aspecte ale vieții sale.
Începuturi fără sfârșit de Rebecca Yarros a fost un carusel de emoții. Urmărim două fire narative - prezentul și trecutul, ambele fiind legate de scriitoarea Scarlett Stanton. În trecut, Scarlett, fiica unui nobil, se îndrăgostește de un american, venit în Europa pentru a lupta împotriva Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. În prezent, Georgia, strănepoata lui Scarlet, se trezește în pragul casei cu Noah Morelli, un scriitor cunoscut de romane de dragoste, acesta dorind să termine ultimul roman al lui Scarlett, pe care femeia nu l-a terminat niciodată - povestea vieții sale. Dar Georgia știe foarte bine că străbunica ei nu a vrut să publice acel manuscris, dar Noah are propriile idei și vrea să o convingă pe Georgia să-i dea o șansă.
Deși este un roman de dragoste, mi-a luat mult timp să-l lecturez. Pe alocuri, mă plictisea povestea - și cea din trecut, și cea din prezent, dar astfel de momente au fost rare, pentru că de la un anumit punct încolo nu mă mai puteam opri. Autoarea construește foarte bine personajele - că sunt principale sau secundare, pozitive sau negative, și le oferă complexitate. Am detestat-o din suflet pe mama Georgiei și am iubit-o nespus pe Constance, sora lui Scarlet. Poveștile de dragoste au fost exact ca în filme - dar fără a fi de domeniul fantasticului în totalitate. Finalul m-a lăsat pe gânduri - nu pentru că ar fi fost nesatisfăcător, ci pentru că m-a făcut să revizuiesc toată atitudinea mea față de personaje și evoluția acestora pe parcursul romanului.
Clopotnița de Ion Druță e un volum ce cuprinde câteva povestiri, două nuvele și romanul ce dă titlul acestei cărți. Deși l-am mai citit pe autor cu alte ocazii, nu îmi amintesc să fi fost la fel de impresionată și mișcată de scriitură așa cum am fost în cazul acestei cărți. Am citit-o lent și am trăit fiecare pagină - poate că dorul după copilărie și locurile natale e de vină, poate doar sunt melancolică și simțeam nevoia să mă las pradă amintirilor de demult, cert este că m-am îndrăgostit iremediabil de cum scrie autorul.
De multe ori aveam impresia că o ascult pe bunica mea povestindu-mi despre copilăria și tinerețea ei, autorul mai povestește despre Chișinău - străzi, instituții, oameni, și chiar dacă nu am trăit în acele timpuri, se pare că nu s-au schimbat prea multe, pentru că mi-a fost ușor să pășesc alături de personaje, știam pe unde merg și încotro se îndreaptă, iar asta e o senzație aparte și nu-mi amintesc să fi trecut prin astfel de stări în timpul lecturii de o bună bucată de vreme.
Team Player este o antologie de sports romance, care a mers mai lent decât mă așteptam. Unele povestiri mi-au plăcut mult și m-au ținut în priză, altele m-au plictisit de moarte, unele mi s-au părut foarte fade, iar altele - pline de emoții. Ca în orice antologie, am avut povestiri ce m-au convins că vreau să citesc și altceva de la autorul respectiv, povestiri semnate de autori pe care i-am mai lecturat și care-mi plac, dar a fost și o povestire semnată de un autor de la care am mai citit romane, dar în acest volum nu am regăsit vocea care mi se părea interesantă în acele cărți. Per total, Team Player a fost o lectură potrivită pentru luna iubirii și o recomand dacă vreți să citiți romance, dar nu vreți să vă înhămați la un roman cu acțiune complexă.
Așa arată ultima lună din această iarnă în materie de cărți. Voi ce ați mai citit?
Copila de zăpadă de Eowyn Ivey este un roman despre supraviețuire și speranță, despre familie și despre cele mai tainice dorințe. Autoarea construiește povestea treptat, introducând cititorul în atmosfera vremii și a spațiului - Alaska anilor 1920, lupta omului cu forțele naturii, capacitatea de a supraviețui unei ierni lungi, departe de alți oameni. În mijlocul singurătății, urmărim un cuplu ce a lăsat totul în urmă, pentru a ajunge la capătul lumii și pentru a-și construi o viață departe de bârfele și atenția societății în care au crescut.
Eowyn Ivey construiește niște personaje minunate, complexe, prin portretizarea lumii lor interioare și a greutăților prin care trec. Mabel este o femeie ce și-a dorit foarte mult să fie mamă, dar soarta i-a fost potrivnică. Cu toate acestea, Jack îi este alături și nu se dezice de soția sa, deși cei din jur i-au judecat și marginalizat și l-au îndemnat pe Jack să-și reconsidere alegerea partenerei de viață. Relația celor doi trece prin multe încercări de-a lungul romanului, dar mi-a plăcut foarte mult faptul că Mabel și Jack sunt o echipă, nu renunță unul la celălalt când dau de greu, și înfruntă totul împreună.
Regele alb de Gyorgy Dragoman nu este o carte ușor de parcurs, atât din cauza conținutului, cât și din cauza structurii. Fiecare capitol relatează un eveniment separat, și odată ce acesta se încheie, naratorul trece la o altă întâmplare, lăsând în aer anumite detalii, astfel încât în cazul unor capitole am rămas cu întrebări la final. Unele capitole relatează întâmplări oarecum amuzante, dar umbrite de răutatea și egoismul uman, iar alte capitole sunt de-a dreptul brutale, descriind niște scene viscerale. O parte dintre acestea mi s-au părut exagerate, cu toate acestea, vocea narativă m-a făcut să trăiesc stările sufletești prin care trece Dzsata. Un alt factor care îngreunează lectura este stilul de scriere - fraze lungi, ce ocupă o jumătate de pagină sau chiar o pagină, ceea ce pe alocuri nu a fost tocmai pe placul meu, pentru că-mi pierdeam interesul în ideea expusă.
Câteva capitole m-au impresionat prin brutalitatea lor - cum ar fi capitolul unde se aduc fructe exotice la un magazin și oamenii devin niște brute, călcându-se în picioare, zbierând unii la alții și vandalizând magazinul, totul pentru o plasă de mandarine. Un alt capitol ce m-a făcut să mă cutremur a fost despre cum un copil este încolțit de alții nouă, care au cărămizi, răngi, cuțite, și sunt mai mult decât gata să-l omoare pe băiat. Au fost și câteva capitole ce au urmărit niște evenimente extreme, și pe parcursul acestora m-am întrebat dacă volumul pe care-l citesc e doar ficțiune, sau are și elemente de fantastic.
O furtună de ceai de Hafsah Faizal este un volum fantasy cu o idee foarte atractivă și cu o construcție interesantă a societății în care are loc acțiunea. Regatul este condus de un individ mascat, Berbecul, despre care nimeni nu știe nimic, acesta având două obiective majore: mai întâi, să colonizeze cât mai multe țări și continente, iar la nivel local, să eradicheze vampirii. Deși oamenii și vampirii învață să trăiască într-un echilibru oarecum stabil, deciziile suveranului creează tensiune în inima populației, iar banda lui Arthie profită din plin de asta.
Romanul explorează într-un mod realist ideile de colonizare, marginalizare și discriminare, personajele principale resimțind din plin prejudecățile oamenilor din jur. Arthie este orfană și o străină, venită dintr-o țară recent colonizată, și pentru că fata are o culoare diferită a pielii, este privită cu suspiciune de cei din jur. Jin, mâna ei dreaptă, are un trecut tragic, acesta urmărindu-l încontinuu. Flick, o falsificatoare iscusită, este fiica adoptivă a unei femei ce deține o companie puternică și de succes, și singura ei dorință este să-și facă mama fericită. Laith, un personaj misterios, venit de pe alt continent, are mulți ași în mânecă și nu prea știi ce urmărește, de fapt. Matteo este un vampir și pictează niște tablouri memorabile, care surprind trecerea timpului, ceva ce rasa lui nu mai simte, iar din aceste considerente, tablourile lui sunt foarte apreciate.
Romanul semnat de Muriel Spark a fost o adevărată aventură datorită modului în care este construit personajul central. Deși în mod normal nu sunt tentată să urmăresc povestea unui om dezagreabil, domnișoara Brodie mi-a stârnit curiozitatea și a fost o plăcere să o descopăr, puțin câte puțin, pe parcursul narațiunii. Această fată bătrână, trecută de treizeci de ani, are o influență remarcabilă asupra elevelor cărora le predă la școală și pe care încearcă să le țină alături de ea și după ce acestea termină ciclul primar. Domnișoara Brodie nu este un pedagog tipic epocii în care trăiește: deseori vorbește despre viața ei amoroasă în loc să predea gramatică, afirmă că arta e mult mai importantă decât știința, îl admiră pe Mussolini și ideile acestuia, își invită elevele preferate la ceai după ore și repetă, ca o mantră, că este în floarea vârstei.
Deși nu e deloc o carte stufoasă, Domnișoara Brodie în floarea vârstei aduce o multitudine de informații despre pulsul academic din Scoția anilor 1930, despre intrigile din cadrul profesoral, despre viziunea elevelor despre lume și pune accent pe admirația trupei lui Brodie pentru această domnișoară, aflată în floarea vârstei. Pe parcursul romanului, acțiunea căruia nu e deloc cronologică, se urmărește felul în care influența domnișoarei Brodie ajunge să dicteze deciziile pe care le iau fostele ei eleve, legătura strânsă dintre acestea, dar și modul în care învățătoarea este percepută de-a lungul timpului și impactul acesteia asupra viitorului fetelor.
Salutare! Să aveți un an cât mai plin de lecturi frumoase și nu numai!
În 2025, până în octombrie, cel puțin, planul e următorul: să citesc titlurile care se află pe lista mea de TBR, rămâne de văzut dacă reușesc să mă țin de marele plan. Nu mă ambiționez să citesc exclusiv din această listă - sigur vor fi cărți ce vor fi alese la bookclubul la care particip și care nu sunt pe lista mea, sau vor apărea titluri pe parcursul anului ce-mi vor face cu ochiul, sau voi dori să continui serii începute. Cum s-ar zice, vom trăi și vom vedea :)
Am început anul în forță - cu un titlu abandonat =))). Străinul de la nuntă de A.E. Gauntlett este cartea aleasă pentru luna ianuarie la clubul de carte la care particip și am simțit din prima că nu e ceva ce e pe gustul meu, dar am vrut să-i dau o șansă. Este vorba despre Annie, care se căsătorește cu Mark și e foarte încântată în ziua nunții, dar atunci când ajunge la altar, descoperă o față necunoscută printre invitați - un bărbat cu trăsături ascuțite și acesta îi strică toată buna dispoziție. Am tras de mine patru capitole, sau 10%, ca să mă conving că noi două nu ne vom înțelege. Nu mi-a plăcut stilul de scriere, personajul principal nu e simpatic, în patru capitole s-au făcut patru salturi în timp și e neclar unde e trecutul, unde e prezentul, ce s-a întâmplat înainte de nuntă și ce - după. Cartea e un thriller, dar elementul de suspans este integrat forțat în poveste - cel puțin mie mi-a luat două zile să trag de mine să citesc patru capitole.
Aveam acest titlu pe listă de când a apărut - sau cam pe acolo - și m-am bucurat că l-am găsit pe Vinted la un preț bun. Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore este o carte despre iubire - cea frățească, scrisă într-un mod duios. Deși la început textul mi s-a părut ușor greoi (volumul e destinat unui public tânăr, pre și adolescenți, în principal), pe parcurs m-am obișnuit și nu m-a mai deranjat acest fapt.
Volumul are foarte multe elemente inspirate din mitologia română și din folclorul nostru și mi-a plăcut enorm cum autoarea a portretizat personajele și cum a introdus anumite creaturi în narațiune.
Un alt titlu abandonat - cu tristețe - este Secretele Nilului de Isabel Ibanez. Am văzut cartea lăudată în bula mea de bookstagram, de oameni ce-mi împărtășesc gusturile literare, așa că a fost o mare dezamăgire când am început să citesc cartea și mi-am dat seama că noi două nu ne vom înțelege. Povestea o urmărește pe Inez, fiica unor oameni bogați, ce jumătate din an și-o petrec în Egipt și de fiecare dată când fata îi roagă să-i ia cu ei, părinții o refuză. Aproape de cea de-a nouăsprezecea aniversare, Inez primește o scrisoare de la unchiul ei din Egipt, care o anunță că părinții ei au murit. Devastată de veste și cu o multitudine de întrebări în minte, fata decide să călătorească până la fața locului pentru a afla toate detaliile.
Nu am avansat decât două capitole, dar cert este că m-am plictisit teribil, personajul principal feminin nu este deloc genul de persoană despre care aș vrea să citesc ceva, iar felul în care este adusă în discuție magia mi se pare extrem de abstract și deloc explicat. Am citit opiniile altor cititori ce nu au rezonat cu volumul ulterior abandonării acestuia și am văzut că nu am pierdut nimic. Drept urmare, nu voi continua seria - deși suna promițător.
Se pare că am început anul cu lecturi nu tocmai potrivite stării mele de spirit. După ce am parcurs cam o treime din Beauty and the Baller de Ilsa Madden-Mills, am realizat că nu-mi plac deloc nici personajele, nici povestea. Este vorba despre Ronan - fost jucător profesionist de fotbal american, ce într-un accident oribil își pierde logodnica și rămâne cu sechele, ceea ce-l oprește din a mai juca profesionist. Ronan ajunge să aibă o aventură de o noapte cu o străină seducătoare în cea mai urâtă perioadă din viața sa. Doi ani mai târziu, Ronan este antrenorul echipei de fotbal american dintr-un oraș mic din Texas, iar aici o cunoaște pe Nova. Tânăra revine în orașul natal după moartea mamei, pentru a avea grijă de sora ei, și descoperă că vecinul lor este fix bărbatul pe care vrea să-l evite - cel care i-a oferit o noapte de neuitat acum noi ani, în cel mai oribil sens al cuvântului.
Volumul este un small town romance, prevalând trope-ul Second Chance, pe care eu nu-l caut neapărat în cărțile mele de romance, dar aici nu e prima mea întâlnire cu autoarea, așa că mă așteptam să îmi placă povestea. Și totuși, am tras de mine până la o treime din carte ca să mă decid, într-un final, să las volumul la o parte. Personajele, deși au în jur de 30 de ani, gândesc și se comportă ca niște adolescenți, sunt multe drame inutile, iar chimia dintre personaje - complet inexistentă. Atât Nova, cât și Ronan jelesc pe cineva din trecut, dar cumva sunt atrași unul de celălalt, dar cumva nu se poate decide nici unul, nici celălalt, să treacă peste și să o ia de la capăt. Indecizia asta comună, dar și personalitățile lor complet inexistente, m-au făcut să nu vreau să aflu cu ce se termină povestea lor.
Ion Minulescu se numără printre poeții mei preferați și i-am adorat poezia în liceu, așa că eram absolut sigură că volumul de față, Romanțe pentru mai târziu, va fi exact de ce am nevoie în materie de literatură în perioada asta. Volumul cuprinde poezii simboliste din mai multe perioade ale vieții poetului, și mi-a plăcut enorm felul în care au fost abordate teme precum singurătatea, moartea, iubirea față de sine, dar și elogiul adus naturii și lumii în care trăim.
Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld este un roman polițist cu elemente de thriller și multe referințe istorice, urmărind două morți suspecte și cum protagonistul, colaborând și interacționând cu măicuțele, polițistul din zonă și alte personaje misterioase, încearcă să afle cine i-a omorât pe cei doi - Magdalena și Frantz, dacă morțile lor sunt legate una de alta, ce caută o persoană precum Ruxandra printre măicuțe, și ce legătură are totul cu Safta Brâncoveanu, un personaj istoric despre care aflăm foarte multe lucruri pe parcursul romanului.
Volumul de față a fost, din păcate, dezamăgitor. Conține cinci povestiri, dintre care mi-au plăcut doar două, The Bowl (urmărește un jucător de fotbal american ce e bun la joc, dar urăște acest sport) și Berenice Bobs Her Hair (rivalitate între două verișoare și o răzbunare foarte feminină la final :D). The Diamond as Big as the Ritz de F. Scott Fitzgerald cred că va fi și ultima mea întâlnire cu autorul - am mai citit de la el Blândețea nopții (am adorat povestea) și Marele Gatsby (un clasic, dar nu mi-a plăcut la fel de mult precum Blândețea nopții).
Ariciul în ceață, de Sergei Kozlov și Iuri Norstein, cu ilustrații de Francesca Iarbusova, este una dintre acele cărți pe care vrei să le păstrezi în bibliotecă și să le recitești/răsfoiești periodic, atât de minunată e! Relatează povestea unui arici plecat la prietenul său, ursulețul, dar ariciul se pierde în ceață, iar această călătorie e plină de peripeții și de necunoscut. Tare minunată e cartea - absolut fidelă desenului animat care stă la baza poveștii. Îl găsiți pe Youtube, e în rusă, dar are subtitrări. Ariciul în ceață a fost votată drept cea mai bună animație din lume la două festivaluri diferite, vă propun să o urmăriți și să trageți propriile concluzii. Pentru mine, e unul dintre acele desene animate din copilărie pe care-l revăd cu drag de fiecare dată, iar încântarea este aceeași, copilărească, pură, atemporală.
Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Micile plăceri ale morții oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi. Și nelipsitele sindrofii bahice, care duceau la niște decizii sau evenimente comice și memorabile.
Deși nu e deloc o carte stufoasă, Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark aduce o multitudine de informații despre pulsul academic din Scoția anilor 1930, despre intrigile din cadrul profesoral, despre viziunea elevelor despre lume și pune accent pe admirația trupei lui Brodie pentru această domnișoară, aflată în floarea vârstei. Pe parcursul romanului, acțiunea căruia nu e deloc cronologică, se urmărește felul în care influența domnișoarei Brodie ajunge să dicteze deciziile pe care le iau fostele ei eleve, legătura strânsă dintre acestea, dar și modul în care învățătoarea este percepută de-a lungul timpului și impactul acesteia asupra viitorului fetelor.
O furtună de ceai de Hafsah Faizal este un volum fantasy cu o idee foarte atractivă și cu o construcție interesantă a societății în care are loc acțiunea. Regatul este condus de un individ mascat, Berbecul, despre care nimeni nu știe nimic, acesta având două obiective majore: mai întâi, să colonizeze cât mai multe țări și continente, iar la nivel local, să eradicheze vampirii.
Deși oamenii și vampirii învață să trăiască într-un echilibru oarecum stabil, deciziile suveranului creează tensiune în inima populației, iar banda lui Arthie profită din plin de asta.
Aceasta a fost luna ianuarie pentru mine. Voi ce ați mai citit?
Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care, odată ce-l începi, nu te lasă până nu-i afli toate secretele. Vocea narativă este captivantă și te imersează în ce povestește, zici că faci parte din întâmplarea redată sau că-l cunoști personal pe un personaj sau pe altul. Autorul creionează o lume plină de contraste, arătând realitatea pe care o trăiau oamenii pe atunci: colectivizarea, cenzura, contrabanda, pasiunea aflată la limită cu fanatismul pentru fotbal, certurile dintre vecini, politica internă, nelipsitele bârfe și conflictele dintre generații.
Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Prin intermediul acestui volum, oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi. Și nelipsitele sindrofii, tradițional bahice, care duceau la niște decizii sau evenimente comice și memorabile.
Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld este un roman polițist cu elemente de thriller și multe referințe istorice, urmărind două morți suspecte și cum protagonistul, colaborând și interacționând cu măicuțele, polițistul din zonă și alte personaje misterioase, încearcă să afle cine i-a omorât pe cei doi - Magdalena și Frantz, dacă morțile lor sunt legate una de alta, ce caută o persoană precum Ruxandra printre măicuțe, și ce legătură are totul cu Safta Brâncoveanu, un personaj istoric despre care aflăm foarte multe lucruri pe parcursul romanului.
Povestea celor două morți, a cuvintelor ciudate pe care le bâiguie măicuța Magdalena când o găsește Toma, dar și a activității Saftei Brâncoveanu la mănăstire în timpul vieții este complexă, plină de secrete, ghicitori și puzzle-uri pe care personajele trebuie să le deslușească și rezolve pentru a afla adevărul.
Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore este un volum cu o multitudine de elemente inspirate din folclorul românesc, minunat îmbinate între ele. Întâlnim creaturi mitice, cum ar fi Pasărea Măiastră, Samca, Moș Alexe, năluci și spirite ale pădurii, acestea având niște roluri bine stabilite în poveste. Autoarea introduce iscusit credințe din străbuni și tot felul de motive deseori întâlnite în basmele populare, făcând din Apă, praf și soare o călătorie memorabilă.
Punctele forte, pentru mine, au fost prietenia, iubirea și loialitatea dintre cei doi frați. Născuți din mame diferite, dar atinși de aceeași magie, Busuioc și Siminoc sunt de nedăspărțit, dar pe parcursul poveștii aflăm ce gânduri îl macină pe unul sau pe celălalt și cum cei doi frați fac față propriilor frici. Mi-au plăcut mult de tot dialogurile lor, dar și spiritul de sacrificiu de care amândoi dau dovadă.
Librăria pierdută de Evie Woods este un volum în care trecutul se împletește cu prezentul și cotidianul cu magia. Destinele celor trei personaje - Opaline, Martha și Henry - sunt interesante, pentru că fiecare personaj trece printr-o serie de încercări ce au legătură cu lumea cărților, totodată povestea lor de viață transmițând atmosfera anilor în care are loc acțiunea. Dintre cele două fire narative, mai mult mi-a plăcut trecutul, unde o urmărim pe Opaline și viața pe care o duce această tânără. Personajul mi s-a părut interesant, atât datorită felului în care e construit, cât și datorită perioadei istorice în care trăiește și a felului în care navighează prin viață acolo unde soarta pare să-i pună bețe-n roate. Opaline este curajoasă și inteligentă, niște trăsături nu tocmai potrivite pentru femeile din epoca sa, pentru că anume acestea îi aduc cele mai mari bucurii, dar și cele mai grele încercări în viață.
Partea de căutare a librăriei, creșterea și dezvoltarea personajelor, multitudinea de informații despre cărți și despre lumea exemplarelor rare și cum sunt tratate și comercializate acestea de-a lungul timpului mi-a plăcut mult. Dar, deși îmi place realismul magic, la acest capitol romanul nu m-a convins. Unele evenimente ce au avut loc mi s-au părut foarte trase de păr, și cred că povestea, ușor ajustată pentru a elimina partea de magie, ar fi avut un impact mult mai mare asupra mea.
Ce lună plină de surprize literare a fost decembrie pentru mine! Am bifat câteva titluri din lista mea de TBR (am vorbit pe instagram despre proiectul meu literar pentru 2025), am și abandonat câteva - ca pe vremuri :D, am mai terminat un proiect ce se desfășura deja de vreo cinci ani, ce să mai, am fost productivă în ultima lună din 2024. Să le iau totuși pe rând:
O carte începută și abandonată este aceasta, One Last Gift (Un ultim dar de Crăciun, tradusă la Nemira) de Emily Stone. Eu în general mă feresc de cărți crăciunistice, dar acest titlu a ieșit pentru cartea lunii la bookclubul fizic din Constanța, așa că m-am apucat să o lecturez și... nu am rezistat mai mult de cinci capitole. Scriitura mi s-a părut seacă, personajele fade, tot ce s-a întâmplat în alea cinci capitole - absolut irelevant și deloc atractiv pentru mine. Am aflat la discuția din cadrul clubului de carte ce se întâmplă cu cine și sunt absolut recunoscătoare Elenei din trecut ce a zis că nu mai citește forțat cărți ce nu-i plac și s-a ținut de cuvânt. Nu am pierdut nimic renunțând la povestea asta și cu siguranță voi evita cărțile cu tema asta - de obicei nu sunt deloc vesele, în spiritul sărbătorilor, ci mai degrabă pline de drame, traume și lipsă de comunicare (pe un fundal de globulețe și lumini).
Revelle de Lyssa Mia Smith relatează povestea unei familii de circari de pe o insulă magică, unde fiecare familie deține o anumită putere. Luxe Revelle poate fermeca pe oricine îi dăruiește o piatră nestemată, devine vedeta spectacolului (deși nu este cea mai bună artistă), și are misiunea de a încheia o înțelegere cu un individ ce face parte dintr-o familie rivală, ce controlează timpul. Acțiunea are loc în timpul Prohibiției, băutura este un element important pentru spectacolele familiei Revelle, așa că Luxe trebuie cumva să facă rost de aceasta prin intermediul înțelegerii. Și... cam aici se termină primul capitol.
Deți premisa cărții mi-a plăcut foarte mult, execuția m-a plictisit teribil. Am abandonat povestea atât de repede pentru că știam deja că nu o să-mi placă. Luxe nu mi-a trezit interesul sau compasiunea, faptul că ea habar nu are cum arată individul pe care trebuie să-l abordeze pentru a „salva” circul, deși insula e mică și practic toți se cunosc între ei, a fost o scăpare destul de evidentă, în opinia mea. Plus că nu am înțeles de ce e atât de important ca familia ei să aibă alcool disponibil pentru oaspeți la spectacol - numerele marca Revelle sunt prea plictisitoare dacă te uiți la ele fără să fii sub influența vreunei substanțe? :)
Mi s-a făcut dor de un romance ușurel, fără cine știe ce poveste complicată, așa că mi-am umblat prin TBR și am ales Bad Influence de Charleigh Rose. Doar că nu a fost un romance tocmai simpluț, iar asta m-a surprins în mod plăcut.
O întâlnim pe Allie, căreia cu un an în urmă, în ziua ei de naștere, i-a murit tatăl. Allie l-a iubit enorm și încă nu poate trece peste pierderea pe care a suferit-o. Venind la facultate, încearcă să treacă prin această perioadă neobservată, dar întâlnirea ei cu Jesse schimbă lucrurile. Vedeta campusului studențesc, este clasicul bad boy, popular și chipeș, mereu înconjurat de fete, pentru care viața se schimbă atunci când dă cu piciorul singurei sale șanse de reușită în lumea sportului competitiv. Întâlnirea celor doi nu este de ordinul iubirii la prima vedere - Allie îl detestă și-l consideră un înfumurat superficial pe Jesse, iar acesta, la rândul său, o vede drept o ciudată ce nu vrea să pară ca alte fete. Dar atunci când încep să interacționeze mai mult, să se cunoască mai bine, ambii își descoperă traume mai vechi și răni mai noi.
Deși povestea în sine, cea de dragoste, nu e cine știe ce complicată, personajele au fost complexe. Am apreciat profunzimea sentimentelor pe care le au - nu doar unul față de celălalt, ci și față de alți oameni importanți din viața lor. Autoarea îi portretizează într-o manieră ce te face să vrei să îi înțelegi, să empatizezi cu ei, să le oferi un sfat. Niciunul dintre cei doi protagoniști nu este un om bun în sensul clasic al cuvântului, dar însăși faptul că sunt umani, cu traumele ce i-au modelat, și că o dau în bară din când în când, m-au făcut să-i îndrăgesc și mai mult. Cu singuranță voi mai citi alte cărți semnate de autoare - aceasta face parte dintr-o serie, dar poate fi citită de sine-stătător.
Un alt volum de pe lista mea a fost Pastă de fasole dulce de Durian Sukegawa - o carte de cinci stele, care m-a emoționat de multe ori și m-a făcut să descopăr o părticică necunoscută ulterior (mie) despre cum era stigmatizată o anumită categorie de oameni în Japonia secolului trecut.
Toiagul păstoriei de Ion Druță a fost o recitire - deși mi-am amintit că am mai citit nuvela asta în generală abia când eram pe la mijlocul ei. Urmărim povestea unui cioban care nu are oi, acesta fiind și iubit, și bârfit de tot satul. Nuvela urmărește viața acestui om, cum e văzut și perceput de săteni înainte și după colectivizare, iar accentul se pune pe opinia și gura lumii. Mi-a plăcut, poate chiar mai mult decât atunci când am citit nuvela pentru școală, stilul autorului e melancolic și mereu îmi amintește despre copilărie și locurile unde am crescut.
Căutătorii vulpii este al doilea volum din seria Hoții din umbră, semnată de Kevin Sands, și urmărește aventurile prin care trec cei cinci copii pe care-i cunoaștem în primul volum. E un fantasy alert, plin de ghicitori și cu o portretizare amănunțită a sistemului magic și a lumii în care are loc acțiunea, dar și cu o dezvoltare minunată a personajelor.
Cred că am avut o perioadă cu noroc la capitolul cărți romance - pentru că asta a fost o găselniță absolut minunată. Fated Shot de Katherine Elle este un volum ce urmărește un hocheist profesionist și pe fiica antrenorului echipei. Mie în mod normal nu-mi palce acest trope, Coach„s Daughter, dar abordarea aici a fost de nota zece.
Îl întâlnim pe Jack Broody, un tânăr ce joacă pentru echipa Toronto Tundra și, deși îi place mult ceea ce face, nu e obsedat de statutul lui de vedetă hochei. Într-o vară, pe care și-o petrece preponderent într-o cafenea, tot vede o tânără ce-l intrigă enorm, dar bărbatul nu are curajul să o abordeze. Când începe sezonul și iese pe gheață, descoperă că misterioasa străină este fiica antrenorului echipei, iar asta complică totul.
După ce termină facultatea, Mia decide să se întoarcă în orășelul în care a crescut, pentru a fi aproape de părinții ei. În acest timp, Mia se ocupă de mica ei afacere - coace biscuiți cu tot felul de arome trăsnite și-i vinde - în număr mare de tot - pe internet. Atunci când descoperă că misteriosul bărbat ce mereu ocupa măsuța ei preferată la cafenea e unul dintre jucătorii pe care-i antrenează tatăl ei, își spune că nu e cazul să-și aprindă paie-n cap. Dar, desigur, legile atracției acționează după alte reguli.
Fated Shot e genul de romance unde se dezvoltă nu doar relația dintre protagoniști, ci se pune accent și pe evoluția personajelor. Jack e genul de bărbat decis și corect, care poate fi violent pe gheață, dar niciodată cu cei pe care-i iubește. Deși e un munte de om, nu e deloc clasicul alpha male, și mi-a plăcut enorm să urmăresc un astfel de protagonist. Nu este cel mai bun la toate și are propriile dileme, traume și momente de nesiguranță, dar e ușor să empatizezi cu el, este credibil. Mia e genul de protagonistă care, pe de o parte, nu e doar frumoasă și atât - are un vis, lucrează pentru acesta, nu e pusă în poveste doar pentru a exista o protagonistă. Ce nu mi-a plăcut la ea totuși e faptul că, în privința fostului ei prieten, nu se grăbește să ia anumite decizii, și erau suficiente sutiații în care nu s-a comportat ca un om adult. A dat dovadă de o naivitate dusă la extremă și asta m-a făcut să scad o stea poveștii, pentru că altfel ar fi fost lejer de cinci stele.
Chimia dintre cei doi e palpabilă, relația lor se construiește realist, nu există scene dramatice doar de dragul de a șoca cititorul - este un romance lejer, fără violențe exagerate, fără lipsă de comunicare dusă la extremă, cu personaje complexe, departe de a fi clișeice. Abia aștept să citesc următorul volum din serie, ce-l va urmări pe cel mai bun prieten/frate a lui Jack.
Korean Folk Tales de Im Bang este un volum pe care-l aveam demult pe listă, și sincer, am fost un pic dezamăgită că nu a fost tocmai la ce m-am așteptat. Majoritatea povestirilor, chiar dacă ating tema spiritelor și a creaturilor din folclorul coreean, se axează totuși pe niște personalități ale vremii, cum ar fi oameni politici din 1600 sau diferiți învățați. Nu știu dacă asta e, de fapt, esența folclorului coreean, sau doar e un volum unde accentul e pus pe istorie, și nu pe partea magică a trecutului acestui popor.
Întunericul din noi de Tricia Levenseller e un volum care a fost gândit și scris după succesul Umbrelor care ne despart, așa că am fost destul de sceptică atunci când l-am început. Dar mare mi-a fost surpriza când am început să citesc și am realizat că-mi place mai mult decât primul volum.
În 2019 m-am ambiționat să parcurg în întregime lista de titluri din cadrul colecției 100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă de la Adevărul - aia cu coperți verzi, cartonate. Pe când eram eu în liceu, apărea câte un volum săptămânal parcă împreună cu ziarul și costa 11 sau 13 lei pe atunci (2010 sau pe acolo). Am dedicat un articol începutului proiectului și recent l-am finalizat, iar rezultatele le puteți vedea aici. Uragan asupra Europei de Vintilă Corbul și Mircea Eugen Burada era ultimul volum pe care l-am citit din acea listă și, deși mi-a luat patru luni să-l citesc, a fost o mare plăcere pentru mine. Romanul urmărește evenimentele socio-politice (dar și culturale, religioase și ) din Europa anilor 1870. Cartea nu e scrisă sub forma unei povești liniare, ci avem parte de capitole care se axează pe foarte multe personaje. Autorii aduc în atenția cititorului atât discuțiile ce au loc între miniștri și oameni politici în general prin cabinete, palate sau dineuri, dar și fragmente din viața oamenilor de rând, a studenților din balcani la Paris, a oamenilor de afaceri ruși, a nobilimii, a partizanilor. Sunt surprinse multe momente care, în aparență, nu sunt relevante pentru cursul istoriei, dar acestea deseori declanșează alte evenimente ce duc la schimbări majore. Autorii nu denotă o preferință pentru o anumită țară sau ideologie - personajele ce apar sunt și din vestul continentului, și din estul acestuia, francezi, englezi, nemți, români, austriaci, turci sau ruși. Uragan asupra Europei e o carte-frescă a vremii, ce urmărește foarte multe destine, pe anumite porțiuni din viețile personajelor respective. Romanul nu are un început sau un sfârșit, ci conturează într-un mod atractiv și realist istoria, văzută și trăită de oameni de toate națiile, statuturile sociale, religiile, moravurile și viziunile politice. Nu e o carte pe care să o dai gata într-o seară-două, e perfectă pentru a fi savurată în doze mici pentru a te bucura în totalitate de ceea ce au de oferit autorii, mai ales dacă vă pasionează perioada istorică respectivă.
Din păcate nu s-a lăsat fără încă un volum abandonat. De data aceasta e vorba despre Am trăit întotdeauna la castel de Shirley Jackson, o carte pe care o aveam de foarte mult timp pe listă. După ce am parcurs un sfert din carte, am ajuns la concluzia că nu e pentru mine. Personajul principal mi-a fost absolut antipatic - cum vorbește, cum judecă, chiar dacă pe alocuri atitudinea respectivă, în teorie, e justificată. M-a plictisit enorm enumerarea sătenilor, cine ce cumpără de la băcănie, cine și cu cine se înrudește, iar familia protagonistei nu mi-a trezit vreun sentiment, mi-au fost absolut indiferenți. Clar nu mai încerc altceva de la autoare - nu m-am potrivit cu stilul de scriere și cu personajele.
Flowerheart este un fantasy destinat unui public mai tânăr, abordând subiecte destul de serioase, dar într-o manieră potrivită pentru pre și adolescenți. Lumea pe care o construiește Catherine Bakewell este plină de magie, care coexistă cu viața cotidiană. Oamenii de rând apelează la ajutorul magicienilor, fie că e vorba de un leac, de un obiect care să le ușureze munca sau capacitatea de a călători rapid dintr-un loc în altul. Magicienii, la rândul lor, se supun Consiliului, și urmează un set de reguli bine stabilite. Orice abatere este pedepsită, iar cei care trăiesc în afara legii sunt vânați și aduși în fața Consiliului pentru a fi judecați.
Dark Prince de Michelle Hercules este primul volum din seria Blueblood Vampires și este un paranormal romance. Știam că e parte dintr-o serie, dar nu știam că povestea continuă după ce se termină cartea asta. Aici, o urmărim pe Vivi - o fată oarecare, dintr-o familie săracă, ce e nevoită să aibă grijă de fratele ei mai mare, care e un drogat. Atunci când bărbatul se pune rău cu un dragonshifter, Vivi e nevoită să se transforme în hoț - trebuie să fure un pandativ pe care să-l aducă dragonshifterului, în schimbul libertății lui. Dar aici treaba se complică - pentru că acel pandativ aparține unui vampir, Lucca, ce abia s-a trezit din hibernare și tot ce vrea e să se răzbune pe cei care au schimbat mersul lumii. E un romantasy antrenant și se simte chimia dintre personaje, mi-a plăcut evoluția acestora, dar și felul în care interacționează cu alte personaje - autoarea nu neglijează nici partea de romance, dar nici partea de construcție a universului în care are loc acțiunea. Deși povestea de dragoste este, oarecum, încheiată la final de carte, povestea principală din univers nu e, deci contemplez să citesc și celelalte cărți. Practic, în fiecare volum autoarea se concentrează pe un singur cuplu, dar toate cuplurile fac parte din același grup, mai mult sau mai puțin, avem de-a face cu lupte pentru putere, clanuri rivale, o academie pentru vampiri, vrăjitoare și vârcolaci, cu siguranță Dark Prince mi-a trezit interesul și pofta pentru paranormal romance și e foarte posibil să continui seria cândva în viitor.
Dacă tot sunt în perioada în care mi s-a pus pata pe romance, am zis să citesc ceva aflat pe TBR-ul meu de mult timp, dar să fie și historical romance, și mă bucur că am ales acest titlu. Romancing the Duke de Tessa Dare este prima carte din seria Castles Ever After, dar poate fi citită fără grijă, pentru că fiecare volum din serie urmărește alte personaje. Aici, o întâlnim pe Izzy Goodnight, fiica celui mai iubit autor de povești din Anglia. Tatăl lui Izzy a scris o serie cu domnițe și cavaleri, dar nu a reușit să termine povestea, lăsând mii de cititori întrebându-se ce fac personajele și care e finalul călătoriei acestora. Un autor iubit și apreciat, acesta se adeverește totuți a fi un tată deplorabil - odată cu moartea sa, Izzy rămâne la propriu pe drumuri, până când află, cu stupoare, că o rudă îndepărtată îi lasă moștenire un castel. Ajungând la destinație, Izzy îl cunoaște pe ducele Ransom, care stă la castel și o anunță că ea nu are cum să fie noua stăpână, pentru că el niciodată nu și-a vândut proprietatea. Ducele Ransom e un bărbat sever și ursuz, răutăcios și crud, iar din cauza unui accident rămâne orb. Deși la prima vedere Izzy are de-a face cu un om periculos, ce e practic sălbăticit și refuză să o accepte în casa lui, pe parcurs aflăm povestea ducelui și începem să înțelegem ce se petrece, de fapt.
Mi-a plăcut nespus de mult cum autoarea și-a conturat personajele, cum acest roman nu e doar o poveste de dragoste între un el și o ea, ci o împletitură de destine. Protagoniștii cresc pe parcursul volumului, le aflăm punctele slabe și fricile, îi compătimim și empatizăm. Mi-a plăcut de Izzy - deși e femeie, și una fără o familie care să o ajute, nu se lasă călcată în picioare și luptă pentru un viitor mai bun pentru ea. Ransom, deși inițial pare a fi un sălbatic, are multe răni deschise pe care încearcă să le ascundă. Romancing the Duke este un historical romance perfect pentru iubitorii acestui gen și e o poveste cu personaje bine conturate și chimia dintre acestea este palpabilă.
Librăria pierdută de Evie Woods a fost ultima mea lectură pentru 2024. Deși a început în forță și foarte promițător, spre final unele lucruri mi s-au părut grăbite, iar evenimentele orcherstrate în așa fel, încât să se întâmple totul mai mult decât perfect pentru anumite personaje. Au fost momente când citeam cu sufletul la gură și empatizam foarte mult - mai ales cu Opaline și cu partea de căsnicie a Marthei, dar erau și clipe când îmi venea să-mi dau ochii peste cap. De Henry nu mi-a plăcut - e un personaj absolut haotic, și deloc în sensul amuzant al cuvântului. Scriitura autoarei este minunată și voi citi următorul ei volum.
Acestea au fost cărțile din ultima lună a anului ce tocmai și-a luat zborul. Voi ce ați citit? V-ați atins ținta la capitolul lecturi? Ce planuri literare aveți pentru 2025?
